Despre spovedanie, formalism si nepasare duhovniceasca

[cezar_ioan]

În prealabil postat de sophia

Da de ce sariti asa? Parca as fi spus cine stie ce.

Când adierea Duhului ne îndeamnă să fim Om, slavă lui Dumnezeu, atunci tocmai Filocalia ne este sprijinul şi dreptarul cel mai potrivit.
Filocalia a fost mereu o călăuză sigură pentru credincioşi. Sunt mii şi mii de mărturii.
Pentru asta se şi află în Biserică, pentru asta: ca noi să ţinem drumul drept şi simplu către omenitatea bineplăcută lui Dumnezeu.

[cezar_ioan]

Să ne bucurăm cu toţii:

http://www.crestinortodox.ro/editori...ani-70359.html

http://rafailnoica.wordpress.com/cat...ilocalia-2002/

http://www.alexradescu.ro/2013/06/co...-integral.html

[glykys]

Dragilor, rugaciunea Ekaterinei e sa aiba grija de cei doi copilasi minunati ai ei. Nu stiti cum vorbea parintele Teofil despre mama sa, cum ca dumnealui si fratii sai au fost acatistele ei? :)

Tinerii parinti au alte "nevointe" fata de cei necasatoriti sau fata de cei mai in varsta.

Incepusem sa scriu un mesaj mai lung ca raspuns la prima postare, dar incerc sa rezum...
O sa scriu aici doar ca nevointa in DEX are mai multe sensuri:
1. necesitate, constrangere
2. chin, suferinta
3. greutate, dificultate

si ca mi se pare potrivita etimologia oferita de Ekaterina, opusul voii personale (ceea ce merge cu primul sens). Si in viata noastra sunt destule constrangeri - adica voia mea e sa dorm, dar trebuie sa ma duc la serviciu - e o constrangere - fireste ca as putea alege sa dorm, dar vor fi consecinte. Sau voia mea e sa dorm, dar daca bebele plange si vrea o poveste, nu e oare o nevointa ca eu, in loc sa imi fac pe plac si sa dorm, ii fac lui pe plac? Insa nu orice nevointa e buna, zic eu, daca nu se face cu gandul la Dumnezeu. Si eu sunt sigura ca sunt unii care se duc la serviciu si ca sa isi faca datoria in fata Domnului, nu doar ca sa isi castige painea, si la fel, sunt unii care isi cresc copiii in credinta si nu doar pentru implinirea personala.

O boala poate fi o nevointa (sensul 2), dar ea devine o nevointa buna atunci cand ii intelegem sensul si o ducem fara sa cartim si sa il certam pe Dumnezeu de ce ne-a dat-o. Boala in sine e o constrangere, nu alege nimeni sa fie bolnav, dar actul de a si-o asuma cum se cuvine tine de libertatea omului.
Sunt cazuri in care nevointele devin binecuvantari, pentru ca omul le da un sens divin si cazuri in care nevointele sunt vazute ca situatii injositoare, de care de abia astepti sa scapi (sensul 3).

Cred ca fiecare om are nevointele si crucea sa. Doar ca unii oameni induhovniciti isi iau asupra lor "nevointe" mai grele, care nu fac parte din crucea lor, ducand o parte din crucea altora, spre exemplu.

Revin.

[catalin2]

În prealabil postat de sophia

Mie mi-a spus preotul ca Filocalia este pentru oameni avanasati in credinta, monahi, preoti, oameni care se afla deja mai sus pe "scara".
Pentru noi este grea si searbada cumva (adica greu de inteles, rece).
Asa cum spune si Adam, noi ce mai obisnuiti, laicii, trebuie sa ne rugam cu vorbele noastre, sa discutam cu Dumnezeu, cu Maica Sa, cu sfinti, dupa puterea noastra, in vorbele noastre, sa citim lucrari pe puterea noastra, pe care sa le putim citi cu interes si placere si sa le si intelegem
Nu filocalii ne trebuie noua ci lucruri mai simple, mai de suflet, mai de iubire.

Aici iti dau dreptate, si eu am spus asta de cateva ori pe forum. E bine sa citim carti pentru nivelul nostru, pentru ca celor ce au dinti de lapte nu le face bine mancarea solida. Cineva numea Filocalia treptele desavarsirii, noi abia suntem la primii pasi, noi suntem la invatatul celor mai elementare notiuni din crestinism, inclusiv in traire. Parerea mea e ca mult mai folositoare pentru noi, aflati la inceput, sunt vietile sfintilor, Limonariul, catehismul precum si o multime de carti care sunt la nivelul nostru de progres duhovnicesc. Citirea unor carti de dogmatica mai inalta poate duce la cresterea mandriei, dupa aprerea mea. Si sentimentul ca suntem aproape de trairea sfintilor, cand noi abia am pus primul pas. Aceasta e parerea mea si vad ca si duhovnicii cred asta.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de glykys

Cred ca fiecare om are nevointele si crucea sa. Doar ca unii oameni induhovniciti isi iau asupra lor "nevointe" mai grele, care nu fac parte din crucea lor, ducand o parte din crucea altora, spre exemplu.

