Credinta intr-un singur Dumnezeu

Credinta intr-un singur Dumnezeu Mareste imaginea.

Cine seamănă sămânţă bună în ogor nedesţelenit? Inţeleptul ştie că nu aşa se face; după Cuvântul lui Dumnezeu, mai întâi va desţeleni ogorul de buruieni şi abia apoi va semăna sămânţa bună.

Ogorul este sufletul omenesc, buruiana - politeismul, iar sămânţa bună - credinţa într'unul Dumnezeu.

Astăzi pare cu totul firesc şi simplu să crezi într'unul Dumnezeu, ridicol şi nebunesc să crezi în mai mulţi zei. Dar nu a fost dintotdeauna astfel. în vechime doar câţiva oameni credeau într'unul Dumnezeu, apoi au venit alte vremuri, în care un popor întreg a crezut într'un singur Dumnezeu, iar celelalte neamuri, politeiste, l-au privit cu adânc dispreţ.

Considerau că a avea un singur Dumnezeu înseamnă prea puţin. La rândul lor, monoteiştii priveau cu mirare şi cu părere de rău la politeişti, pentru că aceştia, având mulţi zei, nu aveau de fapt nimic.

Credinţa într'un singur Dumnezeu trebuia mai întâi să fie primită de la un martor de încredere, şi abia apoi semănată în sufletele oamenilor, precum semeni un ogor. Cel mai credibil martor care mărturiseşte despre un singur Dumnezeu împotriva mulţimii de zei este însuşi Dumnezeu, Cel Viu şi Adevărat. El S'a mărturisit pe Sine prin slugile Sale vrednice, spunând: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alţi dumnezei afară de Mine." /Ieş. 20:2-3/

Cel UnulViu, Adevărat, S'a revelat treptat. In mijlocul buruienilor politeiste, El a găsit câteva holde, desţelenite şi curăţate, şi pe acestea a semănat sămânţa bună a credinţei. Acestea erau sufletele uno-ra dintre drepţi, aşteptând ca nişte lumânări pregătite; El le-a aprins şi aşa au luminat în întunericul politeismului. „Şi lumina întru întuneric luminează, şi întunerecul pre dânsa nu o a cuprins." /Io. 1:5/ Abel, Enoh, Noe, Avram, Isac, Iacob, Iov, Iosif, Moise, Isaia, Daniel -lumânările lui Dumnezeu, aprinse una câte una! Cel Unul Viu şi Adevărat S'a descoperit apoi întregului popor al lui Iacov sau al lui Israel. Prin mila Sa, El li S'a arătat mai întâi în pământul Egiptului, în ţară străină, apoi în pustie, ţara nimănui, şi în cele din urmă în Canaan, ţara lor. Şi, o vreme, poporul a rostit: Cred într'unul Dumnezeu.

Dar acest popor al lui Dumnezeu a început să se clatine în credinţă. Şi clătinarea a durat veacuri. Exista şi primejdia ca lumina să se stingă în întuneric şi jarul să se prefacă în cenuşă. Cel Unul Viu, Adevărat şi Multmilostiv, văzând acesta primejdie, L-a trimis printre oameni pe Fiul Său, Domnul Iisus Hristos: Să împrăştie întunericul politeismului; Să întărească inimile omeneşti pe calea spre înălţimi; Să semene sămânţa bună a credinţei într'Unul Dumnezeu, Cel Unul, Cel Viu, Cel Adevărat.

Albinele vrednice ale lui Hristos, Sfinţii Apostoli, au insuflat acea credinţă, acea sămânţă a lui Dumnezeu, în toată lumea, într'adevăr, ca nişte albine ale lui Dumnezeu aducătoare de miere, Apostolii s'au împrăştiat din Ierusalim spre toate cele patru zări, după popoare şi triburi, pentru a îndulci asemenea mierii sufletele oamenilor cu vestea cea bună despre Dumnezeu Unul, Viu, Adevărat.

Sfinţii Apostoli au desţelenit pământul de buruienile idolilor şi sufletele oamenilor de credinţa în mai mulţi zei. Pe ogoarele desţelenite au semănat sfânta credinţă în Cel Unul, Viu, Adevărat. Şi ce misiune grea şi primejdioasă! Acela a fost cel mai mare conflict dintre toate, pe care misionarii monoteismului, credeţi-mă, l-au plătit cu sudoare, lacrimi, răni şi chiar sânge. Oameni se despărţeau cu greu de zeităţile lor trufaşe, şi cu greu primeau învăţătura unui singur Dumnezeu. Tulburaţi de fenomenele contradictorii din Cosmos, înclinau mai degrabă să creadă că există mai mulţi zei, nu doar unul singur. Victime ale unei naivităţi copilăreşti, considerau că unde sânt mulţi, puterea creşte, şi că probabil mai mulţi zei deţin mai multă putere decât un Dumnezeu unic.

Impotriva Apostolilor s'au ridicat două tipuri de oameni - şi două tipuri erau cu totul atunci pe lume: unii care îşi hrăneau sufletele cu otrava idolatriei şi alţii care îşi hrăneau trupul confecţionând chipuri cioplite, cei din urmă nefiind mai neînsemnaţi decât primii. De exemplu Apostolul Pavel şi argintarul Dimitrie. „Pentru că un argintar oarecare anume Dimitrie, făcând biserici de argint Artemidei, da meşterilor lucru nu puţin. Pre care adunându-i, şi pre cei ce erau lucrători de unele ca acestea, a zis: Bărbaţilor, ştiţi că dintru acest lucru este câştigul nostru. Şi vedeţi şi auziţi, că nu numai în Efes, ci mai în toată Asia, Pavel acesta mult norod învăţând a mutat zicând, că nu sânt dumnezei cei ce de mâini se fac. Şi nu numai această parte a noastră se primejduieşte a veni spre defăimare, ci şi biserica dumnezeoaiei celei mari Artemidei, întru nimic a se socoti, va încă să se surpe şi mărimea ei, pre care toată Asia şi lumea o cinsteşte." /Fap. 19:24-27/

Unii credeau, deci, că sufletele lor sânt în pericol, alţii că burta lor este în pericol din pricina noii credinţe, cu mici excepţii. Şi acestor excepţii li se hărăzea o moarte cumplită, precum cea a lui Socrate din Athena.

Cultura nu a ajutat aici cu nimic. Popoarele civilizate îşi confecţionau idoli din materiale scumpe şi în forme mai elaborate faţă de popoarele primitive, dar idolii erau tot idoli, şi sufletul omului tot în robie era. Când Sfântul Apostol Pavel a ajuns în Athena civilizată, „se întărâta întru dânsul duhul lui, văzând cetatea plină de idoli." /Fap. 17:16/ La fel ca şi Andrei în Sarmaţia, Matei în Egipt sau teistul şi necredinciosul sânt, în ultimă instanţă, acelaşi lucru. Nici unul, nici celălalt nu îl au pe Dumnezeu Unul, Viu şi Adevărat. Credinţa într'un Dumnezeu unic, viu şi adevărat este credinţa celor smeriţi şi înţelepţi. Aceasta nu este credinţa celor mândri, cărora orgoliul le întunecă minţile şi îi face să se iubească pe sine sau alte făpturi ale Creatorului, dar nu pe însuşi Creatorul. Cu cât este omul mai smerit, cu atât este mai înţelept. Cu cât este mai răutăcios, cu atât este mai lipsit de înţelepciune. Dumnezeu le dă înţelepciune celor smeriţi, ca să ştie şi să înţeleagă, şi le stă împotrivă celor mândri. Cu cât cei smeriţi se smeresc mai mult în faţa Domnului, cu atât Dumnezeu îi dăruieşte cu mai multă înţelepciune, iar înţelepciunea este lumina care duce la Dumnezeu, Cel Unic, Viu, Adevărat. Fericiţi cei care au înţelepciunea să vadă că lumea este trecătoare şi că omul este deşertăciune. Fericiţi cei care se simt mici şi neînsemnaţi, pentru că Dumnezeu îi va ridica la cea mai înaltă cunoaştere, cunoaşterea esenţei şi măririi Dumnezeului din înalturi.

Aceasta este credinţa voastră, purtătorilor de Hristos, şi credinţa strămoşilor voştri, a celor mai smeriţi şi a celor mai înţelepţi. Să fie deci aceasta şi credinţa copiilor voştri, din neam în neam, până la sfârşitul veacurilor. Aceasta este credinţa de care să nu vă ruşinaţi, credinţa ortodoxă, mântuitoare. Prin ea s'au mântuit strămoşii voştri. Nici ei nu au făcut de râs această credinţă, şi nici ea pe ei. Cu adevărat este credinţa oamenilor înţelepţi, a celor care poartă chipul lui Dumnezeu în ei. La Judecata cea înfricoşată ei nu vor fi ruşinaţi în faţa îngerilor şi a Drepţilor, ci vor primi mărirea, şi se vor numi binecuvântaţi. Unul. Viu. Adevărat.

SFÂNTUL NICOLAE VELIMIROVICI
TÂLCUIRI, EDITURA PREDANIA

Cumpara cartea TALCUIRI

.

11 Iunie 2015

Vizualizari: 627

Voteaza:

Credinta intr-un singur Dumnezeu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE