Nascatoare de Dumnezeu ?

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Decebal

Am auzit că la Bucureşti şi la Cluj deja islamicii au început să îşi deschidă moschei în numele lui Allah Atotmilostivul

Un dialog cu Marele Muftiu, avînd sau nu legătură cu deschiderea moscheilor:
http://www.ftoub.ro/index.php?view=a...ent&Itemid=301

"Întâlnirea cu liderul Cultului musulman din România a reprezentat pentru studenţii teologi o ocazie de a înţelege mai bine necesitatea dialogului interreligios şi interetnic în contextul social european marcat în ultimii ani de extinderea comunităţilor musulmane. În acest sens, Murat Jusuf a prezentat comunitatea musulmană din ţara noastră şi s-a referit cu precădere la modelul dunărean de convieţuire interetnică şi interreligioasă, care există de opt secole şi se bucură de o mare apreciere în tot spaţiul european." - zice acolo...

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Mihailc

... stăpânirea turcilor a fost o adevărată dezinfestare forţată a bisericescului de căpuşele politice, precum mai recent în cazul României, închisorile comuniste.

Iertare, nu prea înţeleg; eşti bun să adaugi un exemplu ori o nuanţare?
Cum au curăţat închisorile comuniste căpuşele politice din Biserică? (Te referi cumva la unii dintre legionari?... La unii dintre preoţi? - mira-m-aş...)

[Mihailc]

În prealabil postat de cezar_ioan

Iertare, nu prea înţeleg; eşti bun să adaugi un exemplu ori o nuanţare?
Cum au curăţat închisorile comuniste căpuşele politice din Biserică? (Te referi cumva la unii dintre legionari?... La unii dintre preoţi? - mira-m-aş...)

În deceniile premergătoare căderii Constantinopolului, relaţiile dintre Biserică şi Imperiu s-au dereglat complet, în sensul că mai toate personajele care au lăcomit la puterea politică au folosit Biserica pe post de damă de companie pentru obţinerea unor avantaje strategice. Modelul va fi fost probabil cel franc, care s-a soldat cu struţocămila politico-religioasă vaticaneză.

Contextul românesc din secolul XX a fost diferit în ceea ce priveşte platforma ideologică şi asemănător în schema de ansamblu: atragerea Bisericii într-un proiect politic mundan în postura de marionetă a puterii seculare. Şi oricât de tare te-ai mira, mă refer în primul rând la legionari, dar şi la cei pe care i-au turmentat cu soluţiile lor seducătoare în teorie şi catastrofale în practică. Desigur, o mare parte dintre aceştia au fost oameni de bună credinţă şi de o calitate umană deosebită, dar asta nu i-a exonerat de consecinţele implicării lor în aventura extremistă legionară. Dar aşa cum procedează adeseori iconomia divină, tot răul s-a transfigurat într-un bine superlativ, întrucât credinţa deparazitată de fantasme politicianiste şi finisată de suferinţă i-a propulsat pe unii dintre ei, pare-se, în vecinătatea sfinţeniei.

[cezar_ioan]

Mulţumesc frumos, Mihail!

[cezar_ioan]

Minutul 17,30 aici: https://www.youtube.com/watch?featur...&v=NWrTvSvBTiE
Lucrurile se complică...

Cum oare ne raportăm la aceşti oameni? Unde alegem să punem accentul: pe viaţa lor dinainte de pocăinţă şi martiriu SAU pe eliberarea lor interioară prin pocăinţă şi martiriu?
Ce vom povesti, ce vom pomeni despre viaţa lor? Cum au fost înainte de temniţă SAU cum au fost în temniţă (şi mai apoi, până astăzi - în veci)?
Cui acordăm atenţia noastră: apartenenţei lor la iureşul lumii, cândva SAU experienţei lor cutremurătoare în mănăstirile cu chip de temniţă comunistă?

Pe cine vom cinsti? Ca vechii evrei, doar pe cei care au dovedit curăţie exemplară în întreaga lor viaţă fiind numiţi drepţi SAU creştineşte, pe cei cărora Dumnezeu le-a arătat începînd cu un moment al vieţii lor mila Lui, curăţindu-i cu focul harului de-a lungul renaşterii lor în Duhul Adevărului?
Ce importanţă mai acordăm, de fapt, pocăinţei? Cât mai preţuim întoarcerea fiului risipitor?

"Cine este fără de păcat, să ridice primul piatra", par a uita cei care, de pildă, s-au opus din motive aparent de protejare a bunelor legi şi reguli sociale (ce fel de societate?), cinstirii unor bărbaţi ca Ilie Lăcătuşu sau Grigore Gafencu...

În adîncul memoriilor omului pulsează memoria unităţii noastre cu Dumnezeu. Cred că oamenii care au lucrat, la suprafaţa vieţii lor, unele fapte regretabile/păcătoase/criminale înainte de ridicarea în Duh şi Adevăr, au fost cercetaţi de Dumnezeu acolo, în adînc şi cred că Domnul i-a găsit treji, neadormiţi. Şi i-a pus la sfânta treabă a trezirii depline, a convertirii, a metanoiei născătoare de mucenici. Or fi dormit la suprafaţa lor, scindaţi între adîncul inimii şi lucirile corticale ale minţii, or fi greşit grav, s-or fi îmbătat cu narcoticele tari ale ismelor şi ideologiilor trecătoare... DAR INIMA LOR VEGHEA, cred, iar aceasta a fost credincioşia pentru care Domnul i-a dăruit cu mucenicia. De care s-au învrednicit până la sfârşit, iar noi se cade să îi preţuim şi să îi cinstim pentru această bărbăţie neabătută.
Întrucât suntem, dincolo de neîncetatele manevre de iluzionist ale istoriei mundane, români şi creştini. Ceea ce, să recunoaştem, tot istorie este: o cu totul altă Istorie...

