Despatimirea

Eu una, va marturisesc sincer ca nici acum nu am inteles ce inseamna patimirea la nivel teologic...dar nici despatimirea. Pentru mine lucrurile sunt simple. Singura cale de a invata acest proces de crestere duhovniceasca este propria-mi Constiinta. Atata timp cat ea doarme eu nu voi intelege in veac ca sunt impatimita. Cand se trezeste...mai minte-o daca poti, Jenico!

Am citit si eu ca voi carti ale sfintilor parinti despre patimi. Chiar ultima carte (pe care o tot recitesc cu drag) este cartea pr Paisie Aghioritul "Patimi si Virtuti". Daca ar fi sa trag asa o concluzie generala as indrazni sa afirm ca lupta acesta cu patimile devine tot mai grea si anevoiaosa pentru ca incercam sa scoatem intai pietroiul mare uitand de cele mici.. Uitand de ele..invatam sa traim cu ele. Devin (in timp) parte din fiinta noastra iar eliminearea lor ni se pare inutila.

Sa va dau un exemplu mic. Din viata si patimirea mea. revin cu vesnica poveste, cafeaua. Nu pun in discutie daca e pacat sau nu sa bei cafea (sau poate fi vorba de orice patima mica...cu care ne-am invatat sa convietuim...acceptand-o ca parte din viata noastra) ci faptul ca pe una ca aceasta, mica si neimportanta eu nu am putut sa o las pe o perioada mai mare de 3 luni. Mereu mi-am motivat neputinta cu durerea de cap. Cu slabiciunea. Cu tensiune mica Cu faptul ca medicul mi-a recomandat-o. etc..
Nu e vorba de pacat ci de faptul ca eu nu sunt capabila sa las un lucru atat de mic. Si atunci imi vine in gand inevitabila intrebare: daca atat de putin nu poti atunci de ce tinzi la cele mai mari? Nu vorbesc ca un om deznadajduit ci ca un om care cauta sa inteleaga exact locul unde se afla pe scara duhovniceasca. Care e rostul vorbirii inalte daca eu un lucru atat de mic nu pot face?

Din punctul meu de vedere (daca e gresit sa ma ierte Stapana) primul pas este sa cautam sa ne cunoastem starea in care ne aflam. A ne exalta prin scrieri frumoase..a exacerba lucrurile si a incepe sa ne luptam cu aerul...cum spun eu este pierdere de vreme.
Mi-a spus odata duhovnicul la spovedanie; Jenica, sa terminam intai cu acestea mici apoi vom trece la cele mari. Parerea mea este ca teoria nu e suficienta in procesul acesta de despatimire. Trebuie musai "pus umarul" si lucrat efectiv la ea.

Apoi, fiecare om are propriile patimi si caderi. Pe undeva exista un topic "care este pacatul cel mai mare". Pai acela care te lupta pe tine! Scurt clar si concis ne-a spus deja parintele Arsenie. Si daca unul ca parintele Arsenie ne spune asta..atunci parerea mea e ca trebuie sa incepem sa lucram intai la el.

De multe ori esuam si cadem in deznadejde pentru ca ne apucam de mai multe lucruri odata. Mai, imi pun in minte sa las un pacat. Fie si unul mic. dar lucrez la acela pana il scot de tot. Numai asa, fiind consecvent poti inainta. Eu stiu ca atunci cand merg la stomatolog daca imi ramane fie si o simpla aschie din radacina...nu-mi poate pune lucrarea. Pentru ca aschia aceea in timp... imi va scoate afara toata lucrarea.
Problema e ca trebuie intai sa gasesc aschia..

De aceea dragilor as vrea si eu sa pun inceput bun. Sa reusesc sa las cafeaua...care-mi sade acum in fata pe biroul calculatorului si ma sfideaza..
Sa nu ma mai mustre Constiinta ca sfatuiesc...fiind eu insumi inca in stadiul de "lupta"
Sa cautam sa intelegem intai prin ce patimim apoi sa lucram la despatimirea noastra.
Izbanda definitiva vine doar prin cunoasterea exacta a tacticii dusmanului. Niciodata nu mai poti fi luat prin surprindere daca iti cunosti slabiciunile dar si metodele lui de atac. de fapt acesta ar trebui sa fie subiectul de discutie. Vreau sa-mi recunosc patimile? Eu una zic ca nu.. Pentru ca asta presupune acceptarea ta. Asa cum esti!
Fara a folosi cuvintele altora, fara a teologhisi. Ci simplu si uman. Asa cum esti tu! Oare avem curaj sa ne privim in oglinda si sa ne intrebam; cat fac eu concret din ceea ce invat pe altul?
E ca si cum ti-ar cadea masca...si te vezi in toata "splendoarea" ta. Iti dai seama ca toate discutiile purtate devin goale. devin vorbe vorbite. Pentru ca fara fapta nu suntem decat niste farisei. ASta-i primul pas si cel mai greu. Micsorarea ta! Oare putem suporta asta?.. oare suntem capabili sa dorim sa ne cunoastem in adevartul sens al Ortodoxiei? Eu una, va marturisesc sincer. Nu! ma zbat mereu sa ies din propria-mi slabiciune. Dovada cea mai viabila..prezenta cafelei pe birou..si e un exemplu mic.

Domnul si Maicuta Domnului sa ne ajute sa punem inceput bun si sa nu ramanem la stadiul de discutiii despre despatimire.
In rest, Bucurie! Pentru ca suntem in saptamana Ei..