Morala in afara bibliei!?

În prealabil postat de abaaaabbbb63

Pana si din Noul Testament, se gasesc lucruri care sunt imorale in zilele de azi (mult mai putine, de altfel.)

Cateva exemple daca se poate.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de oaie_cugetatoare

cand m-am referit la morala, m-am referit la faptul ca morala este parte esentiala a credintei crestine, si nu poti sa faci voia Domnului daca nu
ai un sistem de valori morale (crestine).

Asta e cu totul altceva. Aşa parcă mai merge...
(Cu menţiunea că:
a) degeaba ai un sistem de valori morale dacă nu le trăieşti efectiv; nu sistemul e esenţial ci vieţuirea morală; or, cei care nu au o vieţuire morală sunt de obicei moralişti - îşi folosesc sistemul pentru a cerceta pe ceilalţi, cerînd şi impunînd "Trebuie să!...", dar nu îşi ţin viaţa la înălţimea virtuţilor pe care le declamă; fiecare din noi păţeşte asta, din pricină că nu suntem în comuniune reală cu Hristos ci doar ne închipuim că suntem... Intelectualizăm, în loc să experiem. Vorbim despre Dumnezeu, în loc să vieţuim în Dumnezeu.
b) de la a recunoaşte importanţa moralei nu e decât un pas până la a pica în moralism. Iar pasul acesta se face sau nu în funcţie de raportul dinlăuntru nostru între smerenie şi mândrie, iubire de Dumnezeu şi aproapele sau iubire de sine... Toate trec prin ataşamentele pătimaşe, prin idoli... Un rob al ataşamentelor idolatriceşti nu e liber să iubească pe Dumnezeu şi pe aproapele. Dar e moralist, că e uşor aşa...)

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Cateva exemple daca se poate.

Iar eu m-aş mulţumi cu unul singur.

[iustin10]

În prealabil postat de oaie_cugetatoare

Pai Biblia nu este cuvantul relevat a lui Dumnezeu ? Nu el si-a luat vase
ales prin intermediul carora Duhul Sfant le-a spus ce trebuie sa scrie ?
Versetele din Biblie, nu reprezinta ele invatatura lui Dumnezeu ?
Tu ai crezut ca eu cand m-am referit la Biblie m-am referit ca ar fi fost
scrisa de oameni ? Eu prin Biblie , m-am referit la cuvantul relevat a lui Dumnezeu si nu altceva.
Biblia a fost scrisa de om , dpdv mecanic, insa principiile si conceptele
din Biblie, nu pot fi gandite de oameni.Omul e prea primitiv pentru asa ceva
Eu te intreb: ce nu ti-e clar, pentru ca este o confuzie la mijloc.Amandoi
vorbim despre acelasi chestii insa nu ne intelegem.

Mi-ati ridicat o tema noua: diferenta intre Cuvantul lui Dumnezeu si Biblie.
E adevarat ca Biblia a fost scrisa de oameni .
Au fost 4 apostoli fiecare punandu-si pecetea sa in retinerea unor fapte din activitatea Mantuitorului.
Dar nici unul din apostoli nu vorbeste despre sine .
Toti vorbesc despre ce a zis si a facut Cuvantul lui Dumnezeu .
Nu adauga un dram de la dansii .
Deci rolul creativ al oamenilor in Biblie e minor.
Ea reprezinta insusi Cuvantul lui Dumnezeu ,de aceea este mai importanta ca orice altceva .
Traditia vine sa lamureasca doar acest cuvant,sa il detalieze. dar nu poate adauga sau scoate nimic din acest Cuvant,pentru ca acesta vine de la Dumnezeu
Doar Duhul lui Dumnezeu poate lamuri si implini Cuvantul lui Dumnezeu. Si de aceea e importanta Biserica, pentru a mijloci Duhul

[iustin10]

În prealabil postat de florin.oltean75

Morala biblica este bazata pe porunca, pedeapsa si autoritate.
.

Si pe iubire....
Potruncile NT nu se mai bazeaza pe pedeapsa , asa mult ca in VT. Si pedeapsa cand e sugerata ,ascultatorul parca o accepta .
Caci tot discursul NT se bazeaza pe iubire ,din care morala izvoraste firesc .
Ascultatorul isi asuma poruncile morale chiar mai grele decat cele din VT ,macar ideal, si nu mai are nevoie sa fie impins de la spate , cu pedepse ,ca in VT.
Pentru ca se dezvaluie taina intima dintre iubire ,Dumnezeu ,inima omului si porunci.
E ca un fel de final apoteotic al simfoniei aspiratilor umane.
Toate lucrurile se explica si capata sens .
Nu poti reduce Biblia la morala .
Dar nici nu poti gasi un inteles mai frumos al moralei , decat aceea izviorata din iubire si comuniune cu Dumnezeu

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de iustin10

Mi-ati ridicat o tema noua: diferenta intre Cuvantul lui Dumnezeu si Biblie.
E adevarat ca Biblia a fost scrisa de oameni .
Au fost 4 apostoli fiecare punandu-si pecetea sa in retinerea unor fapte din activitatea Mantuitorului.
Dar nici unul din apostoli nu vorbeste despre sine .
Toti vorbesc despre ce a zis si a facut Cuvantul lui Dumnezeu .
Nu adauga un dram de la dansii .
Deci rolul creativ al oamenilor in Biblie e minor.
Ea reprezinta insusi Cuvantul lui Dumnezeu ,de aceea este mai importanta ca orice altceva .
Traditia vine sa lamureasca doar acest cuvant,sa il detalieze. dar nu poate adauga sau scoate nimic din acest Cuvant,pentru ca acesta vine de la Dumnezeu
Doar Duhul lui Dumnezeu poate lamuri si implini Cuvantul lui Dumnezeu. Si de aceea e importanta Biserica, pentru a mijloci Duhul

Trecînd peste faptul că nu e vorba despre 4 Apostoli (probabil nu ai ţinut să fii foarte exact, nu-i bai), eu cred că Dumnezeu nu a dictat versetele Autorilor textului Evanghelic ci doar i-a insuflat şi i-a păzit pentru a nu rătăci, a nu se abate de la adevărul istoric şi pentru a rămâne neclintiţi în Adevăr.
Autorii au scris liber, insuflaţi şi străjuiţi de Dumnezeu şi totodată aşa cum le-a fost personalitatea - cultura, aptitudinile de a se exprima, contextul şi destinatarii scrierii de care au ţinut cont în mod special - Luca, de exemplu, care a scris pentru elini, precizează clar motivul şi scopul cărţii sale chiar în prolog.
De asemenea, Autorii nu erau rupţi de lumea nouă în care fuseseră născuţi (Biserica), de aceea în modul cum relatează evenimentele ei exprimă implicit şi atmosfera duhovnicească în care trăiau, relaţiile dintre creştinii din Biserica Primară etc. (În Fapte şi în Epistole această exprimare devine explicită.)

Tradiţia trăieşte aşa cum au învăţat Apostolii şi Ucenicii direct din convieţuirea cu Hristos şi aşa cum învaţă de la Duhul pogorât la Cincizecime. Din acest mod concret de viaţă, anume în comuniune euharistică, se înalţă textul celor 4 cărţi numite Evanghelie precum şi Epistolele. Noul Testament, cartea pe care o citim noi, este rodul Tradiţiei Bisericii. Conţinutul ei sunt faptele Mântuitorului şi ale celor implicaţi în relaţia cu El, iar despre aceste fapte vorbeşte Biserica-Predania prin Autorii cunoscuţi. Textul pe care îl citim e zămislit la întâlnirea dintre: 1) Duhul Sfânt; 2) Creştinii care alcătuiau Biserica Primară aşa cum vieţuia atunci şi cum depozita, viu, lucrător faptele Domnului; 3) Personalitatea celor 4 Autori.

Cuvântul lui Dumnezeu nu vine ca atare peste oameni, dictat de Sus, ca un text gata făcut ci, revărsîndu-Se prin Duhul în viaţa creştinilor, face să rodească fapte şi scrieri pe care le considerăm sfinte.
Dumnezeu nu dictează cărţi de-a gata, ci insuflă pe scriitori - în sinergie sau împreună-lucrare.

Câteva note lămuritoare aici:
http://ziarullumina.ro/vietile-sfint...-apostol-petru
http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...ca-126225.html

[Ioan_Cezar]

Înainte de orice precizare, introduc opinia mea cu gândul la Avraam. Îl pomenisem printre cei care nu citiseră Scriptura, ca să combat părerea că nu există morală înainte de Biblie.
Să fie moral gestul lui Avraam? Ce tată îşi omoară fiul pe care îl iubeşte?..... capitolul 22 din Facerea e cutremurător şi chiar înspăimântător - dacă nu întrevedem nimic dincolo de morală.
*
Înşeleg că jertfa lui Avraam are ca tâlc principal raportul dintre dragostea omului pentru cele pământeşti, trecătoare, şi dragostea pentru Dumnezeu.
Avraam, înţeleg din Facerea 22, se legase atât de mult de Isaac, fiul provenit din făgăduinţă, încât dragostea pentru Dumnezeu pălise, nu mai era centrală... Ca urmare, Avraam este nevoit să aducă jertfa, să se hotărască înlăuntrul lui să-şi înjunghie fiul mult iubit. Doar când acest act lăuntric se petrece deplin, când aşadar Avraam îl omoară înlăuntrul său pe Isaac, Dumnezeu opreşte fapta concretă - ea devenise inutilă, sufletul lui Avraam se primenise, Patriarhul se eliberase de iubirea care îi devenise patimă.... Isaac putea trăi mai departe.
Această întâmplare pune morala în plan secund şi ne arată că Hristos nu ţine să devenim oameni morali şi atât, ci mai mult, de fapt cu totul altfel.
*
Un moralist nu i-o va ierta niciodată lui Avraam. Prin asta, nu-L iartă nici pe Dumnezeu.
*
Fariseul nostru lăuntric e mare meşter în morală. Dirijat de un drac teologal de primă clasă (sau de mai mulţi), el ne asigură că dacă suntem "morali" putem fi liniştiţi: sigur suntem pe placul lui Dumnezeu! El nu zice "iubeşte şi fă ce vrei!", el zice: "fii moral şi fă ce vrei!". De iubire ne scuteşte.
El ne umple de chinurile dilemelor morale şi de alte suferinţe ale pătimirii, doar de păcatele noastre izvorâte din mândrie nu ne lasă să ne amintim. El ne gâdilă amorul propriu şi, în definitiv, ne justifică gustul statornic pentru moarte. Căci morala în sine, ce altceva e? Doar în cuibarul germinativ al iubirii lui Dumnezeu de către sufletul nostru- iubire probată, iubire dovedită -, morala capătă sens şi rod. Doar în persoana care iubeşte pe Dumnezeu are sens şi împlinire frumoasă morala.

*
Hristos ne cere lucruri care ne arată neputincioşi. Cine a încercat să vieţuiască onest cu sine în duhul Evangheliei ştie prea bine că aşa stau lucrurile. De la primii paşi...

Am văzut de nenumărate ori în relaţiile dintre oameni, în viaţa mea şi a altora, în biserici şi aiurea, peste tot: atunci când discursul (creştin) devine moralist/moralizator (asta nu exclude însă o parte morală, însufleţitoare, o demascare a răului intrinsec camuflat în cutare păcăleli ale zilei!), atunci piere în tine adevărata pornire să faci lucrurile bune.... Totul devine un conflict, o nepotrivire, o nevroză, o adevărată nebunie, o cădere din firesc (dragostea nu e un trebuie, ci o pornire adâncă, mai firească decât firea însăşi...). Totul devine silire, precum legile implacabile ale naturii, libertatea şi bucuria încetează, fapta şi râvna nu mai sunt vii, pline de vioiciune, şi astfel devii învârtoşat şi, în ascuns, rebel/răzvrătit. Apoi îţi iei "revanşa"... Cu prima ocazie. Care vine iute, iute ca ...gândul.

Liberul arbitru e sufocat în om de constrângerea moralicească. Totul se reduce la siluire şi scârbă. Şi de aici, evident, la autoînşelare, la forme ale sabotării de sine şi de alţii etc.

Creştinismul este chemarea şi calea pentru întâlnirea cu Dumnezeu! Aceasta nu se face moraliceşte. Ci prin Cunoaştere, de la persoană la Persoană: "Că aceasta este viaţa cea veşnică, să Te cunoască pe Tine, adevăratul Dumnezeu."

Dumnezeu aduce soarele și peste cei buni şi peste cei răi – aşa cum suntem şi noi uneori, cum mi s-a întâmplat şi mie uneori.... să rănesc neîncetat pe Hristos, să mă împotrivesc cu înverşunare, să ridic pumnul la El, hulind de fapt în mintea și inima şi fapta mea. Mi s-a întâmplat, vai... Ţine-mă Doamne să nu mai trăiesc asta!...

Dar noi suntem morali.
Domnul ne cheamă să fim luminători şi noi credem că lumina o avem deja. Unde? În morala noastră de care suntem foarte mândri!
Aiurea, coteţ de raţe şi gâşte, asta ne-am făcut... Domnul ne cheamă la măsura sfinţilor, a Cerului înstelat de Iubire, iar noi cercetăm neîndestulat toate mizeriile rău-mirositoare dimprejur. Care ni se par de preţ, adică ar merita să le acordăm tot timpul şi energia, precum unor mărfuri scumpe dintr-un magazin de lux!
Nu ne putem desprinde cugetul şi pohta de la tulburări banale, certuri comune, intrigi de doi lei, nemulţumiri şi neajunsuri, drepturi şi pretenţii... Nu-i coreeect!, nu-i coreeeect!, ţipăm...
Şi astfel Cerul se închide iar noi privim un tavan tâmp care nu e altceva decât lumea noastră de gânduri cu iz moral... Capacul frumos ornamentat al unui mormânt personal. Asta privim.
Şi astfel devenim pe placul lumii! Nişte băieţi cumsecade... Lăsaaaaţi-i, ce aveţi cu ei...

Suntem înecaţi în aceeaşi morală cu lumea! Dar o numim, vai, morală creştină.
Adică: îi minţim pe oameni că a fi creştin înseamnă să fii cumsecade-băiat bun, să munceşti sârguincios, să nu vrei răul aproapelui etc. Dar astea sunt lucruri normale! trebuie să fii psihopat ca să nu fii un astfel de "bun creştin". Asta e legea omului laic! Un ateu cumsecade, un păgân oarecare înzestrat cu oarece bunătate izvorâtă din judecată şi educaţie civică este chiar aşa! Orice om poartă chipul lui Dumnezeu în el! Fireşte că o morală minimală e la orice om!

Dar ce numim noi morală e o poleială cu finalitate doar utilitaristă! E ok şi pe placul lumii, câtă vreme trăind aşa oamenii formează o societate. Au deci folos practic să fii ca ăştia, creştinii. Lăsaţi-i să trăiască, nu le dărâmaţi bisericile!...
Dar nu la asta ne-a chemat Hristos. Nu NUMAI la atât... E prea puţin. Urmarea lui Hristos abia de aici începe... Dar la noi, drăguţii, aici se termină totul. Şi ne credem creştini...
*

Când te căzneşti să iubeşti pe duşman (să te rogi pentru Johannis, poftim!), când mergi cu daruri la cel ce te siluieşte, când întorci obrazul de ameţeşti complet, când îţi spun nebunii că eşti nebun (nu că n-ai fi!), lupta ta e de a te omorî. Elegant şi blând spus, e de a te autodepăşi... Şi crezi că şi reuşeşti, vai! Dar când vine duhul pocăinţei vezi că eşti zero barat şi că eşti mincinos şi ipocrit şi că în inima ta de fapt urmăreai un folos personal cât se poate de mizer... De obicei slava deşartă şi încântarea de sine...
Aşa devii conştient de mizeria ta şi de imensul imperiu al minciunii şi fricii din tine şi te vezi mândru şi prost cum numai capra râioasă cu coada sus mai este... Tu care te credeai oaie!...
Să-l vorbeşti de bine pe cel care te-a furat şi minţit... Să te rogi pentru fericirea lui, o, Doamne, cine poate face cu adevărat? Omeneşte este cu neputinţă. Şi aşa descoperi Puterea lui Dumnezeu lucrătoare în tine, la răstimp... Că Doctorul nostru lucrează tocmai acolo, pe răni şi bube vechi şi puturoase...

Oameni buni, zicem... Frumos cuvânt, dar fals în realitatea lui ontologică. Nu e bun nimeni, afară de Bunul Dumnezeu. Noi suntem răi, cu desăvârşire răi, cu tot cu morala noastră de care suntem mândri şi sub care ne pitim hidoşenia!
În cercul călduţ al realităţilor noastre la care ne adaptăm cu râvnă de cameleon, ce frumoşi şi cumsecade suntem! Dar apoi? Când vine necazul, contrazicerea, furtuna, grindina?... Unde sunt ăia de ziceau că-s buni? Cât a durat bunătatea? Tiii, nu mai e nimeni prin preajmă...Şi parcă mă topesc deja şi eu...

Tocmai morala şi iluzia noastră moralicească ne omoară. Neputinţa e ascunsă sub paravanele mari ale preceptelor morale. Şi-i mereu gâlceavă, pace nu avem...
Că suntem plini de noi, de morala noastră, în loc să fim plini de El!

Căci Dumnezeu ne cheamă la Calea spre El, nu la porunci pe care, chipurile, le-am putea împlini. Şi ne mai mirăm că Dumnezeu nu ne răspunde la chemarea noastră... Păi când L-am chemat ultima dată cu deznădejde, cu disperare? Când ne-am dat seama ultima dată că, în ciuda moralei noastre impecabile, suntem porci şi hiene şi lupi - iar nu oi? Când am urlat de disperare că suntem morţi, cu desăvârşire morţi şi că numai Sfânta Lui Milă şi Putere ne mai poate aduce viaţa şi Viaţa?
Şi Îl urâm că nu vine... Că întârzie... Şi scornim tot felul de închipuiri firoscoase pe care le numim "înţelepciune creştină"... Vai nouă!
Că dacă ar veni ne-am dat mari că uite bă, io L-am chemat pe Dumnezeu şi El mi s-a supus...Oh, ticăloşie umană şi neroadă socoteală... Cum să vină Domnul când, dacă ar veni, noi L-am răstigni deîndată cu părerea noastre de sine şi am căuta să Îl tragem pe sfoară cu voinicie mare...

Nu-L preţuim, asta e. Preţuim mai mult micuţele noastre aranjamente morale de care suntem mândri foc şi despre care credem că ne vor mântui.

Dar El ne iubeşte şi aşa şi nădăjduieşte că ne lepădăm de ale noastre. Să nădejduim şi noi că ne va ajuta s-o facem.

Iertare!

[Demetrius]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

.............:) Of, termenii ne omoară. Tu nu-ţi mai aminteşti de la şcoală cum era cu morala şi cu moraliştii? Francezii, mai ales, au avut unii savuroşi! (şi cam plictisitori, ce-i drept...)
Demetrius, te rog mai citeşte odată ce am bolduit mai sus: cum e cu Scriptura şi cu drepţii, respectiv cum greşim când Îl coborâm pe Hristos la rangul de moralist (adică mai jos decât un profet, chiar!).
Creştinismul nu e un curent moralist, Demetrius... Din astea au fost mii şi mii... Doamne fereşte să coborâm creştinismul într-atât!

Am verificat orele de postare si am observat ca n-ai facut nicio modificare: tu ai postat mesajul pe care l-ai completat la ora 2,38,41, iar eu am comentat dupa aceea la 4,26,02 cele ce ti-am reprosat, ca apoi tu sa-mi ceri sa mai citesc o data ce ai bolduit!!!!!
De ce?????? Cu ce folos??????
Oare ti se pare ca am reprosat aiurea?
Atunci mai citeste tu inca o data ce ai bolduit, dar numai dupa ce te informezi ce e aceea morala(ca poate, din greseala, ti se pare ca stii).

Auzi la el: Dumnezeu nu e moralist!!!!

In mesajul tau (pe care ti l-am "reprosat") te contrazici singur: "desvartosarea" inimii nu se poate realiaza fara o invatatura morala.
Apoi, lansarea unei noi invataturi morale(adica "desvartosarea" inimilor) de catre Iisus, si raspandirea ei in lume(de catre apostoli) nu se putea face nici pe departe fara demonstratii si sacrificii personale.

Cine-o fi (pentru tine) moralistul tau ideal?



P.S. Daca vrei sa-mi raspunzi(sa ma ierte Dumnezeu!) mai bine prefa-te ca nu mi-ai citit postul.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de iustin10

Si pe iubire....
Potruncile NT nu se mai bazeaza pe pedeapsa , asa mult ca in VT. Si pedeapsa cand e sugerata ,ascultatorul parca o accepta .
Caci tot discursul NT se bazeaza pe iubire ,din care morala izvoraste firesc .
Ascultatorul isi asuma poruncile morale chiar mai grele decat cele din VT ,macar ideal, si nu mai are nevoie sa fie impins de la spate , cu pedepse ,ca in VT.
Pentru ca se dezvaluie taina intima dintre iubire ,Dumnezeu ,inima omului si porunci.
E ca un fel de final apoteotic al simfoniei aspiratilor umane.
Toate lucrurile se explica si capata sens .
Nu poti reduce Biblia la morala .
Dar nici nu poti gasi un inteles mai frumos al moralei , decat aceea izviorata din iubire si comuniune cu Dumnezeu

Morala a fost poruncita de Dumnezeu pentru ca omul nu stie sa iubeasca.

Nu importa contextul - VT sau NT.

Ecoul cuvantului "iubire" in inimile oamenilor este distorsionat, deformat, alterat de miscarile patimase launtrice.

Diferenta dintre VT si NT, este aceea ca NT dezvaluie un sens mai profund al "iubirii". Deci, o sansa mai mare de a descoperi "iubirea adevarata" prin contemplarea iubirii capabile de sacrificiul suprem.

Pentru ca inima este intunecata, nici aceasta revelatie nu curata automat, nu ne face desavarsiti la auzirea ei.

Chiar daca este o cale luminata perfect spre dragostea sfanta, omul inca are nevoie de educatia disciplinei morale.

Morala curata progresiv oglinda murdara a sufletului pentru a oglindi desavarsit lumina Dumnezeiasca.

Morala este valetul Iubirii.

Omul ar vrea sa iubeasca, insa nu stie cum.

Disciplina morala este un invatator launtric care asaneaza terenul inimii pentru a lasa loc vlastarelor iubirii sa rasara.

Morala de dragul moralei este inselaciune.
Morala de dragul dragostei este intelepciune. In acest caz este o autostrada catre Iubire.

Morala are multe nivele de profunzime. Spatiul dintre "bine" si "rau" se ingusteaza pe masura ce omul urca pe treptele duhovnicesti. Este nevoie de fin discernamant si tarie launtrica de a urma "Binele".


Cine nu are nevoie de morala?

Cel ce iubeste ca un Dumnezeu - "Sa va iubiti asa cum v-am iubit Eu".

[iustin10]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Trecînd peste faptul că nu e vorba despre 4 Apostoli (probabil nu ai ţinut să fii foarte exact, nu-i bai), eu cred că Dumnezeu nu a dictat versetele Autorilor textului Evanghelic ci doar i-a insuflat şi i-a păzit pentru a nu rătăci, a nu se abate de la adevărul istoric şi pentru a rămâne neclintiţi în Adevăr.
Autorii au scris liber, insuflaţi şi străjuiţi de Dumnezeu şi totodată aşa cum le-a fost personalitatea - cultura, aptitudinile de a se exprima, contextul şi destinatarii scrierii de care au ţinut cont în mod special - Luca, de exemplu, care a scris pentru elini, precizează clar motivul şi scopul cărţii sale chiar în prolog.
De asemenea, Autorii nu erau rupţi de lumea nouă în care fuseseră născuţi (Biserica), de aceea în modul cum relatează evenimentele ei exprimă implicit şi atmosfera duhovnicească în care trăiau, relaţiile dintre creştinii din Biserica Primară etc. (În Fapte şi în Epistole această exprimare devine explicită.)

Tradiţia trăieşte aşa cum au învăţat Apostolii şi Ucenicii direct din convieţuirea cu Hristos şi aşa cum învaţă de la Duhul pogorât la Cincizecime. Din acest mod concret de viaţă, anume în comuniune euharistică, se înalţă textul celor 4 cărţi numite Evanghelie precum şi Epistolele. Noul Testament, cartea pe care o citim noi, este rodul Tradiţiei Bisericii. Conţinutul ei sunt faptele Mântuitorului şi ale celor implicaţi în relaţia cu El, iar despre aceste fapte vorbeşte Biserica-Predania prin Autorii cunoscuţi. Textul pe care îl citim e zămislit la întâlnirea dintre: 1) Duhul Sfânt; 2) Creştinii care alcătuiau Biserica Primară aşa cum vieţuia atunci şi cum depozita, viu, lucrător faptele Domnului; 3) Personalitatea celor 4 Autori.

Cuvântul lui Dumnezeu nu vine ca atare peste oameni, dictat de Sus, ca un text gata făcut ci, revărsîndu-Se prin Duhul în viaţa creştinilor, face să rodească fapte şi scrieri pe care le considerăm sfinte.
Dumnezeu nu dictează cărţi de-a gata, ci insuflă pe scriitori - în sinergie sau împreună-lucrare.

Am vrut sa zic cei 4 evanghelisti,scuze.
Cumva tu muti dezbaterea catre origine ,adica Cuvantul a izvorat Traditia sau invers?In acel sens sunt de accord cu ce zici.
Eu insa ma gandeam la continut .Aceasta revelatie am avut-o cand ati dezbatut subiectul acesta tu si oaie_cugetatoare : ca in continut ,Evanghelia este totusi Cuvantul lui Dumnezeu.
Adica oamenii au reprodus cuvantul ,ca simplii ascultatori .
Dar continutul Cuvantului ,ceea ce zice Iisus , vine integral de la Dumnezeu,ascultatorul nu a avut vreo influenta
E drept ca fericirile difera intre Matei si Luca sau Marcu(nu mai stau sa caut acum) ,si o mica contributie a avut-o si capacitatea de receptie si stilul fiecaruia
Dar continutul,textul fericirilor ,nu are nici o legatura cu evanghelistii,vine numai de la Dumnezeu. Dumnerzeu glasuieste prin Fiul sau ,si oamenii doar noteaza ceea ce spune,ajutai si de Duhul Sfant , care le readuce in minte .
Aceasta ma face sa respect si mai mult Cuvantul lui Dumnezeu ,dar si Duhul care calauzeste la intelegerea si implinirea lui.