Teologia negativa ortodoxa de sorginte budista?

[catalin2]

În prealabil postat de florin.oltean75

De unde detii informatia ca "divinitatea budista este o energie impersonala care compune toata materia"?

Eu am spus de panteism. De exemplu de aici: http://www.crestinortodox.ro/secte-c...ase-72869.html
Citez: "Din cele expuse se vede clar ca Dumnezeul miscarii holistice este Dumnezeul panteismului oriental. Religiile orientale au invatat secole de-a randul ca Dumnezeu este o forta, o energie impersonala..."

[ioan67]

În prealabil postat de catalin2

... eu nu am de gand sa ma convertesc la pareri personale, diferite de ceea ce spune ortodoxia.

Accepţiunea ortodoxă a termenului Revelaţie şi Învăţătură nu e doar aceea pe care o pomeneşti tu. Foloseşti doar accepţiunea îngustă, până la epuizare mecanicistă şi formalistă.
Caută să îţi dai seama de asta, dacă vrei.

[catalin2]

În prealabil postat de ioan67

Accepţiunea ortodoxă a termenului Revelaţie şi Învăţătură nu e doar aceea pe care o pomeneşti tu. Foloseşti doar accepţiunea îngustă, până la epuizare mecanicistă şi formalistă.
Caută să îţi dai seama de asta, dacă vrei.

Atunci cand cineva face o serie de afirmatii isi expune propria parere. Nu mai e parere personala doar daca citeaza din invatatura, sfinti, etc. Pana acum tu ti-ai expus doar parerea personala, in timp ce eu am dat citatele din ceea ce spune invatatura ortodoxa (al doilea articol este din catehismul ortodox). Asadar, unde regasim ceea ce spui tu? Iar daca spui ca nu esti de acord cu ceea ce am afirmai si argumentat, care sunt acele noi invataturi care au fost revelate dupa perioada apostolica. Eu am dat un exemplu din catolicism, din ortodoxie nu cunosc si citatele spun ca nici nu exista. Daca tu le cunosti le poti enumera.

[ioan67]

În prealabil postat de catalin2

Atunci cand cineva face o serie de afirmatii isi expune propria parere. Nu mai e parere personala doar daca citeaza din invatatura, sfinti, etc. Pana acum tu ti-ai expus doar parerea personala, in timp ce eu am dat citatele din ceea ce spune invatatura ortodoxa (al doilea articol este din catehismul ortodox). Asadar, unde regasim ceea ce spui tu? Iar daca spui ca nu esti de acord cu ceea ce am afirmai si argumentat, care sunt acele noi invataturi care au fost revelate dupa perioada apostolica. Eu am dat un exemplu din catolicism, din ortodoxie nu cunosc si citatele spun ca nici nu exista. Daca tu le cunosti le poti enumera.

Cătălin,
catehismul ortodox nu e unul, ci sunt mai multe! Uite, ca exemplu: eu am acasă trei (3) cărţi numite (sau care constituie la propriu) "catehism ortodox". Una e românească şi cred că pe aceea o ai şi tu - o carte mare, cu copertă roşie, din carton gros. Alta e franţuzească (ortodoxă), alta e grecească. Ei bine, în ciuda unor înţelesuri comune, află că între cele 3 cărţi de catehism sunt diferenţe semnificative, pe alocuri. N-aş zice că se contrazic, neapărat, însă accentele şi nuanţele din fiecare fac ca impactul asupra cititorului să aducă unele diferenţe de înţelegere şi trăire considerabile.
Verifică şi tu şi vei constata că aşa este. Deci nu îmi mai vorbi de un catehism ortodox, că sunt multe. Mai multe de 3, cât am eu acum la îndemână...

*
E bine ca omul să facă afirmaţii personale, fireşte. Că doar omul nu e o cutie goală şi bună de umplut cu afirmaţiile altora. Şi ce rost ar mai avea sufletul omului dacă s-ar purta ca o cutie în care să intre produsele altora?
Cât despre părerile personale... Ce altceva aştepţi, câtă vreme nu sunt tocmai Dumnezeu. Care o fi avut şi El nişte păreri, prin istorie... Nu crezi?
Dacă nu crezi, (re)ascultă cum proclamau Părinţii în/şi Duhul Sfânt: "Părutu-s-a nouă şi Duhului Sfânt".

Fără astfel de "păreri", Cătăline, nici nu am mai avea vreo credinţă vie, adică tainică....
Ci un cărţoi cu formule bune de hrănit mormintele şi păianjenii. Un fel de manual kgbist de ideologie marxist-lenininistă bună de călcat la dungă creierele deja bine spălate.

*
Cătălin, eu nu am nimic cu catehismul tău. Mai exact, nu am nimic împotrivă. Că doară şi eu citesc aceleaşi "învăţături" ca şi tine! Avem aceleaşi cărţi acasă, citim aceleaşi surse ortodoxe pe net, auzim (citim) aceleaşi pericope la slujbe, zicem acelaşi Crez. Slavă Domnului!
Dar ce încerc eu de ani buni să îţi semnalez (e drept că nici pe departe atât de bine ca Pelerinul, Mihailc, Delia etc.) este că învăţătura catehismului nu se termină cu lectura, ci abia începe! Tu te opreşti mereu acolo unde eu abia încep cu adevărat.... Fireşte, în acest caz, că nu ne înţelegem. De aici numeroase dispute şi supărări reciproce, din păcate...

Se ridică deci, mereu, problema crucială: ce facem când citim o carte de catehism? Ori când citim Scriptura ori scrierile Sfinţilor Părinţi care alcătuiesc, de pildă, Filocalia.

Din câte ne-ai arătat de-a lungul anilor, tu alegi să citeşti şi să ...citezi. Atât.
Crezînd, poate, că prin asta te arăţi smerit şi iubitor al dreptei credinţe. Fără a nega neapărat că eşti, poate, smerit şi iubitor eu însă îţi atrag mereu atenţia că faci prea puţin şi intervii nepotrivit. Căci nu este nici îndeajuns nici folositor să pui sub ochii unui confrate ceea ce el însuşi a citit în prealabil cel puţin la fel de bine şi de mult ca tine. Te opreşti astfel şi îl opreşti şi pe el. Din ce? Din travaliul gândului, al cugetării, al meditaţiei... Din zvâcul minţii şi al inimii care a vibrat la atingerea cuvântului Scripturii ori al textului catehetic.

Oare catehismul e dat pentru a vorbi noi permanent în citate din el? Aşa vezi tu o viaţă de comuniune creştină? Eu spun un citat din catehism, tu spui alt citat, apoi amândoi, cu încântare zicem, în cor, pe un al treilea!...:)
Zău, asta nu e viaţă de credinţă şi de împărtăşire... Asta e cel mult un mugure amuzant, oarecum, al ei. Să mă ierţi.

[ioan67]

Cât priveşte problema Revelaţiei, pe care tu o expui şcolăreşte iar eu încerc să îţi arăt că vorbeşti doar în accepţiunea îngustă a termenului (nu neapărat greşită, însă prea săracă), dă-mi voie să îmi continui consideraţiile/părerile personale.
Nu le-am scos chiar aşa din nas, am şi eu nişte lecturi în baza cărora fac unele afirmaţii, apoi mai e şi propria cugetare (obligatorie, altminteri ar da Dumnezeu cu mine de pământ, că lui nu Îi plac proştii, morţii şi fricoşii) ori şoapta inimii - nişte păreri, acolo, pe care ai face bine să nu le desconsideri întru totul, că altceva mai bun fratele tău de credinţă nu îţi poate oferi în planul discuţiilor. Părerea unui creştin nu ar trebui instantaneu amendată, doar pe temeiul că e o părere. În definitiv, chiar de-ar fi ditamai bazaconia, e un rod al vieţii acelui creştin aşa cum a reuşit el să traiască legătura cu Dumnezeu, cu semenii, cu el însuşi... Deci e un act de viaţă iar viaţa nu ar trebui desconsiderată din principiu - părerea mea!

*
În ciuda formulărilor noastre didacticiste din manuale (dogmatică ori catehism etc.) Etapele Revelaţiei nu sunt împărţiri ireductibile şi imuabile, tranşate cu satârul cugetării odată pentru totdeauna.
Ele compun, mai degrabă, un tot unitar care e căutarea lui Dumnezeu de către om şi mai ales căutarea omului de Dumnezeu.
Dar dacă au fost numite separat şi puse în trei castroane distincte (Raiul, VT cu proorocii şi NT cu deplina strălucire a Luminii prin Hristos) asta e doar pentru că pedagogia ţine cont de limitele noastre.
Împărţirea în etape şi acel crescendo dus la deplinătate ne sunt expuse nouă doar din raţiuni pedagogice/didactice. Pentru o mai bună abordare a subiectului, pentru o sistematizare necesară faţă de vastitatea şi complexitatea acestei teme.

*
Tu îmi vorbeai, parcă, despre o dezvoltare doctrinară a Revelaţiei. Nu am negat asta, mai ales că dezvoltarea, doctrinară ori istorică, tot a Revelaţiei este. Că nu putem rupe Revelaţia (care e proces Divino-uman) nici de istoria oamenilor nici de istoria spiritualităţii.
Deci dacă separi Revelaţia de dezvoltarea doctrinară a Ei, eu cred că faci aceeaşi greşeală pe care o face unul când zice că se dezvoltă doar funcţia, nu şi organul care susţine funcţia... Sau că lucrează doar Harul, nu şi Dumnezeu...


Cât priveşte dezvoltarea doctrinară, la care ne poticnim amândoi, eu cred că este o dezvoltare de conţinut. Ea începe ca sâmbure elementar când Domnul S-a adresat nătărăilor izgoniţi din Rai făcîndu-le făgăduinţa mesianică. Pricep că apoi ea a dospit, prin intermediul patriarhilor şi al profeţilor, spre a se realiza cu un maxim al puterii şi strălucirii prin lucrarea Domnului Iisus Hristos, lăudat fie în veci!!

Revelaţia a continuat neîntrerupt, în mii şi mii de modalităţi tainice care nu pot fi surprinse în cuvinte şi în cărţi. Nici apogeul ei, prin Persoana Fiului lui Dumnezeu, nu a putut fi surprins în întregime în vreo scriere - revezi cum se încheie Evanghelia după Ioan. Şi nu, să nu îmi spui că acea afirmaţie din final se referă doar la "fapte" minunate ale Domnului, pe când Revelaţia se referă doar la învăţătură... Oh, nu! Căci, iarăşi, ne poticnim: învăţătura o face şi o întăreşte Domnul nu daor cu vorba, ci şi cu fapta. De fapt, adevărata "vorbă" învăţătorească a Domnului e prin fapte. Faptele Lui ne învaţă Cine este El: Întruparea, minunile - vindecările, învierile, exorcizările; apoi Răstignirea şi Învierea, Înălţarea, frângerea pâinii, spălarea picioarelor ucenicilor, uscarea smochinului neroditor etc.

În fine, afirm iarăşi că Revelaţia nu s-a încheiat odată cu Înălţarea Domnului.
Lucrarea lui Hristos pe pământ a atins doar maximumul, atunci. Un maxim după care a urmat o curbă descendentă care continuă şi azi. Noi şi noi minuni ale Domnului, Care ne arată Cine şi cum este El, în noi şi noi nuanţe esenţiale, se petrec mereu. Poftim: Cincizecimea, martirii răstigniţi încă şi azi, nenumăratele minuni petrecute prin sfinţi chiar şi în zilele noastre etc. etc. Toate acestea sunt note de conţinut care se adaugă la Marele Discurs ori Portret al Dezvăluirii lui Hristos.
Şi, desigur, să ne amintim un amănunt foarte important: Apocalipsa. Ce altceva crezi că va fi dacă nu o altă "etapă" a Revelaţiei Divine?

[ioan67]

Dar dacă vedem Revelaţia ca un dat al Domnului către noi, ca o dezvăluire a Lui către mintea şi sufletul nostru, haide să o vedem şi prin participarea noastră.
Adică, dincolo de actul artistic al Creatorului (altfel spus, Revelaţia ca faptă a Creatorului), hai să dăm puţină atenţie şi actului estetic, adică relaţiei dintre Creator şi "consumator", ca să folosesc un termen din estetica noastră târzie şi prăfuită... Să vedem o ţâră cum e cu variabila om în relaţia numită Revelaţie.

Crezi, deci, că Revelaţia e doar act dumnezeiesc?
Eu cred că e şi act omenesc, fără participarea omului nefiind vorba despre vreo revelaţie. Dumnezeu nu se arată Sieşi în istoria noastră, oricât ne-ar plăcea să speculăm pe tema asta. Ci se arată nouă, celor care venim plini de orbire, de cataracte de tot soiul, de căutări şi nelinişti, de îndoieli şi păcate, de întuneric şi penumbre...

V.T. este o lungă participare a omului la chemarea mereu şi mereu reînnoită a Domnului. Cât de bolnav e omul în relaţia cu Dumnezeu nu mai e nevoie s-o reafirmăm: o arată tocmai scrierile V.T. Şi o reaminteşte Hristos în lucrarea Lui descrisă în N.T., dar şi Ştefan când reaminteşte cum s-au purtat oamenii faţă de Dumnezeu. Proorocii ucişi, viţelul de aur şi toate celelalte...

Deci cum participă omul, încă şi azi, la Revelaţie?
Aceasta ar fi, poate, întrebarea cea mai bună pentru noi creştinii. Părerea mea!, să mă ierţi.

Întrucât, deşi noi ne lăudăm că Îl cunoaştem pe Domnul, fiindcă avem un bun catehism, o samă de cărţi sfinte şi slujbe cum nu sunt altele mai înălţătoare şi mai apropiate de Adevăr, noi ne cam pierdem cu firea în ale Revelaţiei... Şi, părerea mea, de fapt mai degrabă NU Îl cunoaştem pe Domnul, în ciuda actului Său de Revelaţie.

Voi susţine asta doar în două puncte (deşi "procesul" nostru are mai multe "capete de acuzare"):
1) Nu cunoaştem Scriptura, nici ca întindere nici ca profunzime. E un obicei nenorocit de a minimaliza importanţa studiului Scripturii care, la majoritatea creştinilor noştri se reduce la ce ascultăm în cadrul slujbelor şi la predica preotului - din care pricepem şi aici cât pricepem...
Noi zicem (şi asta nu are rost să mai dovedesc eu, cine e onest şi informat ştie că lucrurile stau încă mai rău decât schiţez eu aici) că e suficient ce facem şi minimalizăm pe teologi, susţinînd în cor cu "voci autorizate" că adevăratul teolog e cel care se roagă... Iar asta deşi e adevărat în unele sensuri, nu e nici pe departe suficient!
Pentru o bună credinţă, avem nevoie şi de o bună aprofundare a Scripturii. Toţi Părinţii ne arată cu degetul, prin viaţa şi scrierile lor, către acest adevăr. Nu voim, însă, exegeză şi hermineutică, nu vrem să deprindem metode de studiu biblic, le considerăm, vorba Sophiei mai zilele trecute, bune doar pentru cei care şi-au făcut, auzi!, o profesie din asta...
Adică, pe scurt, noi credem (visăm) că cunoaştem Scriptura (implicit Logosul Cel veşnic, deoarece El este ultimul referent al Scripturii) doar pentru că aşa ne spune prejudecata şi lenea şi subterfugiile justificative ale minţii puturoase.
Dar, lucru dovedit cu prisosinţă, este adevărat că habar nu avem care e mesajul unui evanghelist sau al altuia, în cutare ori cutare loc - pentru că pur şi simplu nu cunoaştem şi nu folosim căile de a ne apropia de acesta! E o întreagă metodologie pe care ar trebui să ne-o însuşim atunci când ne apropiem de Biblie, o cale pe care au prezentat-o pe larg tocmai Sfinţii noştri Părinţi, dar noi nu facem măcar un pas de melc pe drumul acesteia.
Şi susţinem că ştim, suficient cât să ne mântuim, Scriptura!!
2) Suntem străini de sfânta rugăciune. Este o ruşine fără seamăn, în lumea noastră de azi, că noi nu avem o bună şi statornică lucrare a rugăciunii. Majoritatea preoţilor sunt ei înşişi străini de lucrarea rugăciunii (cine a umblat cu întrebarea pe la preoţi ştie despre ce vorbesc eu aici). Se consideră, vai, că rugăciunea e doar pentru monahi. Or, în afara meşteşugului rugăciunii nici măcar apropierea de Scriptură nu e posibilă.

Şi atunci, de unde până unde vorbim noi de Revelaţie, susţinînd că ştim ce e aceasta şi că s-a încheiat etc. etc.? Când noi nu suntem implicaţi cum se cuvine nici în studiul Bibliei, nici în rugăciune...
Cine ne lasă nouă impresia, cu atâta uşurătate, că chiar suntem în măsură să emitem judecăţi categorice în legătură cu Revelaţia?
Cum de nu ne dăm seama că Revelaţia, ca proces care are loc ŞI cu participarea noastră iar nu doar prin actele Domnului, este mai degrabă o mare taină pentru noi decât vreun lucru despre care să vorbim cât de puţin cu oarecare temei?...

*
Nu ştiu de ce, acum îmi vine în minte un singur cuvânt: păcăleală... ori înşelare...
Festivismul și formalismul, triumfalismul și obediența tâmpă nu au adus niciodată ceva bun în viața de credință.

Doamne ajută!

[catalin2]

În prealabil postat de ioan67

catehismul ortodox nu e unul, ci sunt mai multe! Uite, ca exemplu: eu am acasă trei (3) cărţi numite (sau care constituie la propriu) "catehism ortodox". Una e românească şi cred că pe aceea o ai şi tu - o carte mare, cu copertă roşie, din carton gros. Alta e franţuzească (ortodoxă), alta e grecească. Ei bine, în ciuda unor înţelesuri comune, află că între cele 3 cărţi de catehism sunt diferenţe semnificative, pe alocuri. N-aş zice că se contrazic, neapărat, însă accentele şi nuanţele din fiecare fac ca impactul asupra cititorului să aducă unele diferenţe de înţelegere şi trăire considerabile.
Verifică şi tu şi vei constata că aşa este. Deci nu îmi mai vorbi de un catehism ortodox, că sunt multe. Mai multe de 3, cât am eu acum la îndemână...

Catehismul este o lucrare in care se explica pe scurt si pe intelesul tuturor invatatura de credinta. Chiar si cineva care nu stie aproape nimic despre ortodoxie si vrea sa se converteasca este rugat sa citeasca mai intai catehismul si sa inteleaga invatatura ortoodxa, ca apoi sa o marturiseasca. Intotdeauna, inainte de a se boteza, oamenii care doreau sa intre in Biserica trebuiau sa studieze invatatura. Chiar si primii crestini au auzit de la Apostoli explicata invatatura de credinta, inainte de botez.
Inainte nu erau catehisme, am citit ca aceasta idee a fost preluata de la catolici acum ceva timp. Dar invatatura ortodoxa este aceeasi in orice tara si in orice parte a globului. Este aceeasi pana la virgula si prepozitii. Mai mult, este aceeasi invatatura de la intemeierea Bisericii. Catehismele ar trebui sa redea aceeasi invatatura, desi am citit ca ar fi facut in Franta cineva un fel de catehism care are invataturi conforme cu ecumenismul. Am citit mai multe catehisme de pe net, singura diferenta era ca unele erau mai succinte, altele mai detaliate.

În prealabil postat de ioan67

Dar ce încerc eu de ani buni să îţi semnalez (e drept că nici pe departe atât de bine ca Pelerinul, Mihailc, Delia etc.) este că învăţătura catehismului nu se termină cu lectura, ci abia începe! Tu te opreşti mereu acolo unde eu abia încep cu adevărat.... Fireşte, în acest caz, că nu ne înţelegem. De aici numeroase dispute şi supărări reciproce, din păcate...

Asta e si principala problema. Citeam acum ceva timp ca principala preocupare in protestantism este talcuirea Sfintei Scripturi, gasirea de noi sensuri ale pasajelor. Toti incearca sa interpeteze invatatura, sa filozofeze pe aceasta tema. Chiar am citit articole care spuneau ca, in unele cazuri, au ajuns sa fie o multime de interpretari si ca e nevoie sa aiba un punct de reper, luand ca exemplu Biserica Ortodoxa si catolicii, care au talcuirea sfintilor. Adica au ajuns la concluzia ca e bine sa fie o singura talcuire, a unor oameni mai intelepti si mai apropiati de sfintenie.
In credinta cea dreapta, ortodoxa, invatatura e deja talcuita, nu e nevoie de framantarea protestantilor. Si nici nu de dorit ca cineva sa interpreteze cum vrea invatatura. Chiar scrie in catehism, credinciosii pot citi Sfanta Scriptura, dar nu o pot talcui dupa cum vor. Noi avem deja invatatura, nu e doar buna, e infailibila, fara greseala. Noi doar ne-o insusim, o studiem si o credem, nu ne apucam sa filozofam. Mai mult, toti sfintii si toti teologii au scris aceeasi invatatura, chiar daca cu alte cuvine, nimeni nu a schimbat sau adaugat ceva. Cine a venit cu ceva schimbat a fost considerat eretic. Nu te-ai intrebat vreodata de ce oare cineva care doar schimba un singur cuvant era atat de pedepsit si alungat din Biserica, in timp ce altii, poate cu pacate mari, erau iertati? Desigur, si acel eretic era iertat daca revenea la invatatura ortodoxa.
Asadar, in ortodoxie avem deja invatatura, nu trebuie sa o construim noi. In protestantism este talcuire, interpretare, reinterpretare, filozofare, etc. Observi acum diferenta si unde e problema?
Noi nu invatatura trebuie sa ne straduim sa o interpretam si talcuim, ci stradania noastra trebuie sa fie la ortopraxie, adica rugaciune, fapte bune, despatimire, etc. Asta e contributia noastra, nu interpretarea invataturii. E suficient pentru cineva sa stie doar Crezul si sa fie inaintat duhovniceste. Pentru ca nu avem oricum prea multa credinta, nici macar cat un bob de mustar.

În prealabil postat de ioan67

Oare catehismul e dat pentru a vorbi noi permanent în citate din el? Aşa vezi tu o viaţă de comuniune creştină? Eu spun un citat din catehism, tu spui alt citat, apoi amândoi, cu încântare zicem, în cor, pe un al treilea!...:)

Viata crestina nu consta in filozofare si talcuirea invataturii. Invatatura e aceeasi pentru toti, nu o inventam noi sau o rastalamcim, e o mare greseala sa facem asta. O studiem pe cea care este, nu inventam noi talcuiri si sensuri noi. De aceea eu si altii doar redam care este invatatura, nu care e parerea noastra. Eu cred toata invatatura Bisericii, e si parerea mea, nu e nevoie sa am o alta parere. La inceput studiam si eu Sfanta Scriptura, aveam pareri, pana cand mi-am dat seama ca toata invatatura Bisericii este corecta si adevarata, absolut toata. O sa vezi ca toti sfintii, teologii sau credinciosii citeaza din Sfanta Scriptura, din sfinti, din catehism, din alte surse. Observi care e diferenta intre intelegerea ortosdoxa si cea protestranta?
Asadar, viata crestina consta in rugaciune (rugaciunea pentru cineva este cel mai mare bine pentru acela, cum spunea Par. Cleopa), milostenie, despatimire, ajutorarea celorlalti, participarea la slujbe, postit, spovedit, impartasit, chiar si propovaduirea invataturii celor apropiati. Desigur, si studierea invataturii (a acelei existente, nu talcuite de noi) face parte din aceste lucruri. Asadar, cand avem o nelamurire, ne intrebam ce spune invatatura Bisericii, ce spune un sfant, nu ce spunem noi sau un coleg. E parte din smereni sa credem ca sfintii si Biserica sunt mai stiutori decat noi.

[ioan67]

În prealabil postat de catalin2

E parte din smerenie sa credem ca sfintii si Biserica sunt mai stiutori decat noi.

Desigur. E şi chestie de logică elementară, de bun simţ.
Dar nu despre asta vorbesc eu, ci despre alte lucruri. Cum ar fi, de pildă, ce înţelegem noi din ce scrie un sfânt. Sau Biserica, precum spui.
Ce înţelegem de la "ştiutori"? Când ei ne explică, ne descriu, ne oferă un text - crezi că înţelegem la fel?
Poţi găsi doi oameni care să înţeleagă la fel, absolut la fel, învăţătura oferită de Apostolul Ioan, de exemplu? Sau de Sfântul Siluan?
Altfel spus, când citim unul şi acelaşi text (poftim, 1 Ioan), crezi că dobândim amândoi aceeaşi învăţătură? Chit că textul e unul!
Crezi că e vreo diferenţă între text şi întâlnirea cititorului/cititorilor cu textul?
Oare învăţătura depinde doar de autor? Nu oare şi de cititor?
Nu cumva la întâlnirea cu textul cititorul devine coautor? Fie şi dacă e un text de catehism elementar...
Şi, neştiind cum să se apropie de text sau neputînd face asta, oare nu se întâmplă că el poate pica pe lângă mesajul autorului? De unde necesitatea instruirii, care e o cerinţă pentru toţi creştinii, nu doar pentru unii.
Asta vreau să îţi tot comunic...

De ce crezi că teologii dau atâta importanţă exegezei şi hermeneuticii?
Dacă ar fi aşa simplu cum spui tu, dacă învăţătura trece mecanic şi fără vreo fisură de la text la mintea şi inima omului, ce tot se frământă ei?
Şi mă refer aici la teologii ortodocşi, mai întâi.

P.S. Revin cu o completare. Care mă şi amuză.
Să zicem cu tu vrei să mă ajuţi iar eu accept asta. Zici aşa: măi Cezar, tu eşti prost (de acord!) faţă de Cleopa, care era om înduhovnicit (foarte de acord!). Nu are rost să te canoneşti singur cu Scriptura sau cu scrierile sfinţilor, ia mai bine şi citeşte pe Cleopa, că el sigur scrie drept şi tâlcuieşte pre limba proştilor. (O.K.!)
Şi astfel, fiind de acord să îţi urmez sfatul, citesc pe Cleopa. (Ca chestie, acum, uite că l-am citit vreun an, are cuviosul un text compilat din Sfinţii Părinţi; dar nu sunt sigur că am înţeles ce şi cum trebuia...) Desigur, cu binecuvântarea duhovnicului! şi cu rugăciune şi cu toate cele - ca să fim încheiaţi la toţi nasturii.
Acuma tu ce crezi: când ne-om întâlni noi doi şi om începe să punem cap la cap ce a înţeles/învăţat fiecare prin intermediul lui Cleopa, va ieşi cumva copie la indigo? Chiar crezi că vom avea măcar vreun punct în care să fim întru totul de acord între noi?...
Eu cred că nici asupra cuvântului "măr" noi doi nu putem fi în deplin acord. Învăţătura mea despre măr diferă sigur de învăţătura ta, în ciuda lecturilor din acelaşi catehism. Dacă nu crezi, încearcă să te convingi!....:)

[AlinB]

Frati barbati, in loc sa-l lamuriti pe bietul baiet in deriva, va bateti intre voi .. :)

[ioan67]

Nu ne batem. Ne completăm....:)
Cu strunjire, desigur.