Parintele Gavriil Stoica, duhovnicul Manastirii Zamfira, din judetul Prahova, a trecut la cele vesnice in noaptea de 25 spre 26 august 2011. Parintele Gavriil Stoica s-a nascut pe 21 februarie 1935, in localitatea Aninoasa, din judetul Arges. A primit la nastere numele Gheorghe. S-a calugarit la varsta de 17 ani si a fost ucenicul parintelui Arsenie Papacioc. Tanarul Gheorghe a fost tuns in monahism la Manastirea Slanic, unde va si sluji ca diacon, pentru o vreme. Mai tarziu a fost randuit ierodiacon, slujitor la Manastirea Curtea de Arges.

Incepand cu anul 1956, parintele Gavriil a inceput sa se spovedeasca la parintele Arsenie Papacioc. In anul 1961, parintele va termina cursurile Seminarului Teologic Ortodox din Bucuresti. Parintele Gavriil a fost arestat in anul 1964 si condamnat la trei ani de inchisoare de autoritatile comuniste, sub acuzatia ca distribuie carti de invatatura crestina.

Din anul 1978 a devenit duhovnicul manastirii Zamfira, unde a slujit pana la trecerea sa la Domnul.

Parintele arhim. Timotei Aioanei spunea despre parintele Gavriil: „Era un om intelept, cu experienta. Un om care a trecut prin foarte multe incercari in viata, nu doar detentia, care sigur l-a marcat, dar care l-a facut mai luptator. El se incadreaza in elita marturisitorilor clerici din temnitele comuniste. A avut si o bogata activitate ca duhovnic, a facut cunoscuta invatatura Bisericii prin intermediul mass-mediei. Pentru un numar de ani a facut parte si din cadrul Consistoriului Monahal al Arhiepiscopiei Bucurestilor, fiind, pentru o perioada, chiar si presedinte. A fost un monah care a iubit ordinea, rugaciunea, a fost preocupat de carte, de invataturile parintilor bisericesti. Am observat o ordine, desavarsita aproape, in gradina casei lui; avea tot felul de legume si fructe, rodul ostenelilor lui. Deci, iata, o activitate diversa si foarte interesanta“.
In ziua in care a trecut la cele vesnice, parintele Gavriil a savarsit Sfanta Liturghie, a stat de vorba cu credinciosii, apoi s-a dus la chilie. „Nemaivenind dupa-amiaza la biserica, maicile l-au cautat. S-au uitat pe geam si l-au vazut cu capul sprijinit de masa. Au chemat salvarea, dar, la cateva ore, a murit la Spitalul din Ploiesti. Spunea adeseori «Vreau sa ma gaseasca moartea aproape de sfantul altar» si asa s-a si intamplat“.

A fost ingropat langa biserica manastirii Zamfira, alaturi de mormintele familiei Iorga.

Un monah misionar, iubitor de virtuti si de flori
Mesajul de condoleante transmis de PF Patriarh Daniel, citit dupa slujba de inmormantare de exarhul cultural al Arhiepiscopiei Bucurestilor
Cu multa durere am aflat de trecerea la cele vesnice a parintelui arhimandrit Gavriil Stoica, duhovnicul Manastirii Zamfira, slujitor cunoscut al Arhiepiscopiei Bucurestilor si al monahismului romanesc.

Plecarea sa din lumea aceasta este o grea pierdere pentru obstea Manastirii Zamfira, pentru fiii sai duhovnicesti, pentru familia sa, dar si pentru toti cei care l-au cunoscut si pretuit.

Din pilda vietii sale invatam statornicia si daruirea petrecute in slujba Mantuitorului Hristos, o mare perioada in vremuri grele, de incercare si lupta cu un regim ostil Bisericii.

Arhimandritul Gavriil Stoica a fost educat in spirit crestin, purtand cu el duhul evlavios mostenit in casa parintilor sai din Aninoasa Argesului. Doi dintre cei sapte copii ai familiei Stoica au ales drumul manastirii, Gavriil la Schitul Slanic, nu departe de casa, iar Ion (Justinian) la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus si, mai tarziu, la Schitul romanesc Prodromu de la Muntele Athos.

In cei aproape 60 de ani de vietuire in cinul monahal, arhimandritul Gavriil a intalnit numerosi duhovnici si calugari rugatori, facand ascultare in obstile cunoscutelor Manastiri Neamt, Curtea de Arges, Cheia, Sinaia, Caldarusani si Zamfira.

Insufletit de elan misionar, a oferit credinciosilor lumina din lumina cartilor, impartind in mod gratuit tiparituri folositoare de suflet. Acesta a si fost motivul pentru care regimul comunist a dispus arestarea lui in anul 1964. Anii de detentie l-au intarit in lupta duhovniceasca si in apostolatul sau plin de ravna sfanta.

Bun slujitor si predicator
La eliberarea din temnitele comuniste s-a stabilit in Manastirea Cheia, impreuna cu parintele Arsenie Papacioc, cunoscutul duhovnic de la Techirghiol. A legat cu acesta o stransa prietenie si au hotarat, peste ani, sa-si pregateasca alaturi locurile de vesnica odihna, ca si parintii Paisie si Cleopa altadata.

Arhimandritul Gavriil Stoica a fost un bun slujitor si predicator. Dupa 1990 s-a implicat mult in predarea religiei in scolile din preajma Manastirii Zamfira. Numerosii sai fii duhovnicesti l-au intervievat in discutii pe diverse teme, iar cuvintele sale intelepte au fost publicate in ultimii ani. A fost prezent, de multe ori, in emisiunile spirituale ale unor televiziuni si posturi de radio.
Ultimii 30 de ani ai vietii i-a petrecut la Manastirea Zamfira, slujind cu timp si fara timp, povatuind soborul de calugarite si pe credinciosii care i-au devenit fii duhovnicesti. Iubea slujbele si florile. In sezonul cald, lucra multe ceasuri in fiecare zi, ingrijind florile din curtea manastirii. Era si aceasta un dor dupa gradinile Raiului si dupa lumina cea neinserata a Imparatiei cerurilor.

In urma cu 15 ani a dorit sa plece la Muntele Athos si sa ramana la Schitul romanesc Prodromu, impreuna cu fratele sau, ierodiaconul Justinian. Inaintasul nostru intru slujire, fericitul intru pomenire Patriarh Teoctist, l-a sfatuit sa ramana „de straja“ in obstea Manastirii Zamfira si sa fie, pana la urma, rugator si sfatuitor pentru monahi, preoti si credinciosi.

Apreciem indeosebi lumina faptelor sale bune, credinciosia, statornicia, evlavia si zelul misionar pe care le-a cultivat in mod constant. In acest ceas de vremelnica despartire, inaltam rugaciuni catre Domnul nostru Iisus Hristos cel inviat din morti, ca sa aseze sufletul sau intru Imparatia cerurilor, unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, ci viata fara de sfarsit, iar pe toti cei indoliati sa-i mangaie si sa-i intareasca intru nadejdea invierii de obste si in rugaciunea de pomenire a celui mutat la viata cereasca.