Despatimirea

[cristiboss56]

În prealabil postat de Rodica50

Rugaciune catre Maica Domnului grabnica ajutatoare

Prea Binecuvantata Stapana, Pururea Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu, ceea ce ai nascut pe Dumnezeu Cuvantul mai presus de fire, pentru mantuirea noastra si Te-ai aratat ca o mare a darurilor Dumnezeiesti si rau pururea curgator al minunilor si reversi bunatati celor ce cu credinta alearga catre Tine!

Cazand inaintea Chipului Tau cel Minunat, ne rugam Tie prea buna Maica a Iubitorului de oameni Stapana! Revarsa asupra noastra milele Tale cele bogate si grabeste a implini rugamintile noastre pe care le aducem Tie, Grabnica ajutatoare, care ne sunt de folos, mangaiere si mantuire pentru fiecare randuindu-le.
Cerceteaza cu harul Tau Prea Milostiva Stapana pe robii Tai si daruieste celor inviforati liniste, celor legati slobozire si pe toti mangaie, care sunt intristati de felurite necazuri!

Izabaveste, Prea Milostiva Stapana, toate orasele si satele de foamete, de boale, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, si de orice alta nenorocire sau pedeapsa vremelnica sau vesnica, indepartand, prin indrazneala Ta de Maica, toata mania lui Dumnezeu!

Slobozeste pe robii Tai de slabanogire sufleteasca, de tulburarea patimilor si a caderilor in pacat, ca fara impiedicare, vietuind in veacul acesta, intru toata buna cinstire a Ta, sa ne invrednicim de vrednicile bunatati prin Harul si iubirea de oameni ale Fiului Tau si Dumnezeului nostru, caruia sa cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, impreuna cu Cel fara de Inceput al sau Parinte si cu Prea Sfantul Duh, acum si pururea si-n vecii vecilor! Amin!

Doamne ajuta!

Multumim Rodica ! Mare putere are rugaciunea catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si Purururea Fecioara Maria , si de aceea o spun cu toata convingerea ca nu trebuie sa fie zi fara a inalta o rugaciune catre ea , ce mijloceste neancetat pentru noi in fata Fiului ei si Dumnezeului nostru ! Doamne ajuta !

Eu una, va marturisesc sincer ca nici acum nu am inteles ce inseamna patimirea la nivel teologic...dar nici despatimirea. Pentru mine lucrurile sunt simple. Singura cale de a invata acest proces de crestere duhovniceasca este propria-mi Constiinta. Atata timp cat ea doarme eu nu voi intelege in veac ca sunt impatimita. Cand se trezeste...mai minte-o daca poti, Jenico!

Am citit si eu ca voi carti ale sfintilor parinti despre patimi. Chiar ultima carte (pe care o tot recitesc cu drag) este cartea pr Paisie Aghioritul "Patimi si Virtuti". Daca ar fi sa trag asa o concluzie generala as indrazni sa afirm ca lupta acesta cu patimile devine tot mai grea si anevoiaosa pentru ca incercam sa scoatem intai pietroiul mare uitand de cele mici.. Uitand de ele..invatam sa traim cu ele. Devin (in timp) parte din fiinta noastra iar eliminearea lor ni se pare inutila.

Sa va dau un exemplu mic. Din viata si patimirea mea. revin cu vesnica poveste, cafeaua. Nu pun in discutie daca e pacat sau nu sa bei cafea (sau poate fi vorba de orice patima mica...cu care ne-am invatat sa convietuim...acceptand-o ca parte din viata noastra) ci faptul ca pe una ca aceasta, mica si neimportanta eu nu am putut sa o las pe o perioada mai mare de 3 luni. Mereu mi-am motivat neputinta cu durerea de cap. Cu slabiciunea. Cu tensiune mica Cu faptul ca medicul mi-a recomandat-o. etc..
Nu e vorba de pacat ci de faptul ca eu nu sunt capabila sa las un lucru atat de mic. Si atunci imi vine in gand inevitabila intrebare: daca atat de putin nu poti atunci de ce tinzi la cele mai mari? Nu vorbesc ca un om deznadajduit ci ca un om care cauta sa inteleaga exact locul unde se afla pe scara duhovniceasca. Care e rostul vorbirii inalte daca eu un lucru atat de mic nu pot face?

Din punctul meu de vedere (daca e gresit sa ma ierte Stapana) primul pas este sa cautam sa ne cunoastem starea in care ne aflam. A ne exalta prin scrieri frumoase..a exacerba lucrurile si a incepe sa ne luptam cu aerul...cum spun eu este pierdere de vreme.
Mi-a spus odata duhovnicul la spovedanie; Jenica, sa terminam intai cu acestea mici apoi vom trece la cele mari. Parerea mea este ca teoria nu e suficienta in procesul acesta de despatimire. Trebuie musai "pus umarul" si lucrat efectiv la ea.

Apoi, fiecare om are propriile patimi si caderi. Pe undeva exista un topic "care este pacatul cel mai mare". Pai acela care te lupta pe tine! Scurt clar si concis ne-a spus deja parintele Arsenie. Si daca unul ca parintele Arsenie ne spune asta..atunci parerea mea e ca trebuie sa incepem sa lucram intai la el.

De multe ori esuam si cadem in deznadejde pentru ca ne apucam de mai multe lucruri odata. Mai, imi pun in minte sa las un pacat. Fie si unul mic. dar lucrez la acela pana il scot de tot. Numai asa, fiind consecvent poti inainta. Eu stiu ca atunci cand merg la stomatolog daca imi ramane fie si o simpla aschie din radacina...nu-mi poate pune lucrarea. Pentru ca aschia aceea in timp... imi va scoate afara toata lucrarea.
Problema e ca trebuie intai sa gasesc aschia..

De aceea dragilor as vrea si eu sa pun inceput bun. Sa reusesc sa las cafeaua...care-mi sade acum in fata pe biroul calculatorului si ma sfideaza..
Sa nu ma mai mustre Constiinta ca sfatuiesc...fiind eu insumi inca in stadiul de "lupta"
Sa cautam sa intelegem intai prin ce patimim apoi sa lucram la despatimirea noastra.
Izbanda definitiva vine doar prin cunoasterea exacta a tacticii dusmanului. Niciodata nu mai poti fi luat prin surprindere daca iti cunosti slabiciunile dar si metodele lui de atac. de fapt acesta ar trebui sa fie subiectul de discutie. Vreau sa-mi recunosc patimile? Eu una zic ca nu.. Pentru ca asta presupune acceptarea ta. Asa cum esti!
Fara a folosi cuvintele altora, fara a teologhisi. Ci simplu si uman. Asa cum esti tu! Oare avem curaj sa ne privim in oglinda si sa ne intrebam; cat fac eu concret din ceea ce invat pe altul?
E ca si cum ti-ar cadea masca...si te vezi in toata "splendoarea" ta. Iti dai seama ca toate discutiile purtate devin goale. devin vorbe vorbite. Pentru ca fara fapta nu suntem decat niste farisei. ASta-i primul pas si cel mai greu. Micsorarea ta! Oare putem suporta asta?.. oare suntem capabili sa dorim sa ne cunoastem in adevartul sens al Ortodoxiei? Eu una, va marturisesc sincer. Nu! ma zbat mereu sa ies din propria-mi slabiciune. Dovada cea mai viabila..prezenta cafelei pe birou..si e un exemplu mic.

Domnul si Maicuta Domnului sa ne ajute sa punem inceput bun si sa nu ramanem la stadiul de discutiii despre despatimire.
In rest, Bucurie! Pentru ca suntem in saptamana Ei..

[cristiboss56]

În prealabil postat de eduardd

Eu una, va marturisesc sincer ca nici acum nu am inteles ce inseamna patimirea la nivel teologic...dar nici despatimirea. Pentru mine lucrurile sunt simple. Singura cale de a invata acest proces de crestere duhovniceasca este propria-mi Constiinta. Atata timp cat ea doarme eu nu voi intelege in veac ca sunt impatimita. Cand se trezeste...mai minte-o daca poti, Jenico!

Am citit si eu ca voi carti ale sfintilor parinti despre patimi. Chiar ultima carte (pe care o tot recitesc cu drag) este cartea pr Paisie Aghioritul "Patimi si Virtuti". Daca ar fi sa trag asa o concluzie generala as indrazni sa afirm ca lupta acesta cu patimile devine tot mai grea si anevoiaosa pentru ca incercam sa scoatem intai pietroiul mare uitand de cele mici.. Uitand de ele..invatam sa traim cu ele. Devin (in timp) parte din fiinta noastra iar eliminearea lor ni se pare inutila.

Sa va dau un exemplu mic. Din viata si patimirea mea. revin cu vesnica poveste, cafeaua. Nu pun in discutie daca e pacat sau nu sa bei cafea (sau poate fi vorba de orice patima mica...cu care ne-am invatat sa convietuim...acceptand-o ca parte din viata noastra) ci faptul ca pe una ca aceasta, mica si neimportanta eu nu am putut sa o las pe o perioada mai mare de 3 luni. Mereu mi-am motivat neputinta cu durerea de cap. Cu slabiciunea. Cu tensiune mica Cu faptul ca medicul mi-a recomandat-o. etc..
Nu e vorba de pacat ci de faptul ca eu nu sunt capabila sa las un lucru atat de mic. Si atunci imi vine in gand inevitabila intrebare: daca atat de putin nu poti atunci de ce tinzi la cele mai mari? Nu vorbesc ca un om deznadajduit ci ca un om care cauta sa inteleaga exact locul unde se afla pe scara duhovniceasca. Care e rostul vorbirii inalte daca eu un lucru atat de mic nu pot face?

Din punctul meu de vedere (daca e gresit sa ma ierte Stapana) primul pas este sa cautam sa ne cunoastem starea in care ne aflam. A ne exalta prin scrieri frumoase..a exacerba lucrurile si a incepe sa ne luptam cu aerul...cum spun eu este pierdere de vreme.
Mi-a spus odata duhovnicul la spovedanie; Jenica, sa terminam intai cu acestea mici apoi vom trece la cele mari. Parerea mea este ca teoria nu e suficienta in procesul acesta de despatimire. Trebuie musai "pus umarul" si lucrat efectiv la ea.

Apoi, fiecare om are propriile patimi si caderi. Pe undeva exista un topic "care este pacatul cel mai mare". Pai acela care te lupta pe tine! Scurt clar si concis ne-a spus deja parintele Arsenie. Si daca unul ca parintele Arsenie ne spune asta..atunci parerea mea e ca trebuie sa incepem sa lucram intai la el.

De multe ori esuam si cadem in deznadejde pentru ca ne apucam de mai multe lucruri odata. Mai, imi pun in minte sa las un pacat. Fie si unul mic. dar lucrez la acela pana il scot de tot. Numai asa, fiind consecvent poti inainta. Eu stiu ca atunci cand merg la stomatolog daca imi ramane fie si o simpla aschie din radacina...nu-mi poate pune lucrarea. Pentru ca aschia aceea in timp... imi va scoate afara toata lucrarea.
Problema e ca trebuie intai sa gasesc aschia..

De aceea dragilor as vrea si eu sa pun inceput bun. Sa reusesc sa las cafeaua...care-mi sade acum in fata pe biroul calculatorului si ma sfideaza..
Sa nu ma mai mustre Constiinta ca sfatuiesc...fiind eu insumi inca in stadiul de "lupta"
Sa cautam sa intelegem intai prin ce patimim apoi sa lucram la despatimirea noastra.
Izbanda definitiva vine doar prin cunoasterea exacta a tacticii dusmanului. Niciodata nu mai poti fi luat prin surprindere daca iti cunosti slabiciunile dar si metodele lui de atac. de fapt acesta ar trebui sa fie subiectul de discutie. Vreau sa-mi recunosc patimile? Eu una zic ca nu.. Pentru ca asta presupune acceptarea ta. Asa cum esti!
Fara a folosi cuvintele altora, fara a teologhisi. Ci simplu si uman. Asa cum esti tu! Oare avem curaj sa ne privim in oglinda si sa ne intrebam; cat fac eu concret din ceea ce invat pe altul?
E ca si cum ti-ar cadea masca...si te vezi in toata "splendoarea" ta. Iti dai seama ca toate discutiile purtate devin goale. devin vorbe vorbite. Pentru ca fara fapta nu suntem decat niste farisei. ASta-i primul pas si cel mai greu. Micsorarea ta! Oare putem suporta asta?.. oare suntem capabili sa dorim sa ne cunoastem in adevartul sens al Ortodoxiei? Eu una, va marturisesc sincer. Nu! ma zbat mereu sa ies din propria-mi slabiciune. Dovada cea mai viabila..prezenta cafelei pe birou..si e un exemplu mic.

Domnul si Maicuta Domnului sa ne ajute sa punem inceput bun si sa nu ramanem la stadiul de discutiii despre despatimire.
In rest, Bucurie! Pentru ca suntem in saptamana Ei..

Un exemplu practic de despătimire, lăsând la o parte orice teorie, este ţigarea , fumatul în sine , care te-a marcat atâta vreme după spusele tale cu ceva timp în urmă, şi care acum este doar o amintire . Nu există o reţetă sau o rugăciune miraculoasă , dar există VOINŢA cu care am fost înzestraţi de Creatorul nostru ! Voinţa , discernământul sunt talanţi daţi tuturor de la naştere , dar de noi depinde cum şi dacă îi folosim !

[cristiboss56]

În prealabil postat de eduardd

Eu una, va marturisesc sincer ca nici acum nu am inteles ce inseamna patimirea la nivel teologic...dar nici despatimirea.

Scopul urmarit de Sfintii Parinti este despatimirea , iluminarea si indumnezeirea noastra , caci nimic nu este mai frumos in viata decat sufletul care isi afla linistea si odihna in Dumnezeu . Sfintii Parinti au transpus ei insisi mai intai in viata sfaturile lor si asa au vorbit si au scris despre necontenitul razboi duhovnicesc , ca unii care au trecut prin el castigandu-l . S-au imbogatit in virtute , s-au iluminat si au atins desavarsirea si asa ne invata cum sa ne curatam , iluminam si desavarsim . Avand pavaza dreptei credinte si atingand prin virtuti si rugaciune culmile unirii dumnezeiesti ramanand nebiruiti de viciu nici in timpul odihnei trupesti , Sfintii Parinti au plamadit necontenit sufletul crestinilor cu florile cele alese ale virtutilor . Am avut , avem si vom avea nevoie de scrierile lor , si ( raspunzand la o intrebare mai veche de pe forum ) scrierile lor sunt mai actuale ca nicicand , caci aproape in fiecare pagina din scrierile lor , Sfintii Parinti elogiaza binele moral sau virtutea . Invatatura Sfintilor Parinti a fost transmisa prin succesiune neantrerupta de la Hristos si apostolii Sai pana in ziua de astazi si nu a existat niciodata o perioada de la intemeierea Bisericii Domnului Hristos pe pamant , in care gandirea patristica sa nu calauzeasca Biserica .

[Traditie1]

Dincolo de pierderea mântuirii, de ratarea întâlnirii și unirii cu Dumnezeu, patimile mai au și efectul de a ruina viața trecătoare, prin dezordinea pe care o induc, prin suferința provocată de neîmplinirea poftelor și prin grijile cotidiene.

A trăi potrivit înclinațiilor animalice (trupești) și demonice (ura, pizma, mândria etc) face ca viața omului să nu aibă o ordine și astfel el să sufere, fiindcă așa cum spunea un Părinte (parcă Isaac Sirul), atunci când sufletul nu are o o rânduială zilnică el se tulbură.

A alimenta poftele trupești face ca acestea să crească și omul să sufere mai mult când nu și le poate împlini.

Viața de patimi înseamnă și mustrarea conștiinței, neliniște, lipsa perspectivei vieții veșnice și implicit apăsarea grijilor vieții de acum.

Iată ce înțeleaptă este despătimirea, lepădarea de lume, pe care nu numai creștinii au practicat-o ci și unii păgâni, de pildă zeniștii sau budiștii.

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Scopul urmarit de Sfintii Parinti este despatimirea , iluminarea si indumnezeirea noastra , caci nimic nu este mai frumos in viata decat sufletul care isi afla linistea si odihna in Dumnezeu . Sfintii Parinti au transpus ei insisi mai intai in viata sfaturile lor si asa au vorbit si au scris despre necontenitul razboi duhovnicesc , ca unii care au trecut prin el castigandu-l . S-au imbogatit in virtute , s-au iluminat si au atins desavarsirea si asa ne invata cum sa ne curatam , iluminam si desavarsim . Avand pavaza dreptei credinte si atingand prin virtuti si rugaciune culmile unirii dumnezeiesti ramanand nebiruiti de viciu nici in timpul odihnei trupesti , Sfintii Parinti au plamadit necontenit sufletul crestinilor cu florile cele alese ale virtutilor . Am avut , avem si vom avea nevoie de scrierile lor , si ( raspunzand la o intrebare mai veche de pe forum ) scrierile lor sunt mai actuale ca nicicand , caci aproape in fiecare pagina din scrierile lor , Sfintii Parinti elogiaza binele moral sau virtutea . Invatatura Sfintilor Parinti a fost transmisa prin succesiune neantrerupta de la Hristos si apostolii Sai pana in ziua de astazi si nu a existat niciodata o perioada de la intemeierea Bisericii Domnului Hristos pe pamant , in care gandirea patristica sa nu calauzeasca Biserica .

"Legea libertăţii învaţă tot adevărul. Mulţi ştiu aceasta , însă puţini o înţeleg, pentru că înţelegerea e întodeauna proporţională cu împlinirea PORUNCILOR ".

[georgeval]

În prealabil postat de Traditie1

Dincolo de pierderea mântuirii, de ratarea întâlnirii și unirii cu Dumnezeu, patimile mai au și efectul de a ruina viața trecătoare, prin dezordinea pe care o induc, prin suferința provocată de neîmplinirea poftelor și prin grijile cotidiene.

A trăi potrivit înclinațiilor animalice (trupești) și demonice (ura, pizma, mândria etc) face ca viața omului să nu aibă o ordine și astfel el să sufere, fiindcă așa cum spunea un Părinte (parcă Isaac Sirul), atunci când sufletul nu are o o rânduială zilnică el se tulbură.

A alimenta poftele trupești face ca acestea să crească și omul să sufere mai mult când nu și le poate împlini.

Viața de patimi înseamnă și mustrarea conștiinței, neliniște, lipsa perspectivei vieții veșnice și implicit apăsarea grijilor vieții de acum.

Iată ce înțeleaptă este despătimirea, lepădarea de lume, pe care nu numai creștinii au practicat-o ci și unii păgâni, de pildă zeniștii sau budiștii.

Sa nu uitam ca patimile au consecinte nu doar asupra omului patimas, ci din nefericire patimile se manifesta si asupra celor din jur, patima mea poate starni in aproapele meu aceeasi patima intr-o egala sau mai mare masura. Spre exemplu mania mea poate starni in aproapele meu mania sau o alta patima. De aceea cuvintele Mantuitorului "Vai de omul prin care trece sminteala" sunt actuale mai ales in acest caz.

[Traditie1]

Cea mai greu de învins patimă e mândria, pentru că este greu de depistat.

Noi credem că putem depista mândria prin propriile introspecții și s-o evităm, dar în realitate putem evita doar trufia, adică manifestarea activă a mândriei, o "umflare" de moment.

Ca să ne vedem mândria poate veni doar ca urmare a unei iluminări duhovnicești, unei descoperiri de la Dumnezeu. Este o taină, așa cum spunea Sf. Siluan, care numai după lungi străduințe a ajuns la această înțelegere, moment care a reprezentat cotitura majoră din viața sa în duh.

Mândria e un fel de nebunie, de închidere în propria minte, e o stare ontologică naturală, comună tuturor oamenilor iar smerenia a fost descrisă de Siluan ca "lumina în care putem vedea pe Dumnezeu-Lumina" și totodată să ne regăsim pe noi înșine.

Prin învățăturile ei despre smerenie (care nu poate exista dacă nu există lupta cu patimile, înfrânarea), avem o dovadă obiectivă că Ortodoxia e singura credință adevărată, că toate celelalte, inclusiv cele apropiate (protestantismul, catolicismul) sunt făcături omenești care nu duc la mântuire.

[t_iubesc]

Sunt de acord cu chestia asta ca mandria este foarte rea si daunatoare. De exemplu tocmai astazi un semen de-al meu m-a facut in toate felurile, fel si chip ca pe o "tarfa" asa cum mi-a zis dar imi dau seama ca trebuie sa rabd foarte multe si ca intr-un fel merit sa ma faca cu ou si cu otet pentru ca si eu i-am jignit pe altii si mai apoi, ma gandesc ce as face daca de ex. m-ar injura Gigi Becali intr-un hal fara de hal, va trebuie sa tac si sa zambesc frumos si sa mai si zic multumesc frumos asta fiind o forma de smerenie, poate ca. Totusi, imi dau seama ca oamenii pe care ii consideram rai nu sunt chiar asa de rai si cei pe care ii consideram buni, nu sunt chiar asa de buni. De aici deduc ca totul este numai mandrie si desertaciune si ca din mandrie si posibil si vreo boala psihica a acestui individ, posibil ceva schizofrenie cu forma usoara la inceput sa-l faca sa ma faca intr-un asemenea hal in toate felurile si formele posibile. Am observat o chestie, cu chestiile astea usoare de afectiuni psihice nu e de joaca ca se pot transforma in chestii mai grave dar un om care are astfel de probleme psihice se vede din priviri, daca va uitati bine la ochii lui au ceva alienat si strabiu iin ei; asta o recunosc la oricine care are asa ceva la cap pentru ca colega mea la liceu i s-a pus diag de schizofrenie nervoasa si avea halucinatii si priviri asa in gol poate si pt. ca lua medicamente tranchilizante si profa mea de asemenea suferea de asa ceva si la fel a avut o cadere psihica foarte urata incat o sa tin minte toata viata; faza e ca fata aia din cauza ca a facut cura de slabire a ajuns intr-un asemenea hal iar profa pentru ca era inselata de sot si era foarte sensibila, a ajuns asa de rau ca a fugit pe strazi si abia au putut-o gasi. de acee, degeaba glumiti cu chestiile astea ca nu e de gluma deloc si am observat o asemenea privire si la omul asta care din mandrie m-a injurat si mi-a zis in toate formele si chipurile, este posibil ca este pe cale sa o ia razna si e posibil ca e predispus la asa ceva ca eu una doua identific natura umana, pe deasupra desfranarea indelungata zi de zi distruge creierul uman.

[vsovivi]

Mândria e cel mai simplu de depistat şi de renunţat la ea... dar omul nu vrea să renunţe la vispiscool său de mărire deşartă... poate dar nu vrea şi pentru că nu vrea se face că nu poate ca să îndrăznească să se umple de tot felul de putori, pardon puteeri... căci omul e tare la cerbice şi la ceriad... mulţumindu-se la idolii care îl mulţumesc pe el , pe omul rău şi complet necredincios...


Cum se depistează mândria? Păi ea e judecata în socoteli, e cugetarea trufaşe pentru semeţia răutăţii... nu o vezi căci e o cugetare trupească şi avocaţii, duhurile rele cu care eşti unit o apără cu ardoare... defapt nu e altceva decât ascunderea în tufe, printre spini şi mărăcini, şi de acolo, crezând că nu poţi fi văzut, priveşti cu poftă şi absenţă şi împietrire de inimă, priveşti la toate ştirile şi noutăţile cu multă curiozitate vispisălotoare... mirându-te absent şi fericit de ceea ce faci: lucru curios, ai pierdut mult timp într-o lepădare de sine viceversa.

Defapt e smerenia trufaşe ce se dă milostivă şi lovită ca să ia slavă de la oameni pentru întietăţuri obţinute prin călcarea în picioare a sămânţei Semănătorului de grâu. E neghina şi buruiana care stă şi suge lapte şi miere trupească fiindcă îi place să fie un nevinovat papălapte şi papă miere... dar e miere de la viespi, adică fiere.

Ce s-o mai lungim, e o împietrire a ochiululhulului... care devine pun şarpe lung până la maţe şi până la rădăcina limbii cu colacul învârtit în jurul nasului... e pofta nebună şi ieşită din minţi ca să blestemi, să înjuri, să te răybuni, pardon răzbuni şi să te compătimeşti prin vederea suferinţelor altora... că cică a fost din vina lor...

Deci e vorba că inima ta e ochiul şi dacă ochiul tău care este lumina trupului este întuneric în tine atunci cu cât mai mult întunericul... deci cu cât mai mult e întuneric întunericul din tine e întuneric dacă toată lumina din tine, ochiul, este întuneric. Căci dacă te-ai uitat la o ''femeie'' la o fericire străină de Dumnezeu ca s-o pofteşti, iată că deja ai şi păcătuit în inima ta... deci lumina din tine a şi căzut în ispită devenind întuneric... întunericul mândriei şi neascultării.

Deci e simplu de văzut, de ştiut mândria, problema mare apare atunci când vrei să ieşi din ea şi vrei să n-o mai cunoşti, căci buzele viclene mereu te atrag ca să-ţi zici ceva ''bun'' şi să te rearunci liniştit în ballta trufiei, să te reîntorci la ocupaţia ta de bază: pierderea timpului cu neiubirea necurată...

Defapt omul se ocupă 99,99% din timp cu amăgire Domnului... îl păcăleşte că cică îi pasă... defapt omului demult nu-i mai pasă de durerile şi necazurile sale şi ale aproapelui său... îl doar în şpiţ sau şpriţ, îl doare-n cot, îl doare-n strâmbătate şi-n viceversare, îl doare-n 14.

Că dacă măcar o brumă, măcar o lacrimă tainică nu de crocodil ci de focă ar avea, ar simţi căldura smereniei smerite ce vine de sus pe nesimţite... căci omul nu ştie că nu face altceva decât să nu ia în seamă smerita smerenie şi smerita cugetare... nu poate omul să ia în seamă şi în serios... căci omului îi place să se mângâie cu fericirile slavei de la oameni... asta a fost învăţat de mic... salută pe nenea, adună ca nenea, fă ca nenea, nu vorbi urât la nenea... şi aşa a ajuns omul să înlocuiască pe Dumnezeu cu tanti grijania care îi ghiceşte în zaţ cât de luminos îi va fi viitorul dacă se pune pe muncpă şi munceşte învârtind cu picioarele cerbicea.

E simplu defapt, e suficient ca să nu mai faci răul dacă ai urmat binele, dar lăcomia nu te lasă şi imediat te îndeamnă să fqaci şi răul ca să fie scor egal, dar când ai făcut răul nu te îndeamnă să faci şi binele ci atunci binele e perceput ca fericirea semeţiei răutăţii deoarece te-ai răzbunat ''vrednic'' deci iată ai făcut binele... dar ai fost păcălit creţând că e scor egal, căci judecata omului nu aceptă decât echilibrul... dacă nu e scor egal atunci ştie că cineva a avut întietate şi se străduie ca să facă pace între bine şi rău... căci omul se hrăneşte cu pofta de poamele alea din Raiul pierdut, jinduind la o nălucă a slavei şi crezînd că e ceva legat de conştiinţă... dar conştiinţa omului e cea mai mincinoasă şi absurdă dobitoacă ce îndeamnă omul la cele mai absurde prostii, căci omul nu vede cine e vinovatul... păi vinovatul e şi nu trebuie să-l caute ci să se pocăiască... dar omul caută vinovaţi căci tot omul s-a făcut detectiv ... că de aia se ascunde în tufe... că acolo şi-a amenajat biroul.

Cam asta se poate spune despre mândrie de la nivelul meu subacvatictactoe.

Am scris mult, când era suficient să scriu MÎNdrIE... unde dr nu vine de la dragoste ci de la doctor allBAN.