Purcederea Duhului Sfant din Tatal si odihna lui in Fiul, temei al iubirii desavarsite intre Tatal si Fiul si al infierii noastre prin Duhul


PURCEDEREA DUHULUI SFANT DIN TATAL SI ODIHNA LUI IN FIUL, TEMEI AL IUBIRII DESAVARSITE INTRE TATAL SI FIUL SI AL INFIERII NOASTRE PRIN DUHUL

Iisus Hristos spune de Duhul Sfant ca purcede din Tatal si El va trimite celor ce cred in El (In 15, 26). De aceea si in Simbolul niceo-constantinopolitan Biserica a spus despre El: "Care din Tatal purcede". Parintii au tinut sa accentueze ca purcederea Duhului din Tatal este altceva decat nasterea Fiului, dar n-au voit sa precizeze in ce consta ea. Sfantul Grigorie de Nazianz spune: "Dar ce este purcederea? Spune-mi tu, ce este nenasterea Tatalui si eu iti voi explica ce este nasterea Fiului si purcederea Duhului. Si vom delira amandoi tinand a strabate tainele dumnezeiesti" (In 20, 11) . "Ce-I lipseste, zic ei, Duhului deci, pentru a fi Fiu? Caci daca nu i-ar fi lipsit ceva, ar fi tot Fiu. Noi spunem ca nu-i lipseste. Caci Dumnezeu nu are lipsuri. Dar este o deosebire de aratare, ca sa spunem asa, sau de relatie intreolalta. Si aceasta a produs si o deosebire de nume".

Dar exemplificand deosebirea intre nasterea Fiului din Tatal si purcederea Duhului, cu deosebirea intre luarea Evei din Adam si nasterea lui Set, tot Sfantul Grigorie de Nazianz spune: "Nu se poate spune de acelasi ca unul e nascut din ei (Adam si Eva), iar altul vine in alt mod la existenta? Dar cum? Eva si Set nu vin din acelasi Adam? Din care altul? Si sunt amandoi n scu i? Nicidecum! Dar a t ce sunt ei? Eva e luata din Adam, iar celalalt nascut. Si totusi amandoi sunt oameni identici intreolalta. Caci sunt oameni. Nimeni nu va nega. Vei inceta deci sa lupti impotriva Duhului afirmand sau ca e numaidecat nascut, sau ca nu e nici de o fiinta, nici Dumnezeu?".

Dar tot Parintii au tinut sa accentueze ca Duhul, purcezand din Tatal, se odihneste in Fiul. Sfantul Grigorie Palama, bazandu-se pe marturia Sfantului Ioan Botezatorul, ca a vazut pe Duhul pogorandu-Se din cer "si ramanand peste Fiul", spune ca aceasta e o dovada ca, si inainte de intruparea Fiului, Duhul se odihneste peste El. Si el arata si pe Sfantul Ioan Damaschin cugetand astfel. Caci, dupa ce aminteste locul din Evanghelia dupa Ioan 1, 33, Sfantul Grigorie Palama continua: "Si ca sa nu socoteasca cineva ca acestea s-au scris si s-au savarsit pentru intruparea Fiului, sa ascultam pe dumnezeiescul Damaschin, care scrie in alt 8-lea din capetele dogmatice: "Credem si in Sfantul Duh, Care din Tatal purcede si in Fiul se odihneste"".

Aceasta "odihna" a Duhului in Fiul pune intr-o legatura pe Duhul si cu Fiul, legatura pe care catolicismul a socotit in mod gresit ca o poate afirma identificand purcederea Duhului din Tatal cu purcederea din Fiul, ca dintr-un singur principiu (tanquam ex uno principio ), ceea ce sterge in acest act deosebirea intre Tatal si Fiul, considerand-o ca un act al fiintei lor comune, nu ca un act care mentine pe Tatal ca

Persoana deosebita de Fiul. "Odihna" Duhului purces din Tatal peste Fiu o socoteste Sfantul Grigorie Palama ca dovedind iubirea Lui fata de Fiul. Duhul e trimis de Tatal peste Fiul ca o fapta a iubirii Lui fata de Fiul. Caci ii place Tatalui insusi sa Se odihneasca peste Fiul prin Duhul purces spre El. Dar Fiul nu ramane pasiv sau nepasator in aceasta atentie iubitoare a Tatalui fata de El. El e bucuros ca Tatal trimite Duhul Sau spre El si-Si arata, primindu-L, si bucuria Lui fata de Tatal.

Sfantul Grigorie Palama spune de fapt urmatoarele: "Si Insusi Cuvantul preaiubit si Fiul lui Dumnezeu Se intoarce spre Nascatorul prin Duhul Sfant, ca iubire, si are Duhul Sfant prin Tatal, odihnindu-Se impreuna cu El in Sine". A-i arata cuiva direct iubirea ta e o bucurie pent ru acela. Dar a-i comunica si participarea altuia la iubirea sa e o bucurie si mai mare pent ru acela. Daca Tatal este originea Fiului, prin faptul ca, gandindu-Se pe Sine, isi naste un chip al Sau, numai El poate fi si originea iubirii fata de Fiul si a Fiului fata de El, prin faptul ca, gandindu-Se pe Sine ca Tata iubitor al Fiului, face sa se vada pe Sine ca o alta Persoana prin care isi arata iubirea Sa fata de chipul Sau. Fiul nu poate ramane decat Fiu si in aceasta relatie de iubire si de bucurie ce exista intre Tatal si Fiul din eternitate. In acest sens Sfantul Grigorie Palama spune: "Iar acest Duh al Cuvantului suprem este ca o iubire negraita a Nascatorului fata de Cuvantul nascut in mod negrait. De El se foloseste si Cuvantul Fiul preaiubit al Tatalui fata de Nascatorul Lui, dar avandu-L ca impreuna iesit din Tatal si odihnindu-Se in El prin unitatea firii. Pe Acesta Fiul il are si El ca Duh al Adevarului si al Intelepciunii si al Cuvantului si prin El se bucura impreuna cu Tatal, Care se bucura de El".

Prin purcederea Duhului nu se constituie de catre Tatal o Persoana ca tinta proprie a Sa, spre a fi si Tatal o tinta a Duhului, ci Duhul se constituie ca legatura iubitoare desavarsita intre Tatal si Fiul. Duhul e trimis spre Fiul ca Persoana impreuna-iubitoare a Fiului de catre Tatal, ca sa fie drept urmare o Persoana impreuna-iubitoare a Tatalui cu Fiul. Aceasta se arata spunandu-se ca Duhul, purcezand din Tatal, "Se odihneste peste Fiul, sau straluceste din Fiul".

Prin aceasta stralucire, Duhul arata (pune in desavarsita evidenta) Fiului pe Tatal si Tatalui, pe Fiului. E o reciprocitate, in care Tatal nu inceteaza sa Se arate ca Tata si Fiul, ca Fiu. Dar aceasta nu inseamna ca Duhul e mai putin Persoana ca Tatal si ca Fiul. El nu e numai o simtire a Tatalui, Care Il purcede, si o simtire a Fiului. Tatal isi arata iubirea desavarsita fata de Fiul, avand bucuria de o alta Persoana purceasa din El, impreuna-iubitoare cu El fata de Fiul. Si acest rol Il primeste Duhul si in Fiul. Acest rol de impreuna-iubitor al Duhului cu Tatal si cu Fiul se arata si in faptul ca Duhul nu e numit niciodata singur, ca iubitor, cum e numit Tatal fata de Fiul, si invers. Aceasta se arata si in faptul ca noi spunem ca iubim pe Duhul prin Tatal sau prin Fiul; si mai spunem ca Fiul sau Tatal ne dau pe Duhul, nu invers.

Dar pe Duhul nu-L mai naste Tatal ca Fiu aparte, caci atunci nu L-ar mai referi la Fiul, ci Duhul ar lua o pozitie independenta. Pe Duhul Il refera Tatal la Fiul Sau unic, ca evidentiere a iubirii Lui absolute fata de acest unic Fiu. Nu e corect nici a socoti ca Duhul este purces de Tatal pentru ca este Nascut Fiul, ca nici Fiul nu e nascut pentru a fiu purces Duhul peste El. De aceea spune Sfantul Grigorie de Nazianz in "Cuvantul teologic 31" ca Fiul si Duhul Sfant sunt uniti nu numai prin fire, ci si prin faptul ca Fiul e nascut si Duhul purces de Acelasi Tata. Iar deosebirea intre Fiul si Duhul e numai ca Unul e Nascut, iar Duhul, purces.

Dar e firesc sa se aminteasca intai de nasterea Fiului, ca sa se poata spune apoi ca peste Fiul nascut Se odihneste Duhul purces. Dar totusi Duhul e purces pentru a Se odihni peste Fiul si Fiul e nascut de Tatal, pentru ca voieste sa aiba pe Cel peste Care vrea sa Se odihneasca Duhul Lui. Duhul nu e un al Treilea, nici in sensul de un alt Nascut, nici in sensul de un El, Care se afla inchis in relatia dintre ceilalti Doi. Duhul e in Tatal, Care iubeste pe Fiul, ca o Persoana ce se bucura impreuna cu El de Fiul si Se odihneste pornind din Tatal in Fiul, ca o Persoana care se bucura si El impreuna cu Fiul de Tatal, dar ca un Fiu fata de Tatal, nu ca un alt Tata. In acest caz n-ar mai vedea pe Tatal ca Tata. Duhul traieste iubirea intre Tatal si Fiul, mentinand calitatea lor distincta de Tata si Fiu. Tatal este impreuna cu Duhul in iubirea Fiului, i Fiul este i El, datorit s s a faptului ca are pe Duhul de la Tatal impreuna-iubitor, ca Duh al Tatalui. Daca Tatal purcede pe Duhul pent ru a spori bucuria Lui fata de Fiul si Fiul se naste din vointa Tatalui de a Se bucura de El impreuna cu Duhul. Faptul de-a folosi Tatal si pe Duhul pentru iubirea dintre ei arata si mai mult iubirea intre ei si unirea lor.

"Vezi, spune Tatal, Fiului, cat Te iubesc de mult pe Tine, avand si pe Duhul care se bucura impreuna cu Mine de Tine?" Si Fiul raspunde: "Priveste si Tu cum ma multumesc de aceasta impreuna iubire a Mea de catre Tine impreuna cu Duhul. Pot sa Te iubesc si Eu ca Fiu, impreuna cu Duhul daruit Mie de Tine, pe Tine, nu singur, ci impreuna cu El". Tatal si Fiul se unesc mai mult ca Tata si Fiu prin Duhul, sunt Trei Persoane, dar a treia nu sta la o parte de cele doua, ci Le uneste pe amandoua, sau este in fiecare, unindu-Le, dar si intarindu-Le in calitatea lor distincta, chiar si cand vorbesc cu noi. Insa aceasta nu-L opreste pe Duhul sa ne vorbeasca si El insusi noua si sa ne inspire sa vorbim cu Tatal si cu Fiul, mai ales sa ne rugam lor. Iisus le spune ucenicilor: "Inca multe am a va spune, dar acum nu le puteti purta. Iar cand va veni Acela, Duhul Adevarului, va va calauzi la tot adevarul; caci nu va vorbi de la Sine, ci cate aude va vorbi si cele viitoare va va vesti" (In 16, 12-13). Atat Fiul, cat si Duhul vorbeste avandu-L si pe celalalt in El; dar si pe Tatal. De aceea am spus ca Duhul nu este un "El" de Care vorbesc Tatal si Fiul, ci fiecare vorbeste in mod nedespartit de ceilalti doi. Nici Tatal si nici Fiul nu vorbesc despre Duhul ca de un al treilea in afar de a ei, ci Tatal are in Sine pe Duhul cand vorbeste cu Fiul si Fiul, pe Duhul cand vorbeste cu Tatal, dar si cand vorbesc cu noi.

Toti trei sunt neincetat uniti. Tatal uneste pe Fiul si Duhul Sfant ca origine a ambilor, a unuia prin nastere, a celuilalt prin purcedere spre Fiul, sau Fiul e unit cu Tatal prin faptul ca e nascut de Tatal si are pe Duhul purces de la Tatal odihnind peste El. duhul este unit cu Tatal, prin faptul ca e purces din El, si cu Fiul, prin faptul ca Se odihneste peste El. Fiecare din cele trei Persoane dumnezeiesti este unita cu Celelalte doua nu numai prin firea lor comuna, ci si prin proprietatile lor personale. Duhul este numit si Duh al Tatalui si Duh al Fiului: al Tatalui, ca purcezator al Lui spre Fiul inspre Care purcede. Dar Tatal nu este numit Tata al Duhului, in sensul ca are ceva de la Duhul, nici Fiul nu este al Duhului, ca avand ceva din existenta de la El, dar Duhul este numit atat Duh al Tatalui, cat si al Fiului, avand existenta legata de Amandoi. Asa cum Fiul este al Tatalui, Duhul este al Lui pent ru ca Se odihneste in El. Duhul este al Tatalui si al Fiului in sensul ca in existenta Lor se implineste Treimea. Fiecare uneste pe ceilalti doi, dar numai in Duhul se desavarseste Treimea ca existenta si prin aceasta este Cel ce duce la o ultima unitate pe Tatal si Fiul. Numai prin Duhul, Tatal isi arata toata iubirea fata de Fiul si numai prin Duhul, Fiul isi arata toata iubirea fata de Tatal. Numai prin Duhul, Tatal isi activeaza toata iubirea de Tata fata de Fiul si Fiul, la fel.

Purcederea Duhului din Tat l spre a Fiul si stralucirea Lui din Fiul spre Tatal se reflecta si in faptul ca noi primim pe Duhul de la Tatal prin Fiul si putem fi facuti fii iubitori ai Tatalui, ca sa raspundem si noi, impreuna cu Fiul, iubirii Tatalui. Aceasta ne incadreaza si pe noi in iubirea dintre Tatal si Fiul, fiind iubiti de Tatal ca Fiul Sau si iubind si noi pe Tatal ca Tata al nostru, dar si pe Fiul, ca Frate al nostru in Tatal, ceea ce face ca si noi sa ne iubim unii pe altii ca fii ai aceluiasi Tata si frati ai aceluiasi Fiu al Tatalui, facut Frate al nostru prin intrupare. Poate ca acest rol se arata in parte si in rolul ce-l are "el" in realitatea (relatia) dintre eu si tu.

Fiecare il avem pe acela in noi, impreuna iubitor, si astfel iubirea dintre noi este mai mare. Dar din Fiul nu L-am avea pe Duhul ca fiind al Lui, si ca Fiu al Tatalui nu ne-ar comunica nici noua pe Duhul ca Duh de fii, si in acest caz n-am avea produsa in noi iubirea de fii ai Tatalui si de frati ai Fiului. In Sfanta Scriptura se afirma adeseori ca Iisus Hristos, ca Fiu, ne face prin Duhul Sau fii ai Tatalui ceresc. Astfel, Sfantul Apostol Pavel spune: "Iar cand a venit plinirea vremii, a trimis Dumnezeu pe Fiul Sau… ca sa dobandim infierea. Si pentru ca sunteti fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Sau in inimile voastre, care striga: Avva, Parinte" (Gal. 4, 4-6). Deci Duhul sustine in Fiul din eternitate dragostea de Fiu fata de Tatal, ca Unul ce purcede din Tatal cu acest scop, sau pentru aceasta lucrare. De aceea cand Se face si om, Fiul are si ca om pe Duhul iubirii de la Tatal, ca sa ni-L comunice si noua. Ceea ce spune in locul amintit din Epistola catre Galateni, o spune Sfantul a Pavel si in Epistola catre Romani: "Caci cati sunt manati de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu… De aceea si cati am primit Duhul infierii, strigam prin El: Avva, Parinte!". Ca atare suntem si "mostenitori ai lui Dumnezeu, impreuna cu Hristos" (Rom. 8, 14-15, 17). Prin aceasta Hristos ni S-a facut "intaiul nascut intre multi frati" (Rom. 8, 29), sau El ni S-a facut, si ca om, purtator al Duhului Sau de Fiu al lui Dumnezeu, ca sa ni-L transmi ta si noua. In felul acesta, Sfantul Duh este Cel ce ne uneste si pe noi cu Dumnezeu Tatal si cu Fiul in aceasta calitate a lor.

Duhul se uneste atat de mult cu noi, ca simtirea ce-o da, de a spune lui Dumnezeu "Tata", o traim ca o simtire a noastra. Dar totusi ne dam seama ca, daca nu s-ar uni Duhul cu noi, daca n-ar striga si El cu noi lui Dumnezeu: "Avva, Parinte", n-am putea striga si noi insine. Dar aceasta inseamna ca si in Fiul neintrupat Duhul Fiului este nu numai al Lui, ci si al Tatalui, adica primit de la Tatal. Si mai inseamna ca Duhul, prin Care strigam: "Avva, Parinte", nu e despartit nici de Fiul. Fiul intrupat este Cel ce striga impreuna cu noi, intariti de acelasi Duh, "Avva, Parinte". Dar prin Duhul nu spunem Tatalui numai: "Avva, Parinte", ci ne si rugam Tatalui si Fiului, sau si Fiul se roaga o data cu Duhul in noi. Nu putem sa ne rugam singuri lui Dumnezeu Tatal fara Duhul, deci si fara Fiul. Dumnezeu, Care vrea sa ne mantuim prin ajutorul pe care ni-L da, ne da si puterea sa cerem ajutorul Lui: "De asemenea si Duhul vine in ajutor slabiciunii noastre, caci noi nu stim sa ne rugam cum trebuie, ci Insusi Duhul Se roaga pentru noi cu suspine negraite" (Rom. 8, 26). Precum uneste pe Fiul cu Tatal, asa ne uneste Duhul si pe noi cu Tatal si cu Fiul, asa de mult, incat nu putem vedea granita intre noi si Dumnezeu. Si totusi, ramanem constienti si de slabiciunea noastra. Iata cum Duhul nu ramane pentru Dumnezeu Tatal si Fiul un "El", nici chiar cand se misca in noi, ci se face un Eu greu de distins de al nost ru, punandu-ne si pe noi in relatie de eu-Tu cu Dumnezeu.

Aceasta pornire de-a striga si a ne ruga impreuna cu Duhul Fiului, sau cu Fiul salasluit in noi prin Duhul Lui, Tatalui, ne spune Sfantul Pavel ca nu ne vine si fara o contributie din partea omului. Dar in aceasta contributie aratam ca ne silim si noi sa devenim asemenea Fiului, cat timp a fost intrupat pe pamant, si Fiul vrea, dupa inaltare, sa parcurgem si noi drumul parcurs de El cu trupul Lui, pentru a ajunge la inviere. Ne atrage prin Duhul tot mai mult spre starea de fii, asemenea Lui, chiar daca nu e vazuta de noi, fii ai Tatalui, inviati cu trupul, sau schimbati la fata sau indumnezeiti, asemenea Fiului Sau facut om si inviat.