Impreuna cu Dumnezeu suntem puternici. Convorbiri cu duhovnici sarbiCartea de față, a cunoscutului neuropsihiatru Vladeta Ierotici, nu este doar o culegere de convorbiri duhovnicești cu renumiți părinți ortodocși sârbi ai veacurilor al XX‑lea și al XXI‑lea, ci și o incursiune în provocările lumii actuale și răspunsurile 25.00 Lei
Despre bine si rauÎn noua serie de antologii pe care v-o propunem, cuvântul plin de har al Sfântului Ioan din Kronstadt devine mai apropiat și mai de folos, feluritele lui cugetări duhovnicești fiind reunite și organizate aici spre o mult mai ușoară și rodnică însușire de18.00 Lei
In lumea rugaciuniÎn rugăciune ține-te de regula următoare: mai bine să spui cinci cuvinte din inimă decât nenumărate cu limba. Când bagi de seamă că inima ta e rece și n-ai chef să te rogi, oprește-te, încălzește-ți inima cu oarecare imagine vie – de pildă, cea a 15.00 Lei
Depasirea emotiilor negativeDespre mânie, enervare, invidie, mândrie, gelozie, timiditate, frică, nerăbdare, ură, descurajare, deznădejde... Viaţa noastră lăuntrică constă în principal din emoţii – şi cu cât mai mare este proporţia emoţiilor negative, cu atât suntem mai puţin18.00 Lei
Povesti de pe strada mea - Un nou prietenAlex e un băiețel si are o surioară puțin mai mică, pe care o cheamă Oana. Sunt copii tare veseli, cărora le place să se joace afară, în aer liber. Au mulți prieteni și la școală, și în cartier. Când este timp frumos, merg să se joace în părculețul de la8.50 Lei
Povesti de pe strada mea - Capra cu 3 leiAcasă, Alex se joacă în sufragerie cu un avion, în timp ce Oana, sora sa, răsfoiește curioasă o revistă pentru copii. În bucătărie, bunicuța le pregătește ceva bun. Ce foame îmi este ! spuse Alex. Tare aș mânca ceva bun! Dar abia am stat la masă, cum 8.50 Lei
Povesti de pe strada mea - Calatorie in Tara unde toate sunt inversEste seară. Soarele tocmai apune, iar lumina sa blândă îi face loc cu eleganță întunericului liniștit al nopții. Acasă, Alex și Oana se pregătesc de culcare. Mama îi strigă: Copii, hai să vă spălați pe dinți! Apoi vă spune-ți rugăciunea și - țuști! 8.50 Lei
Povesti de pe strada mea - Sculptorul si statuileDragi copii, tot ceea ce facem are efect și asupra oamenilor din jurul nostru. Atunci când râdem de un coleg sau când îl tratăm urât, acesta se simte trist. Atunci când facem cuiva un cadou sau un compliment, devine vesel. Trebuie să ne amintim mereu8.50 Lei
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru.
De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate.
Va puteti administra preferintele in .
Nu ai acceptat Termeni si Conditii
Pentru a continua utilizarea serviciilor oferite de site-ul CrestinOrtodox.ro, avem nevoie de acordul dumneavoastra la modificarile aduse la Termeni si Conditii.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.