16 Octombrie 2011

Iar in ziua intaia a saptamanii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormant dis-de-dimineata, fiind inca intuneric, si a vazut piatra ridicata de pe mormant.
Deci a alergat si a venit la Simon-Petru si la celalalt ucenic pe care-l iubea Iisus, si le-a zis: Au luat pe Domnul din mormant si noi nu stim unde L-au pus.
Deci a iesit Petru si celalalt ucenic si veneau la mormant.
Si cei doi alergau impreuna, dar celalalt ucenic, alergand inainte, mai repede decat Petru, a sosit cel dintai la mormant.
Si, aplecandu-se, a vazut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat.
A sosit si Simon-Petru, urmand dupa el, si a intrat in mormant si a vazut giulgiurile puse jos,
Iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusa impreuna cu giulgiurile, ci infasurata, la o parte, intr-un loc.
Atunci a intrat si celalalt ucenic care sosise intai la mormant, si a vazut si a crezut.
Caci inca nu stiau Scriptura, ca Iisus trebuia sa invieze din morti.
Si s-au dus ucenicii iarasi la ai lor.

Sfanta Evanghelie dupa Ioan 20 (1-10)
Biblia audio
Biblia pentru copii

Dupa acestea, Iisus S-a aratat iarasi ucenicilor la Marea Tiberiadei, si S-a aratat asa:
Erau impreuna Simon-Petru si Toma, cel numit Geamanul, si Natanael, cel din Cana Galileii, si fiii lui Zevedeu si alti doi din ucenicii Lui.
Simon-Petru le-a zis: Ma duc sa pescuiesc. Si i-au zis ei: Mergem si noi cu tine. Si au iesit si s-au suit in corabie, si in noaptea aceea n-au prins nimic.
Iar facandu-se dimineata, Iisus a stat la tarm; dar ucenicii n-au stiut ca este Iisus.
Deci le-a zis Iisus: Fiilor, nu cumva aveti ceva de mancare? Ei I-au raspuns: Nu.
Iar El le-a zis: Aruncati mreaja in partea dreapta a corabiei si veti afla. Deci au aruncat-o si nu mai puteau s-o traga de multimea pestilor.
Si a zis lui Petru ucenicul acela pe care-l iubea Iisus: Domnul este! Deci Simon-Petru, auzind ca este Domnul, si-a incins haina, caci era dezbracat, si s-a aruncat in apa.
Si ceilalti ucenici au venit cu corabia, caci nu erau departe de tarm, ci la doua sute de coti, tragand mreaja cu pesti.
Deci, cand au iesit la tarm, au vazut jar pus jos si peste pus deasupra, si paine.
Iisus le-a zis: Aduceti din pestele pe care l-ati prins acum.
Simon-Petru s-a suit in corabie si a tras mreaja la tarm, plina de pesti mari: o suta cincizeci si trei, si, desi erau atatia, nu s-a rupt mreaja.
Iisus le-a zis: Veniti de pranziti. Si nici unul din ucenici nu indraznea sa-L intrebe: Cine esti Tu?, stiind ca este Domnul.
Deci a venit Iisus si a luat painea si le-a dat lor, si de asemenea si pestele.
Aceasta este, acum, a treia oara cand Iisus S-a aratat ucenicilor, dupa ce S-a sculat din morti.

Sfanta Evanghelie dupa Ioan 21 (1-14)
Biblia audio
Biblia pentru copii

Pe cand multimea Il imbulzea, ca sa asculte cuvantul lui Dumnezeu, si El sedea langa lacul Ghenizaret,
A vazut doua corabii oprite langa tarm, iar pescarii, coborand din ele, spalau mrejele.
Si urcandu-Se intr-una din corabii care era a lui Simon, l-a rugat s-o departeze putin de la uscat. Si sezand in corabie, invata, din ea, multimile.
Iar cand a incetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mana la adanc, si lasati in jos mrejele voastre, ca sa pescuiti.
Si, raspunzand, Simon a zis: Invatatorule, toata noaptea ne-am trudit si nimic nu am prins, dar, dupa cuvantul Tau, voi arunca mrejele.
Si facand ei aceasta, au prins multime mare de peste, ca li se rupeau mrejele.
Si au facut semn celor care erau in cealalta corabie, sa vina sa le ajute. Si au venit si au umplut amandoua corabiile, incat erau gata sa se afunde,
Iar Simon Petru, vazand aceasta, a cazut la genunchii lui Iisus, zicand: Iesi de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos.
Caci spaima il cuprinsese pe el si pe toti cei ce erau cu el, pentru pescuitul pestilor pe care ii prinsesera.
Tot asa si pe Iacov si pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau impreuna cu Simon. Si a zis Iisus catre Simon: Nu te teme; de acum inainte vei fi pescar de oameni.
Si tragand corabiile la tarm, au lasat totul si au mers dupa El.

Sfanta Evanghelie dupa Luca 5 (1-11)
Biblia audio
Biblia pentru copii

Iesit-a semanatorul sa semene samanta sa. Si semanand el, una a cazut langa drum si a fost calcata cu picioarele si pasarile cerului au mancat-o.
Si alta a cazut pe piatra, si, rasarind, s-a uscat, pentru ca nu avea umezeala.
Si alta a cazut intre spini si spinii, crescand cu ea, au inabusit-o.
Si alta a cazut pe pamantul cel bun si, crescand, a facut rod insutit. Acestea zicand, striga: Cine are urechi de auzit sa auda.
Si ucenicii Lui Il intrebau: Ce inseamna pilda aceasta?
El a zis: Voua va este dat sa cunoasteti tainele imparatiei lui Dumnezeu, iar celorlalti in pilde, ca, vazand, sa nu vada si, auzind, sa nu inteleaga.
Iar pilda aceasta inseamna: Samanta este cuvantul lui Dumnezeu.
Iar cea de langa drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul si ia cuvantul din inima lor, ca nu cumva, crezand, sa se mantuiasca.
Iar cea de pe piatra sunt aceia care, auzind cuvantul il primesc cu bucurie, dar acestia nu au radacina; ei cred pana la o vreme, iar la vreme de incercare se leapada.
Cea cazuta intre spini sunt cei ce aud cuvantul, dar umbland cu grijile si cu bogatia si cu placerile vietii, se inabusa si nu rodesc.
Iar cea de pe pamant bun sunt cei ce, cu inima curata si buna, aud cuvantul, il pastreaza si rodesc intru rabdare.

Sfanta Evanghelie dupa Luca 8 (5-15)
Biblia audio
Biblia pentru copii

Afiseaza Calendarul Ortodox