[catalin2]

În prealabil postat de cezar_ioan

Minutul 17,30 aici: ttps://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=NWrTvSvBTiE
Lucrurile se complică...

Cum am scris si pe topicul despre Miscarea legionara, Parintele Ilie Lacatusu nu a fost legionar, nu scrie nimic in biografia sa. Asta nu inseamna ca nu au fost poate si printre legionarii inchisi sfinti, si chiar sa aiba si sfinte maoste.

[cezar_ioan]

Aşa cred şi eu.
Pe de altă parte, din câte înţeleg despre omul creştin, miezul legăturii lui cu Dumnezeu este pocăinţa, lucrarea pe care o persoană o începe, cu harul Duhului Sfânt, în Biserică.
Sfinţenia unui om cred că se exprimă prin roadele pocăinţei (implicit, nu poate fi evaluată prin raportare la condiţiile şi situaţiile premergătoare ei).
Aşadar, legionari sau nu, curaţi ca lacrima sau mânjiţi de unele păcate şi fapte regretabile, cei din închisorile comuniste au avut prilejul să îşi îmbunătăţească omenitatea până la sfinţenie.
Unii s-au folosit de prilej, alţii au ales să devină turnători şi unelte de tortură ale torţionarilor.
Cred că toţi cei care au dus cu demnitate crucea temniţei, vădindu-se buni creştini în acele ipostaze de coşmar şi iad, au parte de mângâierea şi prietenia lui Dumnezeu.

[cezar_ioan]

Capitolul XVI "Viaţa Maicii Domnului"

Marea ei îndrăzneală
Hristos îi răspunsese foarte clar Maicii Sale: "Nu a venit încă ceasul Meu, adică nu a venit vremea să fac minuni, am Eu planurile Mele", însă de dragul ei Şi-a refăcut planul. Şi Evanghelistul consemnează: Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileei şi s-a arătat slava Sa (Ioan 2,11).

Cu siguranţă, ca Atotcunoscător, Iisus a ştiut că Maica Lui Îi va strica planurile.
Ştia că în Cana va face această primă minune, cu toate că nu fusese în plan să facă aici prima minune. Şi asta, ca să ne arate că doar de dragul ei este gata să schimbe şi să zădărnicească planurile Sale cele înţelepte.
Pentru că vinul se terminase, înseamnă că şi masa ajunsese spre sfârşit, aşa încât cu toţii băuseră vin. Cu toate acestea, Iisus, pentru a nu strica bucuria Maicii Sale, Şi-a schimbat planurile.
Să ne gândim ce ar fi făcut dacă ar fi fost nevoie cu adevărat de vin. Să ne gândim ce-ar fi făcut atunci când L-ar fi rugat Maica Sa pentru ceva cu mult mai serios decât vinul. Să ne gândim ce ar fi făcut dacă L-ar fi rugat pentru sufletele noastre.
Iată, Biserica îi cântă Maicii Domnului: "Ştim bunătăţile tale, ştim că orice vrei vei dobândi." Toate sunt în mâna Maicii Domnului, rugăciunea ei este poruncă.

[Alanna]

În prealabil postat de myself00

N-am cuvinte!

De acord, nici eu. Sunt lucruri care nu trebuie explicate ci simtite...daca am "gandi" cu inima am gasi mai usor raspunsurile pe care le cautam.

[Lucian008]

În prealabil postat de cezar_ioan

Capitolul XVI "Viaţa Maicii Domnului"

Marea ei îndrăzneală
Hristos îi răspunsese foarte clar Maicii Sale: "Nu a venit încă ceasul Meu, adică nu a venit vremea să fac minuni, am Eu planurile Mele", însă de dragul ei Şi-a refăcut planul. Şi Evanghelistul consemnează: Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileei şi s-a arătat slava Sa (Ioan 2,11).

Cu siguranţă, ca Atotcunoscător, Iisus a ştiut că Maica Lui Îi va strica planurile.
Ştia că în Cana va face această primă minune, cu toate că nu fusese în plan să facă aici prima minune. Şi asta, ca să ne arate că doar de dragul ei este gata să schimbe şi să zădărnicească planurile Sale cele înţelepte.
Pentru că vinul se terminase, înseamnă că şi masa ajunsese spre sfârşit, aşa încât cu toţii băuseră vin. Cu toate acestea, Iisus, pentru a nu strica bucuria Maicii Sale, Şi-a schimbat planurile.
Să ne gândim ce ar fi făcut dacă ar fi fost nevoie cu adevărat de vin. Să ne gândim ce-ar fi făcut atunci când L-ar fi rugat Maica Sa pentru ceva cu mult mai serios decât vinul. Să ne gândim ce ar fi făcut dacă L-ar fi rugat pentru sufletele noastre.
Iată, Biserica îi cântă Maicii Domnului: "Ştim bunătăţile tale, ştim că orice vrei vei dobândi." Toate sunt în mâna Maicii Domnului, rugăciunea ei este poruncă.

Ce poate fi mai elocvent decat atat?
Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu miluieste-ne pe noi.