Ce este sufletul?

[AlinB]

Pai de asta ti-a placut si explicatia, ca pana la urma contrazice principiile "explicatorului" :))
Oricum, nu stiu unde ai vazut claritate in explicatiile alea intortocheate cu iz gnostic de unde mai scotea capul si cate o erezie, cum ar fi cea a preexistentei sufletelor.

[dobrin7m]

În prealabil postat de iliegh

Foarte bun post, destul de clar si explicativ.

Deci omul este animat de doua "entitati" : sufletul si creierul.

Se pare ca sufletul nu are memorie, se bazeaza doar pe creier pentru a-si forma sentimentele. Creierul ii furnizeaza sufletului datele primare din care se formeaza sentimentele.

In afara trupului, sufletul are o alta sursa de memorie si vede o alta lume.

Asta am inteles din ce-ai zis tu, si e destul de logic.

Atunci automat apare urmatoarea situatie. Dupa moartea fizica, sufletul care supravietuieste nu esti tu, e altceva. Memoria ta e stearsa, sufletul nu mai are acces la memorie, nici nu mai stie care era numele tau in timpul vietii.

La o eventuala judecata de apoi, sufletul va fi intreabt despre niste pacate despre care nici macar nu-si aduce aminte, pentru ca sursa memoriei, creierul, s-a dus.

Pare destul de coerent. Asa cum intrupat, sufletul nu-si aduce aminte de viata de dincolo, tot asa dupa destrupare, nu-si aduce aminte de viata de pe pamant.

Probabil ca singurul numitor comun intre cele doua lumi sunt sentimentele care formeaza partea spirituala a omului.
Dar totusi este discutabil daca nu cumva si sentimentele au nevoie de un suport de memorie pentru a functiona.

In orice caz, asta da apa la moara adeptilor reincarnarii.

Total gresit. Retine te rog aceste indemn al meu ca pe ceva de seama, e total gresit ce ai inteles despre suflet in ce ai expus mai sus.
Sufletul are ratiune , nu trupul fizic. Mintea este a sufletului nu a trupului. In experientele ascetice, cand simti Duhul Sfant, trupul parca nici nu mai exista, nu este simtit nimic din cele ale trupului. Sufletul se detaseaza, si chiar simti departarea de trup dar nu in sens fizic asa cum intelegem noi. Atunci cand simti Sfantul Duh, ramane doar suflet si ratiune. Atunci sufletul vede clar cu ochii sufletului.
Trupul este ca un vesmant, insa cu cat suntem mai pacatosi cu atat sufletul se pierde in cele ale trupului, in pacatele in care se complace, iar omul devenind orb sufleteste nu stie , nu simte sufletul sau, si cu cat te cureti mai mult de pacat cu atat sufletul incepe sa se simta mai usor, mai eliberat de trup. este ca un fel de micime a sufletului pacatos si de marime a sufletului ce se curata de pacat.

Dar iata un articol care te va lumina mai bine.
Iti recomand sa nu asculti ce le spunem noi pe aici despre lucruri atat de mari mai ales daca nu le-am trait noi insine ci sa citesti ce spun sfintii, cei care au si experiat toate acestea in rugaciunile si contemplatiile lor.
Iata articolul:
http://www.crestinortodox.ro/credint...lui-69861.html

[Demetrius]

În prealabil postat de iliegh

Foarte bun post, destul de clar si explicativ.

Deci omul este animat de doua "entitati" : sufletul si creierul.

Se pare ca sufletul nu are memorie, se bazeaza doar pe creier pentru a-si forma sentimentele. Creierul ii furnizeaza sufletului datele primare din care se formeaza sentimentele.

In afara trupului, sufletul are o alta sursa de memorie si vede o alta lume.

Asta am inteles din ce-ai zis tu, si e destul de logic.

Atunci automat apare urmatoarea situatie. Dupa moartea fizica, sufletul care supravietuieste nu esti tu, e altceva. Memoria ta e stearsa, sufletul nu mai are acces la memorie, nici nu mai stie care era numele tau in timpul vietii.

La o eventuala judecata de apoi, sufletul va fi intreabt despre niste pacate despre care nici macar nu-si aduce aminte, pentru ca sursa memoriei, creierul, s-a dus.

Pare destul de coerent. Asa cum intrupat, sufletul nu-si aduce aminte de viata de dincolo, tot asa dupa destrupare, nu-si aduce aminte de viata de pe pamant.

Probabil ca singurul numitor comun intre cele doua lumi sunt sentimentele care formeaza partea spirituala a omului.
Dar totusi este discutabil daca nu cumva si sentimentele au nevoie de un suport de memorie pentru a functiona.

In orice caz, asta da apa la moara adeptilor reincarnarii.

Creierul este un organ al trupului care, pe baza informațiilor obținute de la organele de simț(văz, auz, gust, miros, tactil) decide instinctual orice reflex, dar de asemenea și conștientizează și înștiințează sufletul care-și va forma un sentiment, iar acest sentiment are valoare de memorie după moarte; cu cât va fi inima mai plină de astfel de sentimente cu atât culoarea aurei sufletești va fi mai luminoasă, iar ”verdictul” la judecata particulară(imediat după moarte) va fi mai binecuvântat.
Sentimentele formează memoria inimii și cu cât sunt mai multe cele valoroase cu atât inima este mai puternică fiindcă este mai plină de Duh Sfânt.

Cât timp sufletul este în trup, el este asaltat(chiar bombardat) de cereri, dorințe, nevoi, pretenții imperative din partea trupului, iar el le va accepta sau le va respinge și în funcție de aceste alegeri, sufletul se apropie sau se îndepărtează de Voia lui Dumnezeu, devine mai puternic sau mai slab, se mântuiește sau se osândește în fiecare clipă. Nevoile reale ale trupului sunt foarte modeste, dar de cele mai multe ori, dorințele sunt exagerate și impuse cu ușurință ca nevoi unei inimi slabe, care astfel se ”murdărește” tot mai mult.

În afară de trup sufletul are viziune universală, dar nu poate face absolut nimic fiindcă nu are trup; poate doar să se bucure sau să scrâșnească, depinzând de sentimentele predominante în care moartea l-a surprins și care s-au eternizat în culoarea aurei sale sufletești.

La o eventuală judecată de apoi sentimentele din inimă stau mărturie pentru faptele făcute, dar și pentru disponibilitatea sa la orice alte fapte(vrednicia sa) și ele se reflectă în strălucirea aurei sale, care de fapt constituie ad-hoc un fel de judecată automată ce nu poate fi ici nmăsluită, nici relativizată, ci recunoscută în tot universul.

Întrupat sufletul nu-și aduce aminte de nimic din lumea de dincolo, dar are presetate(moștenite de la părinți) niște sentimente firave și un destin de împlinit pe care le ”managerizează” îngerul său păzitor; de aceea uneori apar intuitiv niște decizii altfel inexplicabile.

Ce frumos ai remarcat că numitorul comun între cele două lumi sunt sentimentele care formează poartea spirituală a omului, iar eu adaug pentru că aceasta derivă din Dumnezeu, din IUBIREA Lui, adică Duhul Lui Cel Sfânt.
IUBIREA este singurul sentiment ce nu are nevoie de suport pentru funcționare pentru că e Însuși Dumnezeu; de aceea este Atotputernic și nu poate fi biruit.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Demetrius

Creierul este un organ al trupului care, pe baza informațiilor obținute de la organele de simț(văz, auz, gust, miros, tactil) decide instinctual orice reflex, dar de asemenea și conștientizează și înștiințează sufletul care-și va forma un sentiment, iar acest sentiment are valoare de memorie după moarte; cu cât va fi inima mai plină de astfel de sentimente cu atât culoarea aurei sufletești va fi mai luminoasă, iar ”verdictul” la judecata particulară(imediat după moarte) va fi mai binecuvântat.
Sentimentele formează memoria inimii și cu cât sunt mai multe cele valoroase cu atât inima este mai puternică fiindcă este mai plină de Duh Sfânt.

Cât timp sufletul este în trup, el este asaltat(chiar bombardat) de cereri, dorințe, nevoi, pretenții imperative din partea trupului, iar el le va accepta sau le va respinge și în funcție de aceste alegeri, sufletul se apropie sau se îndepărtează de Voia lui Dumnezeu, devine mai puternic sau mai slab, se mântuiește sau se osândește în fiecare clipă. Nevoile reale ale trupului sunt foarte modeste, dar de cele mai multe ori, dorințele sunt exagerate și impuse cu ușurință ca nevoi unei inimi slabe, care astfel se ”murdărește” tot mai mult.

În afară de trup sufletul are viziune universală, dar nu poate face absolut nimic fiindcă nu are trup; poate doar să se bucure sau să scrâșnească, depinzând de sentimentele predominante în care moartea l-a surprins și care s-au eternizat în culoarea aurei sale sufletești.

La o eventuală judecată de apoi sentimentele din inimă stau mărturie pentru faptele făcute, dar și pentru disponibilitatea sa la orice alte fapte(vrednicia sa) și ele se reflectă în strălucirea aurei sale, care de fapt constituie ad-hoc un fel de judecată automată ce nu poate fi ici nmăsluită, nici relativizată, ci recunoscută în tot universul.

Întrupat sufletul nu-și aduce aminte de nimic din lumea de dincolo, dar are presetate(moștenite de la părinți) niște sentimente firave și un destin de împlinit pe care le ”managerizează” îngerul său păzitor; de aceea uneori apar intuitiv niște decizii altfel inexplicabile.

Ce frumos ai remarcat că numitorul comun între cele două lumi sunt sentimentele care formează poartea spirituală a omului, iar eu adaug pentru că aceasta derivă din Dumnezeu, din IUBIREA Lui, adică Duhul Lui Cel Sfânt.
IUBIREA este singurul sentiment ce nu are nevoie de suport pentru funcționare pentru că e Însuși Dumnezeu; de aceea este Atotputernic și nu poate fi biruit.

"Dar mintea, departe de a fi ceva deosebit de suflet, este insusi sufletul propriu-zis. Mania si pofta sunt puteri care o insotesc in viata pamanteasca ce se naste din asocierea sufletului cu trupul. Sunt functii proprii grijii de trup si inraurite de legatura mintii cu trupul. Desigur, ele nu sunt exclusiv ale trupului, caci trupul in sine este inert. Ele reprezinta o energie a sufletului, orientata spre trup si colorata de convietuirea cu el. Energia dorintei si a barbatiei le are sufletul si in sine, si le va avea si dupa sfarsitul acestei vieti. Vor inceta atunci pofta si mania, asa cum le cunoastem pe pamant, in elementul lor trupesc si irational. Energia din ele, spiritualizata, se va orienta exclusiv spre Dumnezeu.

Dar mintea (nous), inteleasa ca suflet propriu-zis, sau insusi sufletul, fata de care pofta si mania au o pozitie mai exterioara, este si ea intreita. Calist Catafygiotul considera sufletul ca fiind nous - minte, ratiune si duh, dupa asemanarea Sfintei Treimi. Acest intreit aspect nu-i atinge catusi de putin simplitatea.

