Drumul sufletului dupa moarte

• « Inapoi
• Inainte »

Drumul sufletului dupa moarte

Fratii mei sa ne aducem aminte de nemurirea sufletului. Sa stiti ca suntem pe pamant straini si calatori. Auziti ce zice Psaltirea : Nemernic este omul pe pamant si strain ca toti parintii sai. Nimeni nu ramane in lumea aceasta. N-am venit sa stam aici. Aici este o trecere necontenita; am rasarit prin nastere si asfintim prin moarte. Sfantul acela, dumnezeiescul Iov, zice asa: Din pantecele maicii mele am cazut in groapa. Ati auzit ? Atat i s-a parut viata pe pamant, dupa 400 de ani. Ca, dupa bataia aceea Dumnezeu i-a mai daruit 140 de ani de viata, dupa ce l-a incercat cu atatea chinuri si boli; si atat i-a parut, ca din pantecele maicii sale a sarit in groapa. O saritura i-a parut viata.

Voi nu auziti cu ce ne aseamana Duhul Sfant ? Omul ca iarba, zilele lui ca floarea campului; asa va inflori. Si iarasi : Zilele lui ca umbra trec. Si iarasi : Zilele mele ca umbra s-au plecat si eu ca iarba m-am uscat.

Si iarasi zice : S-au stins ca fumul zilele mel si oasele mele ca uscaciunea s-au uscat. Si iarasi : Zilele anilor nostri ca panza paianjenului. Cu panza paianjenului s-au asemanat zilele vietii noastre. Adica, cat de slaba este panza paianjenului, asa-i de slaba viata noastra pe pamant; suntem umbra, vis si floare pe pamant ! Dumnezeu zice lui Isaia : Asculta, proorocule, striga si zi asa inaintea poporului : Tot trupul omului este iarba si toata slava omului este ca floarea ierbii. Uscatu-s-a iarba si floarea ei a cazut, iar cuvantul Domnului ramane in veac. Deci, sa nu punem baza pe viata aceasta, ca-i umbra si vis.

Stiti ce ramane in veci ? Sufletul. Trupul vedeti ca se face tarana. Ca ingropam si dezgropam mortii si se fac in putina vreme tarana. Mai ales dupa o vreme nici oasele nu mai raman; toate se fac nimic.

Asta-i porunca cea dintai, ca pamant esti si in pamant vei merge. Dar sufletul nu moare niciodata. Sufletul ramane in vecii vecilor, ca el este duh si nu poate sa moara. Asa l-a facut Dumnezeu.

Dar, ca sa stiti ce se intampla cu sufletul cand moare omul, am sa va spun care-i drumul sufletului imediat dupa moarte, dupa traditia Bisericii Ortodoxe.

De cand murim si pana la 40 de zile, cand are loc judecata particulara a sufletului si se hotaraste de Dumnezeu unde o sa stam, la bine sau la rau, pana la judecata de apoi, este un timp de tranzitie, adica un timp provizoriu, pentru drepti si pentru pacatosi.

Cand moare omul si cand isi da sufletul, in clipa aceea apar in fata lui atatia diavoli, cate pacate a a vut omul si atatia ingeri sfinti, cate fapte bune a avut el in viata. Asa arata Sfantul Efrem Sirul.

Si este o mare lupta atunci. Ca sfintele puteri se lupta cu diavolii cum sa le ia sufletul, ca ei zic ca este al lor, ca are pacate mai multe; iar ingerii zic ca are mai multe fapte bune. Si este o mare lupta si de aceea se teme sufletul sa iasa din trup. I se leaga limba cand vede toate astea. El vede atunci multe, dar nu poate sa spuna. El ar spune : " Uite, cati diavoli au venit !".

A vazut la Agapia Veche, parintele Eftimie, cu o saptamana inainte de a muri, cum se luptau ingerii cu diavolii pentru suflet, zicand: " Uite cum se lupta! Ingerii Domnului sunt cu cununi de aur pe cap si-i lovesc pe draci. Uite cum fug !".

Cu o saptamana inainte a spus cand va muri, caci a fost un om ales al lui Dumnezeu, cum spuneau maicile. dar nu toti vad taina aceasta, si sa o poata spune; o vad, dar nu o pot spune.

Atunci in ceasul mortii are mare indrazneala ingerul de la botez. Cand vine acesta, toti se dau la o parte. Ingerul pe care il avem de la Sfantul Botez are mare putere. De aceea, cand va rugati acasa, dupa ce ati terminat rugaciunile,sa faceti si cateva inchinaciuni la ingerul pe care-l aveti de la Botez si sa ziceti asa: "Sfinte ingere,pazitorul vietii mele,roaga-te lui Hristos, Dumnezeu, pentru mine pacatosul sau pacatoasa !".

Pentru ca acest inger, nu numai ca ne pazeste acum, dar el ne pazeste si in vremea mortii. El calatoreste cu noi in vamile vazduhului, pana la 40 de zile si il avem de la dumnezeiescul Botez mare ocrotitor. Daca nu ar fi el, diavolul ar face cu noi ce-ar vrea.

Auziti ce zice in Psaltire : Nici sa dormiteze cel ce te pazeste. Si iarasi zice : Tabara-va ingerul Domnului imprejurul celor ce se tem de Dansul si-i va izbavi pe ei. Deci este clar ca ingerul este cel ce ne pazeste si in viata de acum, si dupa ce murim, pana la 40 de zile.

Vine acel inger si zice : " Dati-va la o parte, diavolilor ! Eu stiu viata acestui suflet, de cand s-a nascut si pana acum ". Si ingerul, venind, incepe a vorbi cu sufletul asa : " Nu te teme, frate suflete !" Sfantul Grigore de Nissa ne spune de ce-i zice frate. Pentru ca si ingerul si sufletul sunt fiinte rationale, de sine stapanitoare, cuvantatoare si sunt duhuri, cum zice Sfanta Evanghelia : Si vor fi toti ca ingerii lui Dumnezeu.

Iata trupul tau ! Ia aminte, frate suflete, acesta-i trupul tau, aceasta-i casa ta in care ai stat pana acum. Cu acesta te-ai zamislit in pantecele maici itale, cu acesta ai trait 20, 60, 80, cati ani a vrut Dumnezeu sa-ti dea pe pamant; ca la Dumnezeu este viata, iar nu la noi.

Ia aminte, frate suflete, cand va suna trambita judecatii de apoi, intr-o clipaela a ochilor are sa invie acest trup, cum il vezi, si ai sa intri intr-insul si ai sa mergi la judecata, cum spune Apostolul Pavel : Toti vor sta inaintea divanului judecatii lui Iisus Hristos, ca sa ia fiecare dupa cum a lucrat, bine sau rau.

Ingerul pazitor ii aduce iar aminte : " Iata, frate suflete, cand erai copil mic - sau copilita mica -, te-a trimis mama sa aduci o caldare de apa sau sa aduci zarzavat din gradina, sau sa aduci gastele de la pascut, sau sa faci o treaba cat de mica in ograda. Uite, asa gandeai tu atunci, asa intelegeai tu atunci !". Si incepe sa-i aduca aminte din mica copilarie ce bine a facut el cu trupul acesta si ce rau a facut.

" Uite asa ai facut, cand erai in clasa intai la scoala, in a doua, in a treia; uite, asa faceai ! Dupa ce ai iesit din lume, cand erai fata mare sau flacau, cand te-ai insurat sau maritat, uite asa faceai ". Si-i aduce aminte din pruncie si pana la moarte in fiecare zi si ceas ce a facut. Ca sufletul, dupa ce iese din trup, foarte tare tine minte. Este ca razele soarelui. Nu-l mai ingreuneaza pamantul, nici trupul ca sa uite. Toate le vede ca o oglinda.

Aceasta se intampla in ziua intai dupa moarte.

Ziua a doua dupa moarte se intampla un lucru mai infricosat. In ziua a doua dupa moarte il ia ingerul pazitor si-l duce pe unde a umblat omul toata viata. Atunci se intampla ceea ce spune in Psaltire : Pentru ce ma tem de ziua cea rea ? Ca faradelegea calcaiului meu ma va inconjura. Toata icoana vietii omului se descopera a doua zi dupa moarte. Dar ai sa spui : " Parinte, cum poate sufletul omului sa mearga intr-o zi pe unde a mers toata viata ?" Sufletul inconjoara pamantul cat ai clipi din ochi. Sufletul nostru si ingerul pazitor merg mai repede ca razele fulgerului, cum spune in Biblie : Alerga-vor, Doamne, in graba si mai repede ca razele fulgerelor, sufletele dreptilor se vor intoarce la Tine, citim la proorocul Iezechiel si in multe locuri. Sufletul este fiinta ganditoare si nici nu am zis cu limba un cuvant si cu gandul am inconjurat pamantul mai inainte de a-l pronunta : uite cum as spune eu acum : Pekin, New York, Moscova, Bucuresti, Sihastria.

Asa de repede merge sufletul, dupa ce iesim din trup. Si nu-i o greutate sa se duca el, in ziua a doua, cu ingerul pe unde a umblat toata viata. El numai gandeste si a si ajuns in locul acela, caci merge ca gandul. Si unde il duce in ziua a doua ? Il duce pe unde a umblat omul toata viata, si-i arata unde a facut bine si unde a facut rau. Si nu-i arata decat adevarul.

" Uite, aici ai jucat, aici te-ai imbatat, aici ai desfranat cu atatea femei sau barbati; aici ai injurat, aici ai fumat, aici ai avortat atatia copii, aici ai ocarat, aici ai furat, aici ai cantat, aici te-ai lenevit, aici te-ai razbunat pe cineva. Ai batjocorit, ai blestemat, ai batut. Nu te-ai spovedit, n-ai postit si te-ai impartasit cu nevrednicie !"

Si-i arata si faptele bune : " Uite, suflete, aici ai mers la biserica; aici ai ascultat cuvantul lui Dumnezeu, aici ai miluit pe cei saraci, aici ai invatat pe copii frica de Dumnezeu; aici ai citit sfintele carti, aici ai mers la biserica, aici ai rabdat necazurile cu bucurie, aici ai dat un cuvant de folos la altul, dincolo ai facut milostenie, ai imbracat pe cel gol, ai adapat pe cel insetat, ai primit pe cel strain ".

Ii arata toate, toate, si sufletul saracul nu poate zice nimic, ca nu-i arata decat adevarul, pentru ca ingerul nu poate sa minta Ii arata si cele bune si cele rele.

Si se minuneaza sufletul foarte si il intreaba pe inger :

- Sfinte ingere, cum de stii tu acestea toate ?

- Cum sa nu stiu, daca pururea am fost cu tine. Tu ai mancat, eu nu pot manca; tu ai dormit, eu nu am dormit; tu ai baut, eu nu pot bea; tu ai stat degeaba, eu nu pot. Eu nu-s duh care poate manca, sau bea sau dormi. Eu pururea am fost treaz - cum zice in Psaltire : Nici sa dormiteze cel ce te pazeste. Ca daca nu as fi fost eu cu tine, diavolii ar fi facut mare prapad, impreuna cu vrajmasii tai vazuti si nevazuti. Eu te-am aparat si pururea am fost langa tine si mereu am scris ce gandesti tu. Ca eu stiu gandurile tale si ce vorbesti tu si ce faci tu, bine sau rau.

Asta se intampla in ziua a doua. Il duce ingerul pazitor pe suflet pe unde a umblat toata viata.

Iar in ziua a treia dupa moarte, sufletul ne vede pe noi. Vede ca plange mama, plange sora sau sotia sau sotul. Vede ca plang neamurile dupa el si ii pare rau. Dar nu mai are grija noastra; el se gandeste atunci numai la el, si zice : " Ei raman pe pamant si se vor pocai, ca mai au vreme sa faca fapte bune. Dar eu pe unde ma duc ? Cine ma va ajuta pe mine acolo ?

Si asa merge in ziua a doua pe unde a mers toata viata. Iar in ziua a treia, lucru si mai infricosat. I se mai dau ingeri insotitori sufletului nostru sase ingeri purtatori de lumina si cu cel de la Botez, sunt sapte, ca sa treaca infricosatele vami ale vazduhului. Ati auzit de cele 24 de vami ale vazduhului. Se fac slujbe pentru cei care vor sa aiba mila de la Dumnezeu si sa-i scape de duhurile intunericului din vazduh.

Cele mai importante slujbe pentru cei care mor sunt spovedania generala si Sfanta Impartasanie, precum si impacarea cu toti. Iar imediat dupa moarte se face 40 de zile Sfanta Liturghie si parastase cu dezlegari si milostenie la cei saraci, care ajuta sufletul cel mai mult cand trece vamile. Ca Biserica fiind mama noastra spirituala, se roaga acum pentru bietul suflet, care-i fiul ei dupa dar din Botez, sa treaca usor atunci vamile vazduhului. Ce se intampla pana ce va trece sufletul vamile vazduhului ? Atunci vede omul cat de folos ii era lui sa fie marturisit curat de pacate. Daca nu ar fi lasat Dumnezeu intre El si noi taina Sfintei Spovedanii, nici un om nu s-ar mantui. Ca zice Apostolul Iacov ca : Toti multe gresim si nimeni nu-i fara pacat.

Dar intre noi si Dumnezeu, s-a lasat taina Spovedaniei, care-i al doilea botez, cum zice preotul; ati auzit ca zice la marturisire : " De vreme ce cu al doilea botez te-ai botezat, dupa randuiala Tainei crestinesti ". Acum vede sufletul cat de folos ii era, daca era marturisit, cand trece vamile.

De aceea, va rog sa tineti minte : Cand vezi ca s-a imbolnavit in casa mama, sora, fratele, sotia, nepotul, copilul, tata, fiica, nu aduce intai doctorul; intai ada preotul si-l spovedeste curat de toate pacatele.

Omul trebuie sa se marturiseasca obligatoriu de patru ori pe an toata viata, in cele patru posturi, cat traieste el, dar mai cu seama cand vezi ca s-a imbolnavit rau. Atunci cheama preotul repede sa-l spovedeasca. Nu cand i s-a legat limba sau si-a pierdut constiinta; ci din vreme, cand are mintea clara si tine minte. Si-i spune : tata, mama, baiete, spune tot ce ai facut !

Pune-l sa scrie pe un caiet, daca stie, si sa-si aduca aminte tot, ca daca ai reusit sa faci o spovedanie buna, ai castigat sufletul lui. Ca ce spun Sfintii Parinti ? Chiar de a avut cineva pacate de moarte foarte grele, daca a murit spovedit, il scoate Biserica. El sta in iad numai pana ce se curata de pacat, pentru ca spune Sfanta Evanghelie : Nimic necurat nu va intra in Imparatia cerurilor.

Ai vazut ce spunea un sfant ? El a vazut o mare de flacari si din marea aceea ieseau porumbei albi ca zapada si zburau la cer. Si acolo era iadul si auzea tipete si vaiete. " Cum, Doamne, din foc ies porumbei ?" s-a intrebat el. Porumbeii erau sufletele oamenilor drepti, care s-au curatit prin canon stand in iad si si-au platit tot ce-au avut de platit.

Pentru ca Biserica intervine de pe pamant cel mai mult prin Sfanta Liturghie. Ca jertfa si rascumpararea noastra se face prin sangele lui Iisus Hristos. Cum zice si Apostolul : Sangele Lui ne curata de orice pacat.

Crestinul, daca a murit marturisit si daca, Doamne fereste, are pacate grele si nu si-a facut canonul, el isi face canonul dincolo, in iad. Dar din iad il scoate Biserica prin Sfanta Liturghie, prin dezlegari si milostaenie si tot la rai merge. Iar daca a murit cineva nespovedit din tinerete si a avut pacate de moarte, grele, aproape cum ar muri nebotezat. toate slujbele care se fac pe pamant pentru un asemenea suflet, foarte putin il ajuta, fiindca nimic necurat nu va intra in Imparatia cerurilor.

Asa au asezat dracii vamile ca, daca ar putea, nici unul sa nu treaca la cer. Stiti de ce au ei ura si zavistia asta pentru oameni ? Pentru ca sufletele dreptilor completeaza numarul din care au cazut ei. Lumea asta atat o tine Dumnezeu - cum arata Sfantul Simeon Noul Teolog -, pana se va implini numarul ingerilor cazuti, din sufletele dreptilor. Nu cititi la Psaltire ? Plini-va caderile de sus, zdrobi-va capetele pe pamant ale multora. Pana se implineste numarul ingerilor care au cazut, ca au fost foarte multi; a treia parte din ingeri, cum zice Apocalipsa : Am vazut un diavol mare, rosu, care a tras cu coada lui a treia parte din stelele cerului si le-a aruncat pe pamant.

A cazut o treime de ingeri din toate cetele; si din heruvimi si din serafimi, din toate cetele, care au fost de-un gand cu satana, ca sa se faca asemenea lui Dumnezeu. Si de aceea au atata ura diavolii, ca stiu ca fiecare suflet, daca trece la cer, cum spune Evanghelia : Si vor fi toti ca ingerii lui Dumnezeu, va fi in locul lor si le vor lua dregatoriile.

De aceea stau in vazduh si zic : " Iata pe noi ne-a dat Dumnezeu jos din cer, iar sufletele acestea vor sa treaca pe aici la Dumnezeu ne vor lua locul !". Si atunci Dumnezeu le-a dat voie, cu dreptate diavolilor sa stea in calea sufletelor, caci Dumnezeu, este si drept, nu numai milostiv,s i au facut aceste statii sau vami, intre cer si pamant, ca sa arunce in iad pe cei ce mor nepocaiti, in grele pacate.

Si iata cum sunt asezate : Vama intaia este pentru vorbirea de rau; vama a doua, pentru clevetire; vama a treia, pentru manie, apoi lacomia si asa mai departe, de la cele mai mici pacate, pana la cele mai mari. Si cine n-a vorbit de rau ? Cine nu s-a maniat ? Cine nu s-a lacomit ? Cine nu s-a lenevit ? Cine n-a baut un pahar mai mult in viata ? Sau cine n-a cazut cu gandul, cu imaginatia si chiar cu fapta in desfranare, in betie, indoiala in credinta si in celelalte pacate trupesti sau sufletesti, cum citim in viata Sfintei Teodora ? Ati vazut ce a spus Sfanta Teodora cand a ajuns la vama betiei ?

" Ma minunam foarte ca dracii imi aduceau aminte de toate paharele de rachiu si de vin pe care le-am baut in viata. Si-mi aratau si cand am baut, in ce clipa si cu cine am fost si de cate ori m-am imbatat si de cate ori am baut. Si ii intrebam pe sfintii ingeri :

- Cum de stiu diavolii toate acestea ?

- Daca ei au fost ingeri !

Sa stiti, insa, ca de la Botez, pe langa ingerul bun, care sta de-a dreapta crestinului, mai ai un inger din ceata stapanilor iadului, un diavol care sta pe umarul stang. Acela scrie tot ce ai facut tu rau si ce ai vorbit rau si ce toate pacatele le-ai facut in viata. Iar ingerul bun scrie si cele bune si cele rele, cum spune acolo. Asa crede Biserica lui Hristos.

Acum sa vedem ce se intampla cu sufletul celui marturisit, cand vine diavolul cu zapisul unde sunt scrise toate pacatele omului. Nu le mai gaseste scrise ! Atunci diavolii urla, racnesc si se manie ca pe acest suflet care avea pacate mari, avorturi, preacurvii, furturi, injuraturi, betii si altele, nu-l mai gaseste scris cu nimic. Cand crestinul a fost dezlegat de preot pe pamant, Duhul Sfant a sters de acolo toate pacatele lui. Cuvantul lui Hristos care zice : Tot ce va dezlega preotul pe pamant, va fi dezlegat si in cer. N-ati auzit ? Ce va lega el pe pamant, este legat si in cer. Deci, spovedania, taina aceasta este asa de mare, incat are putere sa-l curete pe om de orice pacat, sa-i dezlege toate pacatele. Numai daca omul a fost cuminte in viata, daca s-a spovedit curat, acela trece usor infricosatele vami ale vazduhului a treia zi.

Si i se cantaresc faptele cele bune cu cele rele. Faptele cele bune sunt in forma de pietre scumpe, iar faptele cele rele in forma de pietre simple sau alte greutati.

Sufletul este foarte intelept. El vede singur incotro merge. Daca la vami vede ca trag pacatele mai greu, incepe a plange foarte si a se intrista, mai ales ca vede la vami mii de diavoli care vor sa-l rapeasca la fiecare vama. Si-i zice ingerul pazitor :

- Nu te teme, frate suflete, ca nu stii judecatile lui Dumnezeu ! Nu te teme !

Sufletul se baga sub aripile ingerilor, cand vede atatea mii de draci. Un drac este atat de urat ca daca ar veni aici unde stam noi acu, cum este el in iad, nu mai ramane unul viu. Toti murim de atata uraciune si spaima a ingerului cazut. Iar sufletul, cand vede atatea mii de draci se baga sub aripile ingerului si zice :

- Domnii mei ingeri, nu ma lasati ! Tare ma tem de acestia !

Si-i zic ingerii :

- Nu te teme, frate suflete, ca esti cu noi ! Noi suntem garda lui Dumnezeu, care te insotim pe tine ! Doamne fereste, la 40 de zile sa nu cumva sa cazi in mainile lor ! dar acum n-ai grija, ca noi te pazim !

In ziua a treia sufletul nostru trece vamile vazduhului si exact a treia zi, cand a iesit din trup, in aceeasi clipa ajunge prima data la scaunul Preasfintei si de viata facatoarei Treimi. Si ce vede el acolo ? Ca Sfanta Scriptura spune : Pe Dumnezeu nimeni niciodata nu L-a vazut. Dar ce vede sufletul atunci ? Ca pe Dumnezeu, Iisus Hristos, L-a vazut toata lumea. Si n-a fost Dumnezeu ? L-a vazut Avraam, L-a vazut Moise ; dar l-a vazut cu pogoramant, dupa inchipuire, cum a vrut sa se arate. Dar fiinta lui Dumnezeu nimeni nu a vazut-o, nici heruvimii, nici serafimii. Fiinta lui Dumnezeu este inaccesibilaoricarie minti rationale din cer si de pe pamant.

Deci, ce vede sufletul nostru a treia zi, cand ajunge prima data la tronul lui Dumnezeu ? Iata ce vede, dupa marturisirea Sfintilor Parinti. Vede stralucind o lumina negraita, de miliarde de ori mai tare ca soarele, si mireasma Duhului Sfant. Aude cantarile heruvimilor si serafimilor si apar niste nori de aur azurii, mergand spre rasarit si ingerii ingenuncheaza pe ei, impreuna cu sufletul.

Si odata se opresc in loc catre rasarit. Ca de aceea, sa tineti minte, ne inchinam la rasarit cand facem rugaciunile ; pentru ca tronul lui Dumnezeu este la rasarit. N-ai vazut ce zice Sfanta Scriptura ? Si au sadit rai in Eden spre rasarituri. N-ati auzit ce spune Isaia ? Rasarit este numele Lui. N-ati auzit ce spune Psaltirea, pe care o aveti in casa ? Dumnezeu S-a suit spre cerurile cerurilor, spre rasarituri. Deci, la rasarit este tronul Preasfintei Treimi.

Si se opresc norii acestia si ingerii care stau in genunchi cu sufletul care-i la fel cu ei. A treia zi aude acest glas pe limba lui Adam : " Duceti sufletul acesta in Rai sase zile ". ca sase zile trece sufletul nostru prin rai, cu iuteala gandului. Atunci ingerii cei buni il iau cu iiuteala fulgerului si-l duc catre gradinile Raiului.

Cand ajunge sufletul acolo cu ingerii, nimeni nu poate spune ce frumusete este. Si atunci vede acolo ca o floare din Rai, cum spune Sfantul Andrei, este mai scumpa decat toate popoarele lumii, decat toate podoabele si bogatiile veacului de acum; pentru ca aceasta floare are viata in ea si niciodata nu se mai vestejeste sau nu moare.

Acolo vede el, cum am zis, " Raiul desfatarii ", " Palatul Noului Sion ", " Ierusalimul ceresc " si cate spune Sfanta Scriptura. de o negraita bucurie este cand sufletul aude cantarile a milioane de ingeri, de heruvimi si de drepti, care canta acolo. Apoi vede corturile dreptilor, despre care spune la panahida, cum spune si Sfantul Cosma, care a fost prin rai. Numai acolo cata frumusete este !

Ajunge in niste livezi, niste pometuri, care n-au margini. Apar niste pomi cu frunza de aur, cu florile de aur si sub fiecare pom este un cort si in cort este o masa de aur, si in pomii aceia canta pasari ale caror aripi nimeni nu poate spune cat de frumoase sunt; si acele pasari nu mai mor in veacul veacului. Si se minuneaza sufletul, ca la unul cortul este de argint, la altul este de margaritar, la altul este de iachint, la altul de onix, la altul este de sardonix, la altul de ametist, la altul este de rubin, la altul de safir si de celelalte pietre scumpe, de care se spune la Apocalipsa.

El vede ca si mesele nu-s toate la fel. Si copacii rodesc pe o singura ramura cate 70 feluri de roade. Canta si frunzele pomilor, canta si florile lor, canta si pasarile; curg rauri de miere si de lapte prin livezile acelea ca oglinzile.Este o mireasma a Duhului Sfant, pe care omul nu o poate spune. Dar cea mai mare bucurie cand trece sufletul prin Rai este alta. Se intalneste cu neamurile lui.

Voi, fratilor, sa stiti ca din neamul nostru avem si in rai, avem si in iad, ca Dumnezeu este drept. Cine a facut rau, s-a dus in iad; cine a facut bine, s-a dus in Rai. Si acolo in Rai nu cunosti cand ai ajuns, numai pe bunicul sau pe strabunicul. Daca te-as intreba eu acum pe mata : " Cunosti pe strabunicul de 300 de ani in urma ?" De unde sa-l stii ! Ca de-abia daca il cunosti pe cel de 50-60 de ani in urma. Acolo in Rai, insa, se cunosc oamenii unii cu altii. Sfantul Ioan Gura de Aur zice : " Ma intrebi daca se cunosc sufletele in Rai ? Ia aminte la Evanghelia cu bogatul si saracul Lazar. Cand a murit bogatul si cand a murit Avraam ? Cu mii de ani inainte si se cunosteau si vorbeau ".

Acolo in rai iti ies inainte neamurile toate care sunt la bine si au palate de aur si pietre scumpe si livezi si zic : " Mai, nepoate, mai ! tu esti al cutaruia, tu esti al cutareia, din tara cutare, din satul cutare. Noi suntem neamuri cu tine. Noi am murit inaintea ta cu 100 de ani, cu 300 de ani. Tu esti al cutaruia, tu nu ne cunosti pe noi, dar noi te cunoastem. Noi stim unde mergi tu. Tu mergi la judecata particulara a sufletului. La 40 de zile se va hotara cu tine unde mergi, in Rai sau in iad. De vei afla mila la Dumnezeu si te va da la bine, sa vii la locasurile noastre, ca iata ce frumuseti avem aici; ce palate si ce minunatii, pe care nu poate sa le inteleaga omul.

Si asa il petrec neamurile lui si ingerii, mergand prin rai sase zile. Sufletul atunci uita cu totul ca a trait pe planeta asta, ca a avut mama, ca a avut sora, ca a avut frate ... Ca el vede acolo alte bucurii, straine cu totul de lumea asta trecatoare. Sia tunc ingerul de la Botez, cand vede el ca se bucura tare, ca colo nimeni nu poate sta intristat de atata bucurie, se apropie de el si-i spune asa, daca stie ca este drept : " Frate suflete, iata, la 40 de zile ai sa vii sa ocupi un loc de aici !".

Iar daca-l stie ca-i pacatos, ii zice : " Frate suflete, nu te bucura, nu te-am adus sa ramai aici. Te-am adus sa vezi ce-ai pierdut in putina vreme cat ai trait pe pamant, daca n-ai avut frica de Dumnezeu si nu te-ai marturisit si n-ai postit si n-ai mers la biserica si n-ai facut fapte bune !"

Cand aude sufletul ca nu va ramane in Rai - caci el credea ca va ramane acolo in veci -, cat de mare bucurie este in Rai, el se mahneste si incepe a plange cu amar.

- Cum, n-am sa raman aici ? intreaba el pe ingerul sau pazitor.

- Nu ! ii raspunde ingerul. Pe aici treci numai sa vezi in putina vreme ce-au castigat oamenii cu frica lui Dumnezeu si ce-au pierdut cei necredinciosi, care nu s-au inchinat lui Dumnezeu !

Asa trece sufletul sase zile prin Rai si cu trei, care au fost pana au ajuns la tronul Preasfintei Treimi, se fac noua. Iar la noua zile vin iarasi, ca fulgerele cerului pe nori, ingerii, si-l aduc inaintea Preasfintei Treimi, in lumina cea neapropiata ganditoare. El nu vede pe Dumnezeu, ca nici heruvimii nu-L vad; numai lumina si lumina negraita, care nu se poate spune.

Si se opresc norii acestia si la noua zile aude acest cuvant, daca sufletul este drept : " Acest suflet sa aiba desfatarea si bucuria cea fara margini a celor noua cete ingeresti !". Iar daca-i pacatos : " Sufletul acesta sa nu aiba parte de fericirea si slava celor noua cete ingeresti !" Acest cuvant il aude la noua zile si apoi aude, zicand : " Duceti sufletul acesta prin iad 30 de zile ".

Atunci il iau ingerii si-l intorc catre miazanoapte si catre apus, la locurile iadului, care nu au margine. Si atunci sufletul, cand il duc ingerii la iad, vede acolo ce spune Sfanta Scriptura : " iadul cel mai de jos", " Fantana adancului " si " Iezerul de foc " de la Apocalipsa. Acolo vede el viermele cel neadormit, despre care a spus Hristos, Dumnezeul nostru; vede focul cel nestins, gheena, foc negru care-i de miliarde de ori mai fierbinte ca focul pamantesc si care n-are margine adancimea lui.

Acolo vede el intunericul cel mai dinafara, cel mai dinauntru, scrasnirea dintilor si tartarul, cate mai auziti la Sfanta Liturghie si in Scriptura. Si cand vede el atatea feluri de munci si atatea feluri de draci, vede acolo muncindu-se si neamuri de-a lui, cum vedea mai inainte in rai. Si neamurile stiu pe unde trece si-i ies inainte si striga catre el : " Frate, nepotule, varule, mosule, matale te duci la judecata particulara. Te rugam din inima, adu-ti aminte si de noi si te roaga lui Dumnezeu pentru noi, daca te va da la bine. Uite, noi ne muncim aici de atatia ani, de 200 de ani, de 300, de 500 de ani fiecare !"

Dupa cum se bucura sufletul mai inainte in Rai, ca si-a vazut neamurile lui la bine, acum se scarbeste de aceste neamuri ale lui, care, pentru pacatele lor, au fost randuite la osanda.

Si trec cele treizeci de zile cu iuteala gandului, ca fulgerul, si sufletul vede nenumaratele si negraitele si nenumitele munci ale iadului. Deci, treizeci de zile prin iad si cu noua care au fost cand s-a intors din Rai sunt 39 de zile. Iar in a 40-a zi il iau ingerii si-l duc a treia oara la scaunul Preasfintei si de viata facatoarei Treimi, in lumina cea neapropiata, ganditoare, spre inchinare. Si atunci, la 40 de zile, aude acest glas in limba aramaica a lui Avraam, daca sufletul este drept : " Duceti acest suflet in Gan Eden !" , adica in desfatare si bucurie fara margini; iar daca, Doamne fereste, este pacatos, aude : " Duceti sufletul acesta in Seol sau Hades", adica in iad si in munca. Ingerii lui dumnezeu, cat sunt ded buni si preamilostivi , insa, daca le da porunca Dumnezeu sa-l duca la greu, il duc la greu, il duc in iad.

Daca ar vedea atunci cineva cum se roaga sufletul nostru la ingeri, cand vede ca-l duc la chinuri, ar plange temeliile pamantului. Se baga sub aripile ingerilor si zice :

- Ingerii lui Dumnezeu, cei preasfinti, cei preabuni, nu ma lasati ! Unde ma duceti ? Intr-ale cuimaini ma duceti ? Cine are sa ma mai scoata pe ine de acolo ? Cine mai are mila acum de mine ? Cine stie de pe fata pamantului in ce chinuri ma duc eu acum ?

Iar ingerii plang si-i spun :

- Frate suflete, noi suntem slugile lui Dumnezeu, noi avem porunca. Nu putem face nimic mai mult, decat cum porunceste Ziditorul : sa te ducem la bine sau la rau !

Si-l duc, daca, Doamne fereste, sufletul a trait rau, in pacate si fara pocainta il duc la rau sau daca-i bun si a pazit poruncile Domnului, il duc in Rai, potrivit cu faptele lui bune sau rele. Aceasta se intampla la 40 de zile dupa moarte. De aceea Biserica, mama noastra cea duhovniceasca, are mare grija sa faca pomeniri dupa fiecare mort la 3 zile, la 9 zile si la 40 de zile, pentru ca atunci se hotaraste unde va sta sufletul nostru, la bine sau la greu.

De la 40 de zile mai ramane o singura portita deschisa pentru suflet. Daca sufletul a fost in credinta ortodoxa adevarata si a fost fiu adevarat al Bisericii lui Hristos, si daca n-a cazut in vreo secta sau in alte rataciri, sau pacate grele, si daca a fost spovedit si impartasit, Biserica il poate scoate din chinurile iadului prin sfintele slujbe si prin milostenie.

Biserica este mama noastra spirituala, care ne-a nascut pe noi de la dumnezeiescul Botez prin apa si prin duh. Biserica este stalpul si intarirea adevarului, Biserica este trupul lui Hristos, Biserica este mireasa Mielului, cum spune la Apocalipsa. De aceea, are mare indrazneala catre capul ei din ceruri care este Hristos. Ati auzit ce spune Hristos in Evanghelie : Eu sunt buciumul, vita - adica trunchiul copacului -, si voi sunteti ramurile; toata vita care ramane intru Mine, aduce roada multa, iar care nu ramane intru Mine, in foc se arunca.

Deci, bagati de seama ! Cine nu ramane in Biserica, nu ramane in trupul lui Hristos. Cine s-a rupt de Biserica, toti sectantii care au iesit si au impanzit lumea - caci sunt peste 800 de secte numai in Europa -, acestia sunt neghina in grau, acestia sunt semintele satanei; Doamne, zice Evanghelia, n-ai semanat samanta buna in tarina ta ? Dar de unde are neghina ? Un om vrajmas, adica diavolul, a facut aceasta.

Sectantii sunt buruieni crescute la umbra Bisericii, oameni stricati la minte si la credinta, prin care satana vrea sa rataceasca si pe altii. Sa nu-i ascultati ! Cine s-a rupt de Biserica, s-a rupt de Trupul lui Hristos. Ia sa va dau o imagine : Daca copacul acesta ar fi incarcat cu flori pana in varf sau cu roade, un copac roditor, si daca o mladita s-a rupt de acolo cumva si a cazut cu greutatea roadelor sale jos, mai rodeste aceea ? Ce se intampla ? se ususca si o punem pe foc.

Asa-i si sufletul care s-a rupt de Biserica. S-a rupt de trupul lui Hristos. Ca Biserica este, cum spune marele Apostol Pavel, trupul lui Hristos. Si acea mladita, acel suflet care s-a rupt de Biserica, in veacul veacului nu mai rodeste si nici mantuire nu are. Pentru ca Duhul Sfant si seva Duhului Sfant, vine numai prin punerea mainilor, de la Apostoli la episcopi, de la episcopi la preoti si de la preoti se lucreaza in randul credinciosilor prin Tainele care le-a hotarat Dumnezeu sa le lucreze preotul, ca iconom al tainelor lui Dumnezeu. Pe alta cale nu vine Duhul Sfant in Biserica.

Feriti-va ! Fugiti cat puteti, ca de diavoli, de acei care va invata sa nu va inchinati Sfintei Cruci, sau Maicii Domnului, sau sa nu mergeti la Biserica, sau sa nu ascultati de preot. Aceia vin cu satana in inima si-n minte, sa va rupa de Biserica, de adevarul nostru dogmatic, de credinta noastra ortodoxa, care este neschimbata de 2000 de ani, de la Hristos. Acum sectele au iesit ca ciupercile dupa ploaie, si toate sectele au venit mai mult din Occident. Cele mai multe au venit de la oameni bolnavi la minte. Eu am o sectologie care s-a tiparit la Bucuresti, si-am aratat si istoricul, si de unde au venit, cu ce scop au venit. Vin cu scopul sa ne strice si credinta si neamul, sa ne piarda sufletele.

Nu iesiti din corabia mantuirii. Nu plecati din Biserica lui Hristos. Biserica este mama noastra duhovniceasca. Ea ne-a nascut prin apa si prin duh, la Botez. Deci, sa cinstiti Biserica si pe preoti si pe arhierei si pe Sfantul Sinod. Tineti-va de Biserica noastra cea de totdeauna. Sa fiti crestini buni si cetateni buni, si sa impliniti porunca Sfantului Apostol Pavel : Dati celui cu cinstea, cinste; celui cu dajdia, dajdie; celui cu frica, frica, si nimanui cu nimic sa nu ramaneti datori.

Se spune la Epistola catre Romani : Tot sufletul sa se supuna stapanirii celor mai inalte, ca nu este stapanire decat de la Dumnezeu. Si iar spune : cel ce nu se supune stapanirilor, legii lui Dumnezeu se impotriveste. A iesit o secta blestemata, foarte periculoasa pentru tara si Biserica, care se cheama " Martorii lui Iehova ". Acestia sunt cei mai inversunati impotriva conducerii de stat si a Bisericii. Sa fugiti ca de diavoli, ca de satana de acestia ! Acestia, nu numai ca nu sunt crestini, dar sunt mai rai decat toti paganii. Ca nu recunosc nici Biserica, nici statul si nu cred in Hristos.

Paziti-va de orice secta, ramaneti fii ai Bisericii lui Hristos, cum au fost parintii si bunicii vostri si stramosii din veac. Ramaneti in Biserica, tineti-va de mama voastra, care este Biserica. Ca, Doamne fereste, chiar daca omul merge in iad pentru pacatele lui, Biserica il poate scoate prin dumnezeiasca Liturghie, prin pomeniri, prin milostenii si jertfe. Fara Biserica nu este mantuire ! Cine a iesit din Biserica, nu mai are pe Hristos, ca Biserica este Trupul lui Hristos. Cine a iesit din Biserica, nu mai este fiu dupa dar al lui Dumnezeu din Botez, ci este fiu al satanei, caci s-a rupt de la mama lui duhovniceasca si a luat-o dupa capul lui si s-a pierdut.

Dumnezeu sa va ajute. Cu aceasta inchei si va rog din toata inima sa aveti frica de Dumnezeu, sa nu uitati rugaciunea, si sa va rugati si pentru noi pacatosii. Amin.

DESPRE RAI

Acum sa va spun ceva despre Rai intr-o istorioara care urmeaza de aici inainte. V-am spus ca marele Apostol Petru pe Tabor ar fi voit vesnic sa ramana acolo impreuna cu Hristos, invatatorul sau, cu Ilie si cu Moise, pentru ca a gustat cateva clipe din slava Raiului si din slava dumnezeirii lui Iisus Hristos. Si iata ce am a va spune:

A fost in Constantinopol un imparat roman pe la anul 814 si a avut un frate dupa rtup. Acesta nu s-a mai insurat. A fost un om foarte evlavios, foarte credincios si vazand cum trece viata aceasta ca fumul si ca visul, ca floarea si ca umbra, s-a gandit sa se duca la o manastire si sa se faca calugar.

Si s-a dus la o manastire din muntii Constantinopolului, la apa Sangarului. Si-a impartit toata averea lui si a dat-o la saraci si s-a imbracat in rasa calugareasca, primind numele de Cozma. Iar aclugarii stiindu-l ca invatase carte cu imparatul si vazand ascultarea si smerenia lui, l-au pus staret; si a staretit timp de 10 - 12 ani. Apoi a cazut intr-o boala foarte grea si a zacut mai multi ani, iar intr-una din zile si-a dat duhul. Si s-au adunat calugarii care erau aproape trei sute, si au inceput a plange dupa pastorul lor cel iubit care murise, cu numele Cozma, caci asa il chema. Si stateau uimiti si plangeau ca un staret ca acela nu avusese manastirea de la inceputul ei.

Dar a murit fericitul Cozma, iar a doua zi, cu voia lui Dumnezeu, a inviat. Cand a inviat, privea cu ochii, cum statea culcat cu fata in sus pe laita, in podul casei. Si cum statea cu ochii atintiti in podul casei, soptea cu buzele sale incet niste cuvinte neincheiate si neintelese de nimeni. Si a stat asa timp ed aproape o zi intreaga. Dupa aceasta a deschis ochii si cand a vazut pe calugari in jurul lui, a inceput a cauta in san. Si cautand in san, ii intreba pe calugari : " Unde sunt cele doua bucati de paine uscata pe care mi le-a dat Parintele Avraam ?" Si mai trecea oleaca si iar acuta in san si intreba : " Unde sunt cele doua bucati de paine uscata pe care mi le-a dat Parinteel Avraam ?" Atunci calugarii au vazut ca el a avut mare descoperire si au inceput a plange, zicand :

- Parinte sfinte, dar cum de vorbesti sfintia ta acum ? Stii c-ai murit ?

- Stiu.

- Stii ca de ieri, pe vremea aceasta ai fost mort ? Spune-ne noua, dacapoti, te rugam cu lacrimi, unde ai fost 24 de ore cat ai fost mort ? Si ce paine ceri de la noi ? Ce bucati de paine cauti in san ? Doua bucati de paine uscata.

Atunci si-a dat el seama ca a fost rapit in cealalta lume si a zis ucenicilor sai :

- Dragii mei, adunati-va aici ca am sa va spun cate am vazut si cate am auzit pe unde am fost si cate mi-a ajutat Dumnezeu sa tin minte. Apoi a inceput sa le spuna asa : " Stiu ca ieri pe vremea aceasta am murit. Si cand am murit, au venit in jurul meu o multime de diavoli, care de care mai urati. Unii boncaluiau ca taurii, altii nechezau ca si caii, altii urlau ca lupii, altii bateau ca nistecaini, altii croncaneau ca si corbii, altii suierau ca serpii si toti se repezeau la mine sa ma ia. Si spuneau : " N-ai facut pocainta destul ! Ai fost frate de imparat, ai trait in palate si inca nu ti-ai ispasit pacatele prin pocainta la manastire. Esti al nostru !"

Si zice staretul Cozma : " Eu cat am trait, aveam in chilia mea icoana celor doi apostoli,Andrei si Ioan Evanghelistul. Si m-au luat dracii, unii ma impingeau din urma, altii ma trageau inainte,a ltii ma impungeau, altii ma muscau si ma duceau.

Iar eu strigam la Maica Domnului si la cei doi sfinti apostoli, Andrei si Ioan Evanghelistul, sa vina, sa nu ma lase. Si m-au dus diavolii si deodata am ajuns la o prapastie, o rapa, care nu era mai larga decat,cat ar arunca un om voinic o piatra, ca o azvarlitura de piatra, dar adancimea ei era pana la iad. Si se auzeau in acea rapa, in acea prapastie mari tipete, mari vaiete, mari tanguiri. Si peste toti care erau acolo inauntru mergea un rand de foc si ei strigau : " Vai de noi si de noi si de cei ce ne-au nascut pe noi ". Si dracii voiau sa ma dea in prapastia aceea.

Deodata s-a facut o punte mica peste prapastie, numai de doua degete, dar fara bara. Si ziceau dracii : Din doua una ai sa faci : ori te dam aici in prapastia aceasta, ori treci puntea ".

Si spunea Sfantul Cosma : " Imi era foarte greu si una si alta. De cad in prapastie, mi s-a spus ca aceea este gura iadului si ma inghite si nu mai ies. Ca sa ma sui pe punte era de asemenea imposibil ca toti cadeau. Atunci cand ei ma tarau sa ma arunce in flacari, am strigat : Maica Domnului, nu ma lasa ! Si deodata a aparut o femeie imbracata in alb, ca fulgerul, si doi apostoli. Erau Andrei si Ioan Evanghelistul. Si a zis Maica Domnului catre Apostoli : " Ioane si Andrei, luati sufletul acesta din mainile dracilor si-l duceti pana la raiul desfatarii. Si atunci dracii au fugit toti si m-au luat cei doi apostoli, iar Maica Domnului s-a facut nevazuta.

Si a zis apostolul : " Nu te teme, frate Cozma, de acum mergi cu noi. Sai pe punte !" Si-au sarit ei pe puntea aceea numai de doua degete. Si un apostol ma ducea de mana inainte si unul mergea in urma si ma tinea. Si-am trecut acea mare prapastie pe puntea cea ingusta, dar la capatul puntii, era un arap care se parea ca ajunge pana la nori si avea limba lui de zeci de metri afara de foc si ochi de flacari si acest arap statea cu o mana deasupra prapastiei si mana aceea care statea deasupra prapastiei era umflata ca un stalp, iar cealalta era zbarcita si lunga.

Acela cand ne-a vazut pe noi cu greu s-a dat in laturi si scrasneau cu dintii la mine : " MI-ai scapat de data aceasta, dar ai sa mai vii odata pe aici !". Si eu, dupa ce am trecut de arapul acela, am intrebat pe Apostolul Andrei si pe Ioan :

- Sfinti ai lui Dumnezeu Apostoli, cine este arapul acela care sta la capatul puntii aceleia pe unde am trecut.

- Acela este satana. Ai auzit ce spune Apostolul Petru ? Domnii puterii vazduhului.

- Dar de ce are mana aceea umflata, care o intinde deasupra prapastiei aceleia ?

- De-atatea suflete cat ia de pe punte, si-i arunca mereu in gura iadului. Ca vesnic, vesnic vin de pe fata pamantului si i s-a umflat mana cat ia de pe punte si arunca in iad !

- Dar eu, am intrebat, am sa scap de el ?

- Tu ai sa scapi, fiindca aia vut pe Maica Domnului ocrotitoare si pe noi. Deci nu te teme de el, caci mergem pana la Raiul desfatarii.

Si am mers, dupa ce am trecut de arapul acela si am dat de niste campii verzi cu milioane de milioane de flori de multe feluri de culori si era o mireasma de flori cum nu este pe fata pamantului si cum nnu poate sa-si inchipuie nimeni. Si florile acelea le batea unvantisor asa cald, iar deasupra florilor erau cete, cete de copii cu aripi atat de stralucitoare, care mergeau si zburau deasupra florilor si cantau asa : " Sfant, sfant, sfant, Domnul Savaot, plin este cerul si pamantul de slava Ta ".

Mergand noi printre milioanele acelea de grupuri de copii, care zburau pe deasupra florilor, in mijlocul acelei campii am vazut un batran cu barba alba, frumoasa, vestmintele lui straluceau ca soarele si am mers acolo. Si cand am mers noi cu apostolii, cu Andrei si Ioan, batranul acela a binecuvantat pe apostoli si i-a sarutat pe frunte, iar ei i-au sarutat mana.

Atunci am intrebat eu pe apostoli :

- Domnii mei, cine este batranul acesta asa de frumos si de ce sunt atatea milioane de copii care zboara pe aici ?

- Ai auzit de " Sanul lui Avraam " ?

- Am auzit in Evanghelie.

- Ei, acesta este Avraam Patriarhul, iar milioanele de copii care canta aici si zboara pe deasupra florilor sunt sufletele dreptilor care au intrat in " Sanul lui Avraam " si care au fost drepti si milostivi ca el.

Dupa aceea ne-am luat ramas bun, de la acela care zicea ca este Avraam si am plecat zburand; mergeam prin vazduh cu iuteala mare si am ajuns in alta parte si acolo odata s-au facut niste ziduri de aur si de pietre scumpe si niste porti in forma fulgerului, iar niste tineri foarte frumosi, incinsi cu curcubeie de aur, stateau la porti si aveau sabii de foc; la poarta si pe poarta era, ca si cum ar rasari soarele, lumina ca fulgerul. Si au intrebat acei de la poarta pe Apostolul Andrei si pe Ioan :

- Unde duceti sufletul acesta ?

Si a zis Apostolul Andrei :

- Avem porunca de la Maica Domnului si de la Domnul nostru Iisus Hristos sa-l ducem pana la raiul desfatarii.

Atunci s-au deschis portile singure si am intrat dupa acele ziduri. Acolo am vazut nenumaratele biserici si palate ale cerului. Nimeni nu putea sa numere atatea biserici, si atatea minuni se vedeau, incat o limba de om nu poate povesti. Erau pomi care numai pe-o singura ramura rodeau 60 - 70 feluri de roade. Florile si frunzele cantau slavoslovia lui Dumnezeu. Si fiecare pom avea un cort; dar nici pomii nu semanau unii cu altii si nici corturile. Si in cort era o masa si un scaun de aur si bucate si bauturi scumpe pe masa. dar bucatele nu semanau, iar la fiecare cort, la fiecare masa statea o persoana foarte frumoasa, ca de treizeci de ani.

Toti erau de aceeasi varsta, caci la judecata toti vor invia cu varsta de treizeci de ani, dupa cum arata Sfintii parinti. Si acolo cantau pasari, milioane si milioane, dar nici pasarile dintr-un pom nu semanau cu cele din alti pomi. Culoarea aripilor pasarilor numai Dumnezeu o stia si pasarile acelea unele erau albastra, altele rosii, altele visinii, altele gri, altele albe, altele trandafirii, si cantau negraita frumusete psalmi si rugaciuni.

La unul pomul era de margaritar, la altul de onix, la altul era de rubin, la altul era de safir, la altul era de ametist, si asa mai departe. Si mesele, la unul era de marmura, la altul de aur, la altul de argint si nici scaunele nu semanau. Si era atata frumusete si atata cantare acolo, iar multimea pomilor si a corturilor si felurimea aceea atat de frumoasa nu mai avea margini.

Si mergand noi pe acolo, eram uimiti de atata frumusete si cantare. Atunci am intrebat pe Apostolul Andrei :

- Domnii mei, aici este Raiul desfatarii ?

- Nu frate, de abia am ajuns la pamantul celor blanzi.

Vezi ce spune in fericirea a treia din Evanghelie : Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul. Sa nu credeti ca este vorba de pamantul acesta stricacios. Auzi ce pamant ii asteapta pe cei blanzi ! Si deabia am ajuns la pamant si am intrebat :

- Dar de ce corturile sunt altfel si bucatele si bauturile altfel si scaunele altfel si pasarile canta altfel dintr-un copac in altul ?

Atunci mi-a spus Apostolul Andrei :

- N-ai auzit ce spune Mantuitorul in Evanghelie ? In casa Tatalui Meu sunt multe lacasuri si Eu Ma duc sa va pregatesc voua loc. deci aici, frate Cosma, sa stii ca si cortul si masa si pomul si poamele si pasarile toate sunt dupa marimea faptelor bune ale fiecarui om. Cum si-a impodobit cineva pomul pe fata pamantului cu post, cu rugaciune, cu milostenie, cu viata curata, cu facere de bine, asa il gaseste dincolo si se va veseli in vecii vecilor, ca aici nu mai este batranete, nu mai este boala, nu mai este moarte, nu mai este durere.

De aceea este departare si deosebire de la un pom la altul, pentru ca este dupa masura faptelor bune a fiecarui suflet carea ajuns aici. Si a mers sufletul dreptului aceluia zburand ca gandul, ca asa merge sufletul ca razele soarelui de repede.

Si a mers cam cat ar merge un om cinci sute de ani pe jos. Noi am mers deci in cateva minute, pentru ca mergeam ca

gandul.

Si am dat de alte zidiri de milioane de ori mai frumoase ca cele dintai. Si la alte porti in forma fulgerului si la ele nu mai erau tineri, ci erau serafimi cu sase aripi care pazeau. Si am intrebat :

- Domnii mei, ce ziduri, ce cetate este aici ?

Si au zis :

- Acum, frate, ne apropiem de Palatul Noului Sion al lui Hristos, care-l va da celor doisprezece Apostoli dupa Judecata de Apoi.

Si indata portile cele in chipul fulgerului s-au deschis si serafimii aceia au intrebat :

- Unde duceti sufletul acesta ?

Si a zis Apostolul Ioan Evanghelistul :

- Porunca avem de la Mantuitorul si de la Maica Domnului sa-l ducem pana la Raiul desfatarii.

Atunci ne-au dat drumul si am intrat. Cand am intrat dincolo de aceste ziduri, am vazut munti de aur si am vazut un palat, care avea dousprezece temelii, cum spune la Apocalipsa, cu douasprezece pietre scumpe si douasprezece usi in douasprezece parti si acoperit cu aur curat si lumina ca ziua si era o lumina acolo care stralucea de milioane de ori ca soarele, iar soarele nu se vedea acolo. Si palatul acesta avea douasprezece usi si n-am vazut acolo nici pasare, nici om, nici fiara, nici ingeri, nici oameni. Si am intrebat pe Apostolii care ma conduceau :

- Domnii mei, ce este palatul acesta si cata marime are ?

Si a zis Apostolul Andrei :

-Acest palat este atat de mare, cat ar merge un om o mie de ani pe jos si nu-l inconjura. Acesta este palatul celor doisprezece Apostoli, care se cheama Noul Sion si care-l vor lua Apostolii dupa judecata de Apoi pentru osteneala lor, ca au predicat Evanghelia in lume si au murit martiri si li s-au taiat capetele pentru dragostea si credinta in Iisus Hristos.

Si am trecut si de acest palat si zburam peste muntii cei de aur si era o mare de cristal, cu apa ca cristalul de limpede si avea o mireasma de trandafiri care nu se poate spune pe fata pamantului. Si am trecut pe deasupra acelei mari si am ajuns la un rau care curgea ca cristalul si erau ierburi si flori multe si niste copaci inalti si foarte frumosi, cum nu am ami vazut pe fata pamantului si erau flori pana sus si niste pasari mari cantau acolo si ziceau asa :

Fericiti carora li s-au iertat faradelegile si carora li s-au acoperit pacatele. Si am intrebat pe Apostolul Andrei :

- Domnul meu, ce zic pasarile acestea, caci canta din psalmi ?

- Ai auzit ce zic ? Fericiti cei carora li s-au iertat faradelegile si carora li s-au acoperit pacatele. Pasarile acestea, fiule, nu mai mor in veacul veacului. Ele sunt pline de Duhul Sfant si proorocesc si arata ca aici in frumusetea aceasta nu are sa poata intra nimeni decat acela caruia i se vor ierta pacatele si i se vor acoperi faradelegile.

Atunci am intrebat :

- Dar care pacate se iarta la om si care se acopera ?

Si a zis :

- Pacatele pe care le-a cunoscut omul ca sunt pacate si le-a marturisit la duhovnic si i-a parut rau si a facut canon pentru ele, se iarta. Iar acelea pe care omul nu le-a stiut ca sunt pacate sau le-a uitat, nu din rea vointa, ci din neputinta, acelea se acopar din mila lui Dumnezeu, ca altfel nici un suflet nu ar fi ajuns aici. Pentru ca, auzi ce spune Evanghelia : Nimic necurat nu va intra intru imparatia cerurilor.

Mergand noi asa, s-a facut un tunel, un munte de aur si un tunel mare, dar tunelul acela lumina ca soarele si acolo era o masa mare, careia nu i se vedea marginea. Si stateau oamenii la mese si ingerii slujeau la mese si puneau bauturi ceresti si mancaruri ceresti si era mare veselie. Si erau mii si mii care se veseleau si cantau si stateau la mese.

Si spune Sfantul Cosma :

- Cand m-am uitat la masa, am inceput a cunoaste oameni de la noi din oras, din Constantinopol si din sat si calugari de-ai nostri si neamuri care au mers la bine si foarte ma bucuram ca am dat acolo peste oameni cunoscuti. Dar ce folos, ca am stat acolo cateva minute si numai am auzit un glas : " Luati pe staretul acesta de aici, si-l duceti inapoi, iar in locul lui aduceti pe monahul Atanasie de la Manastirea Traian !" Ca era manastirea de la Alfa apropiata de manastirea Traian cum este manastirea noastra, Sihastria, aproape de manastirea Secu, aproape. Si indata a venit ingerul Domnului, zicand :

- Frate Cosma, iata n-am ajuns la Raiul desfatarii.

- Dar unde suntem ?

- Daca treceam tunelul acesta ajungeam in Raiul desfatarii, dar este porunca lui Hristos sa te ducem inapoi in trup, caci plang calugarii dupa tine, ca au ramas fara pastor. Si avem porunca sa te ducem. Deci nu mai ajungem la Raiul desfatarii.

Deci, mi-am luat ramas bun de la aceia si toti imi spuneau : " Nu te teme, frate Cosma, ca tot aici ai sa vii, cand va fi sfarsitul tau !" Si m-au luat pe alta cale si am trecut sapte iezere de munci, si m-au dus de am vazut muncile iadului si am ajuns iarasi in campia aceea unde era Avraam si ne-am dus la el si a intrebat Patriarhul Avraam :

- Dar l-ati dus pana la Raiul desfatarii ?

Iar ei au zis :

- Nu, ci pana aproape de Raiul desfatarii, caci a venit porunca de la Dumnezeu sa-l ducem in trup si sa invie, caci plang dupa el fiii sai duhovnicesti !

Atunci Avraam a zis :

- Daca se duce inapoi pe fata pamantului si invie, am sa-i dau si eu ceva.

Si mi-a dat un pahar de aur cu vin, si trei bucati de paine alba, curata. Si-am baut din vinul acela putin, si era atat de bun si dulce ca a trecut in toate simtirile mele si stiu ca am mancat si o bucata de paine si-am zburat din gradinile acelea. Si am ajuns iarasi la arapul acela care se lauda ca am sa mai trec si am trecut iarasi prapastia aceea mare pe care o trecusem si deodata m-am vazut in manastire si acum, cum ma vedeti.

Stiam ca patriarhul Avraam mi-a dat trei bucati de paine, si numai una am mancat-o si am baut vin acolo in " Sanul lui Avraam ". Insa doua bucati de paine au ramas si stiu ca le-am pus in san. Aceasta caut eu acum. Va rog, dati-mi cele doua bucati de paine pe care mi le-a dat Parintele Avraam, caci stiam ca le-am pus in san. Si daca vreti, duceti-va repede pana la Manastirea Traian si vedeti daca nu cumva monahul Atanasie nu cumva a murit !

Cand s-au dus fratii, atunci il scoteau pe nasalie din chilie. Si a spus cuviosul Cosma :

- Stiti unde se duce Atanasie ? Se duce in preajma Raiului desfatarii, la acea masa, ingereasca, caci am auzit ca mi s-a spus mie : " Luati-l pe acesta de aici, duceti-l in trup, ca plang calugarii dupa el si aduceti in locul lui pe monahul Atanasie de la Manastirea Traian ". deci sa stiti ca monahul Atanasie s-a dus in locul meu si se va bucura in vecii vecilor.

Asa a fost Sfantul Cosma in Rai si a vazut acolo si pamantul celor blanzi si lacasul dreptilor. Aduceti-va aminte de predica aceasta, de pamantul celor blanzi ca fiecare isi impodobeste acolo pomul si masa si bucatele si poamele si pasarile, toate, dupa cum se va osteni in viata aceasta ca sa faca voia lui Dumnezeu. Apostolul Pavel zice : petrecerea noastra este in ceruri. Ferice de crestinul acela care traieste pe pamant, iar cu mintea lui traieste in cer; cu mintea lui se inalta la Dumnezeu si dupa puterea lui se osteneste sa faca fapte bune, ca sa se duca in Raiul desfatarii.

Acolo nu mai este moarte, nu mai este batranete, nu mai este durere, nu mai este boala, nu mai este frica. Ci vesnic va avea, cum zicea Apostolul Pavel, dreptate si bucurie si pace intru Duhul Sfant.

Dumnezeu si Preacurata Lui Maica sa ne ajute la toti sa ajungem si noi pacatosii macar cat de cat sa mostenim " un coltisor de Rai ", cum spune batranul Parinte Paisie cateodata la molifta, numai sa nu fim afara de Raiul lui Dumnezeu, ca nu cumva, Doamne fereste, sa ne chinuim in veci.

• « Inapoi
• Inainte »