Sfantul Sfintit Mucenic Vavila, Episcopul Antiohiei; Sfantul Prooroc Moise

Sfantul Sfintit Mucenic Vavila, Episcopul Antiohiei; Sfantul Prooroc Moise Mareste imaginea.

Sfantul Mucenic Vavila, Episcopul Antiohiei

Paganul imparat Numerian, petrecand in Antiohia cea mare, intr-una din zile a facut mare praznic zeilor si a adus atotspurcatele jertfe idolilor, amestecandu-le cu sange nevinovat, caci a junghiat un mic prunc imparatesc, pe care il avea zalog de la oarecare imparat barbar, pentru o pace nestricata si trainica. Caci cand purtase razboi cu imparatul acela si nu putea unul pe altul sa se biruiasca, facura pace intre ei si o intarira cu juraminte, incheind prietenie intre dansii. Spre adeverirea acelei paci neschimbate si a prieteniei, imparatul barbar a dat lui Numerian pe fiul sau, tanar copilas, si l-a incredintat in grija lui, ca un tata sa-l creasca si ca pe un fiu firesc al sau sa-l aiba la sine. Numerian, luand copilul imparatesc cu inselaciune, indata si-a aratat cruzimea cea fara omenie, caci a stricat pacea cu imparatul acela, nebagand in seama juramantul si defaimand prietenia lui, si singur, cu mana sa, a junghiat pe fiul imparatesc in capistea uritilor sai zei.

Intru acea vreme era pastor al Bisericii Antiohiei sfantul si purtatorul de Dumnezeu Parintele Vavila, care, fiind ales prin dumnezeiasca inainte-insemnare la scaunul arhieriei, pastea bine turma lui Hristos, facandu-se exemplu credinciosilor cu cuvantul, cu viata, cu dragostea, cu duhul, cu credinta si cu curatia. Cand se savarsea acel diavolesc praznic si cumplita ucidere, Sfantul Vavila, adunandu-si credinciosii sai care erau in Antiohia si intrand in sfanta biserica, aducea jertfa cea fara de sange adevaratului Dumnezeu, rugandu-se pentru cuvantatoarea sa turma sa nu fie rapita de lupii cei pierzatori de suflet si invatand oile sale sa fie tari in credinta, ca sa nu cada in vreme de ispite.

Dar necuratul imparat, intorcandu-se de la spurcatele jertfe ucigase de oameni, s-a pornit spre crestineasca biserica, vrand sa vada dumnezeiestile taine care se savarseau si sa spurce sfintenia Domnului prin intrarea sa necurata. Atunci ravnitorul lui Dumnezeu, Sfantul Vavila, auzind ca vine imparatul cu toata suita spre biserica, a lasat dumnezeiescul altar si, iesind impotriva imparatului, a stat in usile bisericii. Apoi vazand ca se apropie, a strigat cu mare glas catre dansul: "Nu ti se cade imparate, fiind inchinator de idoli, sa intri in biserica Dumnezeului Celui viu si sa o necinstesti cu intrarea ta". Si s-a impotrivit Sfantul Vavila foarte mult imparatului, mustrandu-l pentru idoleasca necuratie si cu totul oprindu-l sa intre in biserica. Cand s-a apropiat imparatul de usa, Sfantul Vavila a aratat o asemenea indrazneala ca, punandu-si dreapta sa in pieptul lui, l-a oprit si l-a impins afara din biserica lui Dumnezeu, incat s-a intors imparatul rusinat. Ca desi voia sa intre cu sila, avand cu el slujitori si ostasi, insa il oprea o putere dumnezeiasca prin Sfantul Vavila si nu lasa pe acel necurat nici macar sa se atinga de biserica. Caci cuvintele lui Vavila ca si cuvintele ingerului erau, si infricosau pe sufletul cel indraznet si fara Dumnezeu. Afara de aceasta s-a indoit imparatul si de popor, temandu-se ca nu cumva sa se faca cearta si tulburare, pentru ca multa multime de credinciosi se adunase acolo in acea vreme.

Deci rabdand mustrarea in tacere, s-a dus cu manie la palatele sale. A doua zi a poruncit sa arda cu foc biserica aceea, iar pe patriarh, punandu-l inaintea sa, a inceput sa-l ocarasca de lucrul ce a indraznit sa faca, zicandu-i: "O, ticalosule mai mult decat toti, spre cine ai nadajduit de ai cutezat a te impotrivi puterii mele si mi-ai oprit intrarea in biserica? Nu stii cata rautate este a mustra pe im-parat si sub ce fel de pedepse se afla cel ce indrazneste a necinsti fata imparateasca? " Iar Sfantul Vavila, fara teama, i-a raspuns: "Nu caut la imparatul pamantesc, nici nu ma rusinez de fata lui, ci privesc spre Imparatul ceresc, nadajduind spre Dansul. De Acela ma tem, Care m-a pus pastor al oilor Sale si-mi porunceste sa fiu treaz cand navaleste lupul si sa nu las fiara sa intre in turma. Deci nu pe imparat l-am mustrat, caci stiu ca indrazneala de a mustra pe imparat nu este departe de nebunie; ci am oprit pe acela care cu intrarea sa a vrut sa necinsteasca sfintenia lui Dumnezeu si sa o faca necurata. Pentru aceea este cu dreptate sa-mi multumesti ca te-am oprit de un plan rau ca acesta prin care ti-ai fi adus asupra ta pierzarea cea mai de pe urma, mahnind cu totul pe Ziditorul tau, de la care a cadea este mai cumplit decat orice moarte".

Numerian a zis: "Se cadea tie ca pentru lucrul de ieri pe care ai indraznit a-l face impotriva noastra sa te caiesti si sa ceri iertare de la noi, iar tu si acum ne nesocotesti pe noi". A raspuns Vavila: "Nu ni se cade noua, crestinilor, a ocari si a mustra pe nimeni din oameni, deci nici pe tine nu te mustram. Ca nu se cuvine a necinsti zidirea lui Dumnezeu, impodobita cu chipul Lui, insa de indraz-neste cineva impotriva lui Dumnezeu si aduce necinste asupra sfin-teniei Lui, apoi pe unul ca acela nu numai nu este vrednic a-l cinsti, ci cu dreptate este a-l si uri, dupa cum ne graieste dumne-zeiescul David: Au nu pe cei ce te urasc pe Tine, Doamne, i-am urat si asupra vrajmasilor Tai am luptat? Cu uriciune desavarsit i-am urat pe ei, vrajmasi mi s-au facut mie".

Acestea graind sfantul, i-a zis imparatul: "Lasa aceste cuvinte multe ale tale si asculta-ne pe noi, de voiesti sa scapi de pedeapsa ce ti se cuvine pentru gresala ta si sa cistigi de la noi iertare, apoi sa aduci jertfa zeilor nostri si sa te inchini lor". A raspuns sfantul: "Pentru turma incredintata mie toate le pot patimi si sufletul sunt gata a mi-l pune". Apoi, tacand putin, a zis: "Nu se poate, o, imparate, sa ma departez de Dumnezeul meu si sa slujesc zeilor mincinosi, ale caror lucruri nelegiuite este rusine a le si pomeni".

Imparatul a grait: "Iar iti zic cuvantul dinainte: Lasa multa ta graire si jertfeste zeilor, iar de nu voiesti, pe tine, cel rau, te va pierde stapanirea mea". A raspuns Vavila: "Dorinta mea era sa te mantuiesc pe tine de intunericul ce te-a cuprins, ca sa fii scapat de muncile cele nesfarsite, iar tu ii chemi si pe altii in aceleasi chinuri, aprinzandu-ti gheena cea mare. Deci iti spun ca nu vei putea sa scapi de mainile Dumnezeului celui viu!"

Apoi chinuitorul, schimbindu-si furia in blandete, a inceput a intreba fara manie pe Sfantul Vavila: "Oare vei putea sa ne spui ce este Dumnezeu?" A raspuns Vavila: "Firea lui Dumnezeu, oricat de mult te-ai osteni, nu vei putea s-o cuprinzi, ca Dumnezeu este negrait, neajuns si necercat de gandurile omenesti. El este ince-patorul a toate, alcatuitorul, ziditorul si Domnul tuturor, Cel ce este deapururea si a facut pe ingeri, pe arhangheli si toate celelalte fiinte. Apoi l-a zidit pe om si l-a umplut de nenumarate bunatati, punandu-l imparat peste fapturi, si i-a randuit sa locuiasca in rai. Apoi, ca sa-si cunoasca omul cinstea sa, si cu cat intrece pe celelalte vietati, le-a adus pe toate inaintea lui si i-a poruncit sa le puna nume. Inca i-a zidit lui si ajutoare si l-a invrednicit pe om a se indulci de dumnezeiestile cuvinte. Iar nemultumitorul om, defaimand pe Ziditorul si poruncile Lui nebagandu-le in seama, a ascultat pe vrajmasul care nu i-a facut niciodata vreun bine, fara numai i-a adus cuvant inselator, pe care, crezandu-l, s-a lipsit de rai, fiind izgonit de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu Cel fara rautate, macar ca l-a izgonit pe om, insa n-a incetat a-i face bine, aratand ca, desi gresim fara numar, El nu voieste pierzarea noastra, ci ne randuieste noua cele spre mantuire".

Numerian, auzind aceste cuvinte, nu a putut sa le inteleaga, pentru ca sufletul care n-a gustat darul, nici nu s-a impartasit cu intelegerea, nefiind bun si nicidecum pedepsit, cum putea sa inte-leaga cele folositoare? Insa, rusinandu-se de cei ce stateau imprejur, ca sa nu fie cunoscuta cu totul neintelegerea lui, se arata ca le intelege pe toate cele graite de Vavila si a laudat pe sfantul ca pe un frumos graitor. Apoi iar a intrebat: "Ce este omul?" Iar el a raspuns: "Omul este facut de Dumnezeu din tarana si este muritor, mai cinstit decat toate vietatile cele muritoare, bland, iubitor de prietenie, desi noi ne inraim unul asupra altuia mai cumplit decat fiarele". Numerian, mirandu-se de cuvintele lui Vavila si aratandu-se pe sine intelept, se jura pe zeii sai, marturisind ca Vavila este intelept si nu graieste nimic mincinos, numai daca ar jertfi idolilor. Ca zicea: "Numai singura aceasta ii lipseste lui Vavila, ca nu cinsteste pe idolii nostri; ci trebuie ca inteleptul acesta sa nu necinsteasca zeii si sa nu-si intrarmeze asa limba sa asupra lor".

Cautand din nou inspre Vavila, i-a zis: "O, batrane prea intelepte, sa aduci jertfa zeilor nostri si indata te voi avea ca pe un tata. Vad zeii ca nu mint si vei fi domn in stapanirea mea si vei avea multe averi". Asa amagea necuratul imparat pe barbatul cel drept cu felurite imbunari si cu fagaduinte de bogatii mari si de cinste. Dar adevaratul marturisitor al lui Hristos a stat nemiscat in credinta. Iar impotriva inselatoarelor cuvinte ale chinuitorului a raspuns: "Capul tuturor bunatatilor este dreapta credinta, fara de care toate bunatatile fagaduite mie de tine sunt saracie si cea mai de pe urma ocara si lipsirea de cele pe care le am".

Deci Numerian, vazand pe Sfantul Vavila neplecat spre paganatatea lui, s-a pornit cu manie si a poruncit lui Victorin, ducele sau, ca punandu-i lanturi grele de fier la grumaji si la picioare, sa-l poarte prin mijlocul cetatii spre privirea tuturor. Pentru ca nadajduia nelegiuitul ca acest cinstit barbat fiind slavit de toti cetatenii, rusinandu-se de o necinstire ca aceea, se va pleca la necurata lui voie. Iar lanturile fiind puse pe sfant, imparatul zicea batjocorindu-l: "Asa ma jur pe zei, Vavila, ca iti este podoaba tie a umbla in aceste lanturi, ca acestea se cuvin batranetelor tale!" A raspuns sfantul: "Tu, imparate, spre ris imi zici aceasta, iar eu iti spun adevarul ca asa de cinstite imi sunt aceste lanturi, precum tie coroana cea imparateasca, iar patimirile cele pentru Hristos asa de iubite imi sunt, precum tie sceptrurile. Si moartea pentru Cel fara de moarte Imparat asa imi este de dorita, precum tie viata".

Din intamplare erau acolo, langa Vavila, trei frati tineri de ani, dar batrani cu intelepciunea, pe care sfantul i-a crescut cu duhov-niceasca hrana si ii avea ca pe fiii sai. Aceia, urmand invatatorului lor, chiar cand era legat, nu il paraseau. Spre ei cautand imparatul, a zis catre sfant: "Mi se pare, Vavila, ca acesti copii spre mandrie te ridica pe tine, numindu-te invatator, si pentru dansii staruiesti intru impotrivirea ta". A raspuns sfantul: "De vei voi sa-i intrebi pe copiii acestia, ii vei vedea mai intelepti decat tine si vei cunoaste ca ei sunt samanta cuvintelor mele". Deci a intrebat imparatul: "Ai cui sunt copiii?" A raspuns sfantul: "Ai mei sunt dupa duh, pe care, prin bunavestire, eu i-am nascut, prin invatatura i-am hranit, prin pedepsire i-am crescut si sunt in aceste mici trupuri barbati mari si crestini desavarsiti. Intreaba-i si vei vedea".

Atunci a poruncit imparatul ca pe Vavila sa-l duca la pri-veliste si sa-l arunce in temnita poporului, iar pe tineri, chemandu-i inaintea sa, i-a intrebat mai intai de au mama. Iar ei zisera: "Si ma-ma si tatal si invatatorul nostru este Vavila, pe care il iubim mai mult decat pe o maica, pentru ca mama numai ne-a nascut, iar Vavila ne invata pe noi intelegerea si dreapta credinta si spre inal-timea bunatatilor ne ridica, ingrijindu-se de sufletele noastre". Indata imparatul a poruncit sa caute si sa aduca pe mama lor. Fiind adusa maica, o intreba imparatul cum o cheama si de este ea mama copiilor acelora. Iar ea a raspuns, zicand: "Numele meu este Hristodula si acesti copii sunt rodul pantecelui meu, pe care i-am adus in dar lui Dumnezeu ca pe niste incepatori ai durerilor mele si nadajduiesc ca inteleptul Vavila in vistieriile ceresti ii va pune pe dansii, pentru ca i-am incredintat in grija lui pe acesti fii ai mei".

Numerian, umplandu-se de manie, a poruncit ca pe acea dreptcredincioasa mama sa o bata peste obraz, zicandu-i: "Nu grai inaintea imparatului cu asa indrazneala!" Iar tinerii, vazand pe maica lor asa batuta, ziceau: "A innebunit imparatul! Bate pe mama noastra care graieste adevarul". Imparatul a intrebat pe copii de nume si de ani. Si spusera acestia ca cel dintai se numeste Urban, avand doisprezece ani; al doilea, Prilidian, avand noua ani; al treilea, Epolonie, avand sapte ani. Apoi ii amagi si pe ei prigonitorul cu cuvinte bune si cu daruri, ca sa se inchine la idoli, iar ei cu o gura raspundeau: "Suntem crestini si nu se cade noua sa ne inchinam idolilor. Pentru ca suntem invatati sa cunoastem pe unul Dumnezeu, Care a facut cerul si pamantul. Aceluia ne inchi-nam, si nu idolilor!"

Dupa multe imbunari, vazandu-i prigonitorul pe ei neplecati, a poruncit sa-i bata, dandu-le lovituri dupa numarul anilor lor. Astfel, pe cel dintai intinzandu-l, i-a dat douasprezece lovituri aspre; celui de al doilea, noua; celui de al treilea, sapte, iar ei cu barbatie rab-dau. Numai de aceea le era jale, ca nu aveau mai multi ani, ca mai multe batai sa fi primit pentru Hristos si ziceau: "Macar de ne-ati si ucide pe noi, nu ne vom inchina mincinosilor vostri zei, ci unuia Dumnezeu ne inchinam, Domnului nostru Iisus Hristos".

Ducand pe copii deosebit si pe mama lor liberand-o, iar l-au pus pe Vavila inaintea sa si i-a zis: "Iata acum copiii tai se inchina zeilor nostri, deci se cade tie ca, nezabovind, acelora sa te inchini". A raspuns Vavila: "De la diavolul, tatal minciunii, v-ati invatat a minti, pentru ca stiu ca nici cu amagirile voastre, nici cu muncile nu veti putea sa-i rupeti pe ei de la Hristos, caci i-am invatat bine a cunoaste pe unul, adevaratul Dumnezeu, si a crede intr-Insul". Atunci imparatul a poruncit ca pe Vavila si pe copii, spanzurandu-i de un lemn, sa-i arda cu foc. Iar Vavila, ridicandu-si ochii in sus, s-a rugat lui Dumnezeu sa dea de sus taria Sa spre rabdarea tinerilor celor mici, ca sa nu-i dovedeasca pe ei chinul. Apoi ii invata pe dansii sa rabde cu barbatie, fagaduindu-le lor de la Hristos mare rasplatire. Si rabdau vitejeste copiii cei fara de rautate impreuna cu dascalul lor, intarindu-i pe ei ajutorul lui Dumnezeu.

Prigonitorul, luandu-i de pe lemn, pe Vavila l-a inchis legat cu lanturi intr-o casa din apropiere, iar pe copii incerca sa-i ispiteasca din nou cu imbunari si sa-i amageasca, numindu-i pe ei fii ai sai cu nume bun si chemandu-i copii frumosi, le-a dat aur si argint.

Ei insa cu un singur glas graiau: "Inselatorule viclean, pentru ce intinzi spre noi cursa cea mult impletita a inselaciunii tale, vrand sa ne vinzi pe noi ca pe niste vrabii? Sa stii cu adevarat ca nimic nu vei spori, oricat de mult te vei osteni, pentru ca avem pe Hristos Cel ce ne pazeste si ne acopera pe noi, cu a Carui putere cursa ta degraba se va sfarima, iar noi vom fi izbaviti". Apoi, suspinand, zi-sera: "O, dreapta credinta, mama noastra, nu ne vom lepada de tine! O, imparate, oare nu se cade tie sa ai grija de stapanirea ta si sa te inarmezi impotriva vrajmasilor si razboi sa faci cu dansii, iar nu sa ne prigonesti pe noi fara vina? Dar tu, lasand toata grija cea din afara, te-ai pornit asupra noastra si nebagand seama te inarmezi si ne gonesti pe noi. Iar aceasta o faci nu ca sa dobindesti vreun folos pamantesc, ci ca sa placi maniei tale cea de fiara si salbaticiei celei firesti". Cu aceste cuvinte aprinzandu-se prigonitorul, pe Vavila si pe copii i-a judecat si i-a osandit la moarte.

Cand erau dusi de ostasi la taiere, Vavila a cantat cuvintele lui David: "Intoarce-te sufletul meu la odihna ta, ca Domnul bine a facut tie!". Si ajungand la locul unde aveau sa-si puna capetele lor pentru Hristos, Vavila, punand inaintea sa pe copii, pe ei mai intai ii aduse sub sabie, temandu-se ca nu cumva vreunul din ei, ramanand dupa dansul, sa se teama de moarte si sa se departeze de la Domnul. Pentru aceasta ii trimise pe ei la cer inaintea sa si ii mangiia, invatandu-i sa nu se infricoseze de taierea sabiei pentru care vor lua de la Hristos viata cea vesnica.

Dupa ce au fost taiati copiii, Vavila a strigat cu veselie: "Iata eu si pruncii pe care mi i-ai dat, Dumnezeule!" Apoi singur sub sabie si-a plecat grumazul sau si a poruncit celor ce voiau sa-i in-groape trupul, ca cu dansul impreuna sa se puna in mormant lantu-rile si obezile lui, "ca sa fie acestea si dupa moartea mea podoaba trupului meu". Taindu-i-se sfantul lui cap, s-a dus la locasurile cele de sus si a stat cu copiii sai inaintea tronului ceresc. Iar sfantul lui trup s-a asezat si s-a ingropat impreuna cu lanturile precum singur a randuit, alaturi de cei trei tineri sfinti care au fost ingropati impreuna cu dansul.

Nu dupa putina vreme, cand imparatul Constandie, fiul mare-lui imparat Constantin, a facut partas imparatiei sale pe Gal, fratele lui Iulian, fiul unchiului sau - pentru ca nu avea fii care sa fi fost mostenitori ai imparatiei lui -, atunci imparatul cel nou, Gal, ve-nind in Antiohia, a adus moastele Sfantului Vavila si cu dansul si pe ale celor trei tineri ce au patimit la locul ce se numea Dafne, care era inaintea cetatii. Iar locul acela se spune ca avea numirea de la o oarecare fecioara ce se numea Dafne, care fugea acolo de tata lui Apolzin, precum se povesteste in mitologia elineasca.

Acel loc era foarte frumos, cu copaci de chiparos rasaditi si cu alti inalti pomi roditori imprejmuit, si verde si larg, avand izvor de apa repede curgatoare. In mijloc era o capiste idoleasca, in care idolul Apollin, cel cu mestesug cioplit, dadea raspunsuri la cei ce-l intrebau, pentru ca diavolul sedea intr-insul si raspundea oamenilor. Acolo se adunau popoarele sa jertfeasca idolului si se faceau toate jucariile si spurcatele lucruri.

De aceea Gal, care s-a numit mai sus, fiind crestin drept-credincios si vrand sa intoarca acele popoare pagane de la a lor ne-dumnezeire, dar neputand in acel loc Dafne sa strice capistea idoleasca ce era intr-insul ca se temea sa nu ridice razboi de catre poporul elinesc, pentru ca era inca multime nenumarata acolo de elini care erau gata a muri pentru spurcatii lor zei, a facut acolo o biserica mica. Si, precum s-a zis, a mutat acolo moastele Sfantului Vavila, cu ale celor trei tineri si le-au pus pe ele intr-o racla mare de piatra, ca adunandu-se la acel loc necuratii oameni sa poata pe indelete a se intoarce la Hristos, vazand puterile facatoare de minuni ale sfintelor moaste.

Cand Iulian potrivnicul s-a facut imparat dupa uciderea lui Gal si dupa moartea imparatului Constandie, si mergand asupra persilor, fiind in Antiohia, a mers la Apollin, idolul din capistea lui, inchinandu-i-se cu jertfe si intrebind pe idol pentru biruinta, daca va birui pe persi. Idolul i-a raspuns ca de cand se adusesera moastele Sfantului Vavila la locul acela a fugit oracolul si a tacut idolul, neraspunzandu-le la nici o intrebare. Jertfitorii lui Apollin fiind in mare mahnire pentru acest lucru, oracolul le-a spus ca pentru moastele lui Vavila nu poate zeul lor sa le graiasca. De aceasta instiintandu-se Iulian, a poruncit galileenilor, caci asa numea pe crestini, sa ia de acolo moastele sfintilor cu racla cea de piatra. Deci adunandu-se toti credinciosii de la mic pana la mare cati puteau atunci sa fie in Antiohia, cu psalmi si cu cantari au dus in cetate pe Sfantul Vavila si pe cei trei tineri, ducand cu dansii racla aceea de piatra legata si cantand: "Sa se rusineze toti cei ce se inchina celor ciopliti, si cei ce se lauda cu idolii lor".

Dupa mutarea moastelor sfintilor, a cazut foc din cer peste capistea lui Apollin si a ars-o cu idolul ei, spre rusinarea necuratilor. Iar credinciosii s-au bucurat, laudand pe Dumnezeu, Caruia se cuvine slava in veci. Amin.

Sfantul Prooroc Moise

Murind Iosif in pamantul Egiptului, neamul lui Iacov, tatal lui, nu dupa multe sute de ani s-a inmultit atata, incat tot pamantul acela s-a umplut de poporul israelit, iar la razboaie puteau sa fie dintr-insii cate sase sute de mii de barbati. Atunci imparatul Egiptului, temandu-se ca nu cumva, sfatuindu-se cu vrajmasii lor, sa piarda pe egipteni de pe pamant, a poruncit dregatorilor sai sa chinuiasca pe poporul lui Israel in toate chipurile si cu slujbele si cu bataile. Pentru ca din sudorile lor cele cu multa osteneala au zidit niste cetati nu atata pentru trebuinta, cat pentru marire desarta si pentru ca pana in sfarsit sa imputineze neamul evreilor. Insa pe cat ii chinuia si-i muncea mai mult, pe atata ei se inmulteau, pentru ca nu putea sa-i imputineze oamenii, pe acestia pe care Dumnezeu a voit a-i inmulti si a-i mari. Si desi imparatul poruncea moaselor egiptene ca pe tot pruncul evreiesc ce se nastea parte barbateasca sa-l ucida, moasele, temandu-se de Dumnezeu, pe partea barbateasca o cruta. Atunci imparatul a dat porunca in tot pamantul Egiptului, ca oricine va vedea prunc evreu, parte barbateasca, sa-l ia si sa-l arunce in rau.

In acea vreme era un om din semintia lui Levi, anume Avram, avand femeie din aceeasi semintie - anume Iohabeta. Acestia, mai inainte de acea vreme, au nascut un fiu, Aaron, si o fiica, Mariami.

Sfantul Prooroc Moise

In acea vreme singura si cumplita cand se ucideau pruncii, nascu un prunc, parte barbateasca, pe care vazandu-l foarte frumos, plangea pentru dansul. Stiind porunca imparateasca, de a ucide pe toti pruncii neamului evreu, l-au ascuns pe el la dansii trei luni. Si de vreme ce nu mai puteau sa-l ascunda pe el, mama sa i-a facut un sicrias de papura, l-a uns cu rasina si cu smoala, a pus pruncul intr-insul si l-a asezat pe el in margine langa fluviul Nil. Si pazea sora lui de departe ca sa stie ce i se va intampla pruncului.

Dupa randuiala lui Dumnezeu s-a pogorat atunci fiica lui faraon ca sa se scalde in Nil, iar slujnicele ei umblau pe langa apa si vazand un sicrias in margine, a trimis o slujnica de l-a luat. Deschizandu-l, a vazut un prunc frumos plangand in sicrias si fiindu-i mila de el fiicei lui faraon, a zis: "Acesta este dintre pruncii evreiesti". Vrand sa-l aiba pe el de fiu, a poruncit sa-i caute o doica. Deci, scrie Iosif Flavius, i s-au adus multe doici egiptene si n-a voit pruncul sa suga din pieptul lor. Atunci s-a apropiat Mariami de fiica lui faraon, careia ii si slujea, si i-a zis: "Daca voiesti, stapana, sa-ti chem tie o femeie hranitoare de la evrei, ea va hrani pruncul". Si i-a zis ei fiica lui faraon: "Mergi si cheama!" Si ducandu-se copilita, a chemat pe mama pruncului. Si a zis catre dansa fiica lui faraon: "Pazeste-mi pruncul acesta si mi-l hraneste, iar eu iti voi plati tie".

Deci a luat femeia pruncul pe maini si indata, cu dragoste, s-a alipit de dansa ca de mama sa, iar ea l-a hranit. Apoi, dupa ce a crescut pruncul, l-a dus pe el la fiica lui faraon, care il iubea foarte mult, fiindca pruncul era foarte frumos, si l-a rugat pe tatal sau ca sa-i fie ei in loc de fiu. Si i-a pus lui numele de Moise, zicand: "Din apa l-am scos pe el", pentru ca "Moise" in egipteana inseamna "apa". Se scrie despre dansul in istorii vechi ca odata l-a dus pe el fiica lui faraon la tatal sau. Jucandu-se cu copilul, faraon a pus pe capul lui coroana cea imparateasca pe care era cioplit un idol mic. Iar pruncul, apucand coroana de pe cap, a aruncat-o la pamant si a calcat-o cu picioarele, lucru pe care l-a vazut imparatul si cei ce erau langa dansul. Un preot batran care avea instiintare de la vra-jitori ca atunci cand se va naste povatuitorul poporului israelitean multe pedepse va lua Egiptul, l-a sfatuit pe faraon sa porunceasca sa ucida pe pruncul acela, ca nu cumva, crescand, sa aduca vreo primejdie asupra pamantului lor. Dar Domnul, vrand sa-Si impli-neasca voia Sa dupa randuiala, au grait altii impotriva, cum ca pruncul cel fara de rautate a facut aceasta din nestiinta.

Vrand sa ispiteasca stiinta si rautatea lui, adusera la dansul un carbune aprins pe care, luandu-l, l-a bagat in gura si si-a ars limba, pentru aceea era zabavnic la limba. Iar dupa ce a mai crescut, a pus langa dansul fiica lui faraon filosofi alesi egipteni ca sa-l invete toata intelepciunea. Si era copilul istet la minte, intrecand in putina vreme pe dascalii sai, fiind iubit imparatului si tuturor celor din palatele imparatesti. Iar cand a fost instiintat de neamul sau ca era evreu, a inceput a cunoaste pe unul Dumnezeu care este in ceruri Ziditorul a toata faptura, pe care evreii il cinsteau, iar de pa-ganatatea egipteana se ingretosa.

Scriu unii ca atunci cand navalisera etiopienii asupra Egiptului, Moise, fiindca devenise barbat desavarsit, a fost ales de toti egiptenii sa fie povatuitor ostilor, care au si batut pe etiopieni cu vitejia sa. Si pentru aceasta vitejie imparatul Egiptului, in loc sa-i arate dragoste, l-a urat pe el, pentru ca unii dintre jertfitorii egipteni prooroceau dupa magia lor ca acesta va sa aduca primejdii asupra Egiptului si sfatuiau pe imparat sa-l ucida. Ascultandu-i, imparatul a gandit sa ucida pe Moise, insa nu a facut aceasta degraba, nevrand sa mahneasca pe fiica sa, dar cauta pricina asupra lui si vreme potrivita.

In zilele acelea, iesind Moise la fratii sai, la fiii lui Israel si cunoscand durerea lor, a vazut pe un egiptean batand pe un evreu. Cautand incoace si incolo, n-a vazut pe nimeni si, ucigand pe acel egiptean, l-a ascuns in nisip. Apoi, iesind a doua zi, a vazut doi barbati evrei batandu-se si a zis celui ce napastuia pe celalalt: "Pen-tru ce-l bati tu pe aproapele tau?" Iar el a zis: "Cine te-a pus pe tine mai mare si judecator peste noi? Oare, voiesti sa ma ucizi si pe mine asa cum ai ucis ieri pe egipteanul acela?" Si s-a temut Moise, auzind ca nu s-a tainuit uciderea cea facuta. Deci a auzit faraon de pricina aceasta si incerca sa-l ucida pe Moise. Si s-a dus Moise de la fata lui faraon si s-a salasluit in pamantul Madiamului, dar, ostenind pe cale, a sezut langa o fantana. Si iata sapte fiice ale lui Iotor, preotul Madiamului, pascand oile tatalui lor, venira la fantana si, scotand apa, turnau in jghiaburi ca sa adape oile.

Venind pastorii de la alte oi le izgoneau pe ele. Apoi, sculandu-se, Moise le-a aparat de acei pastori, le-a turnat lor apa si le-a adapat oile. De aceasta au spus fiicele tatalui lor Iotor, zicand: "Un om egiptean ne-a aparat pe noi de pastori si ne-a adapat oile noastre". Iar Iotor a primit pe Moise in casa sa si i-a dat lui de fe-meie pe Semfora, fiica sa, si cu dansa a nascut doi fii; pe cel dintai l-a numit Girsam, zicand "ca nemernic sunt in pamant strain"; iar pe celalalt l-a numit Eliazar, zicand "ca Dumnezeul parintelui meu este ajutatorul meu si m-a izbavit din mainile lui faraon".

Dupa trecerea a multe zile a murit imparatul Egiptului si au suspinat fiii lui Israel in Egipt de greutati si au strigat si s-a suit la Dumnezeu strigarea lor de impilare. A auzit Dumnezeu suspi-nul lor si si-a adus aminte de asezamantul Sau cel facut cu Avraam, cu Isaac si cu Iacob si, cautand Dumnezeu spre fiii lui Israel, a voit sa-i izbaveasca pe ei.

Iar Moise pastea oile lui Iotor, socrul sau, si mana oile la pa-sune si a mers in muntele Horeb. Aici i s-a aratat lui ingerul Domnului in vapaia focului din rug. Si vedea Moise ca rugul ardea cu foc si nu se mistuia si a zis: "Trecand alaturea voi vedea aceasta mare vedenie". Si l-a strigat Domnul din rug: "Moise, Moise!" Iar el a zis: "Ce este, Doamne?" Si i-a zis Domnul: "Sa nu te apropii aici. Scoate-ti incaltamintele din picioarele tale, ca locul pe care stai tu este pamant sfant". Si i-a zis lui: "Eu sunt Dumnezeul tatalui tau, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, si Dumnezeul lui Iacob. Am vazut chinuirea poporului Meu din Egipt si strigarea lor am auzit. Ca stiu durerea lor si M-am pogorat sa-i scot pe ei din mana Egiptului, sa-i iau din pamantul acela si sa-i duc pe ei in pamantul cel bun, in pamantul in care curge lapte si miere. Iar tu vino ca sa te trimit la faraon, imparatul Egiptului, si vei scoate pe poporul Meu, pe fiii lui Israel din pamantul Egiptului".

A zis Moise catre Dumnezeu: "Cine sunt eu ca sa merg la faraon si sa scot pe fiii lui Israel din pamantul Egiptului?" Si mult se ruga lui Dumnezeu ca sa nu-l trimita pe el, "ca sunt slab in glas si zabavnic la limba". Dar Domnul i-a fagaduit ca va fi cu dansul; inca i-a fagaduit ca si pe Aaron, fratele lui, il va trimite cu dansul. Atunci Moise, mergand la Iotor, a cerut sa mearga in Egipt ca sa-si cerceteze fratii. Si i-a zis Iotor: "Mergi sanatos". Si s-a dus Moise in calea sa netemandu-se de nimic, ca imparatul acela care a vrut sa ucida pe Moise murise si toti cei ce cautau sufletul lui murisera. Si a iesit intru intampinarea lui Moise, dupa porunca lui Dumnezeu, Aaron Levitul si, intampinandu-se, s-au sarutat amandoi. Si a spus Moise lui Aaron toate cuvintele Domnului. Apoi, intrand in Egipt, a adunat pe toti batranii fiilor lui Israel si le-au spus lor toate cuvintele acelea pe care le auzisera de la Domnul. Si facura semne inaintea poporului si le-a crezut poporul si s-au bucurat ca a cercetat Dumnezeu pe fiii lui Israel si a cautat spre necazul lor.

Dupa acestea au intrat Moise si Aaron la faraon si i-au zis lui: "Acestea graieste Domnul Dumnezeul lui Israel: Da libertate poporului Meu, ca sa-Mi faca Mie praznic in pustie". Si a zis fa-raon: "Cine este Dumnezeul lui Israel al carui glas sa-l ascult? Nu stiu pe Domnul acela si pe Israel nu-l voi elibera". Si a poruncit ca pe poporul evreilor sa-l chinuiasca cu mai multa slujba, dandu-le si multe batai ca sed fara lucru de aceea vorbesc, ca sa mearga sa jertfeasca dumnezeului lor. Atunci poporul fiind chinuit mai cu amar, striga asupra lui Moise si a lui Aaron: "Sa vada Dumnezeu si sa va judece pe voi, ca ati facut urat duhul nostru inaintea lui faraon si inaintea slugilor lui, ca sa dati sabie in mana lui sa ne ucida pe noi".

Iar Moise, intarindu-se de Dumnezeu, a intrat iar cu Aaron la faraon, zicand: "Domnul Dumnezeul evreilor m-a trimis la tine, graind: Libereaza pe poporul Meu!" Iar ca sa inteleaga faraon ca sunt trimisi de la Dumnezeu, incepura a face semne. Si a aruncat Aaron toiagul inaintea slugilor lui si s-a facut sarpe. Deci a chemat faraon pe inteleptii Egiptului si pe vrajitori si facura si vrajitorii Egiptului cu toiegele lor asemenea si a aruncat fiecare toiagul sau si s-au facut sarpe; si a inghitit toiagul lui Aaron toiegele acelora. Si s-a invartosat inima lui faraon si nu i-a ascultat, precum le-a grait lor Domnul si n-a voit sa elibereze poporul pentru ca s-a impietrit inima lui. Atunci, dupa porunca lui Dumnezeu, a inceput a aduce pedepse asupra pamantului Egiptului.

Cea dintai pedeapsa a fost aceasta: Luand Aaron toiagul sau a lovit apa raului inaintea lui faraon si inaintea slugilor lui si s-a prefacut toata apa raului in sange si pestii cei din rau au murit si s-a imputit raul si nu puteau egiptenii sa bea apa din el. A doua pedeapsa au fost broastele. A intins Aaron mana spre apele Egiptului si a scos broaste care au intrat prin case si prin odaile cele de culcat, pe asternuturi si in casele slugilor lor, ale poporului lor, in aluat si in cuptor, la imparat, la slugile lui si la oamenii lui au intrat broastele. Si a scos pamantul lor broaste care, dupa porunca lui Moise, au fost omorate si egiptenii le-au adunat gramezi, gramezi si s-a imputit tot pamantul Egiptului de broastele care murisera si pu-trezisera.

A treia pedeapsa au fost tantarii care au intepat pe oameni si pe dobitoace si au intrat la faraon, in casele lui si la robii lui si tot nisipul era plin de musita in tot pamantul Egiptului. A patra pe-deapsa au fost muste ciinesti. A cincea pedeapsa, moarte foarte mare in toate dobitoacele pamantului Egiptului. A sasea pedeapsa, bubele cele cu puroi, care se iveau la oameni si la dobitoace. A saptea pedeapsa, grindina si foc arzator cu piatra; si a ucis piatra in tot pamantul Egiptului de la om pana la dobitoc si toata iarba si toti copacii cei din campii i-au sfarimat piatra. A opta pedeapsa erau lacustele si omizile care au mancat tot rodul pamantului Egiptului. A noua pedeapsa a fost intuneric in tot pamantul Egiptului trei zile, intuneric pe care nu putea focul sa-l lumineze si nimeni nu l-a vazut pe fratele sau trei zile si nu s-a sculat nimeni de pe patul sau trei zile. A zecea si cea mai de pe urma pedeapsa a fost moartea celor intai nascuti ai Egiptului. Toate pedepsele acestea se aduceau asupra lor de la Dumnezeu prin Moise si prin Aaron, dar nici una din ele nu a vatamat pe evrei, ci numai pe egipteni, pentru ca nu voia faraon sa elibereze poporul lui Dumnezeu. Desi de multe ori fagaduia sa-l libereze, inspaimantandu-se de pedepse, cand slabeau acestea, indata se invartosa inima lui si nu-i libera, pana la a zecea pedeapsa. Dar mai inainte de a zecea pedeapsa, precum le-a poruncit lor Moise, au cerut fiii lui Israel de la egipteni vase de argint si de aur si haine de mult pret, cate au putut sa duca cu dansii; si a facut Moise poporului Pasca, invatandu-i pe ei cum trebuia sa manance mieluselul cu al carui sange se ungeau pragurile usilor lor. Si in miezul noptii Domnul a ucis pe tot cel intai nascut in pa-mantul Egiptului, de la intaiul nascut al lui faraon, cel ce sedea pe scaun, pana la intaiul nascut al roabei celei din groapa si pana la tot intaiul nascut al dobitoacelor, iar ale evreilor toate erau intregi.

Deci s-a sculat faraon noaptea si toti robii lui si toti egiptenii; si a fost tipet mare in tot pamantul Egiptului, ca nu era casa in care sa nu fie mort. Si a chemat faraon pe Moise si pe Aaron noaptea, si le-a zis: "Sculati-va si va duceti de la poporul meu si fiii lui Israel. Sa mergeti si sa slujiti Domnului Dumnezeului vostru precum ziceti. Si oile si dobitoacele voastre, luandu-le, duceti-va!" Si ii si-leau egiptenii pe evrei cu sarguinta, ca sa-i surpe de pe pamant, pentru ca, ziceau, noi toti vom muri pentru dansii".

Deci au iesit israelitii, luandu-si faina mai inainte de dospirea aluatului, ca n-au putut sa-si gateasca hrana de cale din cauza grabei egiptenilor care ii si rugau, ii si sileau pe dansii sa se duca mai curand. Si iesira cu argint si cu aur si cu bogatie multa si nemernici multi au iesit cu dansii si oi si boi si dobitoace foarte multe. Si erau barbati pedestri ca la sase sute de mii, afara de copiii cei de casa, si de batranii care mergeau cu dansii. Inca a luat Moise si oasele lui Iosif cu sine. Pentru ca Iosif, murind in Egipt si vazand inainte cu duh proorocesc ceea ce era sa fie, a jurat pe fiii lui Israel cu juramant, zicand: "In cercetarea cu care va va cerceta Dumnezeu pe voi, sa ridicati si oasele mele de aici cu voi".

Ducandu-se evreii din pamantul Egiptului, Dumnezeu era cu dansii si ii povatuia ziua cu stalp de nor, care le arata lor calea, iar noaptea cu stalp de foc, care ii lumina si n-a lipsit stalpul cel de nor ziua si cel de foc noaptea inaintea intregului popor.

Instiintand pe faraon, imparatul Egiptului, ca a fugit poporul, s-a intors inima lui faraon si a slugilor lui asupra poporului israelit si a zis: "De ce am facut aceasta, liberand pe fiii lui Israel, ca sa nu ne slujeasca noua?" deci a inhamat faraon la carutele sale si a adunat cu sine tot poporul, a luat sase sute de carute alese, toti caii Egiptului si voievozi peste tot si a alergat in urma fiilor lui Israel si i-a ajuns pe ei cand erau asezati langa mare. Dar n-au putut sa navaleasca peste dansii, pentru ca ingerul lui Dumnezeu, care mergea inaintea palcurilor fiilor lui Israel, a mers dinapoia lor si s-a luat si stalpul cel de foc de la fata lor si a stat dinapoia lor si a intrat intre tabara egiptenilor si intre tabara fiilor lui Israel si au stat si s-a facut intuneric si ceata si a venit noaptea intru care si-a intins Moise mana sa cu toiagul spre mare si a lovit Domnul marea toata noaptea cu vant puternic dinspre austru si a facut marea uscata si s-a despartit apa. Si au intrat fiii lui Israel in mijlocul marii pe uscat si s-a facut apa ca un zid de piatra si ca un zid de stanca. Iar egiptenii alergara si venira in urma lor pe aceeasi cale, in mijlocul marii, toti caii lui faraon si carele si calaretii. Moise, dupa ce a trecut poporul, a stat pe tarmuri si iar si-a intins mana spre mare si s-a asezat apa dinspre zid la loc. Iar egiptenii fugeau pe sub apa si i-a pierdut Dumnezeu pe egipteni in mijlocul marii, caci intorcandu-se apa, a acoperit carutele si calaretii si toata puterea lui faraon si nu a ramas dintr-insii nici unul, iar fiii lui Israel au trecut pe uscat prin mijlocul marii. Si i-a izbavit Domnul pe fiii lui Israel in ziua aceea din mainile egiptenilor si au vazut fiii lui Israel pe egipteni morti pe marginea marii pentru ca i-au aruncat marea din sine. Si s-a temut poporul de Domnul si a crezut in Dumnezeu si lui Moi-se, placutul Lui.

Atunci au cantat Moise si fiii lui Israel cantarea aceasta Domnului, bucurandu-se si dantuind pentru biruinta ce s-a facut cu mana inalta asupra egiptenilor: "Sa cantam Domnului ca cu slava S-a preamarit, pe cal si pe calaret l-au aruncat in mare".

Moise a luat pe fiii lui Israel de la Marea Rosie si i-a dus in pustiul Sur si au mers trei zile prin pustie si nu au aflat apa sa bea. Si au mers la Mera si nu puteau sa bea apa din Mera, ca era amara; si poporul cartea asupra lui Moise, zicand: "Ce vom bea?" Si Moise a strigat catre Domnul si Domnul i-a aratat lui un lemn pe care l-a bagat in apa si s-a indulcit apa si au baut dintr-insa.

Asa a calauzit Moise poporul israelit prin pustietati felurite patruzeci de ani, mijlocindu-le lor toate bunatatile de la Dumnezeu. Cand au cartit pentru bucate, aducandu-si aminte de bunatatile din Egipt, el a rugat pe Dumnezeu si le-a plouat mana sa manance si le-a trimis cristei pana s-au saturat. Cand au cartit pentru bautura, el le-a scos apa din piatra: a lovit piatra si a curs apa. Cand a tabarat asupra lor Amalic, el a cerut de la Dumnezeu biruinta supra lui Amalic. Caci isi ridica mainile la rugaciune si biruia Israel pe Amalic, pe care, pana in sfarsit l-a taiat cu sabia. Si de cate ori au maniat pe Dumnezeu in pustie, Moise L-a rugat pe Domnul pentru dansii si i-ar fi pierdut pe ei, de nu ar fi stat Moise, cel ales al Lui, cu inima zdrobita inaintea Lui, ca sa intoarca mania Domnului sa nu-i piarda pe ei. Le-a dat lor si lege scrisa pe lespezi de piatra, pe care le-a luat Moise, in munte, de la Dumnezeu, dupa ce postise patruzeci de zile si patruzeci de nopti. Si a grait Domnul catre dansul fata catre fata, ca si cum ar grai cineva catre prietenul sau. Si a facut cortul marturiei din acoperaminte frumoase, de culori rosii mohorate si de vison si chivotul legii, ferecat cu aur, in care a pus nastrapa cea de aur care avea mana si toiagul lui Aaron ce a infrunzit si Tablele Legii. Iar deasupra chivotului a pus doi he-ruvimi de aur si a asezat toate cele spre jertfa si spre arderea cea de tot. Le-a pus lor preoti si diaconi, invatandu-i pe ei randuiala jertfei. Le-a asezat lor praznice si luni noi, invatandu-i pe dansii judecatile si indreptarile.

Dupa ce le-a asezat randuiala cea duhovniceasca, s-a ingrijit si de cea pamanteasca. A ales barbati puternici din tot Israelul si i-a facut pe ei mai mari peste o mie si peste o suta si peste cincizeci si peste zece si logofeti de scrisori care judecau poporul in toate timpurile. Iar toate pricinile cele greu de dezlegat, le aratau lui Moise. Aceasta a facut-o dupa sfatul lui Iotor, socrul sau, care impreuna cu Semfora, femeia lui Moise, cu averile lui si cu cei doi fii ai lui, venise la dansul din pamantul Madiamului, in pustie, auzind despre dansul, despre toate cate a facut Domnul cu el. Moise, primindu-l cu dragoste si ospatandu-l, i-a dat voie a merge cu pace la locul sau.

Multe semne si minuni a facut robul lui Dumnezeu Moise si a dat sfaturi si a purtat de grija poporului israelit. Despre acestea toate se scrie in cartile lui - Iesirea, Leviticul, Numeri, si in A doua Lege. In aceste carti se cuprind, cu de-amanuntul, viata lui si ostenelile pe care le-a suferit, povatuind si indreptand pe fiii lui Israel. Apoi, sosindu-i sfarsitul, Domnul i-a vestit inainte mutarea lui din trup, zicand: "Sa te sui in muntele Avarim, care este in pa-mantul lui Moab, in preajma Ierihonului, si sa vezi pamantul lui Canaan, pe care Eu il voi da fiilor lui Israel, spre stapanire si sa te sfarsesti acolo".

Mai inainte de sfarsitul sau, Moise a binecuvantat pe fiii lui Israel, pe fiecare semintie deosebit, proorocindu-le cele viitoare. Dupa aceasta s-a suit in muntele in care i s-a poruncit sa se suie, cel din care i-a aratat lui Domnul tot pamantul Galaadului pana la Dan si tot pamantul Neftalimului si tot pamantul lui Efrem si al lui Manasi si tot pamantul Iudeei pana la marea cea mai de pe urma. Si pustia si satele cele dimprejurul Ierihonului, cetatea Finicienilor pana la Sigor. Si a zis Domnul catre Moise: "Acesta este pamantul pe care m-am jurat lui Avraam, lui Isaac si lui Iacov, zicand: Semin-tiei voastre il voi da pe el si l-am aratat pe el ochilor tai, insa acolo nu vei intra".

Si s-a sfarsit acolo Moise, robul Domnului, in pamantul lui Moab, dupa cuvantul Domnului. Si-l ingropara pe el aproape de casa lui Fogor si n-a stiut nimeni de ingroparea lui pana astazi. Cand s-a sfarsit Moise era de o suta douazeci de ani. Nu i s-au intunecat ochii, nici nu i s-au stricat buzele. Si au plans fiii lui Israel pe Moise in Aravothul lui Moab la Iordan, aproape de Ierihon, treizeci de zile. Si s-au sfarsit zilele plangerii celei de tanguire pentru Moise, cu ale carui rugaciuni sa ne izbaveasca Domnul din tot necazul ca din Egiptul acestei lumi cu multe primejdii scotandu-ne, sa ne salasluiasca pe noi in vesnicele lacasuri. Amin.



25 Septembrie 2009

Vizualizari: 2900

Voteaza:

Sfantul Sfintit Mucenic Vavila, Episcopul Antiohiei; Sfantul Prooroc Moise 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE