![]() |
![]() |
|
|
![]() |
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
#451
|
|||
|
|||
![]()
Lasă vrăjeala asta ieftină, tinere sectar, că ține la unii, dar nu la oricine !!!!
|
#452
|
|||
|
|||
![]() |
#453
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Te mai dai si crestin mai Ivo_faith alias kesarion alias faustus(Care si-a vandut sufletul diavolului). Din pacate se pare ca ti se potriveste noul nick. |
#454
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Așa-zisul botez cu Duhul Sfânt este numit și primirea darului Duhului Sfânt în FA 2:38. Să vedem însă adevărul sau neadevărul afirmației domnului samson, citez: Citat:
"Iar apostolii din Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru și pe Ioan, care, coborând, s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt. Căci nu Se pogorâse încă peste nici unul dintre ei, ci erau numai botezați în numele Domnului Iisus. Atunci își puneau mâinile peste ei, și ei luau Duhul Sfânt." (Fapte 8:14-17) "Încă pe când Petru vorbea aceste cuvinte, Duhul Sfânt a căzut peste toți cei care ascultau cuvântul. Iar credincioșii tăiați împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiți pentru că darul Duhului Sfânt s-a revărsat și peste neamuri. Căci îi auzeau pe ei vorbind în limbi și slăvind pe Dumnezeu. Atunci a răspuns Petru: Poate, oare, cineva să oprească apa, ca să nu fie botezați aceștia care au primit Duhul Sfânt ca și noi? Și a poruncit ca aceștia să fie botezați în numele lui Iisus Hristos. Atunci l-au rugat pe Petru să rămână la ei câteva zile." (Fapte 10:44-48) "Și pe când Apollo era în Corint, Pavel, după ce a străbătut părțile de sus, a venit în Efes. Și găsind câțiva ucenici, a zis către ei: Primit-ați voi Duhul Sfânt când ați crezut? Iar ei au zis către el: Dar nici n-am auzit dacă este Duh Sfânt. Și el a zis: Deci în ce v-ați botezat? Ei au zis: În botezul lui Ioan. Iar Pavel a zis: Ioan a botezat cu botezul pocăinței, spunând poporului să creadă în Cel ce avea să vină după el, adică în Iisus Hristos. Și auzind ei, s-au botezat în numele Domnului Iisus. Și punându-și Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit asupra lor și vorbeau în limbi și prooroceau." (Fapte 19:1-6) Din aceste pasaje biblice, se vede foarte clar minciuna aruncată "pentru a testa piața, adică vigilența ortodocșilor", minciună care dovedește din nou atât incompetența domnului samson în materie de scriptură, cât și viclenia sectarilor care scot doar anumite pasaje din scriptură ca să își argumenteze pozițiile lor greșite și mincinoase, deși în aceeași scriptură există pasaje care le demonstrează greșelnicia poziției unilaterale pe care au adoptat-o. Se poate din nou observa strategia sectarilor de a miza pe proasta cunoaștere a scripturii de către ortodocși prin selectarea doar a unor citate scripturistice și pe interpretarea lor doar prin "lentilele" doctrinei lor false astfel încât poate, poate vor reuși să înșele pe cineva și să își sporească "roadele" misiunii (de înșelare și inducere în eroare). Din pasajele biblice reiese deci ce este primirea darului Duhului Sfânt, care astăzi se face prin sfânta taină a mirungerii, și care înseamnă înzestrarea cu daruri ale Duhului Sfânt a acelora care deja au fost botezați (botezul creștin ortodox nefiind un botez care se face în afara Duhului Sfânt, doar prin apă așa cum încearcă să insinueze domnul samson); se vede deci că primirea darului Duhului Sfânt s-a făcut și prin lucrarea Duhului Sfânt în timpul propovăduirii sfinților apostoli, dar și prin lucrarea de punere a mâinilor de către sfinții apostoli spre primirea darului Duhului Sfânt, punere a mâinilor care este diferită de punerea mâinilor la sfânta taină a hirotoniei. Această putere sacramentală de a da primirea darului Duhului Sfânt cu care au fost înzestrați sfinții apostoli, aceștia au dat-o mai departe prin sfânta taină a hirotoniei episcopilor, celor care au harul sacramental deplin și care pot oficia toate sfintele taine. Last edited by doctor_faustus; 01.09.2010 at 17:18:35. |
#455
|
|||
|
|||
![]() Citat:
De ce s-au rugat?Pentru ca Dumnezeu sa le dea Duhul Sfant, lucru pe care tu nu prea il intelegi. Daca Duhul Sfant ar fi fost dat direct de apostoli nu ar fi fost nevoie sa se mai roage, l-ar fi dat ei. Citat:
E ultima postare la care iti raspund, ai depasit orice limita a bunului simt. |
#456
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Din acest pasaj se poate observa cu ochiul liber (de îndoctrinările sectare) că ei luau Duhul Sfânt când sfinții apostoli se rugau și își puneau mâinile peste ei, fapt care demonstrează evident falsitatea afirmației că primirea darului Duhului Sfânt se face exclusiv prin lucrarea Duhului Sfânt. Acest pasaj scripturistic demonstrează evident că afirmația dumitale este greșită și mincinoasă (pentru că minți sfintelor scripturi !!) și că primirea darului Duhului Sfânt se făcea și prin rugăciunile și punerea mâinilor de către sfinții apostoli. "Și pe când Apollo era în Corint, Pavel, după ce a străbătut părțile de sus, a venit în Efes. Și găsind câțiva ucenici, a zis către ei: Primit-ați voi Duhul Sfânt când ați crezut? Iar ei au zis către el: Dar nici n-am auzit dacă este Duh Sfânt. Și el a zis: Deci în ce v-ați botezat? Ei au zis: În botezul lui Ioan. Iar Pavel a zis: Ioan a botezat cu botezul pocăinței, spunând poporului să creadă în Cel ce avea să vină după el, adică în Iisus Hristos. Și auzind ei, s-au botezat în numele Domnului Iisus. Și punându-și Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit asupra lor și vorbeau în limbi și prooroceau." (Fapte 19:1-6) |
#457
|
|||
|
|||
![]()
Atunci isi puneau mainile... Chiar Simion magul cere aceasta putere de la apostoli.
Cum ar vrea sectantii sa inteleaga acest lucru ca prin hirotonie s-a transmis harul cand ei nu au nici o temelie in epoca apostolica? |
#458
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Botezul cu Duhul Sfant este o lucrare savarsita de Dumnezeu. Ea nu exclude insa mijlocitori umani. In biserica primara crestinii au primit Botezul cu Duhul Sfant uneori prin punerea mainilor Apostolilor, alteori fara punerea mainilor. Intotdeauna insa Botezul cu Duhul Sfant a fost savarsit de Dumnezeu nu de oameni. |
#459
|
||||
|
||||
![]()
D-zeu da Duhul Sfant , insa prin rugaciunea "oamenilor" = Apostoli, Episcopi si Preoti.
|
#460
|
|||
|
|||
![]()
Fals. Când îl dă prin oameni, îl dă doar prin apostoli și episcopi.
|
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Arsenie Boca si Sfanta Taina a botezului | alynna | Biserica Ortodoxa Romana | 22 | 10.05.2013 08:28:51 |
Care este sensul Botezului Domnului? | Florin-Ionut | Botezul | 33 | 07.01.2013 15:38:30 |
Taina Botezului in cadrul Sfintei Liturghi | georgeval | Botezul | 22 | 21.02.2012 23:08:48 |
Taina Botezului în Filocalie | NECTARIE | Botezul | 6 | 23.11.2011 15:34:34 |
|