Lumea de azi cultivă, în gradul cel mai înalt, individualismul, egoismul, realizarea de sine și prin sine a omului. Adesea întâlnim oameni care spun: am reușit prin puterile mele, am luptat și am învins, am ajuns în frunte. În orgoliul lor nemăsurat ei nu realizează cât de mult...
Mulţi dintre noi nu se simt, în cea mai mare parte a timpului, confortabil cu ei înşişi; suntem nemulţumiţi de noi înşine, avem senzaţia acută a nereuşitei, a falimentului. Iar atunci când în locul sentimentului nemulţumirii şi nereuşitei avem sentimentul mândriei şi simţim c...
Să te iubești pe tine. Ce poate însemna asta? Dacă ne gândim că toți oamenii își urează unul altuia sănătate atunci, logic ar fi că a te iubi pe tine înseamnă să îți dorești să fii sănătos. De ce să fii sănătos? Pentru că majoritatea dintre noi asociem sănătatea cu...
Sfântul Nicolae Velimirovici povestea istoria unui băcan pe care îl furau la nesfârşit băieţii de prăvălie. El îi înlocuia cu alţii, care aveau recomandări excelente, dar şi aceia se dovedeau a fi hoţi. Câteodată, îl apuca turbarea sau deznădejdea, şi se plângea la nesfârşit...