![]() |
![]() |
|
#1
|
|||
|
|||
![]()
Sfânta Liturghie este pentru credincioși o adevărată școală de învățătură creștină, la îndemâna și pe înțelesul tuturor. În rânduiala Sfintei Liturghii găsim însăși istoria mântuirii noastre, arătată prin semnele văzute, ce alcătuiesc această înălțătoare slujbă. Toate cele ce se săvârșesc, se cântă și se rostesc în timpul Sfintei Liturghii ne duc cu gândul la Domnul Nostru Iisus Hristos, pentru că în ele îl vedem arătat și slăvit pe El. Și întreaga Lui lucrare mântuitoare. Participând la Sfânta Liturghie, petrecem împreună cu Iisus, ascultăm glasul Lui și suntem permanent aproape de El. Dar pentru a găsi esența mântuirii noastre, trebuie mai întâi să deslușim semnificația Sfintei Liturghii. Cuvântul liturghie vine din grecescul leion ergon, ce însemna orice lucru făcut în folosul obștei.Părintele Dumitru Stăniloaie spunea: „Definiția cea mai cuprinzătoare a Sfintei Liturghii este că ea este continuarea principală a lucrării lui Hristos în orice timp. Ea ni-L face prezent și ni-L comunică real pe Hristos, în starea permanentă de jertfă și de înviere, ca să ne însușim și noi puterea de jertfă opusă egoismului și plăcerilor trecătoare, și să întărim în sufletul nostru puterea viitoarei învieri pentru veșnica fericire a unirii iubitoare cu Hristos și cu semenii. Această sfântă slujbă mijlocește credincioșilor întâlnirea reală și adevărată cu Hristos Mântuitorul, pe care îl avem prezent sub forma pâinii și a vinului, care, în momentul invocării Duhului Sfânt de preot, se prefac în Trupul și în Sângele Domnului. De aceea, Sfânta Liturghie ne procură darul cel mai de preț pe care l-a dat Dumnezeu oamenilor și ea constituie centrul întregului cult divin public ortodox, având ca scop sfințirea credincioșilor.”
|
#2
|
||||
|
||||
![]()
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie ocupă nu numai un loc central în viața Bisericii și a fiecărui credincios, ci și un loc absolut special. În vreme ce toate celelalte slujbe și celelalte Sfinte Taine se petrec pe pământ, numai Liturghia se petrece în Cer. La o căsătorie, la un Botez, la o sfințire de casă, noi suntem pe pământ din punct de vedere fizic și suntem tot pe pământ din punct de vedere teologic: numai la Sf Liturghie, deși suntem pe pământ din punct de vedere fizic, ne aflăm în Cer din punct de vedere teologic.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
#3
|
|||
|
|||
![]()
Nu pot fără să mă duc în fiecare duminică la Liturghie
![]() |
#4
|
||||
|
||||
![]()
Din păcate, unii consideră mersul la biserică, în zilele de sărbătoare, ca o obligație inutilă și greu de îndeplinit. Pentru că ei nu știu ce taine mari se petrec la Sfânta Liturghie. Și ce mult ajutor ar primi dacă s-ar duce.
Participarea la Liturghie, nu trebuie privită ca o obligație, ci ca pe ca un mare privilegiu pe care ni-l dă tuturor însuși Dumnezeu. Au fost perioade grele în care creștinii se adunau pe ascuns și Liturghia se făcea în catacombe. Iar acum, când încă mai suntem liberi să participăm, unii creștini găsesc motive pentru a lipsi. Last edited by Carmen FUNIERU; 06.01.2011 at 22:09:11. |
#5
|
|||
|
|||
![]()
Spunea un teolog grec ca Biserica inseamna: popor, preot slujitor si Sfanta Masa, adica Sfanta Liturghie.
|
#6
|
||||
|
||||
![]() Citat:
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
#7
|
|||
|
|||
![]()
Când intrăm într-o biserică trebuie să conștientizăm faptul că intrăm într-un lăcaș sfințit, în casa lui Dumnezeu. În momentul în care pășim peste pragul bisericii trebuie să lăsăm afară toate gândurile, toate grijile lumești, toate simțirile pământești. În biserică se intră „cu credință, cu frica lui Dumnezeu și cu evlavie”. Pășind în sfântul lăcaș, este necesar să uităm toate problemele cotidiene, pentru ca: „Toată grija cea lumească să o lepădăm” și să încercăm astfel: „Sus să avem inimile!”.
Primul lucru pe care trebuie să-l facem când intrăm în biserică este acela de a ne închina mai întâi în fața Sfintei Evanghelii și a icoanei de pe tetrapod, ce închipuie pe Hristos în mijlocul bisericii, apoi în fața iconostasului; dacă aveți lumânări, aprindeți-le în sfeșnice sau în fața sfintelor icoane, iar dacă ați adus prescură, vin și pomelnic, dați-le preotului prin ușa dinspre miazănoapte a altarului. Închinați-vă cu evlavie înaintea Sfintelor icoane, fără să stați prea mult îngenuncheați, mai ales în fața icoanelor împărătești, pentru a îngădui și altora să-și facă rugăciunile, dar și pentru a nu-l deranja pe preot în timpul slujirii. Dacă ajungeți la biserică după ce a început Sfânta Liturghie, e bine să vă închinați la icoane la sfârșitul slujbei. În biserică, femeile stau în partea stângă, iar bărbații în dreapta. Locul de sub policandrul cel mare trebuie să rămână gol, pentru ca preotul să poată ieși pe acolo cu Sfânta Evanghelie și cu Sfintele Daruri. E bine ca stranele să rămână libere, pentru cei mai în vârstă, mai neputincioși sau bolnavi.Cuviința și credința noastră trebuie să sporească pe măsură ce ne apropiem de inima Sfintei Liturghii, adică de clipa sfințirii Darurilor. Trebuie să vă închinați, să faceți semnul crucii și să îngenuncheați în timpul cântării „Pre Tine Te lăudăm”, când se sfințesc Darurile, la Axion, când preotul mijlocește pentru noi. De aici înainte cinstitele Daruri devin „Sfintele Daruri”. Toată slujba trebuie ascultată cu multă luare aminte, ca și cum l-am asculta pe Însuși Hristos sau pe Sfinții Săi Apostoli. De la predică nu este bine să plecăm niciodată. Aceasta trebuie ascultată cu evlavie, pentru că preotul nu vorbește în numele lui, ci al lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur îi compară pe cei care părăsesc biserica înainte de încheierea Sfintei Liturghii cu Iuda vânzătorul, care a ieșit de la Cina cea de Taină înainte ca aceasta să se fi terminat. „Și plecarea lui a fost în noapte” (Ioan 13, 30). Respectând rânduiala creștină, vom ieși din biserică mai luminați, mai buni și mai apropiați de Dumnezeu. |
#8
|
|||
|
|||
![]()
Scopul principal al Sf. Liturghii este sfințirea și transformarea darurilor de pâine și vin în Trupul și Sângele Domnului, precum și împărtășirea credincioșilor. După ce are lor sfințirea darurilor, preotul slujitor se adresează credincioșilor zicând: „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați“. Prin aceste cuvinte creștinii sunt chemați să se apropie pentru a se împărtăși. Cum Împărtășania este un act implicit al Sf. Liturghii, înseamnă că nu se poate concepe Liturghie fără împărtășirea credincioșilor. Astfel, ne putem explica unele canoane care condamnau pe cei care, participând la Sf. Liturghie, nu se împărtășeau, fie pentru că plecau din Biserică în timpul slujbei, fie pentru că nu se prezentau spre a fi împărtășiți, deși erau prezenți la slujbă: „Toți credincioșii care intră (în biserică) și ascultă scripturile, dar nu rămân la rugăciune (slujbă) și la Sfânta Împărtășanie, aceia, trebuie să se afurisească (excomunice), ca făcând neorânduială în Biserică“ (canonul 9 apostolic). Acest canon, asemenea canonului 2 al Sinodului local din Antiohia (341), stabilea obligativitatea participării la toată slujba Sf. Liturghii, precum și a împărtășirii cu Trupul și Sângele Domnului. În acele vremuri se cerea și laicilor să se împărtășească încontinuu, căci existau canoane care stabileau îndepărtarea creștinilor care nu se împărtășeau trei duminici la rând. Formularea acestor reglementări, care stabileau obligativitatea împărtășirii la Sf. Liturghie, ne indică faptul că unii creștini, deși participau la Sf. Liturghie, nu se împărtășeau. Pe de altă parte, se înțelege că cei care participau la Sf. Liturghie, atât clericii, cât și mirenii, nu se puteau împărtăși fără a îndeplini toate condițiile morale și religioase spre a putea primi cu vrednicie această Sf. Taină. Doar îndeplinind aceste condiții puteau dobândi starea de har pe care o comunică Sf. Împărtășanie.
|
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Sfanta liturghie | Andy00 | Resurse ortodoxe on-line | 10 | 30.01.2015 15:29:07 |
Sfanta Liturghie | alecsandru | Sfanta Liturghie | 26 | 05.02.2013 21:41:47 |
Sfanta Liturghie | EDI | Despre Biserica Ortodoxa in general | 8 | 02.05.2009 16:52:24 |
Sfanta Liturghie | anavictoria | Sfanta Liturghie | 57 | 12.01.2009 19:38:22 |
|