Mănăstirea Lainici - mireasa din defileu

[NECTARIE]

Nicodim: făcătorul de biserici
Acest providenţial Sfânt venit de peste Dunăre, din Serbia, a fost omul care a reînnoit şi reorganizat monahismul românesc din vea*cul al 14-lea. Trimis în Ţara Românescă de un vis descoperitor, călu*gă*rul athonit a înţeles că el este persoana prin care ofensiva catolică la Sud de Carpaţi trebuia oprită. El însuşi ucenic al marelui Grigorie Pa*lama, restauratorul vieţii călugăreşti şi al rugăciunii inimii, Cuviosul Nicodim a înfiinţat un schit de lemn în zonă, el locuind într-o peş*teră, „la Surduc“ (loc strâmt, în turcă), aflată acum lângă gara Lai*nici. Schitul – asemeni multor altora de pe văile munţilor – era practic o „vamă“ spirituală, care încerca să oprească catolicizarea Ră*să*ri*tului creştin, dar era şi un avanpost al Ortodoxiei înspre lumea apu*seană. De la Lainici în jos se deschidea inimii Orientul şi credinţa lui...
Importanţa aşezământului a fost sesizată şi de împărăteasa Maria Tereza, care, prin generalul Bukow, a distrus în 15 ani (1750-1765) sute de aşezăminte ortodoxe în Transilvania. Schitul, deşi nu era în par*tea imperiului austro-ungar, aflat la câţiva km de graniţă, a căzut vic*timă marii prigoane antiortodoxe a puterii imperiale de la Viena.
La ruinele fumegânde ale Lainicilor a fost trimis schimnicul Ata*na*sie, care adună de pe văile munţilor o obşte de 30 de călugări. După moartea sa, între 1810 şi 1817 o mână de boieri olteni refac schi*tul, de data asta din piatră, cu ziduri groase de până la 1 metru şi cu hra*mul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului“. În cronicile vremii, prin*tre ctitori apare un nume: Stanca Măldărescu, dar care lipseşte, în mod surprinzător, de pe pisania aşezământului. În locul ei este gravat „Kalistracta“, evident numele de călugărie pe care l-a purtat, la sfâr*şitul vieţii, vrednica boieroaică!

Călugăr descăpăţânat de turci
Neliniştitul căpitan de panduri Tudor, care la începutul veacului al 19-lea a vrut să ridice ţara împotriva turcilor, s-a ascuns o vreme la Lainici. Îm*brăcat în straie călugăreşti, Vladimirescu a stat pitit la mănăstire, până când turcii au prins de veste. În 1817 aceştia au de*vas*tat aşe*ză*mântul, dar Tudor era demult plecat. Enervat, căpetenia oto*manilor l-a decapitat pe călugărul Maxim, risipind obştea care încotro.
Un alt mare sfânt şi-a legat destinul de Lainici, redându-i mierea du*hovnicească care oblojea rănile sufleteşti ale bieţilor români de pe cei doi versanţi ai Carpaţilor. Episcopul Calinic, întemeietorul Fră*si*neilor şi al Cernicăi, l-a numit stareţ la Lainici chiar pe duhovnicul său: Cuviosul Irodion Ionescu. Atât a strălucit acest monah care a dez*legat în timpul vie*ţii sale păcatele – câte or fi fost – ale unui sfânt, încât după moar*te i s-a spus „Lu*cea*fă*rul Lainicilor“. Mor*mântul cu trupul său (în**treg, se pare!) stă la poalele bisericii vechi, iar biografia marelui stareţ aşteaptă verdictul de canonizare. De altfel, în drum tocmai spre duhovnicul său de la Lainici, Sfântul Calinic a făcut minunea rugăciunii pentru mortul care nu putrezea.

„Pe aici nu se trece!“
Urgia Primului Război Mondial s-a abătut cu cea mai mare intensitate şi peste trecătorile României. Defileul Jiului a fost teatrul unor bătălii dispera*te, de neimaginat, ale Armatei Române, în în*cer*carea de a ţine piept înaintării germane spre Ţara Românească. La Lainici a poposit genera*lul Dragalina cu oamenii săi. Epuizaţi, aceştia au fost omeniţi de călugării de atunci. Ion Dra*ga*lina (fost ofiţer al armatei austriece, demisio*nat în 1887!), împreună cu soldaţii săi, s-a spo*ve*dit şi s-a împărtăşit înainte de marea bătălie. Cu toţii ştiau că pot muri în luptă. Aşa s-a şi întâmplat cu Dragalina, care a fost rănit mortal de un obuz german, chiar lângă mănăstirea unde a primit ultima împărtăşanie...
Armata ger*mană nu se răfuia însă nu*mai cu soldaţii inamici. Nem*ţii care au cam*pat pentru o vre*me la mă*năs*tire au distrus şi pângărit biserica, intrând cu caii în sfântul lăcaş, arzând lemne înăuntru, scrijelind pereţii şi incendiind arhiva care avea 16 metri liniari.

Alt blestem al istoriei: comuniştii
Cuviosul Visarion Toia a fost trimis în 1926, împreună cu 6 călugări, să refacă mănăstirea. Lăcaşul a fost restaurat integral, recăpătându-şi importanţa duhovnicească. Asta până în 1947, când comuniştii au început lucrările la ca*lea ferată Bumbeşti-Livezeni. Toate poienile din jurul mănăstirii, inclusiv incinta, au fost ocupate de brigadieri şi armată. Aceasta nu a plecat decât târziu, la sfârşitul anilor ’50, dar numai după ce nişte ofiţeri beţi l-au agresat într-o noapte pe stareţul Visarion, aruncându-l afară din chilie. Bătrânul călugăr, zvârlit de pe parapetul din dreptul chiliei, şi-a fracturat şoldul; de aici i s-a tras şi moartea, câteva luni mai târ*ziu.
Comuniştii au desăvârşit opera începută – vă amintiţi? – de Maria Tereza, continuată de turci şi nemţi, închizând mănăstirea în 1961.

O biserică nemaivăzută
Din mijlocul atâtor rău*tăţi, mănăstirea renaşte spec*taculos în ultimii 14 ani. Stareţul Ioan Selegean (în pre*zent Episcop de Har*ghita şi Covasna) începe o biserică, el însuşi fă*când releveele aşeză*mân*tului şi proiectul de rezistenţă, în ca*litate de inginer – me*se*rie practicată înainte de că*lugărie. I-a revenit însă arhimandritului Ioanichie Pâr*vu*les*cu datoria şi onoa*rea du*hov*nicească de a de*să*vâr*şi lucrarea, după 1994. Ast*fel, actualul sta*reţ – gaz*dă sufletească de*să*vârşită pentru orice călător – păstoreşte la Lainici o obşte care are acum una dintre cele mai impresionante catedrale ridicate în România după 1989. Ori*ginalitatea proiectului constă în faptul că biserica, datorită terenului înclinat pe care este construi*tă, are un plan arhitecto*nic structurat după cele două perioade ale creştinismului: partea de jos, misterioasă şi aproape subpământeană, are ca temă iconografică perioada martirilor, a catacombelor. Partea de sus, biserica propriu-zisă, este zugrăvită de pictorul Grigore Po*pes*cu, urmărind istoria Bisericii de după persecu*ţii, până în zilele noastre. Aici apare originalita*tea mesajului din frescă: părintele stareţ a dorit să zugrăvească chipurile unor sfinţi martirizaţi recent, în zilele noastre. Sunt pictaţi în primul rând sfinţii ruşi, ucişi în timpul comunismului; apoi sfinţi din tot estul creştin, căzut sub ateism. Evident, nu sunt uitaţi sfinţii ro*mâni, mu*ce*nici sau cuvio*şi, ierarhi ori simpli măr*turisitori.
În faţa altarului, o ca*se*tă aurită revarsă puterea multor sfinţi ai Răsăritului, cu prezenţă unică în Ro*mâ*nia, printre care Sfinţii Ignatie Briancianinov, Se*ra*fim de Sarov ori Dimitrie al Rostovului. Hramul bi*se*ricii mari este Izvorul Tă*măduirii, iar de Mănăstirea Lainici aparţine şi Schitul Lo*cu*rele, unde, la 6 august (Schimbarea la Faţă), se face cel mai mare pelerinaj din Ol*tenia. Tot acolo, în munte, s-a re*tras părintele Adrian Făge*ţea*nu, marele duhovnic .

[Raoul]

Cu adevarat minunata manastire! Ai uitat sa precizezi ca Sfantul Irodion (duhovnicul Sf. Calinic) a fost primul staret al manastirii,timp de 41 de ani,cu mici intermitente,intre anii 1854-1900. Sfintele sale Moaste s-au descoperit la 10 aprilie 2009 in ajunul praznuirii Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica. Racla cu sfintele oseminte se afla in biserica noua,chiar langa Icoana Maicii Domnului cea Grabnic Ascultatoare,facatoare de minuni,de la Muntele Sfant Athos. Canonizarea sfantului trebuia sa se faca in noiembrie insa s-a amanat pentru anul acesta (o sa va comunic si data exacta). Praznuirea Cuviosului va fi in fiecare an la data de 3 Mai.

Pentru cei care probabil s-au intrebat... Sfintia Sa este in imaginea de la avatarul meu.

Dumnezeu sa va ajute!