Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Si S-a suit pe munte si a chemat la Sine pe cati a voit, si au venit la El.
Si a randuit pe cei doisprezece, pe care i-a numit apostoli, ca sa fie cu El si sa-i trimita sa propovaduiasca,
Si sa aiba putere sa vindece bolile si sa alunge demonii.
Deci a randuit pe cei doisprezece: pe Simon, caruia i-a pus numele Petru;
Pe Iacov al lui Zevedeu si pe Ioan, fratele lui Iacov, si le-a pus lor numele Boanerghes, adica fii tunetului.
Si pe Andrei, si pe Filip, si pe Bartolomeu, pe Matei, si pe Toma, si pe Iacov al lui Alfeu, si pe Tadeu, si pe Simon Cananeul,
Si pe Iuda Iscarioteanul, cel care L-a si vandut.
Si a venit in casa, si iarasi multimea s-a adunat, incat ei nu puteau nici sa manance.
Si auzind ai Sai, au iesit ca sa-L prinda, ca ziceau: Si-a iesit din fire.