Depresia-abordare religioasa

[laurastifter]

Este prima dată când aud că o persoană deprimată a fost internată la psihiatrie. Cunosc şi eu 3 persoane care suferă de depresie, dar merg la psiholog, se tratează cu medicamente etc şi unul dintre ei deja şi-a revenit aproape complet. La psihiatrie ştiam că ajung nebunii, sărmanii de ei... cei care pierd contactul cu realitatea obiectivă, delirează, îşi pierd conştiinţa propriei identităţi etc, dar nu depresivii, fiindcă ei au doar o problemă emoţională şi conştientizează perfect dacă sunt închişi la psihiatrie, exact la fel cum am conştientiza şi noi. Mi se pare foarte trist...

[laurastifter]

În prealabil postat de Geo_Geo79

Va multumesc din suflet.

Dumnezeu să-i dăruiască multă sănătate şi bucurie prietenei dvs!
Cred că în primul rând prin credinţă se poate vindeca şi, de asemenea, mă gândesc că ar fi bine să caute un psiholog foarte credincios şi inteligent, care să o ajute prin psihoterapie.
M-au impresionat mesajele dvs, fiindcă observ cât îi sunteţi apropiată acelei prietene, cât de mult doriţi să vă rugaţi pentru însănătoşirea ei! Cred că vă puteţi ruga oricărui sfânt şi, în primul rând, Dumnezeului nostru Iisus Hristos, Care, după cuvintele Proorocului Isaia, "a venit să-i vindece pe cei cu inima zdrobită".
Pe Sfinţi îi simt ca sprijinitori ai noştri dragi, rugători pentru noi în faţa Tatălui în orice situaţie. Mi-e greu să cred că ei ar fi, ca aici, pe pământ, specializaţi în diverse domenii: Sf. X vindecă depresia, Sf. Y se ocupă de copiii orfani, Sf. Z tămăduieşte cancerul etc. Cred că orice Sfânt al lui Dumnezeu ne poate ajuta, prin rugăciunile sale, în orice împrejurare.
Domnul cu noi toţi!

[cezar_ioan]

În prealabil postat de laurastifter

La psihiatrie ştiam că ajung nebunii, sărmanii de ei... cei care pierd contactul cu realitatea obiectivă, delirează, îşi pierd conştiinţa propriei identităţi etc, dar nu depresivii, fiindcă ei au doar o problemă emoţională şi conştientizează perfect dacă sunt închişi la psihiatrie, exact la fel cum am conştientiza şi noi. Mi se pare foarte trist...

Dragă Laura,
În clinicile de psihiatrie, astăzi, vei întâlni puţini "nebuni". Aceştia, pe care doctorii îi numesc în general "psihotici" (deşi denumirea exactă a tulburărilor sună mult mai elaborat şi elegant, nonagresiv) sunt doar o mică parte din totalul persoanelor care beneficiază de "găzduire" în spital. Nu prea îi vezi pe aleile spitalului în primele zile de la internare, întrucât sunt în stare de afectare serioasă a conştiinţei şi, uneori, sunt foarte agitaţi şi chiar violenţi/periculoşi pentru semeni. Ei stau o vreme în cămăruţa lor, fiind trataţi cu medicamente adecvate, al căror efect calmant, sedativ, hipnotic, de clarificare a conştiinţei ş.a.m.d. este relativ uşor de constatat. Câteodată, ce-i drept, sunt şi legaţi de pat, întrucât au o conduită complet dezordonată şi se pot răni sau îi pot răni pe ceilalţi pacienţi ori pe cadrele medicale.
În general vei găsi oameni cu tulburări moderate, care ar putea fi tratate foarte bine şi acasă: tulburări anxioase/fobice, depresie (nu neapărat foarte severă), diverse tulburări nevrotice, consum necontrolat de alcool sau alte substanţe, precum şi oameni care vin după un episod mai serios (pe fond cronic sau cu debut recent) pentru, să zicem, un control mai elaborat, de câteva zile. Sunt şi oameni cu intoxicaţii acute la locul de muncă (avînd şi manifestări în plan psihic de pe urma intoxicaţiei) sau cei care au suferit un şoc emoţional (de pildă în urma unui accident de maşină) sau care au avut un atac de panică şi au fugit după ajutor urgent.
De asemenea, mulţi vin pur şi simplu pentru chestiuni cum ar fi pensionarea etc.

Majoritatea pacienţilor din spitale nu sunt psihotici.
Modifică aşadar imaginea despre spitalul "de nebuni" înspre zona de realism şi, cel mai bun lucru ar fi să faci o vizită acolo. Mă ofer să vizităm, după începerea şcolii, câţiva cunoscuţi de-ai mei la spitalul Obregia şi, cu această ocazie, cred că vei avea o mare surpriză: cei internaţi sunt cu mult mai plăcuţi, mai liniştiţi şi mai cumpătaţi decât majoritatea oamenilor de pe stradă, din metrou, de la facultă sau din baruri şi discoteci. Poţi sta de vorbă cu oricare dintre cei care se plimbă pe alei, stau la şuetă în jurul chioşcurilor cu alimente şi ziare etc.

Cât despre închiderea lor, zăvorârea cea înspăimântătoare, se adresează doar celor cu tulburări foarte grave ale conştiinţei şi comportamentului. Precum şi celor din clinicile unde se tratează abuzul de substanţe (deoarece aceştia tind să procure substanţele, mai ales în primele zile, cu orice preţ).

Ceilalţi părăsesc când voiesc nu doar clinica dar şi incinta spitalului, putînd merge să facă o serie de cumpărături din piaţa alăturată sau chiar se pot repezi până în oraş, dacă au o nevoie presantă, avînd de obicei un bilet de voie.

Poate mergem în vizită într-o zi! Ne vom alătura grupului de studenţi din anul 2 la psihologie, care au în medie vârsta de 20 ani. Dacă pot face vizita asta câte 100-200 de studenţi în fiecare săptămână, de ce nu am reuşi şi noi?...:)

Până atunci, permite-mi un sfat bătrânesc: ai grijă la nebunia cea de mult mai aproape, cea de zi cu zi, chiar de lângă noi (nebunia nediagnosticată, nespitalizată, netratată şi adeseori deloc conştientizată de purtător şi de semeni) şi, dacă accepţi adevărul până la capăt, la nebunia cea din noi înşine...:) Zâmbesc, dar nu glumesc!

[cezar_ioan]

Există însă oameni, destul de mulţi în Bucureşti, care nu se află la tratament în spital, nu beneficiază de această şansă, ci trăiesc în plină manifestare a bolilor psihice majore, trăind chiar printre noi.
Mă refer la cei pe care îi remarcăm cu uşurinţă prin oraş şi despre care ne dăm seama că sunt bolnavi în stare gravă, după vestimentaţie şi comportament. Ei sunt nebunii oraşului, formînd de obicei categoria homeless. De obicei sunt solitari, în general nonviolenţi. Unii vorbesc singuri prin autobuze, metrou etc., prin parcuri sau în mijlocul străzii. Unii ţin predici necredincioşilor... Alţii, dimpotrivă, ţin anti-predici, ca să zic aşa...
Istoria lor de viaţă e în general complicată şi destul de neclară. În cazul lor se combină problemele propriuzise de sănătate mintală cu probleme mai complexe, sociale - nu au familie, nu au serviciu, nu au un adăpost, nu sunt prinşi în sistemele sociale de protecţie etc.
Din păcate spitalele nu prea îi primesc, din varii motive. Vagabondează, mereu, uneori dintr-un oraş în altul, unii chiar dintr-o ţară în alta. Trăiesc din cerşit, mai rar din furat (au o frică a lor faţă de furt şi, în general, nu sunt infractori).
În alte ţări, aceşti oameni au parte de o echipă formată de: medic psihiatru, psiholog, asistent social, la care se mai pot adăuga şi alţii. Unii sunt recuperaţi, alţii nu. La noi, majoritatea mor în stradă, în urma unor acte de violenţă sau din pricina bolilor fizice netratate ori, din păcate, chiar de frig şi foame, pe timpul iernii. Unii ajung în aşezământul Bălăceanca. (Faţă de acesta, spitalul Obregia e hotel de 7 stele...)

Categoria cea mai periculoasă a nebunilor şi tulburaţilor e reprezentată însă de oameni care nu urmează un tratament psi, au locuinţă şi serviciu, deseori sunt oameni de succes şi, în general, sunt consideraţi cetăţeni model. Din nenorocire ei pot fi detectaţi doar de un ochi foarte priceput, unul care descoperă ceea ce numim "simptome negative", adică extrem de fine, deloc spectaculoase dar care indică boli foarte grave.
Uneori aceşti nebuni conduc centre de educaţie, comunităţi şi chiar naţiuni.
La un moment dat însă nebunia lor se vădeşte. În general e prea târziu pentru victimele din jur şi mereu lasă pete de sânge în urma lor, deloc puţine.
Nu despre ucigaşii în serie e vorba, nu neapărat. Ci despre oamenii cei mai respectabili dintre noi, despre "impecabili", despre morali şi corecţi şi cu imaginea "brici".
Într-o zi ei vor ucide cu voluptate sau, în orice caz, vor produce mari şi multe suferinţe semenilor.
Se spune despre ei că au un mare potenţial de "imprevizibilitate". Omul cât de cât sănătos, chiar suferind de oarecare deprimare sau anxietate, de niscaiva alcoolism sau de alte patimi, e însă mai mereu previzibil, banal de previzibil şi mai deloc original ca expresie, comportament, gândire.

[laurastifter]

Domnule profesor, vă mulţumesc mult pentru explicaţii şi lămuriri.
Într-adevăr, mă impresionează profund, în mod negativ, ideea că unii dintre semenii mei sunt privaţi de libertate doar pentru că suferă de probleme psihice. De exemplu, am cunoscut recent o tânără de aprox. 30 de ani, foarte bolnavă psihic (suferă de schizofrenie, din câte ştiu... Oricum, e foarte dificil să comunici cu ea), care a fost internată la psihiatrie şi am aflat că a fost ţinută încuiată. M-a impresionat profund, mai ales că fata aceea, sărmana de ea, nu cred că ar fi putut reprezenta aşa, un pericol public... şi nu înţeleg de ce sunt privaţi de libertate aceşti semeni ai noştri lipsiţi de apărare... Nu-i suficient că sunt bolnavi, de ce să mai aibă parte şi de alte suferinţe?... Dvs vorbeaţi despre pacienţi periculoşi, agresivi, care i-ar ataca pe ceilalţi. Aceştia da, îmi pare justificat să fie închişi, până când îşi revin măcar parţial. În schimb, cei care nu le-ar putea face rău celorlalţi (aşa cum este bolnava pe care am cunoscut-o)?... Aceştia de ce, oare, sunt trataţi aşa?...
M-a surprins în mod deosebit, citind primul dvs mesaj, faptul că cei mai mulţi dintre cei internaţi la psihiatrie nu sunt "nebuni" (în sensul în care se foloseşte, în limbajul comun, acest cuvânt), ci suferă de depresii, de diverse fobii etc. Nu ştiam asta. În această privinţă, am o singură nedumerire: de ce oare aceştia nu sunt trataţi acasă?
Şi încă ceva: sunt duşi la spital cu forţa, sau se internează ei în mod liber, considerând că astfel vor fi trataţi mai bine?
Încă o dată, vă mulţumesc mult pentru mesajele pe care mi le-aţi scris; mi-aţi explicat foarte multe lucruri pe care nu le ştiam.
Hristos în mijlocul nostru!

Cu deosebită preţuire,
Laura Stifter

Ioane foarte interesant ce ai postat,deseori am sentimentul ca acest gen de discutii sunt cumva,culpabil,marginalizate,oamenii se cam feresc de aceste realitati mai putin stiute.Oricum rugaminte:exista un film numit ,,Shutter Island"care ar avea o legatura cu analiza ta,poate il poti vedea si sa-i faci o mica caracterizare,cum vezi tu profesional situatia din film si mai ales replica din final.Multumesc,numai bine.

[laurastifter]

În ultimul dvs mesaj, aţi menţionat încă o categorie de bolnavi psihic, pe care-i socotiţi, pe bună dreptate, drept cei mai preiculoşi nebuni şi despre care aţi scris: "Uneori aceşti nebuni conduc centre de educaţie, comunităţi şi chiar naţiuni".
Întrebarea mea, pentru atunci când veţi avea suficient timp la dispoziţie de a răspunde, ar fi următoarea: cum îi putem recunoaşte? Pentru că dvs, ca specialist în psihologie, le-aţi detecta imediat maladia, dar noi, cei neavizaţi în domeniul psihologiei sau în cel al psihiatriei, ne-am putea lăsa mai uşor manipulaţi, având în vedere faptul că aceste persoane pot fi şi extrem de intelgente, cu un dar oratoric greu de egalat şi cu o uimitoare capacitate de a-şi disimula nebunia. Hitler a fost ales, iniţial, în mod cât se poate de democratic şi... ştim prea bine ce-a urmat.
Desigur, atunci când suntem în situaţia de a oferi unei persoane o responsabilitate asupra altora (de exemplu, o funcţie politică), este necesar, absolut necesar să fim toţi "psihologi" într-un anumit sens, să-i detectăm în mod intuitiv pe cei care se încadrează în categoria pe care aţi menţionat-o. Totuşi, cunoaşterea clară a câtorva criterii de analiză, a câtorva semne distinctive ale acestor persoane cred că ne-ar fi de mare ajutor în luarea deciziilor.
Aşadar, prin ce anume se caracterizează nebunii aceştia? Care sunt acele simptome negative despre care vorbeaţi?
Ştiu că dvs, având un program atât de încărcat (familie, carieră, studii ş. a. m. d.), nu veţi putea răspunde imediat unei astfel de întrebări. Totuşi, am postat-o, nădăjduind că veţi dori să-mi oferiţi câteva explicaţii în acest sens, DOAR ATUNCI CÂND VEŢI AVEA TIMP. :)
Hristos în mijlocul nostru!

