Tendinta

În prealabil postat de Fani71

Exista si sfinti care s-au sfintit (adica, s-au unit cu Dumnezeu) altfel decat prin asceza extrema (in sensul de renuntare la placere, cum o intelegi aici, daca nu ma insel): martirii, si oameni casatoriti, de exemplu.
Placerea in sine NU este negativa.

Vezi, Zaharia, ca exista si afirmatii de acest gen, de asta era Anna exasperata. Chiar daca forumul nu este carturar, el reflecta si 'opinia publica' crestina.

nu poti compara un om mediocru cu un sfant care a fost ascet.
placerea este o negatie a suferintei. iar suferinta si viata sunt tautologii, toate organismele in viata sunt intr-o suferinta permanenta.

În prealabil postat de topcat

Evolutionismul duce legatura ceva mai departe, spre empatie, generozitate, monogamie.[/i]

cum ai ajuns tu la concluzia ca evolutia a facut omul o specie monogama si nu poligama?

În prealabil postat de Traditie1

Sfintenia este tocmai asceza, viata sfânta, de renuntare. Nu exista sfintenie la un loc cu distractia.

Si în alte religii exista asceza, uneori extrema dar scopul ascezei crestine nu este asceza de dragul ascezei ci renuntarea la acele lucruri care împiedica rugaciunea neîncetata, rugaciune prin care omul vrea sa fie permanent în Dumnezeu, pentru a simti si pastra suflarea datatoare de viata a Duhului Sfânt.

eu iti dau dreptate.
Insa poti observa cum unii crestini "modernizati" considera viziunea asta "extremista"?
mai ales femeile vad ca le e prea greu sa se abtina de la placeri

Cred ca ar fi bine sa definim "placerile" despre care se vorbeste aici.

[Fani71]

În prealabil postat de flegmatic

nu poti compara un om mediocru cu un sfant care a fost ascet.
placerea este o negatie a suferintei. iar suferinta si viata sunt tautologii, toate organismele in viata sunt intr-o suferinta permanenta.

Consideri martirii si sfintii care au fost castaoriti ca fiind oameni mediocri?
Si casatoruia este o cale de sfintenie, nu numai calugaria.
Si nu ai grija, ca si casatoria presupune asceza, insa de alt fel: sa te adaptezi celuilalt, sa lasi voia ta pentru a lui, sa porti in spate si durerile si suferintele lui (odata cu bucuriile), sa muncesti si sa-ti asumi responsabilitati pentru familie, sa nasti si sa cresti copii etc.
Pe langa suferinte, viata ne ofera insa si unele bucurii si placeri, pe care Dumnezeu nu le cere nicidecum sa le refuzam, ci sa le traim cu multumire.

În prealabil postat de flegmatic

eu iti dau dreptate.
Insa poti observa cum unii crestini "modernizati" considera viziunea asta "extremista"?
mai ales femeile vad ca le e prea greu sa se abtina de la placeri

Nu vad in ce anume viziunea mea este modernizata.
De la ce placeri ar trebui sa ne abtinem, Doamne ajuta-ne, oamenii casatoriti?
Ar trebui sa incercam sa nu simtim nici placerile firesti?
Ar trebui, noi oamenii in general, sa ne abtinem sa ne bucuram de apa calda, de o mancare buna, de o raza de soare, de un vanticel intr-on zi torida? Ar trebui sa alungam aceste senzatii placute ca fiind de la diavol, cumva??

[umilul]

În prealabil postat de Anna

Am observat la ortodocsi ca in general, orice fel de placere e "condamnata" intr-un mod mai direct sau mai subtil. Tocmai citeam acum la topicul "iubirea taina sau negot" si mai nou se sustine ca iubirea e doar o fantasma pentru ca simti o anumita "dulceata". Come on...din putinul pe care l-am citit pana si ascetii cu rugaciunea inimii ajungeau la o anumita dulceata daruita de Dumnezeu.
Parerea mea este ca din tendinta asta de a "taia" orice placere, ajungem sa taiem si ce-i bun, deviem. Cel putin mie cred ca asta mi se intampla de multe ori. Si pierdem SIMPLITATEA. Uitati-va la o mama cu un bebelus cum se dragalesc si le pasa lor daca e bine sau nu sau daca dulceata ce o simt e pacat? E natural si simplu. Pana despicam firul in patru trece viata pe langa noi si ne trezim ca n-am daruit mai nimic, de frica sa nu fie prea "dulce". O sa devenim niste stane de piatra, zau asa. Eu cred ca lumea asta duce multa lipsa de dulceata, afectiune si sentiment, sincer. Si noi si mai mult le taiem pe motiv de fantasme. Da, faptele conteaza, dar uneori si vorbele sunt fapte.
Ce tot aveti cu orice placere, pana si placerea de a spune cuiva ca il iubestiTot de la Dumnezeu e si placerea, daca o simti las-o acolo, doar sa nu fie scop in sine, atata tot.
Ufffffffffffff

Gandurile sunt curate si pline de dragoste la exemplul dat de tine, dar toate gandurile sunt asa ? Daca raspunzi ca nu, atunci de acelea care duc la altfel de "placeri" este vorba si de acelea trebuie sa ne pazim.