Ce intelegeti prin "Tine mintea in iad si nu deznadajdui"?

Incearca sa va spuna trei lucruri:daca dati citate fara a lua in considerare contextul lor le puteti schimba semnificatia doar de dragul de a va proba teoria,Imparatia nu este doar ceva viitor ci incepe din aceasta viata(conform sfantului citat)si nu in ultimul rand daca proiectati in trecut intelegerea dvs din prezent,fara a lua in calcul sensul celor spuse de sfant in contextul si sensul lor de atunci veti obtine o imagine care nu prea are nimic in comun cu realitatea teologica si istorica.Adica va invita la o analiza in context,de substanta,aprofundata,temeinica si cuprinzatoare pt a sesiza exact ceea ce trebuie.O analiza,sau un concept,construit pe citate raspandite in afara contextului va va duce pe un drum infundat.Cred ca este un indemn la dragoste pt sfant ce s-ar concretiza in studierea lui cu pasiune,intr-o viziune de ansamblu,ce nu se poate sesiza decat intr-un anumit fel de abordare,diferita de cea a dvs.Sa fiti sigur ca nu v-a socotit ignorat,doar ca-l iubeste mult pe sfant si vrea sa fie perceput in adevarata lui lumina si invatatura.

[vsovivivi]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Incearca sa va spuna trei lucruri:daca dati citate fara a lua in considerare contextul lor le puteti schimba semnificatia doar de dragul de a va proba teoria,Imparatia nu este doar ceva viitor ci incepe din aceasta viata(conform sfantului citat)si nu in ultimul rand daca proiectati in trecut intelegerea dvs din prezent,fara a lua in calcul sensul celor spuse de sfant in contextul si sensul lor de atunci veti obtine o imagine care nu prea are nimic in comun cu realitatea teologica si istorica.Adica va invita la o analiza in context,de substanta,aprofundata,temeinica si cuprinzatoare pt a sesiza exact ceea ce trebuie.O analiza,sau un concept,construit pe citate raspandite in afara contextului va va duce pe un drum infundat.Cred ca este un indemn la dragoste pt sfant ce s-ar concretiza in studierea lui cu pasiune,intr-o viziune de ansamblu,ce nu se poate sesiza decat intr-un anumit fel de abordare,diferita de cea a dvs.Sa fiti sigur ca nu v-a socotit ignorat,doar ca-l iubeste mult pe sfant si vrea sa fie perceput in adevarata lui lumina si invatatura.

Miram-aş să aibă cineva drumuri desfundate afară de Dumnezeu care a dat proorocilor şi profeţilor ca să scrie Cuvântul Său care duce la Viaţă.

Voi v-aţi făcut stăpâni pe indicatoare şi pe intersecţii şi pe drumuri?

Cine vrea să ajungă la drumul cel desfundat ''să-şi vândă haina şi să-şi cumpere cuţit'' cu care să-şi taie cale printre buruieni... hainele alea moi să le vândă, căci cei ce poartă hainele astea moi şi de lux iată că şed în casele împăraţilor pământului... parcă aşa ne sfătuiau sfinţii.

Aici însă e vorba de a ţine mintea LA iad şi a nu deznădăjdui care se poate traduce:

Ţine mintea la minciuna cu fata spălata şi nu deznădăjdui ca să nu cumva să mânci din păcat, să nu mânci din păcatele care-ţi hrănesc 'puterea' să intri în ispită acolo unde o să-ţi placă s-o spurci cu ochii şi să nu cumva să-ţi fie apoi şi frică de răspundere ci de Dumnezeu ca să te smereşti!

Însă creştinul şi preotul şi arhiereul de azi aşa se smereşte el ca să fie el mare şi nu ca să fie Dumnezeu, deci halal ce mai smerenie făţarnică şi deşertificatoareoare!

Vivi..viziunea ta eseniano-apocaliptica ma depaseste cu viteza unui TGV de ultima generatie.Probabil ca ai dreptate in ce spui in felul tau inimitabil/inconfundabil si undeva,candva,in alta dimensiune,voi percepe sensul corect.Numai bine ,,batrane" :)

În răspunsurile mele anterioare pe acest topic am scris despre nişte etape. În urma predicii pe care am ascultat-o azi, mi-a atras atenţia ideea că Dumnezeu nu se uită la nivelul omului, aceasta este o noţiune dragă nouă, oamenilor, în mod asemănător cu etapele de care eu însămi vă vorbeam. Dar, ne spunea părintele, harul lui Dumnezeu poate lucra în orice om, oricât de păcătos şi "aflat la un nivel oricât de mic". Nu ştim noi ce se petrece înlăuntrul fiecăruia. Să fim însă sinceri, ca şi femeia samarineancă, pomenită în Evanghelia de azi.

Sper că nu am smintit pe nimeni cu mesajele mele... mă refer în special la cele cu "etapele", dar Dumnezeu ştie câte prostii oi mai fi scriind :-(

[Leonid7]

Daca nu ai discernamant,degeaba esti sincer....

[adam000]

În prealabil postat de Mihailc

Atenţie mare când citezi din Isaac, că dacă o faci aşa, după ureche, o iei în mod sigur pe un drum înfundat. Ai idee la ce se referă sfântul când vorbeşte despre "Împărăţie"? Aş putea paria că cei mai mulţi înţeleg că ar fi raiul post-mortem, beatitudinea compensatorie pentru o viaţă terestră ratată. Nimic mai fals... "Împărăţia" pentru Isaac (şi nu numai) este comuniunea fiilor lui Dumnezeu după har cu Sfânta Treime şi întreolaltă, care începe încă din această viaţă şi cunoaşte alte forme de plenitudine dincolo de moartea fizică. Încercaţi să rezistaţi ispitei de a-l prezenta pe Sfântul Isaac ca pe un făcător de platitudini pietiste pseudoduhovniceşti, citând lăutăreşte din firmituri decontextualizate pescuite de pe internet. Fără să fie nepărat un sistematic, în sensul actual al acestui termen, Isaac este un autor complet şi destul de explicit dacă ai răbdare să-l cercetezi pe îndelete, fără grabă şi, cel mai important, fără dorinţa de a-l folosi pe post de portavoce pentru ideologia preferată. Însuşi Sfântul Grigorie Palama, într-una din epistolele dogmatice, îi scria unui prieten că n-ar fi avut nimic de adăugat la Isaac dacă nu intervenea disputa cu umaniştii aceia care se credeau mai deştepţi decât un mileniu de creştinism trăit şi mărturisit la modul plenar.
Probabil cineva competent va trebui să-şi asume truda de a scrie o carte în care să lămurească terminologia patristică şi filocalică, întrucât există o tendinţă vădită, mai ales printre propovăduitorii ideologiei ortodoxiste, de a aplica retroproiectiv înţelesuri contemporane, grav avariate semantic ale unor cuvinte din lexicul bisericesc sau parabisericesc, unor autori din vechime care foloseau cuvintele respective cu o precizie desăvârşită.

Foarte corect comentariul in intregimea lui!

O astfel de carte ar fi binevenita. Ca o prima lectura care mie mi s-a parut f buna in sensul de a explica foarte clar terminologia (o parte din ea) - este seria de carti intitulata Talcuiri la Filocalie (mai ales vol 4 despre rugaciune explica f concis anumiti termeni)

[omul care vine si pleaca]

Parerea mea este ca expresia respectiva s-ar putea referi la “vigilenta”. Stiu de lucrurile din mintea mea, dar tinutul mintii (mele) intr-o stare tensionata n-ar trebui sa insemne nici “a ma fierbe in suc propriu” si nici a-mi amari sufletul prin recunoasterea propriilor neputinte omenesti. Ba dimpotriva.
Este frumos de aflat ca Dumnezeu, l-a investit pe ( un) om cu autoritate constienta asupra mintii proprii, dar , din exprimarea mentionata, rezulta si o sarcina a omului privind responsabilitatea asupra gandurilor sale. Mintea capata sens prin lucrurile ei, care lucruri (din minte) sunt definibile in intelegerea omeneasca prin gandurile constientizabile ale omului.
Acum, cand stim ca apa din natura / din organismele vii se caracterizeaza prin memorie proprie dar si printr-o “constiinta de sine” manifestata (observabila prin formarea de “clusteri” /intr-un limbaj de comunicare specific, inter-molecular) , ne-am putea intreba “cine” se exprima de fapt prin “sinele constient” al apei (?). Mie mi se pare remarcabil ( de bine) faptul ca tu ( ca si mine de altfel) iti poti atribui tie insuti rolul de autor si interpret al lucrurilor din mintea ta ( asa cum te-ai invatat sa le intelegi) asumandu-ti totdata raspunderea asupra lucrurilor gandite “de tine”( privind cauzele si consecintele lor). Fara liberul arbitru nu ne-am putea gandi la “discernamant propriu”,iar fara Dumnezeu nu ne-am putea da seama de corectitudinea discernamantului personal ( privind capacitatea de a decide corect in situatii concrete ale vietii personale si colective / sociale). Daca “raiul” ar putea fi privit ca o stare superioara de spirit, in care lucrurile sunt pe deplin armonizate in intelegerea deplina a lui Dumnezeu, “iadul” ar putea insemna o stare conflictuala in care omul este pus in situatia de a-si pune intrebari pentru a-si afla raspunsuri (in sine) potrivite cu intelegerea din mintea proprie. N-am avea de unde sa stim ca intelegerea noastra ( isvorata din sine / dar autorizata de Dumnezeu) exista , atata timp cat ea nu s-ar manifesta in vreun fel si pentru noi ( fiecare si toti). Si pentru ca intelegerea (noastra) sa se manifeste este nevoie sa aiba “conditii de manifestare”. Asta se intelege prin “iad”, ca o stare de spirit necesara pentru rezolvarea permanenta (printr-o noua armonizare ascendenta) a starilor conflictuale din sine prin intelegerea lui Dumnezeu manifestata in/prin mintile omenesti. Estre vorba asadar mai degraba de o “crestere spirituala” decat de atingerea vreunei stari extatice ce ar putea fi perceputa ca o inghetare a mintii in rai (impacare deplina in tot si in toate). Mai pe romaneste : atunci cand simti ca nu-ti lipseste nimic, la ce sa-ti mai bati capu’ (?). Exista riscul sa-ti amorteasca mintea ( akedia,...parca). Noi sa fim sanatosi. Dumnezeu este milostiv.

[adrian7]

Cred ca ar trebui sa citim cu atentie din scrierile Sfintilor Parinti despre ce inseamna "Tine mintea in iad si nu deznadajdui". Daca nu intelegem bine ar fi bine sa intrebam si pe duhovnic.