Agenda crestinului - 28 august 2016

Vindecarea lunaticului

Vindecarea lunaticului - este evocata in duminica a zecea dupa Rusalii. La copilul lunatic, epileptic, acestea erau formele de manifestare: nu avea liniste in el, se disloca, se arunca fie in apa, fie in foc, inaintea unei primejdii. Nu-si mai gasea locul. E vorba despre pierderea echilibrului, a unitatii si armoniei. A unitatii cu Dumnezeu, cu Autorul, cu Ziditorul meu si Mantuitorul meu mai mult

Audio

Sfantul Moise Etiopianul

Sfantul Cuvios Moise a fost de neam etiopian. La inceput a fost slujitorul unui politician, dar din cauza nedreptatilor sale, a fost alungat. Sfantul Moise s-a alaturat unei cete de talhari si cu timpul a ajuns conducatorul acesteia. Dupa o vreme, cuprins de o mustrare de constiinta pentru relele savarsite, paraseste ceata de talhari si se retrage intr-o manastire. Ai isi va plange pacatele savarsite, dar va lupta mult avreme cu demonii desfranarii care aduceau mai mult

Foto

"Cugetă la bine, ca să te fereşti de a gândi la rău, căci duhul omului n-ar putea sta fără să facă ceva".Sf. Efrem Sirul

Evanghelia

Dupa acestea, Iisus S-a aratat iarasi ucenicilor la Marea Tiberiadei, si S-a aratat asa: Erau impreuna Simon-Petru si Toma, cel numit Geamanul, si Natanael, cel din Cana Galileii, si fiii lui Zevedeu si alti doi din ucenicii Lui. Simon-Petru le-a zis: Ma duc sa pescuiesc. Si i-au zis ei: Mergem si noi cu tine. Si au ies... mai mult

Sfanta Evanghelie dupa Ioan 21 (1 - 14)

Si mergand ei spre multime, s-a apropiat de El un om, cazandu-I in genunchi, Si zicand: Doamne, miluieste pe fiul meu ca este lunatic si patimeste rau, caci adesea cade in foc si adesea in apa. Si l-am dus la ucenicii Tai si n-au putut sa-l vindece. Iar Iisus, raspunzand, a zis: O, neam necredincios si indaratnic, pan... mai mult

Sfanta Evanghelie dupa Matei 17 (14 - 23)

Rugaciunea de Duminica

Rugaciunea de Duminica - Ziua Duminicii imi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stapane, cu care ai zidit lumea si ai rascumparat pe om. Tie deci, iubitorule de oameni, Doamne, ma inchin si-Ti multumesc foarte pentru Darurile cele mari ce ai facut si le faci... mai mult

Pilda zilei

Minciuna ne fereste de multe alte pacate

Daca nu vei spune minciuni, multe pacate ai sa faci. - Cum adica? - intreba celalalt. Batranul ii zice: Doi oameni au omorat in fata ta, si unul dintre dansii a fugit in chilia ta. Dregatorul il cauta si te intreaba: "In fata ta s-au intamplat acestea?" Daca... mai mult

Memoria zilei

Sfarsitul Imperiului Roman de Apus

Pe 28 august 476 sfarseste Imperiului Roman de Apus. mai mult

Despre Maica Domnului si sfinti
Despre Maica Domnului si sfinti Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.  15.00 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 45.00 Lei
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact