![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
De câte ori poți și simți nevoia , dar cele scrise mai sus sunt într-un fel "obligatorii ".
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#2
|
||||
|
||||
|
Am inteles,multumesc Cristian.
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim. |
|
#3
|
||||
|
||||
|
În fiecare an, în sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți, credincioșii aduc la Biserică ofrande pentru sufletele celor dragi trecuți la Domnul. Cunoscută și sub denumirea populară de Moșii de iarnă, această zi este un prilej de comemorare și rugăciune pentru cei care „s-au săvârșit în dreapta credință”.
Părintele Alexander Schmemann referindu-se la pomenirea celor adormiți spune: „Ne rugăm lui Dumnezeu să-i pomenească pe cei pe care noi îi pomenim și facem aceasta tocmai pentru că îi iubim. Rugându-ne pentru ei, ne întâlnim cu ei în Hristos, Care este dragoste și Care, pentru că este dragoste, înfrânge moartea, care este ultima biruință asupra înstrăinării și lipsei de dragoste. În Hristos nu este diferență între cei vii și cei morți. El este Viața și această Viață este lumina omului. Iubindu-L pe Hristos, îi iubim pe cei ce sunt în El; iubind pe cei ce sunt în El, Îl iubim pe Hristos: aceasta este legea Bisericii și motivația pentru care se săvârșesc rugăciuni pentru cei adormiți”. În ziua sâmbetei Moșilor de iarnă, așa cum spune Sinaxarul zilei din Triod, „dumnezeieștii Părinți au hotărât pomenirea tuturor celor din veac adormiți întru dreapta credință, în nădejdea învierii veșnice”. A fost rânduită comemorarea în această sâmbătă, pentru că în ziua următoare este prăznuită cea de-a doua venire a Domnului, când are loc Înfricoșătoarea Judecată. În acest sens Triodul ne spune că „prin aceasta Biserica înduplecă pe înfricoșătorul și dreptul Judecător să aibă, față de suflete, obișnuita Sa milă și să le așeze întru desfătarea cea făgăduită”. Rugăciunea pentru cei adormiți devine, astfel, o imagine a marii adunări eshatologice care va preceda Judecata, la care sperăm să dobândim cu toții răspuns bun. Sfinții Părinți au rânduit ca sâmbăta să se facă pomenirea celor adormiți, pentru că este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt și cu sufletul în iad, ca să-i elibereze pe drepții adormiți prin Învierea Sa, pe care o cinstim în fiecare duminică, ziua Învierii lui Hristos.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#4
|
||||
|
||||
|
Vă prezint câteva idei dintr un articol publicat pe acest site de catre Adrian Cocosila , Adminul acestui Site si Forum :
《Cine poate fi pomenit? Se pot pomeni toti cei care au murit nedespartiti de Biserica. Nu pot fi pomeniti cei care au murit in dispret cunoscut fata de Dumnezeu. Precizam ca orice slujba a Bisericii se savarseste numai pentru cei care sunt membri ai ei, adica au devenit prin Sfintele Taine, madulare ale Trupului tainic al lui Hristos. De aceea nu pot fi pomeniti nici copiii morti nebotezati, pentru ca ei nu sunt membri ai Bisericii. Mosii de iarna In Sambata dinaintea Duminicii lasatului sec de carne facem pomenirea mortilor, pentru ca in duminica urmatoare Biserica a randuit sa se faca pomenire de Infricosata Judecata si A doua venire a Domnului la care ne vom infatisa toti. Pentru ca multi crestini au murit pe neasteptate si fara pregatirea sau fara pocainta necesara, Biserica face mijlocire pentru toti acestia, ca sa se bucure de fericirea vesnica. Simion Florea Marian mentiona in lucrarea "Trilogia vietii", "ca pe tot parcursul anului, in spatiul romanesc exista 20 de zile de Mosi". Cuvantul "mosi" vine de la "stramosi", si se refera la persoanele trecute la cele vesnice. Cu apelativul "mosi" sunt numiti nu doar mortii, ci si principalele sarbatori ce le sunt consacrate, precum si pomenile facute pentru ei. Din zilele de Mosi amintim: "Mosii de primavara" (de Macinici), "Mosii de vara" (sambata dinaintea Rusaliilor), "Mosii de toamna" (in prima sambata din luna noiembrie), "Mosii de iarna" (sambata dinaintea Duminicii lasatului sec de carne). Sambata, zi de pomenire a celor adormiti Sfintii Parinti au randuit ca sambata sa se faca pomenirea celor adormiti, pentru ca este ziua in care Hristos a stat cu trupul in mormant si cu sufletul in iad, ca sa-i elibereze pe dreptii adormiti. Pe de alta parte sambata e deschisa spre duminica, ziua invierii cu trupul. Duminica este numita si ziua a opta, pentru ca este ziua inceputului fara de sfarsit, ea nu va mai fi urmata de alte zile, va fi eterna. Nu se fac parastase in: - duminicile de peste an; - perioada dintre Nasterea si Botezul Domnului; - de la lasatul secului de carne pana la sambata intai din Postul Mare, sambata Sfantului Teodor; - din sambata Floriilor pana in Duminica Tomei; - zilele de luni, marti, miercuri, joi si vineri, din Postul Sfintelor Pasti, pentru ca in aceste zile este savarsita Liturghia Darurilor mai inainte sfintite.》 Adrian Cocosila
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
![]() |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Pomenirea la 20 de zile. | Oana_A | Slujba inmormantarii | 5 | 03.11.2025 08:50:25 |
| Parastasele din fiecare din cei 7ani si inca ceva.... | mara2008 | Slujba inmormantarii | 0 | 07.09.2010 03:18:39 |
| +pomenirea mortilor+ | cristiboss56 | Diverse Sarbatori | 5 | 04.04.2010 22:52:04 |
| pomenirea la psaltire | onyx235 | Generalitati | 32 | 04.11.2009 13:32:10 |
| 1noiembrie-pomenirea mortilor | mara2008 | Generalitati | 0 | 29.10.2008 19:25:56 |
|
|