Traditia filocalica la romani

Traditia filocalica la romani Mareste imaginea.


Traditia filocalica la romani

Notiunea insasi, aici in discutie, o putem desprinde chiar din titlul acestei carti unice de spiritualitate ortodoxa. Astfel, in versiunea greaca moderna, el prezinta urmatoarea formulare: "Filocalia sfintelor nevointe, culeasa de la Sfintii si de Dumnezeu purtatorii Parinti, in care se vede cum, prin filosofia vietii active si a contemplatiei, mintea se curateste, se lumineaza si se desavarseste".

Ca si cum ar vrea sa inlature din formula aceasta o anumita ne-nuanta spirituala neoplatonica, traducerea ei romaneasca are urmatorul titlu restrans la esenta fenomenului: "Filocalia sau culegere din scrierile Sfintilor Parinti, care arata cum se poate omul curata, lumina si desavarsi."

Este vorba, prin urmare, de o antologie de scrieri ale marilor invatati ai vechiului ascetism asupra vietii duhovnicesti. Inlaturarea lor completa si ascendenta cronologic arata astfel procesul dobandirii diferitelor trepte ale vietii crestine inalte. Preocuparea lui principala este sa infatiseze metoda urcusului spiritual al persoanei, sub calauzirea unui duhovnic incercat, desavarsirea acesteia prin sfintirea launtrica. Stradaniile de identificare a lantului ispitelor, care trebuie inlocuite prin virtuti, in special rugaciunea si iubirea, rasplatesc cu dobandirea frumusetii duhovnicesti a desavarsirii.

Nazuinta crestina dupa desavarsire si initiativa filocalica patristica

De vreme ce crestinii timpurilor apostolice sunt descrisi ca "in fiecare zi staruiau intr-un cuget in templu si, frangand painea in casa, luau impreuna hrana intru bucurie si intru curatia inimii" (Fapte 2, 46), desigur ca aceasta "stiinta a prefacerii in valori practice a tezaurului credintei", cum a fost numita, poate fi gandita ca incepe de atunci.

Cu trecerea timpului, acest prim maximalism religios a continuat sa fie trait de catre monahi. Experienta lor si sentintele Sfintilor Parinti dupa care se conduceau au ramas in listele manuscrise cu centuriile de "capete", preluate si reluate oral din generatie in generatie. A aparut astfel, treptat, genul literar al filocaliei. La aceasta au contribuit in primul rand setea spirituala crestina si cautarile unui ideal mistic absolut.

In al doilea rand, delimitarile fata de conceptia pagana impuneau clarificari de principii. Filosofii cinici aveau preocupari filocalice, dar numai psihologice si morale. O intreaga scoala pagana, sintetizata in principiul kalokagathiei, afirma dorul dupa desavarsire spirituala, dar in forma traditiei ei clasice. Spre deosebire de aceasta, crestinismul deplasa preocuparile spre transcendent si spre realizarile duhovnicesti. Frumosul absolut se reflecta in lume si iubitorii de asceza ii sesizeaza prezenta inca de aici.

Atrasi de elenismul origenist din Biserica veacului lor, Sfintii Vasile cel Mare si Grigorie Teologul intocmesc prima colectie filocalica a crestinismului. Evenimentul avea loc pe la anii 358-359. Notand ca Origen nu este pe deplin ortodox, cei doi alcatuitori bizantini prezinta o antologie de texte din opera lui, privitoare la specificul doctrinei si spiritualitatii crestine, precum si a citirii Bibliei.

Prin studierea monahismului egiptean si oriental in general, viitorul arhiepiscop al Cezareii isi imbogatise vederile asupra traditiei crestine. Prin ea descoperise inca o data pe marele Atanasie al Alexandriei, parintele dreptei-credinte de la Niceea.

Tinerii autori ai extraselor origeniene nu dau indicatii despre imprejurarile si motivele compunerii acestei Filocalii. Este vorba de 27 de capitole cu extrase din 21 de tratate si de omilii. Totusi se poate crede ca ea este o aspiratie mai veche a vietii lor studioase, un proiect carturaresc - nerealizat pe deplin - al unor teologi tineri. Ca specializati in mai multe centre universitare, ei urmareau diagrama gandirii contemporane, propu-nandu-si ei insisi realizari originale in domeniu.

Oricum, prin intermediul calatoriilor si al operei Sfantului Ioan Cassian, aceasta colectie unica a spiritualitatii crestine vechi a devenit si occidentala.

Colectia filocalica moderna. Versiunile ei grecesti si slave.

Initiativa vasiliana amintita este opera unor cercetatori. De aceea ea a adus imense servicii indrumatorilor spirituali, studiului biblic si polemicii ortodoxe antieretice. Ideea si preocuparile ei duhovnicesti insa au ramas, ducand la realizarea principalei piese a domeniului. Ne referim la Filocalia intocmita de catre Sfintii Macarie al Corintului si Nicodim Aghioritul, tiparita la Venetia in anul 1782.

Neo-elenismul veacului al XVIII-lea cerea mai mult decat o confruntare si o delimitare de spiritualitatea neoplatonica, pe care o combateau in fond marii Capadocieni, o intarire a Sfintei Traditii. Ca unul care relevase inca de la inceputul arhipastoriei sale importanta canoanelor, Macarie al Corintului a inclus in crestomatia sa de viata duhovniceasca multe texte cu cuprins ascetico-mistic.

Incredintat Sfantului Nicodim Aghioritul, manuscrisul acestei culegeri a fost completat cu biografiile autorilor patristici respectivi, inlaturandu-se din el cuvintele si, in general, vorbirea bisericeasca arhaica. Tiparirea masivului volum s-a bucurat de sprijinul material al lui Ioan Mavrocordat.

Filocalia s-a tiparit apoi la Atena, in 1893, de catre Panaghiot At. Tzelati. Forma ei amplificata, in doua volume, a primit noi contributii ascetice, precum Calist al Constantinopolului, Simeon al Tesalonicului etc. Editia a III-a a lucrarii, aparuta la Atena cu incepere din 1957, in 5 volume, are textul tiparit in doua culori si este bogat ilustrata in stil neobizantin. Nu are nici o schimbare fata de aceea din 1893, beneficiind totusi de valoroase note ale ingrijitorului editiei, Diaconului Epifanie I. Teodoropulos.

Opera Sfantului Nicodim Aghioritul a fost tradusa curand in limba slava cu numele de "Dobrotoliubie" (Moscova, 1793). O particularitate a initiativei o constituie verificarea manuscrisului de catre o comisie anume constituita. Din ea au facut parte profesori universitari de teologie, dar si monahi reputati pentru viata lor imbunatatita. Se intelege ca au fost cercetate anumite variante inedite si astfel realizarea aghioritica a fost extinsa si intregita. Acum apare inclus intre scriitorii filocalici si Sfantul Grigorie Palama.

Editia a II-a slavona s-a tiparit in anul 1882. Si Sfantului Ignatie Briancianinov, in anul 1857, i se atribuie o editie slavona a lucrarii. Episcopului Teofan Zavoratul, renumit ascet si teolog, i se datoreaza traducerea Filocaliei in limba rusa, in cinci volume, intre 1876 si 1890. Sumarul ei se imbogateste si de data aceasta. Invataturile lui Zosima Palestinianul sunt editate acum pentru prima data. Traducerea este destul de libera, uneori o adevarata parafraza a textului grec.

In limba rusa, Filocalia s-a tradus de opt ori. De aceea influenta ei in publicul cititor a fost deosebita. In principiu, aceasta nu trebuie despartita de adeptii staretismului. Este o arie de raspandire care se intinde, in nord, pana la Manastirea Valaam, iar in sud atinge aceleasi asezari monahale din Caucaz si din Urali.

Pentru aprecierea influentei filocalice asupra poporului simplu, cunoscuta scriere "O spovedanie sincera" ne da limitele fenomenului. Aceeasi constatare se poate face si cu privire la patura culta. Intelectuali de talia lui I. S. Kireievski sau A. S. Homiakov au stat ani in sir in dialog duhovnicesc cu Staretul Macarie.

Personajul principal al lui F. N. Dostoievski, Staretul Zosima, este un cunoscut autor filocalic. Legaturile acestea se pot identifica apoi la N. S. Gogol, la L. Tolstoi; ultimul o marturiseste deschis prin vizitele facute Staretului Ambrozie din aceeasi celebra sihastrie Optina.

Se stie ca de la staretul Paisie a ramas un numar de 44 de manuscrise patristice, scrise de mana lui. Cele strict filocalice sunt 24 din totalul de 36 de bucati ale Filocaliei grecesti. In munca de traducator, el s-a servit si de manuscrise romanesti pentru intelegerea textului sau pentru expresia noastra literara cea mai potrivita.

Daca este asa, se poate afirma ca vestitul staret este numai un corector si ingrijitor al unor ostenitori autohtoni mai vechi. "Propriu-zis, contributia lui a fost nu atat una de innoire sau de adancire a vietii duhovnicesti, ci mai mult una de ordin cultural, de multiplicare, de revizuire si de difuzare a scrierilor duhovnicesti."

De altfel se presupune ca Paisie a influentat, in preocuparile amintite, si pe Sfantul Nicodim Aghioritul. Este vorba de un Paisie venit la Athos din Tarile Romane, de unde poate a preluat gustul lecturii filocalice in stradaniile sale de ucenicie isihasta. De aceea, in privinta Filocaliei, un cercetator s-a exprimat atat de potrivit: "Aceasta lucrare a fost tradusa din greceste, corectata dupa manuscrise romanesti si redata in slavoneste."

Din punctul de vedere al spiritualitatii ortodoxe ecumenice pe care il reprezinta opera in discutie a Sfantului Nicodim Aghioritul, se poate aminti, asadar, de o anterioritate a initiativei romanesti. Majoritatea autorilor inclusi in Filocalia greaca, imprimata in 1782, au circulat mai inainte in Biserica noastra ca manuscrise sau ca tiparituri individuale.

Spre aceeasi concluzie duce si faptul ca tiparirea interesantei lucrari duhovnicesti s-a facut cu cheltuiala unui Ion Mavrocordat, fost domn in ambele Principate Romane. Marea Biblie a desavarsirii sufletesti, aparuta la Venetia, a fost copiata in parte si de catre monahii romani.

Astfel se precizeaza ca biblioteca Manastirii Neamtu poseda candva patru tomuri ale Filocaliei, "izvodite de pe greceste" in Tara Romaneasca, "8 carti lucratoare din Filocalie ce s-au prescris de sfintia sa preacuviosul Kyr Iachint, staretul din Cemica, in vremea batranului Gheorghe arhimandrit, incepatorul Cernicai, la leat 1800."

Tot la aceasta manastire, Naum Ramniceanu poseda extrase filocalice. "Din prima jumatate a veacului nostru se cunosc unele traduceri partiale, realizate de catre Episcopul Gherasim Safirin sau de catre Ieromonahul Serafim Popescu si Arsenie, ultimii de la Manastirea Brancoveanu."

O traducere romaneasca "gata pentru tipar, aranjata si imbogatita si cu alte scrieri ale Sfintilor Parinti" se semnala odinioara si la Muntele Athos.

Dar versiunea romaneasca a Filocaliei grecesti ramane legata de numele Parintelui Profesor Dumitru Staniloae. Ea a constituit unul dintre idealurile sale stiintifice majore. Pentru infaptuirea proiectului, tocmai amintitele incercari romanesti intamplatoare au ajutat realizarea initiativei eruditului preot. Drept contributii personale se pot semnala urmatoarele elemente:

- cercetarea critica a autorilor tradusi;

- completarea listei cu cei omisi in alte versiuni;

- restituirea paternitatii unor opere si respingerea celor indoielnice;

- schimbarea ordinii scriitorilor in conformitate cu cronologia lor reala;

- redactarea notitelor biografice introducatoare in structura gandirii respective;

- prescurtarea unor titluri si identificarea completa a citatelor biblice;

- redactarea notelor si comentariilor inframar-ginale din ce in ce mai dezvoltate;

- pastrarea unui format si a vesmantului exterior pentru toate cele zece volume ale colectiei tiparite pana acum;

- uniformizarea limbii in concordanta cu mireasma vechilor texte religioase, dar si cu normele lingvistice actuale.

Cu aceste principii si completari, supremul monument ortodox de spiritualitate si-a dobandit un echilibru mai stabil. Afirmatia este valabila cel putin in comparatie cu alte versiuni despre care s-a spus: "Filocalia greaca, deci, are un caracter pur isihast, iar cea rusa un caracter general de asceza si mistica ortodoxa."

Aspiratii filocalice romanesti

Pe langa aceasta fidelitate fata de notiunea si de antologia duhovniceasca cu caracter ecumenic, se poate vorbi si despre o "creatie filocalica romaneasca". O banuim in sufletele martirilor daco-romani de pe meleagurile noastre, de vreme ce o viata de credinta si de puritate duce si se mentine tocmai in aceasta stare jertfelnica.

"Impletirea teologiei cu Filocalia, in Ortodoxia noastra, e o traditie spirituala care urca pana la Sfantul Niceta, Sfantul Ioan Cassian, Teotim I si calugarii sciti, care, toti, se straduiesc pentru desavarsire. Ei au pus pe sufletul poporului roman o pecete spirituala care nu se va sterge niciodata: nemurirea getica increstinata."

Cu formatia sa rasariteana si cu dorul dupa cunoastere si desavarsire, care l-a purtat atat pe drumurile Constantinopolului, ale Palestinei si ale Egiptului, cat si pe acelea ale Apusului, Sfantul Ioan Cassian s-a dovedit predestinat sa fie numarat printre autorii filocalici romani. A beneficiat totodata si de factorii intelectuali ai fenomenului: preluarea mostenirii origeniene si exemplul de colectori al marilor Capadocieni.

Discutiile despre spiritualitatea filocalica a teologului alexandrin le va fi auzit poate in mediul sau monahal dobrogean. Atentia pe care a aratat-o teologiei lui Evagrie Ponticul tradeaza si mai mult preocuparile acestea ale scitului itinerant. Asupra verosimilitatii fenomenului, ca si a intensitatii lui, poate fi citata situatia relatata de catre istoricul Sozomen pe la anul 400. Origen este aparat de catre acest ierarh dobrogean in fata condamnarii vehemente a lui Epifanie.

"Filocalia Sfantului Ioan Cassian cu diversele ei traduceri - cea greaca inca din secolul al V-lea - a dus pana departe in Apus poate cel mai complet si echilibrat sistem de invatatura referitoare la dobandirea desavarsirii evanghelice pentru monahi."

Prin osardia asa-numitilor calugari sciti, aceasta nu numai ca a fost transmisa, dar chiar sporita. Este cazul in mod sigur cu Ieromonahul Dionisie Smeritul (Exiguul). El descrie astfel unui staret chipul duhovnicesc al Sfantului Ioan Botezatorul: "si pe langa acea unica slava prin care Botezatorul lui Hristos a fost si prieten al Mirelui Ceresc (Ioan 3, 29), adesea a zabovit singur in locuri retrase si pustii, staruind zi si noapte in post si rugaciune, cu imbracaminte din par de camila si hrana din lacuste si miere salbatica (Matei 3, 4; Marcu 1, 6).

Acestea toate sunt aratate ca dovezi de cea mai inalta stapanire si infranare: renuntand la toata lumea cu slava si placerile ei, nu se invrednicea sa vada nimic altceva decat pe Hristos, Caruia, cand a venit sa fie botezat, I-a fost marturie zicand: Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel Care ridica pacatul lumii! (Ioan 1, 29)."

Priviti acum anatomia morala a societatii contemporane din Roma, pe care acelasi autor o face unei mirence de rang inalt cu intentia nemarturisita de urmare a mesajului Filocaliei: "Dar mai inainte arata moravurile acestora trambita apostolica. intr-adevar, pe cand invatatorul neamurilor arata primejdiile timpurilor din urma, a grait zicand: Ca vor fi oamenii iubitori de sine, iubitori de argint, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara cucernicie, lipsiti de dragoste, neinduplecati, clevetitori, neinfricati, cruzi, neiubitori de bine, vanzatori, necuviinciosi, ingamfati, iubitori de desfatari mai mult decat iubitori de Dumnezeu. (II Tim. 3, 4-5).

Ceea ce arata mai sus preafericitul Pavel cu mai multe cuvinte a rezumat cu minunata concizie, aratandu-i ca de aceea vor fi altfel, fiindca erau iubitori de desfatari, fiindca se lasau subjugati de cele mai vinovate patimi, caci de aici provin toate relele. In timp ce Dumnezeu este dispretuit, placerile sunt iubite; prin acestea diavolul momeste ca sa amageasca, desfateaza ca sa insele, linguseste ca sa nimiceasca.

Si, ca sa nu fie puse cele prezente inaintea celor viitoare, cele pamantesti inaintea celor ceresti, cele vremelnice inaintea celor vesnice, insista: Iubitori de desfatari mai mult decat de Dumnezeu, avand infatisarea adevaratei evlavii, dar tagaduind puterea ei. (II Tim. 3, 4-5). Adica par sa fie crestini numai dupa nume, nu dupa fapte; fiindca pe cat sunt de dusmani inauntru, mai rau se indarjesc in afara, si, in Biserica fiind, sfasie madularele evlavioase ale ei - oameni pe care apostolul ne indeamna neincetat sa ii evitam, pentru ca sa fim feriti de comuniunea cu ei nu atat prin deosebirea locului, cat prin aceea a moravurilor. Sa nu para cuiva de mirare ca molime de acest fel fac atata rau oamenilor buni, de vreme ce, plini de viclesuguri, plini de inselaciuni, nu se cruta nici pe ei si adesea sunt in discordie cu ei insisi."

Ca urmare a teologiei constantinopolitane si a legaturilor cu Athosul, isihasmul si spiritualitatea filocalica in general a ispitit pe romani mai ales in veacul al XIV-lea. Este cazul cu Sfantul Nicodim de la Tismana, cu Filothei de la Cozia, cu Gavriil Uric de la Neamtu, cu Ieroschimonahul Silvan de la Bistrita.

Mai tarziu se remarca, la Putna, activitatea de copiere a scrierilor filocalice a cuviosului Vasile Monahul. Pe la inceputul veacului al XVI-lea, un evlavios voievod roman dovedeste aceleasi preocupari. El le adreseaza "catra fiul sau Theodosie si catra alti domni, catra toti. Asijderea catra patriiarsi, catra vladici, catra episcopi, catra boiari si catra egumeni, catra bogati si catra cei saraci. Spunere si incredintare pentru frica si dragostea lui Dumnezeu".

Continuitatea preocuparilor filocalice, ca aspiratie de creatie romaneasca, se vede si din activitatea staretului Vasile de la Poiana Marului (+1767), chiar daca un manuscris filocalic, care se pastreaza de la el, este scris cu caractere slave. Ca imbunatatit in viata schimniceasca, in care propovaduia practica rugaciunii lui Iisus, acesta s-a remarcat si ca traducator din Sfintii Parinti.

Printre cei citati in stradaniile sale sunt toti nevoitorii care odinioara circulasera in traduceri romanesti. De aceea a ramas de le el un Cuvant-inainte sau calauza, care dovedeste ca preocuparile sale erau mai intinse decat simpla doctrina isihasta.

Situatia aceasta se lamureste inca si mai bine in cazul activitatii cunoscutului Paisie de la Neamtu. In biografia staretului exista un episod semnificativ. Calugarul moldovean Athanasie il acuza ca interpreteaza neortodox pravila Sfantului Grigorie Sinaitul si pune un temei gresit pe manuscrisele grecesti patristice. invinuirile de mai sus nu-si au rostul decat in baza existentei unor traduceri mai vechi din opera lui Grigorie Sinaitul.

Oricum, lucrarea "Despre rugaciunea inteleapta" a lui Paisie a influentat pe ascetii rusi, inclusiv pe Episcopul Teofan Zavoratul. Din orientarea catre o indelungata pregatire de despatimire in vederea cultivarii rugaciunii inalte si din caracterul practic al spiritualitatii lor, Staretul Gheorghe si Sfantul Calinic de la Cernica trebuie sa fie citati in liniile unei traditii a Filocaliei romanesti.

In concluzia articolului de fata constatam ca urmarile acestei realitati au fost evidente in viata duhovniceasca a Ortodoxiei noastre. In primul rand, monahismul a dobandit in Filocalie o calauza sufleteasca sigura. Tot ea a ajutat, in cercurile laice, sa se pastreze vie credinta stramoseasca, chiar atunci cand ateismul militant facea imposibila propovaduirea ei. In sensul unei reinnoiri in duhul Sfintilor Parinti, teologia de catedra insasi a beneficiat de aceasta binefacatoare initiativa.

 

Pr. Prof. Dr. Gheorghe I. Dragulin

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 3289

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

filocalia

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE