Am trait s-o aud si pe asta...

[mihaelamir]

Sunt femeie si recunosc "feminista" pana in varful capului. Dar nu m-am nascut cu aceasta convingere. Am dobandit-o din experientele traite. Desi copilul meu are tata cred ca nu este neaparat nevoie de el, in conditiile in care eu platesc toate cheltuielile pt cresterea lui. Tatal plateste cheltuielile pt intretinerea masinii si binelui sau personal (motto-ul lui este "Tre' sa ma simt bine. Nu ma intereseaza de altii") si ma verifica mereu la bani, amintindu-mi sa nu-i mai cumpar nimic copilului "ca are destule".Trebuie sa mint si sa fac o multime de artificii ca sa cumpar copilului cele de trebuinta (si salariul imi permite mult mai multe decat fac). Acelasi egoism l-am vazut la tatal meu si la soacra mea. Faptul ca trebuie sa cheltuie din banii proprii pentru altcineva (chiar daca acest altcineva este copilul lor) ii enerva la culme. Pentru o pereche de pantofi, la inceput de an scolar, trebuia sa suport nervii si scandalurile tatalui meu si plansetele mamei timp de o saptamana. Soacra mea nici macar nu se gandea la copiii. Copiii ei ii furau cizmele ca sa mearga la scoala. Inainte de aparitia copilului sotul meu nu era atat de egoist. Ce s-a intamplat dupa? Mai am in cercul de prieteni doua cazuri asemanatoare. Dragi barbati, ce e cu voi? Nu cumva progresul si moda v-au acaparat? Vreti doar o viata plina cu toate desfatarile si nimic mai mult! De ce marea majoritate a barbatilor intra in panica sau se enerveaza atunci cand femeia ii anunta de sarcina si se gandesc imediat la avort?
Dragi femei care alegeti sa traiti singure (si personal sunt convinsa ca veti trai bine) aveti o alta o optiune in privinta copiilor: adoptia. Sunt sute de mii de copii in lume pentru care a avea macar un parinte este cel mai bun lucru care li se poate intampla. Lor le usurati suferinta pe cand propriilor vostri copii (in cazul in care ii faceti) le creati o suferinta: aceea de a fi privat de un parinte care exista, care poate ii doreste si pe care poate si-l doresc.Atata vreme cat copilul meu il vrea pa tatal lui, eu voi continua relatia pentru ca el este prioritatea principala. Nevoile copilului meu sunt pe primul plan. Eu sunt matura si inteleg ca viata te obliga mereu la sacrificii pe care nu le poti ocoli si le accept. Copilul meu nu stie ce inseamna sa fii adult. El are dreptul la copilarie cu tot ceea ce inseamna ea.

[melb26]

În prealabil postat de sophia

N-as spune ca este un act de egoism alte judecati ale voastre. In general voi cei de aici (asta este culmea mereu, cine are nu intelege si judeca!), nu puteti stii/intelege ce inseamna sa-ti doresti copil si sa nu-l poti avea.

Am impresia ca voi judecati mai mult actul medical-biologic (il considerati murdar si ca adulter, in afara casatoriei). Ca sa nu mai spun ca asa il considerati si pe cel in cadrul casatoriei (acolo unde sotii nu pot avea copil si apeleaza la ajutorul medicinei si biologiei).

În prealabil postat de sophia

M-am gandit mereu care au fost cauzele la actrita Jody Foster. Eu la ea am auzit prima data de femeie care a facut copii fara barbat.
Slava Domnului: frumoasa si curtata este, situatie are. Cine poate stii...

Jody Foster e lesbiana declarata

Dar la aceasta femeie, din topicul nostru, nu se punea problema ca nu poate face copii, din contra. Cauta un ''mascul'' cu care sa fecundeze, sa procreeze.

Si nu le judec, doar le compatimesc .

[sophia]

@Mihaelmir - observ ca la tine totul se invarte in jurul banilor si a lucrurilor.
Ai stat vreodata de vorba cu ei (copil si tata) pe alte teme, ai incercat sa intelegi ce sentimente au (inclusiv unul fata de celalalt)? Ce necesitati sufletesti?
Iti spun eu ca un copil are nevoie si de tata (si de mama), si nu numai pentru bani. Barbatul/Tatal nu exista intr-o familie numai pentru a aduce bani.
Cred ca multe femei (poate si tu) darama barbatii. Si ei au suflet.
Ce l-a schimbat dupa venirea copilului? Pai cred ca greseala pe care o fac f.multe femei: cand apare copilul, cel putin in prima perioada, sotul nu mai exista. Toata atentia spre copil. Si apare o gelozie si o trauma pe mult timp la barbati.
Excat ca si la fratele mai mare (barbatii sunt si copii): fratele mai mare are traume cand vine cel mic, se simte neglijat, abandonat, ne-iubit. Aici trebuie avut grija.
Un copil nu este chiar totul pentru mama si nici invers. Mai este si sotul, respectiv tatal.

Si inca odata (of daca as putea scrie mare si cu rosu peste tot intrenetul sa afle odata toata lumea!):
Adoptia este grea, delicata si scumpa ca bani. Nu exista destui copii adoptabili in lume, fata de numarul cerintelor, legislatiile si birocratia blocheaza si ele. Este f.delicat sa adopti si sa cresti un copil strain care intr-o zi iti spune: "Stii ceva, nu esti mama/tatal meu, n-ai nici un drept!Pa, ma duc sa caut parintii mei biologici". Nu mai spun ca vin cu traume si boli de obicei si cu o zestre genetica problematica si cam ne-cunoscuta.
Unii reusesc sa treaca usor peste toate astea. Dar nu toti.

[caliyo]

Subscriu la ideea de mai sus. Adoptia e ffff dificila pt. cuplurile casatorite. Iar pt. femei necasatorite e IMPOSIBILA daca nu te numesti Elena Carstea sau Teo Trandafir.
Oricat de mult as iubi copiii, eu nu am nici o sansa sa adopt vreunul nefiind casatorita. Sa oblig vreun barbat sa se casatoreasca cu mine nu pot( am intalnit barbati care m-au iubit si ne intelegeam bine dar nu vroiau sa se casatoreasca, decat peste vreo 5-6 ani, ori eu nu pot astepta atat traind in pacat).
Nici eu nu vreau sa fac un copil singura, dar pana la urma o sa vad asta ca unica solutie.

[melb26]

În prealabil postat de caliyo

Din pacate, e un subiect dureros pt. mine, eu aflandu-ma uin situatia ingrata de a-mi dori f. mult un copil si a nu avea cu cine il face. Da, am in jurul varstei de 35 de ani, toata viata mi.-am dorit sa am o familie, nu am standarde ridicate de neatins( pot spune ca am coborat stacheta destul de mult) dar nu am intalnit pana acum nici un barbat care sa isi asume responsabilitatea intemeierii unei familii( casatorie, copii). Am pierdut mult timp tot asteptand pe x si pe y sa se hotarasca pana m-am saturat si am pus punct.
Si eu sunt de acord ca e un gest egoist sa am un copil de una singura dar credeti-ma ca mi se rupe sufletul cand le vad pe alte femei care au facut acest gest si se bucura de copiii lor.

Ai un duhovnic bun? El te poate indruma ce poti sa faci. Trebuie mult post si rugaciune, sa citesti acatistul Sf.Arhangheli Mihail si Gavril.Daca vrei detalii iti trimit PM.
Cunosc fete care s-au casatorit dupa 35, chiar 37,39 de ani si Bunul Dumnezeu le-a binecuvantat cu 1 copil chiar 2.

Doamne ajuta!

[caliyo]

Am un duhovnic bun, dar nu mai am putere sa ma rog, sa sper samd. Merg la biserica de 18 ani si ma rog. Am pasit cu speranta in viata, dar dezamagirile peste dezamagiri m-au cocosat de tot. Primesc sfaturi bune de la duhovnic, dar raman cu sfaturile si cu incurajarile. Oricata bunavointa ar avea , duhovnicul nu imi poate face rost de un sot.

[Fani71]

În prealabil postat de caliyo

Am un duhovnic bun, dar nu mai am putere sa ma rog, sa sper samd. Merg la biserica de 18 ani si ma rog. Am pasit cu speranta in viata, dar dezamagirile peste dezamagiri m-au cocosat de tot. Primesc sfaturi bune de la duhovnic, dar raman cu sfaturile si cu incurajarile. Oricata bunavointa ar avea , duhovnicul nu imi poate face rost de un sot.

Si eu m-am casatorit aproape la 36 de ani - si sunt pe cale de a avea al doilea copil. Nu-ti pierde speranta. Uite-te. in jur, intalneste lume, si nu lasa disperarea sa te cuprinda. Pana la urma, daca Dumnezeu stie ca asta iti este calea, il vei intalni pe cel care iti este destinat.

[AlinB]

În prealabil postat de mihaelamir

Sunt femeie si recunosc "feminista" pana in varful capului. Dar nu m-am nascut cu aceasta convingere. Am dobandit-o din experientele traite. Desi copilul meu are tata cred ca nu este neaparat nevoie de el, in conditiile in care eu platesc toate cheltuielile pt cresterea lui. Tatal plateste cheltuielile pt intretinerea masinii si binelui sau personal (motto-ul lui este "Tre' sa ma simt bine. Nu ma intereseaza de altii") si ma verifica mereu la bani, amintindu-mi sa nu-i mai cumpar nimic copilului "ca are destule".Trebuie sa mint si sa fac o multime de artificii ca sa cumpar copilului cele de trebuinta (si salariul imi permite mult mai multe decat fac). Acelasi egoism l-am vazut la tatal meu si la soacra mea. Faptul ca trebuie sa cheltuie din banii proprii pentru altcineva (chiar daca acest altcineva este copilul lor) ii enerva la culme. Pentru o pereche de pantofi, la inceput de an scolar, trebuia sa suport nervii si scandalurile tatalui meu si plansetele mamei timp de o saptamana. Soacra mea nici macar nu se gandea la copiii. Copiii ei ii furau cizmele ca sa mearga la scoala. Inainte de aparitia copilului sotul meu nu era atat de egoist. Ce s-a intamplat dupa? Mai am in cercul de prieteni doua cazuri asemanatoare. Dragi barbati, ce e cu voi? Nu cumva progresul si moda v-au acaparat? Vreti doar o viata plina cu toate desfatarile si nimic mai mult! De ce marea majoritate a barbatilor intra in panica sau se enerveaza atunci cand femeia ii anunta de sarcina si se gandesc imediat la avort?
Dragi femei care alegeti sa traiti singure (si personal sunt convinsa ca veti trai bine) aveti o alta o optiune in privinta copiilor: adoptia. Sunt sute de mii de copii in lume pentru care a avea macar un parinte este cel mai bun lucru care li se poate intampla. Lor le usurati suferinta pe cand propriilor vostri copii (in cazul in care ii faceti) le creati o suferinta: aceea de a fi privat de un parinte care exista, care poate ii doreste si pe care poate si-l doresc.Atata vreme cat copilul meu il vrea pa tatal lui, eu voi continua relatia pentru ca el este prioritatea principala. Nevoile copilului meu sunt pe primul plan. Eu sunt matura si inteleg ca viata te obliga mereu la sacrificii pe care nu le poti ocoli si le accept. Copilul meu nu stie ce inseamna sa fii adult. El are dreptul la copilarie cu tot ceea ce inseamna ea.

Pai cum ce se intampla, asta este stilul de viata cu care a fost educat de la parinti, dragostea se invata de acasa in primul rand.

Nu a fost asa inainte sa apara copilul? Pai cred ca este destul de evident ca nu si l-a dorit, iar in ziua de azi femeile cand se uita la un barbat le iau pe toate in calcul mai putin ce e important pentru o casnicie nu..

Macar copilului tau sa nu-i lasi aceeai mostenire pe care a primit-o tatal lui..

[AlinB]

În prealabil postat de caliyo

Am un duhovnic bun, dar nu mai am putere sa ma rog, sa sper samd. Merg la biserica de 18 ani si ma rog. Am pasit cu speranta in viata, dar dezamagirile peste dezamagiri m-au cocosat de tot. Primesc sfaturi bune de la duhovnic, dar raman cu sfaturile si cu incurajarile. Oricata bunavointa ar avea , duhovnicul nu imi poate face rost de un sot.

Asa e, in cea mai mare masura depinde de tine, nu de duhovnic..

În prealabil postat de caliyo

Sa oblig vreun barbat sa se casatoreasca cu mine nu pot( am intalnit barbati care m-au iubit si ne intelegeam bine dar nu vroiau sa se casatoreasca, decat peste vreo 5-6 ani, ori eu nu pot astepta atat traind in pacat).

Pai cred ca ai o definitie ciudata a iubirii. Daca din ea lipseste asumarea responsabilitatii, de fapt nu e iubire ci placere.

Nici eu nu vreau sa fac un copil singura, dar pana la urma o sa vad asta ca unica solutie.

Si unde ai ajuns pana la urma? Tot la pacat, inca unul mai grav pentru ca aduci pe lume un copil rapindu-i totodata dreptul la un tata (nu, doar mama nu e de ajuns pentru fericirea lui).

[AlinB]

În prealabil postat de sophia

Cred ca multe femei (poate si tu) darama barbatii. Si ei au suflet.

Mare dreptate.

Sunt destule femei care cred ca un barbat trebuie sa fie multumit doar sexual si eventual gastronomic..

Atentia sub alte aspecte exista mai putin sau deloc, ca ce nevoie are el de altele, doar e barbat nu?

Ele sunt cele de care trebuie avut grija in cele mai mici detalii, ei trebuie sa fie atenti la fiecare gest, suparare, indispozitie, necesitate, etc.