Invidia

[cezar_ioan]

Ingaduiti sa fac si eu putina filosofie...

Remediul invidiei: cere cuviincios, de la semenul pe care il invidiezi, sa iti dea si tie o parte din ce are el sau sa te invete sa obtii acel lucru prin propria lucrare. (Asta cred ca a omis Simon Magul, ca ar fi putut sa aiba oarecare sanse daca invata lucrarea smereniei, care nu se cumpara cu bani.)
Daca e un om cu oarecare intelegere si care nu se crede buricul pamantului, iti va da. Sau te va invata.
Daca nu, apoi gata si cu invidia!... Se topeste de la sine. Ce sa mai invidiezi la un ... sarac?...:) Orice ar avea sau ar fi, e in van pentru cel sarac in darnicie.


P.S. Imi amintesc de un om care m-a necajit multi ani. Era atat de invidios, cum n-am vazut. Se vedea din privire, din gesturi, din orice atitudine... Toti observau.
Venise la mine pe vremea cand, prin Mila Domnului, ma pricepeam destul de bine la anumite lucruri care tin de meseria mea (si pe care le-am pierdut, cu anii, cu trufia, cu pacatele...). M-a rugat sa-l invat si pe el mestesugul meu, ceea ce m-a bucurat. Spre deosebire de altii, insa, desi era un om cu venituri prospere, gasea mereu motive sa nu ofere nimic material, social, sufleteste nici atat. Lua, lua tot ce putea fi luat si lasa de inteles ca asa se si cuvine, ca eram chiar dator sa il slujesc... Pe de o parte ma irita aceasta, pe de alta parte ma amuza, insa ma straduiam sa ii ofer tot ce aveam de oferit pentru ca pur si simplu omul se arata interesat sa invete. Iar asta imi placea si imi alina supararea.
Apoi au trecut anii, nu l-am mai vazut, isi umpluse sacul si disparuse fara veste.
M-a cautat din nou cand era la mare necaz. Acelasi scenariu: cerea, lua cat il tinea, nu oferea nimic la schimb (nimic vizibil, constatabil) si... disparea.
In fine, dupa alti ani a revenit si a fost la fel.
Si totusi... cand nu mai asteptam nimic bun, intr-o perioada foarte grea a vietii mele, l-am reintalnit pe acest om. Eu eram la marginea pierzarii, eram cu un picior in groapa, in iad...
Mi-a fost de-a dreptul sila sa il revad, eram intr-o situatie groaznica si ma speria gandul ca iar imi va cere ceva in felul lui specific... Si cunoasteam ca nu mai am nimic de oferit.
Mi-a cerut insa doar atat: sa ii spun ce mai fac.
Si, obisnuit sa ii ofer tot ce-mi cerea, i-am satisfacut si de data asta dorinta. Apoi..., spre uluirea mea, omul acela nerecunoscator si invidios, m-a luat cu el, m-a gazduit, m-a hranit, m-a imbracat, m-a incurajat, m-a insotit acolo unde ma temeam sa merg singur etc. A facut asta o lunga perioada de timp, neincetat, apoi inca 2-3 ani, periodic, pana m-am pus cat de cat pe picioare.
Apoi nu l-am mai revazut. Pur si simplu nu ne-am mai cautat, in mod tacit, natural, ca de la sine.
Pana de curind, la Manastirea Radu-Voda, la o vecernie.
Dupa ce ne-am imbratisat am gasit putin timp sa mai stam de vorba. La un moment dat m-a intrebat: "Stii ca am fost multi ani foarte invidios pe tine?"... Am amutit, mi se pusese un nod in gat si nu am putut decat sa ma inrosesc, slava Domnului, si am pus ochii in pamant. "Da, mi-a spus el, dar stii ce bine mi-a facut asta? M-a pus pe drum, veneam mereu la tine si ceream, ceream, de multe ori furam.. Si lucru minunat, pentru care abia de-am reusit sa ma revansez intrucatva, tu mi-ai dat mereu ce aveam nevoie. Si iata, chiar si azi, aici, ma simt dator la tine. Si, o sa razi, dar tot te mai invidiez un pic... Pentru ca ai acceptat atatia ani sa oferi unui nerecunoscator ca mine tot ce ti-am cerut, fara sa iti ofer nimic in schimb."

Ei, poate ma intelegeti acum ca pana si un mare invidios poate fi iubit! Si inca cum... Numai sa dam prilejul sa se manifeste si altfel decat prin invidie...:)
(Invidia lui fusese cealalta fata a lipsei mele de smerenie. La saracia mea el a raspuns cu o alta.)
Sau, mai bine spus, sa Il lasam pe Domnul sa o faca pentru noi.

[cristiboss56]

Nespus de frumos cuvantul tau , frate si istorioara deopotriva , si cred ca "telepatia" m-a dus oarecum la tine , la omul jucator de sah,unde doar mintea lucreaza , si lucreaza din plin . Din amintirile mele si din marturisirile Elisabetei Polihroniade ( nu stiu daca am scris corect numele ) , in acest sport al mintii , exista invidia . Acum , vor veni poate altii si vor spune ca nu , este admiratia , dar invidia a dat nastere unor conflicte in trecut in lumea sahului . Numai spun de celelalte sporturi , unde invidia se transforma extrem de usor in ura , si ce ura !

[Yasmina]

În prealabil postat de cristiboss56

Foarte corecta observatia ta , si asa este , dar o putem numi noi oare o "invidie constructiva " , pe aceasta ? Caci , a invidia e una , a admira e complet altceva , dar sa fim onesti , de multe ori le combinam pe amandoua , admiratie cu invidie . Da , bine , poti sa-mi spui , dar asta ma mobilizeaza si pe mine sa-mi caut un partener de viata , sa am copii multi si frumosi . . . ! Corect si aici , si atunci oare ma intreb : omul nu poate "progresa" decat prin invidie , luand exemplu de le altii , cum mai spun unii in mod delicat !
In fine sunt multe de spus , draga Yasmina , dar oricum invidia e un pacat clar si subliniat de Sfintii Parinti !

Admiratia si invidia,in opinia mea sunt lucruri complet diferite.
Pe cand admiratia este o forma de bucurie manifestata pt o alta persoana(aproapele),invidia este lipsa bucuriei,fiind chiar ura si dezaprobare pt reusita,norocul,sansa aproapelui.

Oamenii pot progresa fiind motivati de ambele sentimente:invidie sau admiratie;insa eu cat si altii as prefera sa progresez prin admiratie(numai ca indaratnica cum sunt,din fire...mai invidiez si pe aici,pe colo).

[cristiboss56]

În prealabil postat de Yasmina

(numai ca indaratnica cum sunt,din fire...mai invidiez si pe aici,pe colo).

Adica esti ca noi , normala !

[cezar_ioan]

În prealabil postat de cristiboss56

...omul jucator de sah,unde doar mintea lucreaza , si lucreaza din plin . Din amintirile mele si din marturisirile Elisabetei Polihroniade ( nu stiu daca am scris corect numele ) , in acest sport al mintii , exista invidia . Acum , vor veni poate altii si vor spune ca nu , este admiratia , dar invidia a dat nastere unor conflicte in trecut in lumea sahului .

Ei, daca ar lucra doar mintea ar fi bine, in sensul ca ar iesi partide curate, clare, logice, ca la carte. Insa (iar asta e sarea si piperul competitiior sahiste in care se infrunta oameni, iar nu computere) lucreaza din plin si inima si corpul, toate... Starea de sanatate, optimismul, refacerea dupa o infrangere, rabdarea, curajul, inventivitatea, abilitatea (uneori manipulativa, deh!), stilul de viata etc., toate acestea isi pun amprenta asupra confruntarii. Care, uneori, nu este tocmai sportiva. Insa de furat e mai greu, de trisat iarasi este greu, desi se mai intalnesc cazuri, din pacate, chiar la marii maestri... In sah sunt fel si fel de oameni, de caractere, de atitudini...

Cat despre invidie in sah... oh, da, din pacate am aflat ca e destula. Cred ca mereu a fost asa si va mai fi. Intre jucatori, intre antrenori, intre cluburi, intre familii etc.
Dealtfel, e ca peste tot intre oameni: uneori admiram, alteori invidiem... Mai intai pentru ca nu reusim sa intelegem bine ce este competitia si ne aprindem prea tare cu patima...

Printre secretele progresului sahului la rusi se pare ca s-a numarat si o caracteristica oarecum surprinzatoare a scolii lor: isi vindeau unii altora ponturi, lasau de-o parte rivalitatile cand era vorba de o publicatie noua si buna, de o pozitie noua, de o idee nebanuita etc. si colaborau din plin pentru a aduce un spor de creatie. Rezultatul se stie - scoala rusa inca detine suprematia in sportul mintii.

Invidia, insa, cred ca ramane o mare umbra pe sufletul omenesc. Totusi consider pe mai departe ca remediul consta, printre altele, in a o inlocui cu modestia unei simple cereri. "Te rog, vreau sa am si eu ce ai tu. Ofera-mi sau invata-ma, te rog!" Cine face asta, cred ca deja isi bate invidia si desigur, zgaltaie bine radacina ei, mandria...

Cu frumoasa poveste de mai sus mi-ai stârnit... invidia. Și să te văd pe unde scoți cămașa, pentru că o să-ți cer un pic din bunătatea, îndelunga-răbdare și nejudecarea de care ai dat dovadă față de acel om. Sau ai să mă trimiți la muncă... ?

[guardian knight]

ca de obicei e plin numai de teoreticieni...

da...hai sa vedem ce invidii concrete a avut sau are...fiecare !!!

poate din aceste exemple personale,am invata fiecare cum sa ne ferim de ele pe viitor !!!

de exemplu eu am fost invidiat de destule ori de catre potentiali prieteni,pentru starea materiala...asa de tare ,inca nesuportand ei acest lucru s-au indepartat,dar vazand asta, si eu de ei !!!

si asa am ramas fara prietnei, de aia nu cred ca e posibila prietenia intre un om sarac si unul bogat !!! pentru ca,cel sarac va avea mereu tendita sa fie invidios !

Nu mi s-a părut că s-a vobit din punct de vedere teoretic, ci practic.

Dacă însă vrei şi alte exemple, eu am fost invidioasă pe cei mai apreciaţi ca mine, geloasă pe cei mai iubiţi decât mine... Ca să nu mai spun de invidii de genul "ea se îmbracă mai frumos" sau "e mai talentată" sau "e mai bună" etc. M-am spovedit câţiva ani de păcatul acesta până am simţit o ameliorare şi mi-am dat seama că la Dumnezeu e loc pentru toată lumea şi am şi eu destule de care să mă bucur, nu e cazul să mă amărăsc uitându-mă în curtea vecinului. Sper că am folosit bine timpul trecut...

Referitor la prietenia dintre bogaţi şi săraci, s-ar putea ca gândul bogatului că cel sărac îl invidiază să fie de fapt expresia invidiei bogatului... dovada faptului că germenul invidiei dospeşte în cel bogat, în pofida stării lui materiale bune. Aşa cum am spus mai sus, invidia poate avea diverse obiecte, nu doar starea materială...

E adevărat că o diferenţă de stare materială nu ne permite să facem anumite lucruri împreună, dar prietenia presupune afinităţi şi preocupări care nu ţin de starea materială... Spre exemplu la biserică vin oameni de toate categoriile şi se leagă diverse prietenii, care depăşesc adesea clasificarea bogat - sărac...

Şi încă ceva: expresia lipsei invidiei este să ne bucurăm sincer de realizările aproapelui, chiar şi atunci când noi nu am avut parte de ele. Doamne ajută-mă să pot face aceasta!

[Cornel Urs]

parerea mea este ca neoprotestantii (cum ar fi Ciprian Mustiata sau osutafaraunu) ne invidiaza pe noi, ortodocsii, deoarece avem o religie atat de bogata in binecuvantari, iar ei nu ! de aia si vin pe acest forum ortodox, insa pana nu vor accepta pe Hristos, nu se poate sa devina ortodocsi asa cum au fost odata, insa dezertand, au tradat pe Mantuitor..totusi noi ii asteptam cu bratele deschise, dar ei trebuie sa-L accepte pe Hristos...

[sophia]

Se poate spune ca in invidie sunt doua persoane. Si foarte adesea nu persoana care invidiaza este vinovata, ci cea care este invidiata.
Sora geamana a invidiei este in acest sens mandria/lipsa de smerenie.

Daca cel care este invidiat ar da dovada de smerenie si ar imparti, invidia nu ar mai exista.

De multe ori exista nedreptate. Persoana care invidiaza poate ca nu doreste neaparat un lucru anume de la celalalt, ci dreptate.
Si tot de multe ori invidia este provocata, sau/si intretinuta din afara, de un tert.

Ex.: ai doi copii. Unuia ii oferi mai multa iubire, sau chiar si lucruri materiale, il sustii mereu. Celalalt il va invidia, isi va dori sa fie dreptate, sa primeasca si el ceea ce i se cuvine si lui. Si tu, ca parinte, esti vinovat in acest caz.

Si omul este mai vulnerabil la anumite pacate, in cazul acesta invidie si mandrie, in situatii in care nu-i merge bine si tot i se mai ia in loc sa i se mai si dea putin. Balanta, in loc sa se echilibreze, se inclina tot mai mult pe o parte.

Unii sunt foarte doritori de lucruri materiale (bani, masina, casa etc.), altii de lucruri morale (recunoastere, succes, iubire).
Si poate ca lipsa acelor lucruri morale este mai dureroasa, pentru ca tine de suflet.

Si cum faci daca invidia ta, o nedreptate vizibila este intretinuta de un al treilea? Cum faci cand tu ai vrea sa te vindeci de ea, dar nu se poate?
Tu te stradui, te duci si te spovedesti. Dar daca celelalte doua parti nu se schimba (cel ce e mandru si cel care intretine invidia din afara) nu se schimba si fac tot mai rau?

Si ce faci daca aceste lucruri se intampla chiar in biserica si cel vinovat este chiar preotul? Sunt destule cazuri din astea.

Nu e chiar asa de simplu cu pacatele. Iei buretele si gata s-au dus. E lucru sensibil si de timp, de rabdare.

Si poate ca aici este locul acelei pilde cu: "celui bogat i se va mai da, celui sarac i se va lua". Care este talcuirea? Caci nu cred ca Dumnezeu se referea la a face nedreptate.
Tot timpul in pilde se spune ca cel bogat sa dea si altora. Si atunci?

Personal vad invidia ca rezultat al nedreptatii. Sigur unii sunt mai sensibili, deci mai predispusi, altii cu pielea mai groasa si nu le pasa (chiar si aici e loc de invidie!).
Si da, mi se intampla adesea. Dar la mine sub forma: as vrea sa fim/avem/facem impreuna. Nu sa iau de altul. Ci sa fie dreptate/echitate.
Sa avem toti. Sunt o mare aparatoare a dreptatii si a celui nedreptatit.