Despre bioterapie

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Johann Wolfgang von Goethe, [înnobilat în anul 1782 (n. 28 august 1749, Frankfurt am Main – d. 22 martie 1832, Weimar) a fost un mare poet german, ilustru gânditor şi om de ştiinţă, una dintre cele mai de seamă personalităţi ale culturii universale.] – în Faust – arată marea tragedie a alchimistului (Faust), care, căutând piatra filozofală, cade în infern. Pas cu pas, ajungem la acea medicină homeopată, fondată de Christian Friedrich Samuel Hahnemann [(10.04.1755 [1]- 7.02.1843), un german medic].
Concepţia sa vine să combată şi să răstoarne şi să răstoarne fundamentele Medicinei ştiinţifice – bazată pe experiment şi pe observaţia clinică riguroasă – în opoziţie cu [aşa zisa] homeopatie sprijinită pe supoziţie, presupunere şi impresie superficială, adică pe excluderea posibilităţii de verificare riguroasă clinică şi în cercetări de laborator, prin exploraţii paraclinice a fenomenului morbid şi ale evoluţiei bolii.
[Homeopaţii zic că] Metoda terapeutică homeopată este un sistem terapeutic prin care se tratează bolile cu agenţi care pot determina o boală asemănătoare aceleia pe care vrem să o tratăm. Şi asta pe un organism sănătos: "Similia similibus curantur" cele asemănătoare se vindecă prin cele asemănătoare.
Definiţia recunoscută şi adoptată de maeştrii homeopaţi, dată acestei metode terapeutice homeopate este următoarea: „Homeopatia este metoda terapeutică de principiu, care consistă în a trata bolile cu agenţii terapeutici ce presupunem că ar avea proprietatea de a produce – pe omul sănătos – simptome similare cu acelea pe care vrem să le tratăm la un om bolnav”. Această definiţie a homeopatiei a fost formulată de Émile Maximilien Paul Littré (1 February 1801–2 June 1881), discipol independent al lui Isidore Marie Auguste François Xavier Comte (19 ianuarie 1798, Montpellier - 5 septembrie 1857, Paris), înteiemetorul pozitivismului.
Émile Maximilien Paul Littré a fost de profesie filolog şi filozof pozitivist. Primirea sa în Academia Franceză a provocat o tulburare şi controversă, care au dus la demisia celebrului prelat Félix Antoine Philibert Dupanloup (January 3, 1802 – October 11, 1878).
Émile Maximilien Paul Littré era impregnat de filozofia şi ideile lui Isidore Marie Auguste François Xavier Comte , matematician şi filozof de la Montpeliere, care a pus bazele filozofiei pozitiviste şi a umanismului ca religie – religia omului şi panteismului ezoteric – concepţie luciferică anticreştină. Contingenţa sa comună cu aşa-zisele religii ezoterice (EZOTÉRIC, -Ă adj. (op. exoteric) Care poate fi înțeles numai de cei inițiați; secret, ascuns. [Var. esoteric, -ă adj. / < fr. ésotérique, cf. gr. esoterikos – interior]. ) extrem-orientale ca budismul, yoga, taoismul şi teosofia este mai mult decât evidentă.
Pozitivismul opina pentru avantajele materiale ale lucrurilor care nu pot fi cunoscute decît prin observaţie şi experienţă sau experiment. De fapt concepţia asupra metodelor de observaţie şi experiment au fost preluate din tezaurul Filocaliei [diavolul nu este original, e maimuţa lui Dumnezeu dar ce vede la Dumnezeu o face în interes personal egoist] dar excluzând Revelaţia; astfel că Littré şi Comte s-au apropiat de formele ezoterismului extrem oriental realizând un sistem panteist social cu autozeificarea tainică a omului.
Friedrich Wilhelm Nietzsche (n. 15 octombrie 1844, Röcken - d. 25 august 1900, Weimar) promovează o morală bazată pe energia vitală şi pe puterea voinţei [un demon l-a întrebat dacă vrea să accepte să îl posede dându-i în schimb faimă în întreaga lume, Friedrich Wilhelm Nietzsche a acceptat şi a redactat cărţile sale din insuflare direct drăcească]. Va aduce în discuţie cum se poate preface omul în supraom [adică pe româneşte îndrăcit de mândrie]. În lucrarea sa Aşa grăit-a Zaratustra! […] valorifică marile contribuţii oculte din Antichitate până în Evul Mediu şi contemporaneitatea sa, personificate apoi de Hitler, Stalin şi alţii, precum şi cei care vor mai veni încă.
El este un continuator al lui Littré şi Comte , cu profunde contingenţe brahmane, budiste, yoghine, panteiste ale Extremului Orient. Kung Fu Tsen, Confucius (sau Kong Fu Zi) (n. 551 î.Hr., d. 479 î.Hr.), a influenţat mult pe Littré, Comte , Nietzsche , [Hahnemann prin plicticoasa doctrină că toată natura e dumnezeu dar mai ales omul fără de Dumnezeu].
Iată deci cine şi cum erau cei ce au contribuit la fundamentarea homeopatiei [ramură a medicinii oculte bioenergetice] şi care erau ideile lor, precum şi formaţia şi mentalitatea; nu mai puţin principialitatea cugetării lor.
Luca 6,43. „Caci nu este pom bun care sa faca roade rele si, iarasi, nici pom rau care sa faca roade bune. 44. Caci fiecare pom se cunoaste dupa roadele lui. Ca nu se aduna smochine din maracini si nici nu se culeg struguri din spini. 45. Omul bun, din vistieria cea buna a inimii sale, scoate cele bune, pe cand omul rau, din vistieria cea rea a inimii lui.”


După cum apusenii s-au lăsat înșelați că se închină lui Hristos închinându-se de fapt la înlocuitori lumești cu mască de infailibilă evlavie tot așa s-au lăsat înșelați că medicina demonică ar fi știință sau chiar mai apoi cea mai curată medicină creștină.
Astfel că vrăjitoria și-a pus o mască mai hidoasă decât cea ştiinţifică devenind vrăjitorie cu cele sfinte adică ghitie. Cruciadele adică terorismul sub masca Sfintei Cruci, medicina papală vrăjitorie sub masca Sfintei Cruci. Așa medicina demonică a reușit să-și ia mască de medicină creștină în apus.
Azi se încearcă prin medici vrăjitori şi în răsărit (unii chiar vrăjitori fără să știe – cel mai perfect călău este cel care este el însuși victimă, crezând că este binefăcătorul eutanasiator) să se transforme conceptul de medicină ocultă în „cea mai ortodoxă medicină”.
Așadar vrăjitoria și ocultismul, deși și înainte doreau a se numi știință (magie = știință) acum doresc a se numi sfințenie.
Acum au prins o înflorire extremă în occident dar și o mascare perfidă și nemaiîntâlnită până acum sub formă nu numai de știință ba chiar mai grav, de sfințenie. Dacă citim scrierile unor homeopați de mască ortodoxă acolo ei vorbesc despre medicina naturală științifică firească exact la fel ca despre o cotoroanță vrăjitoare sau o erezie. Li s-a întunecat mintea și au ajuns cum a proorocit Isaia 5, „20. Vai de cei ce zic raului bine si binelui rau; care numesc lumina intuneric si intunericul lumina; care socotesc amarul dulce si dulcele amar!”
Datorită eșecului papei de a se masca, vădindu-și hidoșenia sa, oamenii s-au scârbit. Dar din minte pripită, în loc să se întoarcă la Ortodoxie, au protestat și de aici, nemulțumiți, cu viteză maximă au tins spre lepădare de Hristos (pe care ei îl vedeau mincinos deoarece le era prezentat ori sub formă de papă ori sub formă de interpret infailibil tâmp al bibliei în duh PROSTestant – fiecare PROSTestant fiind de fapt un mic papă infailibil în înțelegerea personală a Scripturii). Protestantismul nehrănind setea după Dumnezeu au ajuns oamenii să creadă că de fapt Hristos nu le mai poate oferi fericire, nevoind a crede că până atunci s-au închinat la un hristos mincinos.
După ce s-au lepădat de Hristos s-au lepădat şi de orice alt dumnezeu căzând în ateism şi în final la ridicarea științei la rangul de religie, cu doctorii cu funcție de preoți și oamenii de știință cu funcție de papi infailibili și încercând să scoată puterile energiilor necreate din energiile create.
Iar de aici, nemulțumiți de mărginirea cea meschină a științei au revenit din nou, prin New Age la idolatrie, ba mai rău la amestecarea în mintea lor a ortodoxiei pusă pe același nivel și la același preț cu practicile vrăjitorești egalând energiile demonice cu cele necreate prin neobrăzare.
Acesta este mai rău decât confundarea energiilor necreate (A) cu cele create binefăcătoare (B) (în cazul confuziei „harul necreat= grație creată” din capul papei) şi decât confuzia energii demonice (C) cu cele binefăcătoare create (B) (în cazul „medicina ocultă = medicină științifică”).
După matematica demonică (în acest caz), dacă A=B și C=B atunci desigur că C=A (adică s-a ajuns la concluzia de azi că „minciunile drăcești = minuni dumnezeiești”).
Mai este de mirare că pe un teren pustiit de Hristos azi năvălesc dracii idolatrii panteiști din extremul orient, adaptați însă la limbajul religios al occidentalului adică cel științific?
Dionysios Farasiotis a studiat scrierile gurușilor la ei acasă și a descoperit planul insuflat de demoni de a cucerii occidentul prin ridicare practicilor demonice la rang de știință. Plan care azi îl vedem aproape deplin realizat.

http://www.sfaturiortodoxe.ro/marii-...ioteca-lor.htm
Va urma cu:
„CE AM DESCOPERIT IN BIBLIOTECA LOR

[ALEXANDRU ANASTASIU]

„CE AM DESCOPERIT IN BIBLIOTECA LOR

Ashramul din Mongyr dispunea de o bibliotecă pentru uzul membrilor săi. Majoritatea cărtilor din dotare erau cele ale gurului, traduse în diverse limbi. Existau foarte putini alti autori în afara celor din cercul restrâns al gurului. Una dintre exceptii era swami Vivekananda. Nu stiu dacă îl numărau printre înaintasii lor spirituali sau îi apreciau pur si simplu scrierile.

Asadar, acest swami Vivekananda a devenit celebru în Occident, cu precădere în Anglia si America, la începutul secolului XX. Si-a petrecut viata conferentiind despre hinduism oriunde era solicitat. S-a străduit să întemeieze si câteva centre hinduse, bucurându-se de ceva mai mult succes în America. Această misiune i-a fost încredintată ca si datorie a vietii sale de către maestrul său, gurul Rama Krishna, un mare „sfânt“ al hinduismului. A murit în jurul anului 1930.

Citisem câteva din cărtile sale, fapt pentru care mi-a stârnit un viu interes testamentul lui, pe care l-am găsit într-unui din rafturile bibliotecii. O carte cu putine pagini, pe care însă n-o mai văzusem, si nici nu mai auzisem vreodată despre ea. De altfel, n-am mai întâlnit-o până astăzi nicăieri altundeva. Am început deci să o citesc. Foarte curând, am rămas stupefiat de continutul ei! Era mărturisirea existentei unui efort sistematic, concertat cu precizie de-a lungul mai multor etape, cu scopul schimbării politice si, în cele din urmă, a cotropirii lumii occidentale crestine de către conceptiile orientale. Punctul terminus al acestui plan era distrugerea definitivă a crestinismului.

Vivekananda vorbea de o riguroasă strategie care fusese initiată cu câteva generatii înainte de el si care se afla deja în curs de aplicare. în stadiul actual, se urmărea pregătirea mentalitătii occidentale pentru asumarea conceptiilor orientale despre lume si Dumnezeu. Planul în sine era conceput de niste fiinte spirituale superioare, în orice caz nu de către oameni, din câte lăsa să se înteleagă textul. Vivekananda se socotea un umil slujitor al acestui plan, si se plasa pe sine într-o serie de nume apartinând altor oameni care îsi puseseră în trecut viata în slujba aceluiasi scop. Era satisfăcut de felul în care se achitase de partea sa de datorie, si părăsea această viată „împlinit“.

M-a impresionat, pe de o parte, mărturisirea fătisă a faptului că există o veritabilă strategie de cotropire religioasă a lumii occidentale, iar pe de altă parte, caracterul atât de pervers al acestui plan.

Cine ar fi bănuit, de exemplu, că stiinta psihiatrică a fost utilizată în acest scop? Părintele psihiatriei contemporane, Karl Jung, nu face nici o descoperire novatoare, asa cum ar fi multă lume tentată să creadă. El colectează pur si simplu toate „revelatiile“ hinduismului despre sufletul omenesc, despre structura si functionarea lui, converteste definitiile sanscrite într-un limbaj personal, simplu si accesibil, le cosmetizează cu o terminologie stiintifică si le prezintă societătii occidentale ca pe niste noi descoperiri. Pe măsură ce ele sunt receptate cu entuziasm în medii tot mai largi, Jung elaborează lucrări al căror caracter metafizic devine din ce în ce mai explicit, pentru ca la sfârsitul vietii să-si mărturisească public atasamentul fată de hinduism. Câtă lume a fost avizată asupra farsei jucate de Jung? Un cititor pasionat al cărtilor sale este deja influentat, acomodat cu o întreagă suită de conceptii hinduse. Este un exemplu tipic de infiltrare ocultă a unor anumite tipuri de idei...

Demersul acesta continuă cu succes în zilele noastre. Imbrăcarea hinduismului într-o haină „stiintifică“ îl face mai usor digerabil. Nu sunt prea multi oamenii care se întreabă serios ce poate avea stiintific în ea o conceptie incontrolabilă prin ratiune si experientă. Cât de stiintific poate fi un sistem care se bazează pe teoria karmei, sau pe teoria reîncarnării? Este nimic altceva decât metafizică pură, credintă pură, adică religie.

Din păcate, lumea se lasă usor înselată de acest ambalaj „stiintific“. Astăzi, la ani de zile după vizita mea, actualul guru Niranjananda si-a botezat ashramul „universitate“, s-a autoproclamat „rector“ al ei, si a demarat inclusiv o serie de programe „postuniversitare“. Pe deasupra, pretinde cu emfază că „această universitate este cea dintâi de acest fel din lume“ (nr. 3/1999 al propriei reviste, p. 24). El „uită“, desigur, că altii de teapa sa i-o luaseră deja înainte, întemeind asa-numita „Universitate Spirituală Mondială Brahma Kumaris“. întregul proiect s-a izbit atunci de opozitia O.N.U. si a Universitătii din Hamburg.

Totusi, atractia occidentalilor fată de spiritualitatea hindusă este astăzi o realitate, în contextul în care catolicismul si protestantismul, aceste devastatoare erezii, au reusit să distrugă în Apus autentica traditie spirituală crestină. însetând după ceva mai profund, oamenii descoperă întâi yoga, iar apoi sfârsesc prin a deveni hindusi. Există regiuni, precum nordul Americii, în care yoghinii din ashramuri au fost dusi chiar si la mănăstiri catolice cu scopul de a-si propovădui „stiinta“. I-au invitat însisi călugării catolici, care au pus la dispozitie spatiul monastic si toată logistica necesară, au adresat invitatii publicului larg si au sustinut inclusiv financiar „cursurile“ de yoga! De vreme ce L-au pierdut pe Hristos, fireste că se hrănesc acum cu roscove...

Al doilea lucru care m-a impresionat a fost legat de ceea ce am descoperit într-un alt periodic pe care îl tipărea asezământul. Existau aici relatări despre diverse evenimente din viata gurului. Iată ce povestea la un moment dat el însusi:

„Când eram mai tânăr, călătoream prin satele Indiei. într-un sat oarecare, un om pe care îl ajutasem foarte mult s-a oferit să mă învete cum să chem spiritele din lumea de jos. [...]
Am mers apoi într-o seară la cimitir cu câtiva ucenici de-ai mei, si am aplicat cele pe care le învătasem. Dar când au venit spiritele, nu le-am putut tine piept, asa încât le-am îndreptat asupra uneia dintre discipolele mele, pe care au luat-o în stăpânire. A fost chinuită foarte tare si în cele din urmă a murit. Pentru a mă purifica de această faptă, am stat trei zile si trei nopti în apele Gangelui“.

Ce ar trebui să mire pe cineva mai întâi în această relatare? Vizita nocturnă la cimitir? Invocarea spiritelor? Dirijarea lor împotriva tinerei fete? Cum se cheamă aceasta: spiritism, magie, satanism? Oricum ar sta lucrurile, în nici un caz stiintă! Iar în ce priveste spiritele din lumea de jos, ce altceva puteau fi ele, dacă nu demonii despre care ne previne Evanghelia?

La fel de socantă este si calitatea morală a gurului, care pentru a se salva pe sine îsi sacrifică discipola care îi încredintase trupul, sufletul, mintea si întreaga ei viată! Apoi individul îsi „spală“ calm si imperturbabil crima morală în... apele Gangelui! Apropo, calitatea apei unui râu de a spăla constiintele înnegrite si vinovate este un fapt dovedit stiintific, sau o conceptie pe de-a-ntregul religioasă? Din câte cunosc, râul Gange este considerat sfânt numai de către hindusi. Nici musulmanii, nici buddhistii, nici taoistii, nici crestinii nu împărtăsesc o asemenea credintă. Cu atât mai putin oamenii de stiintă. Orice practicant al „stiintei“ yoga se comportă în realitate ca un credincios, ca un hindus.

Ne putem întreba de ce aceste cercuri de oameni de factura lui Vivekananda încearcă să ne submineze credinta în mod indirect si ocult, de ce îsi prezintă oferta sub o aparentă stiintifică si de ce nu se încumetă să ne propună deschis si onest credinta lor, dându-ne posibilitatea de a o supune în cunostintă de cauză comparatiei cu credinta crestină. Evident că oamenii vicleni nu înteleg să folosească decât mijloace de actiune pe măsură. Rătăcind pe altii si rătăciti fiind ei însisi, vor merge din rău în mai rău..., spune Scriptura (II Tim. 3, 13).
________________________________________

„Nici un om responsabil spiritual nu poate urmări distrugerea crestinismului“.

Einstein”

Va urma cu

(5) CARE RAMURI ALE MEDICINII DE AZI SUNT DEMONICE ȘI DE CE

[ALEXANDRU ANASTASIU]

(5) CARE RAMURI ALE MEDICINII DE AZI SUNT DEMONICE ȘI DE CE
(A) PENTRU A ÎNŢELEGE CRITERIUL DE DEOSEBIRE A ADEVĂRULUI DE MINCIUNĂ TREBUIE SĂ AFLĂM FELURILE CUNOAŞTERII ŞI CUNOAŞTEREA PRIN CREDINŢĂ
Cunoaşterea şi credinţa au fost descrise de Sfântul Isaac Sirul după ce a primit mintea lui Hristos, fiind insuflat de Duhul Sfânt. Ca atare, având acelaşi Autor ca şi Sfânta Scriptură consider că nu se mai poate comenta nimic în plus.
Vă rog să citiţi cu atenţie această descoperire a cunoaşterii şi credinţei, dată de Dumnezeu unui om sfânt şi prin el nouă, deoarece aşa veţi înţelege viaţa noastră lăuntrică, mintea omenească, ştiinţa cu importanţa ei limitată. În felul acesta vom privi mai limpede şi medicina cu importanţa ei limitată şi mai ales importanţa covârşitoare a credinţei adevărate pentru savantul făuritor de medicină, pentru medic şi pacient.
SFÂNTUL ISAAC SIRUL - CUVINTE DESPRE NEVOINŢĂ
http://www.scribd.com/doc/2063565/Sf...espre-nevointa
După ce descărcaţi pe calculator această carte minunată citiţi capitolele:
Cuvântul 18
Cuvintele 62-65.
În ele se arată cum putem trece de la cunoaşterea trupească la cea sufletească şi apoi la cea duhovnicească, şi cum este trăirea prin cunoaştere spre deosebire de cea prin credinţă, cât şi implicaţiile trăirii noastre după cunoaştere (pe fiecare tip în parte) sau credinţă în sănătatea şi boala noastră şi în modul de a înţelege lumea şi deci implicit medicina pe care o practicăm ca medic sau pacient.
(B) CRITERIUL PRIN CARE PUTEM DEOSEBI MEDICINA OCULTĂ DE CEA FIREASCĂ
După cum am văzut și medicina ocultă și cea firească pot da rezultate de vindecare și folosesc energii măsurabile fizic. Aşadar nici vindecarea nici folosirea de mijloace fizice (naturale gr. physikos < physis – natură) nu sunt un criteriu de deosebire între cele două feluri de medicini.
Ceea ce le deosebeşte este sursa energiilor de vindecare care pot aduce aceleaşi roade trupeşti prin aceleaşi mijloace trupeşti dar roade total diferite din punct de vedere duhovnicesc.
De pildă nu e tot una a mânca o bomboană sau a mânca o bomboană vrăjită. Nu e tot una a lua o aspirină sau o aspirină vrăjită. Nu e tot una a lua un sirop de tuse natural sau unul homeopat chiar de acelaşi gust. Nu e tot una a face injecţie intravenoasă la plica cotului sau a face acupunctură în locul din apropiere numit de dracupuncturişti P 5:Chize (D)- [Antebraţul în flexie, pe plica cotului, marginea radială a tendonului bicipital. Punct pe care ei îl indică în: Dispnee, astm, tuse, hemoptizie, dureri de antebrat şi de cot, convulsii, congestie cerebrală, disfagie, terori nocturne (vedeţi cum înlocuieşte tratamentul duhovnicesc al fricii care vine în urma păcatului şi care ar trebui să ducă la duhovnic ca un semnal de alarmă cu tratamentul prin înţepătură ca omul să nu mai simtă nevoia de spovedanie? Cum mută nădejdea de la Dumnezeu la energiile demonice numite Qi psalmul 90, „4. Cu spatele te va umbri pe tine si sub aripile Lui vei nadajdui; ca o arma te va inconjura adevarul Lui. 5. Nu te vei teme de frica de noapte, de sageata ce zboara ziua, 6. De lucrul ce umbla in intuneric, de molima ce bantuie intru amiaza.”)]
Ca să deosebim energiile folosite avem deci nevoie de un criteriu de deosebire între energiile demonice şi cele fireşti.
Dacă am avea vederea duhovnicească am vedea direct că Sfintele Taine au lumină de foc, orbitoare şi înmiresmată, că medicamentele naturale au lumină naturală frumoasă şi smerită iar cele demonice au întuneric cu putoare, groază şi tulburare. Cum însă vederea cea duhovnicească sau teologia esenţială (prin descoperire) este un dar care se află abia la un om pe generaţie noi trebuie să apelăm la teologia secundară (prin studiul celei dintâi) şi la raţiunea înduhovnicită. Raţiunea se înduhovniceşte prin studiul Revelaţiei supranaturale (descoperită direct de sus prin energiile necreate) din lecturile Sfinţilor Părinţi, Vieţilor Sfinţilor şi apoi prin studiul revelaţiei naturale din ştiinţă (dar dat nouă odată cu mintea la creaţie), dar privită neapărat cu ochiul luminat, înţelegător şi plin de discernământ al credinciosului (deoarece mintea omului trupesc este căzută şi se împotriveşte astfel în chip păcătos din întunericul neştiinţei legilor dumnezeieşti) pentru a face deosebirea între concluziile reale şi cele amăgitoare.
Şi după ce vom cunoaşte o energie dacă este naturală sau demonică?
Şi la aceasta, ca de altfel la toate problemele ne răspunde Mântuitorul:
Matei 7, „15. Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori. 16. Dupa roadele lor ii veti cunoaste. Au doara culeg oamenii struguri din spini sau smochine din maracini? 17. Asa ca orice pom bun face roade bune, iar pomul rau face roade rele. 18. Nu poate pom bun sa faca roade rele, nici pom rau sa faca roade bune. 19. Iar orice pom care nu face roada buna se taie si se arunca in foc. 20. De aceea, dupa roadele lor ii veti cunoaste. 21. Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri. 22. Multi Imi vor zice in ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu in numele Tau am proorocit si nu in numele Tau am scos demoni si nu in numele Tau minuni multe am facut? 23. Si atunci voi marturisi lor: Niciodata nu v-am cunoscut pe voi. Departati-va de la Mine cei ce lucrati faradelegea.”
Aşadar din pom (adică sursă) putem cunoaşte roadele (adică efectele) iar din roade pomii (e valabilă şi viceversa).
Cu alte cuvinte dacă sursa energetică sau de concepţie nu este una naturală şi nici una dumnezeiască atunci negreşit este demonică. În consecinţă medicina care o foloseşte este demonică şi acţiunile ei sunt demonice.
De aceea vom studia sursele energetice ale medicinii pentru a depista care medicină este demonică şi care nu şi vom studia şi sursa concepţiei medicinii deoarece dacă a izvodit dintr-o credinţă greşită, demonică (Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri Departati-va de la Mine cei ce lucrati faradelegea) precis este demonică. Dacă omul care a conceput acea medicină a fost eretic sau idolatru şi a conceput-o sau prelucrat-o după ideile sale panteiste, eretice sau idolatre având ca scop demonstrarea minciunii sale neţinând cont de legile dumnezeieşti precis este demonică. Dar dacă omul eretic sau idolatru a preluat acea medicină de la înaintaşul său care a preluat-o în timp… tocmai de la Adam cel binecredincios şi prooroc, sau a descoperit îmbunătăţiri ale medicinii (care între timp s-au mai pierdut prin uitare în timpul lung scurs de la cel mai bun medic Adam) - dar nu modificări datorate ideilor eretice sau idolatre ci provenite din studiul dorit să fie cât mai obiectiv al legilor puse de Dumnezeu în creaţie - şi pe aceea o primim ca fiind bună şi de oameni iubitoare. (Marcu 9, „39. Iar Iisus a zis: Nu-l opriti, caci nu e nimeni care, facand vreo minune in numele Meu, sa poata, degraba, sa Ma vorbeasca de rau. 40. Caci cine nu este impotriva noastra este pentru noi. Ori din numele lui Hristos fac parte şi poruncile lui cele privitoare la suflet dar şi la trup care sunt folosite în toată medicina. Ioan 14, „14. Daca veti cere ceva in numele Meu, Eu voi face. 15. De Ma iubiti, paziti poruncile Mele.”)

Viceversa dacă efectele sunt demonice atunci evident că şi sursa este demonică, adică medicina care a provocat-o.
Deci vom studia şi roadele medicinii pentru vedea dacă sunt demonice, naturale sau duhovniceşti pentru a vedea dacă medicina este una demonică, naturală sau dumnezeiască.
Iar roadele nu se referă la vindecarea propriuzisă psihică (Doamne, Doamne, au nu in numele Tau am proorocit si nu in numele Tau am scos demoni) sau trupească (nu in numele Tau minuni multe am facut?). Ci ca aceste roade să respecte legile duhovniceşti (cereşti) şi naturale (pământeşti) (23. Si atunci voi marturisi lor: Niciodata nu v-am cunoscut pe voi. Departati-va de la Mine cei ce lucrati faradelegea). Aşadar să nu vatăme vindecarea duhovniceşte sufletul vindecatului sau vindecătorului vizibil sau ascuns, aici sau în veştnicie prin călcarea legilor lui Dumnezeu. Vătămarea poate să apară aici prin modificări duhovniceşti ale mândriei sau deznădejdii mai mult sau mai puţin sesizate sau mascate sau mai grav este evidentă în chinurile cele veşnice.
Căci medicina cuprinde şi pomul şi roadele.
După cum nu contează dacă fructele se vând la piaţă sau supermarket tot aşa nu contează dacă cei ce practică un fel de medicina sunt răi sau buni, eretici sau credincioşi căci tot aceleaşi tipuri de medicină rămân (adică dacă un medic este ortodox şi totuşi este înşelat de practică homeopatia asta nu înseamnă că homeopatia devine ortodoxă, ea rămâne tot demonică).
Dar după cum contează dacă fructele sunt păstrate în condiţii de igienă şi de conservare pentru a nu se altera aşa contează şi calitatea medicului care administrează medicina (de exemplu adică dacă un medic ginecolog este ateu el se poate folosi de ştiinţa sa pentru a convinge femeile să avorteze cu uşurinţă iar în aceleaşi cazuri un medic ortodox face orice să salveze pruncul din pântecele mamei pentru a nu omorî un om). Mai multe amănunte la capitolul „Este păcat a merge la medici păcătoși, eretici sau evrei chiar dacă medicina lor este firească iar nu demonică?”

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Aşadar fărădelegea (se încalcă sau nu legile duhovniceşti sau fireşti) este criteriul de discernământ aplicat fie la sursă fie la roade pentru a vedea dacă o medicină este suprafirească (dumnezeiască), firească (omenească) sau subfirească (demonică).
1. La sursa
a. energetică dacă încalcă sau nu legile termodinamicii (legile puse de Dumnezeu în creaţie),
b. de concepţie
i. dacă izvorăşte dintr-o idee mincinoasă = eretică = hulitoare = demonică sau
ii. dintr-una iubitoare de adevăr = Hristos.
2. La roade ce efecte duhovniceşti produce asupra pacientului sau medicului.
a. Îl duce la slăvirea lui Dumnezeu şi pocăinţă (smerenie)
b. îl duce la înlocuirea lui Dumnezeu în inima lui cu slăvirea făpturii şi la stăruinţa în neîndreptarea păcătoasă, nesimţire (mândrie).
Un părinte mult încercat (16 ani de temniţă comunistă) spunea că piatra de încercare care deosebeşte o învăţătură sau faptă dacă e de la Dumnezeu sau diavol este smerenia: orice faptă sau învăţătură care duce la sau vine din smerenie este de la Dumnezeu şi orice faptă sau învăţătură care duce la sau vine din mândrie sau deznădejde (cealaltă faţă a mândriei) este de la diavolul.
Va urma
(I) SURSA MEDICINII DEMONICE

[ALEXANDRU ANASTASIU]

(I) SURSA MEDICINII DEMONICE
(A) ENERGIA
Din punct de vedere duhovnicesc o să vă spun acum ceva paradoxal dar adevărat: toată energia necreată, firească sau demonică provine de la… Dumnezeu!
Nimeni nu poate face nimic dacă nu primeşte energie de la Dumnezeu.
Spun Sfinţii Părinţi că dacă zice cineva că Dumnezeu nu este şi în Satana să fie anatema!
Dar oare acesta este panteismul? Nu deoarece panteismul este religia care a izvorât medicina demonică ori noi tocmai aceasta combatem.
Dumnezeu este în toate cu prezenţa dar nu în toate cu voinţa. Este atotprezent chiar şi în draci dar nu vrea să se facă răul nici măcar de ei. Pe rău doar îl îngăduie. Dracii fac voia lui Dumnezeu fără să vrea. Adică ei ar vrea într-o clipă să distrugă lumea dar Dumnezeu nu-i lasă decît ca să ispitească spre folosul nostru („ridică ispitele şi nimeni nu se va putea mântui” spuneau Sf. Părinţi) pentru a ne dărui nouă copiilor lui dragi libertatea atât de dragă nouă şi Lui şi pentru a ne vaccina cu un rău diminuat (dracul) ca să urâm răul adevărat (păcatul) [că vaccinele aceasta sunt: se administrează un microb atenuat ca să facem imunitate (apărare) împotriva lui şi dacă întâlnim microbul puternic ce face boala să-l putem distruge fără a ne îmbolnăvi].
Dumnezeu este atotţiitor şi dacă şi-ar retrage energiile sale toţi (inclusiv dracii) ne-am nimici (am cădea în Nirvana care „nu e Nimicul dar nici măcar Nimicul nu e” cum spunea diavolul prin Buda). Nimicirea adică Nirvana e mai rea ca iadul. Iadul este o cuşcă unde sunt închise fiarele nemulţumitoare şi neiubitoare de Dumnezeu dar măcar nu sunt nimicite ci li se respectă fiinţa, sunt lăsate să fiinţeze în veşnicie chiar dacă nu vor să se întoarcă de la hula lor zicând cu încăpăţânare „nu slujim lui Dumnezeu!!! nu slujim lui Dumnezeu!!!”(câtă bunătate în îndelungă răbdarea lui Dumnezeu cea veşnică şi câtă răutate în încăpăţânarea urii veşnice nepocăite a nemulţumitorilor!).
Dar nu vrea Dumnezeu ca energiile Sale să fie folosite împotriva Lui şi a copiilor Lui doar îngăduie aceasta din nespusa Lui iubire de oameni şi îndelunga Sa răbdare. Şi nu poate fi acuzat de cinism deoarece a coborât şi S-a făcut om şi pe Sfânta Cruce a suferit toate durerile noastre inclusiv cele din iad din vecii vecilor.
Aşadar noi trebuie să vedem ce fac distribuitorii de energie (numiţi aici surse secundare) fiindcă sursa primară a energiei este de fapt totdeauna Dumnezeu [căci energia este dăruită prin voinţă (pentru împreună lucrarea cu cei buni) sau îngăduinţă (prin îndelungă răbdarea faţă de cei răi) întregii creaţii. Creaţia are libertatea să o dea înapoi lui Dumnezeu („ale Tale dintru ale Tale Ţie Ţi-aducem de toate şi pentru toate”)sau (o măreţia milostivirii şi îndelungii răbdări a lui Dumnezeu!) să folosească energia lui Dumnezeu împotriva lui Dumnezeu].
Avem ca pildă icoană simbolică curentul electric. Cu acelaşi curent poţi face pâine alimentând o maşină de pâine sau dacă atingi firele te poţi curenta.
Tot aşa energia lui Dumnezeu luată de la el sau prin oamenii lui vindecă dar luată de la tâlharul drac ce foloseşte energia primită de la Dumnezeu contra Lui te omoară. Chiar dacă are denumirea de bioenergie adică „energia vieţii”.
De aceea acesta este criteriul de deosebire al surselor secundare (cele care transmit mai departe de la Dumnezeu la ceilalţi energiile) de energie (făcătorii de medicină) dacă lucrează spre slava lui Dumnezeu sau contra sau spre slava lor personală? Ioan 7, „16. Deci le-a raspuns Iisus si a zis: Invatatura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis. 17. De vrea cineva sa faca voia Lui, va cunoaste despre invatatura aceasta daca este de la Dumnezeu sau daca Eu vorbesc de la Mine Insumi. 18. Cel care vorbeste de la sine isi cauta slava sa; iar cel care cauta slava celui ce l-a trimis pe el, acela este adevarat si nedreptate nu este in el.”
Ioan 12, „42. Totusi si dintre capetenii multi au crezut in El, dar nu marturiseau din pricina fariseilor, ca sa nu fie izgoniti din sinagoga; 43. Caci au iubit slava oamenilor mai mult decat slava lui Dumnezeu.”
Va urma cu:
(B) CONCEPTIA

[ALEXANDRU ANASTASIU]

(B) CONCEPTIA
Ca să înţelegem mai bine să vedem oleacă de teologie apofatică.
Cum spune teologia apofatică Dumnezeu este totul în toate şi în nimeni nimic.
Adică după cum spune Pr. Cleopa la adresa: http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/nou23.htm
„DUMNEZEU ESTE TOTUL ÎNTRU TOATE SI ÎNTRU NIMENI, NIMIC
M-am pomenit astă vară cu un grup de teologi catolici de prin Franta. Si discutând noi asa, m-au întrebat despre treptele rugăciunii si despre energiile necreate ale Duhului Sfânt. După ce le-am vorbit de treptele rugăciunii, am trecut la energiile necreate. Si m-au întrebat: - În ce constă, părinte, energiile necreate? - Fiti atenti! După Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin: "Dumnezeu este totul întru toate si întru nimenea nimic". - Cum este asta, părinte? - De acum gânditi-vă voi. - Ori este totul întru toate, ori în nimeni nu-i nimic. Că dacă în nimeni nu-i nimic, cum este totul întru toate? - Atâtia teologi ati venit la mos Costache. Cine v-a adus aici? Arătati-mi voi de aici drumul si cum este totul întru toate si întru nimenea nimic? Sunteti atâtia teologi! Un prost aruncă o piatră într-o baltă, si nu pot s-o scoată o mie de destepti. Voi s-o scoateti... Nu s-au priceput. Si le-am dat a doua temă pentru a deschide usa discutiei, cu teologia energiilor necreate. "Dumne-zeu din toate tuturor se cunoaste si din nimic nimă-nui". - Si asta-i încuiată din amândouă părtile! au zis ei. - Treaba voastră, dacă vreti să discutăm lucruri asa de înalte! Au stat si s-au gândit: - Cum vine asta, măi? "Tuturor din toate se cunoaste si din nimic nimănui" si iarăsi: "Dumnezeu este totul întru toate si în nimeni nu-i nimic". Se uitau unul la altul. - Măi fratilor, eu nu stiu carte. Vorbesc si eu ce stiu. Mie mi-a dat mila lui Dumnezeu memorie, să tin minte prin câte cărti am trecut. Dar, fiindcă ati venit atâtia teologi, ce să vă fac? Cu două doctorate, cu trei, mămucută, ce era aici! De abia acum v-am dat cheia. Să descuiem cuvântul. V-am spus că "Dumnezeu este totul întru toate si în nimeni nu-i nimic". Hai să pornim de aici. Aici este o taină mare. Care? Trebuia să le explic cum, pentru că lor li-i ciudă că n-au energiile necreate ale Duhului Sfânt. Că a fost discutia cea mare cu Varlaam si Achindin, în secolul XIV, cu problema isihastă, pentru că nu se pot descurca în cele mai grele probleme ale teologiei fără acestea. Uite cum este: În lumea minerală, adică lu-mea care n-are viată ca: soarele, luna, stelele, pă-mântul, pietrele si tot ce există ca lume minerală, Dumnezeu este totul întru toate ca si Creator, că El le-a făcut cu una din energiile Sale, cu puterea Sa cea atotlucrătoare, si întru nimenea nimic după fiintă, că de fiinta Lui nu se atinge lumea minerală. Toate le-a creat prin cuvânt: El a zis si s-au făcut; El a poruncit si s-au zidit. Dar nu se atinge de fiinta Lui, puterea Sa cea creatoare. Asa-i totul întru toate ca si Creator al lumii văzute si nesimtitoare, si întru nimenea nimic după fiintă. De fiinta Lui nici heruvimii nu se ating, nici serafimii. Fiinta lui Dumnezeu este inaccesibilă mintilor rationale din cer si de pe pământ. În lumea vegetală, adică tot ce-i verde sub cer: păduri, codri, munti, dumbrăvi, câmpii, văi, dealuri, grădini, recolte; tot, tot, tot ce este, care creste si scade si înverzeste, Dumnezeu este totul întru toate ca dătător de suflete fără de simtiri, viată a firii, si întru nimenea nimic după fiintă. - Asta cum este? - Iată cum este: Copacul care îl vezi că creste, iarba, florile si toate plantele, toate cresc si scad, deci au viată, dar au suflete fără de simtiri. Cum fără de simtiri? Eu iau toporul si tai copacul. Îl doare? Nu-l doare, că n-are suflet cu simtire. Eu iau o coasă si cosesc iarba de aici. O doare? N-o doare. Dar are viată? Are, căci creste si scade. Ele au suflete fără de simtiri, sau viata firii, cu o numesc Sfintii Părinti. Toate câte cresc si scad au viata firii, dar suflete fără de simtiri, că nu au durere. Deci Dumnezeu, în lumea vegetală, este dătă-tor de suflete fără de simtiri, cu energia puterii Sale cea atotlucrătoare, dar nu se atinge de fiinta Lui nimic, că întru nimenea nu-i nimic după fiintă. În lumea animalelor, tot ce-i dobitoc, adică animal sau fiare din pădure, târâtoare, serpi, toti pestii din apă, toate păsările cerului, toate albinele, mustele, tântarii si furnicile, tot ce există viu sub cer, Dumnezeu este Atotcreator al lor si le-a dat suflete cu simtiri, dar fără de minte. Le-a dat Dumnezeu suflete cu simtiri, că un miel dacă îl tai, îl doare, un vitel sau o pasăre si toate fiarele din lume, toate târâtoarele si toti pestii au viată, au suflete cu simtiri, dar fără de minte. Atunci a făcut comentar unul bătrân: - Aici parcă ar fi ceva de vorbit. - Da. Vorbiti, că de aceea ati venit aici! - Ati spus dobitoacele, păsările, toate vietuitoa-rele din apă, din aer si de pe uscat au suflete cu simtiri, dar fără de minte. Dar Isaia zice asa: Cunoscut-a boul pe cel ce l-a dobândit pe el si asinul ieslea domnului său, iar Israel nu M-a cunoscut pe Mine. Si apoi si papagalul, când vorbesti, vorbeste după tine; câinele este foarte destept, iar calul are o inteligentă nemaiîntâlnită. Si iarăsi zice Scriptura: Cunoscut-a rândunica si turturica vremea ei sub soare - când să plece si când să vină -, iar Israel nu M-a cunoscut pe Mine. - Si ce zici cu asta? - Vezi? Aici ar da de înteles că au si ele un fel de minte: câinele, papagalul, calul, delfinul, turturica si rândunica si boul si asinul si celelalte târâtoare. - Dacă ziceti aceasta, huliti pe Dumnezeu si vă împotriviti Duhului Sfânt! Se uitau toti unii la altii. - Când auzim pe Duhul Sfânt că ne spune clar: Si omul în cinste fiind, n-a priceput. Alăturatu-s-a cu dobitoacele cele fără de minte... Si dacă Duhul Sfânt spune că sunt fără de minte, de unde spui dumneata că au minte? Cui te împotrivesti? Mie? Dumnezeu a spus că dobitoacele n-au minte. - Dar ce au, părinte? - Stai că-ti spun ce au! Sfântul Efrem Sirul, când vorbeste de cele zece puteri ale omului - cinci în partea văzută, cele cinci simtiri: văzul, auzul, mirosul, gustul si pipăitul, de care se serveste trupul, si cinci puteri nevăzute ale sufletului: mintea, gândul care izvorăste din minte, ca raza din soare, cugeta-rea, alegerea si hotărârea -, vorbeste si de a unsprezecea putere a omului, care este instinctul sau priceperea firească. Această putere, a unsprezecea, care nu face parte din minte, ci din instinct, a dat-o Dumnezeu la toate vietuitoarele de sub cer si din ape, si din aer si de pe pământ, ca să-si întretină viata, să se păzească de dusmanii lor, să stie la ce vreme să vină si să plece. Aceasta-i pricepere firească. Si calul si câinele si papagalul si măgarul si boul si oricare vezi că au pricepere, aceasta nu-i minte, este a unsprezecea putere a mintii omului: priceperea firească sau instinctul, prin care ele stiu să-si apere viata, cunosc pe stăpânii lor, stiu să se păzească de primejdii, stiu să se hrănească, stiu să se ferească. Aceasta le-a dat Dumnezeu si lor pentru viata de aici, dar nu-i minte, este pricepere firească. Dacă vom zice că-i minte, cădem în cealaltă extremă, împotriva Duhului Sfânt. Le-am arătat acestea după Sfintii Părinti. Deci acestea toate au suflete cu simtiri, au instinct, price-pere firească, dar nu au minte, si de aceea nici nu se ating de fiinta lui Dumnezeu. Dumnezeu este totul întru toate ca dătător de suflete cu simtiri, însă fără de minte, dar în nimeni nu-i nimic, că de fiinta Lui nu se atinge. Apoi am trecut la om. Când am ajuns la om, am vorbit cele trei cuvinte ale Marelui Vasile din Hexaimeron, despre facerea omului. Omul este sâmburele universului. În om sunt adunate cele patru lumi: lumea minerală, lumea vegetală, lumea duhurilor si, mai presus de lumea duhurilor, icoana Sfintei Treimi, dumnezeirea. Dumnezeu este totul întru toate în om, si în nimeni nu-i nimic, la fel ca si în celelalte zidiri. Pe om l-a făcut suflet cuvântător. Are minte, are vointă, are imaginatie, are mânie, are poftă, are alegere, are discernământ, are hotărâre, are voie liberă. Toate puterile pe care le arată Sfântul Ioan Damaschin în Dogmatică. Da. Dumnezeu este totul întru toate si în om, dar nimic nu este în om din fiinta lui Dumnezeu. Omul se face fiu, dar nu după fiintă ca Hristos, ci după dar. Are darul punerii de fii în baia nasterii de a doua si a înnoirii Duhului Sfânt. Prin botez am căpătat darul punerii de fiii si ne-am făcut fiii lui Dumnezeu după dar. Omului i-a dat suflet cu simtiri, i-a dat si pricepere, i-a dat si minte si l-a făcut si dumnezeu, dar nu după fiintă, ci după dar, căci spune la psalmi: Eu am zis: Dumnezei sunteti si toti fii ai Celui Preaînalt (89, 6). Si Apostolul Pavel zice: Ati luat darul punerii de fii si al înfierii în baia nasterii de-a doua si al înnoirii Duhului Sfânt în Botez. Deci omul se împărtăseste si de minte si de pricepere si de cele zece puteri si de viată si de toate. Dar de fiinta lui Dumnezeu nu se atinge, că este fiul lui Dumnezeu după dar, nu după fiintă. Si asa, în felul acesta, si în lumea oamenilor, a întregilor popoare, Dumnezeu este totul întru toate ca dătător de suflete cu simtiri, dătător de minte, de imaginatie, de memorie, de toate puterile sufletului, dar în nimenea nimic, după fiintă. Că de fiinta lui nu se ating nici heruvimii. Băteau toti din palme! Era o răpăială aici! Mă chiorau cu bliturile acelea!”

[ALEXANDRU ANASTASIU]

După cum Ortodoxia a dăruit lumii vindecarea prin Sfintele Taine, ştiinţa medicală dată de Dumnezeu lui Adam şi prin Adam tuturor a adus vindecarea prin mijloacele naturale (puse de Dumnezeu în creaţie din preştiinţa Sa că ne vom îmbolnăvi şi din pronia Sa pentru a ne ajuta a ne vindeca dând slavă lui Dumnezeu pentru toate) aşa diavolul a pervertit energiile administrate de el şi convingând lumea lui de panteism şi apoi căzută în panteism, prin panteism a adus bioenergia sau medicina demonică ritual al panteismului care aduce slavă credinţelor demonice, zeilor, materiei, slujitorilor satanei şi în finalitate lui Satana însuşi.
Satana fiind maimuţa lui Dumnezeu nu a putut găsi ceva original ci a deformat adevărul transformându-l în minciună. Ştiind că noi suntem însetaţi de îndumnezeire ne-a momit la prima cădere la o îndumnezeire fără de Dumnezeu şi apoi cu ideea că orice am face bine sau rău tot suntem dumnezei adică totul este dumnezeu adică panteismul. Iar vindecarea nu ne-o mai dă Dumnezeu dacă ne întoarcem la el prin pocăinţă ci ne-o putem da noi chiar şi zăcând în păcate (adică despărţiţi de Dumnezeu) prin puterea noastră vindecătoare de dumnezei adică bioenergie.
Panteismul aceasta zice că noi suntem dumnezei după fire iar nu după har cum spun Sfinţii Părinţi, aşadar ca o consecinţă noi suntem şi izvorul energiei necreate sau energia creată din noi este egală cu cea necreată din Dumnezeu deci ne putem atotţine şi atotvindeca prin noi înşine, ne putem îndumnezei prin metodele panteiste ca dintr-un al doilea pom al cunoaşterii binelui şi răului. De aici meditaţiile în loc de rugăciuni, medicina bioenergetică în loc de Sfintele Taine antihriştii în loc de Hristos.
Ioan 5, „25. Adevarat, adevarat zic voua, ca vine ceasul si acum este, cand mortii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu si cei ce vor auzi vor invia. 26. Caci precum Tatal are viata in Sine, asa I-a dat si Fiului sa aiba viata in Sine; 27. Si I-a dat putere sa faca judecata, pentru ca este Fiul Omului. 28. Nu va mirati de aceasta; caci vine ceasul cand toti cei din morminte vor auzi glasul Lui, 29. Si vor iesi, cei ce au facut cele bune spre invierea vietii si cei ce au facut cele rele spre invierea osandirii. 30. Eu nu pot sa fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreapta, pentru ca nu caut la voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis. 31. Daca marturisesc Eu despre mine insumi, marturia Mea nu este adevarata. 32. Altul marturiseste despre Mine; si stiu ca adevarata este marturia pe care o marturiseste despre Mine. 33. Voi ati trimis la Ioan, si el a marturisit adevarul. 34. Dar Eu nu de la om iau marturia, ci spun aceasta ca sa va mantuiti. 35. Acela (Ioan) era faclia care arde si lumineaza, si voi ati voit sa va veseliti o clipa in lumina lui. 36. Iar Eu am marturie mai mare decat a lui Ioan; caci lucrurile pe care Mi le-a dat Tatal ca sa le savarsesc, lucrurile acestea pe care le fac Eu, marturisesc despre Mine ca Tatal M-a trimis. 37. Si Tatal care M-a trimis, Acela a marturisit despre Mine. Nici glasul Lui nu l-ati vazut vreodata, nici fata Lui nu ati vazut-o; 38. Si cuvantul Lui nu salasluieste in voi, pentru ca voi nu credeti in Cel pe care l-a trimis Acela. 39. Cercetati Scripturile, ca socotiti ca in ele aveti viata vesnica. Si acelea sunt care marturisesc despre Mine. 40. Si nu voiti sa veniti la Mine, ca sa aveti viata! 41. Slava de la oameni nu primesc; 42. Dar v-am cunoscut ca n-aveti in voi dragostea lui Dumnezeu. 43. Eu am venit in numele Tatalui Meu si voi nu Ma primiti; daca va veni altul in numele sau, pe acela il veti primi. 44. Cum puteti voi sa credeti, cand primiti slava unii de la altii si slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o cautati?”

Aşadar acesta este panteismul pus faţă în faţă cu Ortodoxia, sursa medicinii demonice pusă faţă în faţă cu sursa medicinii vieţii veşnice.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Panteism
Panteismul este o concepţie filozofică monistă care identifică divinitatea cu întreaga materie.
Panteism. Doctrina că totul este Dumnezeu, spre deosebire de doctrina că Dumnezeu este totul.
Pandeismul este o concepţie filozofică monistă care identifică divinitatea cu întreaga materie (Panteism) şi care recunoştea existenţa lui Dumnezeu numai ca o cauză primară, impersonală a lumii, negând ideea întruchipării lui Dumnezeu într-o persoană şi teza intervenţiei acestuia în viaţa naturii şi a societăţii (Deism).
http://www.crestinortodox.ro/secte-c...ase-72869.html
Panteismul (pan = totul, theos = Dumnezeu) considera ca totul este Dumnezeu si Dumnezeu este totul. Adica in toata creatia este prezent Dumnezeu intru totul si tot ce este creatie este Dumnezeu. Originile panteismului se afla in Orientul antic, acolo unde si-a facut aparitia hinduismul. Confuzia dintre natura si divinitate a dat nastere unor speculati filosofice din care rezulta si panteismul..
Este evident că cine are credinţe panteiste atât prin modul de a gândi cît şi prin insuflarea demonilor la care le slujeşte conştient sau inconştient va concepe o medicină panteistă adică demonică şi de aceea nu este indiferentă credinţa celui care izvodeşte un soi de aşa zisă medicină. Căci după cum spunea Sf. Vasile cel Mare „ceea ce faci te face”, deci dacă practici demonismul eşti demonic. Şi putem spune că roadele unui demonic nu sunt demonice? Cu cât sunt mai aproape de adevăr cu atât sunt mai periculoase că nu-ţi poţi da seama de minciună.
De aceea vom şi studia concepţiile înnoitorilor de medicină pentru a vedea pomul care a adus roadele.
Vom căuta la fiecare ramură a medicinii demonice să arătăm cu legile naturale şi cele doctrinale proprii ramurii respective originea (sursa) panteistă a ei. Vom da şi exemple vii (pentru a ne feri) de căderi prin ramurile medicinii demonice şi a vedea în concret nu numai în concepţia abstract teoretică roadele demonismului.

Va urma cu

(II) ROADELE MEDICINII DEMONICE.

[ALEXANDRU ANASTASIU]

(II) ROADELE MEDICINII DEMONICE.
Iată ce au observat cei de pe site-ul de mai jos despre duhul celor ce practică medicina demonică:
http://vorbeintelepte.wordpress.com/...02/bioenergia/

„Cei care se ocupa cu bioenergia, se justifica ca aceasta “energie” le vine de la Dumnezeu. Daca ar fi adevarat, atunci Dumnezeu ar fi nedrept cu sfintii care, prin post, rugaciuni si nevointa dobandeau darul vindecarii si al vederii maruntaielor din om. Cercetati-i pe acesti pretinsi vindecatori, care spun ca primesc aceste “energii” de la Dumnezeu, daca au o viata curata, morala, religioasa, daca postesc, se roaga, merg la Biserica, daca se spovedesc si impartasesc, daca sunt milostivi si veti constata ca nu se prea ostenesc in cele ale credintei. Ar insemna ca ei sunt niste privilegiati ai lui Dumnezeu, care nu trebuie prea mult sa se osteneasca, ca Dumnezeu sa-i inzestreze cu daruri si puteri. Daca ar fi stiut sfintii si oamenii imbunatatiti ca se poate si asa mantui omul, comod si fara osteneala, poate ar fi recurs la aceasta cale, insa ei nici nu au gasit-o, nici nu li s-a descoperit.
De ce Sfintii Parinti nu vorbesc de asemenea “energii” pe care ar putea sa le aiba orice om de rand, prin propria sa natura? In schimb Mantuitorul ne avertizeaza ca la vremea de apoi se vor petrece si asemenea inselatorii.
Stiinta nu a putut sa demonstreze in ce constau energiile necreate ale lui Dumnezeu si datorita acestui lucru le-au negat. Si L-au respins si pe Dumnezeu. In schimb, iata ca “in veacul acesta inselator”, se va pretinde ca “energiile” pe care le poseda unii, pot fi atestate stiintific.
Bioenergeticienii nu vor admite nici in ruptul capului ca sunt “energii” venite de la diavol. Se vor folosi multi de cuvantul lui Dumnezeu, ca sa credeti. Unii vor spune ca fac rugaciuni lui Dumnezeu, pe altii ii veti auzi indemnand oamenii sa se duca la Biserica si sa se spovedeasca, pentru a fi vindecati. Diavolul le va da voie, pentru ca spovedania nu va fi curata; din moment ce ei nu constientizeaza ca acel lucru in care cred este rau, nu-l vor marturisi si nici nu se vor cai, pentru a se putea intoarce la dreapta credinta.
Cum ii puteti demasca pe acesti “vindecatori”? Daca le veti spune ca aceste “energii” sunt negative si vin de la diavol, ii veti vedea ca se vor supara rau, se vor enerva, li se va schimba infatisarea, li se va tulbura privirea, vor lua o atitudine violenta si veti fi alungati. Acestea sunt manifestarile unui “indracit”, adica a unuia care lucreaza cu diavolul, pentru ca diavolul cu care lucreaza se manie atat de tare fiindca l-ai descoperit, incat este in stare sa te distruga, daca n-ar fi ingerul pazitor care nu-i da voie. Daca omul ar fi lucrat cu Dumnezeu, indiferent de atacurile care ar veni din jur, el ar ramane linistit, senin si ar primi totul cu ingaduinta.
Pe unii bioenergeticieni ii veti vedea ca nu primesc pe oricine la sedintele lor. Nu te primeste pentru ca nu crezi, esti un caracter mai puternic, ai o credinta lucratoare cu care dai mult de furca diavolului si atunci te respinge. Diavolul nu vrea sa riste sa fie demascat.
In schimb, Dumnezeu nu respinge pe nimeni si in primul rand nu respinge pe cei pacatosi si bolnavi sufleteste si nici pe necredinciosi nu-i respinge, ci vrea ca tot omul “sa vina la cunostinta adevarului”; vrea ca omul sa nu moara, ci sa se intoarca si sa fie viu.
Deci metode de a-i descoperi si de a descoperi duhurile avem. Nu degeaba ne sfatuieste Mantuitorul: “Cercetati duhurile!”. Mantuirea si darurile de la Dumnezeu le dobandesc numai cei ce se ostenesc si traiesc o viata moral-religioasa curata si dupa voia Lui.”
Ce am observat eu la cei care practică medicina demonică:
(A) MÂNDRIA MEDICILOR MEDICINII DEMONICE (DIN ÎNȘELARE ȘI PENTRU ÎNȘELARE CEI CARE FOLOSESC MEDICINA DEMONICĂ AU CAM ACELAȘI STIL):
1. Nu explică decât vag mecanismele de acțiune ale medicinii lor;
2. Se bazează pe mulțimea rezultatelor pozitive în sănătate și mulțimea oamenilor vindecați;
3. Vor să impresioneze prin ușurința și comoditatea metodei și lipsa efectelor secundare;
4. Dacă sunt dovedite eșecurile spun că nu metoda e proastă ci guru, bioenergeticianul, homeopatul, acupunctorul trebuie schimbat;
5. Își fundamentează argumentația pe cât de proastă este medicina firească, (argumentație distructivă iar nu constructivă de tip politico clevetitor de partid) devenind în chip pătimaș bârfitori demolatori și mânioși ai medicinii naturale și a medicilor care o practică sau o folosesc (la fel ca și sectarii care neavând contraargumente teologice atacă preoția prin bârfe);
6. Dacă le aduci argumente solide, cum se apropie de un loc unde și-ar da seama că nu mai au dreptate schimbă ideea nefiind deloc atenți, parcă ar avea o ceață în logica rezolvării. Dacă le contraargumentezi ideile capătă fugă de idei adică tocmai când aduci la demonstrație una nu sunt atenți și aleargă la alta arătând că nu dorința de adevăr îi mână ci spiritul de contradicție și de dovedire cu orice preț (chiar al paranoiei logicii) a „adevărului” personal îi domină (tot ca sectarii). Paranoia este acea boală psihică în care cu o argumentație de o logică ireproșabilă (paralogică de tip demonic, superficial și sofist) de la orice se pleacă se ajunge la ideea fixă a bolnavului [de exemplu:
- „Tatăl prietenei mele vrea să mă omoare!
- De ce?;
- Știu sigur pentru că mi-a spus prietena!
- Cum?
- Vezi cum tabloul de la mine de acasă e la fel de strâmb ca cel de la ea de acasă! Înseamnă că ea mi l-a strâmbat ca să mă avertizeze să mă feresc de tatăl ei să nu mă strâmbe omorându-mă!” (caz real de gândire paranoică)].
7. Au un duh de mânie fierbinte sau rece și ironică și asprime vădind dintru adâncuri mândria și neascultarea care îi alimentează (după cum spun Sfinții Părinți mânia e un copac care își are rădăcina în apa puturoasă a mândriei).
Pe scurt au manifestări foarte asemănătoare cu sectarii vădindu-se purtați de căpetenii demonice greu de alungat.
Acest lucru este vădit și de Sfântul Macarie cel Mare care împărțea duhurile demonice în 2 cete una a poftitorilor și alta a îngâmfaților. Prima mergând la cei cu patimi și pofte înfricoșate cea de-a doua mergând la vrăjitori și eretici. Se vede clar cum se aplică și în cazul celor ce profesează medicina demonică, dovedindu-se și așa că această medicină este vrăjitorie.
Așadar un criteriu ar fi duhul de mândrie, elitist, al acestor vrăjitori. Repetăm ce spunea un părinte contemporan că piatra de încercare pentru a vedea dacă o învățătură sau o faptă e bună sau rea este smerenia. Dacă o faptă sau învățătură duce la mândrie sau deznădejde (reversul mândriei) este de la diavolul iar dacă duce la smerenie este de la Dumnezeu. Acesta ar fi criteriul duhovnicesc, pentru că aceasta este legea fundamentală a creației și sănătății. Cine se înalță pe sine se va smeri și cine se smerește pe sine se va înălța.
VA URMA
(B) MÂNDRIA PACIENȚILOR MEDICINII DEMONICE

[ALEXANDRU ANASTASIU]

(B) MÂNDRIA PACIENȚILOR MEDICINII DEMONICE
celor ce merg la astfel de „vindecători” este dublă:
A. Pe de o parte se mândresc că ei merg la o medicină mai specială ca alții, chiar dacă unii duhovnici au interzis-o şi deci este o îndoială asupra ei (Romani 14. „23. Iar cel ce se indoieste, daca va manca, se osandeste, fiindca n-a fost din credinta. Si tot ce nu este din credinta este pacat[…] Evrei 10, „38. Iar dreptul din credinta va fi viu; si de se va indoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu intru el". 39. Noi nu suntem (fii) ai indoielii spre pieire, ci ai credintei spre dobandirea sufletului.”). Ei îşi zic, mândrindu-se, „dar ce contează că unii duhovnici nu lasă a se merge la astfel de vindecători. Cei ce au interzis-o sunt fanatici iar cei ce merg sunt destupați la minte (de ce oare pe medicina firească n-o combate nici un duhovnic dacă e la fel cu cea demonică?) – acesta este păcatul numit „înțelept socotindu-mă deșertăciuni am grăit”.
Există un păcat nebăgat în seamă numit în rugăciunile de spovedanie „înţelept socotindu-mă deşertăciuni am grăit”. Când l-am întrebat pe bătrânul meu duhovnic (16 ani de temniţă comunistă şi 98 de ani de viaţă anul acesta - încă mai trăieşte deşi a fost torturat cumplit) ce vrea să însemne acest păcat mi-a explicat dând un exemplu din păcatele mele. Atunci când eu eram în afara Bisericii gândeam aşa: „cei care zic că numai ortodocşii se pot mântui sunt proşti, neînţelegători, fundamentalişti care nu înţeleg ca mine, «înţeleptul», că Dumnezeu prin dragoste pe toţi îi mântuieşte, trecând cu vederea felul credinţei şi trăirii lor care în fond, până la urmă, faţă de marea milă a lui Dumnezeu,nu contează” deci înţelept socotindu-mă deşertăciuni grăiam.
Dar de ce deşertăciuni? Pentru că după cum v-a spus nu poate sili Dumnezeu pe nici un om să vină la El dacă nu vrea omul. Nici omul nu se poate mântui dacă nu vrea Domnul. Mântuirea este o dragoste, o unire cu Dumnezeu, o nuntă. După cum nu se cheamă nuntă, decât poate formală, adică falsă, până nu se împreunează cei 2 miri, tot aşa nici nunta Omului cu Dumnezeu, nu se poate face fără Sfânta Împărtăşanie, adică unirea trupului Mirelui ceresc cu trupul miresei sale omul.
După cum nu pot naşte doi oameni dacă nu se împreunează, măcar pervers ca acum prin eprubetă, dacă nu se unesc seminţele şi nu se amestecă (intrând capul seminţei bărbăteşti purtătoare de cuvânt biologic ADN în corpul seminţei femeieşti purtătoare de cuvânt biologic ADN) şi nu se lipesc nedezlipit până la împlinirea termenului de naştere, nici naşterea cea de sus a omului nu se poate face dacă nu intră sămânţa Dumnezeiască adică Dumnezeu Cuvântul în inima omului cea cuvântătoare.
Aceasta se face prin Botez şi rămâne nedezlipită prin Spovedanie (care alungă duhurile necurate care intră prin păcat şi realipesc omul cel cuvântător de Dumnezeu Cuvântul care pleacă atunci când intră păcatul). Ioan 3, „3. Raspuns-a Iisus si i-a zis: Adevarat, adevarat zic tie: De nu se va naste cineva de sus, nu va putea sa vada imparatia lui Dumnezeu.” Efeseni 5, „5. Caci aceasta s-o stiti bine, ca nici un desfranat, sau necurat, sau lacom de avere, care este un inchinator la idoli, nu are mostenire in imparatia lui Hristos si a lui Dumnezeu.”
Tot aşa, după cum nu se pot mântui oamenii dacă nu sunt Ortodocşi chiar dacă după mintea noastră ni se pare că e fundamentalism şi noi am fi mai înţelepţi zicând deşertăciuni că toţi se mântuiesc dacă fac fapte bunicele, nici vindecarea nu place lui Dumnezeu dacă îi încalcă poruncile indiferent dacă după mintea noastră ni se pare că acest principiu este fundamentalism şi noi am fi mai înţelepţi zicând deşertăciuni: „vindecare să fie că restul nu contează”.

B. Pe de alta se mândresc deoarece nu-și pun problema dacă Dumnezeu vrea sau nu să se însănătoșească ei. Vor vindecare cu orice preţ indiferent de voia lui Dumnezeu. Nu se întreabă însă dacă nu cumva ar trebui ei să se schimbe, să caute unde păcătuiesc, să se spovedească și dacă doresc vindecare cu mult dor să apeleze la Sfintele Taine ale Bisericii, care toate amintesc de păcat şi de întoarcerea la Dumnezeu. Adică vindecarea minunată, adică fără osteneli şi dureri medicale, este doar prin osteneli sufleteşti adică doar prin pocăință și sfințenia Bisericii și puterea vindecătoare a lui Dumnezeu. Fără suferinţă nu putem scăpa de suferinţă cu adevărat și aceasta numai dacă vrea Dumnezeu să îi vindece pentru aici, dacă nu cumva le e mai de folos să se mulțumească răbdând boala spre sănătatea veșnică.
Altă mândrie este că medicina demonică se folosește de energii care se răzvrătesc și contra legilor puse de Dumnezeu în natură. Toată natură ascultă de legile pe care le-a dat Dumnezeu, doar dracii și slugile lor se răzvrătesc și vor sănătate, mântuire, fericire altfel decât vrea Dumnezeu.
Ca o concluzie putem spune că:
MEDICINA DEMONICĂ ESTE CEA CARE FOLOSEȘTE ENERGIE DEMONICĂ VĂDITĂ PRIN RĂZVRĂTIREA ÎMPOTRIVA LUI DUMNEZEU PRIN ÎNCĂLCAREA VOII ȘI/SAU A LEGILOR LUI ŞI AVÂND CA MIJLOC ŞI ŢINTĂ SLAVA DEŞARTĂ ŞI/SAU DEMONICĂ.
În cele mai de jos mă voi ocupa mai ales de evidențierea încălcării legilor fizicii de către medicina demonică în laturile ei mai răspândite deoarece în evidențierea încălcării legilor duhovnicești pot fi acuzat de faptul că am criticat anume practicieni dar nu pot generaliza la toți deoarece și medicii firești pot încălca legile morale.
Cu toate acestea altfel este când practicianul medicinii încalcă legea morală şi altfel când fondatorul ei care îşi transmite ideile greşite şi pătimaşe prin medicina inventată la toţi cei ce îi urmează medicina şi altfel când însăşi medicina are mecanisme care încalcă legea morală.
Este adevărat că pe de o parte medicina demonică încalcă și morala în ea însăși, în mod general prin mecanismele ei, iar pe de alta exemplificările evidențiază și ele un anumit mecanism demonic, căci după cum a spus Mântuitorul pomul după roade se cunoaște.
După părerea noastră cu cât o medicină demonică mimează mai mult sfințenia prin activități filantropice, participarea la viața Sfintei Biserici și abținerea de la răul vădit este mai greu de depistat și este deci și mai periculoasă. Cel viclean este mai rău decât cel rău. De cel rău te poți apăra dar pe cel viclean îl ai ca prieten și te atacă cum e mai rău, când nu te aștepți, și deci nu te poți apăra.
Ca să evidenţiem această subtilă şi greu de făcut diferenţă dăm un exemplu de cum acţionează bioenergia, energia demonică în trupul unui fals sfânt, de fapt un tâlhar care nu s-a mulţumit să fure doar aur ci s-a întins cu obrăznicie la însăşi faima lui Hristos în interes personal zăpăcind o lume întreagă (lipsită de cunoaşterea adevăratei smerenii) mimând până şi falsa smerenie, cea mai greu de depistat şi cea mai gravă şi periculoasă mândrie. Prin aceasta este un precursor al lui antihrist ştiut fiind că acesta va mima 100% pe Hristos începând ca cel mai smerit şi iubitor de oameni pământean.
Exemplul pe care îl voi da este foarte important deoarece arată că diavolul nu se sfieşte a mima nici măcar patimile lui Hristos modificând chiar şi trupul cu semne carnale deci pipăibile şi ştiinţific. Pe de altă parte arată cât de greu se discerne îndrăcirea de sfinţenie şi aceasta chiar în Biserică în preajma Sfintei Cruci arătând că nu e de mirare că anumiţi vrăjitori sau bioenergeticieni inclusiv homeopaţi se arată pe dinafară plini de creştinism şi se folosesc de Sfintele obiecte de cult. Se vede dar că nu Sfânta Cruce de afară apără singură ci numai Sfânta Cruce de afară însoţită de însuşirea ei înăuntru (adică a-ţi tăia voia şi a face voia lui Dumnezeu) este inatacabilă de draci. Căci Sfânta Cruce înseamnă a face voia lui Dumnezeu şi în afară prin semnul cel înfricoşat dracilor şi înăuntru prin lăsarea totală în voia lui Dumnezeu (Luca 22, „41. Si El S-a departat de ei ca la o aruncatura de piatra, si ingenunchind, Se ruga. 42. Zicand: Parinte, de voiesti, treaca de la Mine acest pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta sa se faca. 43. Iar un inger din cer s-a aratat Lui si-L intarea. 44. Iar El, fiind in chin de moarte, mai staruitor Se ruga. Si sudoarea Lui s-a facut ca picaturi de sange care picurau pe pamant.”). Acesta este şi modelul nostru autentic de comportare în cazul unei boli netratabile prin medicina firească.
AŞADAR CUM SPUNEA PR. ARSENIE PAPACIOC RĂMÂNE CA SEMN FINAL DE DISTINCŢIE ÎNTRE DRAC ŞI DUMNEZEU NUMAI SMERENIA ŞI ACEASTA CEA AUTENTICĂ.
Vom încerca la fiecare medicină demonică să arătăm încălcarea legilor lui Dumnezeu:
1. La sursa energetică şi de concepţie;
2. La roade;
Amândouă fiind criterii patognomonice date de însuşi Dumnezeu. (Patognomonic = Semn sau simptom care este caracteristic sau unic pentru o boala specifica. Prezenta unui asemenea simptom sau semn poate pune diagnosticul unei boli).
Vom încerca mai întâi o generalizare în cadrul bioenergiei, evidențiind că este de fapt energia demonică apoi la fiecare din ramuri câte o particularizare, unde este cazul, cu exemplificări.
Vom da şi exemple vii (pentru a ne feri) de căderi prin ramurile medicinii demonice şi a vedea în concret nu numai în concepţie abstract teoretică roadele demonismului.

Va urma

(III) EXEMPLE DE ÎNŞELARE, DE CONFUZIE ENERGII DEMONICE CU ENERGIA NECREATĂ

[ALEXANDRU ANASTASIU]

(III) EXEMPLE DE ÎNŞELARE, DE CONFUZIE ENERGII DEMONICE CU ENERGIA NECREATĂ
Sursă: http://patermihail.wordpress.com/201...afim-de-sarov/
(A) „DESPRE ÎNȘELARE (I) – COMPARAŢIE ÎNTRE MISTICA LUI FRANCISC DE ASSISI ŞI CEA A SFÂNTULUI SERAFIM DE SAROV
De Părintele Mihail
Din cartea lui Iov aflăm că diavolul, începătorul răutății și al hulei, tatăl minciunii și ucigașul de oameni, după îngăduința lui Dumnezeu, ”l-a lovit” pe Dreptul Iov și cu răni de lepră pe tot trupul, urmărind să-l arunce pe Iov în răzvrătire față de Dumnezeu – Creatorul lui. Dar Iov, răbdând cu stăruință și nădejde în mila lui Dumnezeu, a fost pomenit și preamărit de Însuși Dumnezeu pentru credința lui nestrămutată.
Însă, diavolul, urzitorul vicleniei, nu a încetat să-i înșele pe oameni, ca să-i îndepărteze pe oameni de la Adevărul dumnezeiesc, uneori apelând și la ”semne și minuni” cu care să-i întrețină înregimentați într-o concepție și într-o conduită lipsite de harul, viața și binecuvântarea lui Dumnezeu. De aceea și face multe giumbușlucuri, jonglerii de idei, trucuri iluzioniste, sugestii în masă chiar, uneori cu ”arătări din viitor”, alteori cu ”mesaje din lumea de dincolo”, ca să ”învedereze” calea rătăcirii și a răzvrătirii de Dumnezeu.
Dacă Domnul Hristos – Dumnezeul Cel Viu și Adevărat nu Se dezminte, nu Se tăgăduiește pe Sine, nici nu-Și schimbă învățăturile și legea odată cu trecerea vremii, păstrând prin Biserica Sa Dreptslăvitoare calea mântuirii deschisă tuturor oamenilor, în afara ortodoxiei (dreptei înțelegeri și slăviri a lui Dumnezeu) colcăie duhurile mincinoase și mereu inventive la a confirma formele de înșelare mai vechi și la a plăsmui altele noi (erezii, ideologii, sincretisme filozofico-artistice, metode terapeutice, diete, rețete și sporturi de ”afirmare personală”, etc).
Diavolul vrea ca să-i pună pe oameni pe piste false și să-i întrețină în aceste rătăciri, inducându-le și mărindu-le mândria, slava deșartă, minciuna, chiar și unele foloase materiale. În creștinismul apusean, papalist și protestant, este propovăduit un hristos mincinos, un dumnezeu străin de Revelația dumnezeiască, plăsmuit în teoriile eretice și pătimașe ale oamenilor păcătoși și înșelați de diavol. De aceea, ”minunile” din romano-catolicism și din celelalte ideologisme ”creștine” sunt diversiuni ale diavolului care au rostul de a-i ține pe oameni în exaltarea înșelării, îndepărtându-i de calea strâmtă a realei pocăințe, a dreptei și roditoarei credințe.
Articolul de mai jos a fost publicat initial în REVISTA SYNAXIS: ORTHODOX CHRISTIAN THEOLOGY ÎN THE 20TH CENTURY, Vol. 2, pag. 39-56, sub semnătura lui George Macris (acum plecat la Domnul), care a fost preot în Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor, în Portland, Oregon. REVISTA SYNAXIS este publicată de mănăstirea Noul Ostrog din Canada.
 ÎN TIMPUL RUGĂCIUNII, ÎNAINTEA MEA S-AU IVIT DOUĂ LUMINI DEOSEBITE – ÎNTR-UNA L-AM RECUNOSCUT PE CREATOR, ÎN CEALALTĂ M-AM VĂZUT PE MINE.(Francisc vorbind despre rugăciunea sa)
 EL [NEVOITORUL SERGHIE] SE GÂNDEA CĂ ESTE ASEMENEA UNEI LUMÂNĂRI ŞI, CU CÂT SE GÂNDEA MAI MULT LA ACEASTA, CU ATÂT SIMŢEA MAI MULT O SLĂBIRE, O PREFACERE A LUMINII DUHOVNICEŞTI A ADEVĂRULUI ÎN SINEA SA.(L.N. Tolstoi, “Părintele Serghie”)
 CEI CU ADEVĂRAT CURĂŢIŢI SE VĂD PE SINE NEVREDNICI DE DUMNEZEU. (Sf. Isaac Sirul)
Cercetând datele biografice ale lui Francisc din Assisi, un lucru vrednic de atenţie legat de mistica acestui ascet romano-catolic este manifestarea stigmatelor pe trupul său. Romano-catolicii văd această manifestare aparte ca fiind pecetea Duhului Sfânt. În cazul lui Francisc, aceste stigmate au luat pe trupul său forma semnelor suferinţelor lui Hristos.
Stigmatele lui Francisc nu reprezintă un fenomen rar printre nevoitorii din lumea romano-catolică. În general, stigmatele par să fie o trăsătură a misticii romano-catolice, atât înainte de Francisc, cât şi după el. De pildă, Peter Damian vorbeşte despre un călugăr care avea pe trupul său o imagine a Sfintei Cruci. Cezar din Geisterbach povesteste despre un novice pe a cărui frunte se putea vedea urma unui cruci. [1] De asemenea, există multe informaţii care arată că după moartea lui Francisc au apărut mai multe stigmate care au fost cercetate de mai mulţi cercetători, în special în vremurile noastre. Potrivit spuselor lui V. Guerier, aceste fenomene aruncă ele însele o lumină asupra originii lor. Multe au făcut obiectul unei cercetări atente, fiind descrise în amănunt, aşa cum este cazul Veronicăi Giuliani (1660-1727) care s-a aflat sub îngrijirea unui doctor; al Luisei Lato (1850-1883) descris de dr. Varleman, [2] şi al Madelainei N. (1910) descris de Janat. [3]
În cazul lui Francisc din Assisi, trebuie arătat că Biserica romano-catolică a arătat o mare cinstire faţă de stigmatele lui. Fenomenul a fost primit ca o mare minune. La doi ani de la moartea sa, Papa l-a sanctificat pe Francisc. Principalul motiv al beatificării au fost stigmatele miraculoase de pe trupul lui, care au fost acceptate ca dovadă a sfinţeniei. Acest lucru prezintă un interes deosebit pentru creştinii ortodocsi, dat fiind că nu există nimic de felul acesta în vieţile sfinţilor Bisericii Ortodoxe – unul dintre aceştia fiind şi Serafim din Sarov, un sfânt din Rusia.
Trebuie arătat aici că relatările istorice despre stigmatele lui Francisc nu ridică nici un semn de îndoială în lumea cercetătorilor. În această privinţă, se face trimitere la Sabbatier care a cercetat viaţa lui Francisc şi îndeosebi stigmatele sale. Sabbatier a ajuns la concluzia că stigmatele erau fără îndoială adevărate. Sabbatier a încercat să găsească o explicaţie a stigmatelor în domeniul necercetat al patologiei psihice – undeva între psihologie şi fiziologie. [4]
Înainte de a formula o explicatie a stigmatelor lui Francisc din punctul de vedere al misticii ortodoxe – scopul principal al acestei lucrări – vom cerceta stigmatele ca fenomen fiziologic, dat fiind că această abordare va contribui cu informaţii importante la o ulterioară apreciere ortodoxă a misticii “sfântului” romano-catolic.
Guerier include în lucrarea sa despre Francisc constatările ştiinţifice ale lui G. Dumas, care a studiat procesul apariţiei stigmatelor din punct de vedere psiho-somatic. [5] Iată mai jos concluziile la care a ajuns Dumas în legătură cu stigmaticii:
1. TREBUIE SĂ RECUNOAŞTEM SINCERITATEA STIGMATICILOR, PRECUM ŞI FAPTUL CĂ STIGMATELE APAR DE LA SINE, ADICĂ NU SUNT RĂNI AUTO-PRICINUITE ÎN TIMP CE PERSOANA SE AFLĂ ÎNTR-O STARE DE INCONŞTIENŢĂ.
2. RĂNILE STIGMATICILOR SUNT PRIVITE CA FENOMENE LEGATE DE SISTEMUL CIRCULATOR (VASELE DE SÂNGE) ŞI REPREZINTĂ EFECTE ALE SUGESTIEI MINTALE ASUPRA DIGESTIEI, CIRCULAŢIEI SÂNGELUI ŞI SECREŢIEI GLANDULARE. ACEASTA POATE DUCE LA RĂNI LA NIVELUL PIELII.
3. RĂNILE STIGMATICILOR APAR ÎN TIMP CE EI SUNT ÎNTR-O STARE EXTATICĂ, CARE APARE ATUNCI CÂND CINEVA ESTE CUPRINS DE UN ANUME FEL DE IMAGINE PE CARE O CONTEMPLĂ, CEDÂNDU-I CONTROLUL.
4. STIGMATELE APAR NU NUMAI CA REZULTAT AL ÎNCHIPUIRII PASIVE A UNEI RĂNI PE PROPRIUL TRUP, DAR, POTRIVIT MĂRTURIEI ACESTORA, ŞI ATUNCI CÂND ÎNCHIPUIREA ESTE ÎNSOŢITĂ DE LUCRAREA ACTIVĂ A IMAGINII ÎNSĂŞI – CEL MAI ADESEA ASEMENEA UNEI RAZE SAU SULIŢE ASCUŢITE CARE IESE DIN RANA CONTEMPLATĂ ŞI CARE PĂTRUNDE ÎN TRUPUL STIGMATICULUI. DESEORI, ACEASTA SE PETRECE TREPTAT ŞI NU DE LA PRIMA VEDENIE, PÂNĂ ÎNTR-ACOLO ÎNCÂT IMAGINEA CONTEMPLATĂ ÎN TIMPUL RĂPIRII MISTICE DOBÂNDEŞTE UN CONTROL TOTAL ASUPRA INDIVIDULUI AFLAT ÎN CONTEMPLAŢIE.
Dumas a stabilit următoarele criterii generale pentru apariţia stigmatelor: toţi stigmaticii suferă o durere insuportabilă în părţile afectate ale trupului, indiferent de forma pe care o iau stigmatele – urma unei cruci pe umăr, urme de spini pe cap sau, în cazul lui Francisc din Assisi, răni pe mâini, picioare şi coastă. Alături de durere, ei simt o mare desfătare la gândul că sunt vrednici să sufere împreună cu Iisus, să poarte, aşa cum a făcut El, păcate de care nu sunt vinovaţi. [6] (Desigur, aceasta se leagă de dogma romano-catolică a „satisfacerii divine”, învăţătură străină Bisericii Ortodoxe.) [7]
Generalizările lui Dumas sunt foarte interesante pentru că implică faptul că în procesul apariţiei stigmatelor, separat de starea emoţională produsă (o înălţare emoţională a inimii), un important rol este jucat şi de a) un element mintal; b) o închipuire mintală care implică o suferinţă aparte; c) auto-sugestie, cum ar fi o serie de impulsuri mintale şi voite în sensul preluării suferinţelor prezentate în închipuire; d) sentimente fizice – durere şi, în fine, e) apariţia semnelor (a rănilor) – stigmatele.
Observaţiile lui Dumas cuprind niste factori mai mult decât emoţionali (pe care William James îi consideră a fi sursa misticismului) [8] care joacă un rol egal, dacă nu chiar mai mare în apariţia stigmatelor. Aceştia pot fi ordonaţi astfel:
1. O INTENSĂ MUNCĂ DE ÎNCHIPUIRE MINTALĂ,
2. SUGESTIE,
3. SENTIMENTE SENZUALE,
4. MANIFESTĂRI FIZIOLOGICE.
Semnificatia acestora o vom prezenta mai târziu. Redăm mai jos o scurtă analiză ştiinţifică privind stigmatele în general, cu date specifice legate de extazul şi vedeniile lui Francisc, aşa cum apar ele în lucrarea FIORETTI, ceea ce ne va ajuta să înţelegem temeiul vedeniilor, precum şi o descriere a fenomenului.
Stigmatele lui Francisc din Assisi, datorate vedeniilor sale, sunt urmare a unei anumite rugăciuni. Este vorba de o rugăciune puternică prin care acesta cerea să simtă şi el patimile lui Hristos, în trupul şi în sufletul său. În rugăciunea sa, Francisc dorea să aibă parte de acele suferinţe nu numai în sufletul său, ci şi ÎN TRUPUL SĂU. Astfel, predându-se pe sine unei rugăciuni extatice, el nu renunţă la trup, ci chemă asupră-i nişte simţăminte pământeşti, adică trupeşti – cu alte cuvinte o suferinţă fizică.

Va urma
Rugăciunea lui Francisc nu a rămas fără răspuns.