Sfantul Serghie Meciov

Sfantul Serghie Meciov Mareste imaginea.

Serghie Alexeevici Meciov (17.09.1892-24.10/ 6.11.1941), fiul cunoscutului protoiereu moscovit Alexie Meciov, fost paroh al Bisericii Sfântul Nicolae din Klenniki între 1893 şi 1923, şi nepotul dirijorului corului mitropolitan din Kremlin, Alexei Ivanovici Meciov, a crescut în atmosfera harică a vieţii bisericeşti, pătrunsă de credinţă adâncă şi de iubire dumnezeiască. Era al patrulea copil în familie. In timp ce mama lui, Ana, care avea un defect cardiac congenital, era însărcinată cu el, starea sănătăţii i s-a înrăutăţit simţitor din pricina greutăţilor. Băiatul s-a născut prematur, cu două luni înainte de termen. A crescut firav. După opt zile de la naşterea lui se prăznuiau cinci sute de ani de la săvârşirea din această viaţă a Cuviosului Serghie din Radonej, al cărui nume l-a şi primit la botez. Mama lui a murit când el avea numai zece ani, în ziua Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul.

După moartea soţiei, părintele Alexie a suferit cumplit, neputând afla mângâiere nicăieri. S-a închis în cameră, revărsându-şi necazul înaintea Domnului, şi nu voia să mai iasă la oameni. Nişte prieteni ai părintelui - familia de negustori Belov - i-au aranjat la ei acasă o întâlnire cu Sfântul Ioan din Kronstadt, care se afla pe atunci în Moscova.

Porunca pe care păstorul din Kronstadt i-a dat-o părintelui Alexie a fost să iasă la oameni, să pătrundă în durerea celorlalţi, s-o ia asupra sa. Primind spusele lui ca pe o ascultare, părintele Alexie a pornit pe calea stăreţiei în lume. Voia să-şi afle urmaşul în fiul său, însă, fiind adversar convins al oricărei forme de silire, nu i-a spus asta, lăsându-i libertatea de a alege.

In anul 1902, Serioja Meciov a intrat la gimnaziu. Fiind foarte legat de mama sa, a suferit mult de singurătate după moartea ei, cu atât mai mult cu cât nici unul dintre profesori şi colegi nu i-a înţeles durerea.

In locul Anei Petrovna a rămas în familie pentru a îngriji copiii sora acesteia, Olga, care îşi pierduse soţul şi fiul. Practic, ea i-a crescut pe cei doi copii mai mici - Serioja şi Olia.

Serioja a terminat gimnaziul în anul 1910, cu medalie de argint. La capacităţile sale ar fi putut primi chiar medalie de aur, dar nu s-a străduit prea mult. Educaţia lui duhovnicească se săvârşea în biserică, unde îşi ajuta tatăl în altar şi se făcea părtaş rugăciunilor lui. Fiind foarte muzical şi având voce bună, mai târziu a început să cânte în strană.

In continuare, Serghie Meciov a devenit student al Universităţii din Moscova. La început s-a înscris la Facultatea de Medicină, dar nu a petrecut acolo multă vreme, neputând suporta lecţiile pe cadavre, aşa că s-a transferat la secţia de litere a Facultăţii de Istorie şi Filosofie. Dintre materiile care se predau acolo îl interesa în mod deosebit literatura rusă veche. In acest domeniu a lucrat mult sub îndrumarea academicianului M.N. Speranskii, care îl socotea unul dintre cei mai buni elevi ai săi. Serghie a studiat şi istoria Bisericii Ruse cu profesorul S.I. Smirnov, din a cărui operă preţuia foarte mult lucrările: Părintele duhovnicesc în vechea Biserică Răsăriteană şi Duhovnicul în Rusia veche.

In anii de studenţie, Serghie a dorit să călătorească în străinătate pentru a face cunoştinţă cu monumentele culturii şi civilizaţiei occidentale. Părintele Alexie l-a susţinut, aşa încât în anul 1913, în timpul vacanţei de vară, Serghie a vizitat Elveţia şi Italia. Socotind că trebuie neapărat să îşi aducă contribuţia la plata călătoriei, şi-a vân-dut singura avuţie materială - o bicicletă de calitate, primită în dar de la tatăl şi de la sora sa mai mare, fiind convins că dacă ar fi procedat altfel şi-ar fi călcat pe conştiinţă.

Asupra lui Serghie, care dintotdeauna avusese o percepţie vie, fierbinte a artei, Italia, cu monumentele sale, a produs o impresie de neşters - în mod deosebit i-a plăcut Roma, unde îşi dorea să ajungă iarăşi, cât mai curând. Studiile universitare s-au prelungit mult mai mult decât se aştepta el. In august 1914 a început Primul Război Mondial. Ca şi alţi studenţi patrioţi, întrerupând cursurile, a plecat pe front ca voluntar-sanitar (în calitate de fiu unic nu putea fi trimis pe front) şi a servit într-un lazaret care era punctul sanitar cel mai apropiat de câmpul de luptă.

Despre Serghie se ştie că în timpul serviciului militar avea un comportament reţinut, deşi era prietenos cu toată lumea.

In iunie 1916, Serghie Alexeevici s-a întors de pe front şi a reluat studiile universitare. El participa totodată şi la lucrările cercului teologic studenţesc „Sfântul Ioan Gură de Aur", organizat la Moscova, din iniţiativa Episcopului Arsenie (Jadanovskii), pe lângă Mănăstirea Sfântul Ioan Gură de Aur, foarte aproape de biserica de pe Maroseika a părintelui Alexie. După cât se pare, încă de pe atunci Serghie, care studia scrierile Sfinţilor Părinţi, mai ales pe cele ascetice, străduindu-se să ajungă la înţelesul lor, îşi formase deja o perspectivă patristică. Viitorul stareţ privea această experienţă ca pe una valabilă pentru toţi creştinii, esenţială nu doar pentru monahi, ci şi pentru mireni.

După ce a absolvit, în anul 1917, studiile universitare, Serghie Meciov a fost chemat în armată, pe care a făcut-o în Moscova, însă în anul 1918 a fost demobilizat din pricina stării precare de sănătate. După demobilizare, a lucrat în Comisariatul poporului pentru educaţie ca pedagog-instructor. Din amintirile unei colege de serviciu, Elizaveta Vladimirovna Spengler, personalitatea lui deosebită era respectată de toată lumea. Mulţumită talentului său pedagogic, el nu numai că lucra cu succes în domeniul pedagogiei, ci, lucru nu mai puţin important, zi de zi îşi influenţa în mod binefăcător colegii: prevenea cu abilitate conflictele, era binevoitor şi atent cu toţi, îi ajuta cu vorba şi cu fapta pe cei aflaţi în greutăţi şi în nevoi. Nu degeaba unele dintre fostele colege, chiar nefiind religioase, aveau să vină la el mai târziu pentru a-şi boteza copiii.

Incă din timpul serviciului militar, Serghie lua parte activă la evenimentele din viaţa Biseri-cii Ruse. In anul 1917 a fost creată Comisia Bisericii Ortodoxe Ruse pentru relaţiile cu puterea civilă. Membrii comisiei au fost aleşi la adunarea din Catedrala Mântuitorului Hristos. Pe listă, care a fost publicată în ziare, apărea şi numele soldatului S.A. Meciov. Probabil că tocmai această participare i-a dat putinţa de a fi de faţă la lucrările sinodului local al Bisericii Ruse. Atunci a făcut cunoştinţă cu Sfântul Patriarh Tihon, care 1-a îndrăgit şi obişnuia să îl alinte cu numele de „Serioja".

In anul 1918, s-a căsătorit cu Eufrosinia Nikolaevna Şaforostova (28.2.1890-24.01/06.02.1959), ce se trăgea dintr-o familie evlavioasă de negustori. In primii ani de război, ei serviseră în acelaşi grup al unui lazaret mobil din apropierea liniei frontului. Părintele Alexie i-a cununat pe data de 11/24 februarie, duminica, în ziua pomenirii Cuviosului Dimitrie Priluţkii, cunoscutul sfânt din ţinutul Vologdei. La scurtă vreme după cununie, el i-a spus nurorii sale că îşi dorea foarte mult această căsătorie şi că vrea ca Serghie să devină preot.

Totuşi, Serghie nu se simţea pregătit să facă acest pas. Părintele Alexie se ruga şi aştepta cu răbdare, fără să îl preseze cu nici un fel de discuţii.

Serghie a luat hotărârea de a se preoţi în toamna anului 1918, la Optina, în timpul unei discuţii cu Stareţul Anatolie cel Tânăr de la Optina, de care se legase sufleteşte încă din timpul primei sale călătorii în vestita mănăstire, simţind marea asemănare dintre lucrarea acestuia şi cea a părintelui Alexie.

La începutul anului 1919, Eufrosinia Nikolaevna a născut o fiică, ce avea să poarte numele de Marina. Condiţiile din maternitate erau atât de proaste, încât copilul a murit după scurtă vreme, iar mama s-a îmbolnăvit de o infecţie puer-perală. Părinţii au luat-o acasă în stare gravă. Atunci i-a adus la cunoştinţă soţul ei hotărârea sa de a îmbrăţişa preoţia.

In primăvara lui 1919, în Sâmbăta lui Lazăr, Serghie Meciov a fost hirotonit întru diacon, iar în Joia Mare (4/17 aprilie), la Mănăstirea Sfântul Danilo, întru preot. Hirotonia a fost săvârşită de către stareţul mănăstirii, Arhiepiscopul Teodor (Pozdeevskii), fost rector al Academiei Teologice din Moscova.

După hirotonie, părintele Serghie a început să slujească împreună cu tatăl său în biserica unde era paroh acesta. Pe atunci, strana bisericii se îmbogăţise cu diaconi şi preoţi culţi (părintele Serghie Durâlin, părintele Lazăr Sudakov). Pe lângă slujbe şi predici, în îndatoririle lor intra purtarea de discuţii duhovniceşti după încheierea slujbelor. Lucrul acesta era nou şi interesant pentru mulţi - la discuţii se aduna un numeros auditoriu, care participa în mod activ. Temele preferate pe care şi le alegea pentru discuţiile acestea părintele Serghie erau învăţăturile Sfinţilor Părinţi despre viaţa duhovnicească: despre Biserică, despre lume, despre păcat, despre ascultare etc. El îşi chema întotdeauna ascultătorii să îi „citească pe Părinţi în chip făptuitor", adică să transpună poveţele lor în viaţă.

„Copil iubit" al părintelui a devenit cercul de studiu al moştenirii Sfinţilor Părinţi organizat de câţiva studenţi ai secţiei de filosofie din cadrul Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii din Moscova. Ceea ce se studia la facultate nu îi satisfăcea, nu oferea răspunsuri la căutările lor duhovniceşti. Cu binecuvântarea părintelui Alexie Meciov, părintele Serghie a început să susţină discuţii în zilele de luni, în casa unei colege de facultate. Ascultătorilor „au început să li se descopere comorile înţelepciunii bisericeşti", după cum scria în jurnalul său una dintre participantele la aceste discuţii.

Multă osteneală şi-a dat părintele Serghie pentru a organiza în biserică slujirea după rânduiala tipiconală. Ţinea lecţii, explicând în amănunt tipicul. Stabilea personal în mod exact, împreună cu dirijorii, canonarhii şi citeţii, particularităţile fundamentale ale slujbelor din zilele următoare. Enoriaşii au învăţat să perceapă frumuseţea rânduielii slujbelor bisericeşti. Bucuria rugăciunii comune înlătura neplăcerea pricinuită de înghesuiala şi aerul închis din bisericuţă.

Pe data de 9/22 iunie 1923 s-a săvârşit din această viaţă în orăşelul Vereia, unde se afla pentru odihnă, părintele Alexie. Moscoviţii au venit cu mic, cu mare la înmormântarea lui. Zi şi noapte veneau una după alta comunităţile bisericeşti, în frunte cu păstorii lor, ca să îşi ia rămas-bun de la răposat. La îngropare a venit însuşi mărturisitorul lui Hristos, Sfântul Patriarh Tihon, care tocmai fusese eliberat din închisoare.

După moartea părintelui Alexie, în viaţa părintelui Serghie a început o etapă grea. Il chinuiau mereu îndoielile, pentru că nu ştia dacă va putea continua lucrarea tatălui său. Arestul neaşteptat şi detenţia din închisoarea Butârka l-au făcut să se concentreze şi mai mult asupra rugăciunii, în aşteptarea arătării voii dumnezeieşti.

In noaptea dinaintea parastasului de 40 de zile al părintelui Alexie, părintele Serghie a simtit limpede prezenţa tatălui său, mângâierea lui. întreaga zi a trăit o stare de bucurie luminoasă şi se aştepta să fie eliberat din închisoare tocmai atunci. Eliberarea a venit însă mult mai târziu -pe 2/15 septembrie. Acasă a fost întâmpinat cu strigăte de bucurie de mătuşa sa Olga, care i-a amintit cât de scumpă era pentru răposatul părinte Alexie ziua în care fiul său s-a întors acasă: era ziua aflării moaştelor Cuviosului Teodosie din Totma. O părticică a moaştelor cuviosului se afla în biserică - cei doi părinţi, tată şi fiu, îi dădeau o deosebită cinstire. Era, de asemenea, ziua de naştere a răposatei preotese Ana, mama părintelui Serghie. Cuvintele mătuşii au făcut imediat lumină în mintea părintelui: Domnul îi dădea vestire să primească moştenirea tatălui său. Acestei lucrări i-a închinat tot restul vieţii sale.

Parohia a primit cu bucurie întoarcerea părintelui; părintele era fericit. încercările - pentru el şi pentru turmă - de-abia începeau însă.

Devenind, după moartea tatălui său, paroh şi duhovnic al Bisericii Sfântul Nicolae, părintele Serghie a întâmpinat multe greutăţi în lucrarea sa de păstor. Fiilor săi duhovniceşti din primii ani de preoţie nu mai putea să le acorde la fel de mult timp ca mai înainte. Mulţi cârteau, se simţeau jigniţi că altora li se acordă mai multă atenţie. Părintele trebuia să îi împace pe cei care se certau pentru nişte fleacuri. Relaţiile cu fiii duhovniceşti ai părintelui Alexie cereau, de asemenea, experienţă şi timp pentru a intra pe un făgaş normal.

Părintele Serghie era surmenat, foarte obosit, se îndoia că va avea putere şi pricepere pentru a pune rânduială în viaţa comunităţii. Pentru a primi rezolvare la problemele care îl dureau, s-a dus în anul următor la Stareţul Nectarie de la Optina, care trăia pe atunci în satul Holmişci. Din pricina stării proaste a drumurilor şi a lipsei cailor n-a putut ajunge la el. După ce a stat o zi şi o noapte în gară, s-a mai gândit o dată şi şi-a dat seama că n-are dreptul să părăsească lucrarea tatălui său, că dacă ar fi făcut asta nu şi-ar mai fi găsit tihna.

Auzind de călătoria nereuşită a părintelui Serghie, Stareţul Nectarie a rugat să i se transmită acestuia că oricum nu i-ar fi dat binecuvântare să-şi lase turma. La el avea să afle foarte mult sprijin părintele Serghie în vremurile grele de la mijlocul anilor '20.

Intre mănăstirile ruseşti, părintele Alexie Meciov preţuia cu deosebire Optina, socotind-o vatra desăvârşită a ascetismului şi stăreţiei ruse. El a vizitat Optina la maturitate, având deja experienţa slujirii stăreteşti în lume. întâlnirea sa cu Stareţul Anatolie cel Tânăr i-a făcut pe amândoi să simtă că fac aceeaşi lucrare în acelaşi duh. Pe moscoviţii care veneau la el, părintele Anatolie îi trimitea la părintele Alexie. Stareţul Nectarie i-a zis cuiva:
„De ce veniţi la noi? II aveţi pe părintele Alexie."

Fiul părintelui Alexie, venind pentru prima dată la Optina în tinereţe, a văzut imediat în Stareţul Anatolie îndrumătorul duhovnicesc pe care şi-l dorea. După moartea Stareţului Anatolie, care s-a întâmplat în 1922, părintele Serghie a început să meargă la Stareţul Nectarie. Primele contacte n-au fost uşoare - părintele Serghie nu s-a putut obişnui de îndată cu nebunia pentru Hristos a stareţului, nici cu glumitele pe care acesta le făcea în discuţii pe teme serioase. Treptat însă comunicarea dintre ei a devenit din ce în ce mai bună şi mai profundă. Părintele Serghie s-a ataşat de stareţ, iar acesta îi răspundea cu dragoste şi respect. Când nu era de faţă, părintele Nectarie spunea că pe părintele Alexie îl ştia toată Moscova, iar pe părintele Serghie îl ştie deocamdată doar jumătate de Moscovă, însă va ajunge mai presus decât tatăl său.

în anul 1929 au început arestările în masă ale clericilor şi enoriaşilor care luau parte activă la viaţa bisericească (citeţi, cântăreţi, membri ai consiliului parohial şi aşa mai departe). Aceştia erau condamnaţi la exil, lagăr, în urma învinuirii mincinoase standard de apartenenţă la o organizaţie contrarevoluţionară bisericească. Părintele Serghie a fost arestat în noaptea de 28 spre 29 octombrie, împreună cu alţii.

Mulţi dintre cei arestaţi au fost condamnaţi la trei ani de exil; aceeaşi condamnare a primit-o şi părintele Serghie. Aflându-se pentru a doua oară la Butârka, el s-a rugat ca Domnul să-i arate dacă e dreaptă calea sa, şi dacă da, să facă în aşa fel ca plecarea lui din Moscova să aibă loc în ziua pomenirii Sfântului Teodor Studitul. Aşa s-a şi întâmplat. Trenul cu condamnaţi a plecat în seara zilei de 11/24 noiembrie la Arhanghelsk. De acolo părintele a fost trimis în orăşelul Kadnikov din regiunea Vologdei.

Mulţumită sprijinului material al fiilor duhovniceşti, părintele Serghie a putut închiria în Kadnikov două camere vecine în casa liniştită a unei bătrâne. Acolo făcea slujbele după rânduială. Dimineaţa săvârşea Sfânta Liturghie. Umbla în haine preoţeşti (de când fusese hirotonit, nu mai avea haine civile). Vara şi iarna veneau la el în vacanţă copiii. Preoteasa venea numai în concediu, întrucât lucra ca soră medicală.

In anii de exil, la părintele Serghie au venit unele fiice duhovniceşti cu o mulţime de scrisori. Răspunzând la o scrisoare în care o fiică duhovnicească scria că a te sili să te rogi când nu ai dispoziţie e o făţărnicie, părintele încheia cu următoarele cuvinte: „Faceţi, faceţi cele dinafară, pentru că cele dinafară depind de dumneavoastră, iar cele dinlăuntru nu - dar pentru cele dinafară vă va da Domnul cele lăuntrice."

Unei alte fiice duhovniceşti, care cerea binecuvântare să se tundă în monahism, îi scria: „Lepădarea de lume e mai cuprinzătoare decât calea călugărească. Monahismul este una din formele acestei lepădări, şi anume cea mai înaltă. Să trăiţi cu adevărat pentru Domnul, să trăiţi viaţa Lui, şi veţi simţi că mergeţi pe aceeaşi cale ca şi călugării... Numai să nu uitaţi că acum este o vreme când trebuie să slujim în mod deosebit aproa-pelui... Niciodată n-au suferit ca acum fraţii Lui mai mici. Principalul e să trăiţi pentru Dumnezeu şi în El cu oamenii, împlinind după măsura puterilor toate cele rânduite fiecărui creştin. Atunci, la vremea potrivită, dacă va binecuvânta Domnul, veţi intra cu uşurinţă şi în ceata celor asemenea cu îngerii. Numai aşa, nu altfel."

In primăvara anului 1932, biserica părintelui Serghie a fost închisă. Au fost arestaţi numeroşi mireni, printre care şi preoteasa Eufrosi-nia. închisoarea Butârka era supraaglomerată, în ea se auzeau cântările Săptămânii Patimilor, pe care clericii le cântau din amintire. în noaptea Paştilor s-a cântat cu glas mare, în toate celulele, slujba învierii. Supraveghetorii nu au avut curajul să oprească slujba.

Preoteasa a primit trei ani de exil cu interdicţia de a locui în 12 oraşe mari şi pe o rază de 100 de kilometri în jurul lor. Ea a mers la soţul său, în Kadnikov, unde i-a fost dat să petreacă cea mai mare parte a sentinţei singură. Cei patru copii ai părintelui au fost crescuţi de fratele mai mic al preotesei, care era necăsătorit.

Inchiderea bisericii a umplut inima părintelui de o mare durere. Pentru fiii credincioşi ai Bisericii se deschisese calea mărturisirii, muceniciei, a unor nemaipomenite necazuri şi lipsuri. Nu le rămâneau decât lacrimile de pocăinţă, dar nu de deznădejde, lepădarea de sine şi multă răbdare.
Spre sfârşitul anului 1932, mulţi dintre exilaţii din Nord aşteptau eliberarea, însă aceasta n-a venit. A devenit clar că de sus venise indicaţie să fie reţinuţi cu toţii la locurile de executare a sentinţei.

In primăvara anului 1933, prin oraşe şi sate au început să fie arestaţi în masă atât exilaţii, cât şi populaţia locală. Condamnările tribunalelor OGPU au devenit mai aspre decât înainte. De această dată, acuzaţia standard a devenit „agitarea populaţiei rurale locale împotriva colhozurilor".

A fost arestat şi părintele Serghie, care a primit cinci ani de lagăr şi a fost trimis, în ziua Adormirii Maicii Domnului, la tăiat de lemne lângă lacul Kubenskoe.

Părintele Serghie a trecut prin mai multe lagăre din nordul european al Rusiei. După eliberare, a lucrat în policlinica oraşului Kalinin (actualmente din nou Tver') ca felcer - dădea, de sine stătător, consultaţii în cabinetul ORL. Acolo putea, înainte de începerea consultaţiilor, să-i spovedească şi să-i împărtăşească pe fiii duhovniceşti veniţi de la Moscova cu trenul de dimineaţă. Dacă în cabinet intra o femeie de serviciu curioasă, părintele lua în mână un instrument şi zicea: „Iar acum să examinăm cavitatea nazală" - la care femeia, dezamăgită, pleca.

In problemele bisericeşti, situaţia era foarte încordată: majoritatea arhiereilor se aflau în lagăre şi în închisori. Continua arestarea clericilor.

In martie 1940, părintele Serghie s-a mutat la Râbinsk, unde a lucrat ca felcer în policlinica orăşenească. Din pricina filajului, era silit să se întâlnească în pădure cu apropiaţii săi din Râbinsk.

Părintele Serghie a primit darul străvederii, dar din smerenie îl lua drept tulburare psihică însoţită de halucinaţii. Nu cu multă vreme înainte de ultimul arest, s-a întâlnit în pădure, lângă Volga, cu un preot apropiat duhovniceşte, moştenitor al harului stăreţiei Optinei, părintele Boris Holcev. După cum îşi amintea părintele Boris, şedeau pe un trunchi doborât, când părintele Serghie a zis: „Boris, să ştii că eu mă îmbolnăvesc psihic. Vine omul, iar eu văd ce e în sufletul lui." „Părinte, a venit răspunsul, asta nu e boală, e străvedere!" Presimţindu-şi apropierea sfârşitului, părintele Serghie s-a iertat cu părintele Boris şi a lăsat în seama lui grija pentru obşte.

Pe data de 7 iulie, de praznicul Naşterii înaintemergătorului Ioan, părintele Serghie a fost arestat şi, după scurtă vreme, executat.

Abia mai târziu s-a putut afla, prin canale neoficiale, că părintele a murit în închisoare la sfârşitul anului 1941. întrucât cei vinovaţi de „scurgerile" informaţionale erau pedepsiţi aspru, nimeni nu a riscat să divulge data şi cauza exactă a morţii părintelui. Pomenirea lui a început să fie săvârşită pe data de 29 decembrie. Este aproape sigur însă că părintele a fost împuşcat spre dimineaţa zilei de 6 noiembrie, în ziua prăznuirii icoanei Maicii Domnului „Bucuria tuturor necăjiţilor".

In anul 1989 părintele a fost reabilitat judiciar.

Sfântul Sfinţit Mucenic Serghie Meciov şi tatăl său, Dreptul Alexie, stareţul din Moscova, au fost proslăviţi la Sinodul Jubiliar, pe data de 20 august 2000, în ceata sfinţilor ruşi.

Articol preluat din "Cum sa supravietuim duhovniceste", Editura Sophia

Cumpara cartea "Cum sa supravietuim duhovniceste"

 

12 Martie 2015

Vizualizari: 427

Voteaza:

Sfantul Serghie Meciov 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE