Sfintii Zilei

[cristiboss56]

Martiriul fecioarei Agapis - sacrificiu suprem din dragoste pentru Hristos



Urmând la judecată Agapis, împăratul n-a reuşit să o înduplece a renunţa la credinţa creştină, nici cu ameninţări, nici cu făgăduirea bunătăţilor pământeşti. În zadar au fost vorbele împăratului în faţa mezinei în vârstă de doar nouă ani. A fost întinsă pe roată şi bătută cu toiege, dar credinţa nu şi-a lepădat-o. Apoi au pregătit chinuitorii un cuptor încins, în care nu a mai aşteptat să fie aruncată, ci a intrat singură, şi umbla şi binecuvânta pe Dumnezeu în mijlocul focului. Ieşind şi de acolo mai întărită, la alte chinuri groaznice a fost supusă, primind a muri de ascuţişul sabiei, asemenea surorilor ei. Şi bucurându-se, şi-a îmbrăţişat fericita mamă, care în chip minunat a avut puterea de a-şi privi toate cele trei fiice pătimind moarte mucenicească, pentru viaţa cea veşnică împreună cu sfinţii.

Sfânta Muceniţă Sofia - martiriul inimii



Pentru a-i intensifica suferinţa, împăratul a lăsat-o pe Sofia în viaţă, crezând că îşi va petrece restul zilelor tânguindu-se şi plângându-şi cele trei fiice. Aceasta, luând trupurile fecioarelor Pistis, Elpis şi Agapis, le-a împodobit şi le-a pus în racle frumoase, îngropându-le pe un deal, în afara cetăţii. Însăşi stând trei zile lângă mormântul lor şi rugându-se, a adormit întru Domnul şi a fost îngropată de creştini alături de fiicele sale. Şi s-a învrednicit şi ea de cununa mucenicească, deşi n-a suferit cu trupul, căci cu inima mult a pătimit pentru credinţa sa întru Hristos.

Cinstirea Sfintei Sofia şi a fiicelor ei: Pistis, Elpis şi Agapis
Mormintele Sfintei Sofia şi a fiicelor sale Pistis, Elpis şi Agapis au fost localizate pe drumul roman Via Aurelia. Deasupra acestor morminte s-a ridicat Biserica „Sfântul Mucenic Pangratie“, devenită loc de pelerinaj pentru creştini. Moaştele Sfintei Sofia au fost mutate, pentru prima data, de pe Via Aurelia în Biserica „Santa Giulia“ din Brescia. Ansa, soţia lui Desiderius, ultimul rege al longobarzilor, a dăruit aceste sfinte relicve călugăriţelor benedictine de la Mănăstirea „Santa Giulia“. În timpul Revoluţiei Franceze, moaştele Sfintei Sofia şi ale altor sfinţi au fost mutate în Biserica „Sfintei Agata“, din acelaşi oraş, Brescia. Un document din 3 aprilie 1799 consfinţeşte o nouă strămutare a sfintelor relicve din Biserica „Sfânta Sofia“ în Virle Treponti. Moaştele Sfintelor Pistis şi Elpis au fost aduse în Franţa, în racle de argint, şi înainte de Revoluţia Franceză au fost venerate în Catedrala Notre Dame de Visau, dioceza Cahors.

[cristiboss56]

SFÂNTUL MARE MUCENIC EUSTATIE

SFÂNTUL MARE MUCENIC EUSTATIE, ca cel asemenea lui Iov a răbdat în ispite, încununându-şi viaţa plină de pătimiri cu darul muceniciei, să mijlocească la Hristos împreună cu soţia şi fiii săi, scoaterea noastră din focul patimilor stricătoare de suflet şi aşezarea pe cărarea răbdării lucrătoare prin care ne mântuim sufletele.



SFÂNTUL PROOROC IONA


SFÂNTUL PROOROC IONA a arătat lumii cartea pocăinţei şi s-a învrednicit el însuşi a fi carte a înţelepciunii Cuvântului mai înainte de venirea Sa cu Trupul pe pământ. Cu ale sale rugăciuni, Domnul să ne întărească a lucra faptele pocăinţei şi să ne învrednicească de cununa slavei pentru împodobirea locaşului sufletului nostru cu podoabele virtuţilor.

[cristiboss56]

Cuviosul Siluan (Simeon Ivanovici Antonov) !



