Rânduri pentru tineri

[TINERI PENTRU ROMANIA]

VOINŢĂ ŞI CARACTER

-I-

Fă-ţi datoria! Aceasta e porunca morală care ar trebui să ne domine comportamentul. Pentru a ne putea conforma ei avem nevoie de voinţă şi de forţă.

De aceea e necesar să ne străduim înainte de toate să fim stăpâni pe noi înşine. Trebuie să avem asupra corpului nostru, asupra minţii noastre, asupra sufletului nostru şi asupra faptelor noastre un control deplin.

-II-

Cum să devenim stăpâni pe noi înşine? Cum să rezistăm pornirilor iraţionale, imboldurilor, ispitelor care ne asaltează? Cum să ne învingem tendinţa la lene, la delăsare a firii noastre? Prin formare şi prin voinţă.

Omul slab, pasiv, fără voinţă e jucăria frământărilor celor mai efemere şi celor mai puţin raţionale ale sufletului. Aşa sunt toţi cei stăpâniţi de patimi. Mulţi avem de dat prin urmare o luptă grea. Cel cu voinţă puternică, obişnuit să se stăpânească, va obţine în această luptă o victorie imediată şi
uşoară. Cu timpul el instaurează în sine autoritatea incontestabilă a raţiunii, a înţelepciunii.

Seneca spunea: „Dacă vrei să domini lumea, lasă-te dominat de raţiune.” Ce a spus Seneca se poate traduce pentru românul din secolul douzeci şi unu prin: „Vei fi puternic şi respectat doar dacă eşti pe deplin stăpân pe tine, doar dacă raţiunea îţi dictează faptele.” Prima condiţie pentru a ne ridica e deci chiar aceea care ne permite să fim oameni buni şi fericiţi. Merită să facem efortul de a sacrifica multe plăceri de ordin inferior pentru a dobândi stăpânirea de sine, adică de a ne supune prin voinţă raţiunii.

-III-

Voinţa e o calitate esenţială a omului. Singura ei rivală, ca importanţă, e inteligenţa. O voinţă energică, constantă poate orice.

Omul care are voinţă e cu adevărat liber. El e stăpânul său, al judecăţilor sale şi al faptelor sale. El se supune total raţiunii sale. El se conduce după regulile pe care înţelepciunea i le-a impus.

Printr-o voinţă fermă biruim patimile cu tot ce au ele rău, excesiv sau periculos nelăsând loc în noi decât pasiunilor nobile şi generoase. E nevoie de o voinţă de fier pentru a fi oameni buni, pentru a fi cu adevărat virtuoşi. Cu o astfel de voinţă putem atinge perfecţiunea oricare ne-ar fi defectele sau temperamentul.

-IV-

În viaţa de zi cu zi e bine să avem un set de reguli fixe de comportament ca să ne fie de ajuns un simplu act de voinţă pentru a lua o htărâre. Ştim, de exemplu, ce înseamnă sobrietatea şi evităm excesele la masă, băutura sau fumatul. Sunt numeroase provocările şi ispitele care ne pot abate de la htărârile luate. Printr-un efort de voinţă trebuie să le îndepărtăm. Exercitarea zilnică a voinţei în aceste lucruri mărunte ne va pregăti să acţionăm când lucruri mai importante vor fi în joc.

În treburile personale şi în cele publice binele nu se obţine decât prin voinţă. Voinţa e condiţia primordială fără de care succesul nu e posibil. Voinţa produce efecte bune în toate. Nimeni nu poate sta în calea succesului şi fericirii persoanelor sau Popoarelor care au dobândit puterea de a voi.

-V-

Omul fără voinţă, chiar dotat cu o mare inteligenţă, nu are decât o influenţă mică asupra propriilor condiţii de trai. El trece prin viaţă ca o navă fără cârmă pe o mare agitată. Vântul şi curenţii îl poartă de colo colo până când valurile îl înghit. Oamenii inerţi, lipsiţi de vlagă şi fără nici un fel de voinţă sunt din fericire excepţii. Excepţii sunt şi oamenii cu voinţă tare, căliţi pentru decizie şi pentru acţiune.

-VI-

Ce poate o voinţă puternică o arată istoria. Toţi marii oameni politici, toţi marii comandanţi au fost firi voluntare, tenace. Napoleon a fost înfrânt când s-a confruntat la Waterloo cu voinţa neclintită a lui Blucher şi Wellington. O voinţă mai puţin puternică la unul dintre aceşti doi mari soldaţi şi armata franceză ar fi învins. Nu e o ipoteză e un fapt evident. Careurile infanteriei engleze, zdruncinate de atacuri repetate, s-ar fi risipit dacă voinţa „Ducelui de fier” nu le-ar fi ţinut unite. Blucher, mereu bătut de Napoleon, pus pe fugă de cavaleria franceză la Ligny, nu renunţă la luptă, crede în victorie şi când aude tunurile de la Waterloo porneşte fără ezitare într-acolo. Geniul a trebuit să se plece în faţa acestei duble tenacităţi.

-VII-

Când voinţa călăuzită de raţiune se manifestă continuu, când e activă, prezentă în om ea devine caracter. Un om de caracter e un om hotărât, ferm, curajos. Un astfel de om e tot ce poate fi mai bun şi mai folositor în societate. Ce am spus despre efectele fericite ale voinţei e adevărat şi despre caracter. Caracterul e importantant atât pentru a face bine, pentru a deveni virtuos, cât şi pentru a reuşi în viaţă. Prin caracter ne formăm moral şi intelectual şi ne construim existenţa. Omul de caracter creşte, devine mai bun, se perfecţionează.

-VIII-

Între cele două căi care ni se deschid în faţă, calea binelui şi calea răului, există o diferenţă. Calea răului e uşoară, e pe o pantă care atrage, e de ajuns să ne descurajăm pentru a aluneca rapid în abis. Calea binelui e mai grea. Pentru a o parcurge e nevoie de un efort susţinut, de o voinţă perseverentă, într-un cuvânt e nevoie de caracter. Efortul de a deveni mai buni, combaterea defectelor şi viciilor noastre, a înclinaţiilor de care e cazul să ne ferim, a patimilor pe care trebuie să le stăpânim e o lucrare zilnică niciodată terminată. Acesta e binele pe care ni-l facem nouă înşine.

Mai e un bine la fel de folositor, binele pe care îl facem celorlalţi prin sfat, prin exemplu, prin vorbă şi prin faptă. Omul cu caracter ferm nu renunţă niciodată la această sarcină nobilă şi frumoasă. El o îndeplineşte conştiincios, metodic, condus de raţiune şi sub presiunea voinţei sale. El consideră, ca împăratul filozof, că ziua în care nu a fost folositor aparoapelui e o zi pierdută.

-IX-

În lupta pentru existenţă omul cu voinţă energică reuşeşte mai bine decât oricare altul. El e înarmat pentru a lucra în folosul său şi al semenilor săi. Caracterul contribuie mai mult la realizarea fericirii decât inteligenţa sau averea. Cine vrea să reuşească în viaţă trebuie să-şi dorească un caracter puternic, restul va veni de la sine. Caracterul se dobândeşte prin cultivarea voinţei, curajului şi a virtuţior virile. Cu cât vom avea mai mulţi oameni de caracter cu atât va fi mai bine pentru Ţară.

României nu-i lipsesc oamenii de caracter. Să avem totuşi grijă! În viaţa publică oamenii de caracter nu sunt priviţi cu ochi buni. Inteligenţele şi talentele, treacă-meargă, sunt suportate un timp. Oamenii de caracter sunt însă daţi la o parte. Inutil de insistat asupra pericolelor pe care astfel de năravuri politice le generează.

-X-

Există în român o voinţă fermă, o energie extraordinară, un resort puternic care prin lipsă de grijă şi de cultivare rămân nefolosite şi inerte. Omului cel mai bine dotat fizic i se atrofiază muşchii, îi slăbeşte corpul dacă nu face mişcare sau dacă nu munceşte. La fel se întâmplă şi cu însuşirile morale.

Cultivarea însuşirilor morale trebuie să fie principala noastră grijă. Pentru a obţine rezultate, pentru a avea voinţă, e obligatoriu să ne consacrăm acestei activităţi cu hotărâre şi cu statornicie. E nevoie să ne exersăm voinţa fără încetare, fără odihnă, s-o folosim pentru propria noastră perfecţionare şi totodată în întreaga noastră existenţă. Ţelul e de a face din noi oameni de caracter, stăpâni pe ei, capabili să-şi făurească propria fericire şi să-şi slujească Ţara.

Dordea Cosmin