Seminţe filocalice

[cristiboss56]

Toate patimile sunt periculoase şi afectează negativ viaţa noastră spirituală. Dar există două patimi care nu numai că sunt periculoase, dar atunci când s-au manifestat pentru primele dăţi au schimbat configuraţia ierarhiei cereşti şi a ordinii zidite de Dumnezeu pe pământ. Patimile despre care este vorba sunt mândria şi egoismul. Datorită lor, macrocosmosul spiritual şi material şi-au modificat funcţionarea prin căderea îngerilor şi prin căderea lui Adam. Dacă în planul spiritual, datorită purităţii ontologice a îngerilor, mândria şi egoismul îngerilor răi au luat cote maxime şi cu neputinţă de convertit, în planul fizico-spiritual din care face parte omul, cele două patimi au alunecat în zona microcosmosului, afectându-ne pe fiecare în parte. A devenit o problemă personală a fiecărui om cum va rezista în faţa acestor patimi şi cum se va salva de căderea definitivă alături de îngerii răi.
Cugetul smerit şi iubirea, semnele apartenenţei unui om la ucenicia în Hristos
Dumnezeu nu l-a lăsat pe om singur, ci l-a însoţit la început prin revelaţie naturală şi mai apoi prin profeţi. Dar Calea, Adevărul şi Viaţa s-a întrupat prin Iisus Hristos. El este Cel ce ne-a descoperit desăvârşit cele două virtuţi care ucid mândria şi egoismul: smerenia şi iubirea. Cele două sunt legate una de cealaltă ca şi patimile asupra cărora au putere şi au fost trăite de Mântuitor spre a ne fi învăţătură: Fiul lui Dumnezeu, făcându-Se om, a dat oamenilor cea mai mare pildă de smerenie din iubire, arătând că iubirea e atenţie la altul, până la uitarea deplină a importanţei proprii. Smerenia din iubire este singura şi cea mai directă cale spre ordonarea microcosmosului nostru sufletesc spre Dumnezeu. Mântuitorul Hristos a fost atât de clar! El a vorbit puţin despre smerenie dar ne-a arătat-o prin viaţa Lui. S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-se până la moarte (Filipeni 2, 8). Cugetul smerit şi iubirea devin semnele apartenenţei unui om la ucenicia în Hristos. A fi creştin înseamnă a-ţi ordona viaţa spirituală fără mândrie şi egoism şi a ţi-o îndrepta total spre Dumnezeu. Smerenia ne aşază dintr-o dată în starea firească a existenţei noastre. Ea nu este o virtute oarecare. Ea a refăcut ordinea distrusă de mândria şi egoismul lui Adam şi fără ea noi nu putem beneficia de darul ce ni l-a dat Hristos: Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară. (Matei 11, 29-30) (Liviu Petcu, Gabriel Herea „Lumina din inimi. Spiritualitatea isihastă în traducerea şi tâlcuirea Părintelui Stăniloae”. Antologie de texte filocalice)

[Ioan_Cezar]

Nu doar cuvintele, nu doar discursurile ne pot tămădui şi reînsufleţi. Ci şi întâmplările vieţii altora, povestite, ce-i drept, prin cuvinte...
Iată una bucată de posibil leac!

Auzind zgomot, s-a ridicat, a ascultat... Şi, ca un iepure speriat, s-a repezit în pădure
şi culcîndu-se în iarbă, s-a făcut nevăzut.
"Părinte Serafim, părinte Serafim!"
La auzul glasurilor noastre copilăreşti, n-a putut rămâne în ascunzătoare. Capul i s-a ivit deasupra ierburilor, cu degetul pe buze, pentru a cere tăcere. Micuţa Liza, încă un bebeluş, s-a repezit prima şi,
aruncîndu-i-se în braţe,
şi-a lipit obrăjorul fraged de umărul părintelui.
"Comorilor! Comorilor!", şoptea el,
strângîndu-ne pe fiecare la pieptul lui firav...
Niciodată în întreaga sa viaţă Nadejda Aksakov n-a întâlnit o privire de o puritate copilărească asemenea privirii părintelui Serafim, niciodată n-a văzut un surâs asemenea surâsului său.
"Aşa surâde un prunc când se joacă
în somn cu îngerii..."



("Să ne rugăm 15 zile cu Sfântul Serafim de Sarov", pag. 28-29)

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Nu doar cuvintele, nu doar discursurile ne pot tămădui şi reînsufleţi. Ci şi întâmplările vieţii altora, povestite, ce-i drept, prin cuvinte...
Iată una bucată de posibil leac!

Auzind zgomot, s-a ridicat, a ascultat... Şi, ca un iepure speriat, s-a repezit în pădure
şi culcîndu-se în iarbă, s-a făcut nevăzut.
"Părinte Serafim, părinte Serafim!"
La auzul glasurilor noastre copilăreşti, n-a putut rămâne în ascunzătoare. Capul i s-a ivit deasupra ierburilor, cu degetul pe buze, pentru a cere tăcere. Micuţa Liza, încă un bebeluş, s-a repezit prima şi,
aruncîndu-i-se în braţe,
şi-a lipit obrăjorul fraged de umărul părintelui.
"Comorilor! Comorilor!", şoptea el,
strângîndu-ne pe fiecare la pieptul lui firav...
Niciodată în întreaga sa viaţă Nadejda Aksakov n-a întâlnit o privire de o puritate copilărească asemenea privirii părintelui Serafim, niciodată n-a văzut un surâs asemenea surâsului său.
"Aşa surâde un prunc când se joacă
în somn cu îngerii..."



("Să ne rugăm 15 zile cu Sfântul Serafim de Sarov", pag. 28-29)

Iata "seminte" in pamant reavan! Frate Cezar, ca si alti cativa, tu esti un licurici in intuneric. Iarta-ma, nu indraznesc mai mult sa nu te smintesc. Postul tau de mai sus, ma copleseste si nici nu stiu cum sa vorbesc de el sa nu fiu inteles gresit. Mi-s tare dragi copiii. Oricat as fi de necajit, la vederea unui singur gaga mic, ma luminez dintr-o data. Dar la vederea mai multora, sentimentul e multiplu.
Astazi mai mult ca in alte zile (pentru ca trebuie sa recunosc faptul ca fiecare zi imi aduce bucurii inedite), am iesit cu colegul de munca, la pauza de pranz, sa servim ca de obicei in jurul orei 13.00 o cafea intr-un loc racoros si unde de multe ori simt nevoia rugaciunii mintii, fiindca in aceasta perioada, goliciunea feminina trupeasca, este in elementul ei. Si recunosc, pacatos cum sunt, multe picioare lungi imi trec prin fata ochilor, cand stau sa-mi savurez cafeaua, iar eu le contemplu de multe ori!!!
Ideea era alta. Iesind din site, o multime de prichindei, insotiti de cativa asistenti, mergeau in sir indian pe trotuar, catre muzeul din apropiere, Sa fi fost vreo suta, o suta cincizeci de baietei si fetite. Si ca de obicei, aceasta imagine ma tulbura si ma hipnotizeaza. Imi vine sa-i pup pe fiecare in parte si pe toti laolalta. Colegul a trecut printre ei, cu gandurile lui oarecum ascunse, dar eu n-am putut. O data ca nu am indraznit sa "obturez" fie si pentru o clipa, curgerea acelor ingeri, dar mai ales fiindca aveam marele privilegiu de a-i privi atat de aproape si de a accepta cu toata bunavointa bucuria pe care mi-o face Dumnezeu. Nu am eu, razvratit pacatos, cum sa ma compar cu Sfantul Serafim de Sarov, pe care il am undeva acolo, nu ca un "licurici" ci ca un far, dar asa cum spunea el, asa simteam si eu: "comori nepretuite", inocenta si curatenie sufleteasca in sens absolut!!!
Inca o data, mare bucurie mi-ai facut cu povestea de mai sus. Asa zic eu ca ne putem mantui unul pe altul!!!

"Nu există carieră în viața duhovnicească.

Într-o societate unde fiecare se imaginează fiind primul, nimeni nu progresează. În schimb, dacă se consideră întotdeauna ultimul, întâlnirea cu aproapele devine de fiecare dată prilejul unui folos și a unui spor duhovnicesc. Astfel, e preferabil să fii ultimul. Dacă sunt primul, e o plictiseală groaznică. Dacă sunt ultimul, e o bucurie continuă, pentru că învăț mereu ceva util."

(„Din viață și din Duh”, Arhimandritul Sofronie, pag. 58)

"Nu lăsaţi ca lucrurile acestei lumi să vă împrăştie mintea. Concentraţi-vă toată atenţia, dedicaţi-vă toată puterea unei vieţi care să corespundă duhului poruncilor Evangheliei."

("Din Viaţă şi din Duh", Arhimandritul Sofronie)

"Definiţia iertării: Parfumul unei flori pe pantoful celui ce a călcat-o." (autor necunoscut)

"Cine nu iartă distruge puntea pe care trebuie să meargă el însuşi." (autor necunoscut)

"Oamenii cu pumnii strânşi nu-şi pot da mâna." (autor necunoscut)

"A ierta înseamnă a elibera un prizonier şi a descoperi că prizonierul erai chiar tu." (Lewis Smedes)

[cristiboss56]

Parintele Serafim de Sarov ne indemna sa ne rugam zilnic asa:
„Sculându-se din somn, orice creştin să se îngrădească de îndată cu semnul Sfintei Cruci şi stând în genunchi în faţa icoanelor, să zică această mântuitoare rugăciune, pe care însuşi Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a dat-o Sfinţilor Săi ucenici: Tatăl nostru…, de trei ori până la sfârşit şi în cinstea Maicii Domnului să zică „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te! Ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu Tine, Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui Tău, căci ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre”(tot de trei ori). Apoi Simbolul Credinţei – „Cred întru Unul Dumnezeu…„ (o dată).
Săvârşind această rânduială de dimineaţă, fiecare creştin, de orice neam şi stare ar fi el, bărbat sau femeie, poate să meargă cu pace la lucrul său, la care este rânduit, sau chemat. Iar când mergi pe cale, sau te ocupi cu lucrul undeva, să zici mereu încet, în taina inimii tale: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” Când se va întâmpla ca acolo unde lucrezi să fie mai multă lume care-ţi tulbură liniştea rugăciunii, atunci zi în minte numai atât: „Doamne miluieşte”, continuând aşa până la vremea prânzului. Iar înaintea prânzului să mai săvârşeşti o dată aceeaşi rânduială de dimineaţă, cum s-a arătat mai sus.
După prânz, îndeplinind iarăşi lucrul tău, zi de asemenea încet: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, continuând aşa până la vremea somnului. Iar când se va întâmpla cuiva să petreacă vremea singuratic, bucurându-se de mai multă linişte, atunci poate să zică aşa: „Doamne, Iisuse Hristoase, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii tale, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Şi apropiindu-te de ceasul când vrei să te culci, să mai repeţi încă o dată aceeaşi rânduială de dimineaţă, cum s-a arătat mai sus, după care poţi să te culci să dormi în pace, însemnându-te cu semnul Sfintei Cruci”.
Preacuviosul Serafim spunea că orice creştin, ţinând această mică rânduială ca pe o ancoră mântuitoare în mijlocul valurilor de griji ale lumii şi îndeplinind-o cu smerenie, poate să ajungă la măsura desăvârşirii creştine şi a dragostei dumnezeieşti, deoarece aceste trei rugăciuni formează temelia Creştinătăţii. Prima, Tatăl nostru, conţine însăşi cuvintele Domnului, pe care El le-a dat ca model al oricărei rugăciuni. A doua, „Născătoare de Dumnezeu…”, adusă din cer de Arhanghelul Gavriil, ca închinare Preasfintei Fecioare, Maicii Domnului, este ca o piatră unghiulară a Noului Testament. Şi, în sfârşit, a treia, Crezul, cuprinde pe scurt toate dogmele credinţei creştine.
Dacă bunul creştin, care cunoaşte şi îndeplineşte această uşoară pravilă de rugăciune, se întâmplă să aibă mai multă vreme liberă, atunci poate, după râvna ce o are către Dumnezeu, să mai adauge şi alte rugăciuni şi citiri mântuitoare: acatiste, paraclise, canoane, psalmi, citiri din Sfânta Evanghelie, scrierile Sfinţilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi ş.a.m.d, mulţumind lui Dumnezeu, că l-a învrednicit să-I aducă asemenea jertfe curate.
Prin aceasta omul se poate înălţa încetul cu încetul deasupra faptei bune a creştinului de rând. Şi dacă, dimpotrivă, cineva nu are vreme să zică nici această scurtă rânduială, din cauza prea multor ocupaţii însemnate, sau nu dispune singur de timpul său, atunci poate, învăţând pe de rost cele trei rugăciuni, să le zică cu gândul în vremea lucrului şi chiar dacă ne aflăm în pat, încredinţându-se, după cuvântul Scripturii, că tot cel ce cheamă numele Domnului se va mântui(Fapte 2, 21).
Mai mult ca orice însă, Preacuviosul Serafim învăţa pe toţi să săvârşească rugăciunea lui Iisus: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, povăţuind şi el acum pe alţii – cum îl povăţuise şi pe el oarecând Cuviosul Dositei de la Pecerska, zicând: „întru aceasta să-ţi fie toată strigarea şi învăţătura ta. Mergând ori şezând, lucrând sau fiind în biserică, acest strigăt să fie necontenit în gura şi în inima ta. Cu dânsul vei afla liniştea lăuntrică, vei dobândi curăţia sufletească şi trupească şi se va sălăşlui întru tine Duhul Sfânt, Vistierul tuturor bunătăţilor, care va călăuzi paşii vieţii tale spre sfinţenie şi spre toată evlavia şi curăţia…”.