![]() |
![]() |
|
|
![]() |
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
#1
|
|||
|
|||
![]()
Este vorba despre niște ipoteze sau mai bine zis concluzii, parțial demonstrate de-a lungul timpului de mine aici pe forum și doar de puțini în așa-zisa presă liberă, concluzii pe care le am în minte de ceva vreme, chiar dacă public doar acum. Cred totuși că se mai poate face un mic bilanț referitor la această mega-escrocherie incalificabilă țesută în jurul lui G. Simion și a așa-zisului „partid” AUR.
Această escrocherie a fost croită încă de la început pe „principii” nedemocratice, mai bine zis antidemocratice, folosindu-se parțial anumite experiențe acumulate în mediul online și de rețele de socializare internet în contextul mișcărilor „#rezist” și așa mai departe. Încă de la început AURul, care nu a fost și nu este un partid politic (democratic), a fost croit pentru a fi folosit ca un „operator electronic”, ca un „operator pe internet” aproape exclusiv în jurul personajului G. Simion, chiar dacă acesta vindea înșelătorii cum că prin „tehnologie” AURul lui va manifesta „democrația pură” și așa mai departe. Faptul că totul a fost proiectat în „laboratoare” ale Ocultocrației care stă în spatele acestui proiect subversiv și care l-a sprijinit și îl protejează până în prezent sub diverse forme este dovedit de acțiunile sistematice ale lui Simion, ale clicii de șarlatani din jurul lui și ale așa-zisului „partid democratic” AUR. Acțiuni care într-adevăr au avut în centru „progresul tehnologic” de care vorbește incultul încruntat Simion, dar care necomportând doar niște „scăpări”, niște „întîmplări”, ci fiind sistematice și cvasi-permanente, duc la concluzia limpede că ăsta a fost proiectul real, camuflat în spatele înșelătoriilor în principal ale lui Simion, ca „voce publică”, privitoare la vînturatul caracter democratic al falsului partid politic AUR. Evident că între timp, pe parcursul anilor, au mai trebuit din când în când să mimeze democrația, însă aceste diversiuni nu au avut și nu au cum să ascundă pentru un analist obiectiv acțiunile desfășurate pe rețele centrate aproape exclusiv în jurul personajului G. Simion, căruia i s-a construit un soi de cult al „personalității”; apoi conducerea deliberată a organizațiilor locale (și probabil și centrale) prin personaje numite discreționar, coordonatori temporari, fără stabilitate și care s-au supus să pună în practică (pentru că Simion s-a dovedit astfel un personaj extrem de rudimentar care a făcut și face apel la supuși, la slugi, la sclavi, la „preaplecate capete sub sabie”) tot felul de dispoziții inepte, nedemocratice, dar pe placul „conducătorului suprem”. De asemenea trebuie menționată și lipsa oricăror dezbateri, oricăror foruri interne, oricăror manifestări de exprimare liberă a opiniilor, în primul rînd a celor diferite de linia dată de „stăpînul suprem” al sclavilor de AUR, pe lângă niște farse mimate, pentru acoperire, neexistând în realitate niciun fel de acțiuni reale de organizări de foruri de idei, de dezbateri, de liberă exprimare, de formare reală de „cadre”, de activități reale de educare, formare și informare politică, „ideologică”, dincolo de niște mimări ale unor așa-zise „congrese” ale „partidului”, care și acelea erau „cu ușile închise”, știindu-se că nu existau niciun fel de întruniri ale „politicienilor”, ale „structurilor de partid”, și oricum presa nu a transmis de-a lungul anilor mai nimic despre așa ceva (pentru că nici nu existau, asta-i clar), nu au existat și cred că nu există niciun fel de documente sau înregistrări publice referitoare la întruniri de dezbateri politice, de activități ale așa-ziselor structuri de conducere ale „partidului” și așa mai departe, așa cum spre exemplu se știe că presa mai transmitea câte ceva de la astfel de activități ale partidelor „vechi”, spre exemplu se mai făceau publice stenograme chiar și dacă unele „pe surse”, dar întrunirile respective, cu neajunsurile lor, chiar existau, partidele respective chiar aveau structuri de conducere, structuri de profesioniști pe tot felul de domenii și așa mai departe. Bineînțeles că se mai pot aduce și sper să mai aduc idei și argumente privitoare la tematicile dezbaterii, însă pentru acest text de început mai țin să aduc în atenție niște înregistrări de la începuturile publice ale „mișcării AUR”, de pe când era doar „mare în Europa”, din august 2019, înregistrări în care Simion este văzut prezentând „platforme tehnologice” ale viitorului „partid politic”, în legătură cu care înșela și prostea încă de atunci vizavi de „democrație” și care fac și ele parte din ansamblul probatoriu de natură dă dovedească ideile menționate de mine atât în titlul, cât și în argumentația de până aici a dezbaterii. Înregistrări din 11 august 2019 de la lansarea „mișcării politice zise democratice” „România mare în Europa”, precursoarea falsului „partid” AUR: https://www.youtube.com/watch?v=uL5UeeIgJf8&t=1486s https://www.youtube.com/watch?v=TB2saLcZVx0&t=45s (Așa cum ascultătorii, care vor vrea, vor putea remarca, pe lângă suita aproape nesfîrșită de minciuni și înșelătorii, care s-au dovedit în timp ca atare, ale lui Simion, apar și multe bîlbîieli „bizare” ale lui Simion, cel mai probabil datorate rudimentelor de „conștiință” pe care le mai avea că mințea fără rușine, dar nu și fără „scăpările întîmplătoare”..., și că știa că în realitate, așa cum s-a dovedit și cum dovedesc și eu aici, „partidul de AUR” avea să fie cu totul altceva decât ceea ce prezenta „purul, idealistul, neprihănitul” Simion, noua „albă ca zăpada” a „politicii” „românești”.)
__________________
„În casa lui David cele înfricoșate se lucrează, că acolo e focul, care arde toată mintea cea întinată.” (din antifonul al treilea al glasului al cincilea) |
#2
|
|||
|
|||
![]()
În fiecare zi dau ăștia în el și tu zici că presa îl protejează.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. |
#3
|
|||
|
|||
![]() Citat:
(Pentru cei care nu știu ce înseamnă CONSEMN, dau o scurtă definiție: „Totalitatea îndatoririlor pe care le are un militar în serviciul de pază sau de securitate.” Pentru că este vorba, în cazul OCULTEI și a „curelelor de transmisie” ale Ocultei „în teritoriu”, despre structuri nu neapărat militare în sens armat, ci de factură similară cu cea militară, bazate pe ordine și executarea ordinelor, stabilirea și respectiv îndeplinirea de „consemne” etc., altfel existând riscul pentru cei care nu ar executa ordinele sau ar încălca consemnele, INDIFERENT CÂT AR FI ACESTEA DE IRAȚIONALE, DE TRĂDĂTOARE, DE DISTRUCTIVE, DE DEVIATE DE LA ORICE LEGE MORALĂ SAU CIVILĂ ȘI PRECEPT DEMOCRATIC, DE LA ORICE DREPT ȘI DREPTATE REALE, să fie persecutați, ostracizați sau chiar „eliminați din joc”.)
__________________
„În casa lui David cele înfricoșate se lucrează, că acolo e focul, care arde toată mintea cea întinată.” (din antifonul al treilea al glasului al cincilea) |
#4
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Iar dacă potrivit afirmațiilor lui Băsescu nu se poate face încadrare în timp, potrivit afirmațiilor lui Hartmann, Simion ar fi fost la Mar-a-Lago într-un interval din anii 2018-2019, referirile făcute de Hartmann la Zuckerman și Menendez, când cel din urmă îi bloca accesul la ambasada SUA în România (iar acest blocaj a fost în pe parcursul multor luni din intervalul 2018-2019), ducînd la această concluzie. https://www.b1tv.ro/politica/basescu...s-1583955.html https://www.b1tv.ro/politica/traian-...o-1584165.html Simion ar fi fost, ar fi avut demersuri la Mar-a-Lago cândva în perioada 2018-2019 (n.m. probabil înainte de demararea „mișcării AUR”), potrivit afirmațiilor „discretului” Hartmann H.D. (emisiunea „lui” Tucă, 12 mai 2025) Practic devin tot mai clare începuturile conspirative ale „mișcării AUR” a șarlatanului George Simion, în mod evident el nu a fost acolo „pe picioarele lui”, la Mar-a-Lago, insinuându-se o apropiere de Trump, dar care nu a existat (a se asculta și cuvintele lui Băsescu despre Simion la „spălat de vase” la Mar-a-Lago), prin urmare se deduce din ce în ce mai bine ce fel de structuri conspirative (și evident subversive, asta deducîndu-se din faptele de natură de SUBVERSIUNE ale „mișcării AUR”) s-au folosit de însetatul de parvenitism Simion, l-au purtat prin diverse locații (una fiind Mar-a-Lago (chiar dacă pe la „spălat de vase”, cum zice Băsescu), localitatea unde Trump își avea reședința sau una dintre reședințe) probabil și făcîndu-i tot felul de promisiuni. Una dintre naturile structurilor conspirative respective se poate deduce în mod clar din anumite scopuri mai mult sau mai puțin ascunse ale „mișcării AUR” „a lui” G. Simion, scopuri vădit antiromânești și antiortodoxe, anticreștine despre care am mai vorbit și argumentat destul de clar aici pe forum de vreun an și jumătate încoace. Și într-un mod destul de probabil aceste fapte duc la concluzia cel puțin parțială a „imunității de factură ocultă” de care a beneficiat până în ziua de azi Simion, în ciuda oricăror blestemății și fărădelegi comise de-a lungul cel puțin al acestor ani 2018/2019-2025. Șarlatanul extremist antiromân și antiortodox, anticreștin Simion a făcut compromisuri oculte, și în mod sigur nu doar la nivelul anilor 2018/2019, și se poate deduce că „imunitatea lui de factură ocultă” are anumite legături cu astfel de compromisuri de natură conspirativ-subversivă, deși foarte probabil are legătură și cu alte compromisuri sau angajamente, „înspre intern sau extern”, de natură secretă, ocultă, antidemocratică (și în mod evident susceptibil infracțională).
__________________
„În casa lui David cele înfricoșate se lucrează, că acolo e focul, care arde toată mintea cea întinată.” (din antifonul al treilea al glasului al cincilea) |
#5
|
|||
|
|||
![]()
Dacă era să fie lege și tu erai cercetat pentru accesele de anti-semitism pe care nu le-am mai văzut la niciun alt user, la tine este ceva grețos și programatic în toată treaba asta, dacă e să fie corectitudine politică, tu trebuie să dai cu subsemnatul pe la parchet.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. |
|