Sa vorbim despre prostie!

În prealabil postat de RedRose

...cand esti destept si taci ca melcul din gura ...

.........:)))))))
(ar fi mers chiar si "melcul din gara")

[RedRose]

În prealabil postat de ahilpterodactil

.........:)))))))
(ar fi mers chiar si "melcul din gara")

ei hai...vezi tu cum imi trezesti amintiri din copilarie..
"melc melc codobelc
scoate coarne bouresti"...:)

[RedRose]

În prealabil postat de flying

Ce bine ar fi fost sa fie cum spui.E doar putina "morfina" care atenueaza niste dureri ale ranilor noastre sufletesti ,dar atenuarea durerii nu inseamna vindecarea ranii ,ci doar o amanare a infruntarii problematicii ranilor.

Se spune ca si timpul vindeca (aproape) toate ranile..si totusi toti avem inca rani inca vii...
Si timpul si muzica si ce vrei tu te vindeca in masura in care vrei sa te vindece..:)

[AlinB]

În prealabil postat de CristianR

Asta mă ispitește să-mi arăt curajul și să recunosc: Și eu sunt prost! :)

Dacă mă gândesc, însă, că cei mai deștepți dintre oamenii pe care i-am cunoscut au făcut o astfel de mărturisire, iar mulți dintre proști n-ar recunoaște asta în ruptul capului, mă face să mă gândesc că mă autoinclud - fără a o merita - într-o companie selectă.

Al. Paleologu spunea că orice om, oricât ar fi el de inteligent, este uneori prost; are momentele lui de prostie (poate de inadecvare).

Părintele Galeriu spunea, într-o predică: „Sunt, și eu, un prost ca oricare” - afirmație care, cu un umor involuntar, cred, arată că toți suntem proști; dar poate că aici sensul cuvântului este și cel de „om simplu”, căci pe ei îi desemna în trecut cuvântul „prostime”.

E bine, în orice caz, și e confortabil să pornești de la premisa că ești prost măcar uneori. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, cred că prostia îmi este constitutivă. Este ceea ce mă definește și îmi aparține, este ceea ce sunt prin mine însumi.

Atunci când se întâmplă să nu fiu prost, nu e din cauza mea. Când pricep câte ceva simt imediat că, măcar că am făcut un oarecare efort, nu din puterile mele vine asta, ci e primit în dar. Și așa se explică de ce în Scriptură darul înțelegerii și darul înțelepciunii sunt de la Duhul Sfânt.
Pentru a le primi, însă, trebuie să știi că tu ești un vas gol, adică ești prost. Și a ști asta înseamnă să fii smerit, adică receptiv.

Cu adevărat prost, însă, în sensul rău al cuvântului, ești atunci când refuzi cu orice chip să crezi că ai putea fi vreo clipă prost. Să crezi că știi, că înțelegi, cunoști, că darurile tale native sau îndelung lucrate te-au urcat pe o culme, deasupra altora, infatuându-te, autoadmirându-te și pretinzând ca și ceilalți să te admire - abia atunci ești prost, pentru că atunci, mobilându-ți casa sufletului cu ceea ce consideri ca fiind acumulări proprii, nu mai rămâne în tine niciun loc pentru razele de lumină ale Dumnezeirii.

Nu degeaba spun Părinții că, atunci când vrei să te apropii de Dumnezeu, să-L cunoști în rugăciune, trebuie să te lepezi de tot ceea ce ai acumulat nu atât în sens material, cât lăuntric. Oricât de mare savant sau filosof vei fi devenit, în fața Lui trebuie să uiți totul. Și abia atunci începe adevărata cunoaștere.

Cred că sunt multe înțelesuri ale prostiei și multe feluri de prostie. De asemenea, ea „potențează” în sens negativ trăsăturile cu care se asociază sau le însoțește vrând-nevrând. De exemplu, în privința relației ei cu răutatea, cred că atunci când ești rău ești, totodată, și prost. Pentru că răutatea nu-ți este niciodată profitabilă, distrugând atât victima, cât și pe tine însuți, sufletește vorbind.

Dacă a te recunoaște prost este de dorit, a rămâne prost, însă, este un păcat. Pentru că nu consider prostia ca antonim al inteligenței, ci ca opacizare a spiritului, ca umplere de sine, ca obtuzitate, nereceptivitate. Omul care știe de Dumnezeu nu poate fi prost, oricât de mic i-ar fi IQ-ul.

Frumoasa postare.

As adauga ca nu exista "prostie" si "inteligenta" ca repere absolute.
Comparandu-ne cu oameni, cu situatii de viata, fiecare dintre noi suntem sau am fost mai destepti ca unii dar mai prosti decat altii.

Dar intr-adevar, prostia absoluta este sa nu-ti recunosti limitarile, greselile, sa nu fii dispus sa inveti, pe toate planurile care iti sunt accesibile sau ti se deschid.

Omul care știe de Dumnezeu nu poate fi prost, oricât de mic i-ar fi IQ-ul.

Intr-adevar, logica mantuirii e simpla si oricine poate sa si-o insuseasca atat timp cat e dispus sa o faca.
Si daca ai observat, in ziua de azi, probabil ca cei mai multi care sunt opaci la asta, au o parere destul de buna despre propria inteligenta. Una gresita, evident, dar ..

Cartea Ecclesiastul e minunata! Iata concluzia:

8. Deşertăciunea deşertăciunilor, a zis Ecclesiastul, toate sunt deşertăciuni!
9. Şi pe lângă că Ecclesiastul a fost un înţelept, el a mai învăţat pe popor cunoştinţa şi a cercetat şi a privit cu luare aminte şi a cules multe pilde.
10. Ecclesiastul s-a străduit să găsească sfaturi folositoare şi îndrumări adevărate şi să le scrie întocmai.
11. Cuvintele celor înţelepţi sunt ca boldurile de îmboldit dobitoacele şi ca nişte cuie înfipte şi ascuţite şi sunt date de un Păstor.
12. Şi peste toate acestea, fiul meu, să fii cu luare aminte: scrisul de cărţi este fără sfârşit, iar învăţătura multă este oboseală pentru trup.
13. Iată pe scurt; tot ceea ce ai auzit aceasta este: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui! Acesta este lucru cuvenit fiecărui om.
14. Căci Dumnezeu va judeca toate faptele ascunse, fie bune, fie rele.

http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=18&cap=1

În prealabil postat de AlinB

... fiecare dintre noi suntem sau am fost mai destepti ca unii dar mai prosti decat altii.

Una din acceptiunile prostiei este, da, si aceasta: personalizata, atribuita omului ca intreg. Considram astfel ca x e mai inteligent sau mai destept ca altul, ca unul e geniu, ca altul e idiiot etc. Oamenii au construit scale si scari pentru a masura prostia, inteligenta etc. Oamenii au construit ierarhii, in care unul e culmea prostiei sau regele intelepciunii.
O.K.
Dar cand m-am gandit (in prostia mea) sa propun acest topic, intentia a fost, Alin, sa vorbim mai degraba despre prostie ca fenomen, ca intamplare din viata omului, ca fir din constitutia omului, ca pacat, poate. Ca ipostaza a functionarii fiecaruia, ca dat, poate, al omului dintotdeauna sau macar dupa cadere. Asta ar fi chiar o intrebare, poate: prostia e un fenomen al lumii cazute? Sau, de fapt, e parte si din primii oameni, inainte de pacat. Aveau Adam si Eva potentialul prostiei, in ei? Sau prostia a aparut la ei prin cadere, ca un rod al unei instrainari de conditia dintai, ca un fenomen strain...

E tentant, din pricina cliseelor culturale, sa vedem prostia exclusiv ca pe un lucru negativ. Poate ca asa si este. O intelegem in cadrul cultural al lumii, al religiei, ca pe un lucru de nedorit.
Si totusi prostia poate fi cercetata ca atare, dincolo de tentatia evaluarii ei imediate.

E un fenomen grandios, merita oleaca de consideratie...:)

[AlinB]

Si totusi, definitia, definitia care este?

[catalin2]

Cum observa si dl. Mihnea, intelepciunea din punct de vedere crestin are alt inteles decat sensul lumesc din zilele noastre. La fel si prostia. Astfel, prostia si intunecarea mintii sunt asociate cu rautatea si mandria, nu cu inteligenta.
Probabil accentul pus pe inteligenta apare odata cu secularismul, cu iluminismul. Si, nu de putine ori, credinciosul devine un candidat al prostiei, pentru ca inca mai crede in "basme", desi societatea a progresat atat de mult si oamenii sunt mai inteligenti. Legat de inteligenta, in afara de cei care au un handicap (si care se mantuiesc si asa) toti oamenii au o inteligenta suficienta, cu care se pot mantui linistiti. Cei care ii vad pe ceilalti prosti sunt de obicei oameni atinsi de mandrie, cel care ajunge sa creada ca este superior altora din cauza inteligentei (care e posibil sa fie reala sau exagerata de cel mandru). Probabil inteligenta e ca bogatia, nu putini ajung sa se considere mai presus de alti oameni din aceasta cauza si e valabila partea cu "camila prin urechile acului". Si, cum in Sfanta Scriptura scrie ca mandria intuneca mintea, multi intelectuali (sau care termina o facultate) ajung sa fie ori atei, ori cu o credinta vaga, de tip new-age. Un parinte spunea ca intelectualii s-au indepartat de Biserica inca de la revolutia din 1848 (continuare a revolutiei franceze).
Toti cei pe care ii stiu ca au o pregatire superiora si merg constant la biserica au o trasatura comuna: sunt smeriti, se comporta la fel cu toti, fata de nimeni nu se poarta superior (chiar si fata de tiganii care cersesc). La biserica am intalnit un profesor de la facultate, care, desi probabil are si doctorat, nu se considera nici macar un pic superior fata de oricine, pe toti ii vede la fel. Pana la urma a considera pe cineva prost e o judecata, si nu e un pacat mic, dimpotriva. Pana la urma e chiar ciudat sa te mandresti cu ceva ce ti-a fost dat, nu ai facut nimic sa te nasti cu o inteligenta putin mai mare.
Pentru ca e deja prea lung mesajul, citatul din sf. Nicolae Velimirovici il dau in mesajul urmator.

[catalin2]

Sfantul Nicolae Velimirovici spune: http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...eu-149169.html
Citez: "Credinţa într'un Dumnezeu unic, viu şi adevărat este credinţa celor smeriţi şi înţelepţi. Aceasta nu este credinţa celor mândri, cărora orgoliul le întunecă minţile şi îi face să se iubească pe sine sau alte făpturi ale Creatorului, dar nu pe însuşi Creatorul. Cu cât este omul mai smerit, cu atât este mai înţelept. Cu cât este mai răutăcios, cu atât este mai lipsit de înţelepciune. Dumnezeu le dă înţelepciune celor smeriţi, ca să ştie şi să înţeleagă, şi le stă împotrivă celor mândri. Cu cât cei smeriţi se smeresc mai mult în faţa Domnului, cu atât Dumnezeu îi dăruieşte cu mai multă înţelepciune, iar înţelepciunea este lumina care duce la Dumnezeu, Cel Unic, Viu, Adevărat."

În prealabil postat de catalin2

.... "camila prin urechile acului"...

Camila, da? Nu cămila. Că tot veni vorba de răutăcioşi. :)