Sfantul Ierarh Antim Ivireanul

Cel mai invatat si talentat mitropolit care a stat vreodata pe scaunul mitropoliei tarii Romanesti, barbat de cinste, evlavios si impodobit cu virtutile ce se potrivesc cu vrednicia arhiereasca, Antim Ivireanul a ramas o icoana inconjurata cu evlavie si cu recunostinta pentru tot ce a infaptuit in tara si Biserica Ortodoxa Romana, si impodobita cu nimbul muceniciei. in sufletul lui au prisosit virtuti alese, un buchet facut din toate talentele, o simfonie de inspiratie si melodii. N-a ingropat nici un talant, ci i-a inmultit pe toti, fiind "singurul vladica de multe ori artist".

Din izvoare sigure se stie ca era de origine georgiana (din Iviria, denumire veche a Georgiei sau Gruziei de azi, din sudul Rusiei). Parintii sai se numeau Ioan si Maria, iar el a primit la botez numele de Andrei. Din frageda tinerete a cazut rob la turci, pe aceea vreme tara fiind sub stapanire otomana. Era inzestrat cu "talente rare" si "a ridicat la perfectiune arta tipografica". Cu privire la data si locul exact al nasterii sale, nu exista date certe, dar se presupune ca in robie a invatat, pe langa limba sa materna, greaca veche si cea noua, turca, slava veche, poate si araba, si mai ales romana, pe care o numea "limba dulce romaneasca".

Un capitol controversat din viata lui o constituie imprejurarile in care a scapat din robie, si locul unde si-a insusit arta tipografica, in care avea sa exceleze. Se cunoaste insa o scrisoare a Patriarhului Dositei al Ierusalimului, cu sediul la Constantinopol, adresata catolicosului Georgiei, scrisoare in care patriarhul se plangea ca nu are cine sa-i traduca in limba greaca scrisorile ce i le trimite. Astfel, se pare ca scopul in care Antim a fost rascumparat din robie se desluseste cu usurinta, si mai ales apare si ocupatia lui mai bine de un sfert de veac. Tot la Constantinopol avea sa deprinda si mestesugul artelor plastice, ca sculptura, pictura, si mai ales caligrafia si broderia.

Datorita unei recomandari a Patriarhului Dositei catre domnitorul-martir Constantin Brancoveanu, care planuia inviorarea culturii romanesti, planuri care coincideau si cu intentia Patriarhului de difuzare a culturii grecesti in toata lumea ortodoxa. Astfel, Antim ajunge pe meleagurile romanesti avand rolul de "supraveghetor al credintei, de organizator al silintelor pentru cultura, de sfetnic ascultat in cele religioase".

Se pare ca inainte de a ajunge in tara Romaneasca, Antim a facut un popas la Iasi, unde fusese infiintata tipografia greceasca la manastirea Cetatuia in 1680. Astfel a ajuns sa lucreze in aceasta tipografie, unde ar fi deprins mestesugul tiparirii si ar fi putut studia limbile romana si slavona. Ajuns la Bucuresti prin 1690, Antim si-a inceput activitatea la tipografia mitropoliei, sub conducerea episcopului moldovean Mitrofan al Husilor, refugiat la curtea lui Brancoveanu. in anul 1691, acesta este numit episcop al Buzaului, astfel ca lui Antim ii revine sarcina conducerii tipografiei, care ajunge "Tipografie domneasca". De acum, modestul si strainul ieromonah Antim avea sa se identifice cu aspiratiile si nazuintele tarii sale adoptive, depunand toate eforturile, priceperea si talentele sale multiple in slujba ridicarii tarii Romanesti pe scara culturii. Sub acest aspect, epoca lui Brancoveanu arata o interesanta impletire a doua influente diferite : Una venita din Occidentul catolic, alta venita din Orientul ortodox, anume cea greceasca. in acest fel, in arta, epoca aceasta a creat un stil propriu, si anume stilul brancovenesc.

incepand cu 1691, Antim, printr-o munca dificila si indelungata, va reusi sa straluceasca in privinta activitatii tipografice, tiparind sau supraveghind tiparirea a 64 de carti de diferite marimi. Rodul muncii proprii il constituie 38 de volume, restul fiind rodul stradaniilor ucenicilor sai : ipodiaconul Mihail Istvanovici, Gheorghe Radovici si ieromonahul Dionisie Floru. Dupa limba, Antim a tiparit 30 de carti in greceste, 24 in romaneste, una in slavona, 5 slavo-romane, 2 greco-arabe, una greco-romana. Antim are 4 lucrari ale lui, la 10 le-a scris predosloviile, pentru 5 a intocmit versurile, la 6 a scris cuvantul de iertaciune de la sfarsit, iar 6 carti sunt traduse de el in limba greaca. 6 volume au fost tiparite cu cheltuiala sa, cinci cu blagoslovenia sa, iar 10 au fost date de pomana cititorilor.

Dupa cuprins, tipariturile lui Antim se grupeaza in carti pentru combaterea calvinismului, catolicismului si intarirea Ortodoxiei, carti de slujba bisericeasca, carti de indrumare religioasa si filosofica, si carti populare.

Dupa criteriul nevoilor, aceste carti au cautat sa raspunda cerintelor launtrice ale neamului omenesc si problemelor externe ale tarii. Stradaniile domnitorului si ale neobositului mitropolit urmareau sa aduca in cuprinsul graiului si cugetarii romanesti marile valori ale gandirii timpului, indeosebi pe cele religioase. Prin ele se deschid larg caile traducerilor, innoirii culturii si slefuirii limbii. Prin cartile romanesti date la lumina, inzestratul ierarh a pus temeliile vechii noastre limbi bisericesti.

intre anii 1694-1701, pentru meritele sale dovedite ca tipograf si ieromonah, Antim a fost mutat la Snagov, ca egumen, unde a pus bazele unei mari tipografii, cu posibilitati de imprimare in mai multe limbi. cea mai mare parte a utilajului era construit de el. Aici va initia si o scoala de imprimerie "care a impamantenit pentru totdeauna acest mestesug la noi", si care va rodi 14 carti, 7 in limba greaca, 4 romanesti, una slavona, una greco-romana si una greco-araba.

Din 1701 Antim se stramuta la Bucuresti, unde isi va relua activitatea de tipograf, desi va continua sa fie si egumen al Snagovului, atestat pana la 21 mai 1704. Cauzele care au dus la plecarea lui la Bucuresti, fara sa renunte la egumenat nu ne sunt cunoscute, dar cert este ca odata cu plecarea lui Antim de aici va inceta si functionarea tipografiei. in perioada 1701-1705 Antim va duce la tipografia mitropoliei o rodnica activitate tipografica si artistica, perioada in care cunostintele sale teologice si culturale s-au desavarsit. Acum el va scoate de sub tipar 15 carti : 11 in greaca, aparute sub influenta curentului grecesc de la curte, 2 romanesti, una slavo-romana si una greco araba. Activitatea sa stralucita, calitatile sale deosebite de teolog si invatat, cat si demiterea episcopului Ilarion de la Ramnic, toate acestea au dus la alegerea lui Antim ca episcop de Ramnic, fara ca el sa fi gandit sau sa fi urmarit acest lucru. Astfel, in ziua de 17 martie 1705, Antim a fost hirotonit episcop al Ramnicului, dupa care s-a mutat la Ramnic, luand cu el si utilajul tipografic de la Snagov.

Ca episcop nu-i va fi usor, deoarece in eparhia sa propaganda catolica castigase teren. A trebuit, ca atare, sa intareasca disciplina in randurile clerului si ale manastirilor, sa ridice nivelul de pregatire al slujitorilor, sa desfasoare o activitate pastorala intensa, atat la centru cat si in cuprinsul eparhiei., pretutindeni fiind "ostenitoriu Kir Antim, episcopul Ramnicului", asa cum arata pisania din pridvorul manastirii Cozia, care a fost repictata si caruia i s-a adaugat un pridvor. Documentele episcopiei vorbesc despre grija intaistatatorului ei pentru marirea averilor episcopiei, prin cumparaturi de pamanturi, vii, mori si paduri, din veniturile carora se reparau si se infrumusetau cu picturi biserici, iar altele se zideau din temelii. Totodata trebuie sa recunoastem ca el a fost cel care a pus, la noi, bazele invatamantului scolar gratuit in tara Romaneasca, prin infiintarea a 3 scoli, numite "scoli de pomana" in care invatamantul era gratuit.

