Preaiubitilor, am inteles toti ca e vorba de o parabola ce a fost rostita de Mantuitorul chiar in Saptamana Patimilor, inainte de patimirea Sa, adica inainte de Cruce si de Inviere. Era la Templu, si carturarii si fariseii se aflau de fata
In mai multe locuri din Sfânta Scriptură, lumea pe care a zidit-o Dumnezeu este asemănată cu via. Cel mai clar spune însăși Evanghelia de astăzi: Era un om oarecare, stăpân al casei sale, care a sădit vie". Acesta este Însuși Dumnezeu, Stăpânul cerului și al pământului
Aceasta pilda din Evanghelia dupa Sfantul Evanghelist Matei, care se afla si in Evangheliile dupa Sfantul Marcu si dupa Sfantul Luca, a fost rostita de Mantuitorul Iisus Hristos dupa intrarea Sa in Ierusalim. Prin ea, Mantuitorul Iisus Hristos arata ca El este piatra din capul unghiului de care...
Folosirea imaginii şi vorbirea în pilde era foarte frecventă în Orient, şi implicit şi la poporul biblic. În Evanghelii se întâlnesc peste cincizeci de parabole, ceea ce ar constitui, conform aprecierilor unor specialişti în exegeza textului biblic, mai mult de o treime din cuvântările...
Sfânta Evanghelie din Duminica a XIII-a după Rusalii este plină de înţelesuri duhovniceşti care se referă atât la istoria mântuirii neamului omenesc, cât şi la viaţa Bisericii. Parabola sau pilda pe care Mântuitorul Iisus Hristos ne-o prezintă în Evanghelia acestei zile se referă la...
Evanghelia de astăzi ne istoriseşte despre stăpânul unei vii care şi-a trimis slujitorii să ceară lucrătorilor săi partea de recoltă ce i se cuvenea. Aceştia l-au prigonit şi l-au ucis pe trimişii stăpânului şi chiar pe fiul lui. Stăpânul s-a supărat şi a dat via sa altor lucr...
Pilda lucratorilor rai ai viei a fost rostita de Mantuitorul dupa invierea lui Lazar, inainte de Patimirea Sa. Din aceasta pilda aflam ca un stapan a sadit o vie, a imprejmuit-o cu gard, a sapat in ea un teasc, a ridicat un turn de paza si apoi a incredintat-o slujitorilor sai, spre a o lucra, iar...
Biserica Ortodoxă s-a aflat ieri, 30 august, în Duminica a 13-a după Rusalii, zi în care a fost rânduită spre citire Pilda lucrătorilor celor răi (Matei 21, 33-44). La Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu...