Este ateismul o religie?

[Zalmoxis_Nemuritorul]

In primul rand, salutare tuturor,

Ateismul e un fenomen extrem de complex, nu poate fi catalogat nici ca o religie, nici ca o anti-religie, eventual ca o atitudine, un mod de a privi viata...

Am sa fac cateva observatii, deoarece nu stiu cat ati citit fiecare dintre voi din cartile "de baza" ale ateismului si cu ce fel de atei ati avut de-a face.... Si ei sunt la randul lor impartiti in diverse grupuri, desi intre ele nu exista o antipatie asa de mare ca intre grupurile crestine. In ceea ce ma priveste; am fost si sunt incontinuare un om religios, dar am avut si am incontinuare un interes deosebit in studierea ateismului, pentru ca reprezinta curentul de gandire cel mai puternic al ultimelor veacuri.

Prin Europa daca veti merge, veti vedea multe biserici goale. Societatea vest-europeana e una profund secularizata, la absolut toate nivelele. In tari precum Suedia, Norvegia, Estonia, credinta in Dumnezeu e la sub 10%. Si din acei 10%, mai bine de jumate sunt imigrantii musulmanii. Chiar si aici in tara, marea majoritate a tinerilor ce vor forma noile generatii de intelectuali sunt atei sau agnostici. Degeaba umplem orasele de catedrale, ca daca secularizarea progreseaza, vor sfarsi prin a ajunge muzee... Am incercat sa vad ce poate fi asa de atragator la un curent de gandire care promoveaza Neantul, lipsa de sens a vietii. Am inceput cu Sagan, care e un om de stiinta excelent si un scriitor fin, am trecut apoi pe la Richard Dawkins, reprezentant al ateismului radical. Nu am neglijat nici filozofii, de la Nietsche, Marx, Bertrand Russel, existentialistii, etc. Va recomand tuturor sa cititi pe acesti autori si cartile lor, daca sunteti crestini cu adevarat lectura lor va va intari mult credinta.

Ateismul se bazeaza pe rationalitate si pe o cunoastere exclusiv empirica. Ateul porneste pe premisa ca stiinta poate explica si demonstra orice fenomen - ce poate sa se demonstreze limpede, in conditii de laborator, sau prin modele teoretice infailibile si repetabile ce e real si ce nu exista. Si cum evident Dumnezeu nu poate fi demonstrat prin laborator, prin dovezi empirice care pot sa fie testate oricand, oricum si de catre oricine, existenta Sa, nu ar intra in paradigma stintifiica, deci implicit, El nu poate exista. Dar si stiinta isi are limitele ei cand se confrunta cu inexplicabilul - odata ajuns in fata acestor dificultati, ateul recurge la randul sau la "credinta". Dau doua exemple: "eruptia vulcanului X de pe continentul american a cauzat indirect miracolul de la Fatima, sigur miracolul are o explicatie stintifiica", "combinarile aleatorii ale diferitelor elemente au dus la aparitia Universului". In primul caz, ateul cauta cu disperare o explicatie rationala unui fenomen ce ii scapa intelegerii - cea propusa spre exemplu, cu eruptia vulcanului, va fi transpusa intr-un model teoretic cat de cat viabil, si va propusa ulterior ca singura explicatie valida, fara a se tine cont ca miracolul in sine in acest caz nu consta in "jocul" propriu-zis al soarelui, ci faptul ca acesta a avut loc exact cand a fost prezis. Cel de-al doilea caz, poate fi exprimata prin povestea "ceasului". Cineva gaseste un ceas intr-o pustie - cum a aparut ceasul ? Ateul va sustine ca la un momentdat (intr-un spatiu din afara timpului si spatiului) a existat un arc, o rotita mai mica, o rotita mai mare etc, si toate prin combinari si recombinari succesive si aleatorii au ajuns in cele din urma sa formeze un ceas, combinatia optima dintre toate celelalte posibile (cum a aparut arcul, rotitele, conteaza mai putin sau chiar deloc). Fireste, exista o sansa ca arcul, rotitele, si celelalte piese componente sa se fi aliniat reciproc una langa cealalta pana cand au format un ceas functional, dar sansa ca acest lucru sa se intample este evident, una infima - mult mai rational ar fi sa explicam prin faptul ca cineva/ceva a facut ceasul. Astfel, prin interpretari partinitoare se creaza ideea ca existenta lui Dumnezeu este incompatibila cu stiinta, si implicit, un conflict pe baze artificiale intre stiinta si religie..
Un aspect interesant este maniera in care ateii interpreteaza Scripturile - le interpreteaza intotdeauna ad literam, cam la fel ca si fundamentalistii crestini, care se tot straduiesc (mai ales in SUA, dar mai nou vad ca si pe aici) sa demonstreze "stintifiic" ca Dumnezeu a creat lumea in 6 zile de 24 de ore acum 5000 si nu stiu cati de ani. Promovata agresiv, atitudinea fundamentalistilor nu face decat sa dea '"apa la moara" ateilor. Nu e exclus ca numarul tot mai mare de atei sa se datoreze in mare masura si exploziei fundamentalismului religios. Cert e ca fundamentalistul religios, respingand din start stiinta sau manipuland-o ca sa se potriveasca interpretarii literale, nu are decat de pierdut - in orice confruntare, ateul, cu toata obtuzitatea lui pe care am descris-o mai sus dar stapanind niste fapte concrete, va invinge pe fundamentalist intotdeauna. Confruntat insa cu un crestin rational, cu un crestin al carui Dumnezeu nu e Dumnezeu lui Torquemada ci cel al lui Teilhard de Chardin sau Toma de Aquinas, ateul va pierde mereu, inclusiv pe taramul cosmologiei si biologiei, pentru ca va fi nevoit sa creeze argumente si notiuni false sau extrem de improbabile (vezi "ceasul") pentru a putea sustine un punct de vedere.
Ateismul, prin doctrina liberala de viata pe care o promoveaza, creaza in aparenta un miraj deosebit, pentru ca promoveaza atat direct cat si indirect o idee foarte simpla, expusa de altfel si in reclamele ce apare tot mai des prin Occident: "There`s probably no God. So stop worrying and live your life". Mesajul incheiat intr-o maniera atractiva se "traduce" defapt in felul urmator: "daca nu exista Dumnezeu, atunci totul e permis", cu alte cuvinte oamenii pot sa isi injure vecinii care ii enerveaza in fiecare zi, pot sa traiasca o viata sexuala libera cu oricati parteneri doresc, pot sa guste din homosexualitate, pot sa isi satisfaca orice placere si orice pofta proprie din tot ceea ce mai bine de 40 000 de ani de spiritualitate umana au considerat a fi tabu. Astfel privit, ateismul ar fi o eliberare din catusele spiritualului si o reintoarcere la conditia naturala a omului de animal evoluat. Religia si spiritualitatea ar fi o boala, o boala psihica si o amagire, definibile din punct de vedere psihiatric - dar privind lucrurile asa, se ridica o alta intrebare: ce este defapt normalitatea psihica, prin ce poate fi ea definita ? Caci daca definim normalitatea ca starea psihica a majoritatii populatiei grupului, atunci nu religia e boala...
Cea mai mare problema a ateismului e moartea Moartea. Mai ales ateul care filozofeaza si se gandeste asupra vietii si mortii, ajunge intr-un impas existential, ce poate fi exprimat in felul urmator: "daca eu sunt Nimic si ma intorc in Nimic, atunci gandurile, sentimentele, dorintele mele nu sunt decat rezultate ale unor procese fizice si chimice, nu valoreaza mai mult decat o baliga de elefant. Sunt in fata Absurdului, traiesc intr-un univers absurd, fara rost, supus unor forte oarbe si unei distrugeri finale si inevitabile. Daca viata nu are sens, ce imi ramane sa fac ?". Sesizand dificultatea acestei situatii, filosofii ateii au incercat sa rezolve problema. Prima mare problema a fost problema moralitatii - daca Dumnezeu nu ar exista, atunci intreg sistemul moral al lumii, cladit pe baza existentei spiritualitatii, s-ar prabusi de la sine devenind absurd. Si atunci ce ar mai tine societatea in picioare ? Daca o transformare a omului normal intr-un Supraom este cu neputinta, atunci morala ar putea fi respectata macar pentru ca ea asigura functionalitatea societatii, actionand ca o garantie ca omul isi va continua drumul rational si nu se va mai intoarce inapoi in copac. Dar angoasa existentiala ramane insolvabila. Rezolvarile propuse de filozofii si ganditorii atei pot fi catalogate in felul urmator: "Sa ne bucuram de lucrurile mici si frumoase din viata", "Sa privim spre maretia universului si sa ne bucuram ca prin pura sansa am ajuns sa existam. Sa privim si sa contemplam frumusetea lumii materiale", "Sa ne traim viata la maxim", etc. In sinea lor, solutiile acestea sunt frumoase, si ar fi bine poate ca primele doua sfaturi si crestinii sa invete sa le ia in seama. Dar aceste sfaturi si "solutii" nu rezolva nici pe departe problema - dintr-un punct de vedere strict ateist vorbind, ele sunt autoiluzii, cel putin la fel de crunte precum ar fi, din punctul lor de vedere, religia. Si mai au inca un defect major: au nevoie de o societate perfecta, sau in orice caz, o societate cu tendinte de perfectiune pentru ca ele sa poata fi aplicate de catre oameni. Pentru ca intr-o lume care nu ofera bucurii, deci angoasa existentiala nu poate fi compensata prin autoiluzia unui trai bun, ateismul nu poate sa duca decat la nihilism.
Nu e deci, o coincidenta ca tarile cu numarul cel mai mare de atei sunt tarile dezvoltate, tarile cu un nivel de trai ridicat. Unde oamenii se lasa incalciti prin meandrele concretului si pot, prin satisfacerea dorintelor senzoriale si nu numai, sa uite de angoasa existentiala.

asa grait-a Zalmoxis...

Times : Societes worse off when they have God on their side. http://www.timesonline.co.uk/tol/new...icle571206.ece

[Zalmoxis_Nemuritorul]

Cum spuneam, cu cat nivelul de trai se dezvolta, oamenii tind sa se lase absorbiti in cotidian tot mai mult si sa abandoneze religia in favoarea ateismului sau ignorantei.

Cum adica "sau ignorantei" ?

[Zalmoxis_Nemuritorul]

În prealabil postat de Bilibox_

Cum adica "sau ignorantei" ?

Ignoranta vis-a-vis de problema existentei lui Dumnezeu. O atitudine ce poate fi caracterizata de fraza "nu stiu, nu ma intereseaza, nu imi bat capul cu asta ca nu are rost".

Si de ce are rost ?

Las la o parte faptul ca te cam contrazici dupa parerea mea...Dumnezeu ar trebui sa fie perfectiunea intruchipata banuiesc...iar tu cu degetele tale ai scris ca ateii traiesc intr-o societate perfecta sau care e mai aproape de perfectiune.

[Zalmoxis_Nemuritorul]

În prealabil postat de Bilibox_

Si de ce are rost ?

In momentul in care omul incepe sa isi ridice intrebari existentiale, sa formuleze judecati si rationamente asupra problemei locului si rostului sau in Univers, el se ridica definitiv deasupra conditiei de animal si se implineste ca fiinta rationala (indiferent de valoarea pozitiva sau negativa la problema din speta).

Las la o parte faptul ca te cam contrazici dupa parerea mea...Dumnezeu ar trebui sa fie perfectiunea intruchipata banuiesc...iar tu cu degetele tale ai scris ca ateii traiesc intr-o societate perfecta sau care e mai aproape de perfectiune.

Unde e contradictia ? Defapt, care e legatura dintre Dumnezeu si societate ?
Ideea era ca traind intr-o societate mai apropiata de perfectiune, un om poate deveni mult mai susceptibil sa accepte ateismul. Pentru ca societatea respectiva tinde sa ii ofere foarte multe in planul concret al vietii, el se poate refugia in prosperitate scapand astfel de angoasa existentiala.

De ce crezi ca problema existentei are vreo legatura cu vreun zeu ?

[Zalmoxis_Nemuritorul]

În prealabil postat de Bilibox_

De ce crezi ca problema existentei are vreo legatura cu vreun zeu ?

Pentru ca problema existentei si rostului ei (daca are vreunul) graviteaza oarecum in jurul problemei existentei unei divinitati. Daca exista Dumnezeu, atunci inseamna ca noi, oamenii, am evoluat pe aceasta planeta cu un scop, ca noi si toata arta, creatia, poezia noastra are un scop. Dumnezeu elimina Neantul din ecuatie.

Si tu dai aceleasi raspunsuri care se invart in cerc...adica tine de credinta pana la urma. Ca asa vrei tu sa crezi (recte ca scopul exista doar daca Dumnezeu nu stiu ce, sau ca Dumnezeu elimina neantul) e alegerea ta, dar daca tu crezi ca e asa nu inseamna ca asa si e.