Revin.

Mă tulbură ce scrii... E un subiect foarte important pentru mine şi cred că pentru toţi creştinii. Te rog să mă ajuţi, când revii.

Sunt nedumerit: Oamenii înduhovniciţi duc poveri care nu fac parte din crucea lor? Adică duc o cruce plus alte cruci? Sau cum?

Poate cineva să ducă mai mult decât crucea dată de Domnul fiecăruia?
Când Apostolul ne îndeamnă să ne purtăm poverile unii altora înţelegem că ne cere să ne purtăm crucile?

Oare nu, mai degrabă, face parte din chiar crucea personală să duci şi neputinţele altuia, după puteri? Şi nu face aceasta parte din crucea ta? A ajuta pe semenul aflat la nevoie, a te jertfi într-un fel sau altul pentru el, nu înseamnă oare a-ţi purta crucea ta creştineşte? Înseamnă a o purta pe a lui? Concomitent cu a ta? Duci două cruci? Sau mai multe?

Această cruce e doar individuală sau este pe de o parte personală şi pe de altă parte colectivă?
Cred că pot înţelege aşa: crucea fiecăruia constă în purtarea, după puteri, a crucii omenităţii, a omenescului întreg, în care trăieşti şi tu şi semenul/semenii de ieri de azi şi de mâine. Nu în purtarea crucilor mai multor oameni, în nici un caz a tuturor oamenilor.

Hristos nu a purtat, înţeleg eu, crucile tuturor oamenilor. Ci numai Crucea Sa. Iar prin modul cum a purtat-O, Acea Unică Cruce dată doar Lui să o poarte, a deschis calea mântuirii pentru toţi oamenii.

Când Simon Îl ajută pe Domnul să poarte Crucea, de remarcat că Simon nu are încă o cruce în spate. El poartă doar o cruce, mai precis o parte din povara Crucii Domnului. Crucea semenului său, Crucea Fiului Omului devine astfel crucea lui. Dar el nu are o altă cruce în plus, adăugată, însumată. Ci e doar una, una comună: Crucea mântuirii omenităţii.

[sophia]

@Catalin2 - asa este

@Cezar_Ioan - n-am spus ca nu trebuie citita Filocalia. Nu stiu de ce s-a inteles asa. Cine este atat de avansat in credinta si intelegere este liber s-o faca.
In rest Catalin a spus foarte bine si cei de pe linkul postat de mine la fel.

Pe firul acesta au fost ridicate niste probleme de oameni obisnuiti, aflati mai la inceputul credintei. Oameni obisnuiti care au greutati si limite pe acest drum.

Totusi eu cred ca si fara sa ne dam seama urcam niste trepte in credinta: copiii mici stiu rugaciunea cu ingerasul si cu vorbele lor, impreuna cu parintii. Mai apoi invata Tatal Nostru si eventual si alte rugaciuni, apoi ajungem la a citi povestiri duhovnicesti, pilde, vieti de sfinti, apoi treptat Biblia (mai intai mai ca pe roman, apoi tot mai profund), apoi fiecare pe masura maturizarii ajunge la lucrari mai avansate.
In paralel citim si literatura scolara, si cea beletristica romana si universala. Si cititm si citim.
Depinde si de aplecarea fiecaruia: monahii citesc ceva, preotii de mir altceva, mirenii altceva.
Unii au aplecare spre teologie teoretica, spre anumite analize sau studii. Unul se intereseaza de biografii incepand cu cea a lui Iisus si pana la vieti de sfinti si de monahi contemporani. Altii se intereseaza de teologie practica, sociala, altii de psihologie si boli duhovnicesti etc., de istorie a Bisericii si bisericii, arta bisericeasca, muzica bisericeasca.
Nu toti avem aceleasi interese si aplecari.

Legat de partea cu crucea:

Eu am inteles din pilde si din predica ascultata in biserica urmatoarea explicatie:

Fiecare om are crucea lui personala de purtat. Crucea asta inseamna greutatile si nevointele din viata sa: boli, familie initiala, apoi scoli, munca, familia ulterioara (prin casatorie), sau monahism etc.

In afara de astea fiecare din noi, dupa indemnul Domnului, se preocupa si de aproapele sau si duce si o parte din crucea lui.

De ex. monahul duce crucea lui proprie si mai preia prin rugaciune si eventual duhovnicie din crucea aproapelui. Asta din urma nu este crucea lui.

O mama are crucea ei de dus mai intai: suferintele ei, bolile ei, munca ei, grijile etc. Aici intra si ingrijirea sotului si a copiilor.
Acestia isi duc si ei crucea lor individuala, dar si mama ii ajuta.
De ex. cand un om este bolnav el isi poarta cruce suferintei lui: dureri, neputinte.
Cel care il ingrijeste poarta si el o cruce in acest sens, dar personala: durerea lui personala din iubire fata de cel bolnav, efortul de a-l ingriji, griji, lipsuri materiale (cheltuieli, pierderea unui venit) etc.

Simon care l-a ajutat pe Iisus sa poarte Crucea, avea si el o cruce in spate.
Crucea pe care o purtam noi toti este invizibila pentru altii.
Deci el avea crucea lui in spate si a preluat un pic si din crucea lui Hristos.

Aceea nu era (asa inteleg si simt eu) crucea personala a lui Hristos. EL poate ca a fost singurul care nu a avut o cruce personala (sau o fi avut si el in starea de om). EL purta crucea omenirii.
Imi este greu sa inteleg si explic de fapt in ce consta aceasta cruce. Se spune ca erau pacatele oamenilor, pacatul stramosesc in primul rand.
Caci nu purta totusi crucile personale (nevointele individuale ale oamenilor).

Nu stiu exact. Aici nu mai pot patrunde.

[sophia]

Tocmai am terminat de citit si eu cartea mentionata de Glykys in prima postare: "Duhovnicul si Ucenicul" de Vladimir Vorobiev.

Are multe lucruri interesante si este usor de citit, nu este filozofica.
La unele lucruri trebuie sa te opresti si sa te gandesti. Poate ca nu dai dreptate autorului...
De fapt cartea se adreseaza duhovnicului, dar este bine s-o citeasca si ucenicii.
Este scrisa prin prisma preotului...

Undeva la sfarsit in fine se ajunge la ideea de baza (Roadele Ostenelilor Pastorului): ca oamenii se straduie (si preot si ucenici) pana la un anumit nivel. De acolo in sus nu se mai poate.
Cei putini care totusi vor sa ajunga mai sus ar avea nevoie de alt "insotitor", mai puternic.
Si este dat exemplul cu turistii care se urca si se urca tot mai sus, pana cand ajung la zona de profesionisti, zona mai grea, acolo unde au nevoie de insotitor profesionist si priceput pentru acele dificultati.

Pe tot parcursul cartii este urmarita ideea: cine vrea sa se mantuiasca, cine sa straduie, cine...Reiese cumva ca este totusi usor sa reusesti, sa ajungi mai sus si ca numai cine nu vrea nu poate.
Aici parerea este ca nu are dreptate. Eu cred ca nu e vorba numai de a avea vointa si de a stradui. Sigur ca este nevoie si de asta. Dar mai este nevoie de niste elemente pe care autorul nu le mentioneaza, sau nu destul.

Este vorba si de posibilitatile fiecaruia mai intai de a pricepe si simti credinta, de modul in care fiecare poate sa o traiasca. Si e vorba sa ai un preot/duhovnic care sa te ajute si cu care sa lucrezi.
Scrie in carte cate au de facut preotii si ce greutati intampina de la multe categorii de ucenici.
Cert este ca nu este usor pentru preoti. Dar sunt si prea putini si nu au formarea totusi pentru duhovnicie.
Autorul este rus, nu stiu cum este cu preotii rusi, cum sunt pregatiti profesional.
Poate ca multi oameni ar vrea sa mearga mai sus, sa afle mai mult dar le lipseste puterea si insotitorul priceput. Sa invinuiesti oamenii apriori ca nu vor sau nu se straduie suficient nu este corect.
Si pana la urma trebuie mai intai sa intelegem unde vrem sa ajungem si de ce si ce este acolo, ce cautam de fapt. Stie cineva, ne spune cineva asta? Nu prea. Poate ca se poate gasi si o metoda mai buna pentru urcus, mai adaptata fiecaruia. Una este in manastire, alta in lume.
Si de multe ori se confunda lucrurile astea si se cere laicului sa urce in zona unde numai monahul poate sa ajunga.

Se pune intrebarea undeva si nu numai acest autor o pune: oare toti oamenii, crestinii sunt chemati spre sfintenie? Depinde ce intelege acum fiecare prin aceasta sfintenie. Asa cum o inteleg eu, dupa ce am citit vieti de sfinti, as zice, ca nu. Nu toata lumea este chemata spre sfintenie, ci spre imbunatatire.
Eu cred ca Dumnezeu stie ca nu toti putem fi sfinti, caci El nune face pe toti sfinti. Doreste sa fim buni, dar...Oameni. Nu roboti, nu perfecti, nu dumnezei.

Cartea este un inceput zic eu (este si foarte subtire), dar nu aduce solutii...

[glykys]

În prealabil postat de cezar_ioan

Mă tulbură ce scrii... E un subiect foarte important pentru mine şi cred că pentru toţi creştinii. Te rog să mă ajuţi, când revii.

Sunt nedumerit: Oamenii înduhovniciţi duc poveri care nu fac parte din crucea lor? Adică duc o cruce plus alte cruci? Sau cum?

Poate cineva să ducă mai mult decât crucea dată de Domnul fiecăruia?
Când Apostolul ne îndeamnă să ne purtăm poverile unii altora înţelegem că ne cere să ne purtăm crucile?

Oare nu, mai degrabă, face parte din chiar crucea personală să duci şi neputinţele altuia, după puteri? Şi nu face aceasta parte din crucea ta? A ajuta pe semenul aflat la nevoie, a te jertfi într-un fel sau altul pentru el, nu înseamnă oare a-ţi purta crucea ta creştineşte? Înseamnă a o purta pe a lui? Concomitent cu a ta? Duci două cruci? Sau mai multe?

Această cruce e doar individuală sau este pe de o parte personală şi pe de altă parte colectivă?
Cred că pot înţelege aşa: crucea fiecăruia constă în purtarea, după puteri, a crucii omenităţii, a omenescului întreg, în care trăieşti şi tu şi semenul/semenii de ieri de azi şi de mâine. Nu în purtarea crucilor mai multor oameni, în nici un caz a tuturor oamenilor.

Hristos nu a purtat, înţeleg eu, crucile tuturor oamenilor. Ci numai Crucea Sa. Iar prin modul cum a purtat-O, Acea Unică Cruce dată doar Lui să o poarte, a deschis calea mântuirii pentru toţi oamenii.

Când Simon Îl ajută pe Domnul să poarte Crucea, de remarcat că Simon nu are încă o cruce în spate. El poartă doar o cruce, mai precis o parte din povara Crucii Domnului. Crucea semenului său, Crucea Fiului Omului devine astfel crucea lui. Dar el nu are o altă cruce în plus, adăugată, însumată. Ci e doar una, una comună: Crucea mântuirii omenităţii.

Cezar, iarta-ma ca iti raspund asa de tarziu.
In mare, nelamuririle tale sunt si nelamuririle mele, tocmai de aceea si deschisesem acest topic. Stiu si eu? E greu de cuprins cu mintea...
Pe scurt, in carte era vorba despre pericolele pe care ii pasc pe oamenii asa zis imbisericiti, despre condamnarea atitudinii de autosuficienta si era un indemn spre continua autodepasire si progres duhovnicesc - asa am inteles eu, vad ca Sophia, care a citit si ea cartea si i-a facut o adevarata recenzie - lucru pentru care m-am bucurat mult - a inteles nitelus altceva.
Acum, referitor la Simon din Cirene, eu imi amintesc ca a fost silit sa duca Crucea, nu a dus-o de bunavoie. Bineinteles ca astfel a devenit si crucea Lui, dar cred ca este o diferenta intre a-si asuma propria cruce, pe care esti constrans sa o duci si de a-si asuma, intr-un exercitiu de libertate, o alta cruce. Este o diferenta de perceptie, de la cer la pamant.

[stoicadorina]

Un thrend cu un subiect foarte bun. Multumiri Ana-Maria! Nu am citit cartea dar mi-ai starnit interesul pentru ea. Desi nu recunoastem multi dintre cei care sunt in biserica practicanti si traitori au ajuns la aceasta asa-zisa suficienta. Unii se implica in viata bisericii (activitati gospodaresti, strana,...) actiuni sociale si prin aceasta au continuitate in viata duhovniceasca, mentin o relatie vie cu Dumnezeu si cu semenii aflati in nevoie.
In rest...Dumnezeu stie cum traieste fiecare credinta acasa la el, ce urcusuri si coborasuri are.
"Singurul lucru care este nou, dinamic, este implicarea sociala, iubirea de aproapele. Asta trebuie sa ne scoata din monotonie si rutina."(din postarea Sofiei)
"Altfel spus credinta fara fapte este moarta".

[cristiboss56]

În prealabil postat de ovidiu b.

Și cum cum cunoaștem dacă lepădarea de sine a devenit o realitate statornică? Cunoașteam aceasta când vedem cu bucurie că nu mai avem vrăjmași, că putem face bine celor ne fac nouă rău, că putem iubi pe cei ce ne urăsc, că putem ierta din inimă pe cei ce ne greșesc, cu alte cuvinte ne menținem în creștinism.

Aici este esnta credintei noastre , Ovidiu , caci indiferent cat de "darnici" suntem cu cei aflati in nevoi , si indiferent de miile de ore petrecute in rugaciune si in biserica , daca nu ajungem la cele scrise de tine , TOTUL ESTE IN ZADAR !