Iadul este vesnic?

[laraG]

În prealabil postat de ioan cezar

Eu tind sa cred ca soarta demonilor e pecetluita, in sensul ca alegerile lor s-au facut deja. Vremea pocaintei le-a trecut. Dealtfel in asta si consta cubul de piatra in care s-au inchis pe veci: in imposibilitatea de a mai alege, de a mai voi si altceva decat intunericul.
Tocmai din acestmotiv, acesta de a nu mai sta deloc in puterea lor sa aleaga lumina, tocmai din aceasta neputinta totala a lor, de fiinte fatal schimonosite, inteleg pentru ce s-au rugat atatia sfinti pentru ei. Stim din marturisile scrise, din marturiile despre sfinti, ca acestia se roaga lui Dumnezeu pentru iertarea demonilor. Un exemplu este Sfantul Siluan si inca multe alte exemple am gasit (spre uimirea mea, la inceput).
Daca ar fi stat in puterea lor sa se pocaiasca, nu ar mai fi fost nevoie ca sfintii sa se roage pentru ei. E clar, asadar, ca au pierdut orice putere a caintei.
Mie unul imi e mila de orice drac. De cand cunosc natura raului din propriile mele fapte, imi dau seama ca raul, intunericul, dracul inseamna neputinta. Incapacitate totala de a face un act bineplacut inaintea Domnului. Ruptura totala de harul lui Dumnezeu.
De aceea, imi e mila de nenorocitele creaturi si, desigur, de mine insumi in zonele mele de intuneric.
Am spus mereu ca supralicitam libertatea de alegere a omului. Am demonstrat candva, cat am avut rabdare si priepere, ca alegerile noastre sunt cvasinule, fiind conditionati sever, in straturi suprapuse, de mecanisme psihice, de valori impuse, de presiuni educationale si culturale etc.
Stiu si cred ca omul are liber arbitru. Are aceasta functie sufleteasca, stihie, putere, capacitate. Dar puterea de functionare reala a acestuia este drastic limitata, cu cat ne cufundam in istoria noastra care tinde asimptotic la viitorul prabusirii.
Insa puterea lui Dumnezeu e nespus de mare! Unde Domnul voieste, chiar si pe omul cel mai bicisnic il readuce, macar o clipa, in starea de a alege lumina. Talharul de pe cruce... Si altii. Si fiecare din noi.
Rau este ca ne credem asa de liberi, fratilor. Suntem orbi, sa ma iertati. Orbi si incantati de orbirile noastre toate.
Asa cred eu.

P.S. Mai cred ca dovada cea mai buna a intuirii orbirii si neputintei, intrucat omul isi ghiceste cumva adevarul launtric cel mai adanc, dovada aceasta apare evident la aparatorii radicali/fundamentalisti ai credintei ortodoxe. Radicalii, ortodoxistii sunt cei mai convinsi de orbirea si ratacirea lor. Insa nu vor s-o recunoasca! Asa ca, in virtutea mecanismelor inconstiente de aparare impotriva fricii, ei isi apara cu inversunare, frizind ridicolul, stupiditatea si cinismul, isi apara asadar asazisa ortodoxie. Nici vorba!... Ortodoxia nu e o credinta a fricii. Ci dimpotriva, a eliberarii de aceasta angoasa adanca, prin harul lui Dumnezeu.
Unde este rigiditate, stapanul este frica. Iar unde e frica, apar bulanele, catusele si batele, inclusiv verbale. Rigiditatea si forta ei inumana.
Oamenii liberi, asadar robii adevarati ai Domnului, sunt maleabili calzi si jucausi precum focul. Si foarte, foarte flexibili in situatii variate, pastrind insa natura lor luminoasa, calda, fertila. Roadele lor sunt bune si sunt dulci.
Sunt statornici, ca stanca, doar in dragostea de Dumnezeu.
Iar Duhul ii poarta unde vrea si cum vrea, spre uimirea noastra, intrucat ni se par schimbatori, imprevizibili, nebuni de-a binelea uneori.
Fricosii rigizi fac roade doar suparare, inevitabil, lor si semenilor lor. Mai devreme sau mai tarziu ei isi arata de fapt natura umbroasa, rece, sterila. Oameni incruntati, iar uneori de-o veselie tampa, idioata, ridicola.
Sunt convins de toate acestea, pe care le cantaresc in sufletul meu chinuit, de peste 30 de ani. Nu aveti decat sa luati totul in raspar si sa credeti ca v-a mantuit Domnul uite-asa, plici sau poc, batind din palme. Eu spun ca ganditi si simtiti magic, imbatati de vraja apararilor impotriva propriilor frici ascunse. Copilul magic dinlauntrul vostru va omoara credinta, ortodoxistilor, bietilor. Lepadati-va de magie! Hristos nu este magician, cum credea Simon magul. Pentru simplul motiv pe care il numim smerenie - usa catre puterea dumnezeiasca, etern iubitoare si trofica.

E adevarat ce spuneti, frate Cezar!Si eu simt, adesea, ca libertatea de a alege sa merg pe calea mantuirii imi este ingradita de acea forta nevazuta a raului care-mi incatuseaza sufletul fara putinta de scapare, ca si cum m-as scufunda intr-un abis.In descrierea din P.S.-ul dv. ma regasesc si eu cu toata fiinta.Execelenta pledoaria dv.
Doamne, ajuta-ne sa ramanem in lumina Ta, macar in ultima clipa a vietii!

[Dumitru73]

În prealabil postat de Florin-Ionut

În prealabil postat de Dumitru73
imi aduc aminte de o povestire.
se spune un calugar, nu mai stiu de unde, se afla cu ascultare la munca, undeva pe un camp, singur.
nu le avea deloc cu cantatul, dar fiind singur si din dragoste tot timpul inalta imnuri religioase catre Dumnezeu.
probabil canta tare urat, caci la un moment dat a aparut un diavol care a inceput sa faca misto de el.
"ce faci ba tu aici?"
"ba tu iti bati joc de Dumnezeu cu cantarile tale"
si vrand sa-l umileasca i-a spus: "uite cum se canta"
si a inceput diavolul sa cante in graiuri ingeresti, de ramasese calugarul mut.
si canta diavolul, mai mult, mai frumos.
si tot cantand a inceput sa-si aduca aminte de vremurile cand strabatea Raiul si tot vazduhul se bucura de cantarile lui.
a inceput sa-i fie dor si sa-i para rau. si canta tot mai frumos.
si deodata, a vazut calugarul cum diavolul incepe sa-si piarda din intunecime si sa se lumineze.
iar la sfarsit l-a vazut transformat in inger de lumina si a vazut cum s-a inaltat la cer.



Povestirea asta circulă şi în varianta că un călugăr l-a legat pe demon cu puterea Lui Hristos şi nu l-a lăsat să plece pînă nu a cîntat o rugăciune de iertare, iar atunci a revenit la condiţia originală de înger luminos. Ceea ce contravine libertăţii respectivei fiinţe, care a făcut o pocăinţă falsă, cu cuvîntul, nu o căinţă autentică.

Varianta în care demonul cîntă de bunăvoie şi cîntînd se smereşte, se pocăieşte "amintindu-şi" mai bine de starea lui iniţială este plauzibilă. Eu cred că şi diavolii au posibilitatea de a se întoarce spre Dumnezeu dacă vor, dar nu o fac deoarece nu le convine ideea de bine, de iubire, de ascultare, de smerenie, de armonie şamd. Deci nu pentru că nu pot, ci pentru că nu au chef - exact ca oamenii care au ales o viaţă rea, foarte departe de Binele suprem. Iar asta nu este o idee apocatastatică (sau chiar budistă din cîte reţin), adică pînă la urmă toate fiinţele vor ajunge la Dumnezeu într-o stare de bine, indiferent că în viitorul apropiat sau peste miliarde de ere cosmice inimaginabil de lungi.

sincer, nu cred ca acea povestire este adevarata.
da, poate fi interpretata ca origenista.
dar mie mi se pare onesta.
din cate stiu eu, diavolii nu vor fi iertati pentru ca din mandrie nu vor cere iertare, nu ca Dumnezeu nu i-ar ierta.
cred ca cel ce a creat aceasta povestire, a vrut sa arate ca exista iertare pentru orice, atat timp cat exista cainta.

[catalin2]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Dacă ar fi fost vorba doar de aceştia, mai exact despre cei care aşteptau "în sînul lui Avraam" venirea Mîntuitorului, atunci ce sens mai avea acea predică pentru drepţii din vechime? Predica este menită celor care au nevoie de convertire, de întoarcere spre Bine, spre Dumnezeu. Ce i-ar fi spus atunci Hristos lui Adam, Evei, lui Avraam, lui Noe, lui Daniel şamd?

Gîndeşte-te cîte suflete au trăit de-a lungul istoriei de la protopărinţii noştri şi pînă acum ~ 2000 de ani. Gîndeşte-te că fiecare om a avut istoria lui, viaţa lui acolo unde a trăit el vremelnic. Pe fiecare om Dumnezeu l-a iubit şi îl iubeşte şi-l va iubi pentru totdeauna. Eu cred că Hristos abia a aşteptat să Se coboare la Iad ca să le mărturisească tuturor care este ADEVĂRUL existenţei lor vremelnice şi veşnice. Să le explice de ce au fost creaţi, care a fost sensul vieţii lor şi, foarte foarte important, ceea ce urmează în continuare. Aşa au avut posibilitatea înţelegerii complete a realităţii şi posibilitatea de a alege lucid o existenţă pe potriva voinţei proprii, fără a fi forţaţi de Creatorul să meargă în Rai sau să rămînă mai departe de El, în Iad.

Toti stim ca pe drepti i-a scos din Iad, asta se spune tot timpul si la biserica. Problema e ca gandirea noastra nu e teologie, de multe ori poate sa ne insele, in funcit ede cresterea noastra duhovniceasca sau de cunostintele pe care le avem. Sa ne gandim cum era ca inainte, cand unii abia stiau sa citeasca sa interpreteze ce citeau in Sfanta Scriptura.
Acum sa vedem ce se intelege. Ca i-ar fi scos pe toti din Iad e un fel de Apocatastaza. Dupa moarte si un ateu vede ca exista viata dupa moarte, orice om vrea sa fie in Rai, nu in Iad. Daca ar fi sa aleaga dupa moarte toti ar vrea sa mearga in Rai, doar nu sunt nebuni sa le placa focul. Dar tot ce se poate face e numai pana la ultima suflare, altfel ce rost ar mai avea Judecata?
Scrie in Sfanta Scriptura ca si demonii cred in Dumnezeu si vedem ca unii stiau ca Iisus e Fiul lui Dumnezeu. Demonii cunosc Evanghelia, cred ca asii in treaba asta sunt numiti arhicorni. Asadar invatatura ortodoxa e ca doar dreptii au fost scosi in Rai, chiar daca poate au auzit toti propovaduirea (in privinta asta, a propovaduirii la toti am citit ca sunt mai multe opinii).
Iata ce spun si sfintii: sf. Ioan Gura de Aur spune "timpul mantuirii este viata prezenta, iar dupa moarte este judecata si osanda". In privinta pasajului el spune: "Pastrand termenul de "predicare", el ia cuvantul in intelesul de procla*mare a mantuirii celor drepti - evrei si pagani - fara chemare la convertire."

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de catalin2

Toti stim ca pe drepti i-a scos din Iad, asta se spune tot timpul si la biserica. Problema e ca gandirea noastra nu e teologie, de multe ori poate sa ne insele, in funcit ede cresterea noastra duhovniceasca sau de cunostintele pe care le avem. Sa ne gandim cum era ca inainte, cand unii abia stiau sa citeasca sa interpreteze ce citeau in Sfanta Scriptura.

Pe cei drepţi e limpede că i-a scos. Dar numai pe ei?

În prealabil postat de catalin2

Acum sa vedem ce se intelege. Ca i-ar fi scos pe toti din Iad e un fel de Apocatastaza. Dupa moarte si un ateu vede ca exista viata dupa moarte, orice om vrea sa fie in Rai, nu in Iad. Daca ar fi sa aleaga dupa moarte toti ar vrea sa mearga in Rai, doar nu sunt nebuni sa le placa focul. Dar tot ce se poate face e numai pana la ultima suflare, altfel ce rost ar mai avea Judecata?

Depinde ce înţelegem prin Iad şi Rai. Aici e de fapt problema. Dacă Iadul e un chin fizic cu foc ce te arde la propriu mistuindu-te încet şi pentru totfdeauna, atunci oricine şi-ar dori să scape de tortură. Dacă însă Iadul e un loc al manifestării libere a răului în continuare şi acel foc este iubirea veşnică a Lui Dumnezeu care străbate absolut toate fiinţele create, atunci Iadul are sens teologic şi Raiul nu ar mai fi de dorit decît pentru cei care au exerciţiul iubirii, al convieţuirii în armonie cu semenii şi cu Domnul lor. Judecata Lui Hristos plasează pe fiecare în locul potrivit - aici de remarcat că există infinite stări de bine şi de mai puţin bine atît în Rai cît şi în Iad.

În prealabil postat de catalin2

Scrie in Sfanta Scriptura ca si demonii cred in Dumnezeu si vedem ca unii stiau ca Iisus e Fiul lui Dumnezeu. Demonii cunosc Evanghelia, cred ca asii in treaba asta sunt numiti arhicorni. Asadar invatatura ortodoxa e ca doar dreptii au fost scosi in Rai, chiar daca poate au auzit toti propovaduirea (in privinta asta, a propovaduirii la toti am citit ca sunt mai multe opinii).

Aş fi bucuros să-mi dai nişte referinţe cu Sfinţii sau teologii care au comentat acest verset.

În prealabil postat de catalin2

Iata ce spun si sfintii: sf. Ioan Gura de Aur spune "timpul mantuirii este viata prezenta, iar dupa moarte este judecata si osanda". In privinta pasajului el spune: "Pastrand termenul de "predicare", el ia cuvantul in intelesul de proclamare a mantuirii celor drepti - evrei si pagani - fara chemare la convertire."

Dar aici discutăm de situaţia celor adormiţi înainte de întruparea Mîntuitorului. Cei care au murit după venirea Sa în lume, în special creştinii, au fost şi sînt judecaţi altfel decît cei dinainte. Mă întreb ce sens ar fi avut judecata particulară a celor din vremuri imemoriale de vreme cei toţi au mers în Iad. Să-i despartă pe cei din sînul lui Avraam de restul?

Vreau şi eu să citesc textul de unde ai citat.

[sad story]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Demonii au păcătuit cu mult înainte de Noe despre care pomeneşte versetul de mai sus. De unde se deduce că este vorba despre oameni aici, despre sufletele lor captive în întunericul "dinafară".

Au pacatuit pe timpul lui Noe.

Iuda 6. El a pastrat pentru judecata zilei celei mari, pusi in lanturi vesnice, in intuneric, pe ingerii care nu si-au pastrat vrednicia, ci si-au parasit locuinta.

ce inseamna ca si-au parasit locuinta?

Uriasii erau pe pamant in vremurile acelea si chiar si dupa ce s-au impreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor si le-au nascut ele copii: acestia erau vitejii care au fost in vechime, oameni cu nume. (Fac.6:4)

deci ingerii care si-au parasit starea lor de ingeri (locuinta cereasca) luand forme umane de uriasi, s-au impreunat cu fetele oamenilor nascandu-se copii diformi si foarte rai; asta s-a intamplat pe timpul cand Dumnezeu a adus potopul (din cauza lor in principiu).

Pe de alta parte, niciunde in Scripturi oamenii decedati nu sunt numiti "duhuri", ci acest termen este folosit cu privire la ingeri (buni sau rai).

[catalin2]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Pe cei drepţi e limpede că i-a scos. Dar numai pe ei?

Depinde ce înţelegem prin Iad şi Rai. Aici e de fapt problema. Dacă Iadul e un chin fizic cu foc ce te arde la propriu mistuindu-te încet şi pentru totfdeauna, atunci oricine şi-ar dori să scape de tortură. Dacă însă Iadul e un loc al manifestării libere a răului în continuare şi acel foc este iubirea veşnică a Lui Dumnezeu care străbate absolut toate fiinţele create, atunci Iadul are sens teologic şi Raiul nu ar mai fi de dorit decît pentru cei care au exerciţiul iubirii, al convieţuirii în armonie cu semenii şi cu Domnul lor. Judecata Lui Hristos plasează pe fiecare în locul potrivit - aici de remarcat că există infinite stări de bine şi de mai puţin bine atît în Rai cît şi în Iad.

Dar aici discutăm de situaţia celor adormiţi înainte de întruparea Mîntuitorului. Cei care au murit după venirea Sa în lume, în special creştinii, au fost şi sînt judecaţi altfel decît cei dinainte. Mă întreb ce sens ar fi avut judecata particulară a celor din vremuri imemoriale de vreme cei toţi au mers în Iad. Să-i despartă pe cei din sînul lui Avraam de restul?

Din moment ce zice ca pe drepti i-a scos cum am putea intelege ca pe toti i-a scos, am face la fel ca si catolicii, care din "de la Tala purcede" inteleg ca spune si "de la Fiul" printre randuri. Si ce diferenta ar mai fi fata de drepti, toti au ajuns in Rai, dreptii au luat plasa, puteau sa faca ce doreau ca tot acolo ajungeau. Vad la unii dorinta de a-i baga ei in Rai pe toti, din intelegerea gresita a ortodoxiei, care e privita prin prisma umanismului modernist. Domnul ne da reperele, nu putem sa facem noi pe zeii sa fie cum vrem noi, e cum spune Dumnezeu.
Sfantul Ignatie Briancianinov explica mai pe larg aceasta invatatura: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=14349
"Iata adevarata invatatura despre acest obiect, invatatura Sfintei, Universalei Biserici: mantuirea consta in restituirea partasiei cu Dumnezeu. Aceasta comuniune a fost pierduta de intregul neam omenesc prin caderea in pacat a protoparintilor. Tot neamul omenesc e o categorie de fiinte pierdute. Pieirea este domeniul tuturor oamenilor, atat a celor virtuosi, cat si a raufacatorilor.
Ne zamislim in faradelegi, ne nastem in pacat. "Voi pogori la fiul meu, plangand, in iad" zice sfantul patriarh Iacov despre el insusi si despre sfantul sau fiu Iosif, cel cast si minunat. Coborau in iad, dupa sfarsirea pribegiei pamantesti, nu doar pacatosii, ci si dreptii Vechiului Testament. La atata se limiteaza puterea faptelor bune omenesti. Acesta e pretul virtutilor firii noastre cazute! Ca sa se refaca comuniunea omului cu Dumnezeu sau, cu alte cuvinte, ca omul sa obtina mantuirea era necesara rascumpararea. Rascumpararea neamului omenesc a fost savarsita nu de un inger, nu de un arhanghel, nu de vreo fiinta si mai inalta dar marginita si creata – ci a fost savarsita de insusi nemarginitul Dumnezeu.
Prin credinta, numai prin credinta, putem intra in comuniune cu Dumnezeu, prin mijlocirea Tainelor pe care ni le-a daruit El."

Asadar toti mergeau in Iad, pentru ca pierdusera harul de la Adam. In Vechiul Testament se mentioneaza la diversi regi ca unii erau trecuti in cartea vietii, cei ce facusera faradelegi in cartea mortii.
Eu iti dau un articol, dar vezi ca acolo mai intai se prezinta toate parerile, inclusiv ale protestantilor si abia apoi se spune invatatura ortodoxa: http://www.crestinortodox.ro/paste/s...tos-71149.html

[stefan florin]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Depinde ce înţelegem prin Iad şi Rai. Aici e de fapt problema. Dacă Iadul e un chin fizic cu foc ce te arde la propriu mistuindu-te încet şi pentru totfdeauna, atunci oricine şi-ar dori să scape de tortură. Dacă însă Iadul e un loc al manifestării libere a răului în continuare şi acel foc este iubirea veşnică a Lui Dumnezeu care străbate absolut toate fiinţele create, atunci Iadul are sens teologic şi Raiul nu ar mai fi de dorit decît pentru cei care au exerciţiul iubirii, al convieţuirii în armonie cu semenii şi cu Domnul lor. Judecata Lui Hristos plasează pe fiecare în locul potrivit - aici de remarcat că există infinite stări de bine şi de mai puţin bine atît în Rai cît şi în Iad.

Iadul nu are cum sa fie un loc de manifestare al raului, ci doar un loc de chin:
SfântaEvanghelie după Luca
Cap. 13
28. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor, când veţi vedea pe Avraam şi pe Isaac şi pe Iacov şi pe toţi proorocii în Împărăţia lui Dumnezeu, iar pe voi aruncaţi afară.
Sfânta Evanghelie după Matei
Cap. 8
12. Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
Cap. 13
42. Şi-i vor arunca pe ei în cuptorul cu foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
50. Şi îi vor arunca în cuptorul cel de foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
Cap. 22
13. Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
Cap. 24
51. Şi o va tăia din dregătorie şi partea ei o va pune cu făţarnicii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
Cap. 25
30. Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor
Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul
Cap. 20
10. Şi diavolul, care-i amăgise, a fost aruncat în iezerul de foc şi de pucioasă, unde este şi fiara şi proorocul mincinos, şi vor fi chinuiţi acolo, zi şi noapte, în vecii vecilor.

[stefan florin]

În prealabil postat de sad story

Au pacatuit pe timpul lui Noe.

Iuda 6. El a pastrat pentru judecata zilei celei mari, pusi in lanturi vesnice, in intuneric, pe ingerii care nu si-au pastrat vrednicia, ci si-au parasit locuinta.

ce inseamna ca si-au parasit locuinta?

Uriasii erau pe pamant in vremurile acelea si chiar si dupa ce s-au impreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor si le-au nascut ele copii: acestia erau vitejii care au fost in vechime, oameni cu nume. (Fac.6:4)

deci ingerii care si-au parasit starea lor de ingeri (locuinta cereasca) luand forme umane de uriasi, s-au impreunat cu fetele oamenilor nascandu-se copii diformi si foarte rai; asta s-a intamplat pe timpul cand Dumnezeu a adus potopul (din cauza lor in principiu).

Pe de alta parte, niciunde in Scripturi oamenii decedati nu sunt numiti "duhuri", ci acest termen este folosit cu privire la ingeri (buni sau rai).

aceeasi poveste veche.
Ok amice...dar ingerii au numai sex masculin? De ce nu ar avea si sex feminin? De ce nu au luat si trupuri de femei si sa se impreuneze cu barbati? Si cum se face ca ingerii, niste duhuri, au placeri carnale si slabiciuni pur pamantene? Adam nu a avut acesta slabiciune inainte de a manca din fructul oprit, chiar daca el si Eva umblau goi prin Eden. Nicaieri nu zice in Biblie ca ar fi fugarit-o pe Eva prin Eden pentru a se impreuna cu ea. Iar tu amice spui ca niste duhuri au astfel de slabiciuni!

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de catalin2

Din moment ce zice ca pe drepti i-a scos cum am putea intelege ca pe toti i-a scos, am face la fel ca si catolicii, care din "de la Tala purcede" inteleg ca spune si "de la Fiul" printre randuri. Si ce diferenta ar mai fi fata de drepti, toti au ajuns in Rai, dreptii au luat plasa, puteau sa faca ce doreau ca tot acolo ajungeau. Vad la unii dorinta de a-i baga ei in Rai pe toti, din intelegerea gresita a ortodoxiei, care e privita prin prisma umanismului modernist. Domnul ne da reperele, nu putem sa facem noi pe zeii sa fie cum vrem noi, e cum spune Dumnezeu.
Sfantul Ignatie Briancianinov explica mai pe larg aceasta invatatura: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=14349
"Iata adevarata invatatura despre acest obiect, invatatura Sfintei, Universalei Biserici: mantuirea consta in restituirea partasiei cu Dumnezeu. Aceasta comuniune a fost pierduta de intregul neam omenesc prin caderea in pacat a protoparintilor. Tot neamul omenesc e o categorie de fiinte pierdute. Pieirea este domeniul tuturor oamenilor, atat a celor virtuosi, cat si a raufacatorilor.
Ne zamislim in faradelegi, ne nastem in pacat. "Voi pogori la fiul meu, plangand, in iad" zice sfantul patriarh Iacov despre el insusi si despre sfantul sau fiu Iosif, cel cast si minunat. Coborau in iad, dupa sfarsirea pribegiei pamantesti, nu doar pacatosii, ci si dreptii Vechiului Testament. La atata se limiteaza puterea faptelor bune omenesti. Acesta e pretul virtutilor firii noastre cazute! Ca sa se refaca comuniunea omului cu Dumnezeu sau, cu alte cuvinte, ca omul sa obtina mantuirea era necesara rascumpararea. Rascumpararea neamului omenesc a fost savarsita nu de un inger, nu de un arhanghel, nu de vreo fiinta si mai inalta dar marginita si creata – ci a fost savarsita de insusi nemarginitul Dumnezeu.
Prin credinta, numai prin credinta, putem intra in comuniune cu Dumnezeu, prin mijlocirea Tainelor pe care ni le-a daruit El."

Asadar toti mergeau in Iad, pentru ca pierdusera harul de la Adam. In Vechiul Testament se mentioneaza la diversi regi ca unii erau trecuti in cartea vietii, cei ce facusera faradelegi in cartea mortii.
Eu iti dau un articol, dar vezi ca acolo mai intai se prezinta toate parerile, inclusiv ale protestantilor si abia apoi se spune invatatura ortodoxa: http://www.crestinortodox.ro/paste/s...tos-71149.html

Cătălin,

Mai sus am scris aşa:

"Aşa au avut posibilitatea înţelegerii complete a realităţii şi posibilitatea de a alege lucid o existenţă pe potriva voinţei proprii, fără a fi forţaţi de Creatorul să meargă în Rai sau să rămînă mai departe de El, în Iad."

Deci nu mă înţelege greşit, nu sînt adeptul apocatastazei, deloc! Sînt doar de părere că Dumnezeu respectă libertatea fiinţelor Sale chiar şi în Iad de ar fi. Am spus că doar cei ce au ales mîntuirea de bunăvoie la vizita Lui Hristos în Iad au avut posibilitatea de a se elibera de legăturile celui rău. Nu toţi! Că greşesc sau că am dreptate - numai Dumnezeu ştie cu adevărat.

Neînţelegerea este şi în faptul că majoritatea uităm sau nu conştientizăm că Raiul nu este un spaţiu unde toate sufletele sînt în aceeaşi stare de bine. Ar fi o nedreptate să fie aşa. Chiar în Sfînta Tradiţie auzim de raiul desfătării şi de celelalte nivele ale apropierii de Dumnezeu unde cei mîntuiţi au fost cazaţi - cel puţin pînă la Judecata de Apoi. Apoi nu înţelegem că şi Iadul are multe subterane, unele mai negre, altele mai gri.

Evident că nici un om nu este identic cu altul şi fiecare s-a apropiat sau s-a îndepărtat de asemănarea cu Hristos, după cum a considerat. De ce spun toate astea? Deoarece, chiar dacă o parte dintre damnaţi aleg Raiul, nu vor fi transferaţi direct în Raiul desfătării în rînd cu Sfinţii, ci vor avea parte de o modestă stare de bine relativ, dar de unde se vor uita în sus la cei care au fost drepţi şi bineplăcuţi Domnului încă din timpul vieţii vremelnice pe Pămînt.

Altfel, eu unul nu pot să accept ideea de condamnnare sau de mîntuire.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de stefan florin

Iadul nu are cum sa fie un loc de manifestare al raului, ci doar un loc de chin:
SfântaEvanghelie după Luca
Cap. 13
28. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor, când veţi vedea pe Avraam şi pe Isaac şi pe Iacov şi pe toţi proorocii în Împărăţia lui Dumnezeu, iar pe voi aruncaţi afară.
Sfânta Evanghelie după Matei
Cap. 8
12. Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
Cap. 13
42. Şi-i vor arunca pe ei în cuptorul cu foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
50. Şi îi vor arunca în cuptorul cel de foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
Cap. 22
13. Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
Cap. 24
51. Şi o va tăia din dregătorie şi partea ei o va pune cu făţarnicii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
Cap. 25
30. Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor
Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul
Cap. 20
10. Şi diavolul, care-i amăgise, a fost aruncat în iezerul de foc şi de pucioasă, unde este şi fiara şi proorocul mincinos, şi vor fi chinuiţi acolo, zi şi noapte, în vecii vecilor.

Florin,

Dacă focul, întunericul, viermii neadormiţi şi celelalte ar fi simple metode de tortură fizică, atunci avem de-a face cu un Dumnezeu torţionar care îi va chinui veşnic pe nenorociţi. Îţi imaginezi tu aşa ceva de la un Dumnezeu iubitor, blînd şi smerit cum este Hristos-Domnul? O, da, texte de speriat babele au scris mulţi oameni îmbunătăţiţi ai Bisericii noastre - şi bine au făcut! Că doar n-o să le explice popa la biserica din sat oamenilor simpli de focul iubirii Lui Hristos care pentru unii va fi perceput ca o stare de fericire, iar pentru alţii ca un chin spiritual, că altfel riscă să-şi piardă enoriaşii.

Nu uita că la subiectul ăsta chiar Sfinţii Părinţi au păreri diferite. Şi asta nu i-a împiedicat să rămînă Sfinţi, deşi adevărul este unul singur şi nu pot avea cu toţii dreptate. Pînă una-alta, ştii bine, noi cei ce încă n-am trecut la cele veşnice vedem lucrurile de dincolo "în ghicitură", ne dăm cu părerea, credem şi ne îndoim de diverse lucruri fără a şti cu certitudine care este realitatea ultimă a existenţei. Cît timp nu vorbim despre chestiuni grave de credinţă, de dogmatică, avem voie să fim sceptici şi să nu luam de bune absolut toate textele care se vînd la pangarul Bisericii Ortodoxe. Că doar oameni sîntem, supuşi greşelii, nu?