Cuviosul Siluan (Simeon Ivanovici Antonov) s-a născut în 1866 într-o familie modestă de ţărani ruşi, alcătuită - pe lângă părinţi - din cinci băieţi şi două fete. Tatăl lui Simeon, un om plin de adâncă credinţă, blândeţe şi de multă înţelepciune, îi este primul model în viaţa sa lăuntrică.
Încă de mic copil, Simeon şi-a pus în gând - avea doar patru ani - ca atunci "când va fi mare să caute pe Dumnezeu în tot pământul". Auzind mai apoi de viaţa sfântă şi minunile săvârşite de Ioan Zăvorâtul (un sfânt rus contemporan) tânărul Simeon şi-a dat seama că "dacă există Sfinţi, înseamnă că Dumnezeu e cu noi şi n-am nevoie să străbat tot pământul să-L găsesc."
De îndată ce şi-a dat seama că a găsit credinţa - împlinise 19 ani - Simeon, înflăcărat de dragostea lui Dumnezeu, simte o prefacere interioară şi atracţia pentru viaţa monahală. Tatăl său este însă categoric: "Fă-ţi mai întâi serviciul militar, apoi eşti liber să te duci."
Această stare excepţională a durat trei luni, după care l-a părăsit. Tânărul Simeon, viguros şi chipeş, începe să ducă o viaţă asemenea celorlalţi tineri de vârsta lui; o viaţă departe de sfinţenia fiorului divin care îl cercetase.
Dotat cu o fire robustă şi cu excepţională forţă fizică, trece prin multe ispite ale tinereţii; într-o zi loveşte pe un flăcău din sat atât de puternic, încât acesta de-abia rămâne în viaţă.
În vâltoarea acestei vieţi de păcat, prima chemare la viaţa monahală începe să se stingă. Într-o zi, însă, este trezit dintr-un coşmar de glasul blând al Maicii Domnului, care înrâurează sufletul său tulburat. Până la sfârşitul vieţii, Cuviosul Siluan i-a mulţumit Preasfintei Fecioare pentru că a binevoit să-l ridice din căderea sa .
Această a doua chemare, petrecută cu puţin timp înaintea serviciului militar, a jucat un rol hotărâtor în alegerea căii pe care avea să meargă de acum înainte. Simeon a simţit o adâncă ruşine pentru trecutul său şi a început să se căiască fierbinte înaintea lui Dumnezeu. Atitudinea sa faţă de tot ce vedea în această viaţă s-a schimbat radical.
Simeon îşi execută serviciul militar la Sankt Petersburg, în batalionul de geniu al gărzii imperiale. Soldat conştiincios, cu o fire paşnică şi purtare ireproşabilă, a fost foarte preţuit de camarazii săi. Dar gândul său era mereu la pocăinţă, Sfântul Munte Athos (unde trimitea uneori chiar şi bani). În timpul serviciului militar, sfaturile sale salvează de la destrămare tânăra familie a unui soldat căzut in ispită.
Puţin înainte de eliberare s-a dus să ceară binecuvântarea Părintelui Ioan din Kronstadt; însă negăsindu-l îi lasă o scrisoare. Întors în cazarmă, Simeon simte puterea rugăciunii Sfântului Părinte.
Ajuns mai apoi acasă, se îmbarcă în scurt timp pentru o nouă perioadă a vieţii sale: Muntele Athos. "Grădina Maicii Domnului", citadela monahismului răsăritean şi oaza spiritualităţii filocalice, Sfântul Munte cunoştea la sosirea sa un moment de apogeu.
În vârstă de 26 de ani, intră în mănăstirea rusească a "Sfântului Mucenic Pantelimon" (Russikon). Introdus în tradiţia seculară atonită: rugăciunea singuratică la chilie, lungile slujbe în biserică, posturi, privegheri, deasa mărturisire şi cuminecare, citirea, munca şi ascultarea - fratele Simeon se împărtăşeşte din negrăita bucurie a rugăciunii lui Iisus: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!"



Într-o seară, pe când se ruga înaintea icoanei Maicii Domnului, dobândeşte - ca un dar nepreţuit - rugăciunea inimii, ce ţâşnea de la sine, fără încetare.
Lipsit de experienţă, tânărul frate cade mai apoi pradă unor ispite cumplite: chinurile demonice.
După 6 luni de sfâşieri lăuntrice, într-o după-amiază, şezând în chilia sa, a atins treapta ultimă a deznădejdii, încercând preţ de o oră sentimentul unei părăsiri totale de către Dumnezeu - fapt care i-a cufundat sufletul în întunericul unei spaime de iad.
Pradă aceleiaşi spaime şi întristări, se duce la Vecernie în paraclisul "Sfântului Ilie" şi abia şopteşte "Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!". Atunci, în dreapta uşilor împărăteşti, în locul icoanei Mântuitorului, Îl vede pe Iisus Hristos Cel Viu! Întreaga sa făptură s-a umplut de focul harului Duhului Sfânt, o lumină dumnezeiască l-a învăluit, răpindu-i mintea la cer. Intensitatea viziunii îi provoacă o stare de epuizare aproape de moarte.
Cuviosul Siluan face parte din acei rari sfinţi creştini care primesc încă de la începutul căii lor ascetice arătarea desăvârşită a harului lui Dumnezeu. Calea lor este însă cea mai anevoioasă, căci sentimentul părăsirii şi al pierderii harului sfâşie sufletul ("nu puteţi înţelege durerea mea" spunea Siluan).
Câteva zile după arătarea lui Hristos, Simeon trăieşte o stare de fericire pascală. A trecut apoi un răstimp. Într-o zi de sărbătoare, acelaşi har l-a cercetat a doua oară, dar cu mai puţină intensitate, după care treptat lucrarea sa simţită a început să slăbească; pacea şi bucuria lăsau loc unei chinuitoare nelinişti şi temeri de a pierde harul.
În efortul de a păstra adânca pace a lui Hristos, fratele Simeon (devenit acum monahul Siluan) recurge la mijloace ascetice care pot părea incredibile.
Păstrându-şi "ascultarea" de econom (responsabil administrativ) al mănăstirii cu peste două mii de vieţuitori, se cufundă şi mai adânc în rugăciune.
Începe o lungă perioadă (15 ani !) de alternări continue între vizite ale harului şi părăsiri dublate de intense atacuri demonice.



După 15 ani de la prima arătare a Domnului Hristos, într-o înfricoşătoare noapte de luptă spirituală împotriva demonilor, Siluan cade din nou în ghearele unei disperări vecine cu moartea şi necredinţa. Descurajat, cu inima îndurerată, se roagă fierbinte. Şi atunci aude glasul Domnului: "Cei mândri suferă pururea din pricina demonilor".
"Doamne, zice atunci Siluan, învaţă-mă ce să fac ca sufletul meu să ajungă smerit".
Şi din nou, în inima sa primeşte acest răspuns de la Dumnezeu:
"Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui."
Începând din acel moment sufletul său a înţeles că locul de bătălie împotriva răului, a răului cosmic, se găseşte în inima noastră; că rădăcina ultimă a păcatului stă în mândrie - acest flagel al umanităţii care-i smulge pe oameni de lângă Dumnezeu şi cufundă lumea în nenorociri şi suferinţe; mândria - această adevărată sămânţă a morţii care face să apese asupra întregii omeniri întunericul deznădejdii. De acum înainte Siluan îşi concentrează toate puterile sufletului pentru a dobândi smerenia lui Hristos: biruieşte orice suferinţă pământească, aruncându-se într-o suferinţă încă şi mai mare; osândindu-se la iad, ca nefiind vrednic de Dumnezeu; dar, sigur de iubirea Domnului său, stă în chip înţelept pe marginea adâncului, "şi nu deznădăjduieşte".
Timp de încă 15 ani, Siluan urmează calea de foc ce i-a fost arătată. De acum înainte harul nu-l mai părăseşte ca mai înainte - Duhul Sfânt îi dă din nou puterea de a iubi.
În această stare, Cuviosul Siluan începe să înţeleagă în profunzimea lor marile taine ale vieţii duhovniceşti. Puţin câte puţin, în rugăciunea sa începe să predomine compătimirea pentru cei ce nu-l cunosc pe Dumnezeu. Întinsă la extrem şi însoţită de lacrimi din belşug, rugăciunea sa trece dincolo de marginile timpului. Duhul Sfânt îi îngăduie să trăiască aievea iubirea pentru "întreg Adamul" - iubirea lui Hristos pentru toată omenirea.
Aceeaşi iubire îl îndeamnă pe Siluan să-ţi aşterne în scris experienţa interioară, extraordinara sa viaţă duhovnicească, ignorată aproape cu totul de confraţii săi monahi. În această perioadă a vieţii sale îl descoperă Arhimandritul Sofronie, cel care avea să publice însemnările sale.
Sfârşitul pământesc al Cuviosului Siluan de la Athos a fost la fel de blând, liniştit şi smerit ca întreaga sa viaţă de călugăr. După o scurtă suferinţă (8 zile), perfect lucid, senin şi cufundat în rugăciune, se stinge uşor - fără ca vecinii de infirmerie să audă ceva - între orele 1-2 din noaptea de 24 septembrie a anului 1938, în timp ce în paraclisul infirmeriei se cânta Utrenia.
Prin Viaţa sfântă şi însemnările Părintelui Siluan Athonitul, Hristos transmite un mesaj umanităţii strivite de absurditatea experienţelor cotidiene, durere şi deznădejde. Probabil - cum spunea Părintele Sofronie (Saharov) într-una din cărţile sale - ultimul...
"Fost-a un om pe pământ mistuit de dorinţa lui Dumnezeu. Numele său era Simeon. El s-a rugat îndelung, vărsând lacrimi nestăvilite şi zicând: "Miluieşte-mă!". Dar strigătul său se pierdea în tăcerea lui Dumnezeu. Luni şi luni de zile a rămas în această rugăciune şi puterile sufletului său s-au istovit. Atunci a căzut în deznădejde şi a strigat: "Eşti neînduplecat!" Şi când, o dată cu aceste cuvinte, încă un lucru s-a rupt în sufletul său strivit de deznădejde, dintr-o dată în scânteierea unei clipe Îl vede pe Hristos viu. Inima şi trupul său au fost năpădite cu totul de un foc atât de năprasnic încât, dacă vederea ar fi durat doar o clipă mai mult, n-ar mai fi putut să-i supravieţuiască. Şi de atunci n-a mai putut uita privirea lui Hristos, o privire de o negrăită blândeţe, nesfârşit iubitoare, plină de pace şi bucurie. Şi în toţi anii îndelungatei sale vieţi ce se vor scurge mai apoi, el a dat neobosit mărturie că Dumnezeu este Iubire, Iubire nesfârşită, nepătrunsă..."

[cristiboss56]

Doamne, îndreptează-ne, precum o mamă duioasă îşi îndreptează copiii săi mici.
Dă fiecărui suflet să cunoască bucuria mântuirii Tale şi puterea ajutorului Tău.
Dă uşurare sufletelor chinuite ale poporului Tău şi pe noi, pe toţi, ne învaţă prin Duhul Sfânt, să Te cunoaştem pe Tine.
Se chinuieşte sufletul omenesc pe pământ, Doamne, şi nu poate să se întărească cu mintea întru Tine, pentru că nu Te cunoaşte pe Tine, nici bunătatea Ta.
Mintea noastră este întunecată de grijile lumeşti şi nu putem pricepe bunătatea dragostei Tale. Tu ne luminează.
Milostivirii Tale toate îî sunt cu putinţă.
Tu ai spus în Sfânta Evanghelie, că morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi vor învia. Aşa fă acum: ca sufletele noastre moarte să audă glasul Tău şi să învie, întru bucurie.

SFÂNTUL SILUAN ATHONITUL, podoaba monahilor, frumuseţea prea luminată a Athosului, luceafărul rugăciunii pururea veghetor în noaptea acestei lumi, trandafirul cel dumnezeiesc al gingăşiei, cămara cea împodobită cu miresmele smereniei adevărate, izvorul tainelor Duhului,prietenul cel minunat al Cuvântului, scara iubirii cereşti, limanul celor înviforaţi de multe ispite, cartea în care S-a odihnit Cuvântul, palatul înţelegător al Soarelui, cel împodobit cu miresmele rugăciunii neîncetate, văzătorul celor nevăzute, făclia veşnic aprinsă a iubirii, luminând cămările inimilor credincioşilor, stâlpul cel nebiruit al înţelepciunii Cuvântului, ca cel ce s-a îmbrăcat cu veşmântul Duhului şi s-a făcut propovăduitor al tainelor Fiului, însuşi împărtăşindu-se de moştenirea cerească a Părintelui, s-a răstignit pe crucea iubirii de oameni pentru întreaga lume prin nevoinţa neîncetată a rugăciunii, prin care cerea aducerea la Tatăl a tuturor fiilor celor rătăciţi pe căile întunecate ale păcatelor, luminându-i cu făclia Duhului iubitor. Acesta a înţeles cu adevărat chemarea înaltă la nevoinţa odihnitoare a iubirii şi unindu-se cu Hristos s-a făcut purtător al gândurilor Sale dumnezeieşti, pe care descoperindu-le prin scrierile sale, ne-a luminat nouă calea mântuirii, arătându-ne înălţimea iubirii de oameni a Stăpânului. Însufleţit de râvna cea curată pentru Dumnezeu a aprins în cămara inimii candela rugăciunii neîncetate şi şi-a înveşmântat sufletul cu suspinurile mijlocirii pentru întreaga lume. Pentru aceasta, a şi primit de la Hristos mărturiile iubirii Sale de oameni şi a fost numărat încă de pe pământ cu Sfinţii. Acesta prin testamentul cuvintelor sale a aprins făclia nădejdii în inimile întristate, a tămăduit cu untdelemnul iubirii izvorât din cuvintele sale sufletele rănite de păcat, ne-a întărit în nădejdea că nimic nu opreşte iubirea de oameni a Stăpânului spre a dărui harul Său inimilor ce glăsuiesc către El cu gânduri smerite. Acesta a împodobit în chip minunat muntele Athosului, fiind ca un sfeşnic ascuns în chilia sa de privirile oamenilor, dar cercetat pururea de lumina razei Duhului Sfânt. Acesta, curăţindu-şi cartea sufletului de toate însemnările păcatelor cu lacrimile pocăinţei, s-a învrednicit a purta cuvintele luminate ale Duhului, scrise de mâna dumnezeiască spre întărirea celor ce vor căuta să se apropie de Cuvântul Cel nescris. Acesta, urmând iubirii de oameni a lui Dumnezeu, neîncetat s-a rugat ca toată lumea să se mântuiască şi să cunoască pe Ziditorul Său, lăsându-ne nouă pilda rugăciunii pentru toţi oamenii, ca un testament prin care ne facem şi noi moştenitori testamentului Părintelui Care a gătit fiilor Săi iubitori lăcaşuri în Împărăţia cerurilor. Ca cei ce suntem cu totul străini de nevoinţa rugăciunii şi de covârşitoarele daruri care izvorăsc din aceasta, mai bine este a iubi tăcerea şi de a ne arăta cu umilinţă neputinţa de a înţelege pe acest luceafăr al rugăciunii care împodobeşte în chip minunat cerul Bisericii lui Hristos. Dar, pentru a nu lăsa lipsit de laude pe Cel Ce pururea în inima lui a adus laude Ziditorului şi a făcut bucurie Tatălui, aflându-se el vrednic de împodobirea cu razele Duhului şi vrednic cercetărilor iubitoare ale Cuvântului, ştiind îngăduinţa şi iubirea de oameni a Sfântului, să nu ne lenevim a-i cere ajutorul şi a-i aduce după datorie cuvenita mulţumire prin cântări de laudă. Prin ale sale rugăciuni neîncetate, Domnul să aprindă şi în inima noastră întunecată făclia smereniei şi a iubirii, care să mişte întreaga noastră fiinţă spre nevoinţele iubirii adevărate faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, ca toţi să ne mântuim sub acelaşi acoperământ al iubirii dumnezeieşti. Amin.

[cristiboss56]

A trăit în timpul împăratului Teodosie cel Mare (379-395). Era fiul preotului Ioan de la Biserica din Corint şi nepotul episcopului Petru din acelaşi oraş. La vârsta de 18 ani s-a dus la Ierusalim şi de aici la Mănăstirea Sfântului Eftimie cel Mare, care călugărindu-l l-a trimis la Mănăstirea Sfântului Gherasim de la Iordan. A stat în pustie împreună cu Sfântul Gherasim timp de nouă ani, până când Sfântul Gherasim a trecut la Domnul, iar Chiriac s-a întors în Mănăstirea Sfântului Eftimie, unde stareţ era acum Ilie. Aici a stat timp de zece ani, după care, datorită neînţelegerilor dintre călugării Mănăstirii Sfântului Eftimie şi cei ai Mănăstirii lui Teodosie, se retrage la Mănăstirea Suchiei, întemeiată de cuviosul Hariton. Aici petrece 30 de ani, iar la vârsta de 70 de ani, dorind o viaţă mai aspră s-a retras în pustiul Hutafa. Din acest moment Sfântul Chiriac primeşte darul facerii de minuni de la Bunul Dumnezeu, însă după ce numărul credincioşilor care veneau la el pentru folos duhovnicesc s-a înmulţit, s-a retras în pustia Susachim. La vârsta de 107 ani, călugării de la Mănăstirea Hariton au venit la Sfântul Chiriac rugându-l şi convingându-l să vină într-o peşteră mai aproape de mănăstire pentru a şti când va muri. A mai trăit încă doi ani, iar la vârsta de 109 ani a trecut la Domnul în peştera de lângă Mănăstirea Hariton.

[sophia]

Astazi 1 octombrie sarbatorim "Acoperamantul Maicii Domnului".
Are cineva vreo icoana cu asa ceva? Icoana de pe site mi se pare foarte ciudata.

http://www.crestinortodox.ro/calenda...ui-121432.html

Si mai serbam ceva ce n-am stiut pana azi:

http://www.crestinortodox.ro/religie...ie-126270.html

[cristiboss56]

Astazi, poporul cel binecredincios, luminat praznuind, umbriti fiind prin venirea Ta, Maica lui Dumnezeu, si cautand catre preacinstita icoana Ta, cu umilinta graim: Acopera-ne pe noi cu cinstitul Tau Acoperamant si ne scapa de tot raul, rugand pe Fiul Tau, Hristos, Dumnezeul nostru, sa mantuiasca sufletele noastre.

Acoperământul Maicii Domnului este o sărbătoare ce datează din timpul domniei împăratului Leon cel Înţelept (886-911), potrivit sinaxarelor.
Acoperământul era un articol vestimentar (Isaia 3, 17), care s-a păstrat cu stricteţe şi în perioada talmudică. Astfel, femeile purtau un văl sau un şal mai lung, ce le cădea pe umeri şi pe spate. Ele îl foloseau uneori şi pentru a căra într-însul alimente precum grâu, porumb, orz ş.a. (Rut 3, 15). Cel mai adesea, acoperământul era făcut din păr de cămilă, din ţesături de cânepă sau in; pentru sărbători se purta unul din materiale mai preţioase, precum lână sau porfiră.
Deşi uneori acoperământul Maicii Domnului a fost confundat cu brâul ei, descoperit odată cu acoperământul în mormântul din Ghetsimani şi păstrat de asemenea în Constantinopol, în biserica Chalcoprateia, ele sunt în realitate două relicve diferite. Fără îndoială, brâul era un alt obiect vestimentar, întâlnit la orientali, care a apărut din motive practice, pentru a încinge hainele lungi şi largi, mai ales în cazul preoţilor vetero-testamentari. Brâul era şi practic, dar şi estetic. Ulterior, Isaia i-a dat şi o interpretare simbolică (Isaia 11, 5), văzând în brâu simbolul dreptăţii, al înfrânării şi al dependenţei omului de Dumnezeu. Practica acoperirii capului a fost preluată de primii creştini, apoi de bizantini. Spre deosebire de acoperămintele pe care le purtau orientalele, acoperământul Maicii Domnului apare în icoane, începând cu secolul al V-lea, ca fiind împodobit cu trei stele, simbol al Pururea Fecioriei Maicii Domnului: înainte, în timpul şi după Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Arătarea Maicii Domnului credincioşilor care se aflau în Biserica Panaghia din Vlaherne se găseşte relatată în viaţa Sfântului Andrei „cel nebun pentru Hristos” († 956) şi în cea a ucenicului său Epifanie.
Minunea cu acoperământul Maicii Domnului s-a petrecut în timpul împăratului Leon cel Înţelept (886-912). Se spune că în ziua de 1 octombrie a anului 911, în timpul unei privegheri de toată noaptea în Biserica Panaghia din Vlaherne, pe la ora 4 dimineaţa, Sfântul Andrei şi ucenicul său Epifanie au văzut-o pe Maica Domnului intrând în biserică, fiind însoţită de Sfinţii Ioan Botezătorul şi Ioan Evanghelistul, precum şi de alţi sfinţi.

Ajunsă în mijlocul bisericii, ea a îngenuncheat şi a început să se roage atât de intens, încât lacrimile îi scăldau faţa.



“Împărat ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te laudă şi cheamă numele Tău şi unde se face pomenirea numelui meu sfinţeşte şi preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe Tine şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta.
Primeşte-le, Doamne, rugăciunile şi făgăduinţele şi-i scapă de toate nevoile şi răutăţile”
După ce s-a ridicat de la rugăciune, şi-a scos acoperământul pe care l-a ridicat deasupra capului ei, aşa încât să îi acopere pe toţi cei prezenţi în biserică. Deşi a fost vorba despre o minune, Biserica Greacă nu a dat amploare acestei sărbători.
Cinstirea Sfântului Acoperământ s-a dezvoltat mai mult în Biserica Ortodoxă Rusă, încă din secolul al XII-lea; de atunci s-a extins în aproape toate Bisericile Ortodoxe.

RUGACIUNE CATRE PREASFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU



O!, Preacurata Maica a Domnului, a puterilor celor de sus, Imparateasa cerului si a pamantului, atotputernica, aparatoarea si taria noastra, primeste aceasta cantare de lauda si de multumire de la noi nevrednicii robii tai.
Inalta rugaciunile noastre la Tronul lui Dumnezeu si Fiul tau ca sa fie milostiv nedreptatilor noastre. Sa adauge harul sau tuturor celor ce cinstesc preacinstitul tau nume si cu credinta si cu dragoste se inchina facatoarei de minuni icoanei tale. Ca nu suntem vrednici sa fim miluiti de Dansul, daca tu Stapana nu-L vei milostivi asupra noastra. Tie toate sunt cu putinta de la Dansul si pentru aceasta nazuim la tine, ca esti acoperitoarea noastra si grabnica ajutatoare. Auzi-ne pe noi cei ce ne rugam tie, ocroteste-ne cu puternicul tau Acoperamant si cere de la Dumnezeu Fiul Tau, sa dea pastorilor nostri sfintenie ca sa privegheze si sa ocarmuiasca sufletele noastre; ocarmuitorilor de orase intelepciune si putere, judecatorilor dreptate si necautare la fata, invatatorilor minte si smerita intelepciune, sotilor dragoste si conglasuire, fiilor ascultare, asupritilor rabdare, asupritorilor frica de Dumnezeu, celor scarbiti rabdare si bucurie duhovniceasca, benchetuitorilor infranare, si noua tuturor, duhul intelepciunii si al cucerniciei, duhul milostivirii si al blandetii, duhul curatiei si al dreptatii.
Asa, Doamna preasfanta, milostiveste-te asupra noastra si asupra neputinciosului tau popor. Pe cei rataciti povatuieste-i pe calea cea buna, pe cei batrani ii sprijineste, pe prunci ii pazeste si pe noi pe toti ne apara si ne ocroteste cu milostivirea ta. Pe toti scoate-ne din adancul pacatului si ne lumineaza ochii inimii noastre spre cautarea mantuirii. Milostiva fii noua aici in aceasta viata, iar la infricosata judecata sa te rogi pentru noi catre Fiul tau si Dumnezeul nostru. Ca tu, Doamna, esti slava celor ceresti si nadejdea pamantenilor. Tu esti dupa Dumnezeu nadejdea si aparatoarea noastra a tuturor celor ce ne rugam tie cu credinta. Deci ne rugam tie, atotputernica ajutatoarea noastra si tie ne incredintam pe noi insine si unul pe altul si toata viata noastra acum si pururea si in vecii vecilor, Amin.

[cristiboss56]

In data de 2 octombrie, Biserica Ortodoxa ii pomeneste pe Sfintii Mucenici Ciprian si Justina. Pentru multi bucuresteni, insa, aceasta sarbatoare reprezinta un mic pelerinaj la Biserica Zlatari, unde se inchina la Mana Sfantului Ciprian, odor aflat in aceasta biserica de mai bine de 200 de ani.
Scapata de filtrele comuniste, biserica, aflata in plin centru istoric al Bucurestiului – chiar pe Calea Victoriei (numita odinioara "Podul Mogosoaiei"), vizavi de CEC-ul Mare – este o bijuterie arhitecturala bine proportionata, fiind atinsa la interior de penelul inegalabilului Gheorghe Tattarescu, care a imbinat stilul italian cu iconografia traditionala bizantina. Alaturi de icoanele delicate, ferecate in argint, catapeteasma bisericii este o alta opera de arta, subliniindu-si originalitatea printr-o sculptura perforata, care lasa sa se intrevada, din interiorul Altarului, tainele rugaciunii.

Sfintele moaste sunt purtate in procesiune, in preziua sarbatorii, si asezate pentru inchinare in partea dreapta a Sfantului Altar, credinciosii care doresc sa se inchine, preinchipuind o procesiune individuala, pornind din fata bisericii, apoi de-a lungul acesteia pana in partea dreapta a Altarului (la Sfintele Moaste), ocolind Sfantul Altar si in final, ajungand inapoi, in fata bisericii, prin partea stanga a acesteia.
Sfantul Sfintit Mucenic Ciprian din Antiohia a fost vrajitor, in timpul lui Deciu, si a ajuns episcop, dupa ce s-a convins ca nicio forma de magie nu poate birui puterea lui Hristos pentru cei care cred in El.
A fost torturat si i s-a taiat capul la Nicomidia, pentru dragostea lui Hristos, in anul 268. Sfantul Ciprian este cunoscut mai ales ca mijlocitor al rugaciunilor pentru izbavirea de blesteme, farmece si altele asemenea.
Sfanta Mucenita Iustina Fecioara si diaconita, asupra careia n-au avut nicio putere vrajile lui Ciprian si careia i se datoreaza convertirea Sfantului Ciprian, a fost martirizata tot in timpul lui Deciu, trecand la Domnul in anul 268.
Credinciosii se pot inchina la Moastele celor doi sfinti, incepand din seara de 1 octombrie si pana in seara de 2 octombrie, biserica ramanand deschisa pana la ultimul inchinator. De regula, atunci cand vremea o permite, acestea sunt scoase spre inchinare, intr-un baldachin aflat in partea dreapta a Sfantului Altar, in curtea bisericii.

[cristiboss56]

PARACLISUL SFINŢILOR MUCENICI CIPRIAN ŞI IUSTINA

Rugăciunile începătoare
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.Apoi:Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru!

Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă. Bine este cuvântat, Cel Ce vine întru numele Domnului (de 4 ori)

Troparul
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţă răbdând până la sânge, sfinţite mucenic Ciprian, roagă-te lui Hristos Dumnezeu sa mântuiască sufletele noastre.

Slava... Si acum... asemenea:
Nu vom tacea, de Dumnezeu Nascatoare, a spune pururea puterea ta noi, nevrednicii, ca de nu ai fi stat tu inainte rugandu-te, cine ne-ar fi scapat pe noi de atatea primejdii, sau cine ne-ar fi pazit pe noi pana acum slobozi ? Noi de la tine, Stapana, nu ne vom departa, ca tu mantuiesti pe robii tai pururea din toate nevoile.

Psalmul 50
Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta
Si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea.
Mai vartos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste.
Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea.
Tie unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut, asa incat drept esti Tu intru cuvintele Tale si biruitor cand vei judeca Tu.
Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea.
Ca iata adevarul ai iubit; cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale mi-ai aratat mie.
Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati; spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi.
Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Intoarce fata Ta de catre pacatele mele si toate faradelegile mele sterge-le.
Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele.
Nu ma lepada de la fata Ta si Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine.
Da-mi mie bucuria mantuirii Tale si cu Duh stapanitor ma intareste.
Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale, si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce.
Izbaveste-ma de varsarea de sange, Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta.
Ca de ai fi voit jertfa, Ti-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi.
Fa bine, Doamne, intru bunavoirea Ta, Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului.
Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tau vitei.

Canonul Sfinţilor Mucenici Ciprian şi Iustina
Cântarea I
Pe Faraon, cel ce se purta în car, l-a cufundat toiagul lui ,,Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel fugăritul şi mergătorul pedestru l-a izbăvit; pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu”.
Stih: Sfinţilor Ciprian şi Iustina, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Ca pe nişte podoabe ale Bisericii lui Hristos pe voi vă fericim Sfinţilor Ciprian şi Iustina, căci pe Hristos iubindu-L din tot sufletul vostru, nu v-aţi ferit de chinurile muceniciei şi cununa vieţii veşnice aţi luat.
Stih: Sfinţilor Ciprian şi Iustina, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Taberele demonilor aţi biruit cu puterea crucii lui Hristos pe Care nu încetaţi a-l ruga ca să ne slobozească pe noi din cursele vrăjmaşilor nevăzuţi.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Ruşinat a fost vicleanul demon de bărbăţia ta Sfinte Ciprian şi de credinţa fericitei Iustina, văzându-se şi mai păgubit la sfârşitul vostru mucenicesc.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
În corabia mântuirii mă primeşte ca Una Ce ai putere a scoate pe toţi din adâncul păcatului şi a-i povăţui la limanul Vieţii.

Cântarea a III-a,, Tu eşti tăria mea, Doamne, Tu şi puterea mea, Tu, Dumnezeul meu, Tu bucuria mea, Cel Ce n-ai lăsat sânurile părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta, cu profetul Avacum, strig către Tine: Slavă puterii Tale, iubitorule de oameni.”
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Iscusit fiind în învăţătura cea vrăjitorească, petreceai în întunericul păgânătăţii, până când prin preacinstita fecioară Iustina, ţi-a strălucit raza credinţei celei adevărate în Hristos.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Voind Iubitorul de oameni a te aduce la lumina cunoştinţei Sale printr-o frumoasă fecioară ţi-a deschis calea mântuirii, pe care îndreptează şi paşii noştri, ca să ne facem vrednici de moştenirea bunătăţilor celor făgăduite.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Cu darul arhieriei fiind încununat, ai răbdat a bea şi paharul muceniciei, veselindu-te acum la masa cea cerească împreună cu Domnul Hristos-Împăratul tuturor.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Sub acoperământul mântuirii primeşte pe robii Tăi, cei ce Te cinstesc pe Tine, şi ne păzeşte de toate săgeţile celui viclean.

Apoi aceste stihiri:
Neputând Aglaid a o atrage pe Sfânta iustina de la păzirea fecioriei sale, cu vicleşug a alergat la iscusitul vrăjitor Ciprian, dar în a sa cursă a căzut şi a fost ruşinat.
Maica Vieţii, păzeşte-ne pe noi de sabia vrăjmaşului nostru, care caută să împiedice paşii noştri de pe calea mântuirii şi ne călăuzeşte la limanurile vieţii celei veşnice .

SedealnaLui Hristos slujind cu toată osârdia, v-aţi învrednicit şi de cununa mucenicească şi vă rugaţi acum cu îngerii pentru mântuirea celor ce aleargă pe căile înşelăciunii.

[cristiboss56]

Cântarea a IV-a
,, Nepăzind poruncile Tale Stăpâne, cu mintea mea intrând în patimile desfătărilor, am fost golit de har şi pentru răni zac gol; ci mă rog Ţie, Mântuitorule, mântuieşte-mă !”.
Stih: Sfântă Muceniţă Iustina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un trandafir ai răsărit între spinii idoleşti, dar ai adus rod însutit de fapte bune, iar acum te rogi cu osârdie pentru cei încercaţi în cuptorul ispitelor.
Stih: Sfântă Muceniţă Iustina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Hristos a căutat spre tine cu dragoste şi a păzit nestricată fecioaria ta, primindu-te în cămara Sa ca pe o fecioară şi muceniţă prealăudată.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Războiul cel greu ai purtat şi cu puterea Crucii ai învins taberele demonilor, înţelepţind şi pe cel mult iscusit în răutatea vrăjilor, de a căror vătămare păzeşte-ne şi pe noi, Sfântă Iustina.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
În cărările mântuirii îndreptează-mă Preacurată, Ceea Ce ai născut lumii pe Calea Cea veşnică a mântuirii neamului omenesc.

Cântarea a V-a
,, Căutând cu ochiul Tău cel neadormit , milostiveşte-Te spre mine, cel cuprins de dormitarea trândăviei, şi care slujesc somnului desfătărilor în patul patimilor; Cel Ce ţi-ai plecat capul pe Cruce şi Te-ai trezit de bunăvoie, micşorând Hristoase, noaptea păcatului, Cel Ce eşti lumina dreptăţii”.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Comoara dreptei credinţe ai aflat şi uneltirile vrăjmaşilor întru nimic le-ai prefăcut, luând biruinţa cea desăvârşită a muceniciei.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Meşteşugul vrăjitoriei bine l-ai deprins, dar aflând calea Adevărului, cu toată râvna ai slujit dreptăţii şi prin mucenicie te-ai făcut moştenitor Luminii.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Alungă de la noi Sfinte, norul cel negru al ispitelor, ca unul ce ai putere a pune pe fugă cu ale tale rugăciuni taberele demonilor.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Fiind Tu Cort al Împăratului ceresc, deschide-ne uşa mântuirii, ca să nu rămânem afară ca fecioarele cele neînţelepte.

Cântarea a VI-a
Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune mâhnirile mele; că sufletul meu s-a umplut de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Dar ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.
Stih: Sfântă Muceniţă Iustina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dorind de frumuseţea ta tânărul cel neînţelept, cu vicleşug vrăjitoresc a căutat să te plece spre păcat, dar ai biruit cursele lui veliar cu puterea Mirelui Tău Hristos.
Stih: Sfântă Muceniţă Iustina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cale către pocăinţă te-ai făcut celui ce nu-L cunoştea pe Hristos şi sufletul tău ţi-ai mântuit, înţeleaptă fecioară Iustina.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Cu îngerii stând acum înaintea Celui Nevăzut de noi, păcătoşii, acoperă mulţimea păcatelor noastre, făcându-le ca şi cum ar fi nevăzute şi cere nouă mare milă de la Mântuitorul sufletelor noastre.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Toată nădejdea mântuirii întru Tine mi-am pus-o, căci cu adevărat ai născut pe Împăratul şi Ţi-ai făcut fii duhovniceşti pe toţi cei ce-L cinstesc pe El.

Apoi aceste stihiri:
Cu ale voastre luminate rugăciuni risipiţi întunericul tulburării diavoleşti şi cu legătura păcii lui Hristos întăriţi sufletele noastre rănite de păcat.
Preacurată, care, prin cuvânt, negrăit ai născut pe Cuvântul în zilele cele mai de apoi, roagă-te Lui, ca Una Ce ai îndrăznire de Maică.

Condacul
De la meşteşugul vrăjitoresc întorcându-te, de Dumnezeu înţelepţite, la dumnezeiasca cunoştinţă, doctor preaînţelept te-ai arătat lumii, dăruind tămăduiri celor ce te cinstesc pe tine, Cipriane cu Iustina, cu care roagă-te Iubitorului de oameni Stăpânului să mântuiască sufletele noastre.

Prochimenul :
Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Lui.Stih: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie ?

Evanghelia
Zis-a Domnul: Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla. Furul nu vine decât ca să fure şi să junghie şi să piardă. Eu am venit ca viaţă să aibă şi din belşug să aibă. Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale. Iar cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte. Dar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi.Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine. Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl. Şi sufletul Îmi pun pentru oi. Am şi alte oi, care sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor.
Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule...
Slavă... glas 2:
Pentru rugăciunile Mucenicilor Tăi, Milostive, curaţeşte mulţimea greşelilor noastre.
Şi acum...
Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, curateste multimea gresalelor noastre.

Stihira
Stih: Miluieste-ne, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale curateste faradelegile noastre.
Pe mulţi i-aţi scos din întunericul păgânătăţii şi i-aţi adus la Hristos, pe care toate puterile cereşti Îl laudă neîncetat; pe Acesta rugaţi-L să fie milostiv faţă de neputinţele noastre.