Agenda crestinului - 14 aprilie 2014

Sfantul Cuvios Ierarh Pahomie de la Gledin

Sfantul Cuvios Pahomie s-a nascut in jurul anului 1674, in satul Gledin, primind numele de botez Petru. Ajunge in Moldova unde este primit ca frate la Manastirea Neamt. Aici va parcurge, dupa randuiala, toate incercarile duhovnicesti. In 1697, la varsta de 25 de ani, a fost calugarit. Dupa moartea parintelui egumen Ioan, este numit, la nici treizeci de ani, staret al Manastirii Neamt, pe care o va conduce pana in anul 1704. mai mult

Foto

Saptamana Patimilor - Lunea Mare (Denie)

Biserica a randuit ca la sinaxarul zilei de luni din Saptamana Patimilor sa se faca pomenirea lui Iosif, fiul patriarhului Iacob si a smochinului neroditor. Numele de Iosif inseamna "El (Domnul) adauga". Acesta a fost cel de-al unsprezecelea fiu al lui Iacob si primul al Rahilei. Sfanta Scriptura ne marturiseste ca intr-o zi, batranul Iacob il trimite pe Iosif sa-i aduca vesti despre fratii lui, care erau plecati cu oile la camp. Fratii sai, erau invidiosi pe acesta din momentul in care le vestise mai mult

"Atâta timp cât amintirea unor prieteni iubiţi trăieşte în inima mea, voi continua să afirm că viaţa este bună".Helen Keller

Evanghelia

Dimineata, a doua zi, pe cand se intorcea in cetate, a flamanzit; Si vazand un smochin langa cale, S-a dus la el, dar n-a gasit nimic in el decat numai frunze, si a zis lui: De acum inainte sa nu mai fie rod din tine in veac! Si smochinul s-a uscat indata. Vazand aceasta, ucenicii s-au minunat, zicand: Cum s-a uscat smo... mai mult

Sfanta Evanghelie dupa Matei 21 (18 - 44)

Si sezand El pe Muntele Maslinilor, au venit la El ucenicii, de o parte, zicand: Spune noua cand vor fi acestea si care este semnul venirii Tale si al sfarsitului veacului? Raspunzand, Iisus le-a zis: Vedeti sa nu va amageasca cineva. Caci multi vor veni in numele Meu, zicand: Eu sunt Hristos, si pe multi ii vor amagi. ... mai mult

Sfanta Evanghelie dupa Matei 24 (3 - 35)

Rugaciunea de Luni

Rugaciunea de Luni - Doamne Iisuse Hristoase, cu adanca umilinta recunosc si marturisesc, ca in toata ziua pacatuiesc contra iubirii Tale Dumnezeiesti. Deci, astazi, ca este luni si inceputul saptamanii, ma rog cu umilinta indurarii Tale celei mari: iarta-mi... mai mult

Pilda zilei

Firea celui stapanit de invidie

Odata, un imparat a voit sa ispiteasca firea celui invidios. I-a chemat la el pe un invidios si pe un iubitor de bani si le-a zis: "Poruncesc sa cereti de la mine orice veti voi si eu va voi da cu placere. Dar sa stiti ca celui ce va cere in urma, ii voi da... mai mult

Memoria zilei

Incepe domnia lui Stefan cel Mare

14.04.1457 - Incepe domnia lui Stefan cel Mare (1457-1504) in Moldova mai mult

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact