Experiente luminoase in iubire/casatorie

[tabitha]

În prealabil postat de Mihailc

Iată o experiență fericită, aflată pe o curbă ascendentă (dacă am înțeles bine). Totuși, ce înseamnă introspecție în contextul de mai sus și cum compensează ea uzura psihică și fizică?

Da, ai înțeles bine. :)
Introspecția este necesară nu numai în relațiile de iubire/ căsătorie, ci și în cazul persoanelor solitare, să zicem așa. Însă într-o relație de genul celor menționate, cu atât mai mult este necesară, deoarece noi nu mai trăim pentru noi, nu ne mai aparținem, ci aparținem celui căruia ne-am dăruit. În consecință, noi suntem un dar, iar un dar trebuie să fie întotdeauna de cea mai bună calitate. Dacă unii dintre noi mai suntem tentați să facem pe modeștii, vorba vine, atunci când trebuie să oferim ceva, în cazul acesta pe noi înșine, trebuie să ne autodepășim. Introspecția ajută la stabilirea limitelor între care ne găsim și la depășirea lor (cred că te-am copiat de undeva :)). Deci vorbim de limite (sau limitări) fizice si psihice. Odată stabilite, ele cu siguranță pot fi depășite, îmbunătățite, încetul cu încetul, uneori chiar cu mari satisfacții. Totul este să vrei să pui început bun!

[tabitha]

În prealabil postat de oana72

Parintele Teofil Paraian avea o vorba: Cand iubesti pe cineva, iubesti cu tot cu defecte si cand urasti pe cineva, urasti cu tot cu calitati.

Foarte adevărată această sintagmă a iubirii.
Însă la capitolul ură, nu cred că putem vorbi decât de ura propriilor slăbiciuni.
Eu nu îmi închipui cum aș putea urî pe cineva.

[iana]

În prealabil postat de Mihailc

Constat cu bucurie că discuția a ajuns în zona întrebărilor periculoase, undeva la granița dintre posibil și imposibil.
După ce am citit prețioasele contribuții ale colegilor, am desprins o primă observație esențială: relația de cuplu, pare să fie un laborator al smereniei în act (nu întotdeauna conștientizată ca atare), datorită tensiunii permanente între fondul nostru autentic și așteptările proiective ale celuilalt. Mișcare dintre acesți doi poli presupune renunațare, jertfă, adică asceză veritabilă, nevoință, post. Îmi pun în paranteză parametrii libertății mele, pentru a ieși din limitările propriului ego în vederea realizării unui echilibru cu cealaltă emisferă a cuplului.
Dar și jertindu-ne avem de înfruntat alte primejdii, poate mai subtile. Oare situația de jerfă continuă (dacă există) nu conduce cumva la alienarea de sine și, în final, la o criză de identitate? Sărăcindu-mi ego-ul pentru a satisface pretențiile celuilalt, nu consolidez în el/ea un egotism nesănătos duhovnicește?
Mai sunt întrebări în seria aceasta, dar mă opresc deocamdată aici.

Cata vreme simti ca te jertfesti, doar incerci sa iubesti. Cand iubesti cu adevarat senzatia de jertfa dispare.

[Mihailc]

În prealabil postat de iana

Cata vreme simti ca te jertfesti, doar incerci sa iubesti. Cand iubesti cu adevarat senzatia de jertfa dispare.

Frumoasă mărturie, mi-a intrat la suflet! Deci se poate.

Trebuie să precizez că în postarea mea anterioară am vorbit la persoana întâi încercând să gândesc din interior trăirile voastre, fiindcă experiențele mele de cuplu s-au consumat ”înainte de Hristos”, prin urmare nu cunosc cum funcționează familia creștină, sau parțial creștină, dincolo de cărți, idealuri ș.a.m.d.

În prealabil postat de iana

Cata vreme simti ca te jertfesti, doar incerci sa iubesti. Cand iubesti cu adevarat senzatia de jertfa dispare.

Extraordinar cuvant!
Daca ati spus-o din experienta, minunata viata traiti!
Daca e doar un gand, inca imi pare un inceput foarte bun.

Eu am trait aceasta experienta, de cateva ori, prin Mila Domnului. Intr-adevar, asa am experimentat si eu: "Cand iubesti cu adevarat senzatia de jertfa dispare." Este un fapt. (Si nu regreti, orice s-ar intampla intre timp, dupa ani si ani tot nu regreti. Simti ca ai facut ce trebuia cu adevarat sa faci si asta te bucura.)
Cel mai frecvent aceasta mi se intampla, de-o vreme, cu copiii mei.

(La antipod, o vorba auzita intr-o zi din partea unei mame catre fetitele ei: "Mi-am jertfit viata pentru voi si m-ati nenorocit." Iata ca se poate si asa.)

Dar cred ca momentele cu totul importante din relatia de cuplu nu pot fi depasite prin puteri personale sau, daca se intampla pentru moment, pretul platit va fi mare si viata sotilor va ridica mingi inca mai dificile la fileu...
De aceea, cred ca vine mereu o clipa cand sotii au nevoie de o "Putere Superioara" lor. Aceasta poate fi un alt om, un grup, o "baza sigura".

Insa nimic din aceste solutii nu se compara cu Hristos. Sau, ma rog, se compara: se afla, oricum, la Mila Domnului...
Doar prin harul lui Dumnezeu "Cand iubesti cu adevarat senzatia de jertfa dispare."
Si ce inseamna de fapt "senzatia de jertfa"?
Imi pare ca nimic altceva decat o forma de exprimare a egofiliei, a pretuirii de sine, a mandriei s.a.m.d.
Si ne intoarcem tot la despatimire, pocainta si tot corolarul...

Cred ca senzatia de jertfa dispare deoarece, cand iubesti pe partenerul de viata, esti dispus oricind sa iti iei tot calabalicul tau personal si sa te muti in celalalt. Si invers, esti dispus ca partenerul sa traiasca in tine, in intregime. Toate trec din unul in celalalt, iar asta este desertare in dragoste, astamparul setei si foamei de a darui, spre implinire. Situatia nu e resimtita ca jertfa cat mai degraba ca implinire, deplinatate. Cunosti odihna, pacea...

Se face in si din Vesnicie. Fiind acte interpersonale, de la Persoana la Persoana in Cer
si de la persoana la persoana pe pamant (posibil doar prin harul Domnului).

Cand iubesti ai o anumita nerabdare sa dai, sa oferi, iar aceasta nu o simti ca pe o jertfire ci ca pe o implinire de sine. Daca miscarea e reciproca, cuplul e implinit. (Dar e problematic foarte: cand dai, cum dai, cat dai etc. Uneori poti rani sau dezamagi.)
Eu cam asa cred.
Ma iertati!

[cristina27]

1) Există relații împlinite?
DA. Exemplul il am la mine in familie . Mama si tata sunt casatorit de 28 de ani ,intra in al 29lea an;iar bunicii de 58 . Ei sunt exemplul, si imi doresc atat de mult sa am si eu o experienta care sa duca la acelasi rezultat.
Singura "reteta" este credinta celor 2 . Bunicul era aproape ateu cand l a cunoscut bunica. Datorita iubirii lui pt ea, el a inteles ca nu pot avea o relatie daca nu vor fi pe aceeasi lungime de unda din acest punct de vedere . Dragostea duce la incredere . Si din incredere a inceput si credinta lui .

2) Rezistă ele uzurilor fizice și psihice ale persoanelor implicate?
Cu greu , dar rezista. Tot cu credinta tare si cu pace , pt ca credinta duce la pace,de asemenea.

3) Cum se pierde dragostea și cum poate fi recuperată?

Dragostea se pierde , daca credinta descreste , daca te indepartezi de Dumnezeu . Si sunt atatea cai de a te indeparta de Dumnezeu ...

4)Care e secretul reușitei voastre?

Sper ca intr-o zi , curand sa pot povesti si care este secretul reusitei mele .

Nu mi am pierdut speranta , pt ca stiu ca inca nu am gasit persoana pe care o caut .
Trec printr-o perioada tulbure si am avut un mare soc , dar nu este vina nimanui . Dar stiu ca totul se intampla daca gresim , iar eu am gresit .mult ....
Am avut o relatie de f multi ani , prima mea relatie de cand aveam 16 ani . Am fost logoditi la 20 de ani , si la 1 an de la logodna, cand ar fi fost cel mai bine sa ne fi casatorit , nu stiu ce s a intamplat .
El locuia cu mine ,la ai mei , pt ca nu ne permiteam sa ne mutam singuri cu chirie . In urma unor discutii pe care le tot aveam, si sub influenta unchiului cu care el locuia, si a strans lucrurile si a plecat . Am fost f ranita ,si fiind la primul meu job , pe care il faceam ca hobby , in timpul universitatii,am inceput sa vorbesc la telefon si sa raspund unui baiat care lucra cu mine si care vedeam ca ma place . A fost greseala vietii mele . Viata mea a fost un dezastru apoi . El era cel mai nepotrivit baiat pe care l as fi putut alege .
Vazand ce s a intamplat , fostul meu logodnic a incercat sa ma faca sa inteleg ce greseala fac , dar apoi , a cunoscut si el o fata care nu l a mai lasat .
paradoxal este ca cel cu care ieseam era exact tipul de barbat pe care eu nu il suportam . iar ea era exact tipul de fata pe care el nu il putea suferi .
Eu nu o cunosc, tot ce stiu despre ea este din ce imi povestea el ...
Au urmat incercari de impacari intre noi , dar ori eu ma intorceam la baiatul nepotrivit , ori el la acea fata.
M am mutat singura ,in ultimul an de universitate, sperand ca vom putea consolida relatia Si ca sa vedem cum ar fi sa locuim noi 2 impreuna, doar noi 2 . Eu nu aveam habar ca el inca mai pastra legatura cu acea fata . Eu rupsesem orice legatura cu acel baiat ...
Am suferit atata, cand am aflat , era sa nu iau licenta. Dar mergeam la f multe masluri si ascultam cat puteam de duhovnic .
Am crezut din nou ca el a terminat o cu ea .
Mi a incoltit ideea ca poate ar fi bine sa ne facem o viata frumoasa intr o tara cu mult posibilitati ,asa cum visasem mai intotdeauna. Ne am pregatit actele , dar el nu prea facea nimic in acest sens , doar eu eram gata de plecare si entuzaismata .
Am plecat singura.Eram f dezamagita, si imi spuneam : va vedea el ca voi gasi pe cineva care ma va aprecia si va face totul ca sa nu ma piarda . Am cunoscut un roman si ne am mutat impreuna. Era tot ce visasem vreodata, sa locuiesc cu un baiat care sa ma iubeasca ,sa mergem la cumparaturi impreuna, sa ne plimbam cu bicicleta, etc...
Dar cel cu care locuiam era de fapt f diferit de cum il credeam . Nu mai fuma pt mine , nu mai pastra legatura cu anumiti prieteni pt mine , fusese casatorit ...
Pe masura ce imi dadeam seama ca viata mea devine un cosmar ,fostul meu logodnic incepuse sa dea iar semne.
Eu am vrut sa nu mai am nimic de a face cu el , el insa nu m a lasat .
Mi a trimis mereu mesaje ,a fost tot timpul in legatura cu familia mea. A facut planuri de casatorie si eu tot mereu asteptam ca poate va veni , ca intr adevar si a dat seama ca ii lipsesc si va veni .
Nu a fost asa. I am spus ca sunt cu cineva ,crezand ca poate il voi incuraja. Ce prostie...
Apoi ,dupa 1 an jumate , m am hotarat sa ma mut singura. De atunci sunt singura : iunie 2010.
In tara am venit de 4 ori de cand am plecat , ne am vazut de fiecare data .
Ultima data am venit in octombrie. M a asteptat la aeroport , am fost la munte ,la un restaurant , nu am ramas peste noapte . Si am facut din nou planuri de viitor . Mi a zis ca vrea o fetita.
Cu 3-4 ore inainte sa plec,am fost la niste maicute care imi sunt f dragi ,niste calugarite care ne cunosc de 10 ani , si ne stiu toata povestea,care s au luptat din rasputeri sa ne ajute si sa ne sfatuiasca pt a ne casatori odata. Una din ele , cea mai in varsta si mai inteleapta care e ca din familie pt mine , mi a spus ca ea considera ca trebuie sa stiu : el s a casatorit , si s a casatorit cu acea fata . si s a casatorit in aceeasi zi a logodnei noastre- asta o stiu de la el , am vb ulterior detaliile .
Am fost devastata ,mai ales ca nu mi a spus,nici mie ,nici alor mei . Mi am pierdut orice reper . Sunt pe cale de a lua anumite decizii gresite , dar incerc sa ma tin tare cat pot , sa nu o fac .

Imi doresc atat de mult o familie , a mea , cu pace si nimic mai mult . In tara in care traiesc , oamenii sunt departe de Dumnezeu , aud atatea drame pe zi ce trece , incat povestea mea e nimic ... Nici nu mai stiu ce sa cred si toti imi spun sa nu ma casatoresc .
Insa din toata viata si experienta mea , va spun din suflet ca cred ca totul se poate cu ajutorul lui Dumnezeu , si daca faci un efort si esti cum trebuie , Dumnezeu nu te va lasa si va iesi bine in final . trebuie doar putin efort si din partea noastra, pt a respecta ce ni se cre . pt ca regulile au fost create spre binele si folosul nostru,nu pt a ne tortura sau ingreuna viata.

Sper ca nu v am plictisit si cum o zic mereu , experienta si sfaturile mele sper sa poata ajuta cat de putin .

Doamne ajuta !

[anita]

Doamne ajuta !
Credinta trebuie sa o transpunem si in fapte ,parintii nu ar fi trebuit sa accepte aceasta logodna de proba.
Duhovnicul meu a dat sfat celor ai caror copii au cate o legatura fara a fi cununati sa nu accepte sub nici o forma ca acestia sa stea la ei in casa pana la nunta.
Ei ,parintii , s-au incarcat cu un pacat care trebuie spovedit.
Multi parinti sunt foarte linistiti daca unul din copii ,in special daca au baiat ,sta necununat.Li se pare normal pt.aceste vremuri.
Este un pacat in familie de care se fac paratasi toti ,inclusiv parintii.
Viitorul nostru sta in mainile noastre ,nu trebuie sa stam cu mainile incrucisate si sa asteptam sa ni se intample ceva bun.
Trebuie pocainta pt.ce am gresit ,spovedanie curata si sa nu mai repetam pacatul savarsit.
Dumnezeu le randuieste pe toate la timpul lor.

[Danialex]

Cristina, foarte incalcita povestea voastra. Cred ca raul a pornit, cum a spus si Anita, de la acea logodna de proba facuta cu acordul parintilor cand voi aveati 20 de ani. Multi nu-si dau seama ca de la aceste concubinaje pleaca multe rele si pacate, care mai tarziu le afecteaza casniciile, copiii etc. Sunt pacate de capatai si cred ca trebuie spovedite de fiecare membru al familiei, ca sa nu mai existe "urme".
In linii mari, baiatul pe care tu l-ai iubit imi pare ca nu stie ce vea si ca e influentabil - de exemplu, prima voastra despartire "sub influenta unchiului" nu e prea clar motivul... desi erati logoditi, cum a plecat asa? - si apoi a intalnit pe altcineva, te-a mai cautat, s-a casatorit si nu ti-a spus si acum iti spune ca vrea o fetita cu tine?!... Nu pare genul de om pe care sa te poti baza, asa imi lasa mie impresia. Ti-a ascuns prea multe lucruri importante si te-a lasat sa speri in relatia voastra, desi el era pe alta frecventa si cu altcineva.... Cred ca Dumnezeu n-a ingaduit sa va casatoriti ca sa nu suferi mai mult, sunt sigura ca poti intalni pe cineva mai bun si mai matur.
Acum iti ramane sa reflectezi putin la cele intamplate, stabileste tu insati ce-ai gresit si roaga-te Maicii Domnului sa-ti calauzeasca pasii mai departe, spre omul cu care sa poti avea familia pe care ti-o doresti. Toti gresim, ne poticnim si cadem dar important e sa ne spovedim pentru ce am gresit si sa mergem mai departe, cu nadejde in Dumnezeu.
Doamne-ajuta!

[tabitha]

În prealabil postat de Mihailc

Așteptăm cu răbdare și experiențe din perspective masculine. Mă gândesc acum la Windorin, Cristiboss, Marius22 și alții de care nu-mi aduc aminte pe moment.

L-aș adăuga și pe Costel la această listă masculină. Precum și pe un prieten care nu mai scrie aici cam de multișor (decât ocazional): "iosif" - știu că acum este preot (în Germania) și are o familie foarte reușită, deși era și el în niște dileme la un moment dat. Marius "dmb", care mi-ar place să mai dea un semn de viață (chiar și pe acest forum care uneori pare o pierdere de vreme).

Poate și geo_nektarios ar vrea să revină o secundă, măcar pentru a da aici o marturie frumoasă. Ar mai fi și Scoțianul, care nu știu pe ce meleaguri umblă, dar ar fi frumos să revină și el pe acest "picior de plai" și să ne încânte (și încurajeze, în același timp) cu postările sale. OmuBun sper că și-a mai revenit după starea de convalescență și poate va avea bucuria să împărtășească (din nou) trăirile sale cu noi..

Ah, și sunt și câteva "fete" de la care mi-ar place să aud experiențele lor de viață luminoasă în iubire : Jenica (alias eduardd) - trebuie să-și facă și ea cont nou! Dorina, știu că mai citește pe aici, și cu siguranță mai sunt și altele, însă am un lapsus al nick-urilor la momentul ăsta.

post scriptum : mi-am adus aminte de niște colegi care cu siguranță au de spus ceva frumos pe acest subiect: stefan_florin, Florin-Ionut, Mosh-Neagu, Mihnea Dragomir (când o să revină, că postește de la forum până la Paște ).
Iar dintre fete: ory și Fani71.

[costel]

Nu exista secrete pentru o buna vietuire in familie. Exista in schimb iubire si lipsa de iubire. Daca in timpul zilei iti aduci macar din cand in cand aminte de cei din familie, e dovada ca ii iubesti si cu siguranta te intelegi bine cu ei. Daca iti aduci aminte de ei doar cand intri in casa, e semn ca ai asezat altceva si nu familia in inima ta. Iubiti si veti vedea ca omul este cu adevarat creat dupa chipul lui Dumnezeu. E capabil sa spuna noi, nu doar eu.