Catre sfarsitul neoliticului si inceputul epocii bronzului (c. 2500-2000 i. Hr.) s-a produs marea migratie a triburilor indo-europene, care s-au raspandit apoi in toata Europa. In Europa de sud-est, din amestecul acestora cu populatiile neolitice
Herodot prezinta pe Zalmoxis ca fiind in legatura cu Pitagora, construindu-si apoi o camera de primire pentru cetatenii de frunte, carora le vorbea despre nemurire, apoi stand ascuns intr-o camera subterana timp de trei ani
Credinta lor este ca ei nu mor, ci ca cel care piere se duce la Zalmoxis, spunea Herodot. Aceasta afirmatie, ca si aceea cu trimiterea solului la Zalmoxis, a acreditat parerea, unanima, ca viata geto-dacilor
Din lipsa izvoarelor, s-au emis mai multe teorii cu privire la caracterul religiei geto-dacilor. Astfel, din faptul ca Herodot vorbeste pe larg numai despre Zalmoxis, spunand ca unii geti ii mai spun si Gebeleizis