Dar cea mai bogata activitate desfasurata de Antim la Ramnic a fost tot aceea de tipograf, marele merit al lui fiind acela ca va tipari in romaneste cartile de importanta capitala pentru slujbele bisericesti. Motivul il constituia faptul ca Antim a inteles ca tipariturile in limba greaca erau pe cale de a deveni un pericol pentru limba romana, pericol asociat si cu pericolul prozelitismului catolic.

Activitatea sa la Ramnic va fi intrerupta insa, deoarece meritele sale personale, cat si inaltul prestigiu de care se bucura atat in tara cat si in Orientul ortodox, il vor propulsa pe cea mai inalta treapta a ierarhiei bisericesti, si anume aceea de mitropolit al Ungrovlahiei.

La 21 februarie 1708, dupa confirmarea alegerii sale in aceasta inalta demnitate bisericeasca, a fost stramutat de la Ramnic la Bucuresti, iar a doua zi, in Duminica Ortodoxiei, a fost instalat in scaunul de Mitropolit al Ungrovlahiei. Activitatea si opera lui ca mitropolit este bogata si variata si despre ea s-au scris multe articole si studii, dar fara sa se poata spune ca a fost epuizat tot ce putea fi spus in aceasta privinta. Vom retine insa esenta, si anume inflacaratul sau patriotism si recunostinta pastrata in inima, atat pentru tara Romaneasca, patria sa adoptiva, cat si pentru tara sa natala, Iviria, pe care n-a uitat-o pana la moarte. Un alt aspect este acela ca Antim a continuat sa iubeasca mestesugul tipografiei, cu toate grijile si problemele ridicate de conducerea Mitropoliei. Cea mai inalta expresie a cuvantului rostit, pana la acea data, o constituie opera sa de capatai Predicile sau Didahiile, pe care Antim le-a tinut la unele duminici si sarbatori, in timpul pastoririi sale. Aceasta il aseaza printre cei mai mari oratori bisericesti ai tuturor timpurilor, cu nimic inferior clasicilor din Apus, si mai cu seama il transforma pe Antim in intemeietorul oratoriei religioase la noi, la romani. Predica sa este o predica gandita si traita, compusa si asezata cu rabdare pe hartie dupa regulile omileticii, si expusa cu convingere, cu alte cuvinte o predica elaborata cu inalta competenta .

Una din imprejurarile in care Antim si-a dovedit patriotismul a fost aceea in care Patriarhul Hrisant Notara al Ierusalimului ajunsese sa aiba sub jurisdictia sa manastirile si bisericile Ungrovlahiei si Moldovei, fapt caruia Antim i s-a opus cu toata fermitatea, socotindu-l imixtiune anticanonica. Astfel Antim s-a constituit intr-un aparator al independentei bisericesti a tarilor noastre, dar in acelasi timp si libertatea tarii, deoarece aceasta problema avea si implicatii politice. Tot dovada de patriotism au fost si cele doua incercari ale lui Antim de a scutura jugul turcesc, prin colaborarea cu Petru cel Mare in lupta de la Stanilesti, din 1711, si prin apropierea de austrieci, in 1716. Acest lucru i-au adus arestarea, caterisirea si condamnarea la deportare pe viata la manastirea Sfanta Ecaterina de pe Muntele Sinai, toate din pricina fanariotului Nicolae Mavrocordat, pe atunci domn al tarii Romanesti. In plus, sultanul daduse porunca de osandire la moarte, astfel ca, pe 22 decembrie 1716, soldatii care il transportau spre muntele Sinai, l-au omorat, trupul fiindu-i aruncat intr-un afluent al raului Marita, anume Tunigia, care trece prin Adrianopol. Apele i-au purtat lacrimile si sangele mucenicesc spre tarmurile imparatiei nemuritoare a lui Dumnezeu, afundand in intunericul oprobiului public crime si faptasii ei nelegiuti.

Stirea asasinarii Mitropolitului Antim, spune Del Chiaro, a produs in intreaga Valahie o generala ingrozire, deoarece toti il credeau surghiunit la Muntele Sinai. Lumina vietii lui insa nu s-a stins niciodata in constiinta neamului pe care el l-a slujit pana la sacrificiu.

In urma demersurilor patriarhiei Bisericii Ortodoxe Romane in 1964-1965 catre patriarhia Ecumenica, la doua secole si jumatate dupa aceasta ingrozitoare ucidere, s-a obtinut ridicarea caterisirii acestui vrednic mitropolit "in vederea restabilirii pomenirii lui in Biserica", asa cum se spune in raspunsul canonic dat de Sinodul din Constantinopol in august 1716.

Astazi putem afirma cu tarie ca opera tiparita, ca si cea ramasa in manuscrise, il arata ca patriot pana la sacrificiul vietii sale, luptator angajat pentru triumful deplin al limbii romane in Biserica si pentru respectarea autonomiei ei, educator al clerului si credinciosilor.

Sfintii Mucenici Calistrat si Epiharia

Vazand zavistnicul vrajmas turma cea aleasa a lui Hristos din zi in zi inmultindu-se, s-a sculat asupra ei cu mare manie, vrand ca pe toate oile cele cuvantatoare sa le rapeasca si sa le piarda. Avand ca unelte la acest lucru pe cei mai impietriti si fara de omenie care s-ar putea numi mai bine fiare iar nu oameni: pe Diocletian (284-305) si Maximian (286-305), imparati pagani ai Romei, pe acestia i-a pornit ca pe niste lupi rapitori asupra turmei lui Hristos si printr-insii cu razbunare si cu nemilostivire au imputinat-o. Pentru ca, atata manie le-a revarsat in inima asupra crestinilor, incat lasand toa-te celelalte griji ale imparatiei, si-au indreptat vederile lor spre aceasta cu toate puterile ca sa piarda cu desavarsire pe toti crestinii. Crezand ca acel gand si lucru al lor este cel mai cinstit si mai de capetenie decat toate celelalte lucrari mari ale imparatiei si decat cele slavite biruinti si dantuiri asupra vrajmasilor lor, pentru aceea si chinuitorii, conglasuind in rautate, au trimis pe la toate marginile imparatiei lor, ca de pretutindeni sa sileasca pe crestini la jertfe idolesti, iar pe cei ce nu se vor supune sa-i munceasca, sa-i ucida, si cu felurite morti sa-i piarda.

Asa facandu-se acestea, multi din cei credinciosi si osarduitori iubitori de Hristos s-au impodobit cu cununa muceniceasca, iar altii de la Biserica luptatoare au trecut la cea triumfatoare, cantand can-tare de biruinta asupra vrajmasilor. Intre multi altii, unul ca acesta s-a aratat viteazul ostas al lui Hristos, Calistrat, care a mers pe ca-lea cea frumoasa a muceniciei, insa nu singur, ci cu multi altii, si calcand pe vrajmasul, a stat inaintea biruitorului lumii Hristos, purtand si aratand ranele cele ce le-au luat pentru Dansul, si luand plata nevointei sale.

Locul nasterii Fericitului Calistrat, al acestui patimitor al lui Hristos, era Cartagina din Africa, de unde l-au luat la slujba osta-seasca, asezandu-l in tabara Voievodului Persentin, in care stralucea cu marire numai el singur, ca o stea intr-o noapte neluminata de luna, pentru ca toti ostasii cei impreuna cu el erau impiclati cu intunericul idolestii nedumnezeiri si numai el stralucea ca lumina sfintei credinte, la care il invatase tatal sau care era crestin.

Tatal lui invatase de la mosul lui, cel cu numele Neocor, care in vremea patimilor celor de voie ale Domnului nostru Iisus Hristos se aflase in Ierusalim, pe vremea lui Pontiu Pilat, slujind in oas-te si, dupa ce vazuse toate minunile cele ce s-au facut la moartea si la invierea Domnului, a crezut in Dansul. Si botezandu-se de catre Apostoli, s-a intors la casa sa, ducand margaritarul cel de mult pret al credintei celei in Hristos, prin care pe fiul sau, adica pe tatal lui Calistrat, si pe toti casnicii sai i-a imbogatit, spunandu-le lor toate cele despre Iisus Hristos, pe care singur cu ochii sai le-a vazut, si pe cele ce le-a auzit de la apostoli.

Aceeasi duhovniceasca si nefurata bogatie a credintei mostenind si Sfantul Calistrat dupa mosul si dupa tatal sau, imbogatea cu ea pe acei care putea, invatandu-i in taina cunostinta adevarului, si intorcand la Dumnezeu suflete omenesti. Din pricina aceea se sminteau ostasii cei ce erau impreuna, si il pandeau cu de-adinsul, ca sa poata sti de dansul daca este crestin cu adevarat sau nu.

Deci, dar, fiind el cu voievodul taberii sale in Roma, s-a facut cunoscuta crestineasca lui dreapta credinta in acest fel: Avea obicei, Fericitul, ca in toate noptile sa se scoale la rugaciune si sa se roage din destul in taina. Si odata cand, dupa obiceiul sau, sculindu-se se ruga, a simtit niste ostasi care se odihneau aproape de el. Acestia, auzindu-l pe el ca cheama adeseori numele lui Iisus Hristos, au cu-noscut bine ca este cu adevarat crestin. Si, cautand vreme potrivita, au spus voievodului Persentin cele ce auzisera.

Iar voievodul chemand indata pe Calistrat, l-a intrebat zicand: "Oare sunt adevarate Calistrate, cele spuse despre tine de tovarasii tai?" Iar el a raspuns: "Nu stiu ce or fi spus despre mine, pentru ca stiu ca nu le-am facut niciun rau". Apoi Persentin a poruncit ostasilor sa-i zica lui pe fata, iar ostasii au zis voievodului: "Numai sa-i poruncesti stapane sa jertfeasca idolilor si indata vei afla cine este, care este gandul lui si ce credinta are".

Deci, a poruncit voievodul lui Calistrat ca sa aduca jertfa idolilor si sa se inchine lor. Iar sfantul Calistrat a raspuns: "Nu am invatat ca sa aduc jertfa la multi dumnezei, ci unuia Dumnezeu, Cel adevarat si viu, care pe toate dintru nefiinta le-a adus, si pe om din pamant l-a zidit. Iar pe dumnezeii cei cinstiti de voi, pe care mainile omenesti i-au facut, ii numesc nu dumnezei, ci idoli, pre-cum m-am invatat din Sfanta Scriptura, care zice: "Toti dumnezeii paganilor sunt idoli, si idolii paganilor, argint si aur, lucruri de maini omenesti".

Din aceeasi Scriptura am invatat a cunoaste pe Dumnezeul cel ce petrece in ceruri si Aceluia ii aduc jertfa de lauda si "a da Celui prea Inalt fagaduintele" (Psalm 49, 15). Deci, oare, pentru a-ceasta ma clevetesc acestia pe mine, ca cinstesc pe unul adevaratul Dumnezeu, iar nu pe dumnezei mincinosi? S-ar fi cazut lor sa ma cleveteasca, de m-ar fi stiut ca nu slujesc bine in randurile ostasilor, sunt fricos, sau ca fug de fata vrajmasului. De ar fi fost asa, apoi puteau sa graiasca impotriva mea inaintea ta, voievodule, si tie ti se cadea sa asculti niste clevetiri ca acestea. Dar, in niciunul din aces-te cazuri nestiindu-ma vinovat, pentru ce asculti pe clevetitori? Si la judecata ma aduci pe mine, numai pentru aceasta singura vina, ca dogmele mele nu se aseamana cu ale voastre?"

La aceste cuvinte voievodul a raspuns cu manie, zicand: "Nu este acum vreme de vorba cea mult ritoriceasca, ci vreme de munci grele si pedepsiri cumplite, pe care degrab le vei lua, de nu te vei supune mie si de nu vei jertfi idolilor, carora si imparatul insusi se inchina. Au doar nu ma stii pe mine ca sunt aspru, putand si mai inainte de munci a-i infricosa pe toti numai cu cautatura si cu gla-sul?" Iar sfantul Calistrat a raspuns: "Mania ta si scrisnirea dintilor tai macar desi aduc frica, insa este vremelnica, dar cu mult mai groaznica este frica si scrisnirea dintilor cea vesnica, in care a cadea ma tem foarte si numai singura pomenirea ei ma infricoseaza foarte". Iar voievodul, neputand sa-si tina mania sa, a poruncit ca intinzand pe sfantul sa-l bata. Si batandu-l mult, nimic de nerabdare n-a aratat si graia catre Dumnezeu zicand: "Juratu-m-am si m-am hotarat sa pazesc judecatile dreptatii Tale" (Psalm 118, 106). Si ia-rasi: "Smeritu-m-am pana in sfirsit Doamne, viaza-ma dupa cuvantul tau si nu ma lasa ca sa fiu de batjocura pierzatorului om, si ma intareste, o, Doamne, a suferi aceste munci, da putere smeritului si neputinciosului meu trup si fa duh mai barbatesc intru mine". Iar vazand chinuitorul sangele lui curgand din rane ca piraul, a poruncit sa-l slabeasca din munci si i-a zis lui: "Acestea sunt inceputurile rasplatirilor tale pentru neascultarea ta, Calistrate! Te sfatuiesc deci, bine sa faci ceea ce ti-am zis si sa scapi de cele mai mari munci care te asteapta caci ma jur pe zei ca de nu te vei supune poruncii imparatului, apoi mainile chinuitorilor vor zdrobi in bucati trupul tau, si sangele tau il vor linge ciinii, iar carnea ta o vor man-ca leii; cu asa amara moarte vei pieri".

Iar viteazul Calistrat a raspuns: "Nadajduiesc in Dumnezeul cel tare, in Dumnezeul cel viu, ca Acela ma va izbavi din gurile leilor si va scoate din mana ciinilor sufletul meu, care numai singur, in toata ostimea aceasta, cunoaste pe Dumnezeul cel adevarat spre care nadajduiesc, ca nu numai sufletul meu, ci multe suflete de aici le va lua la Sine, dandu-le lor cunostinta prea Sfantului Sau nume".

Dupa aceste cuvinte, maniindu-se mai mult voievodul, a po-runcit sa astearna pe pamant hirburi ascutite, si intinzand gol pe ele pe sfantul Calistrat, sa-l tarasca mult, adaugand durere peste durere ranitului sau trup. Iar dupa ce sfantul le-a rabdat pe acelea, a po-runcit chinuitorului, ca punand o pilnie in gitlejul lui, sa toarne apa ca intr-un burduf.

Dupa ce s-a facut si aceasta, a zis chinuitorul: "De nu vei jert-fi idolilor, Calistrate, indata te voi arunca in mare, caci ma tem ca sa amagesti si pe alti ostasi, daca nu te voi pierde degrab". Ras-puns-a mucenicul: "O, prea nelegiuitule! Tu te ingrijesti pazind turma cea care este inaintea diavolului, tatal tau, ca sa nu se imputineze, iar eu nadajduiesc spre Dumnezeu, ca o voi castiga pe ea Hristosului meu si o voi intari in adevarata credinta si in mijlocul cetatii acesteia ii voi zidi Lui Biserica". Iar voievodul, aprin-zandu-se de iutime foarte tare, a zis: "Necuratule si ticalosule, moartea este acum deasupra capului tau, iar tu Biserica mai gan-desti a zidi si a-i aduce pe multi la Dumnezeul tau?!" Aceasta zi-cand, indata a poruncit sa aduca un sac de piele, in care bagand pe sfantul mucenic, l-a aruncat in adancul marii, iar el sta pe mal, vrand sa vada inecarea lui.

Sacul acela in care era sfantul Calistrat, ca Iona in pantecele chitului, dupa dumnezeiasca voie s-a lovit prin repeziciunea apei de o piatra ascutita, care se intamplase a fi in mare, si s-a spart. Iar pe sfantul Calistrat, luandu-l doi delfini pe spatele lor, il purtau pe deasupra apei, pana ce, scotandu-l, l-au lasat la mal cu blindete. Iar sfantul canta cu veselie: "Venit-am din adancurile marii, si nu m-a inecat viforul apei, nici nu m-am ostenit strigand, cand m-am rugat catre Tine Doamne, ca degrab ai auzit rugaciunea mea, si din legaturile cele nedezlegate si din adancul cel mai de jos m-ai scos cu minune si mai presus de nadejde ai rupt sacul meu, si m-ai incins cu veselie" (Psalm 68, 3...).

Asa cantand sfantul cu glas de bucurie, se mira multimea ostasilor, si alergand la dansul, au cazut la picioarele lui, rugandu-l ca sa-i scoata si pe ei din inselaciunea cea idoleasca, si sa-i duca la Hristos Dumnezeul sau. Si era numarul lor patruzeci si noua, care ziceau: "Iata, am cunoscut ca Dumnezeul tau este Mare si Ade-varat, care din adancul marii te-a izbavit pe tine".

Iar fericitul mucenic a zis: "Domnul meu Iisus Hristos nu iz-goneste pe cei ce vin la Dansul, pentru ca zice: "Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi" (Matei 11, 28). Acestea graindu-le, si-a intins spre cer mainile sale, si ridicandu-si ochii se ruga: "Doamne, Cela ce in ceruri locuiesti, si spre cei smeriti privesti, cauta spre turma ta aceasta mica si pazeste-o pe ea de tot raul, fereste-o nevatamata de fiara aceasta vazuta, de Persentin chinuitorul si de nevazutul diavol, caci tu Insuti esti slavit in veci". Iar voievodul, vazand ceea ce se facuse, s-a mirat si a zis: "Ma jur pe luminatul soare, ca este plin omul acela de mari farmece, caci a iesit si din mare, si precum a fagaduit, a amagit pe ostasii mei cu vrajile lui".

Apoi catre sfantul a zis: "Eu voi strica farmecele tale degrab, Calistrate, si vei sti atunci cine este Persentin, slujitorul marilor zei, si cine este Cel Rastignit pe Care-L cinstesti, si spre Care in zadar nadajduiesti". Apoi a sezut la judecata, si a poruncit ca pe toti os-tasii cei ce crezusera sa-i bata tare, sfaramandu-le incheieturile. Iar ei, batuti fiind, cum ar spune cu o singura gura toti ziceau: "Doam-ne Iisuse Hristoase! Fii ajutator robilor Tai, si ne da noua pana in sfirsit rabdare, caci pentru Tine de voie patimim, asa am vrut. Si sa fie pazit de Tine si invatatorul nostru si pastorul Calistrat, ca de la dansul sa ne invatam mai desavarsit a Te cunoaste pe Tine Unul Dumnezeu, caci acum ca oile cele pierdute suntem inaintea Ta, Doamne".

Iar dupa ce s-a alinat putin mania lui Persentin, a poruncit ca, incetand de a-i mai bate pe ei, sa-i duca in temnita pana ce se va gandi ce sa faca cu dansii. Caci il cuprinsese nu putina mahnire, pentru ca oastea de sub comanda lui se imputinase cu cincizeci de ostasi.

Aruncati fiind ei cu Sfantul Calistrat in temnita, au invatat de la dansul desavarsit cunostinta lui Dumnezeu. Pentru ca sfantul le spunea, incepand de la zidirea lumii, si de calcarea de porunca a omului cea din Rai, pana la intruparea lui Hristos, si pana la pati-mile cele de voie si la Inviere. Inca le-a spus lor de judecata vii-toare, despre suflet, despre viata ce va sa fie, despre rasplatirea dreptilor, si despre muncile pacatosilor in iad. Si toate tainele sfintei credinte spunandu-le lor, i-a intarit spre muceniceasca nevointa.

Iar a doua zi, voievodul a sezut in divan la judecata, incon-jurat de multime de oaste. Si scotand din temnita pe sfantul Calis-trat cu cei impreuna cu dansul, a inceput a zice: "Spune-mi mie, Calistrate, tu si cei ce sunt cu tine, oare veti aduce jertfa zeilor, ca din chinurile grele sa va mantuiti? Sau mai staruiti inca la cea dintai nesupunere a voastra?" Iar sfantul Calistrat a zis: "Eu pentru mine raspund ca nu ma voi departa de Domnul meu pana la moarte; iar acestia singuri pentru dansii sa spuna, intreaba-i pe ei, si vei auzi ce-ti vor zice tie". Apoi voievodul a zis catre dansii: "Voi insela-tilor, ce ziceti?" Iar ei au raspuns: "Suntem crestini, marturisim pe unul Dumnezeu care a zidit cerul si pamantul si credem intr-insul, si intr-Unul nascut Fiul Lui, in Domnul nostru Iisus Hristos, si in Sfantul Duh, precum ne-a invatat pe noi bunul nostru invatator Calistrat". Acestea cu un glas zicandu-le sfintii, voievodul a poruncit sa-i bata tare pe ei, pe rand, pe cate unul. Apoi, legandu-le mainile si picioarele, a poruncit sa-i arunce intr-un iezer ce era acolo aproape, si cand era sa-i arunce, se ruga sfantul lui Dumnezeu, zi-cand: "Doamne, Cela ce intru cei de sus locuiesti si spre cei smeriti privesti, intoarce-Ti ochii Tai cei milostivi spre aceasta mica turma a Ta, si binevoieste ca intr-acele ape sa se spele ea cu scaldatoarea nasterii de a doua si prin primirea de fii, odata cu venirea Sfantului Tau Duh, toata spurcaciunea omului cel vechi spalind-o, sa fie partasi ai mostenirii celor ce din veac bine ti-au placut Tie!".

Deci, legati fiind ei si aruncati in apa, indata s-au dezlegat legaturile lor, si stateau in apa cu fete luminoase, bucurandu-se de botezul lor. Si s-a vazut o cununa foarte frumoasa de sus pogo-randu-se, si un glas s-a auzit zicand: "Indrazneste, Calistrate, cu turma ta, si vino cu dansii sa te odihnesti in locasurile vesnice". Si odata cu glasul, s-a facut cutremur mare de pamant; iar aflindu-se acolo aproape, un idol al oarecaruia spurcat zeu paganesc a cazut de cutremur, si ca praful s-a risipit. Acest lucru vazandu-l alti ostasi, o suta treizeci si cinci, si din cer auzind glasul cel ce venise spre Calistrat, au crezut in Domnul nostru.

Insa nimic nu le-a zis lor voievodul, temandu-se de gilceava si de tulburarea cea din tabara, fara numai pe cei dintai patruzeci si noua cu sfantul Calistrat, a poruncit ca iar sa-i arunce in temnita, intre care aflindu-se Sfantul Calistrat, a zis catre dansii: "Iata fra-tilor, cu Darul lui Hristos v-ati invrednicit sfantului botez, pentru care se cuvine cu vrednicie a multumi lui Dumnezeu. Deci, sa ne sculam si sa ne rugam Lui". Si sculindu-se toti, si inaltandu-si mai-nile cu ochii spre cer, faceau rugaciune cu Calistrat, zicand: "Doamne Dumnezeule, Cel ce voiesti ca toti oamenii sa se man-tuiasca si la cunostinta adevarului sa vina, Cel ce ai scos aceasta turma a Ta din gurile leilor si ai chemat-o la mantuirea cea vesnica, invredniceste-ne pe noi ca in sfanta credinta sa ne sfirsim, prin care credem in Tine, Dumnezeul nostru, si ne da noua ca la Tine sa venim fara de prihana si curati, sa ne aratam sfintei fetii Tale si sa ne inchinam Tie, Celui binecuvantat in veci".

Si se rugau Sfantul Calistrat si toti sfintii mucenici cu staru-inta. Iar dupa ce s-a innoptat, au intrat in temnita, dupa porunca chinuitorului. Si alti ostasi din tabara, cu sabiile scoase, i-au taiat pe toti in bucati. Asa, Sfantul Calistrat si cei impreuna cu dansul mucenici s-au nevoit bine, suferind cu statornicie pana la sange pen-tru Domnul lor. Iar sfintele lor moaste s-au adunat si au fost ingro-pate cu cinste de acei o suta si treizeci de ostasi care au crezut in Hristos.Tot de catre acestia s-a zidit mai pe urma si Biserica deasupra sfintelor lor moaste si s-a implinit cuvantul cel mai inainte zis al sfantului Calistrat, pe care catre Persentin l-a grait: "In mijlocul cetatii acesteia voi zidi Biserica", care macar desi nu in viata, s-a zidit dupa muceniceasca lui moarte si se proslaveste intr-insa numele Domnului Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Caruia si de la noi sa-I fie slava, in vecii vecilor. Amin.