Egoismul

Iata o istorioara ortodoxa care ne arata cat de mare pacat este egoismul:

http://www.youtube.com/watch?v=cshc6bvAGP4
Sa incercam sa identificam modalitati de a lupta cu acest pacat.

Egoismul, izvor de suferinta


,, In depasirea suferintelor exista un sens adanc, fiindca omul, depasindu-Ie, se caleste si se desavarseste. O astfel de suferinta poate fi si dragostea neimpartasita -insa este important cum anume o depasim.
Mai intai de toate, trebuie sa ne punem intrebarea: "Si de ce, la drept vorbind, dragostea mea ar trebui sa fie impartasita?" Bineinteles, omul vrea sa fie iubit. Si eu, de exemplu, vreau sa fiu milionar - dar in virtutea carui fapt ar trebui sa fiu milionar? Si daca voi incepe sa ma amarase din aceasta cauza, voi deveni un om profund nefericit si pe deasupra bolnav.

Cauza starii acesteia se afla in egoism, in faptul ca ma socot vrednic de toate bunatatile - dar de unde si pana unde sa fiu vrednic? Eu, om pacatos, nu pot sa fiu vred*nic de ele - iar daca Ie am totusi pe unele, trebuie sa-I dau pentru asta multumita lui Dumnezeu. Si daca-mi place ci*neva, asta nu inseamna defel ca trebuie sa-i plac si eu lui. Cu cat este mai egoist omul, cu atat e mai nefericit, gandindu-se: "Si asta trebuie sa-mi apartina!"


Ca atare, invingerea suferintei inseamna invingerea propriului egoism si inaltarea de la egoism la duhovnicie. Da, omului i-a fost data vointa libera, insa si celuilalt i s-a dat vointa libera. El poate sa iubeasca, poate si sa nu iubeasca.


Noi trebuie sa intelegem ca exista pronie dumnezeias*ca, si ca nici un fir de par din capul omului nu cade fara voia lui Dumnezeu, adica Domnul ii iubeste si incearca sa-i indrume spre mantuire pana si pe necredinciosi si sa-i fereasca de lucrurile vatamatoare pentru mantuire, fara a le incalca libertatea.


In situatia de dragoste neimpartasita, poate ca si prin asta ii fereste de asa ceva, si trebuie sa-I fim recunoscatori lui Dumnezeu pentru tot ce se intampla cu noi. Aceasta este o manifestare a iubirii dumnezeiesti.
Se intampla ca omul pur si simplu sa nu fie gata de in*temeierea unei familii. Cand fata este pregatita pentru viata de familie, Domnul ii trimite omul potrivit. Ea poa*te fi si uratica, si prostuta, cum o fi, dar El ii va trimite om, pe cand alta poate fi si frumoasa, dar nu i se da om, fiindca nu este pregatita.


In general, trebuie inteles ca temeiul dragostei este Dumnezeu, El e izvorul ei. Odata nascut, pruncul se hra*neste nu doar cu lapte, ci si cu dragostea parinteasca, si va cauta toata viata aceasta dragoste, cunoscand-o (asa ar tre*bui) inca din primele zile de viata. Acest sistem de viata -dragostea intre oameni - este lasat de Dumnezeu, iar dra*gostea - acesta este un moment foarte important - cere jertfelnicie. Uneori este imbinata cu suferinta.


Cel mai infricosator lucru este ca omul contemporan intelege dragostea numai ca placere. El nu accepta sufe*rintele si vrea sa traiasca numai in desfatari - dar daca in viata omului nu exista suferinte, este neroditor si devine, ca sa zic asa, "gunoi cosmic".""
Parintele Serghie Nikolaev
Sursa:

http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...ta-139603.html

[cristiboss56]

Un pacat mare , precum spui Antonia , un pacat izvorat din iubirea de sine , o iubire irationala fata de trup , iar acest pacat mai este cunoscut in unele scrieri , ca " folosinta de sine " !
Aceasta iubire nesocotita fata de trup sadita in noi din frageda pruncie chiar de parintii nostri , se transforma in egoismul adus de tine in discutie pe acest thread

În prealabil postat de cristiboss56

Aceasta iubire nesocotita fata de trup sadita in noi din frageda pruncie chiar de parintii nostri , se transforma in egoismul adus de tine in discutie pe acest thread

Aici sunt multe de spus. In primul rand, in educarea copiilor, se fac greseli multe din iubire pur si simplu. Si asa cum, spune si morala povestii Sarea in bucate, sarea intelepciunii are rostul ei. E greu sa castigi aceasta intelepciune mai ales cand ai un singur copil.

Am intalnit si parinti care sustin ca-si invata copiii in primul rand sa se descurce, sa aiba tupeu si sa supravietuiasca in orice conditii. Cat de util este acest lucru in vederea mantuirii?

Pe de alta parte, multi sfinti isi au numele scrise in calendar datorita educatiei primite de la parinti:

http://www.crestinortodox.ro/calenda...is-121233.html
Numai Dumnezeu ne poate ajuta sa avem taria de caracter necesara pentru a-i ajuta pe copiii nostri sa devina crestini adevarati. Fuga de suferinta, fuga de cruce presupun adesea si fuga de mantuire.

http://ortodoxiatinerilor.ro/psiholo...frica-de-cruce

[cristiboss56]

În prealabil postat de antoniap

Aici sunt multe de spus. In primul rand, in educarea copiilor, se fac greseli multe din iubire pur si simplu.E greu sa castigi aceasta intelepciune mai ales cand ai un singur copil.

Uite Antonia un link lamuritor in acerst sens , folositor noua tuturor , dar mai ales parintilor :
http://sfantulmunteathos.wordpress.c...atia-copiilor/
Doamne ajuta !

[cristiboss56]

http://www.youtube.com/watch?v=oe7dul_6CkI

Foarte frumoase cuvintele parintelui Iustin:,,Egoismul inseamna si caderea noastra."
De asemenea, sfaturile date parintilor, in link-ul anterior sunt intr-adevar utile oricarui parinte:

,,Copiii, când sunt lăudaţi mereu, fără discernământ, sunt luaţi în stăpânire de cel potrivnic. Le răscoleşte egoismul şi, obişnuiţi de mici cu laudele părinţilor şi ale învăţătorilor, pot să înainteze în învăţătură, dar ce folos? În viaţă vor ieşi egoişti, iar nu creştini. Egoiştii nu pot să fie niciodată creştini. Egoiştii vor întotdeauna să fie lăudaţi de toţi, să fie iubiţi de toţi, toţi să-i vorbească de bine, lucru pe care Dumnezeul nostru, Biserica noastră, Hristosul nostru nu le voieşte.


Religia noastră nu vrea acest chip, acest fel de educaţie. Dimpotrivă, vrea ca de mici copii să înveţe adevărul. Adevărul lui Hristos întăreşte faptul că, dacă îl lauzi pe un om, îl faci egoist. Omul egoist este un rătăcit, călăuzit de diavolul, de duhul cel rău. Astfel, crescând în egoism, întâia lui îndeletnicire este să-L tăgăduiască pe Dumnezeu şi să fie un egoist inadaptabil în comunitate. Trebuie să spui adevărul, să-l afle omul. Altfel îl întăreşti în neştiinţa lui. Când spui celuilalt adevărul, atunci el se orientează, ia aminte, îi ascultă şi pe ceilalţi, se înfrânează. Astfel, şi copilului îi vei spune adevărul, îl vei certa, ca să-şi dea seama că ceea ce face nu-i bine. Ce spune înţeleptul Solomon? Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul, iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme (Pildele lui Sol. 13, 24). Dar nu să-l baţi cu bâta, căci atunci sărim dincolo de hotare şi se întâmplă contrariul."

Sursa:
http://sfantulmunteathos.wordpress.c...atia-copiilor/

Multumim, Cristi.

Să nu ne comparăm pe noi cu ceilalţi

,,Să nu fim influențați de lucrurile pe care le simțim. Nu sunt atât de înfricoșătoare cum le simțim noi. Să nu ne înspăimântăm, să nu intrăm în panică, să nu ne comparăm pe noi cu ceilalți și să dăm naștere la stări și mai rele.




În vremurile de demult oamenii nu intrau în concurență cum se întâmplă astăzi. Nu exista motiv de concurență. Nu se crea complexul de inferioritate. Astăzi omul se simte imediat inferior: ,,Ei au fost aleși, eu n-am fost ales; ei au reușit, eu n-am reușit!” Din câte îmi aduc eu aminte, acest lucru nu exista sau dacă exista, se manifesta într-o măsură foarte mică.


Astăzi nu se mai întâmplă așa, tocmai pentru că omul vede problemele lui în raport cu ceilalți. Ce vor spune ceilalți? Cum vor reacționa ceilalți? Cum va rezista? Cum se va comporta cu ei? Și viața devine un martiriu, tocmai pentru că trăim într-o epocă în care duhul acesta ne influențează pe toți. Așadar, de ce să nu încercăm să rămânem neinfluențați?



Știți cât de liniștiți suntem noi, cei care nu sutem influențați, cei care nu ne comparăm cu alții și nu concurăm cu nimeni? La clerici și la monahi există acest duh. Cei care vor să scape de el iau hotărârea aceasta și scapă de viermele care-i roade pe dinăuntru.


De ce n-ar lua cineva astfel viața?
Omul ia viața astfel, când nu se pierde în realitatea vieții pământești, ci vede viața pământească ca pe ceva inclus în veșnicie. Existăm pentru puțin în lumea aceasta, pentru a câștiga veșnicia. Atunci când nu izbutim și când lucrurile nu se aranjează cum ne așteptăm, nu este un eșec. Dar noi îl simțim așa.


Am întâlnit mulți oameni care au reușit în viață, însă sunt triști din alte motive, pe care ceilalți nu le cunosc. Unii-mi spun din toată puterea sufletului: ,,Ah, părinte, nimeni nu se chinuiește ca mine!”. Se miră când eu le spun: ,,Pe toți îi aud spunând așa!” Toți oamenii, fără excepție, consideră că nimeni nu se chinuiește mai mult decât ei. Toți. Aceasta pentru că Dumnezeu a iconomisit ca fiecare să le trăiască pe ale sale. Dar să nu credeți că ceilalți nu au probleme. Au probleme identice, uneori chiar mai rele, după cum a iconomisit Dumnezeu pentru fiecare."

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. Simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Sursa:

http://www.ortodoxia.md/tezaurul-viz...oi-cu-ceilali-

[sophia]

Problema este totusi alta:

Nu laudatul strica ci lipsa de discernamant.
Oamenii, nu vorbim numai de copii aici, sunt laudati si comparati mai degraba pentru aspecte negative, sau nu sunt corectati.
In schimb nu sunt laudati si sustinuti pentru aspecte pozitive.
Reszultatul: se intaresc faptele negative si dispar cele pozitive.

Pe mine ma deranjeaza si cee ce se intampla aici pe forum si pe site (articolele) in acest sens.
Vesnic se discuta numai despre aspecte negative, despre pacate si cat este de raul omul de azi. Suntem tot timpul comparati cu cei de acum 2000 ani, sau mai rau, cu Dumnezeu si sfinti in neputintele noastre.
De genul: "Vezi, tu nu poti ca ei, tu faci numai rau."

Si atunci ajungem sa ne simtim rau, sa ne fie frica de biserica, de spovedanie, sa gandim ca suntem niste rai si niste pacatosi in permanenta.
Nimic din ce facem si avem bun nu este considerat si sustinut/laudat.
Nu suntem sprijiniti sa facem ceva bun.

De acolo vine de fapt complexul de inferioritate si frica. "Vai, da o fi rau/pacat daca fac asa. Ia uite ce grozav este ala si eu nu pot."

Comparatul are si o parte buna: daca ne uitam in sus si vedem ce lucruri bune a facut unul si ce a reusit, ne da un impuls sa luptam si noi sa facem ca el.
Invers, daca ne uitam numai in jos, la rau si la pacat, ajungem sa ne complexam si sa nu mai avem incredere in noi.

Citeam ieri undeva un comentariu al cuiva (in alta parte pe net) legat de biserica, de credinta. Spunea ca biserica pierde multi oameni treptat pentru ca se indeparteaza de niste valori: de caldura umana, de simpatie, mila, intrajutorare, intelegere, implicare in social. Acestea au fost valorile aduse de Iisus Hristos. Azi atentia in biserica este pe pacat, pe moarte, pe interdictii, bani si etc.
Si daca in biserica nu le gasim, in societate nu le gasim, inseamna egoism si raceala. Un egoism general.

[cristiboss56]

Prin atitudinea ta constanta , de neantelegere si de "revolta continua . esti cel mai bun exemple de EGOISM in stare agravanta !Punct .