Aceasta conceptie are o importanta deosebita, ajutandu-ne sa intelegem o multime de lucruri din viata tainica a sufletului. Dupa Sfantul Marcu Ascetul, Hristos Se asaza la Botez in altarul inimii, sau in partea cea mai din launtru a fiintei noastre, fara sa ne dam la inceput seama de acest fapt, ci devenind constienti de aceasta abia prin preschimbarea treptata a noastra."Par. Dumitru Staniloaie - articolul propus de mine mai sus

[AlinB]

În prealabil postat de Demetrius

Întrupat sufletul nu-și aduce aminte de nimic din lumea de dincolo, dar are presetate(moștenite de la părinți) niște sentimente firave și un destin de împlinit pe care le ”managerizează” îngerul său păzitor; de aceea uneori apar intuitiv niște decizii altfel inexplicabile.

Chiar nu a ajuns inca la tine informatia conform careia, preexistenta sufletelor este o erezie?

Chiar dacă uneori adevărul este asemenea unei doctorii amare, el este singurul care duce la mântuire. Învătătura despre apocatastază a fost condamnată de mai multe ori de-a lungul istoriei: "Dacă cineva învată sau cugetă că pedeapsa demonilor si a oamenilor păcătosi nu va fi vesnică, ci va avea un sfârsit, si că atunci va avea să urmeze o restabilire a tuturor în fericire, să fie anatema" [61;162]. Sinodul ce a avut loc la Constantinopol în 543 a hotărât: "Dacă cineva crede în fabuloasa preexistentă a sufletelor si în acea condamnabilă restaurare (apocatastază), adică restabilirea tuturor lucrurilor cum erau la început, să fie anatema" [61;162].

http://www.sfaturiortodoxe.ro/reincarnare.htm

Imi pare rau, dar se pare ca exista contradictii chiar intre voi, sustinatorii sufletului.

De fapt nu sunt strain de astfel de contradictii, am intalnit deseori interpretari variate si destul de diferite ale diferitelor concepte incepand de la Sfantul Duh, suflet, caderea lui Adam, Sfanta Treime, etc. in cartile sfintilor parinti.

Se pare ca fiecare interiorizeaza intr-un sens unic si personal experienta divina.
Nu acesta este modul meu de a fi. Ori suntem cu totii de acord cu un lucru, ori acel lucru este fals.

Hotarati.

[AlinB]

Cu alte cuvinte, daca exista mai mult de o parere despre natura fortei gravitationale, aceasta e falsa? :))
Nu stati bine cu ratiunea, dl 'rationalist' :))

Creierul uman are atat de multi neuroni si conexiuni incat e capabil sa stocheze intreaga experienta si memoria unei vieti intregi. Si inca mai are loc.

Daca sufletul ar fi responsabil cu lucrul acesta de ce Dumenzeu ar face atata risipa de neuroni ? Ar fi suficient un neuron sau putin mai multi sa se ocupe cu reflexele, iar partea cu memoria si sentimentele ar fi in sarcina sufletului cum zic unii dintre voi.


Daca omul ar avea foarte putini neuroni sau deloc, eu as fi cel mai mare sustinator al existentei sufletului. Dar nu e cazul. Creierul are suficiente resurse sa preia toate sarcinile pe care voi le atribuiti sufletului. Si atunci ce motiv as avea sa presupun ceva supranatural ?

În prealabil postat de AlinB

Cu alte cuvinte, daca exista mai mult de o parere despre natura fortei gravitationale, aceasta e falsa? :))
Nu stati bine cu ratiunea, dl 'rationalist' :))

Corect, aici e greseala mea. S-a mai intamplat in istorie cazuri in care toti credeau ca soarele se invarte in jurul pamantului, si doar unul sustinea contrariul.

Problema este ca toti ceilalti erau credinciosi si de fapt greseau, asa ca, aviz amatorilor.

[AlinB]

Vag teoretic. La modul practic, nu prea se stie cum functioneaza de fapt.
Algoritmii care incearca sa simuleze functionalitatea, sunt niste glumite triste.

Asa ca pana sa ne pronuntam de cati neuroni e nevoie pentru a translata sufletul in plan material, mai este.