[AlinB]

În prealabil postat de laurastifter

În ultimul dvs mesaj, aţi menţionat încă o categorie de bolnavi psihic, pe care-i socotiţi, pe bună dreptate, drept cei mai preiculoşi nebuni şi despre care aţi scris: "Uneori aceşti nebuni conduc centre de educaţie, comunităţi şi chiar naţiuni".
Întrebarea mea, pentru atunci când veţi avea suficient timp la dispoziţie de a răspunde, ar fi următoarea: cum îi putem recunoaşte? Pentru că dvs, ca specialist în psihologie, le-aţi detecta imediat maladia, dar noi, cei neavizaţi în domeniul psihologiei sau în cel al psihiatriei, ne-am putea lăsa mai uşor manipulaţi, având în vedere faptul că aceste persoane pot fi şi extrem de intelgente, cu un dar oratoric greu de egalat şi cu o uimitoare capacitate de a-şi disimula nebunia. Hitler a fost ales, iniţial, în mod cât se poate de democratic şi... ştim prea bine ce-a urmat.

Intrebarea este o gluma?
Pari totusi o persoana inteligenta si cu un sistem moral, intrebarea pusa n-ar trebui sa fie o sarada dificila.

Sau ar trebui reformulata la modul: cum ar putea omul mediocru sa aiba acest discernamant?
Ei bine, raspunsul e simplu: nu poate.

[AlinB]

În prealabil postat de laurastifter

De exemplu, am cunoscut recent o tânără de aprox. 30 de ani, foarte bolnavă psihic (suferă de schizofrenie, din câte ştiu... Oricum, e foarte dificil să comunici cu ea), care a fost internată la psihiatrie şi am aflat că a fost ţinută încuiată. M-a impresionat profund, mai ales că fata aceea, sărmana de ea, nu cred că ar fi putut reprezenta aşa, un pericol public... şi nu înţeleg de ce sunt privaţi de libertate aceşti semeni ai noştri lipsiţi de apărare... Nu-i suficient că sunt bolnavi, de ce să mai aibă parte şi de alte suferinţe?... Dvs vorbeaţi despre pacienţi periculoşi, agresivi, care i-ar ataca pe ceilalţi. Aceştia da, îmi pare justificat să fie închişi, până când îşi revin măcar parţial. În schimb, cei care nu le-ar putea face rău celorlalţi (aşa cum este bolnava pe care am cunoscut-o)?... Aceştia de ce, oare, sunt trataţi aşa?...

Sunt mai multe variante de raspuns, la mintea cocosului:
1. Nu e atata de linistita cat pare in momentul in care nu are crize profunde (sau se afla sub medicamentatie)
2. Nu neaparat poate face rau altora, isi poate face siesi rau, nu doar prin tentative de sinucidere ci chiar si prin simplul, derizoriul gest de a pleca de sub supraveghere.
3. Abuzul personalului medical? Greu de facut o afirmatie certa in acest sens.

M-a surprins în mod deosebit, citind primul dvs mesaj, faptul că cei mai mulţi dintre cei internaţi la psihiatrie nu sunt "nebuni" (în sensul în care se foloseşte, în limbajul comun, acest cuvânt), ci suferă de depresii, de diverse fobii etc. Nu ştiam asta. În această privinţă, am o singură nedumerire: de ce oare aceştia nu sunt trataţi acasă?

Pentru ca depasesc capacitatea celor din jur de a acorda asistenta.
Schizofrenicul in perioadele de criza majora, rezista de cele mai multe ori la tratament, invocand nu de putine ori scenarii paranoice (este o persoana importanta, incearca sa fie controlat, otravit, etc)

[AlinB]

În prealabil postat de cezar_ioan

Mă ofer să vizităm, după începerea şcolii, câţiva cunoscuţi de-ai mei la spitalul Obregia şi, cu această ocazie, cred că vei avea o mare surpriză: cei internaţi sunt cu mult mai plăcuţi, mai liniştiţi şi mai cumpătaţi decât majoritatea oamenilor de pe stradă, din metrou, de la facultă sau din baruri şi discoteci. Poţi sta de vorbă cu oricare dintre cei care se plimbă pe alei, stau la şuetă în jurul chioşcurilor cu alimente şi ziare etc.

Ar fi primul spital de psihiatrie de care am auzit, unde oamenii ajung din proprie initiativa, eventual dintr-o necesitate pe care o admit personal.
Ce diagnostic au mai exact?

Schizofrenicii de ex. se incadreaza in tabloul de mai sus, doar daca sunt sub tratament, in fazele de paroxism, boala tinzand sa capate si accente violente - de obicei cam atunci si capata statutul de institutionalizati medical.