Relatia smerenie-bucurie duhovniceasca

[tot-Laurentiu]

În prealabil postat de vladalexandruuhisem

Mantuitorul ne da exemplu de rugaciune pe vamesul din pilda. In acelasi timp, Sf. Ap. Pavel ne indeamna sa ne bucuram intru toate.
Eu , smerenia o vad ca pe o injosire, o cearta cu tine insuti si o rugaciune catre Dumnezeu sa ne ierte.
Pe de alta parte, Dumnezeu ne indeamna sa ne bucuram.
Pai cum sa ne si smerim si sa ne si bucuram? Care este raportul dintre cele doua virtutii, daca intelegeti ce vreau sa zic?

"Smerenia este o mare virtute. Smerenia nu este un complex de inferioritate - asa cum ii spuneam odata unui oficial englez, specialist in stiinte. "Stii noi nu avem smerenia", imi spune. "Noi consideram smerenia ca fiind un complex de inferioritate". De ce credeti? Pentru ca nu L-au gustat pe Hristos. Si chair imi spunea mitropolitul de Munte Negru, Amfilohie, Preasfintite... A venit sa ma vada la "Palatul" [inchisoarea] din Korydallos, unde ma aflam. Am discutat, dupa care mi-a spus: "L-au intrebat odata pe staretul nostru, pe Sfantul Iustin Popovici: Care este diferenta dintre ortodocsi si catolici? Si ce a raspuns Sfantul Iustin? Nu au smerenie. Si de ce nu au smerenie? Pentru ca nu pot sa o afle. Si de ce nu pot afla smerenia? Pentru ca este in Biserica. Pentru ca smerenia este un dar al Bisericii, este un dar al dumnezeiescului Har, este un dar al Cerului [...] (Arhim. Efrem, Egumenul sfintei Mănăstiri Vatoped) min. 32:30 - Vezi aici

"Smerenia şi curajul s-ar părea doi termeni opuşi. Cu toate acestea, în viaţa duhovnicească ei se armonizează, ba se şi completează. Absenţa sau împuţinarea unuia slăbeşte pe celălalt şi între ei trebuie ţinut un echilibru. Căci viaţa creştină orientată numai spre umilinţă ia o înfăţişare de sclavie spirituală, de pipernicire la literă şi pierde curajul. De asemenea, orientarea numai spre îndrăzneală personală şi spre profetism distruge bisericitatea şi sobornicitatea creştinismului, provocând fie erezie, fie schismă, deci pierde smerenia." (Parintele Arsenie Boca) Vezi aici

"Smerenia este ca dragostea nu cauta ale sale".

Şi să mai fie cineva să-ţi ajute ţie în vremea ostenelii tale.
Smerenia este: lucrarea Duhului Sfânt de cunoaştere a păcatelor (fără deznădejde)
- a te socoti cel mai de pe urmă (I Timotei 1, 15)
- a te socoti o grămadă de păcate (Iov 2, 8 )
- vrednic de toată ocara şi pedeapsa (II Regi 16, 10)
- o mare dragoste de Dumnezeu cu deosebire când te ceartă (Evrei 12, 6). Vezi aici (Parintele Arsenie Boca)

- Cum se face diferența dintre pocăinţa autentică şi sentimentul psihologic al autoînvinovăţirii induse?

– Dacă înţeleg bine întrebarea pe care mi-aţi pus-o, ar trebui să vorbesc despre faptul că Părintele Sofronie pomenea despre două planuri ale fiinţei omului, vorbea despre pocăinţa în planul psihologic şi pocăinţa în planul duhovnicesc. Pocăinţa în planul psihologic este acel sentiment al vinovăției care te conduce către deznădejde. Îi vedem pe oameni copleşiţi în ziua de astăzi de această tristeţe şi deznădejde, pentru că își simt păcătoşenia numai la nivel psihologic. Iar acest lucru nu este deloc sănătos, putând conduce la probleme de natură psihiatrică. Pocăinţa trăită în dimensiunea ei duhovnicească presupune și ea, pe de o parte, un simţământ al păcătoşeniei, dar acest simţământ este unit şi cu o tânjire după Dumnezeu și cu încredere şi cu nădejde în Dumnezeu, nădejde care te trage la pocăinţa adevărată.

După cum ştim din Tradiţia Bisericii, cum am primit, în rugăciunile pe care le facem duminica viitoare la vecernia Cincizecimii ne vom ruga cu aceste cuvinte: Ţie Unuia am greşit, dar Ţie Unuia slujim. După cum v-am împărtăşit mai înainte, când Părintelui Sofronie i-am spus că îmi simt această păcătoşenie, părintele mi-a spus: „E foarte bine, e normal, aceasta este temelia adevăratei pocăințe, e bine ca te simți așa”. (IPS Hierotheos Vlachos) min. 1: 56: 48 - Vezi aici

"În zilele noastre, mulţi oameni îşi închipuie că se poate ajunge la cunoaşterea de sine prin auto-analiză şi psihanaliză. Aceasta este însă o amăgire care duce la consecinţe dezastruoase; este foarte probabil ca cel ce se analizează pe sine astfel să ajungă la schizofrenie. Pe de altă parte, metoda ascezei, care foloseşte procedeele deja enunţate - paza minţii, purificarea ei şi coborârea ei în inimă prin pocăinţă şi rugăciune noetică, precum şi ascultarea poruncilor Mântuitorului Hristos - ne ajută să ne desprindem de închipuiri şi de robia faţă de cele trupeşti şi să ne constatăm jalnica aşezare lăuntrică.

Cunoaşterea de sine este lucrarea Duhului Sfânt. Numai atunci când harul dumnezeiesc, împreună cu propriile strădanii, ne luminează sufletul, vom cunoaşte cu precizie fiecare detaliu legat de fiinţa noastră. Tămăduirea minţii vădeşte existenţa patimilor. Numai luminaţi şi învredniciţi de Duhul Sfânt, ne vom înarma împotriva acestora; când mintea este tămăduită, ea se desprinde de năluciri şi vătămări deşarte (Sf. Diadoh al Foticeei)." Vezi aici