Nunta Curata

[AlinB]

În prealabil postat de Azzuurra

Adevarat. Se vede din prima postare. :)
:D Pai ideea e sa iau unul care si-a planificat si el.

Poate fi bun crestin si fara sa-si fixeze astfel de obiective.
Astea tin mai degraba de un moft, o viziune particulara care nu este mandatorie.
E ca si cand le-ai fi facut pe toate celelalte si astea au mai ramas..

Legat de spus detalii. Pentru unul "normal"(care a avut relatii inainte) este irelevant. Dar pentru unul curat cu adevarat este important cu e sotia. Adica cred ca l-ar afecta putin. :D

Depinde cum priveste lucrurile astea.
Aici este un puritanism care se confunda in mod tragic cu virtutea.
Adica cel care n-a calcat stramb nu inseamna ca nu poate sa calce gresit (chiar dupa casatorie) iar cel care a calcat nu inseamna ca neaparat va calca din nou (mai ales in cadrul casatoriei).

Cred ca intrebam in primul post, ce sa fac, daca cunosc unul normal, in astept pe cel bun? Adica ma uit la el si daca nu-mi dau seama din detalii si din ce spune il intreb direct cam ce-si "planifica" el de la casnicie, si stiu cum e. Si celalalt daca vine poate fuge.......Dar dupa cum ati spus, mai vad si la fata locului. Poate nu fuge. :D Mai sunt lemne drepte care isi iau lemne strambe.

Cum ziceam si mai sus, lucrurile de care te agati tu sunt un moft in comparatie cu N alte lucruri mult mai importante si nu atat de usor de gasit in ziua de azi.

Problema cu moftul asta ti se trage cred din cercul de prieteni stilisti unde probabil toti se bat cu pumnul in piept pe chestia asta.

Baiul este ca intr-un cerc de oameni normali, despre lucrurile astea nici nu trebuie sa se vorbeasca, in primul rand pentru ca sunt chestii intime iar in al doilea rand (si cel mai important) in general o virtute trebuie ascunsa, ca altfel praful se alege de ea.

[Azzuurra]

În prealabil postat de AlinB

Motivul pentru care i-ai spune ar fi..care?
Tu l-ai intreba chestii din astea?

Tu ai fugi din cauza asta? Daca da, logica fiind..care?

:D Eu nu l-as intreba. :D Poate ar trebui sa ma abtin de la astfel de confesiuni, dar ma gandeam ca asa ar fi corect.

În prealabil postat de AlinB

Poate fi bun crestin si fara sa-si fixeze astfel de obiective.
Astea tin mai degraba de un moft, o viziune particulara care nu este mandatorie.
E ca si cand le-ai fi facut pe toate celelalte si astea au mai ramas..

Cum ziceam si mai sus, lucrurile de care te agati tu sunt un moft in comparatie cu N alte lucruri mult mai importante si nu atat de usor de gasit in ziua de azi.

Problema cu moftul asta ti se trage cred din cercul de prieteni stilisti unde probabil toti se bat cu pumnul in piept pe chestia asta.

Baiul este ca intr-un cerc de oameni normali, despre lucrurile astea nici nu trebuie sa se vorbeasca, in primul rand pentru ca sunt chestii intime iar in al doilea rand (si cel mai important) in general o virtute trebuie ascunsa, ca altfel praful se alege de ea.

Multumesc pentru toate sfaturile. :) Nu este un moft, asa mi-ar placea sa fie.

Voi vedea, la momentul potrivit, ce se va intampla.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de korinna

Mirii sunt si ei chemati la infranare cat pot ei de multa, deci impreunarea ar trebui sa fie cat mai rara cu putinta, dar nu absenta, ca nu mai e cununie... si de 2 ori pe saptamana cred ca e de ajuns, zic.

Asta din ce canon mai e ??

Ceea ce vă scapă este ce a spus şi Sophia: baza înfrânării în zile de post este voinţa comună (după căsătorie există un "noi" şi nu un "eu" şi "tu"). Deci, dacă unul dintre soţi îl refuză pe celălalt, invocând obligaţia postului, săvârşeşte păcat. Refuzul datoriei conjugale este păcat grav, fiind condamnat explicit în Cartea Sfântă.

În această privinţă, operează distincţia dintre poruncile lui Dumnezeu şi poruncile Bisericii în materie de disciplină a vieţii de credinţă. Când soţul îţi cere să încalci o poruncă a lui Dumnezeu, el trebuie refuzat, fiindcă se cuvine să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Dar, dacă îţi cere să încalci o materie de disciplină, el nu trebuie refuzat, cu atât mai mult când un astfel de refuz e explicit condamnat de învăţătura apostolică.

Să presupunem că soţul ne cere să furăm de la servici. "Dragă, nu mai avem bani să dăm Fanta la copilaşi. Voi aveţi fond de protocol la serviciu, iar tu ai cheia de acolo. Adu şi tu o sticlă de Fanta când vii, să avem să punem pe masă". În mod evident, o astfel de cerinţă contravine unei porunci a lui Dumnezeu, deci trebuie respinsă.

Acum, să presupunem că episcopul nostru cere tuturor credincioşilor să fie într-o anumită zi, într-un anume loc, pentru o prăznuire. Dar, soţul nu ne lasă. Este o cu totul altă situaţie. Cerinţa soţului primează.

Sintetizând, putem spune: deşi Biserica are autoritate atât în credinţă şi morală, cât şi în materie de disciplină eclezială, numai în privinţa credinţei şi moralei această autoritate îi leagă pe toţi credincioşii în mod absolut.

"Bine, bine" s-ar putea spune "dar de unde ştim că obligaţia postului trupesc este de natură disciplinară şi nu morală ?" Putem şti că obligaţia postului trupesc este de natură disciplinară din aceea că este posibil a fi schimbată. Numai cele ale credinţei şi moralei sunt neschimbabile, fiindcă se referă la legătura omului, a cărui natură nu se schimbă, cu Dumnezeu, care este Neschimbatul Însuşi. Dimpotrivă, cele disciplinare sunt schimbabile: ţin de un anume timp, uneori de un anume loc sau stare.

"OK", ar putea spune altcineva, "dar schimbabile sunt şi cele referitoare la cult. Dacă, de exemplu, soţul ne cere să introducem în uleiul sfinţit din candelă un pic de ulei din motorul maşinii lui, ca să îi meargă maşina bine, trebuie să primim un astfel de lucru în numele ascultării ?". Răspunsul este negativ. În cele ale cultului soţul nu are autoritate, pe când Biserica are. Într-o zi, Biserica ar putea cere să se folosească ulei de maşină pentru candele. Această cerere ar fi legitimă şi ar trebui urmată. Dar, dacă aceeaşi cerere vine din partea soţului, e un cu totul alt caz şi nu trebuie urmată (nu este legitimă).

Atunci, să ne întrebăm: are sau nu are soţul competenţă în problema legăturii matrimoniale într-o anumită zi ? Răspuns afirmativ. A se citi din 1 Corinteni cap 7.

"Totuşi", aţi putea spune, "împrejurarea că unul dintre soţi cedează celuilalt în numele ascultării, nu înseamnă aceasta că o asemenea căsnicie, ori asemenea nuntă, nu mai este curată ?". Amintiţi-vă de cuvintele Domnului, trimise Apostolului în vis: "Ceea ce Domnul a curăţat, să nu numeşti spurcate !"

[Azzuurra]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Ceea ce vă scapă este ce a spus şi Sophia: baza înfrânării în zile de post este voinţa comună (după căsătorie există un "noi" şi nu un "eu" şi "tu"). Deci, dacă unul dintre soţi îl refuză pe celălalt, invocând obligaţia postului, săvârşeşte păcat. Refuzul datoriei conjugale este păcat grav, fiind condamnat explicit în Cartea Sfântă.

Atunci, să ne întrebăm: are sau nu are soţul competenţă în problema legăturii matrimoniale într-o anumită zi ? Răspuns afirmativ. A se citi din 1 Corinteni cap 7.

"Totuşi", aţi putea spune, "împrejurarea că unul dintre soţi cedează celuilalt în numele ascultării, nu înseamnă aceasta că o asemenea căsnicie, ori asemenea nuntă, nu mai este curată ?". Amintiţi-vă de cuvintele Domnului, trimise Apostolului în vis: "Ceea ce Domnul a curăţat, să nu numeşti spurcate !"

Merci pentru sfaturi. Cred ca-mi folosesc si in alte imprejurari. :)

Eu ma gandeam ce sa aleg. Adica daca imi aleg un baiat care vrea acelasi lucru si se intampla uneori sa nu respecte ceea ce ne-am dorit, nu-i zic:"Vai tu, pacatosule, lasa-ma in pace!!!".

Dar daca este vorba de unul obisnuit, stii de la inceput ce ti-ai ales.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Azzuurra

Eu ma gandeam ce sa aleg. Adica daca imi aleg un baiat care vrea acelasi lucru si se intampla uneori sa nu respecte ceea ce ne-am dorit, nu-i zic:"Vai tu, pacatosule, lasa-ma in pace!!!".

Dar daca este vorba de unul obisnuit, stii de la inceput ce ti-ai ales.

Rău ar fi să vă alegeţi un băiat care să nu vrea să înainteze spre Cristos ! Căci ce are credinţa cu necredinţa ? Lacrimi şi suferinţă ar fi. Sau chiar cădere. Înhămare la jug nepotrivit ! Cât de trist este că numiţi, pe bună dreptate, "unul obişnuit" un asemenea tânăr aflat cu spatele la Isus ! Cu adevărat, dispreţul pentru cele de deasupra a ajuns "obişnuit".

Şi, dimpotrivă, bine va fi dacă veţi alege unul asemenea. Şi dacă, în asemenea caz, s-ar întâmpla să dovedească slăbiciune, nu-l lăsaţi, spunând "Mulţumesc, Doamne, că nu sunt precum vameşul acesta". Ce altceva este căsătoria, dacă nu suiş spiritual ? Pot copiii să mănânce mâncare tare de la început, ca aceea de adulţi ? Nu pot: şi totuşi Dumnezeu, în bunătatea Lui, mai repede îi mântuieşte ! De aceea, nu trebuie să uitaţi că postul nu e scop în sine. Noi nu postim ca să postim. Ci suntem conştienţi că, în starea noastră actuală, în concupiscenţa noastră, suntem pe jumătate îngeri şi pe jumătate animale. Dar noi, mai mult asemenea îngerilor am vrea să fim şi de aceea ţinem post. Dar dacă, postind, îl rănim pe celălalt, care poate ajunge să se întrebe: "dar eu pentru ce m-am căsătorit ???", dacă, în loc să-l îndumnezeiască şi să guste dulceaţa abţinerii de dragul lui Cristos, mai rău se răscoleşte jumătatea biologică din el ? Dacă va ajunge la concluzia că Dumnezeu ne-a dat nişte legi aşa de aspre, încât nu prea le putem duce, astfel împingându-l în dezădejde ori sminteală ? Atunci postul nu ar fi de folos familiei noastre. Nu uitaţi că modalitatea concretă de a ţine post nu e materie de credinţă, ci simplă lege eclezială. Nu oamenii sunt pentru legi, ci legile pentru oameni. Ce respectare a legii ecleziale ar fi aceea care ar introduce dezordine în familia mea, care este Ecclesia domestica ? Deci, scopul Ecclesiei, cea mică (familia) sau cea mare (Biserica) aceste este: mântuirea. Când respectarea unei legi ar putea duce mai mult la pierzanie decât la mântuire, atunci spunem că legea e respectată în formă, dar nu în fond: acesta este fariseismul.

[Azzuurra]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Rău ar fi să vă alegeţi un băiat care să nu vrea să înainteze spre Cristos ! Căci ce are credinţa cu necredinţa ? Lacrimi şi suferinţă ar fi. Sau chiar cădere. Înhămare la jug nepotrivit ! Cât de trist este că numiţi, pe bună dreptate, "unul obişnuit" un asemenea tânăr aflat cu spatele la Isus ! Cu adevărat, dispreţul pentru cele de deasupra a ajuns "obişnuit".

Şi, dimpotrivă, bine va fi dacă veţi alege unul asemenea. Şi dacă, în asemenea caz, s-ar întâmpla să dovedească slăbiciune, nu-l lăsaţi, spunând "Mulţumesc, Doamne, că nu sunt precum vameşul acesta". Ce altceva este căsătoria, dacă nu suiş spiritual ? Pot copiii să mănânce mâncare tare de la început, ca aceea de adulţi ? Nu pot: şi totuşi Dumnezeu, în bunătatea Lui, mai repede îi mântuieşte ! De aceea, nu trebuie să uitaţi că postul nu e scop în sine. Noi nu postim ca să postim. Ci suntem conştienţi că, în starea noastră actuală, în concupiscenţa noastră, suntem pe jumătate îngeri şi pe jumătate animale. Dar noi, mai mult asemenea îngerilor am vrea să fim şi de aceea ţinem post. Dar dacă, postind, îl rănim pe celălalt, care poate ajunge să se întrebe: "dar eu pentru ce m-am căsătorit ???", dacă, în loc să-l îndumnezeiască şi să guste dulceaţa abţinerii de dragul lui Cristos, mai rău se răscoleşte jumătatea biologică din el ? Dacă va ajunge la concluzia că Dumnezeu ne-a dat nişte legi aşa de aspre, încât nu prea le putem duce, astfel împingându-l în dezădejde ori sminteală ? Atunci postul nu ar fi de folos familiei noastre. Nu uitaţi că modalitatea concretă de a ţine post nu e materie de credinţă, ci simplă lege eclezială. Nu oamenii sunt pentru legi, ci legile pentru oameni. Ce respectare a legii ecleziale ar fi aceea care ar introduce dezordine în familia mea, care este Ecclesia domestica ? Deci, scopul Ecclesiei, cea mică (familia) sau cea mare (Biserica) aceste este: mântuirea. Când respectarea unei legi ar putea duce mai mult la pierzanie decât la mântuire, atunci spunem că legea e respectată în formă, dar nu în fond: acesta este fariseismul.

:) Multumesc. Sunt intru totul de acord.

[DragosP]

Ei, atunci poate nu-ţi mai faci atâtea probleme până nu ajungi să te loveşti efectiv de ele.

[maria32]

ba eu o inteleg ca si eu sunt la fel. imi fac probleme dinainte pentru ca atunci cand nu-mi faceam, adica nu ma preocupam, ma trezeam in diverse situatii si atunci ma gandeam.... dar oare de ce nu mi-am pus problema mai din timp? cum de am ajuns in situatia asta?

azzurra este f bine ca te gandesti la viitorul tau si nu vrei sa lasi lucrurile la voia intamplarii. singurul lucru pe care te rog sa nu-l uiti este ca, oricat de mult ai planifica tu, sa spui intotdeauna Da-mi Doamne intelepciunea sa planific bine, sa iau deciziile potrivite, si daca ceva din ce-mi doresc nu va fi spre binele meu si mantuirea mea, faca-se voia TA nu a mea.

[Azzuurra]

:) Va multumesc pentru sfaturi.

[Andra_07]

În prealabil postat de Azzuurra

:) Va multumesc pentru sfaturi.

Eu zic sa ai grija sa nu faci ca in vorba aia "Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ". Poti sa faci 1000 de planuri cum spui tu, cu programul de iubit, cu ore daca vrei. Daca o sa fi foarte indragostita de sotul tau, s-ar putea, cel putin la inceput, sa-ti calci tu peste program, fara sa-ti ceara el.
Sunt discutii de prisos. Cred ca totul depinde de persoana cu care o sa ajungi. In toata ecuatia asta cu dragostea trupeasca si atractia fizica are un cuvant greu de spus. E normal ca daca faci o casatorie doar asa ca sa fie, sa nu ramai nemaritata, sa te poti tine de programul asta si sa te lupti cu sotul tau pentru a-i impune aceste idei. Dar ia in calcul si posibilitatea ca poti cunoaste un baiat crestin, bun la suflet, pe care sa-l iubesti si sa te si iubeasca. Si daca pe deasupra mai esti foarte atrasa fizic de el, s-ar putea sa-ti uiti tot orarul cu martea si joia. (cel putin primul an de la nunta).