Teoria subconstientului un plagiat tirziu

[mihailt]

http://savatie.wordpress.com/2008/09/30/teoria-subconstientului-un-plagiat-tirziu/

"Constantin Balaceanu Stolnici l-a numit pe Freud, fara sa vrea sa-l minimalizeze, „un mare manipulator”. Imi este greu sa afirm daca Freud insusi a fost un manipulator, insa pot spune cu certitudine ca teoriile sale au slujit la manipularea generatiilor urmatoare.

Citirea, dar mai bine zis „decodificarea” omului prin prisma subconstientului, care este o gaselnita freudiana, a facut epoca in cinematografie si in industria filmului „de toata ziua” cu care oamenii din lumea intreaga sint bombardati de-a lungul intregii vieti. Majoritatea oamenilor sint convinsi, gratie acestor filme, ca faptele lor sint produsul unor acumulari ale subconstientului. Aceasta, desigur, este o manipulare.

Insa manipularea incepe chiar de la atribuirea lui Freud a meritului de a fi vorbit cel dintii despre subconstient, ceea ce este un fals camuflat cu buna stiinta.

Subconstientul a constituit obiect de cercetare pentru ascetii crestini incepind cu secolul V, fiind dezbatut sistematic in scrierile unor autori precum Sf. Grigore de Nyssa, Ioan Casian sau Evagrie Ponticul. In special Evagrie acorda acestui subiect o atentie deosebita, propunind o clasificare a viselor si a fantasmelor in functie de temperament si felul patimilor / necesitatilor care il incearca pe ascet. Schema evagriana este reprodusa de Freud in celebra sa Interpetare a viselor, fiind chiar mai putin curajoasa, ca sa nu spun mai putin interesanta decit cea a predecesorului sau crestin pe linie psihanalitica.

Iata si un fragment din Tratatul despre alcatuirea omului al Sfintului Grigore de Nyssa: “Noi sustinem ca numai lucrarea treaza si statornica a gindirii poate fi socotita rod al cugetului, pe cind jocul aratarilor din vis isi are existenta numai intr-o activitate imaginara a spiritului nostru, care e plasmuita de intimplare, indeosebi de partea nerationala a sufletului nostru”. “… Ele [visele] fie ca se nasc in portiunea din creier rezervat memoriei ca niste ecouri ale preocuparilor zilnice, fie - ceea ce se intimpla mai des - ele sint concretizarea unor stari afective ale corpului. Asa se explica de ce omul insetat are senzatia ca se afla linga izvor, pe cind cel dornic de hrana se vede in fata unui ospat cu bucate multe, iar tinarul aproape sugrumat de placerile trupesti e prada si el unor vise asemanatoare”.

E adevarat ca Freud, spre deosebire de scriitorii crestini, nu pomeneste nimic de visele profetice sau premonitorii, pentru el visele fiind doar o satisfacere inconstienta a necesitatilor fiziologice sau retrairea inconstienta a unor discutii, obsesii, impresii care capata forma, uneori forme distorsionate, in somn, cind cenzura launtrica, dobindita prin educatie, nu mai este activa.

Totusi visele premonitorii exista. Diversi oameni au vazut in vis locuri sau persoane despre care nu au avut anterior nici o informatie. Deoarece nu pot dovedi veridicitatea viselor unui alt om, marturisesc ca eu insumi am avut un astfel de vis. Mi s-a intimplat sa visez, pe cind eram student, biserica Adormirii Maicii Domnului de la Noul Neamt, manastire pe care eu nu doar ca nu o mai vazusem pina atunci, dar nici macar nu auzisem de ea, sferele mele de interes pe atunci fiind cu totul altele. In plus, in biserica din vis un cor nevazut cinta Heruvicul in slavona (asa cum mi-am dat seama mai tirziu) cintare pe care eu nu o auzisem niciodata nici macar in româna, deoarece nu am stat niciodata in viata la o slujba. A fost dupa aceea un glas care a vorbit in slavona (o limba necunoscuta mie pe atunci) si eu am retinut acele cuvinte. Peste un an am fost calugarit la manastirea Noul Neamt in biserica Adormirii Maicii Domnului, in seara praznicului Adormirii Maicii Domnului.

Intimplari de acest fel, pe care oameni diferiti in vremuri si locuri diferite le traiesc fiecare in felul sau, ma fac sa contrazic teoria freudiana cum ca toate visele sint fauriri ale subconstientului. In acest sens, cercetarile lui Freud sau au fost insuficiente, sau au fost nesincere.

Avem un Freud care propune o teorie trunchiata, decupind in mod brutal cerul din sufletele oamenilor si care, chiar si in aceasta forma terestra si tenebroasa nu este deloc originala, reproducind cercetarile care au fost expuse si sistematizate cu 15 secole mai devreme. Nu stim in ce masura Freud a cercetat scrierile autorilor crestini pomeniti mai sus, de altfel suficient de cunoscute si in Apus, caci daca le-a cunoscut, ar trebui sa fie invinuit de plagiat. Ar fi chiar nepotrivit ca marele savant si parintele modernitatii sa-si fi furat ideile care l-au facut celebru de la niste monahi crestini din indepartatul veac al cincilea.

Cu toate ca, chiar si asa stind lucrurile, Freud ar putea sta nestingherit in fata unui tribunal al ideilor, aparindu-se tocmai prin faptul ca locul pe care il atribuie el subconstientului in complexitatea afectiva si intelectuala a fiintei umane este cu totul altul decit cel pe care i l-au conferit ascetii crestini. Daca atunci cind definesc subconstientul si mecanismul prin care acesta strabate in gesturile constiente ale omului atit Freud, cit si scriitorii crestini vorbesc la fel, chiar izbitor de la fel, nu tot asa stau lucrurile atunci cind se pune problema in ce masura omul este victima propriului subconstient.

Ascetii crestini afirma ca subconstientul este controlabil, adica poate fi supus vointei, prin exercitiul sfinteniei, chiar pina si in starea de somn. In schimb Freud propune o viziune fatalista asupra psihicului uman in care subconstientul, care este vazut ca o acumulare a tuturor lucrurilor rele si urite pe care orice om doreste sa le uite, da buzna in viata activa a fiecaruia, declansind gesturi si actiuni inevitabile si deseori imprevizibile.

Daca Freud crede ca subconstientul influenteaza constientul, sfintii crestini sustin ca si constientul influenteaza si poate schimba subconstientul, curatindu-l. Freud nu recunoaste aceasta miscare inversa, pentru ca nu recunoaste nici macar rostul binelui si al armoniei. Freud pur si simplu normalizeaza nebunia, ca fiind proprie omului. Singura conditie este ca nebunia sa nu doara.

In ce consta, de fapt, terapia freudiana? Intr-o simpla si cu totul banala constatare a cauzei suferintei, dereglarii de comportament. Adica, pacientul trebuie sa-si descopere viata (iar un bun psihanalist este acela care stie sa-l determine sa o faca), revenind la amintirile care l-au marcat inca din copilarie, denumite de Freud „imagini tablou”, asa incit aceste amintiri obsesive sa capete forma unei povesti cu sens, sens care, dupa parerea lui Freud, trebuie sa dezlege nelinistea si boala.

Acest fel de tratament, de dezlegare a bolii prin confesiune il gasim prezentat in toate filmele „psihologice” despre ucigasi in serie care au fost batuti de tatal vitreg sau femei care nu pot iubi din cauza ca au fost agresate in copilarie. De regula, personajul, care este victima nevinovata a trecutului sau neguros, ajunge sa se confeseze unui prieten, de preferat partenerul sexual, fapt care ii schimba radical viata, eliberindu-l.

Totusi trebuie sa spunem aici ca metoda lui Freud nu a dat vreodata roade, caci in nici unul din cazurile sale celebre (Cazul Dora, Cazul omului cu sobolani sau Cazul omului cu lupi), pacientii nu au cunoscut schimbari in bine dupa sedintele cu Freud.

Insuccesul lui Freud ca medic nu este un secret pentru specialisti, de aceea tratamentul medicamentos, care presupune si el exagerarile sale, predomina in spitalele de psihiatrie. Cu toate acestea, metoda freudiana de sondare a subconstientului ramine valabila pentru majoritatea psihiatrilor si psihologilor, fiind tributara viziunii reductioniste si fataliste ale aceluia. Adica, psihiatrul consulta pacientul dupa metoda lui Freud si trage concluziile tipice acestui fel de sondare, insa, fiind cunoscut esecul inaintasului, il indoapa pe bolnav cu pastile care nu-l pot vindeca, dar il pot tranchiliza.

Prin urmare, vindecarea prin „dezgolirea” subconstientului, atit de prezenta in filme, dar si in emisiuni cu tenta confesiva, care devin tot mai la moda, este un mit care depaseste sfera stricta a psihiatriei, devenind o arma de manipulare a maselor.

Subconstientul, asa cum l-a infatisat Freud, nu este altceva decit un „panou de control” al omului. Sint destui cei care au inteles asta foarte bine, butonind cu succes constiintele multimilor. Insa pentru a avea acces la acest panou de control si pentru a-l manevra cu succes, trebuie mai intii ca omul, mai bine zis oamenii, sa creada ei insisi in puterea de neinfruntat a propriului subconstient. Iata de ce avem atitea filme, mii, poate zeci de mii, de la seriale si productii video de cea mai joasa speta, pina la opere de Oscar, inspirate de aceasta viziune demonica asupra fiintei umane.

Lozinca acestui complex proces de manipulare este una pe care o poti auzi atit la hip-hoperii de la MTV, la militantii homosexuali, cit si la pastorii buimaci ai unor miscari pseudo-crestine de azi: „Dumnezeu te iubeste asa cum esti!” sau „fii tu insuti!” Altfel spus: „Nu fa nimic pentru a te schimba, defectele si prostia ta sint fermecatoare!”

Boala sufletului, perversitatea, chiar agresivitatea criminala, betia, halucinatiile au fost declarate izvor de inspiratie pentru artisti si scriitori. De pilda, suprarealismul este un curent care si-a propus sa exploreze subconstientul. Delirul si visele bolnave, in loc sa fie tratate au ajuns sa fie autoprovocate de o serie intreaga de artisti prin recurgerea la alcool, droguri si situatii extreme, gen vagabondaj, viol sau chiar crima. Personajele odioase, cum ar fi ucigasii in serie sau violatorii, sint prezentati din unghiuri favorabile care le atenueaza vina, facindu-i chiar simpatici. Toate acestea isi au radacina in viziunea unui doctor, care nu s-a vindecat niciodata pe sine insusi, deoarece convingerea lui era ca nu exista nebuni, ci doar moduri diferite de receptare a realitatii.

A rezolva problema subconstientului uman prin simpla afirmatie ca el exista este stupid. Teoria propusa de Freud este un unghi mort, o groapa in care esti pus sa sari dupa ce ai fost asigurat ca nu vei mai putea iesi din ea.

Subconstientul nu a fost niciodata un tabu pentru crestini. Oare nu despre subconstient vorbea Hristos atunci cind a zis: „Din inima ies gindurile rele, furtisagurile, curviile, uciderile” (Marcu 7, 21) si „din prisosul inimii vorbeste gura” (Matei 12, 34). Oare ce este acest „prisos” al inimii, daca nu partea ascunsa constientului? Numai ca, spre deosebire de Freud, sa-mi ierte Dumnezeu aceasta comparatie, Hristos nu a lasat sa se inteleaga ca subconstientul depoziteaza numai relele. Prisosul inimii, sa-i zicem „subconstientul”, poate fi bun sau rau, in functie de om (Luca 6, 45).

Cu siguranta exista oameni care au in „prisosul” inimii lor si multe lucruri frumoase, agonisite de viata lor virtuoasa, din experienta carora vorbesc. Aceasta experienta a virtutii, prin care partea rationala a sufletului reuseste sa invinga partea poftitoare, opunind scaderilor de tot felul contrariul lor – adica fricii curajul, zgirceniei milostenia, miniei dragostea si asa mai departe –, au fost inscrise de-a lungul vremii de oamenii lui Dumnezeu in opere de o nepretuita insemnatate si frumusete, care, fiind traduse in limbile de mare circulatie, pot fi cercetate de cei interesati.

In ce-l priveste pe Sigmund Freud, acest om fara indoiala inteligent si inclinat spre studiu, care a fost si un connational tirziu al lui Hristos, se pare ca a avut o inima care a prisosit mai mult in lucruri joase si urite despre care a vorbit si a scris in toata viata sa, pina cind moartea l-a impiedicat sa o mai faca.

"