Sfintii Sapte Tineri din Efes si Sfantul Ierarh Averchie

Sfintii Sapte Tineri din Efes si Sfantul Ierarh Averchie Mareste imaginea.

Sfintii Sapte Tineri din Efes

Cei sapte tineri au trait la jumatatea secolului al III-lea, in cetatea Efes (actuala regiune Seljuk, vestul Turciei). Sfintii tineri din Efes sunt sapte frati crestini, iubitori de Dumnezeu si mult rugatori pentru pacea lumii. Traditiile locului pastreaza nu doar o varianta a istoriei, ci mai multe. Astfel, fratii Maximian, Malchus, Martinian, Dionisius, Ioan, Serapion si Constantin au fost ziditi de vii intr-o grota in timpul imparatului persecutor Deciu, fiind gasiti dormind acolo doua sute de ani mai tarziu. Ei s-ar fi trezit in anul 446 d.Hr, iar Malchus ar fi mers sa cumpere paine, platind-o cu o moneda avand chipul imparatului Deciu.

Sinaxarul marturiseste insa o istorie diferita de cea dintai, insa esential asemanatoare. Numele praznuite in data de 4 august sunt urmatoarele: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan si Constantin. Vedem ca exista unele diferente fata de prima traditie. Tot in timpul imparatului Deciu are loc si minunea din calendar.

Imparatul Deciu, incepand prigoana impotriva crestinilor, a hotarat ca cine nu slujeste idolilor, sa fie omorat fara de mila. Astfel, Maximilian, fiul prefectului orasului, si alti sase tineri din familii bune (sau frati), care slujeau in armata, mult se intristau pentru cele se petreceau. Oridecateori era anuntat un sacrificiu crestin public, cei sapte tineri se retrageau in biserica, pentru a se ruga. Paganii au denuntat acest obicei al lor.

Sfintii sapte tineri din Efes

Deciu, plin de manie pentru marturisirea lor crestina, le smulse centurile (semn al demnitatii soldatilor). Crezand ca isi vor schimba mintea si inima, imparatul le dadu drumul vreo cateva zile, spre a se gandi bine la soarta lor. Sfatuindu-se bine intre ei, cei sapte tineri din Efes au mers intr-o pestera din partea de rasarit a orasului, spre a se inchina si a face rugaciune de luminarea mintii in incercarea ce urma. In aceste zile, doar Iamvlih, cel mai tanar dintre ei, iesea din cand in cand spre a cumpara hrana.

Deciu, furios pe lipsa totala a celor sapte tineri, hotara aducerea de urgenta a lor in oras. Tanarul Iamvlih alerga repede la pestera si ii anunta pe ceilalti. Inmultind rugaciunea, in acea noapte ei au adormit lin in Domnul, purtati fiind de rugaciune. Afland de la parintii lor locul in care erau ascunsi, Deciu dadu ordin soldatilor sa zideasca intrarea in pestera, spre a muri acolo cei sapte tineri. Pentru ca faptele lor sa fie tinute minte de cei ce vor urma, doi crestini, Teodor si Rufin, au scris pe doua table de plumb viata lor si le-au pus langa pietrele ce astupau pestera.

Trecand mai bine de doua secole, in jurul anului 446, sub domnia lui Teodosie cel Tanar, o erezie ce nega invierea mortilor separa Biserica lui Hristos. Credinciosul imparat ceru insistent lui Dumnezeu, in rugaciune, sa aibe grija de crestinii lui. Astfel, ascultand rugaciunile lui, Domnul randui minunea. Proprietarul unui teren din apropierea orasului (locul in care se afla ascunsa Pestera celor Sapte Tineri din Efes), se apuca sa construiasca un grajd pentru animalele sale. Scotand cateva pietre, pestera iesi la lumina, iar impreuna cu ea, sapte tineri au pasit afara ca treziti din somn.

Iesind afara, tinerii aveau credinta tare ca Deciu ii va martiriza. Cu toate acestea nu s-au spaimantat. Ei au trimis in oras pe tanarul Iamvlih, spre a cumpara paine, mai multa ca de obicei, caci le era tare foame. Ajuns la intrarea in oras, el ramase uimit vazand semnul Sfintei Cruci la toate portile si usile. Nemaicunoscand nici orasul, el era foarte dezorientat. Cand dadu sa cumpere totusi paine, vanzatorul, vazand banii, crezu ca acela gasise o veche comoara ingropata, caci acei bani purtau chipul unui imparat.

Prinzandu-l si legandu-l, aceia cautau sa afle unde este comoara, spre a o lua ei. Proconsului, trecand prin zona, auzi zarva si se opri. De asemenea, si el ramase uimit vazand banii cei vechi si valorosi. Tanarul spunea ca ii are de la parintii sai, insa nimeni nu il credea. In cele din urma, episcopul veni si el. Cu totii au mers la pestera, sa vada daca cele marturisite de tanar nu sunt minciuni. La pestera, ei au aflat placile de plumb cu istoria sfintilor. Toti au recunoscut veridicitatea miracolului si au slavit pe Dumnezeu.

Dupa ce credinta in invierea trupurilor se intari in popor, tinerii s-au asezat lin pe pamand, dandu-si sufletele in mana Domnului pana la obsteasca inviere. „Dupa cuvintele lui Nichifor Calist, cei sapte tineri au mai trait inca sapte zile, iar apoi au adormit intru Domnul in anul 434, fiind inmormantati cu mare cinste de catre intregul popor.” Imparatul hotara sa puna trupurile lor in sarcofage de aur, iar numele lor sfinte in calendare. Insa acestia i-au aparut in vis si i-au zis sa ii lase in pestera aceea pana la sfarsit.

In urma unor sapaturi arheologice efectuate in anii 1927-1928, a fost scoasa la iveala o catacomba crestina, datand din secolele V-VI, langa Muntele Ohlon (Muntele Pion) construita pe pestera celor sapte sfinti, dupa cum pot arata inscriptiile aflate aici. Mai devreme de acest moment, in perioada cruciadelor, oase considerate ca apartinand celor sapte au fost transportate la Marseille, fiind pana in ziua de astazi cinstite in Biserica Saint Victoire.

Sfantul Ierarh Averchie

Acest sfant Averchie a fost episcop in Ierapoli pe vremea imparatiei lui Marc Aureliu, fiul lui Antonin, unde erau putini crestini, iar inchinatorii la idoli erau o multime nenumarata. Odata s-a facut in cetatea aceea un mare praznic paganesc si toti necredinciosii, adunandu-se cu jertfe, dantuiau in capistea idoleasca, inchinandu-se neinsufletitilor zei. Vazand acest lucru, Sfantul Averchie a plans si a suspinat, caci oamenii cei orbiti, lasand pe Dumnezeu, se inchinau idolilor si nebagand in seama pe Ziditorul, cinsteau lucrul facut de maini omenesti. Apoi, inchinandu-se in camara sa, se ruga zicand: "Dumnezeul veacurilor si Doamne al milei, Cel ce ai zidit lumea si o stapanesti, Cel ce ai trimis pe Unul nascut, Fiul Tau, pe pamant, ca sa se intrupeze pentru om, Tu cauta acum din cer spre toata partea cea de sub cer si nu trece cu vederea nici aceasta cetate in care m-ai pus pe mine pastor oilor Tale celor cuvantatoare, ci vezi pe oamenii cei intunecati din ea, care cinstea ce Ti se cuvine Tie o dau necuratilor idoli si lucrului facut de mainile lor. Izbaveste pe acesti rataciti de pierzarea lor, din intuneric adu-i pe ei la lumina Ta si sa-i numeri cu turma Ta cea aleasa". Astfel rugandu-se sfantul a adormit, ca era noapte, si a vazut in vedenie un tanar mai frumos cu podoaba decat fiii omenesti, dandu-i lui in maini un toiag si zicandu-i: "Averchie, in numele Meu acum sa mergi si cu acest toiag sa sfarami pe incepatorii ratacirii".

 Sfantul Ierarh Averchie

Sculandu-se din somn, Averchie a cunoscut ca insusi Dumnezeu S-a aratat in vedenie, pentru ca a simtit in inima sa o negraita bucurie. Deci, umplandu-se de ravna, s-a sculat si, apucand un lemn mare ce i-a venit la indemana - fiind inca intuneric, ca era ca al noualea ceas din noapte - a alergat la capistea lui Apollo, in care cu o zi inainte fusese praznic mare si se adusesera multe jertfe, pentru ca acea capiste avea in ea multime de idoli mari, frumosi si de mare pret. Ajungand la capiste, a aflat usile incuiate si, lovind in usi, indata s-au deschis. A intrat in capiste si intai a inceput a lovi pe idolul cel mare al lui Apollo, apoi pe ceilalti si pe toti i-a zdrobit si i-a sfaramat in bucati mici. Acestia, fiind muti si surzi, fara suflet si neputinciosi, nu au putut sa se apere de Sfantul Averchie, nici sa strige cand ii sfarama si nu se auzea decat zgomotul ce se facea din caderea la pamant a idolilor si din sfaramarea lor.

Atunci, desteptandu-se preotii idolesti care locuiau aproape de capiste si auzind zgomot mare acolo, nu pricepeau ce este si alergand degraba, au aflat pe zeii lor aruncati la pamant si sfaramati. Cand au vazut pe Sfantul Averchie calcand cu picioarele ramasitele bucatilor idolesti si sfaramandu-le cu lemnul ce-l avea in maini, s-au infricosat. Iar Sfantul Averchie, intorcandu-se spre dansii, le-a zis cu manie: "Mergeti la mai marii cetatii si la tot poporul si sa spuneti ca zeii vostri, imbatandu-se la praznicul ce li s-a facut ieri, in noaptea asta s-au batut si, cazand la pamant, s-au sfaramat". Aceasta zicandu-le sfantul, s-a dus la casa sa, ca barbatul cel tare care a biruit pe vrasmasii cei ce cu adevarat erau incepatorii pierzarii multor suflete omenesti.

Preotii idolesti indata au alergat la mai marii cetatii si le-au spus toate cele ce facuse Averchie. Facandu-se ziua, a strabatut vestea intr-un ceas in toata cetatea despre fapta lui Averchie si s-au strans la capiste si tot poporul cu capeteniile sale si, vazand pe zeii lor zdrobiti si sfaramati in mici bucati si aruncati la pamant, s-au mirat. Apoi, umplandu-se de manie mare, strigau in multe feluri, zicand: "Averchie sa fie ucis". Altii racneau: "Sa-l trimitem la imparat, ca sa ia acolo chinurile cele vrednice dupa faptele sale". Iar cei mai multi strigau: "Sa mergem sa-i aprindem casa ca sa arda cu toti casnicii sai". Insa cei mari ziceau catre popor: "Sa nu indrazniti sa aprindeti casa lui Averchie, pentru ca de veti aprinde casa lui, ne temem sa nu se aprinda toata cetatea, ci pe Averchie singur prinzandu-l, sa-l judecam dupa lege, sau sa-l trimitem pe el la cea mai aspra judecata". Astfel tulburandu-se poporul si vrand sa vina asupra casei lui Averchie, unii din vecinii sai, auzind aceasta, au alergat la casa lui si l-au aflat invatand pe credinciosii care se adunasera la dansul si i-au spus despre toate cele auzite de la popor, ca adica vor sa vina asupra lui si sa-l prinda ca pe un facator de rele.

Auzind aceasta credinciosii, s-au temut si cu rugaminte sfatuiau pe sfantul lor pastor ca sa iasa din casa si sa se duca undeva, pana ce se va potoli poporul. Dar sfantul nu se temea si a zis: "Domnul a poruncit apostolilor Sai ca sa propovaduiasca cu indrazneala cuvantul mantuirii tuturor neamurilor, netemandu-se de nimic; oare eu ma tem de cei ce se scoala asupra mea si cauta sufletul meu, pentru ravna ce o am pentru Dumnezeul meu? Chiar de m-as ascunde, fugind din mainile oamenilor, oare cum voi scapa din mainile lui Dumnezeu? Ce loc ma va ascunde pe mine de Dansul? Cu adevarat, fratilor, nu se cade noua a ne teme si a ne ascunde, avand pe Domnul ajutor si pazitor al vietii noastre, pentru Care este bine a patimi, dar este mai placut a muri si mai folositor decat toata viata aceasta chinuita". Acestea zicandu-le, a iesit din casa sa si a mers in mijlocul cetatii impreuna cu credinciosii. Ajungand la locul unde avea obiceiul a se aduna poporul, ii invata pe cei care erau acolo ca sa cunoasca pe adevaratul Dumnezeu, sa inteleaga inselaciunea diavoleasca si desartaciunea zeilor si sa se lepede de ea si apoi sa slujeasca cu credinta Celui ce locuieste intru cei de sus, Ziditorul tuturor. Iar cineva dintre necredinciosi, alergand la mai marele cetatii si la tot poporul cel adunat la capistea lui Apollo - si care cirteau pentru sfaramarea idolilor - le-a spus ca Averchie invata poporul credinta crestineasca in mijlocul cetatii. Auzind acestea paganii, s-au infuriat si mai mult, caci nu numai pe idolii lor i-a sfaramat, ci si credinta sa cea crestineasca a indraznit a o propovadui pe fata. Deci, au alergat la dansul cu aprindere, scrisnind din dinti asupra lui si vrand sa-l ucida chiar in acelasi loc. Erau acolo trei tineri de multa vreme indraciti si pe cand se apropia poporul de Sfantul Averchie, deodata acei tineri indraciti, tulburati fiind de diavoli, au inceput a grai cu glas infricosat, incat pe toti i-au inspaimantat si si-au rupt hainele de pe ei, apoi au inceput a-si rupe carnea cu dintii si a-si musca mainile. Dupa aceea, cazand la pamant, s-au tavalit, spumegand si adeseori slobozeau glas inspaimantat, strigand: "Averchie, juramu-ne pe tine cu unul adevaratul Dumnezeu, pe Care Il propovaduiesti, sa nu ne muncesti pe noi inainte de vreme".

De o spaima infricosata ca aceasta impiedicandu-se oamenii, au stat si s-au intristat, privind la chinurile cumplite ale acelor tineri si, auzind infricosata lor strigare si tipatul, a cazut peste toti spaima; apoi, linistindu-se, priveau ce are sa faca Averchie cu tinerii aceia, fiinca il rugau pe ei diavolii ca sa nu ii chinuiasca. Sfantul, facand rugaciune, a zis: "Parintele iubitului Tau Fiu, Iisus, Cel ce ne ierti noua pacatele, desi cu miile ti-am gresit si ne implinesti toate cererile cele de folos, la Tine acum ma rog, goneste diavoleasca navalire de la tinerii acestia, ca si ei de acum sa merga pe calea poruncilor Tale, urmand cele sfinte ale Tale, si cu aceasta minune, pe care o savarsesti intru dansii, multi sa te cunoasca pe Tine, Unul preaputernicul Dumnezeu si sa se lipeasca de Tine si sa stie ca nu este altul afara de Tine". Astfel rugandu-se Sfantul Averchie catre Dumnezeu, s-a intors spre tinerii cei chinuiti de diavoli si, lovindu-i pe ei incetisor peste cap cu toiagul pe care il avea in maini, le-a zis: "In numele Hristosului meu va poruncesc voua, diavolilor, sa iesiti din tineri, nevatamandu-i pe ei intru nimic". Iar diavolii, strigand cu mare glas, au iesit si tinerii zaceau la pamant ca morti. Apoi Sfantul Averchie, apucand pe fiecare de mana, i-a ridicat de la pamant si s-au sculat sanatosi si intru pricepere si, cazand inaintea sfantului, i-au sarutat cinstitele lui picioare.

Toate acestea vazandu-le poporul, si-a schimbat mania si a strigat: "Unul este Dumnezeul cel adevarat, Acela pe Care Averchie Il propovaduieste". Iar catre Sfantul Averchie au zis: "Omule al lui Dumnezeu, spune-ne noua, oare ne va primi pe noi Dumnezeul tau, daca ne vom apropia de Dansul? Oare ne va ierta pacatele noastre cele fara de numar, de ne vom intoarce catre El? Deci, invata-ne pe noi cum sa credem in El". Iar Sfantul Averchie a inceput a-i invata pe ei cunostinta de Dumnezeu si si-a intins cuvantarea pana la al noualea ceas din zi. Apoi a poruncit sa fie adusi la el toti neputinciosii si i-a tamaduit pe ei cu numele lui Iisus Hristos, punandu-si mainile pe dansii. Popoarele, ascultand invatatura lui si vazandu-i minunile, au crezut in Domnul nostru Iisus Hristos si au cerut Botezul de la Sfantul Averchie. Iar el - de vreme ce acum era seara - a amanat botezul lor pentru a doua zi, poruncind tuturor sa fie de fata la Sfantul Botez. Apoi, a doua zi, adunandu-se iarasi la dansul poporul, i-a dus pe ei in biserica si i-a invatat din invatatura crestina. Dupa aceea, facand obisnuitele rugaciuni, a botezat in ziua aceea cinci sute de barbati. In putine zile nu numai cetatea aceea, ci si cetatile si satele dimprejur le-a adus la credinta si le-a impreunat prin Botez cu Dumnezeu.

Strabatand vestea despre dansul pretutindeni, multi bolnavi din diferite si departate locuri alergau la dansul si luau indoita tamaduire, trupeasca si sufleteasca. Intre cei care s-au tamaduit prin rugaciunile sfantului a fost o femeie slavita, cu numele Friella, mama lui Evxenian Poplion, antipatul Rasaritului. Friella, fiind oarba si auzind ca Sfantul Averchie tamaduieste multe si felurite boli, a poruncit sa fie dusa la el. Aflandu-l invatand poporul, a cazut la picioarele lui, rugandu-l ca sa-i deschida ochii ei. Iar sfantul, avand mai intai grija de luminarea ochilor ei cei sufletesti, a intrebat-o de va crede in Iisus Hristos, Cel ce a deschis ochii celui orb din nastere. Dupa ce femeia a fagaduit ca va crede, si neincetat uda cu lacrimi picioarele lui, Sfantul Averchie, rugandu-se lui Dumnezeu, s-a atins de ochii ei si a zis: "Iisuse Hristoase, lumina cea adevarata, vino si deschide ochii roabei Tale". Si indata Friela a vazut si s-a botezat de dansul. Iar dupa botez a dat jumatate din averea sa in mainile sfantului ca s-o imparta la saraci, si luand multa invatatura de la dansul, s-a intors la locul sau.

Fiul ei Evxenian Plopion, vazand ca maica sa si-a capatat lumina ochilor si afland ca numai Sfantul Averchie, cu rugaciunile sale, i-a redat vederea, a vrut sa-l vada si sa-i dea multumire pentru tamaduirea maicii sale; iar sfantul, invatand si pe Evxenian credinta, l-a cistigat si pe el pentru Hristos.

Dupa aceasta, alte trei cinstite femei, avand ochii orbi, s-au apropiat de sfantul si, inchinandu-se lui, i-au zis: "Si noi credem in Iisus Hristos, pe care tu Il propovaduiesti. Deci, ne rugam tie, deschide si ochii nostri cei orbi, precum ai deschis pe ai Friellei". Iar sfantul a zis catre dansele: "De credeti in adevaratul Dumnezeu, precum ziceti, veti vedea lumina Lui". Zicand acestea, si-a ridicat ochii sai in sus si a inceput a se ruga, iar cand se ruga sfantul, a venit din cer raza luminii celei negraite, care covarsea stralucirea soarelui si a stralucit locul acela imprejur, unde se ruga Sfantul Averchie si toti cei ce erau colo au cazut la pamant, neputand sa vada acea lumina, numai singure cele trei femei stateau in preajma. Cum s-a atins acea lumina de ochii acelor femei oarbe, indata au si vazut si s-a dus stralucirea luminii ceresti. Apoi sfantul le-a intrebat pe femei: "Ce ati vazut cand s-au deschis ochii vostri?" Cea dintai a raspuns: "L-am vazut pe Dumnezeul Cel vesnic, atingandu-se de ochii mei". A doua a zis: "Eu am vazut un tanar frumos, atingandu-se de ochii mei". Iar a treia a zis: "Eu am vazut un prunc mic si prealuminos, atingandu-se de ochii mei". Auzind acestea sfantul si toti cei ce erau cu dansul au laudat pe Unul Dumnezeu in Treime, Cel ce face minuni preamarite.

Dupa aceasta Sfantul Averchie, auzind ca si in cetatile si satele din preajma multi bolesc de felurite neputinte, s-a dus cu ucenicii sai si, urmand Domnului sau, umbla prin cetati si prin sate, invatand cele pentru imparatia lui Dumnezeu si tamaduind pe cei neputinciosi. Mergand la un loc care se numeste Seliste, si-a plecat genunchii langa un rau si s-a rugat, zicand: "Doamne, Indurate, asculta-ma pe mine, robul Tau si da darul locului acestuia, ca sa curga izvor de ape calde si toti cei ce vor spala intr-insul sa primeasca tamaduire de toate bolile si ranile". Cand a sfarsit rugaciunea, s-a auzit deodata un tunet, cerul fiind senin si toti cei ce erau de fata s-au inspaimantat; iar dupa tunet a curs un izvor de apa calda in locul unde erau genunchii Sfantului Averchie plecati la rugaciune. Apoi sfantul a poruncit celor ce erau cu dansul sa sape gropi adanci, ca in ele sa se adune apele calde. Tuturor bolnavilor le-a poruncit sa se spele in apele acelea si toti cei ce se spalau cistigau sanatate, cu ajutorul rugaciunilor cuviosului.

Odata, vrand sa-l ispiteasca pe el diavolul, s-a prefacut in chip de femeie si s-a apropiat de el, cerandu-i binecuvantare. Cautand sfantul la fata necuratului si vrand sa se intoarca, s-a impiedicat cu piciorul cel drept de o piatra care l-a vatamat si i s-a facut o rana la glezna. Din cauza durerii statea trist, tinandu-se cu mana de acel loc unde era lovitura. Diavolul, razand, s-a schimbat iar in chipul sau si a zis catre sfantul: "Sa nu ma socotesti ca sunt din diavolii cei prosti si nici pe care tu in multe feluri i-ai izgonit. Dimpotriva, eu sunt mai-marele lor si aceasta rana de la mine ti-a venit, caci tamaduind pe altii de dureri sa fii si tu bolnav". Zicand acestea diavolul, a intrat in unul din tinerii care stateau inaintea sfantului si a inceput sa-l chinuie. Sfantul Averchie, rugandu-se lui Dumnezeu, a certat pe diavol si l-a izgonit din tanar. Apoi, diavolul iesind, a strigat: "Multe rele imi faci mie, Averchie si nu ma lasi sa vietuiesc aici cu pace, dar ma voi sargui sa-ti rasplatesc si la batranetele tale te voi sili sa alergi la cetatea Romei".

Sfantul, intorcandu-se acasa, sapte zile n-a mancat si nici n-a baut, ci petrecea in post si rugaciuni toata noaptea, rugandu-se lui Dumnezeu sa nu dea vrajmasului o putere ca aceea asupra lui, ca sa mearga acolo unde ar voi sa-l duca. In a saptea noapte i s-a aratat lui Domnul in vedenie, zicandu-i: "Averchie, cu a Mea purtare de grija vei merge la Roma, ca sa fie si mai bine cunoscut numele Meu acolo; deci nu te teme, caci darul Meu va fi cu tine". Iar sfantul, intarindu-se prin acea vedenie, a spus fratilor cele ce a auzit de la Domnul, Care I s-a aratat lui. Apoi, nu dupa multa vreme, diavolul care se lauda ca va osteni in Roma pe Sfantul Averchie, a inceput cu viclenie sa-si arate fapta.

In acea vreme imparat al Romei era Marc Aureliu si el a facut partas al imparatiei sale pe Luchie Vera, pe care l-a logodit cu fiica sa Luchilia. Insa mai inainte de a se face nunta, a intrat diavolul in acea fecioara si o chinuia, fiind amandoi imparatii, si tatal si logodnicul, intr-o mare mahnire pentru dansa. Adunand din toate partile doctori intelepti, vrajitori si preoti idolesti, se ingrijeau de tamaduirea ei, dar nimic nu sporeau, ci din zi in zi ii era mai rau Luchiliei. Apoi a inceput diavolul dintr-insa a striga, zicand: "Nimeni nu ma poate izgoni de aici, in afara de Cuviosul Averchie, episcopul Ierapoliei". Auzind aceasta imparatul Aureliu, tatal acelei fecioare, a trimis indata la antipatul sau Evxenian Poplion, care era la rasarit, scrisoarea urmatoare: "Stire s-a facut stapanirii noastre pentru un oarecare Averchie, episcopul Ierapoliei, care este intr-a ta stapanire si in credinta crestineasca este imbunatatit barbat, incat izgoneste diavolii si alte boli poate sa tamaduiasca; deci, noi, avand trebuinta de el, trimitem doi senatori de-ai nostri, Valerie si Vasian, ca sa-l aduca la noi cu toata cinstea. De aceea, poruncim cinstei tale sa-l sfatuiesti pe el sa vina degraba la noi, caci vei avea din partea noastra nu putina lauda".

Asemenea scrisoare primind antipatul de la imparat, a mers la Cuviosul Averchie si l-a rugat sa mearga in Roma impreuna cu solii imparatesti. Iar Sfantul Averchie, aducandu-si aminte ca diavolul se lauda ca are sa-l osteneasca in calea cea lunga pana la Roma, a zis intru sine: "Desi te-ai sarguit, vrajmasule, a implini ceea ce te-ai laudat ca sa faci, insa nu te vei bucura, pentru ca am nadejde la Dumnezeu ca nu-mi vei supara batranetele, ci si acolo voi sfarama grumazul tau cu puterea Hristosului meu, Care mi-a fagaduit in vedenie Darul Sau". Pregatindu-si toate cele de trebuinta pentru calatorie, s-a sculat si a plecat, chemand in ajutor pe Atotputernicul Dumnezeu.

Pregatirea lui s-a facut in acest chip: a luat putina paine, iar intr-un burduf de piele a turnat putin vin, untdelemn, otet si apa si le-a facut sa nu se amestece intre ele, ca atunci cand ii trebuia vin pe cale, atunci din burduf numai vin curgea: iar cand ii trebuia untdelemn, apoi numai untdelemn iesea, iar cand voia otet, otet scotea, la fel si cu apa, si asa, dupa trebuinta, fiecare lichid curgea deosebit de celalalt, desi toate erau in acelasi burduf. Odata ucenicul lui, voind fara binecuvantare sa scoata unpahar de vin din burduf, indata au curs toate lichidele amestecate: si vin, si untdelemn, si otet, si apa, incat nu-i era cu putinta sa guste, iar el, inspaimantandu-se, a marturisit sfantului pacatul sau si a cerut iertare de la dansul. Apoi, iarasi, cu binecuvantarea fericitului, fiecare lichid curgea deosebit.

Dupa ce au ajuns la Roma, imparatul si femeia sa, Faustina, l-au primit cu cinste si l-au dus la fiica lor care era chinuita de diavol. Vazand aceasta pe Sfantul Averchie, a ras si i-a zis: "Oare nu ti-am spus, Averchie, ca iti voi rasplati supararea mea si ca la batranetele tale te voi sili ca sa mergi in cetatea Romei?" Iar sfantul i-a raspuns: "Cu adevarat este asa, dar nicidecum nu te vei mangaia cu aceasta, diavol blestemat". Apoi a poruncit ca fecioara sa fie scoasa afara din palat. Pe cand o scotea, diavolul se scutura nevoind sa mearga. Insa fecioara, fiind dusa cu sila, a inceput diavolul a o arunca la pamant si a o bate. Atunci Sfantul Averchie, ridicandu-si ochii in sus, a facut rugaciune catre Dumnezeu pentru tamaduirea fecioarei care patimea, iar diavolul a inceput a striga: "Juru-te pe tine, cu insusi Hristosul tau, ca sa nu ma trimiti in adanc, nici in alt loc oarecare, ci sa merg acolo unde am fost mai inainte de a fi aici". Iar sfantul i-a raspuns: "Vrajmasule, sa mergi la tatal tau satana, iar pentru ca mi-ai ostenit batranetele mele pana aici, sa ai si tu parte de osteneala si sa nu te intorci nepedepsit aici". Si era acolo inaintea palatului o piatra foarte mare, pe care numai o mutime de oameni abia putea s-o miste din loc.

Spre acea piatra aratand sfantul cu mana, a zis catre diavol: "Tie iti poruncesc, diavole, cu numele Domnului mei Iisus Hristos, ca sa duci piatra asta pana in patria mea, in cetatea Ierapoliei, si sa o asezi langa portile dinspre miazazi". Iar diavolul, ca un rob predat si legat cu juramant, iesind din fiica imparatului, a luat piatra aceea si, suspinand din greu, a dus-o prin vazduh pe la locul numit Ipodromiul. Multi oameni au vazut, cu mare mirare, piatra aceea ce o ducea prin vazduh si au auzit pe diavolul suspinand cu glas mare, dar nu au putut sa-l vada. Iar diavolul, ducand piatra in Ierapole, a aruncat-o in acel loc unde ii poruncise Sfantul Averchie. Locuitorii Ierapoliei, cand au vazut piatra cazand ca de naprazna din vazduh, s-au mirat foarte tare, nestiind taina, pana cand s-a intors sfantul inapoi la dansii.

Fiica imparatului, fiind eliberata de diavolul care o chinuia, zacea la picioarele Sfantului Averchie ca o moarta. Iar Faustina, imparateasa, socotind ca fiica ei a murit, a inceput sa planga. Apoi sfantul, intinzand mana, a ridicat-o pe fecioara, care acum era sanatoasa si cu mintea intreaga. Atunci s-au bucurat foarte mult parintii ei si toata casa imparateasca s-a veselit de tamaduirea fiicei imparatului. Indata parintii ei au trimis cu bucurie vestitori la ginerele lor, Luchie Verul, care era atunci in razboi impotriva partilor, instiintandu-l de insanatosirea logodnicei lui. Apoi i-au dat sfantului daruri si l-au intrebat ce-i mai trebuie, fagaduindu-i sa-i dea toate cele ce va voi. Dar el n-a luat nici aur, nici argint, nici vreo alta avere, pentru ca zicea: "Nu are nevoie de bogatie cel pentru care painea si apa este ca o masa imparateasca sau ca un banchet mare si ospat imbelsugat". Insa el a cerut aceste doua lucruri: cel dintai lucru cerut a fost ca sa li se dea crestinilor saraci din Ierapoli, din daniile imparatesti ce se luau in fiecare an, cate trei mii de masuri de grau - caci atunci toti oamenii din Ierapole credeau in Hristos, iar al doilea lucru pe care l-a cerut sfantul de la imparat a fost sa se porunceasca a se zidi, cu cheltuiala imparateasca, bai la apele cele calde, pe care el cu rugaciune le scosese la suprafata, spre tamaduirea bolnavilor. Si indata imparatul i-a fagaduit ca ii va indeplini cu bucurie amandoua lucrurile cerute, dandu-i si inscris pentru aceasta.

Petrecand el catava vreme in Roma si intarind in credinta Biserica lui Hristos, i s-a aratat in vedenie Domnul, zicandu-i: "Se cade tie, Averchie, ca sa mergi in Siria, ca si acolo sa propovaduiesti numele Meu, sa intaresti Biserica Mea si sa tamaduiesti multime de bolnavi". Averchie, dupa vedenia aceea, indata a rugat pe imparat ca sa-l slobozeasca, dar el nu voia, temandu-se ca nu cumva in lipsa lui sa se intoarca iarasi vrajmasul in fiica lor. Iar Averchie i-a spus sa nu se teama, incredintandu-l ca diavolul nu se va intoarce si imparatul abia i-a dat drumul sfantului. Apoi s-a urcat in corabie, care a plutit spre partile Siriei.

Mai intai a fost in Antiohia, apoi s-a dus la Apamia si in cetatile cele dimprejur, aducand pace Bisericilor celor tulburate de ereticii marchioniti. Apoi, trecand Eufratul, a cercetat Bisericile din Nisibe si din toata Mesopotamia. De acolo a mers in Cilicia si Pisidia, apoi a trecut la Sinad, mitropolia Frigiei. Prin toate tarile si cetatile acelea a adus mult folos Bisericii lui Dumnezeu, pe multi credinciosi i-a intors la credinta, pe eretici i-a rusinat si i-a izgonit, pe credinciosi i-a intarit in credinta, a povatuit pe cei rataciti la calea cea buna, duhurile cele diavolesti din oameni le-a gonit si multe feluri de neputinte ale bolnavilor a tamaduit; drept pentru care a fost numit de toti intocmai cu apostolii, pentru ca nimeni n-a inconjurat asa de multe tari si cetati ca el, afara de apostoli.

Astfel, arhiereul Averchie a raspandit slava lui Hristos Dumnezeu si a propovaduit mantuirea oamenilor. Apoi s-a intors la scaunul sau. Auzind poporul Ierapolei ca pastorul lor se intoarce la dansii si ca este aproape de cetate, au alergat toti in intampinarea lui, mici si mari, barbati, femei si copii si cu bucurie negraita cazand inaintea lui, ca si copiii inaintea tatalui, se invredniceau de binecuvantarea sfantului, pe care de mult il doreau. Apoi Sfantul Averchie, intrand in biserica din cetate si sezand pe scaunul sau, a dat pace tuturor si i-a invatat multe. Astfel a adus mare bucurie norodului, prin venirea lui, dar mai ales saracilor, caci pentru hranirea lor avea scrisoarea imparateasca, care poruncea ca taranii sa ia pe fiecare an trei masuri de grau din darile imparatesti ce se adunau. Astfel s-a luat acel grau in toti anii, pana la Iulian Paravatul, care a stricat acel asezamant imparatesc si scrisoarea ce o adusese sfantul. Apoi s-au cladit si bai la apele acelea calde, prin porunca imparateasca si prin sarguinta Sfantului Averchie.

Cuviosul Averchie a petrecut ceilalti ani ai vietii sale intru cuviosie si dreptate, si bine intretinandu-si turma, s-a apropiat de sfarsitul vietii sale, despre care a stiut mai inainte de vreme. Pentru ca i s-a aratat Domnul in vedenie, zicandu-i: "Averchie, acum este aproape vremea sa te odihnesti dupa ostenelile tale". Iar Averchie si-a chemat turma si a spus ca viata lui se sfarseste. Dand obisnuitul sau cuvant de invatatura, pe toti ii invata sa staruie in credinta, in nadejde neindoita si in dragoste nefatarnica. Apoi si-a gatit mormantul si, dand tuturor pace si binecuvantare, si-a dat sfantul sau suflet in mainile Domnului. Asa s-a sfarsit Sfantul Averchie, cel intocmai cu apostolii, avand saptezeci si doi de ani. Plangand mult pentru el tot poporul Ierapoliei, au ingropat cinstitul lui trup cu mare cinste. Piatra aceea, care prin porunca lui se adusese de la Roma, au pus-o cu mare osteneala pe mormantul cuviosului, cu ale carui rugaciuni multe tamaduiri se faceau la mormant si la apele calde, pe care singur le-a scos la suprafata prin rugaciuni, prin care si noua pururea sa-Si verse Domnul mila Sa in veci. Amin.

 

 

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 3055

Voteaza:

Sfintii Sapte Tineri din Efes si Sfantul Ierarh Averchie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE