Newsletter
Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Monahia Theodosia (Andrikopoulou)
Alta intamplare, la fel de minunata, povestita cu simplitate de Cuviosul Parinte Porfirie, s-a petrecut in anul 1985. Parintele Porfirie avea un fiu duhovnicesc care era preot in America. Este vorba de parintele Spiridon. Asadar, i-a telefonat fiului sau duhovnicesc si i-a spus: "Maine la ora trei dimineata, ora Americii, te voi vizita. Dar sa nu dormi. Sa ma astepti". La un moment dat, noaptea urmatoare, parintelui Spiridon i s-a facut Frig si s-a trezit. Atunci a sunat telefonul. Era Parintele Porfirie din Oropos, care i-a spus: "De ce dormi parinte Spiridon? Nu ti-am spus ca te voi vizita? Si ca sa ma crezi, priveste, ti-am lasat usa deschisa". Privind spre usa, parintele Spiridon a vazut ca intr-adevar era larg deschisa si de aceea i se facuse atat de frig!
Intotdeauna Parintele Porfirie folosea cea mai eficienta metoda pedagogica pentru a-i educa si pentru a-i sprijini sufleteste pe fiii sai duhovnicesti. Asa cum am spus, isi inconjura fiii duhovnicesti, in toate clipele vietii lor cu iubirea si cu rugaciunile sale neincetate. Iar cand voia sa obtina un rezultat mai insemnat sau sa schimbe intr-o mai mare masura sufletul unei persoane despre care stia ca este stapanita de neliniste, nestatornicie sau slabiciune, isi lasa unul din daruri sa lucreze in chip vadit. Este graitoare intamplarea pe care ne-a povestit-o prietena noastra, domnisoara Popi M.:
"In anul 1983 m-am dus in Coreea in scop misionar. Am stat acolo trei luni si am lucrat ca misionara impreuna cu grupuri de studenti. Acolo l-am ajutat astfel in lucrarea sa duhovniceasca pe de Dumnezeu indragitul Episcop Zila, parintele Sotirios Trambas. Am lucrat in special intr-o tabara de studenti, la distanta de doua ore de Seul.
Aceasta tabara se afla intr-o regiune fertila, in mijlocul unei vai, unde totul este verde. In stanga si in dreapta curge apa din belsug, niste raulete care iriga toata regiunea. In partea din dreapta insa este si mai multa apa. Cand m-am intors in Grecia, l-am vizitat de indata pe parintele meu duhovnicesc, pe Batranul Porfirie. Ca intotdeauna m-a intampinat cu multa dragoste. M-a binecuvantat si, tinandu-mi mana cu afectiune, m-a intrebat:
- Ai fost acolo unde parintele Sotirios va ridica manastirea?
Intr-adevar, in zona unde se afla tabara, in anul 1987, parintele Sotirios a ridicat o manastire!
Apoi Parintele a continuat:
- Ai baut apa din rauletul care curge in stanga? Ce frumos e! Desigur, rauletul din partea dreapta are mai multa apa, dar nu e la fel de frumos ca celalalt.
Uimita de ceea ce imi spunea, i-am raspuns:
- Parinte, imi descrieti totul atat de amanuntit si cu atata precizie, de parca va aflati chiar acum acolo si le vedeti toate inaintea ochilor!
- Tare mai esti nepriceputa! Dar nu stii ca, desi ai plecat, eu am fost tot timpul cu tine si am vazut tot ce ai facut acolo? Spuse dragastos parintele.
Dupa cativa ani, in 1985-1986 am plecat din nou in misiune in Coreea. Bunicutul mi-a dat binecuvantarea sa-l am acolo drept parinte duhovnicesc pe de Dumnezeu indragitul Episcop Sotirios. Cand m-am intors, m-am dus din nou la Parintele Porfirie, pentru a ma spovedi de toate cele traite in Coreea. Ca intotdeauna Bunicutul m-a primit cu afectiune si mi-a spus: "Bine ai venit! Ia spune-mi...", incepand sa-mi descrie si sa-mi lamureasca toate nelamuririle din perioada pe care o petrecusem in strainatate. Inainte sa apuc sa deschid gura, imi spusese totul cu atatea amanunte, incat ma uluise!
- Parinte, v-am scris doar de doua ori! De unde stiti toate aceste amanunte? l-am intrebat.
- Dar binecuvantato, eu te-am vazut tot timpul cat te-ai aflat acolo departe. Am stiut ce gandeai, ce faceai, ce planuiai sa faci..., mi-a raspuns Bunicutul, surazand.
Uneori evenimentele sau chiar cuvintele cuviosului parinte dezvaluiau dimensiunea personalitatii sale harismatice. De exemplu, in 20 iunie 1987, Parintele Porfirie insotit de un grup de prieteni a facut o excursie in Evvia, indragitul loc de unde se tragea. In ziua aceea Batranul se bucura "cu bucurie negraita si preamarita" (I Petru 1,8).
Abia se impartasise. Isi ridica mainile spre cer si spuse:
- Astazi sunt foarte multumit. In aceasta clipa ma aflu in univers, dincolo de stele. Ma aflu langa Dumnezeire, langa Sfanta Treime.
Aceste cuvinte ce izvorau dintr-o profunda bucurie sufleteasca, erau spuse cu multa socotinta si se adresau unor oameni care ii erau foarte apropiati. Insa Parintele Porfirie nu spunea mereu asemenea lucruri. Uneori le spunea fiilor sai duhovnicesti: "Nu pot sa va explic aceste lucruri. Le intelegeti?". Alteori insa spunea: "Spun doar ce imi este ingaduit si nimic altceva". Tot parintele spunea: "Dar exista si nebunie... Ei, da, cand innebuneste omul, atunci vorbeste". Cuviosul parinte, care traia continuu in spatiul minunilor, se avanta adesea, lasandu-se stapanit de "nebunia intru Hristos". Atunci vorbea si spunea cuvinte neobisnuite, ca acelea pe care le-am notat mai sus.
d. Discernamant, stravedere si inaintevedere
Parintele Porfirie avea darul dragostei, al ascultarii, al smereniei, al privegherii si al rugaciunii necontenite. Toate aceste virtuti si toate insusirile personalitatii sale deschideau calea spre cel mai inalt dintre darurile Sfantului Duh, spre discernamant. Astfel Cuviosul Parinte Porfirie a dobandit si si-a dezvoltat pe parcursul evolutiei sale duhovnicesti, darul discernamantului. A dobandit astfel cele trei daruri: discernamantul, stravederea si inaintevederea. I s-a intamplat si sfintiei sale ce li s-a intamplat celor mai smeriti si mai nevoitori Parinti duhovnicesti ai Bisericii, care dobandisera curatia inimii. I s-au deschis orizonturile spre discernamant, care e incununarea tuturor virtutilor, asa cum ne arata invataturile Sfintilor Parinti. Legat de acest subiect, Avva Moise spunea: "adevaratul discernamant nu il dobandesc decat cei cu adevarat smeriti". Discernamantul, una dintre virtutile fundamentale ale vietii duhovnicesti, este un dar ce se dobandeste doar prin multa rugaciune si prin nevointa.
Sfantul Ioan Sinaitul, care s-a ocupat indeosebi de persoanele daruite cu discernamant, in lucrarea sa intitulata "Scara", vorbeste despre virtutea discernamantului ca arta si ca virtute suprema. Asadar, Sfantul Ioan Scararul scrie urmatoarele: "La incepatori, discernamantul este adevarata cunoastere a lor insile. Pentru medii, (discernamantul) este o simtire a mintii, care deosebeste fara gres. Binele adevarat de binele firii si de rau, (care este) contrariul sau. Iar pentru cei desavarsiti (discernamantul) este cunoasterea pe care a dobandit-o din lumina cea dumnezeiasca, care poate lumina pe deplin cu stralucirea sa intunericul din ceilalti". In general, discernamantul este "cunoasterea fara gres si intelegerea vointei dumnezeiesti in tot ceasul, in tot locul si in tot lucrul, (cunoastere) pe care de obicei o au cei curati cu inima, cu trupul si cu gura. Discernamantul inseamna constiinta nepatata si curatie a simturilor".
Intr-un cuvant al sau, Sfantul Ioan analizeaza diferitele stadii ale drumului de urmat de evolutia darului duhovnicesc al discernamantului. Acesta se iveste din lumea duhului care este caracterizat de doua virtuti de baza. Este vorba de ascultare si de smerenie. Apoi, urmand evolutia duhovniceasca a persoanei daruite cu discernamant, ajunge la cele mai inalte virtuti duhovnicesti ale omului, si anume la stravedere si la inaintevedere: "din ascultare se naste smerenia, din smerenie, discernamantul; din discernamant stravederea; iar din aceasta (din urma), inaintevederea".
Asadar, batranul Porfirie, parintele duhovnicesc daruit cu darul discernamantului, ca toti marii parinti duhovnicesti, avea doua daruri deosebite, darul stravederii si pe cel al inaintevederii. Datorita induhovnicirii sale si datorita ascetismului sfantului batran, Dumnezeu ii ingaduise sa traiasca stari ca cele descrise mai sus, in timpul carora se anulau legile firii, piereau limitele spatio-temporale si se stergea granita dintre zidit si nezidit. In acest fel isi imputina slabiciunile datorate simturilor si perceptiilor, in timp ce duhul sau lucra cu precadere intuitiv, lucru care ii ingaduia sa perceapa vesnicia lui Dumnezeu.
Parintele Paisie Agioritul, inzestrat si el cu aceste daruri, ori de cate ori vorbea despre Batranul Porfirie si despre darurile sale, spunea acestea: "Eu am televizor alb-negru, pe cand Parintele Porfirie are televizor color".
Cuviosul Parinte era din fire un spirit mereu in miscare, dornic de cunoastere. De aceea cauta mereu sa-si largeasca orizontul de cunostintelor si al experientelor. Vorbea cu specialisti din diverse domenii, citea carti, cerceta mereu si incerca sa se apropie de tainele lumii animalelor, a plantelor, a stelelor, de tainele functionarii organismului omenesc. Insa dincolo de aceasta tendinta de a invata mereu, principalele forte care ii calauzeau sufletul, erau darurile Sfantului Duh, harismele sale si, mai ales, "intelepciunea lui Dumnezeu, cea a-toate-facatoare". Cu ajutorul acestora, asa cum spunea el insusi, cauta mereu sa cunoasca si sa traiasca experiente noi, puternice si unice. Asa cum era si firesc, intelepciunea lui Dumnezeu il inconjura pe Batranul Porfirie cu bunatate si ii dadea "cunostinta cea adevarata despre cele ce sunt, ca sa stiu intocmirea lumii si lucrarea stihiilor, inceputul si sfarsitul si mijlocul vremurilor si prefacerile vazduhului; cursurile anilor si randuiala stelelor; firea dobitoacelor si apucaturile fiarelor, puterea duhurilor si gandurile oamenilor, feluritele neamuri ale plantelor si insusirile radacinilor. Toate cele ascunse si cele aratate le-am cunoscut" (Intelepciunea lui Solomon 7, 17-21).
Sfantul Batran cu darul stravederii si al inaintevederii - asa cum reiese dintr-o discutie pe care am avut-o cu Batranul Paisie Aghioritul - ajutase foarte mult mai multi oameni, pe unii dintre ei indepartandu-i de optiuni si de actiuni care i-ar fi putut distruge. Datorita acestui har putea sa distinga limpede anumite situatii legate de persoane care il vizitasera sau aflate departe de el, chiar si pe alte continente. Totodata avea capacitatea de a vedea care este starea sanatatii trupesti si sufletesti a altora. Putea diagnostica probleme psihologice si boli psihice. De asemenea stia sa analizeze programul genetic si principiile ereditare ale oamenilor. Putea chiar sa cerceteze gandurile oamenilor, toata evolutia lor personala si universul psihic subconstient. Cu ajutorul acestui dar simplu, avand informatii provenite "din cele de sus" , batranul intervenea in diferite moduri: le vorbea oamenilor sau tacea, ii sfatuia, ii indeparta, le dezvaluia, iar uneori, pur si simplu ii cutremura! Aceasta este una dintre actiunile de temelie ale parintilor duhovnicesti, asa cum invatam din Traditia Bisericii, actiune prin care acestia devin purtatori ai Harului dumnezeiesc, care oranduieste cele spre mantuirea oamenilor. Asadar, cand parintii duhovnicesti sunt instiintati ca fiul sau duhovnicesc este pregatit si ca are o dispozitie favorabila, ii vorbesc, facandu-l sa se cutremure, sau tac, punandu-l pe ganduri. Intamplarea urmatoare este povestita de domnisoara P. M., una dintre fiicele duhovnicesti ale Parintelui Porfirie:
"Intr-o seara, in iarna lui 1978, il asteptam pe Parintele Porfirie sa vina la noi acasa, in cartierul Thisio. Cand a ajuns si a sunat la usa, m-am dus sa ii deschid. Bunicutul era foarte vesel, ca intotdeauna. M-a binecuvantat si a intrat in casa. Am remarcat ca taximetristul care il adusese nu pleca, ci zabovea, asa ca am socotit ca voia sa-mi vorbeasca.
Cand m-am apropiat de el, mi-a spus: "Spuneti-mi doamna cine este acest Batran? Stiti ce mi s-a intamplat mai adineauri? Mi s-a parut ca se deschide cerul si un foc mi-a patruns in suflet! Eu nu sunt prea dus la biserica si nu prea am treaba cu preotii. Pur si simplu l-am luat in masina. Pe drum Batranul a inceput sa-mi spuna despre satul meu, despre familia mea si despre problemele mele personale... Eu, sa innebunesc si mai multe nu! Asa cum v-am spus, deodata parca s-a deschis cerul si un foc mi-a patruns in suflet! Spuneti-mi cum l-as mai putea intalni pe acest preot? As vrea sa merg la el...".
Batranul Porfirie avea si darul de a depasi limitele perceptiei umane, care este marginita, si de a se deplasa in spatiul atemporalului, in dimensiunea vesniciei, traind stari si evenimente ce se petrecusera in trecut, chiar si cu secole in urma, sau intamplari ce urmau sa se petreaca in viitorul imediat sau indepartat.
Vom povesti unele intamplari legate nemijlocit de darurile cuviosului parinte, despre care am vorbit mai sus, pentru a intelege mai bine cum functionau aceste daruri.
In anul 1964, la inceputul verii, "Coltul crestinesc" (Str. Kaningos nr. 12) a organizat o excursie in sfanta insula Patmos. Un cuplu mai in varsta, Gheorghios si Keti Papathanasiou, care aveau stranse legaturi duhovnicesti cu Parintele Porfirie, l-au rugat sa-i insoteasca in aceasta excursie. Parintele, caruia ii placeau excursiile si care nu vizitase aceasta sfanta insula, a acceptat invitatia, asa ca au plecat impreuna. Cand au ajuns pe insula, parintele i-a luat deoparte pe cei doi fii duhovnicesti ai sai, s-au indepartat de restul grupului si s-au dus singuri sa se inchine in sfanta pestera a Apocalipsei.
Peste tot domnea linistea si pacea. Batranul le-a spus celor doi sa nu vorbeasca nimanui despre ce vor vedea si vor auzi. Apoi s-a indreptat spre altar, tamaind. In spatele sau, ingenuncheati, fiii sai duhovnicesti il urmareau tacuti. Apoi parintele a ingenuncheat in mijlocul pesterii. Parea ca se ruga. A trecut astfel un sfert de ora in tacere. Deodata a scos un strigat. Chipul ii stralucea, iar trasaturile parca i se schimbasera...
Batranul le-a povestit mai apoi ca, ajutat de dumnezeiescul Har, a trait momentul "scrierii" cartii "Apocalipsei" (93-96 dupa Hristos) Din partea de sus a stancii, printr-o crapatura, venea glasul lui Dumnezeu, care se indrepta spre Sfantul Ioan, care se sprijinea pe un fel de canapea. Ioan ii dicta ucenicului sau, Prohor, care "nota" "Apocalipsa". Apoi Batranul le-a spus ca "a vazut" scene pline de dramatism si ca "a trait" maretia Bisericii si triumful "Mielului injunghiat".
A doua zi a fost tacut si ganditor. Pe chip i se citea o emotie dumnezeiasca, iar la rastimpuri ochii i se umpleau de lacrimi.
Chiar dupa trecerea multor ani de atunci, cuviosul parinte vorbea cu aceeasi emotie despre acea experienta, spunand: "Am trait multe clipe si intamplari de emotie intensa. Ca aceasta nu a fost nici una. A fost cea mai intensa emotie pe care am trait-o vreodata."
Urmatoarea intamplare, la fel de importanta, ne-a povestit-o insusi Parintele Porfirie. In ziua de 18 iunie1986, insotit de cativa fii duhovnicesti, a vizitat sfanta Manastire a Profetului Ilie din Amfissa. Aceasta manastire se afla in regiunea dintre Amfissa, Itea si Hrysos, langa Delfi. Vizitatorii au fost intampinati la sosire de parintele Sinesie, preotul si staretul Sfintei Manastiri care, auzindu-l pe Parintele Porfirie vorbind, plangea intruna de emotie (astazi acolo este manastire de maici).
La un moment dat Parintele Porfirie, aflat in mijlocul bisericii, a inceput sa planga. "Cu Harul Sau, Dumnezeu mi-a ingaduit sa calatoresc in trecut", zise. "Astfel, m-am dus in trecut, adica am calatorit in trecut. Cu ajutorul Harului am vazut ca aici in biserica s-au slujit Liturghii pline de maretie. M-am intors in trecut, fiindca vad diverse evenimente. Tot mergand in trecut vad o Liturghie cu totul minunata. Este o priveliste extraordinara si tulburatoare. Ce Liturghie minunata a fost aceea! M-a atras spre ea, caci intotdeauna ma atrage ce este foarte puternic!
In jurul Sfintei Mese vad de jur-imprejur Ierarhi slujind cu lacrimile curgandu-le suvoaie din ochi. Se pare ca venea o nenorocire! Sunt multe Liturghii, dar o singura Liturghie e slujita cu atatea lacrimi. M-a impresionat foarte tare, tocmai fiindca le-am simtit durerea si m-am intors inapoi.
Noi nu stim de ce plangeau. Parea ca indata dupa sfarsitul Liturghiei, venea cineva si le taia capetele. Parca simteau acest lucru...
Vedeti voi, in locurile unde au trecut si au vietuit, Sfintii si-au deschis sufletele si au primit dumnezeiescul Har. Harul dumnezeiesc este o suflare, o adiere, care face ca toate sa fie placute aici. Este ca un fel de magnet pe care orice ai pune, dobandeste proprietatile sale (ale magnetului). Daca am vrea sa atragem niste ace metalice cu un stift obisnuit, nu am reusi. Daca insa am pune stiftul pe un magnet, am putea atrage apoi si acele metalice. Astfel a devenit si stiftul un magnet.
La fel se petrece si cu Harul dumnezeiesc care i-a vizitat pe sfinti la rastimpuri. Ei si-au deschis sufletele si au comunicat cu Domnul. Astfel, Harul dumnezeiesc a scaldat tot ce se afla imprejur. Si, daca ne gandim bine in acelasi fel, chiar daca nu simtim acest lucru, ne influenteaza si pe noi, cei aflati aici in acest moment. De aceea ne si ducem sa vizitam Locurile Sfinte pe care le-a sfintit dumnezeiescul Har. Iar cand mergeti in locuri unde s-au aflat oameni vicleni ai duhului celui rau, daca sunteti sensibili, veti simti o oarecare teama. Insa nu o teama ca frica de Dumnezeu, ci un nod, o strangere ce te sileste sa pleci. Nu mai vrei sa stai acolo, fiindca simti ca te tulbura ceva rau...
In locul in care ne aflam acum se intampla tocmai contrariul, fiindca ne simtim sufletul renascand. La fel stau lucrurile si cu acest frumos iconostas sculptat in lemn, al Profetului Ilie. Parca ar fi niste sfinte moaste atinse de Harul cel dumnezeiesc. Asa l-am simtit atingandu-l cu mainile, dar si in tot trupul meu. Imi dau seama, simtind cat e de tare, ca e lemn de paltin...
Astazi sunt obosit si foarte emotionat. Acolo in biserica am fost atat de miscat incat am plans foarte mult! Observ insa un lucru: in momentul in care povestesc o intamplare din viata mea, o retraiesc. Si simt, povestind-o, bucurie si entuziasm. Desigur, nu e o bucurie intocmai ca aceea simtita cand s-a intamplat acel lucru, ci putin mai mica. Vedeti doar cum m-am avanta acum si vorbesc necontenit, tocmai eu, care n-am usurinta vorbirii. Pricepeti ce spun? Ei, ma refer tocmai la acest lucru, adica la bucuria pe care o simt, traind intamplarea respectiva. Si ma bucur, fiindca atunci m-a cercetat dumnezeiescul Har".
In aceasta minunata istorisire Parintele Porfirie descrie poate o Sfanta Liturghie de importanta istorica, ce va fi avut loc la inceputul Revolutiei de la 1821, la istorica manastire a Profetului Ilie. Acolo s-au adunat clerici si capetenii de osti. Printre ierarhii pe care ii pomeneste Parintele Porfirie se afla si Isaia, Episcopul de Salona care i-a binecuvantat pe luptatori, binecuvantandu-le si armele si steagurile, inainte de a purcede la lupta cea sfanta. Isaia era membru al Eteriei, colaborator al Patriarhului Grigorie al V-lea si impreuna luptator al lui Athanasie Diakos.
Pe cand se intorceau din aceasta vizita facuta la Sfanta Manastire a Profetului Ilie, la un moment dat cuviosul parinte le-a spus sa se opreasca. De jur-imprejur erau doar munti.
In stanga lor, impunator, piscul Parnassului se pierdea printre nori. "Iata, chiar in acest loc, in aceasta trecatoare, "vad" ca se da o lupta cumplita", spuse Batranul fiilor sai duhovnicesti. "Aceasta lupta s-a dat acum 35 sau 38 de ani, in timpul razboiului civil", continua el. "Am vazut sufletele, sufletele celor ce se luptau unii cu altii. Ambele tabere devenisera precum fiarele salbatice. Adica nu mai erau suflete omenesti. Am vazut cum oamenii se transformasera in fiare".
Parintele Porfirie tinea foarte mult la obstile monahale, in special la cele de maici, asa cum am mai spus. De aceea, organiza adesea excursii la aceste manastiri. Uneori excursiile se faceau pe neasteptate. Cu ajutorul Harului, parintele "vedea" ca intr-o anume manastire maicile aveau "o problema". Atunci spunea: "In zori ne vom duce la cutare manastire, unde trebuie sa dam o mana de ajutor". Uneori calatorea noaptea, punandu-si in pericol sanatatea destul de subreda si chiar viata.
In general calatoriile si excursiile pe care la facea Parintele Porfirie, mai ales cand era tanar, aveau un scop pedagogic. Ca parinte duhovnicesc si ca sfatuitor, avea mereu un plan pedagogic intelept intocmit, prin care voia sa-i ajute si sa-i indrume pe fiii sai duhovnicesti care il insoteau. Prin urmare, se duceau in locuri unde stia dinainte ca vor vedea ceva sau ca vor avea ocazia sa asculte un cuvant folositor. Pe drum ii pregatea, vorbindu-le despre persoanele pe care urmau sa le intalneasca sau despre intamplarile minunate, petrecute in trecut, in locul pe care il vizitau.
In anul 1984, cuviosul parinte si cativa dintre fiii sai duhovnicesti faceau un pelerinaj la Sfanta Manastire a Sfantului Haralambie din Lefka unde, asa cum am mai spus, fusese duhovnic ani de-a randul. Acolo s-au intalnit cu doi soti pe care parintele ii cunoscuse cu 54 de ani in urma si despre care le vorbise pe drum. Pe sotie o cunoscuse de mica. Pe atunci suferea de crize puternice de epilepsie, iar doctorii nu puteau sa o ajute cu nimic. Intr-o zi Parintele Porfirie s-a rugat cu multa smerenie inaintea icoanei Sfantului Haralambie, i-a citit fetei rugaciuni si de atunci aceasta s-a vindecat de epilepsie.
Pe sotul ei l-a cunoscut pe cand era tanar, in vremea cand, ca duhovnic al manastirii, spovedea de dimineata pana seara si poate mai tarziu. Cand termina de spovedit, lua singura patura pe care o avea si se ducea sa se culce intr-un sant. Dormea acolo "ca un sarpe " dupa cum spunea chiar el, si ca un "cersetor". Intr-o zi, tanarul, care pe atunci era cioban, i-a furat patura. Cand, pe la ora trei dimineata parintele s-a dus la culcare, negasind patura, alergand pe intuneric s-a dus la stana ciobanului si l-a trezit. Surprins, dar si inspaimantat de aceasta intamplare , adica de faptul ca Parintele Porfirie l-a descoperit de la o departare asa de mare, desi afara era intuneric, i-a inapoiat patura, cerandu-i iertare in genunchi si plangand in hohote. Acesta era sotul femeii cu care se intalnisera la manastire.
In aceeasi zi, Cuviosul Parinte Porfirie a povestit o alta intamplare petrecuta cu cativa ani in urma. Pe cand era tanar, parintele obisnuia sa calatoreasca facand autostopul. Astfel, intr-o zi, a oprit un camion care mergea de la Vathia spre Kymi, urmand drumul de pe malul marii. Datorita darului pe care il avea, Parintele Porfirie si-a dat seama ca soferul era hot de antichitati. Acesta cauta comori arheologice pe care, dupa ce le gasea, le vindea. La un moment dat, parintele "a vazut" iar cu ajutorul Harului ca pe partea dreapta a drumului pe care tocmai mergeau, pe un delusor, adanc sub un tufis - pe care acum il arata fiilor sai duhovnicesti - era ingropata o amfora antica. I-a spus asadar soferului sa opreasca si sa sape in acel loc. La inceput acela nu a vrut, dar, tot vorbind, s-a lasat convins si a inceput sa sape. Intr-adevar, a descoperit o amfora antica de mare valoare, nevatamata de trecerea timpului, care, dupa spusele parintelui, fusese ingropata acolo pe malul marii de niste pirati cu sute de ani in urma. Vazand soferul amfora, a ramas mut de uimire. Miscat asadar de aceasta minunata intamplare, l-a rugat fierbinte pe parinte sa il ierte pentru viata pe care o dusese pana atunci. De atunci acel sofer a devenit prieten nedespartit si fiu duhovnicesc al parintelui, care in felul acesta tulburator, a reusit sa ii dea o lectie si sa il trezeasca.
In timpul unei alte excursii, la Kamena Vourla de asta data, Parintele Porfirie a povestit fiilor sai duhovnicesti o alta intamplare emotionanta. Le-a povestit asadar ca, pe cand era la policlinica, a cunoscut o femeie tanara care i-a spus ca medicii nu-i mai dadeau nici o speranta ca, intr-o buna zi, ar putea deveni mama. Atunci parintele a incercat sa ii puna el diagnosticul, iar dupa ce a binecuvantat-o, i-a spus: "Mergi cu bine, caci in curand vei fi mama". Asa s-a si intamplat. Dupa doua luni a ramas insarcinata. Asadar, indata ce au ajuns la Kamena Vourla au vizitat-o si pe femeia aceea, care i-a invitat la ea acasa, si au facut fotografii impreuna cu fiica ei, acum in varsta de treizeci de ani.
Arareori cuviosul parintele vorbea deschis despre darurile sale. Iar cand facea acest lucru, il facea tocmai pentru a intari, pentru a invata sau pentru a da posibilitatea celor ce il ascultau, sa se apropie de un spatiu duhovnicesc greu accesibil pe care apoi sa il inteleaga in profunzime.
Calatorind spre insula Milos in vara anului 1964, Parintele Porfirie vorbeste din nou despre darurile sale. Dialogul de mai jos a avut loc pe puntea vaporului, in timp ce se apropia de port si este foarte important, fiind definitoriu pentru discursul sau narativ. Redam in continuare povestirea Parintelui Porfirie, asa cum s-a pastrat inregistrata.
"Urcasem pe punte si priveam. Era in zori; abia se crapase de ziua. Pe cand stateam eu asa si priveam, a venit la mine un domn, incepu sa povesteasca parintele. L-am intrebat unde merge.
- La Milos, mi-a raspuns el.
- Mergi pentru prima oara?
- Nu, sunt din insula.
- Aveti apa pe insula? Exista vreo fantana?
- Nu, nu avem apa pe insula.
- Dar acolo, sus pe munte, unde sunt crengile acelea rosietice, ce este? l-am intrebat eu, aratand intr-o parte.
- Oh, intr-adevar, acolo sus pe munte, chiar unde ai aratat, se afla un izvor, zise el uimit.
- Atunci de ce mi-ai spus ca nu e nici o fantana? l-am intrebat iar.
- Da' ce esti din Milos, de stii toate astea? imi zise el.
- Nu sunt din Milos si vin pentru prima oara in aceasta insula. Uite, chiar pe dealul de acolo vad trecand oameni din vechime.
- Cum poti vedea asa ceva, in timp ce eu nu vad nimic? ma intreaba uluit.
- Stii dealul acesta? il intreb.
- Il stiu, raspunse.
- Ei bine, chiar pe dealul acesta, arheologii au descoperit o localitate veche, foarte veche, din epoca primitiva, i-am spus eu.
In acel moment, interlocutorul meu, ofiter de pompieri in Milos, a ramas mut de uimire.
Apoi s-a apropiat de noi un domn mai in varsta. Era profesorul Filippidis care, pana in clipa aceea, statuse in spatele nostru, ascultand in tacere discutia noastra".
In acest moment al povestirii Parintelui Porfirie, trebuie sa spunem ca domnul Filippidis (1898-1973), profesor universitar, era specialist in domeniul religiilor, recunoscut la nivel international, redactor-sef al revistelor bisericesti "Pantenos" si "Farul Bisericii". Totodata slujise cu credinta ani de-a randul viata Bisericii Ortodoxe".
Asadar, apropiindu-se profesorul, il intreba pe cel ce vorbea cu Parintele Porfirie:
- Ce-ti spunea parintele?
- Imi spunea ca nu este din Milos si totusi cunostea insula mai bine decat mine. Nu pot pricepe ce batran ciudat este acesta! ii raspunse omul.
"Atunci - isi continua povestirea Parintele Porfirie - profesorul Filippidis a venit chiar langa mine si apoi ne-am asezat amandoi pe o banca de pe punte. Cand am ramas singuri, imi zise:
- Chiar n-ai fost niciodata in Milos?
- Nu. Acum vin pentru prima oara.
- Nu ma cunosti? Sunt profesor la Universitate, imi mai zise Filippidis.
- Dar tu ma cunosti pe mine? l-am intrebat eu.
- Nu te cunosc, dar stiu ca esti pustnic.
- De unde stii? l-am intrebat.
- Dar tu de unde ai stiut ca acolo se afla o asezare din antichitate? ma intreaba el.
- Da' ce, te lumineaza si pe tine Harul dumnezeiesc? i-am mai zis.
- Nu! Eu nu sunt luminat de Har. Totusi mi-am dat seama, deoarece numai un pustnic ar fi putut spune ce-ai spus tu, zise el. Doar din stiinta mea mi-am dat seama ca esti pustnic.
- Dar ce ar putea pricepe stiinta ta? l-am intrebat.
- Pricepe ca ce spui tu doar un pustnic ar putea spune. Nu oricine ar putea spune ca este o asezare "din epoca primitiva", zise el.
- Intr-adevar, acesta e Har dumnezeiesc ...".
De atunci, Parintele Porfirie si profesorul Filippidis au devenit prieteni foarte buni, uniti de o puternica legatura duhovniceasca. Leonidas Filippidis a devenit unul dintre fiii duhovnicesti ai Batranului, marturisindu-i parintelui duhovnicesc toate tainele vietii sale.
Odata profesorul Filippidis l-a invitat pe Parintele Porfirie la unul din cursurile sale, in amfiteatrul Facultatii de Teologie. Parintele a venit si s-a asezat timid in ultimul rand. Cand l-a vazut, profesorul l-a prezentat studentilor intr-o atmosfera de intensa emotie.
Asa cum am spus mai sus, sfintii traiesc stari suprafiresti, in timpul carora sunt anulate limitele firii. Dupa cum am vazut si Parintele Porfirie traia astfel de experiente in timpul carora se anulau toate limitele spatio-temporale. De obicei traia evenimente din trecut sau intamplari din viitor, ca si cum s-ar fi petrecut in prezent, adica era partas vesniciei celei dumnezeiesti. Povestirea care urmeaza, dovedeste tocmai acest dar al parintelui.
Aflandu-se in data de 26 septembrie 1987 in Evvia, cuviosul parinte mi-a povestit ca pe vremea cand era paroh la Policlinica din Atena, obisnuia sa ia masa de pranz la restaurantul lui Aidinis, de langa piata Omonia. Intr-o dupa-amiaza, restaurantul era plin de clienti. Fiindca nu gasise nici o masa libera, chelnerul l-a asezat pe Parintele Porfirie la o masa impreuna cu o tanara. Pana sa le aduca mancarea, au inceput sa vorbeasca si sa se cunoasca. Mai intai parintele o intreaba:
- Ce meserie ai, fiica mea?
- Sunt arheolog, raspunse ea.
"Intre timp - povesteste Bunicutul - ne-au adus mancarea si am inceput sa mancam. Eu - zise parintele surazand - mi-am facut cruce. Dupa o vreme, in timp ce mancam, i-am spus:
- Copila mea, as vrea sa-ti spun ceva...
- Ce sa-mi spui, parinte? ma intreaba.
- Putin mai sus de locul unde lucrezi vad un batran ce seamana cu profetul Isaia. Este foarte batran, inalt, cu barba lunga si mai vad cum unii il duc de mana, i-am spus.
In acel moment - zise razand Parintele Porfirie - tanara ramase uluita. Apoi ma intreba:
- Ce fel de om esti? Din prima clipa in care te-ai asezat aici la masa, am simtit in mine un fel de putere.
- Ce sunt, fiica mea? Nu sunt nimic, i-am spus (razand usor), apoi am adaugat:
- Ce e? De ce te-ai emotionat? Sa-ti mai spun ceva despre munca ta. Ati gasit un mormant plin cu obiecte de aur. Dar tot ce ati gasit era spart si gaurit...
- Da, imi zise, este intocmai cum spui. Acum stai, sa-ti spun si eu ceva. Deasupra se afla casa unui prezicator, care intr-adevar, asa cum l-ai descris, asemenea Profetului Isaia, inalt, cu barba lunga si era orb. Si intr-adevar, il conduceau de mana intocmai cum ai vazut. Era prezicatorul Tiresias! Spuse ea.
- Da, Tiresias era, am incredintat-o eu."
In acel punct al povestirii, fiii duhovnicesti ai parintelui l-au intrebat:
- Parinte, chiar l-ati vazut pe Tiresias, prezicatorul din Antichitate?
- Da, raspunse el. Era chiar prezicatorul Tiresias din Teba. L-am descris intocmai cum l-am vazut in acel moment cand il duceau de mana.
Asadar, doar aflandu-se intr-o stare de "nebunie" dumnezeiasca - asa cum spunea insusi Parintele Porfirie in aceasta povestire inregistrata - "vedea" persoane si traia evenimente de parca s-ar fi petrecut in prezent desi, pentru noi toti acele evenimente s-au pierdut in negura tainica a trecutului. Cu ajutorul dumnezeiescului Har, Parintele Porfirie "l-a vazut" si l-a descris pe Tiresias, vestitul prezicator teban, fiul lui Eviros si al nimfei Harikleea, intocmai cum il descrie si mitologia greaca cu multe secole inainte de Hristos si asa cum este infatisat intr-un cunoscut basorelief antic: batran, orb, dus de mana de catre doi efebi.
Alta data cuviosul parinte a descris iarasi una dintre calatoriile sale in trecutul indepartat. In timpul unei excursii facute la Delfi in data de 16 iunie 1986, le-a povestit fiilor sai duhovnicesti urmatoarea intamplare: "Odata a venit o rusoaica, pe nume Irina, o femeie foarte evlavioasa. Era scriitoare si destule dintre scrierile sale au fost traduse si in limba greaca. A venit la mine si am stat de vorba...
- De unde vii? am intrebat-o.
- Mi-am petrecut vacanta pe insula Patmos, imi raspunse.
- Da, ai stat intr-un loc foarte insingurat, dar tarmul marii era foarte frumos. Iar pe partea dreapta cum privesti spre mare, se afla niste stanci negre. Ca un fel de pestera, i-am spus.
- Intr-adevar, imi raspunse ea, multumita de ce ii spusesem.
- N-aveai de unde sa stii, dar in partea aceea, cu foarte mult timp in urma, traiau niste oameni uriasi, am continuat eu.
- Ce spui? N-am stiut! imi raspunse uimita. Totusi este adevarat ce spui, fiindca, aflandu-ma intr-un loc foarte pustiu intr-o zi, pe cand mergeam pe munte, am vazut un izvor, in jurul caruia erau puse niste lespezi foarte mari, pentru a face izvorului un fel de jgheab. Si-atunci mi-am zis in sinea mea: oare cum au putut oamenii sa puna niste lespezi atat de mari in acel loc si, mai ales, in felul in care le-au pus, fara sa fi avut pe vremea aceea nici un fel de masinarii? Acum ca mi-ai spus ca erau uriasi, imi dau seama ca in acea parte a insulei, cu siguranta ca in vremurile de demult au trait niste oameni foarte vanjosi, poate vestitii Ciclopi".
In general darul stravederii si cel al inaintevederii erau folosite de Parintele Porfirie pentru a educa si a tamadui sufletele celor ce primeau manifestarea acestor daruri cu credinta simpla, dar fierbinte.
Toti oamenii, saraci sau bogati, putin stiutori de carte, educati si chiar intelepti, toti cei care se duceau la cuviosul parinte pentru a-i marturisi cele mai adanci dorinte, jalea si necazurile, toti traiau la un moment dat, pentru o clipa - poate cea mai importanta clipa din viata lor -, in spatiul prezentei Sfantului duh si in spatiul minunii. De aceea, avand in vedere faptul ca minunea se izbeste de ratiunea umana, se prea poate ca primele reactii ale oamenilor sa fi fost de mirare amestecata cu admiratie, urmata de o profunda emotie, dupa care erau cuprinsi de o nesfarsita dispozitie euharistica.
In continuare reproducem cateva fragmente din scrisoarea trimisa de omul de afaceri Z.V. din orasul Patra, scrisoare datata 4 martie 1993. Din textul acestei scrisori putem intelege trairile unui om care a fost binecuvantat sa traiasca momente extraordinare, in atmosfera dumnezeiescului Har. Iata ce scrie Z.V.:
"In anul 1991, in octombrie, ducandu-ma la Muntele Athos impreuna cu doi prieteni, am reusit sa ne intalnim cu Parintele Porfirie. Era cu cateva zile inainte de a parasi aceasta vremelnica viata. Calugarul care avea grija de sfintia sa, fratele Panaretos, era ca si noi din Patra, asa ca ne-a ingaduit sa intram la Parintele Porfirie.
Atunci l-am vazut pe cuviosul parinte prima oara. Auzisem insa ca avea darul stravederii.
Fiecare dintre noi trei stia ce probleme aveau ceilalti. Asadar, intrand in chilia parintelui, am vazut un om intins in pat, acoperit cu un cearsaf, tinandu-si afara doar capul si mainile. Primul a intrat un prieten de-al meu, al doilea eu si al treilea, celalalt prieten. Primul s-a aplecat sa ia binecuvantare, iar parintele i-a tinut putin mana. "Cum te cheama?", l-a intrebat. Prietenul meu i-a raspuns. "Cati copii ai?", l-a intrebat iar. Acela i-a raspuns ca are trei copii. "Fete sau baieti?". Prietenul meu i-a spus ca are doi baieti si o fata. In timp ce ii punea aceste intrebari, parintele ii lua pulsul. Dupa ce a tacut indelunga vreme, ce parea ca e un an, i-a spus: "Nu te necaji asa de tare. In doi ani de zile fiica ta se va face bine", si apoi incepu sa il mangaie pe fata. Intr-adevar omul acela avea un necaz cu fetita lui, iar eu, care stiam despre ce era vorba, ramasesem uluit!
Dupa ce am luat toti trei binecuvantare de la Parintele Porfirie am iesit din chilie.
Cand mi-am revenit l-am rugat pe fratele Panaretos sa imi ingaduie sa ii spun parintelui ca aveam trei probleme ce ma preocupau foarte mult. M-a lasat sa-i vorbesc doar dupa multe rugaminti, fiindca spunea ca parintele mai avea de trait doar cateva zile si nu voia sa fie deranjat. Cand am intrat in chilia sa mi-a luat mana si tinand-o intr-a sa m-a intrebat cu ma cheama. I-am raspuns si apoi i-am explicat ca ma nelinistesc niste probleme din pricina carora aveam nevoie de sfatul sau. Apoi mi-a zis sa ii spun problemele una cate una.
In primul rand era vorba despre faptul ca, de mai bine de un an, simteam o durere in partea stanga, in dreptul inimii si in spate. La control doctorii nu mi-au gasit nimic. L-am intrebat pe parintele Porfirie din ce pricina simteam acea durere, iar el mi-a raspuns: "Nu ai nici o boala, dar esti orgolios si egoist".
In al doilea rand, voiam sa am un al doilea copil dar, cu toate eforturile noastre, n-am reusit timp de trei ani si jumatate. Asadar, i-am spus parintelui problema care ne preocupa. Atunci parintele mi-a facut semnul crucii pe frunte si mi-a spus: "N-ai grija. Copilul va veni. Sotia ta va ramane insarcinata...". Apoi am luat binecuvantare de la Parintele Porfirie si am plecat. Eram profund miscat de dezvaluirile sale si ma emotionase faptul ca Dumnezeu imi daruise sansa de a-l cunoaste pe acest om sfant...
Astazi cand va scriu - 4 martie 1993 - "problema" de sanatate ce ma preocupa atunci s-a rezolvat de la sine la patru luni de la vizita pe care i-am facut-o parintelui. De asemenea vreau sa va spun ca intr-adevar mi s-a mai nascut o fetita, care acum are patru luni si jumatate. Daca socotim timpul ce s-a scurs din ziua cand am luat binecuvantare de la Parintele Porfirie pana astazi, ne putem da seama ca acest lucru a fost cu putinta numai datorita rugaciunilor Parintelui. Va spun ca, in momentul in care sotia mea m-a anuntat ca a ramas insarcinata nu ne venea sa credem ca acest dar ne-a venit atat de repede.
Domnule profesor, aceste cateva randuri pe care vi le-am scris despre Parintele Porfirie va rog sa le folositi cum credeti mai bine spre binele si folosul duhovnicesc al fratilor nostri.
Sunt incredintat de sfintenia Parintelui Porfirie si de iubirea desavarsita a lui Dumnezeu Cel in Treime".
Cu crestineasca dragoste, Z.V., Patra
