Principalele calitati , in vederea calugariei !

[piedonee]

În prealabil postat de adeodatus

nu am rezistat!
Ory, iar nechibzuit vii tu cu povestioare josnice si mizere, cu afirmatii neargumentate si dovezi preinchipuite.
Tu ai trait un sfert de minut din ceea ce traieste acel monah sau monahie, care cum spui tu ca surprinzator devin persoane mindre si ingamfate indiferent de statutul ce-l avusera pina a fi ceea ce sunt, in momentul cand constientizeaza cine a fost cine este ce si-a dorit si ce realizeaza in viata?
Stim noi oare lucrarea lui dumnezeu? Stim noi cui dumnezeu ingaduie sa se ingamfat si pe cine binecuvinteaza a fi persoana, adica monah ?
Calugarii cum au fost au si ramas a fi calugari, monahi si monahii.
Pildele tale, cu prietenii tai persoane de manastire si mireni, care nu odata au aparut in forum sunt ... No coment! Mizere. Sau poate modul cum le expui tu, ironic sub forma de lozinca, de parca ar fi niste formule generale de viata pentru intreg neamul omenesc?
Nu pot sa inteleg ce sustii tu!

uite samarinean intru care nu este viclesug.....!

[lavinia40]

În prealabil postat de piedonee

uite samarinean intru care nu este viclesug.....!

Bine, si care-i problema?

[ory]

În prealabil postat de piedonee

uite samarinean intru care nu este viclesug.....!

Superb !...piedonee
Care-i problema, lavinia ? I-a diger-o mai bine si vei descoperi singurica.

[glykys]

Zilele astea am gasit o predica a par. Paraianu, Dumnezeu sa-l ierte, care se refera exact la acest aspect: calugarul este un om de exceptie! Intreg articolul se gaseste la http://www.crestinortodox.ro/cuvinte...e-si-calugarie

Revenind la alt subiect, parinte, spuneti ca in calugarie sunt cei mai multi ratati si ca in calugarie trebuie sa intre oameni de exceptie. Ce inseamna om de exceptie? -Inseamna un om care nu se joaca cu viata lui, un om care stie ce-i calugaria, stie ceea ce a lasat si ceea a gasit si care nu mai poate fi clintit din calea calugariei. Adica, nu oameni cu lipsuri, pentru ca in manastiri sunt foarte multi oameni cu lipsuri, lipsuri fizice, psihice, oameni fara cultura, oameni care nu s-ar fi descurcat in viata comuna. Or, acestia niciodata nu vor fi niste calugari buni, vor fi niste domiciliati si niste improvizati la manastire. Daca te duci prin manastiri si cercetezi, poti constata multi din acestia, care nu sunt nici de casatorie, nici de calugarie. Acestia nu inainteaza, nu fac parte din randul oamenilor de exceptie. Un om de exceptie este un om care ar fi putut face fata si in casatorie si care nu e refugiat la manastire.
- Poate sa creada cineva despre sine ca este om de exceptie?
- Poate! Daca este, poate. Pentru ca smerenia nu inseamna sa negi niste lucruri pe care esti sigur ca le ai. Adica, in general, omul cand se duce la manastire, nu se gandeste ca-i de exceptie s-au nu-i de exceptie. Dar numai oamenii de exceptie pot duce o viata mai presus de obisnuit.
- Va cerut vreodata cineva, vreun ucenic, parerea daca e de exceptie sau nu?
- Nu. Nu mia cerut-o. Poate ca nici n-as fi putut s-ai spun, pentru ca el trebuie sa stie mai bine decat mine daca e sau nu e de exceptie. Dar, in orice caz, un om care poate sa faca niste lucruri care sa-l recomande, care a facut o facultate, deja e nadejde ca nu e unul de rand. Dupa aceea, faptul ca poate sa renunte la anumite lucruri - poate sa tina post - arata ca nu e un om oarecare, ci e un om care se evidentiaza prin ceva. Si atunci poti sa spui ca e un om de exceptie. Sunt unii oameni care, de exemplu, fac niste lucruri obisnuite, dar daca le ceri mai mult de cat fac, atunci nu mai pot face, si in calugarie trebuie sa faci si niste lucruri care sunt mai presus de tine.
- Deci, parinte, ca o concluzie, exista vocatie monahala?
- Exista, sigur ca da! Asa cum exista vocatie pentru casatorie, pentru studiu, asa exista si o vocatie monahala.
- Cum sar putea descoperi?
- Mai intai de toate o poti descoperi in faptul ca te simti bine in preajma calugarilor, te simti bine pe la manastiri, te simti bine acolo unde se duce o viata superioara, ai o inclinatie spre asta. Eu, de exemplu, din copilarie am simtit ca asta mie calea mea, mi-am dorit totdeauna, ma bucuram de un calugar; cand ma intalneam cu un calugar era o chestiune exceptionala pentru mine, o bucurie. Asta inseamna ca am avut o vocatie monahala.

- Parinte, in legatura cu motivele care l-ar duce pe om la calugarie. Poti veni la calugarie din dorinta de a fi desavarsit?
- Poti, daca stii cei desavarsirea. Unii zic ca vin la calugarie pentru a se mantui, ca si cand mantuirea nu ar fi si in alta parte. Unul a zis aici, la manastire, cand a fost intrebat, "de ce-ai venit sa te faci calugar?", ca el vrea sa duca viata curata, iar celalalt l-a intrebat: "dar ce, eu duc viata spurcata?".
E adevarat, fiecare are motivele lui. Poate ca unii vin la calugarie fara sa stie de ce vin, dar dupa aceea se valideaza, daca se valideaza. La manastire e nevoie de oameni. Sunt unii care vin la manastire si care-s primiti pentru a fi oameni la manastire. Si atunci, daca-ti vine unul la manastire, zici: "hai sa-l incercam, poate ramane la noi". Cei mai multi, de fapt, daca sunt oameni simpli si fara o inteligenta deosebita, nu stiu ce fac - atunci cand se fac calugari. As putea zice ca, intr-un fel, nici eu n-am stiut ce fac atunci cand m-am facut calugar, desi eram absolvent de Teologie.
- E corect sa te calugaresti din dorinta de a urma exemplul Sfintilor, avand in vedere ce spune Sfantul Apostol Pavel, "urmati exemplul mai marilor vostri "?
- Da, numai ca mai marii vostri pot fi si oameni cu familie!

- Poate cineva sa fie calugar adevarat daca se calugareste urmand exemplul unui prieten, sau al unei prietene? De exemplu, daca prietena cu care urma sa se casatoreasca merge la manastire, sa mearga si el la manastire?
- Nu cred ca e un motiv de calugarie. Un motiv real de calugarie este sa-i slujesti lui Dumnezeu pe calea calugariei. Toate celelalte sunt improvizatii. Poate ca este motivul tau, dar nu-i corect. Corect este sa te faci calugar pentru ca doresti si pentru ca vrei sa fi calugar.

[costel]

Un monah spunea ca prin calugarie a ajuns sa nu mai spuna niciodata "Of, Doamne". Eu vad in asta o calitate - le primeste pe toate ca pe niste daruri de la Dumnezeu.

[glykys]

Ah, mii de scuze pentru toate greselile de ortografie care apar in fragmentul citat, eu am dat copy paste, trebuia sa le fi corectat inainte!

[ory]

Da, frumoase randuri, sugestive raspunsuri...
Insa am si eu o intrebare, de ce se tot vorbeste de dorinta de a fi calugar, de dorinta de a trai ca si calugar, de dorinta de a te calugari sau a urma calugarilor, in acelasi timp in care NU STII ce-nseamna calugaria.
In manastire mergi dupa concepte sustrase din carti sau din nu stiu ce cuvantari folositoare, dar nu stii categoric ce inseamna calugaria, insa vrei sa o dobandesti.
Din pacate, se tot vehiculeaza ideea ca manastirea reprezinta un loc de meditatie si liniste, de rugaciune si desavarsire, insa manastirea, mai presus de toate, inseamna ascultare, mai in termenii nostri sociali, MUNCA si iar munca....lucru nestiut de majoritatea care imbratiseaza viata monahala, decat de catre cei care merg in vizita si stau destul de mult timp, dar, chiar si acestia nu pot sa patrunda tainele calugariei prin statutul mirenesc.
Mie nu mi-a placut niciodata faptul ca ideea lepadarii de lume pentru a imbratisa viata monahala, de multe ori reprezinta doar o vorba in vant, un concept plauzibil si convenabil afisat in mod teoretic, dar prea putin apreciat in adevarata ei veridicitate, mai ales in cazul copiilor si a adolescentilor ce merg in viata de manastire.
Nu ai cum sa pretinzi ca te lepezi de lume la varsta de 15 ani, atata timp cat nu cunosti ceea ce inseamna aceasta si nu esti implicat in trasaturile ei care fac cel mai evident diferenta dintre viata monahala si cea laica.
In mod normal s-ar presupune ca stii ce-nseamna valurile si placerile lumii, ca ai luptat cu ele, ca le constientizezi, dupa care alegi viata presupusa curata si infranata de manastire. Ori la varsta de 15 ani nu stii sa delimitezi aceste concepte despre lume si manastire....
Personal, cred ca este dureros sa ne prefacem ca totul este in regula in acest tablou, cand de fapt cusurile si neconcordanta teoriilor se evidentiaza pe parcurs, fapt pentru care unii dintre calugari ajunsi in timp la o varsta matura incep sa se simta atrasi de lumea laica, tocmai pentru faptul ca nu au lepadat-o, necunoscand-o in prealabil.
.....si cunosc foarte multe astfel de cazuri. Dar, este bine sa ne facem ca nu vedem, nu auzim, nu gandim...nu raspundem pentru nimic fiindca Domnul face si drege pentru acoperirea iresponsabilitatilor si erorilor noastre.

Avem in acest sens exemplul Maicii Domnului, care la 14 ani a stiut sa aleaga curatia.
Intr-adevar la 15 ani inca nu ai cum sa stii ce inseamna viata; dar si la 15 ani Dumnezeu este lucrator in om.
Citesc acum viata Sf. Serafim de Sarov, care in copilarie si adolescenta, in loc sa se joace cu copiii, prefera sa faca prescuri, pentru ca fara prescuri nu se tinea Sf. Liturghie, iar lui ii placea sa mearga la Sf. Liturghie; si sa traga clopotele... in vreme ce alti copii se indeletniceau cu joaca.
Acesta, insa, era "din neam cu noi", cum spune Maica Domnului, de cate ori i se arata Sf. Serafim.

Nu suntem cu totii din neamul Maicii domnului, dar nu putem exclude faptul ca unii sunt...

[costel]

Ory, daca tu nu ai reusit sa traiesti in manastire, nu inseamna ca in ea nu se poate trai. Daca un om divorteaza, nu inseamna ca trebuie sa inceteze casatoria. Imi place cum postezi, citesc cu drag ce spui despre iubire, familie, ... dar nu generaliza atunci cand vine vorba de calugarie. Sigur, stim ca sunt si multe neoranduieli in unele manastiri, dar nu despre asta trebuie sa vorbim, caci nu acea neoranduiala este esenta monahismului. Si nimeni nu trebuie calugarit la varsta de 15 ani. Sa ne ajute Dumnezeu sa implinim voia Sa, fie ca suntem in lume, fie ca suntem in manastire.

[ory]

In primul rand, nu am spus nicaieri ca " nu am reusit sa traiesc in manastire ", s-apoi nu generalizez nimic, deseori sunt acuzata de acest lucru, dar eu stiu mai bine ca este o situatie de fapt si nu o generalizare nefondata. Imi pare rau ca preferam sa ne complacem in minciuna si lucruri de suprafata, eu sunt sigura ca Dumnezeu nu face acest lucru.
Poate in vremurile de demult a fost altfel, dar acum nu mai este deloc asa.
P.s. Nici nu mi-as dori sa traiesc in manastire, sa-mi dau sufletul pe mana unor oameni care sub pretextul credintei sa-l faca franjuri...