Sfantul Mucenic Evlampie si Evlampia sora lui; Sfintii Cuviosi Andronic si Teofil Marturisitorul

Sfantul Mucenic Evlampie si Evlampia sora lui; Sfintii Cuviosi Andronic si Teofil Marturisitorul Mareste imaginea.

Sfintii Mucenici Evlampie si Evlampia, sora lui

In vremea imparatiei lui Maximilian, fiind mare prigoana asupra crestinilor, multi dintre credinciosi, lasandu-si casele, de frica prigonitorilor se ascundeau prin munti, prin pesteri si prin pustietati. In acea vreme, un tanar de neam nobil, care isi avea mosia in tinutul Nicomidiei, anume Evlampie, crestin cu credinta si cu faptele, ascunzandu-se impreuna cu alti crestini, a fost trimis de acestia in cetate ca sa cumpere paine si in ascuns sa le-o aduca in pustie. Ajungand el in Nicomidia, a vazut deasupra portilor cetatii o porunca imparateasca scrisa pe hirtie privitoare la uciderea crestinilor. Evlampie a citit-o si a ras de o asa nebunie a necuratului imparat, care s-a inarmat nu spre vrajmasi, ci spre cei nevinovati, incat singur aduce la pustiire imparatia sa, ucigand multime de popor crestinesc. Si indata inchinatorii la idoli l-au prins pe fericitul Evlampie, l-au legat si apoi l-au dus la nedreapta judecata. Iar judecatorul cel fara de lege, vazandu-l pe Evlampie tanar si frumos la fata, mai intai l-a amagit cu cuvinte viclene ca sa se inchine idolilor, zicandu-i: "Insasi fata ta te arata ca nu faci parte dintre oamenii cei prosti, ci ca esti de neam nobil si cinstit. Deci sa nu doresti, frumosule tanar, ca in desert sa pierzi un chip asa de frumos ca acesta si sa aduci intru necinste neamul tau cel bun, ci ingrijeste-te ca mai bine sa-ti inmultesti slava si cinstea ta si a intregului tau neam, pentru ca de vei asculta porunca imparateasca si de te vei inchina impreuna cu noi zeilor, apoi vei fi cinstit si slavit de noi toti, iar de la imparat vei primi daruri si la o inalta dregatorie te va ridica si vei petrece in fericire zilele tale. Asculta-ma, dar, pe mine, care te sfatuiesc de bine si in acelasi gand sa fii cu noi. Iata, deschise iti sunt capistile, inainte iti stau multime de zei, altarele sunt pline de jertfe si toti se veselesc de zei, inchinandu-se lor. Deci, intra si tu si te inchina zeilor, ca si tu sa afli multe bunatati si pe noi sa ne umpli de veselie, iar pe zei ii vei avea intotdeauna milostivi".

 Sfintii Mucenici Evlampie si Evlampia - Sfantul Teofil Marturisitorul

Sfantul Evlampie, umplandu-se de Duh Sfant, a raspuns vicleanului judecator, zicand: "Inima ta este plina de inselaciune si pe buzele tale sunt cuvinte viclene; desarte si mincinoase sunt toate fagaduintele tale. Nu ma vei amagi pe mine, inselatorule, si cu acestea nu ma vei intoarce de la Hristosul meu. O! de ai voi tu sa asculti cuvintele mele cele nemincinoase si sfatul meu cel neviclean si de ai cunoaste pe Dumnezeul cel adevarat pe care eu il cinstesc si ma inchin Lui, eu ti-as fi fagaduit de la Dansul, nu cinste si marire nevrednica, vremelnica si desarta, ci vrednica si adevarata, precum si daruri si bogatii pe care nici tu, nici imparatul tau, nici toata lumea nu le are acum. Dar de vreme ce esti surd ca o aspida si nu asculti pe acela care iti graieste cuvinte folositoare, de aceea vei mosteni partea zeilor tai in gheena focului, iar pentru aducerea necuratelor jertfe tu insuti vei fi jertfa viermilor celor neadormiti. Iar eu jertfesc jertfa de lauda, nu diavolilor, ci Dumnezeului meu si voi da Celui Prea Inalt rugaciunile mele".

Judecatorul, auzind acestea, a inceput a-l ingrozi cu chinurile. Insa fara teama el se arata gata la toate muncile pentru Iisus Hristos, Domnul sau. Atunci judecatorul a poruncit ca sa fie dezbracat, intins la pamant si batut cu vine. Si fiind batut sfantul fara crutare, a rabdat multa vreme cu barbatie si desi avea mare durere din cauza loviturilor ce i se dadeau, arata ca si cum n-ar fi simtit nici o durere, cu asa de mare barbatie suporta chinurile. Iar schingiuitorul, vazand rabdarea lui, s-a pornit cu si mai cruda manie impotriva lui si a poruncit sa fie spanzurat pe un lemn si sa-i strujeasca trupul cu unelte de fier. Si era atat de ranit mucenicul, incat se vedeau si oasele prin ranile lui cele adanci. Iar dupa acele chinuri mucenicul zacea pe pamant, ranit si insangerat tot, incat tot trupul lui era o rana; si nici nu s-au sfarsit durerile, caci alt chin a scornit judecatorul asupra lui: a poruncit ca sa-i lege si sa-i stranga tare degetele de la maini si de la picioare cu niste curele subtiri, chinuri pe care mucenicul le rabda cu multa durere incat incheieturile degetelor se desfaceau din alcatuirile lor.

Nici cu aceasta nu s-a potolit mania schingiuitorului, ci a mai adaugat inca si alte chinuri, pentru ca a poruncit sa fie inrosit in foc un pat de fier si pe acel pat sa fie intins sfantul, ca astfel, ramasita trupului sau sa se topeasca ca ceara in vapaia focului. Si fiind inrosit in foc acel pat, Sfantul Evlampie si-a facut semnul crucii si s-a culcat pe acel pat ca pe un asternut moale si trupul lui se frigea si se topea ca niste carne de mancare si era gata sa moara intr-un chin ca acela - pentru ca nu mai era cu putinta ca trupul sa ramana viu in acel foc - insa Atotputernicul Dumnezeu il tinea viu pe robul Sau si statea sufletul in el mai presus de fire, ca astfel puterea lui Dumnezeu sa straluceasca desavarsit si rabdarea mucenicului sa fie vazuta de toti.

Cand asteptau toti ca Evlampie sa adoarma cu somnul mortii pe acel pat inrosit, indata sfantul a simtit in el o putere si, sculandu- se de pe pat, umbla sanatos ca si cum n-ar fi fost chinuit. Si crezand din tot sufletul in Domnul Dumnezeul sau, s-a prefacut ca si cum s-ar invoi cu necredinta paganilor. Pentru aceea il dusera cu cinste in capistea idoleasca si toti se bucurau impreuna cu judecatorul, parandu-le ca Evlampie s-a departat de Hristos si vrea sa se inchine la idolii lor. Multime de popor, urmandu-l, mergeau la capiste, iar sfantul se ruga in sine cu tot dinadinsul lui Dumnezeu si catre Iisus Hristos sa arate puterea Sa, sa lumineze pe poporul cel orbit si sa se preamareasca numele Sau cel Sfant. Si cand a intrat in capiste l-a vazut pe idolul Marte, cel mai mare si mai frumos dintre idoli si apropiindu-se de acela a zis: "Cu numele Domnului meu Iisus Hristos iti poruncesc, idole mut si neinsufletit, sa cazi la pamant si sa te faci praf". Si acestea zicandu-le sfantul, indata idolul a cazut cu zgomot mare si s-a sfarimat in bucati. Acest lucru vazandu-l oamenii, au strigat: "Dumnezeul crestinilor este mare si puternic". Apoi, multi oameni din acel popor au crezut in Hristos, iar judecatorul s-a pornit cu si mai mare manie impotriva lui Evlampie si, luandu-l, l-a supus iarasi la chinuri.

Auzind acestea sora lui, care se numea Evlampia, cum ca fratele ei Evlampie patimeste chinuri pentru Hristos, a alergat degraba acolo si stand in mijloc, cu mare glas a zis catre fratele ei: "Oare nu o maica ne-a nascut pe noi? Oare nu acelasi piept ne-a hranit pe noi? Si nu suntem amandoi invatati a crede in Unul Dumnezeu? Deci, pentru ce tu, patimind pentru Hristos, ma lipsesti pe mine de aceeasi cinste? Pentru ce nu mi-ai spus si mie, ca de la inceput sa sufar impreuna cu tine toate chinurile? Pentru ca si eu vreau sa mor pentru Domnul meu ca si tine, ca sa stie toti schingiuitorii ca sunt crestina si sunt gata sa mor pentru Hristos". Iar catre judecator a zis: "Asculta-ma, judecatorule, ca sa stii cine sunt: sunt roaba lui Hristos. El este viata mea si bucuria sufletului meu. Pe El il iubesc si Lui voiesc sa-i fiu jertfita; deci pregateste foc, adu fiare, pune roatele cele de chinuri, ascute sabiile si scorneste orice chinuri voiesti si chinuieste-ma pe mine pentru Hristosul meu, caci sunt gata sa le rabd pe toate, la fel cum a rabdat si iubitul meu frate, Evlampie".

Atunci calaul judecator auzind acestea, a poruncit ca sfanta sa fie batuta peste obraz. Si au batut-o asa multa vreme, incat frumusetea fetei sale s-a schimbat si ii curgea sange din nas si din gura. Iar Sfantul Evlampie o intarea pe sora sa cu cuvinte de mangiiere, zicand: "Nu te teme, soro, de cei ce ucid trupul, caci sufletul nu-l pot ucide". Apoi, dupa porunca calaului, a fost pregatita o caldare cu apa fiarta, ca sa fie aruncati amandoi, Evlampie si Evlampia. Si cand voiau sa-i arunce, Evlampie, grabindu-se, a intrat singur in caldare, iar Evlampia, ca o copila tanara, a inceput a se cam infricosa. Si fratele ei, vazand-o ca se indoia, o chema la sine, in caldarea care fierbea, zicandu-i: "Nu te teme, soro, indrazneste de intra aici, caci precum ma vezi pe mine nevatamat si nesimtind nici o durere, asa si tu, numai de te vei atinge de caldarea aceasta arzatoare si indata vei simti ajutorul lui Dumnezeu si vei ramane nevatamata".

Sfanta, auzind acestea, a intrat degraba alaturi de fratele ei in caldare si indata s-a stins puterea focului si caldarea s-a racit, iar sfintii, ramanand nevatamati, cantau si il slaveau pe Dumnezeu. Poporul, vazand si aceasta minune, doua sute de barbati au crezut in Hristos, care, marturisindu-se ca sunt crestini, au murit ucisi cu sabia de mainile nelegiuitilor inchinatori de idoli. Iar judecatorul cel fara de lege a poruncit sa-i scoata ochii Sfantului Evlampie iar Sfanta Evlampia sa fie spanzurata de par si sa fie batuta. Si ea, rabdand, zicea: "Multumesc Tie, Dumnezeule, Ziditorul meu, ca m-ai invrednicit pe mine, roaba Ta, sa patimesc pentru Sfantul numele Tau". Apoi judecatorul a poruncit sa fie incins foarte tare un cuptor si sa fie aruncati sfintii in acel cuptor. Dupa ce au ars cuptorul, Sfantul Evlampie, fiind orb, a fost dus de mana de catre ostasi si a fost aruncat acolo. Pe Sfanta Evlampia nu trebuia s-o duca cineva si s-o arunce acolo, ci a mers singura cu bucurie si degraba a intrat ca intr-o camera in acel cuptor infierbantat. Insa nici acolo sfintii n-au fost vatamati, pentru ca focul s-a schimbat in racoare, iar ei, umbland prin mijlocul vapaii, glasuiau cantarea celor trei tineri din Babilon si binecuvantau pe Dumnezeu.

Judecatorul, nestiind ce sa mai faca cu dansii, a hotarat sa fie taiati de sabie. Legandu-le mainile la spate ostasii i-au dus departe, iar cand au ajuns la locul de pedeapsa, Sfantul Evlampie si-a pus sub sabie cinstitul sau cap si ostasii l-au taiat, iar Sfanta Evlampia, mai inainte de a fi ucisa si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu, iar ostasii vazand-o moarta nu i-au mai taiat capul. Si asa Sfantul Evlampie, impreuna cu sora lui Evlampia, sfarsidu-si nevointa muceniciei, au mers impreuna la purtatorul de nevointa Hristos, ca sa ia de la El cununa despartirii. Cu ale caror rugaciuni sa ne invredniceasca si pe noi imparatiei Sale Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, I se cuvine cinstea si marirea in veci. Amin.

Sfantul Cuvios Teofil Marturisitorul

Fericitul Teofil s-a nascut din parinti crestini, aproape de cetatea Tiberia, si la varsta de trei ani s-a luminat cu sfantul botez. Odata, parintii sai au mers cu dansul la muntele Selonului, la sfantul parinte Stefan, pentru binecuvantare. Sfantul Stefan i-a binecuvantat pe ei si pe fericitul Teofil, fiul lor si, folosindu-i mult cu vorba si invatatura sa, i-a liberat in pace. Din acea vreme copilul Teofil, fiind bun si bland, sporea in invatatura cu binecuvantarea parintelui, invatand cu tot dinadinsul dumnezeiestile carti. Ajungand el l-a varsta de treisprezece ani, a mers iarasi l-a cuviosul parinte Stefan, care, vazandu-l, l-a intrebat: "Fiule, din care pricina ai venit la noi?". Iar tanarul a raspuns: "Tu m-ai chemat, cinstite parinte, si eu, lasandu-mi parintii, am venit la tine". Cuviosul a zis: "Cand te-am chemat, fiule, si ce ti-am zis?" Copilul a raspuns: "Pe cand umblam prin cetate, tu, parinte, mi te-ai aratat mie si cautand la mine, mi-ai zis: Fiule Teofile, te-ai departat de la Domnul Care a zis: "Ia-ti crucea ta si urmeaza Mie". Si pentru aceste cuvinte eu am ramas cu inima ranita si ti-am urmat tie pana la poarta ograzii tale, la care, ajungand, tu te-ai facut nevazut, iar eu am gasit poarta inchisa, si acum, sfinte parinte, sa nu-ti intorci fata ta de la mine, caci voiesc sa ma mantuiesc".

Cuviosul s-a minunat auzind aceste cuvinte, pentru ca stia ca nu iesise nicaieri din chilia sa, si a multumit lui Dumnezeu de aceasta chemare minunata a copilului cel fara de rautate pe care, primindu-l, il invata frica de Dumnezeu si-l povatuia la viata calugareasca, la slujba si la post. Iar dupa trei ani, copilul, deprinzandu-se bine de la bunul sau povatuitor spre toate nevointele calugaresti, cuviosul Stefan a chemat pe egumenul din lavra si i l-a incredintat lui pe copilul cel ascultator si smerit ca sa-l faca calugar, iar egumenul, luandu-l cu dansul, l-a dus in lavra si l-a calugarit. Si a devenit Teofil calugar iscusit, impodobit cu toate bunatatile si, vietuind ca un inger intre frati, le era tuturor de folos.

Parintii, nestiind unde se afla iubitul lor fiu, s-au intristat foarte tare pentru dansul si il cautau neincetat pretutindeni, ca sa-l afle pe dansul; iar el pentru dragostea lui Dumnezeu, ascunzandu-se de toti cunoscutii, slujea in taina Dumnezeului sau, in mijlocul bunilor nevoitori. Si trecand citiva ani, parintii au aflat unde era fiul lor si, ducandu-se la lavra, l-au rugat cu lacrimi in ochi pe egumen sa le arate pe fiul lor. Iar egumenul, neinduplecat, nu voia sa le arate pe Teofil, dar vazand intristarea lor si amarele lor lacrimi, i s-a facut mila de dansii si l-a chemat pe Teofil si i-a dat voie ca sa se vada cu parintii sai; si cand au vazut parintii ca este in chip monahicesc, in loc sa se bucure, mai mult s-au intristat. Si au petrecut cateva zile in lavra, privind viata sfintilor parinti, si au luat aminte la cuvintele lor folositoare. Apoi au planuit ca din averea lor sa zideasca o manastire si sa-l aseze in ea pe fiul lor Teofil, si l-au rugat staruitor pe egumenul lavrei sa-l lase pe Teofil la casa lor impreuna cu alti frati, fagaduind sa savarseasca degraba lucrul pe care si-l pusesera in gand. Dar egumenul nu a incuviintat aceasta, zicandu-le: "Nu este bine ca un calugar tanar sa se apropire de parintii si de cunoscutii sai. Iar Dumnezeu, Cel ce randuieste toate cele de folos si-a descoperit voia Sa pentru Teofil, caci avea sa minuneze voile Sale intru dansul".

Pe cand parintii suparau cu cererea lor pe egumen, acesta, chemand pe frati, le-a poruncit sa petreaca in post si rugaciuni toata noaptea, pana ce va adeveri Dumnezeu daca se cuvine ca sa-l lase pe Teofil dupa cum cereau parintii lui sau nu. Si facand rugaciuni cu staruinta, a treia zi s-a auzit in biserica un glas care poruncea ca Teofil sa fie lasat. Atunci au cunoscut toti ca insusi Dumnezeu are trebuinta de el si, facand rugaciuni pentru dansul, l-au liberat cu binecuvantare, dandu-i citiva frati in ajutor pentru preamarirea lui Dumnezeu.

Parintii, luandu-l, s-au dus intru ale lor, bucurandu-se si au zidit degraba manastire, apoi au adunat in ea calugari, indestulandu-i cu de toate, dand odihna robilor lui Dumnezeu. Iar Teofil, petrecand in acea manastire, stralucea ca o lumina cu bunatatile sale, ale carui fapte bune vazandu-le cu totii si folosindu-se de ele, Il preamareau pe Tatal cel ceresc.

Vietuind el pustniceste ani indelungati, a ridicat vrajmasul hula asupra cinstitelor si sfintelor icoane si a pornit prigoana asupra celor care se inchinau la icoane, prin nelegiuitul imparat Leon, luptator impotriva icoanelor, care ura podoaba cea frumoasa a Casei lui Dumnezeu si a rapit infrumusetarea Bisericilor lui Dumnezeu caci, aruncand sfintele icoane in noroi, le-a calcat in picioare si le-a dat foc si pe multi oameni binecredinciosi i-a schingiuit pentru ca se inchinau la icoane. Iar Sfantul Teofil din toate puterile s-a impotrivit la aceasta si cu buna sa pricepere ii invata pe toti sa pazeasca cu cinstea cea cuviincioasa sfintele icoane si sa se inchine sfantului celui inchipuit pe dansele.

Afland despre aceasta, imparatul Leon Isaurul a trimis pe ostasii sai si l-au prins pe Teofil si, aducandu-l inaintea lui, el i-a poruncit sa se lepede de inchinarea la sfintele icoane; dar Teofil nu s-a supus. Atunci imparatul a poruncit ca Sfantul Teofil sa fie batut cu vine de bou si legandu-i mainile la spate, l-au purtat prin cetatea Niceei ca pe un talhar, facandu-l de ras si de batjocura. Apoi unul dintre ostasi, pe nume Longhin, s-a alaturat Sfantului Teofil si a ocarat nebunia imparatului si ii invata pe ceilalti sa cinsteasca sfintele icoane; iar prigonitorul, intinzandu-l pe ostas pe pamant, a ars multe icoane pe capul lui. Sfantul Teofil, fiind purtat prin toata cetatea Niceei, iarasi a stat inaintea judecatii nelegiuitului imparat si, vorbind cu indrazneala inaintea lui, apara sfintele icoane si mustra ratacirea lui. Iar raucredinciosul imparat, nesuferind mustrarea, a poruncit ca Sfantul Teofil sa fie dezbracat si sa-l rastigneasca in chipul crucii la doi stalpi si cu vine uscate sa fie batut si pe la spate si in fata. Fiind astfel batut sfantul, curgea sange din trupul lui cel ranit, incat se inrosea pamantul. Vazand acest lucru, imparatul s-a facut mai cumplit decat o fiara, caci intocmai ca fiarele cele salbatice care, cand vad sange atunci se fac si mai cumplite, asa si inrautatitul muncitor, la vederea sangelui mucenicesc s-a pornit cu o si mai mare manie impotriva lui Teofil si, sculandu-se de pe scaunul sau, a inceput sa-l loveasca peste obraz pe sfant. Dupa aceasta, arzand in foc niste cizme de fier, a poruncit ca sa-l incalte pe sfant cu ele si sa-l alerge pe drum. Toate aceste cazne erau rabdate cu vitejie de bunul patimitor.

Vazand aceste lucruri un nobil, pe nume Ipatie, minunandu-se de barbateasca rabdare a lui Teofil, l-a luat pe acesta din mainile slugilor care-l chinuiau si, aducandu-l la sine, i-a zis: "Ori tu, Teofile, esti nebun inchinandu-te la icoane, sau noi toti care nu ne inchinam? Au doara nu are imparatul si toata suita lui atata pricepere sa judece daca se cade a se inchina asemanarii lui Dumnezeu celei zugravite, ori nu? Caci daca s-ar fi cuvenit sa ne inchinam icoanelor, apoi nu ar fi poruncit Dumnezeu in Lege: Sa nu-ti faci tie chip cioplit, nici alta asemanare". Iar sfantul a zis: "Te vad pe tine, nobilule, ca stii carte; deci, sa vorbesti cu mine". Si a inceput a-i grai despre cinstirea sfintelor icoane, din dumnezeiasca Scriptura, aratandu-i ca in Vechiul Testament cinstirea icoanelor se inchipuia in sarpele cel de arama, inaltat de Moise in pustie, si in heruvimii cei de aur care erau pusi pe Chivotul Legii, iar in Noul Testament, insusi Domnul a dat chipul Sau pe mahrama lui Avgar, imparatul Edesei.

Graindu-i multe despre aceasta, Sfantul Teofil a invins pe nobilul Ipatie, care i-a zis: "Adevarate sunt cuvintele tale, batranule cinstit. O! de ar veni imparatul nostru intru aceasta intelegere! Eu ma voi stradui sa-l sfatuiesc de voi putea. Iar tu, luand libertate de la mine, du-te la chilia ta". Si sfantul s-a mahnit ca nu si-a savarsit calea muceniciei, insa avand ranile, se bucura graind ca si Apostolul: "Ma bucur intru patimirile mele ca implinesc lipsa patimilor lui Hristos in trupul meu, pentru Trupul Lui care este Biserica". Apoi, intorcandu-se la manastirea sa, i-a umplut de bucurie si de fericire pe fratii sai. Si dupa putina vreme s-a instiintat ca se apropia mutarea lui catre Dumnezeu. Si, alcatuind cuvinte intelepte de pastor, a invatat pe frati si, binecuvantandu-i, s-a dus catre Domnul.

01 Octombrie 2009

Vizualizari: 2091

Voteaza:

Sfantul Mucenic Evlampie si Evlampia sora lui; Sfintii Cuviosi Andronic si Teofil Marturisitorul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE