DESPRE MANIE

Fii bland si nu te mania, caci mania este rodul egoismului si al voii proprii, pe cand blandetea este roada unei inimi smerite si al taierii voii de sine. Cand cineva se manie, mintea sa isi pierde discernamantul, si, prin urmare, isi pierde echilibrul si este purtata in a rosti vorbe necuvenite.

Chiar daca Sfintii Parinti au asemanat toate patimile cu betia, au asemanat cu aceasta indeosebi mania, caci atunci cand cineva este beat, isi pierde demnitatea si se face de ras in fata tuturor - la fel se petrece cand o persoana irascibila isi iese din fire.

Domnul ne spune: "Invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre" (Matei 11:29). Pentru a ne afla pacea constiintei, trebuie sa inabusim si sa starpim fiara maniei, al carei ascunzis este egoismul.

Cand cineva se intample sa te critice, fie cu dreptate, ori din lipsa de tact, controleaza-te, stapaneste-ti tulburarea dinlauntru, inchide-ti gura, si incepe sa rostesti rugaciunea launtrica, si dintr-o data vei vedea fiara ca se inabusa! Dar fiecare izbanda are trebuinta de lupta. Daca vrei sa-ti supui si sa starpesti patimile, invata sa iubesti smerenia si osandirea de sine. Doar asa pot fi patimile slabite si nimicite.

Cand esti cuprins de manie, trebuie sa realizezi ca tu esti cel ce o hraneste, doar spre a o afla, data viitoare, mai puternica. Dar, daca atunci cand se ridica, o inabusi asa cum am spus mai sus, atunci vei constientiza ca o infometezi, asa incat data viitoare cand se va ridica, va fi mai slaba, iar data urmatoare si mai slaba, si, putin cate putin, te vei tamadui de mania ta.